Sergiu Ciocârlan-ROMÂNIA FURATĂ Raportul comisarului european Samuel Scheib

Sergiu Ciocârlan-ROMÂNIA FURATĂ

Raportul comisarului european Samuel Scheib

                                                      GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

       „Doamne, de ce nu le-ai dat (mai bine)

         Brazilor suflet? Au atâta demnitate!”

             (EUGENIA INDREICA DAMIAN)

           Sergiu Ciocârlan calcă cu demnitate pe urmele Corifeilor Gândirii Creştin-Ortodoxe ai Cetăţii Brăilei, Daciei Mari, alături de Nae Ionescu şi Vasile Băncilă.

   Filologul Sergiu Ciocârlan nu este doar un erudit al Limbii şi Literaturii române, prin activitatea prolifică de excepţie, ci mai mult decât atât un vrednic urmaş al Misticilor Mărturisitori ai Creaţiei creştine din sistemul concentraţionar sau cel al Gulagului postdetenţie. Poeţii Crucii, Misticii filocalici şi sofianici ai spaţiului carceral erau Fiii demnităţii României Tainice, prigonite şi persecutate de un sistem ateu, totalitar, samavolnic aşezat peste o Naţiune milenară eminamente creştină.

   Neomărturisitorul Sergiu Ciocârlan trage de clopotul celui de-al 12-lea ceas ca să pogoare ecourile trezvirii pentru trezirea unei părţi a conştiinţei noastre moral-creştine, fidelă Tradiţiei Ortodoxe Strămoşeşti pentru a salva România prigonită şi persecutată de data aceasta de o democraţie liberală sau neosocialistă, cu binecuvântarea Ierarhilor ecumenici-europeni ai B.O.R., înfiiată de o Europă care nu mai are nimic din Tezaurul creştin şi nici o arvună din evul democratic.

   Diferenţa dintre sistemele prigonirii şi persecuţiei este ca de la Cer la pământ: ateismul comunist administrând permanent teroarea fizică, psihică, morală, religioasă, dar neputând altera sufletul a transfigurat în inima creştinilor SUFERINŢA ca pe o treaptă mistică, jertfelnică a iluminării, întru Adevăr, Libertate şi Iubire, pregătind astfel tărâmul tainic al creaţiei harice, al trăirii martirice, al înnoirii spirituale, al îndumnezeirii religioase, nivelând Calea trecerii Din Temniţe spre Sinaxar, pe când Comisarul ori Procurorul democrat european concomitent cu jefuirea bogăţiilor naturale ale Patriei creştine, perverteşte Patrimoniul spiritual al Fiilor Naţiei, întunecându-le lumina sofianică a vieţii filocalice cu bezna libertinajului liberal neodemocratic, violent, nihilist al erei New Age prin a face orice, oricând, oriunde!

  

   Cortina scenei pe care se joacă piesa, respectiv romanul lui Sergiu Ciocârlan, de fapt momentele dramatice din Viaţa României este trasă de nota editorului printr-un Manifest al rezistenţei: „non-conformist, un semnal de alarmă, care prezintă planurile de distrugere a României pe diferite planuri-economic, social, cultural, religios. Vinovatul este Noua Europă, Europa care s-a lepădat de Hristos, Europa care în numele ecumenismului a sufocat Ortodoxia, cea care în numele multiculturalismului ne-a presat să ne redefinim valorile şi tradiţiile.

   Sfântul Nicolae Velimirovici scria: „Hristos a plecat din Europa, precum odinioară din ţinutul Gadarenilor la poftirea acelora: dar îndată ce a plecat a venit război, urgie, spaimă, ruină, distrugere. S-a întors în Europa barbaria de dinainte de creştinism: a avarilor, a hunilor, a longobarzilor, a africanilor, numai că de o sută de ori mai înfricoşetoare. Hristos Şi-a luat crucea şi binecuvântarea Sa şi a plecat. A rămas în urmă întuneric şi putoare. Iar voi hotărâţi-vă acum cu cine vreţi să fiţi: cu întunecata şi puturoasa Europa, sau cu Hristos?! (cf. Sf. Justin Popovici, Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, 2002, p. 133)

   Cartea în sine este o jertfă, care redă Drama Marii JERTFE a României ce se răsfrânge şi peste jertfa mărturisitoare a autorului.

   Părintele profesor doctor Mihai Valică a conturat prin Prefaţă, panorama Cărţii: ROMÂNIA FURATĂ-Raportul comisarului european Samuel Scheib răsfrângând-o în mai multe planuri: „controlul persoanei umane, fără frontiere, la graniţa unei ţări, prin tehnologia biometrică şi a tehnicii de scanare avansată, a călătorilor, fără ca aceştia să mai prezinte un paşaport sau act de identitate, ci însuşi corpul lor este folosit ca obiect de identificare, cu o eficienţă uimitoare, întrucât <<într-o fracţiune de secundă irişii fură scanaţi şi uşile se deschiseră instantaneu>>-, continuând cu planul europenizării cu orice preţ, al mondializării fără Dumnezeu şi împotriva intereselor naţionale şi sfârşind cu încercarea unora de a demola şi a des-biserici Ortodoxia din interior, cu ajutorul elitelor culturale <<ortodoxe>>.”

   Prin faptul că scanarea persoanei şi aplicarea tehnologiei RFID sunt practici curente în comunitatea UE, ficţiunea romanului se retrage lăsând locul tristei realităţi.

   Totalitarismul Consiliului Suprem îşi exercită despotic cele două direcţii: substituirea lumii fireşti a statelor naţionale, a naţiunilor tradiţionale cu lumea nouă globalistă a internaţionalismului presupus democrat prin noile receptări programate, prin noile redefiniri impuse şi acceptate. A doua direcţie ordonă: „cât timp existăm noi, lumea veche trebuie strânsă într-o insulă şi aruncată în pustietatea unui ocean. Noi suntem lumea nouă! Noi trebuie să fim creatorii omului recent! Am ajuns la sfârşitul istoriei şi tocmai de aici începem noi să construim!”

   Acest dictat, acest ultimatumul nu seamănă cumva cu venirea APOCALIPSEI?

   Armele cele mai redutabile cu care lucrează suveran comunitatea UE sunt: impostura, ipocrizia, imoralitatea, ideologia ocultă, infantilismul politic, fariseismul, recomandările, obligativităţile impuse statelor mici care în loc de conducători, au corupători, vânzători de ţară, precum regii dinastiei hohenzollern de tristă amintire Carol al II-lea şi Mihai I, tatăl şi fiul-distrugătorii monarhiei române, mistificarea, minciuna, mojicia, manipularea, discreditarea, desnaţionalizarea, descreştinarea, toate ca tentacole ale războiului psihotronic.

   Patologia Apusului descreştinat de ştiinţa care strigă: Evrika!, vrea să-L alunge pe Hristos şi din Tărâmul Răsăritului, mai cu seamă din Dacoromânia-Patria reclamată a nemuritorilor, Grădina Maicii Domnului, unde încă se mai cântă: Hristos a Înviat!

   Istoria Neamului nostru ales, primordial, pelasgo-traco-geto-daco-român a avut parte, va avea parte de-a lungul mileniilor sale existenţiale de timpul duşmanilor păgâni, ori creştini, dar şi de vremea izbăvirii lui întru Hristos.

   Timpul ca scurgere a sorţii şi VREMEA ca curgere, ca împlinire a Destinului sacru.

   A fost timpul năvălirilor romane, dar am avut vremea demnităţii şi a jertfei regale, a sacrificiului sacerdotal şi a nemuritorilor daci legendari.

   A fost timpul năvălirilor migratoare, dar am avut vremea sabiei de cneaz, a toiagului de vlădică şi scutul poporului încrustat înTradiţia milenară.

   A fost timpul invaziei barbarilor huni, dar şi vremea sceptrului Marilor Voievodate.

   A fost timpul pustei maghiare, dar şi vremea Posadei care i-a cântat prohodul.

   A fost timpul fluturări bulelor papale, dar şi vremea încrâncenării dârze a Vlahilor.

   A fost timpul paşalâcului turcesc, dar şi vremea Iluştrilor Voievozi şi Domni.

   A fost timpul hoardelor tătare, dar şi vremea marilor răzeşi şi a bravilor haiduci.

   A fost timpul poftei înteţite a ungurilor lui Matei Corvin, dar şi vremea ţintirii lui în şezut la Baia de către neînfricatul său unchi Ştefan cel Mare.

   A fost timpul jecmănirii, spolierii fanariote, dar şi vremea înfloririi culturii creştine. 

   A fost timpul hegemoniei habsburgice, dar şi vremea marilor boieri creştini, bărbaţi de stat care au înfruntat vremurile tulburi abătute asupra noastră.

   A fost timpul perfidei şi odioasei uniaţii catolice, dar şi vremea gloriei Ortodoxiei.

   A fost timpul ispitei muscalilor, dar şi vremea Marelui Eminescu care, a stat și stă de veghe deasupra vremurilor.

   A fost timpul dualismului maghiar, dar şi vremea jertfelnică a Memorandiştilor.

   A fost timpul dictatului habsburgic şi a ultimatumului bolşevic, dar şi vremea de aur a Oştirii române cu bravii lor Comandanţi.

   A fost timpul trădării regelui Mihai, a capitulării voite a Naţiei noastre creştine în braţele vrăjmaşilor seculari, dar şi vremea eroismului spartan, ortodox al poporului.  

   A fost timpul corupţiei şi trădării monarhice, a camarilei regale, a partidelor istorice, dar şi vremea naţionalismului creştin ortodox.

   A fost timpul marilor prigoane şi al persecuţiilor religioase, dar şi vremea biruinţei Ortodoxiei jertfitoare.

   A fost timpul Republicii Penitenciare, dar şi vremea Regalităţii Mistice a Neamului.

   A fost timpul laşităţii, trădării, nimicniciei comuniste, dar şi vremea măririi României jertfelnice, a Eroilor, a Martirilor, a Mărturisitorilor, a Cuvioşilor, a Sfinţilor.

   A năpustit însă timpul timpului prăbuşirilor spirituale, a distrugerilor economice, a jafului naţional, a corupţiei politice, a ideologiei democratice atee, a ecumenismului religios ca sumă a ereziilor, a încremenirii ierahilor Bisericii naţionale, nu purtători de destine, ci de aur, de afaceri veroase, de SRL-uri, a europenismului devălmăşiei oligarhice, oculte, a comisarilor apatrizi, a procurorilor torţionari, a politicienilor farisei, a pedagogiei lui Iuda, a momentului Antihrist care a oprit vremea curgerii spiritului lumii creştine în fireasca şi divina lui Matcă.

   Obiectivul guvernării: o întrecere şi o depăşire spectaculoasă a temuţilor iezuiţi.

   „Numai iezuiţii ar putea să stea alături de noi în această privinţă, dar am reuşit să-i discredităm în faţa mulţimii stupide, din pricină că ei formau o organizaţie vizibilă, ne ascunsă, în timp ce noi rămânem în umbră cu organizaţia noastră secretă.” (Capitolul V-Protocoalele Înţelepţilor Sionului)

   Toate cele 20 de capitole ale Cărţii eroului brăilean sunt relevante, sunt adunate cu trudă ascetică, cu foc mistic, sunt solidare filocalic, sunt premeditate, sunt precumpănitoare, sunt prefigurative, sunt prevăzătoare, sunt previzibile, sunt premergătoare distrugerii finale, dar capitolul 19 este de-a dreptul preapocaliptic.

   „Naşterea” comisarului european-eroul principal cu nume predestinat Samuel se asumă şi însumă determinării evenimentelor precum fenomenului acceptării sau neacceptării Protocoalele Înţelepţilor Sionului, de către puţinii contestatari, care insistă că fondatorii nu sunt talmudişti, dar împlinirea întocmai a celor 24 de direcţii-deziderate sunt voinţa sionistă şi nici decum o consecinţă a hazardului.

   Aşadar, Samuel este inventat, deşi el există, şi nu numai că există, dar şi persistă prin realismul programului său apocaliptic.

   Aici este punctul culminant al gândirii autorului. Aici se redefineşte profetic,  imprimând, descoperind astfel gândirea revoluţionară a comisarului european care a întocmit un Raport grandios, demn de comunitatea mare pe care o slujeşte:

   <<Divide et impera!>> „Principiul tuturor societăţilor este transformarea. Pentru aceasta este nevoie de un eveniment-cheie, de un punct de plecare, iar soluţia optimă o reprezintă starea de agitaţie socială. Toate vin din revoluţie, fiindcă revoluţia reprezintă catalizatorul ideal pentru crearea unei configuraţii globale distincte. Dacă n-ar fi revoluţie, societăţile ar rămâne blocate într-o epocă obscurantistă, medievală, plină de tot felul de primitivisme şi rudimente religioase.”

   Puterea dictată de vechile Protocoale ale Iluminaţilor: „Dă-mi ceea ce vreau, pentru ca să pot dovedi că sunt mai tare decât tine.” (Capitolul I-Protocoalele...)

   Noul imperiu democratic-absolutist care depăşeşte prin raţiunea sa liberală toate ideologiile totalitare cere ajutorul aleşilor naţiei pe care o desfiinţează, cere apoi plata ostenelii pentru distrugerea tradiţiei străbune, după care cere indexarea tributului pentru decapitarea economică, cere reforma justiţiei, revizuirea Constituţiei prin proiectul neoliberalilor. „Din liberalism s-au născut guvernele constituţionale care au înlocuit, pe seama creştinilor, autocraţia salvatoare cu Constituţia, care, nu e altceva decât o şcoală de discordii, de neînţelegeri, de discuţii.” (X)

   Se mai cer dobânzi pentru ghilotinarea credincioşilor creştini care voit au fost abandonaţi de păstorii lor transformaţi în lupi răpitori, se cere credit financiar, bancar, acoperit în aur cu cea mai rămas din tezaurul uşurat şi mână de lucru autohtonă populaţiei hăituită pentru a deveni groparul propriei Naţiuni.

   Se cere o supraveghere continuă, totală, absolutistă a Naţiunii fidelă lui Hristos.

„Nimic nu va putea fi adus la cunoştiinţa lumii fără supravegherea noastră.” (Capitolul XII...)

   Se continuă cu manipularea şi învrăjbirea permanentă pentru pervertirea gândirii, pentru anihilarea memoriei, pentru profanarea gândirii, pentru suprimarea gândirii.

   „Oamenii, dezobişnuindu-se din ce în ce mai mult de a gândi liber, prin ei înşişi, va ajunge să vorbească exact aşa cum gândim noi.” (Capitolul XIII...)

   La fel de imperios se cere „impozit progresiv asupra propietăţii.”( Cap. XX)

  

   Puterea grijulie europeană cere nivelarea românismului, ararea Ogorului strămoşeşc pentru însămânţarea identităţii europene, culturii europene, economiei europene. „Nu ne mai interesează statele-naţiuni! Este important să se demonstreze cu eficienţă maximă că naţiunea este o realitate defunctă. Nu mai vorbim decât convenţional de democraţie, fiindcă, în esenţă, era pe care o anunţăm este una tehnocratică.”

      Avem profesoraşi şi tehnocraţi celebri, ca factori de decizie anti intereselor creştine româneşti: Constantinescu, Băsescu, Johannis, Orban, Cioloş, Turcanu, Gorghiu, Stolojan, Maior, Heldwic, Coldea, Niţu, Blaga, Antonescu, Frunda, Şora, Caramitru jr., custodele Margareta şi alte otrepe tehno-macoviste, prediste, pruniste, tarciste, chioveşiste, lăzăriste, soroşiste etc.

     „Idealul ei? Omul-maşină. Se vor derula proiecte considerabile, prin care se va demonstra eficienţa fiecărei realizări tehnologice la nivel global, astfel încât societăţile să nu sesizeze decât fragmentarul, nu întregul...Aceasta este New Age, vârsta mult aşteptată, la care oamenii vor visa, pe care oamenii o vor dori, pe care ei înşişi o vor instaura, călăuziţi de direcţia inteligentă a proiectului nostru.Age of Idiocracy.”

   Radiografia psihologico-spirituală a autorului asupra poporului său, care se substitue raţiunii comisarului este făcută direct pe cordul deschis care încă mai pâlpâie spre rămânerea în viaţa oferită cu drag de Dumnezeu.

   Am întâlnit o Românie postrevoluţionară măcinată încă de clarificări doctrinare, iar acest aspect reprezintă un reper de mare însemnătate pe harta proiectului european în derulare. Direcţiile pe care le-am urmărit sunt definitorii:

1.   Biserica Ortodoxă.

Obiectivul prăbuşirii Bisericii constă în aşezarea artileriei defăimătoare, calomniatoare pe clerul rămas cu adevărat slujitor şi slăvitor Mântuitorului său, salvându-se astfel: tradiţia, familia creştină, educaţia, sănătatea, armata, istoria.

   „Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea.” (Capitolul XVII-Protocoalele...)

    Clarificări doctrinare-Adevărul.

   „Ce este adevărul? Pentru români adevărul trebuie să fie ceea ce se spune la televizor, indiferent că e vorba despre adevărul istoric sau despre cel revelat (oricum nu este adevăr revelat!). De aceea, se impune diversificarea trusturilor mediatice... Media formează conştiinţa... Europa nu are martiri, ci etape în drumul spre idealul civilizator. Este nevoie de formatori de opinie... Un popor fără speranţă este un popor căruia i se poate articula un program al speranţei. Europa are nevoie de astfel de popoare, pe care să le <<salveze>>. Noi le împingem în prăpastie şi noi le punem apoi pe drumul care li se va părea mântuitor.”

   „În Europa întreagă, ca şi în celelalte continente, trebuie să întreţinem fierberea, neînţelegerea şi ura.” (Capitolul VII-Protocoalele...)

   Pentru Adevărul revelat Hristos, care este adorat de Biserica sa, de o parte din popor, nu de ierarhie, s-au găsit lesne soluţii acceptate cordial de comisari.

   „Discreditarea instituţională a Bisericii Ortodoxe...Ea poate fi discreditată constant prin mass-media. Frecvent, trebuie să fie focalizate scandalurile din interiorul Bisericii, prezentate cu lux de amănunte, reluate, dezbătute, transformate în probleme naţionale. Iar dacă nu sunt scandaluri, atunci să fie inventate. Oricum, scandalul este o metodă eficientă de distragere a atenţiei generale de la evenimentele cu mult mai importante...Este nevoie de o liberalizare a învăţământului teologic, de o desfacere a lui, şi consider că o soluţie practică ar fi cea a înfiinţării cât mai multor facultăţi de profil, care să producă mult şi prost. O astfel de atomizare va însemna autodiscreditare. Profesori slabi, studenţi slabi, cantitate fără calitate... Confiscarea autenticităţii şi substituirea cu un artefact. De pildă, o Ortodoxie autentică este un neajuns atât de mare, încât poate demola tot ceea ce noi încercăm să fundamentăm. Această Ortodoxie trebuie integrată urgent, prin elitele intelectuale.

   Ele pot coagula grupuri neocreştine, superortodoxe, care să fluture stindardul orbitor al unei ortodoxii postmoderne, globalizante, aşa cum ne interesează pe noi. Modelele sunt oamenii care pot schimba oameni, adică îi pot reeduca.”

   „Trebuie să dărâmăm credinţa, şi să smulgem din sufletul creştinilor însuşi gândul Dumnezeirii şi al Sufletului, pentru a le înlocui cu socoteli şi lipsuri materiale.” (Capitolul IV-Protocoalele...)  

   Ortodoxiei îi trebuie confiscat Hristosul ei viu, Părintele ceresc protector, veghetor şi înlocuit cu un „dumnezeu” al banului, economic de pricopsit sau ecumenic titrat.

   „Noi ne-am convins de rentabilitatea promovării ecumenismului încă din perioada comunistă. Europa înseamnă ecumenism, multiculturalism, toleranţă.”

   Frica lăsată ca o moştenire angoasă de regimul comunist al perioadei concentraţionare, neoliberalismului şi socialismului avansat trebuie resuscitată, trebuie revitalizată, trebuie reintegrată, trebuie de îndată înscăunată.

   Cu comunismul-liberal nu se glumeşte, nu se joacă, nu se horeşte, nu se precipită decât aşa ca pe o Lampada tip Petre Roman, care apoi reintră în graţie prin graţiere.

  Dictatul pentru români: Fără nici o lustraţie!

2. Frica a pătruns adânc în subconştientul acestei naţii, încât opţiunile sale sunt structural determinate de experienţa prin care a trecut. În România toate deciziile se iau la nivel central, iar cei care sunt puşi în funcţii execută automat. Există o deschidere către Europa pe care o susţin atât elitele politice, cât şi cele culturale, iar poporul acesta are, în general, o atitudine docilă faţă de mai marii săi... Recomand ca decizia de a se condamna comunismul să se ia cât mai târziu, atunci când va conta prea puţin poate, iar dosarul să fie întocmit de unul de-ai lor.”

   Securitatea trebuie să rămână infailibilă! Ea trebuie să fie, să rămână precum dogma revelaţiei divine: neschimbată, eternă şi veşnică, proniatoare pentru oricare alt regim democrat totalitar. Măsurile sale iezuite, perfect prevăzătoare de a face dosar penal tuturor cetăţenilor periculoşi au fost realmente profetice.

  Dosarele securităţii.

   „Deşi s-a constituit o comisie de cercetare a arhivelor securităţii, trebuie ca totul să lâncezească, ca şi cum nimeni n-ar fi interesat în a se produce o demascare generală. Adevărul istoric să fie închis într-un fişet, iar accesul la acest fişet să fie blocat politic. Până când? Nu se ştie... Îndemnul la <<conciliere naţională>> este cheia de boltă a vieţii sociale actuale. O întreagă epocă să fie evaluată de către cei care au construit istoria ei sau de către fiii celor care au reprezentat epoca dictaturii comuniste.”

   Educaţia care trebuie impusă, de fapt pseudoeducaţia este de asemenea un obiectiv imperativ pentru decapitarea Învăţământului românesc, rămas cu amprenta de foarte bună calitate, care „presupune înfiinţarea unor universităţi care să nu fie subvenţionate de stat şi să se suplimenteze numărul de locuri pentru studenţi, în aşa fel încât să se favorizeze inflaţia şi calitatea reprobabilă a învăţământului.” (România furată..., op. cit., p. 239)

   Distrugerea învăţământului se află în bombardamentul reformelor, „prin  care se va produce bulversarea celor care institue criterii...Portofoliul acesta să fie cât mai nesigur, iar cei care-l ocupă să fie încurajaţi spre proiecte pe care să nu le poată finaliza. Întreruperile, discontinuităţile, fragmentarul acesta, toate vor arunca sistemul în aer. Retribuţia să fie sub minimul decenţei. Aparatul birocratic să se răsfrângă, în toate consecinţele sale nefaste, asupra întregului stat. Să rezulte nu doar un învăţământ birocratic, ci şi un stat funcţionăresc. individul trebuie să fie şi acasă un contabil. Preotul contabil, profesorul contabil, inginerul contabil. O contabilitate care va fi a dracului de profitabilă pentru Europa.” (ibid., p. 242

   Istoria României care a intrat de mult în malaxorul variantelor nu trebuie să aibă „o tratare cronologică-, ci o abordare tematică, fragmentară... Să se inducă românilor, mai accentuat, ideea că au o cultură minoră şi că Occidentul le poate deschide porţile unei culturi mari”, sau poate chiar papa, iezuitul suveran însetat de putere.

   „Să se renunţe la mitologii. În primul rând la mitologia creştină, care le afectează cultura...Nu există un singur adevăr, ci există o puzderie de adevăruri.” (idem.)

   Trebuie o deratizare generală, rapidă a culturii creştin-ortodoxe dacoromâne. Mistica harică a tradiţiei noastre milenare trebuie urgent şi complet mistificată.

   „O denazificare a culturii române. O istorie a holocaustului, care să implice şi să culpabilizeze cultura română. Vor trebui să demareze procesul intelectualilor care au avut o direcţie legionaroidă, şi nu sunt puţini, să se dea verdicte, să se pună în circulaţie etichete care să stigmatizeze şi să nu se mai vorbească atât de cultura naţională.. Orice naţionalist, orice susţinător al Adevărului absolut este în fond un sectant, un fundamentalist şi, ca atare, trebuie izolat.” (ibid., p. 244)

   Sânul Neamului, fibra lui sacră în care pulsează tradiţia sfântă milenară a dacilor nemuritori trebuie străpunsă cu suliţa adânc pentru a se putea ajuta pătrunderea cangrenei care ucide, cea a „unei stări de spirit străină fondului ei sufletesc.”

3.   Economia. Sănătatea. Armata.

 

   Bogăţiile solului binecuvântat al Vetrei Stămoşeşti care au dat strălucire legendară Daciei Mari, n-au fost secătuite complet cu tot furtul şi jaful cotropitorilor romani, huni, avari, maghiari, tătari, turci, fanarioţi, habsburgi, muscali, bolşevici, hohenzollerni.

 „Resursele economice ale României sunt realmente impresionante... Au ape multe în munţi. Sub pretextul investiţiilor străine, ele pot fi captate în conducte şi transformate în energie electrică ieftină pentru Europa şi scumpă pentru România. Se poate dezvolta un proiect colosal cu energie verde, de pe urma căruia să beneficiem enorm. De pildă, eolienele care pot fi instalate în sud-estul ţării. Ultimile cercetări relevă că pot determina schimbări climatice, pot iradia efectiv.” (ibid.,p. 247)

   Agicultura.

   Ar trebui să se ia măsuri radicale pentru ca România să nu mai ajungă niciodată pe locul întâi în lume, la porumb. la grâu, la vin etc. Să nu mai fie grânarul Europei!

   „În câţiva ani, printr-un exod masiv de populaţie favorizat de politica dreptei liberale (pe care o vom susţine), se va ajunge la situaţia deplorabilă pentru România de a nu mai avea cine să lucreze pământul. Se va descuraja progresiv şi insistent investiţia statului. Micii proprietari, ţăranii, vor fi descurajaţi. Este imperativă ruinarea agriculturii de subzistenţă... Noi avem nevoie să pătrundem în România şi nu putem concura cu produse de o calitate ridicată şi atât de ieftine, cum sunt cele româneşti. Pentru aceasta, vom încerca să demoralizăm prin taxe şi impozite, să destabilizăm piaţa cerealelor... Se va oferi posibilitatea unor investiţii străine. Firmele străine vor fi imaginea salvării agriculturii româneşti, incapabilă să se susţină singură. Treptat, ea va fi cedată investitorilor europeni, iar ţăranii vor fi dependenţi de produsele pe care aceste firme le vor distribui, stabilindu-le preţul... Cerealele româneşti vor fi exportate la un preţ derizoriu, iar deficitul intern va putea fi acoperit prin import la un preţ dublu, triplu... Dependenţa ţăranilor şi micilor proprietari români de fondurile europene este fundamentală... Sub semnul condiţionării unor proiecte a căror finalitate să conveargă către imposibilitatea sustenabilităţii. Le luăm banii şi-i administrăm noi. Pe munca lor se dezvoltă proiectul nostru, care înghite cantităţi uriaşe de bani. Un procent infim din aceşti bani, dirijaţi cu inteligenţă înspre Europa, va fi trimis înapoi în ţară sub forma fondurilor şi garanturilor, dar puţini vor înţelege.” (ibid., p. 248-249)

   Industria.

   În vremea dictaturii lui Ceauşescu, Industria naţională ocupa primele locuri în lume. S-a început dărâmarea ei, din interior în epoca marilor tranziţii ale neocomunismului cu faţă umană, apoi ce-a mai rămas intră în grija şi mila europeană. Cum? „Fabricile şi uzinele româneşti să fie aduse în stare de faliment şi dezafectate...Investitorul străin, este cel interesat să elimine concurentul nedorit, falimentând firma, cumpărând acţiunile ei... Se poate încheia un contract european prin care România să semneze majorarea preţului energiei ori de câte ori Europa o va face. Preţul sincronizării preţurilor. Îngropăm industria românească sub semnătură.” (ibid., p. 252)

   Armata.

   Prestigiul armatei române care a excelat în toate armele şi care a învins marile imperii duşmane, după ce a fost decapitată de regele Mihai I, refăcută sub Ceauşescu, a fost apoi pervertit în epoca postdecembristă, post loviturii de stat prin aproape desfiinţarea ei, ajunsă în stare de figuraţie... „Nomenclatorul european de statistică teritorială trebuie să ia în calcul o urgentă regionalizare a României.”

      Concluzii

-      România europenizată va înainta asimptotic către fericirea noii ere, având drept resurse o societate divizată între cei marcaţi de frică, de experienţa lagărelor şi a turnătoriilor, şi tinerele generaţii, crescute în sera noastră ideologică. În realitate, România face parte din programul de colonializare forţată.

-      România traversează, după planul civilizator european, perioada de cea mai severă umilinţă morală din istoria sa. Vândută şi trădată, aruncată prin pubele şi batjocorită fără dreptul de a se apăra, scuipată, prinsă abil în chinga ideologică a corectitudinii politice, ea este de acum laboratorul experimental al europenizării.

  

   Există secular o misterioasă organizaţie prin care se înteţeşte Marea conspiraţie îndreptată împotriva Ortodoxiei Hristice, mai cu seamă celei româneşti.

   Flacăra acestei organizaţii oculte arde prin ura anticreştină şi prin ambiţia nestăvilită de a înrobi lumea întreagă stăpânind-o prin jug.

   Obiectivul fundamental al organizaţiei a fost/ este distrugerea statelor naţionale, puterea naţionalistă şi înlocuirea acestora cu puterea lor internaţională.

   Metoda folosită în atingerea scopului urmărit este profanarea spiritului religios al Naţiunilor creştine exercitată prin marxism, liberalism, iluminism, radicalism, socialism, nihilism, comunism, neoliberalism, neocomunism, anarhie.

   „Presa, Teatrul, Bursa, Ştiinţa, Legea, în mâinile celor care posedă tot aurul lumii, sunt tot atâtea mijloace pentru a înnebuni opinia publică, pentru a produce o aţâţare generală la viciu şi a distruge aspiraţiile idealiste (cultura creştină), pentru crearea cultului banilor, pentru răspândirea scepticismului materialist şi a cinicei pofte de plăceri.” (Times, 8 mai 1920)

    Oare PROTOCOALELE portocalii, fierbinţi, aprinse în flacăra mov, recent descoperite din România încremenită de reforme dar cu investitori străini nu sunt cumva CUSTODELE celebrelor înaintaşe Iluministe?

   Este foarte bine că Autorul ne-a prevenit despre tentacolele caracatiţei Europene!

   Este foarte rău însă că le-am cunoscut în deplinătatea lor macabră și le trăim !

        Danion Vasile, alt mare neomărturisitor creştin al Neamului ţine candela Cărţii autorului aprinsă prin postfaţa sa lirică revelatoare, Mucenicia cărţilor:

   „Nu s-au mulţumit să ne ucidă Mărturisitorii;/ s-au hotărât să le ucidă şi Cărţile./ Mai întâi le-au spânzurat prin pieţe;/ dar văzând că oamenii le aduc pe ascuns flori,/ ca unor răposaţi, au preferat să le ardă pe rug.// Spre surprinderea noastră, Cărţile au plâns/ şi apa vie pe care o ascundeau a stins focul./ <<Aceeaşi vrăjitorie care păstrează moaştele nearse/ îşi arată puterea şi acum>>, au spus ei,/ şi au încercat să le decapiteze./ Dar, spre uimirea lor, din rănile Cărţilor/ a început să şiroiască sângele, şi ei s-au speriat:/ erau sătui de atâţia martiri.// După ce s-au sfătuit îndelung au încetat să ucidă Cărţile;/ au înţeles că cea mai teribilă prigoană/ este sufocarea prin libertate./ Şi au tipărit grămezi de cărţi,/ care de care mai interesante,/ pline de ştiri senzaţionale,/ dar care nu zideau cu nimic sufletul.// Pentru ca nimeni să nu mai aibă timp de altceva/ au tipărit atât de mult, şi atât de ieftin,/ încât uneori restul la pâine se dădea în cărţi./ Ce nu au putut lovi cu sabia, au lovit cu pacea.../ <<Doamne, care ştii că există nu doar litere care ucid,/ ci şi litere care ascund viaţă,/ pentru jertfa celor care le-au scris,/ scoatele la lumină! Trimitele spre noi!/ De când ne-au ucis mărturisitorii/ Suntem cam singuri...”