Marian Ilie - Mizilul nu-i un mizilic

 

Mizilul nu-i un mizilic

 

Sărbătorile acestei  ierni nu aveau cum să treacă fără foc continuu în lumea scriitoricească. Urma sa serbăm Ziua Culturii Naţionale - Ziua lui Mihai Eminescu şi am serbat-o – care cum ne-am descurcat cu restricţiile de ordin sanitar şi constrângerile de ordin bugetar. Eminecu a fost din nou cu noi, s-a simţit în largul său lângă apa Argeşului la Potlogi şi mult s-a întristat la Ipoteştii cei de baştină, costatând că şi anul acesta premiul ce-i poartă numele s-a acordat tot pe ochi alunecoşi şi cuvinte deochiate .

Ei bine, în timpul ăsta peste 500 de creatori stăteau ca pe jar în toată ţara şi în diaspora, în aşteptarea deliberării juriului festivalului “Romeo şi Julieta la Mizil”, ai cărui membri trăgeau din greu la foale ca să întreţină jarul şi să meşterească potcoavele cu care să-i recompenseze pe cei mai merituoşi dintre ei. Ca îndărătnic folositor  al “penei Corbului lui Poe” hârşâit prin astfel de potcovării, îmi dau seama cât de greu le-a fost membrilor juriului să lecturze, să analizeze, să interpreteze şi să noteze sutele de pagini, iar organiztorilor să întocmească clasamentele pentru cele patru secţiuni ale Festivalului internaţional de poezie şi epigramă “Romeo şi Julieta la Mizil”. Era firesc să mai apară şi mici disfunctiuni, precum întârzierea cu o zi a anunţării rezutatelor şi revenirea, după incă o zi, asupra clasamentului la poezie seniori, unde a trebuit să se revizuiască media şi să se schimbe numele caştigătorului premiului “Grigore Tocilescu” (locul doi).

Nu ştiu să existe alte concursuri cu o asemenea rată de participare, iar dacă există trebuie să fie foarte puţine. Ce atrage la Mizil este, cred, în primul rând notorietatea festivalului, rod al unei promovări eficiente şi organizării de înaltă ţinută. Poate  că şi denumirea aleasă, ca şi îmbinarea poeziei cu epigrama  sunt de natură să-i confere atractivitate. Dar, mai presus de orice, este seriozitatea cu care organizatorii au tratat încă de lă debut acest “turnir de capă şi spadă al cavalerilor de îmbe sexe şi toate vârstele”, în care poezia este capa iar epigrama  este spada. Nu în ultimul rând, desigur, sunt premiile ce se acordă câştigătorilor. Trebuie să recunoaştem, în actualele condiţii în care poezia se zbate să reziste vitregiilor vremii, premiile în bani reprezintă pentru mulţi creatori valoroşi singura sursă de câştig material. Mie, în urmă cu vreo zece ani asta mi-a inspirat un madrigal, căruia i-am dat citire la gala în ZOOM de decernare a premiilor de anul acesta, iar întrucât a fost gustat, il redau şi aici:

Mizilic de Mizil

 

Salutări, iubitul meu copil

De din valea cea de sub Tohani

Unde premianții iau și bani

La concursul dur de la Mizil

 

Duhănesc de-am terminat bricheta

N-am aflat (si nu-s un imbecil)

Pentru ce Romeo si Julieta

Sunt ținuti ostatici, la Mizil

 

Ba, au pus pe capul lor și premii

 Cine-i zugrăvește mai abil

Este proclamat Erou al Vremii

Scriitor - emblemă de Mizil...

 

Ducem mare lipsă de merinde

Foamea ne învăluie subtil

Știi ce bine niște bani ne-ar prinde

Și un biet mezel de la Mizil

 

Am pierdut lung șir de nopți și zile

Tot curtâd figurile de stil

Să-ți aduc și bucurii, copile

Câștigând un premiu la Mizil

 

Cât despre Romeo și Julieta

Cununați aici, în festival

Numai ei știu cine strânge cheta

Să o dea Consiliului Local

 

Ca să-și onoreze premiații

Cu un mizilic - de-ntăritură -

Ah, Mizilul, rarul între spații

Unde mai miroase a cultură !

 

_­Lăsând…madrigalul la o parte, Festivalul de la Mizil nu este nici pe departe un mizilic, este o intrecere anuală de înaltă ţinută, cu orgnizatori competenţi şi reguli clare, cu un juriu a cărui seriozitate se reflectă nu doar în rezultatele concursului, ci şi în conturarea unei direcţii pentru poezia română, ca stil, tematică, formă şi dimensiune a produsului poetic. Şi e vorba de poezia adevărată, corectă deontologic, nu de experimente sau curente corecte politic. Da, putem vorbi, cred, de o poezie “de Mizil” la a cărei conturare, fără discuţie,  rolul juriului şi stabilitatea a cestuia au fost şi sunt decisive.  O poezie frumoasă, consistentă, perenă. Nu multe concursuri se pot mândri cu aşa ceva. Şi asta nu e tot, pentru că la Mizil poezia se asociază în termenii cei mai solemni cu epigrma.

Nu-i genul căruia eu să-i fi acordat atenţie alfel decât ca simplu spectator al întrecerilor spadasinilor săi. Şi totuşi un imbold m-a încercat, tot în urmă cu ani când, luând cunoştinţă de concurs, am căutat să aflu legătura dintre Mizil şi celebrul cuplu de îndrăgostiţi veronezi ai Marelui Will. Ei, şi uite-aşa concepui un mic grupaj pe care l-am intitulat  “Tri-patru-tic epigramistic la Mizil”: 

 

O mai veche constatare

 

N-au murit Romeo și Julieta

Ci veniră-ntr-un ascuns exil

El cu calul, ea cu bicicleta

Și se stabiliră la Mizil

 

Trei întrebări

 

1.

Sunt eu bătrân, dar nu senil

Și-o-ntreb pe Julia:  Madona

Ce tot învârți pe la Mizil

Când casa ta e la Verona ?

 

2.

Iar pe Romeo: Barosane

Vlăstar din viță Montague

Pe la Mizil, cu macaroane

Sau după fuste veniși tu ?

 

3.

Și, în sfârșit, pe Domnul Will:

Aflași și dumneata, bătrâne

Că-ndrăgostiții-ți la Mizil

Veniră să se împreune ?

 

Cred că le-am şi trimis la Mizil,  nu în ideea de a concura şi câştiga vreun premiu, pentru că aici o asemenea idee nu-şi are suport. La Mizil câştigă cei ce participă constant, pun creaţia înaintea oricarei umori personale şi înteleg rigorile juriului.

Chiar şi în condiţiile acestea, la rata înaltă de participare şi la calitatea celor mai

multe din creaţii, premiul nu poate fi decât rod al întamplarii din jocul zecimalelor.

Cel puţin la poezie, pentru că epigrama îşi are elita sa de spadasini,  maeştri greu de întrecut în asaltul pe planşeul atât de îngust al unei simple strofe.  

 

Marian Ilie

 

 

 

.