MOCIRLA DUHOVNICEASCA
- Sfantul Inochentie al Odessei
În primavara duhovniceasca, multimea
vatamatoare a apelor nu vine asa precum se întâmpla în primavara fireasca, ci
altfel – nu vine de sus, ci de jos. Caci harul întru tot Sfântului Duh nu poate
sa reverse daruri cu o bogatie vatamatoare pentru cei ce le primesc; însa cel
ce le primeste se poate întâmpla sa nu stie a se folosi de rourarea
duhovniceasca. Asa, bunaoara, când omul, în loc ca, asemenea pamântului, sa
absoarba partea trebuincioasa de apa duhovniceasca, iar prisosul sa-l treaca
altora spre folosul lor sufletesc, el, asemenea locurilor joase si fara sant de
scurgere, absoarbe totul în sine si, nepunând în miscare duhovnicestile ape
primite, se preschimba într-un fel de mocirla duhovniceasca. Fenomenul acesta
se petrece arareori, dar totusi se întâmpla. Însa, în cea mai mare parte apa
multa si de prisos care împiedica rodirea tarinii sufletesti vine dintru aceea
ca omul, adapându-se prin diferite mijloace bune, dar nefiind slobod de
gândurile trupesti, uita sa iasa din umbra unei închipuite sfintenii la aerul
curat si sub cerul deschis în fata lui Dumnezeu si sa se puna sub soarele
vesnicei iubiri si îndurari care straluceste de pe înaltimile Golgotei.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 47
JUDECATA PREVAZATOARE
- Sfantul Vasile cel Mare
Daca cele necuvântatoare
nascocesc si-si gasesc mijloace pentru mântuirea lor, daca pestele stie ce
trebuie sa aleaga si de ce trebuie sa se fereasca, ce vom spune noi cei
înzestrati cu ratiune, cei instruiti de lege, cei îndemnati de fagaduinte si
înteleptiti de Duhul, când rânduim viata noastra mai fara de minte decât
pestii? Ei stiu sa se îngrijeasca pentru viitor, iar noi, pentru ca nu
nadajduim în viitor, ne cheltuim dobitoceste viata în placeri. Pestii strabat
atâtea si atâtea noianuri de ape ca sa gaseasca un oarecare folos; dar tu ce
poti spune, tu, care traiesti în trândavie? Ca trândavia este început al
facerii de rau. Nimeni sa nu dea vina pe nestiinta! Este sadita în noi o lege
naturala, care ne arata sa ne apropiem de bine si sa ne departam de cele ce ne
vatama.
Sfantul Vasile cel Mare, Omilii la
Hexaemeron, traducere de Pr. Dumitru Fecioru, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 1986, p.
153
Ce suntem noi, Doamne?
- Poezie de Traian Dorz –
Ce suntem noi, Doamne? Umbră şi
părere,
un suspin de-o clipă, iar apoi
tăcere;
ce curând ne creşte şi ne ia
pământul,
izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.
Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea
noastră
din taina cea neagră spre taina
albastră?
Vrednică-i de voia şi zările Tale
doar urma luminii pe-a dragostei
cale.
Ce luăm noi, Doamne, din visul
opririi?
Doar sfânta cenuşă jertfită iubirii,
cereasca mireasmă ce-am ars
rugăciunii
şi roua de aur din ochii minunii.
Ce ţinem noi, Doamne, al nostru-n
vecie?
Doar ce dăm acuma la alţii şi Ţie,
doar dulcea tăcere sfinţită-n
suspine,
doar ceasul de taină trăit lângă Tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu