Ziua
păcălelilor
are o istorie îndelungată, veche de câteva
secole. Marcată mai întâi în Europa, Ziua Păcălelilor a emigrat peste Ocean şi
apoi pe tot globul.
Articol
scris de Miruna Cunțan și Adriana Chira
Mark Twain spunea că „ziua de 1 aprilie
este ziua în care ne amintim ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”.
An de an, la 1 aprilie, în lume este
celebrată Ziua Internaţională a Păcălelilor. Chiar dacă nu este o sărbătoare
oficială, pentru mulţi reprezintă momentul ideal pentru a le juca feste celor
apropiaţi.
În Franța, după anul 1582, odată cu
trecerea la calendarul gregorian modern (și decalarea calendarului cu 3 luni
înapoi) apare menționat și celebrul Poisson d’Avril, un pește de hârtie care
era lipit sau agățat de spatele „proștilor”. Acest obicei încă se mai păstrează
în Franța.
Legenda zilei de 1 aprilie, Ziua
păcălelilor are la bază schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. În
vechiul calendar, ziua Anului Nou era sărbătorită pe data de 1 aprilie, în loc
de 1 ianuarie. După schimbarea calendarului gregorian, în timpul lui Carol al
IX-lea, oamenii au avut iniţial probleme de a se obişnui cu sărbătorirea noului
an la 1 ianuarie. Cei care sărbătoreau Anul Nou la 1 aprilie au fost numiţi
„nebuni de aprilie”. Pe măsura trecerii timpului, felicitările trimise pentru
Anul Nou la 1 aprilie au început să fie considerate farse, fiind însoţite
adeseori de cadouri hazlii.
. Inainte de apariţia Zilei Păcălelilor au
existat festivalul roman Hilaria, care se ţinea pe 25 martie, sau, în perioada
medievală, Festinul Proştilor, marcat pe 28 decembrie.
Japonezii sărbătoresc la 1 aprilie „Ziua
păpuşilor”, în care se oferă în dar păpuşi.
Ziua Păcălelilor este sărbătorită şi în
unele state din America Latină – Peru, Mexic şi Columbia, dar la 28 Decembrie,
sub numele de „Dia de los inocentes” („Ziua celor naivi”).
În Suedia, păcăleli se fac şi pe data de 1
mai, deşi această dată nu este la fel de populară ca 1 aprilie.
Ziua Păcălelilor este marcată timp de două
zile în Anglia: cel păcălit este numit „noddy” şi trebuie să poarte o coadă
ataşată pantalonilor sau fustei. În Scoţia, acestuia i se spune „April qowk”
sau „April cuckoo” (cuc de aprilie – trad.), pentru că aceasta este prima
pasăre care vesteşte venirea primăverii. Importanţa cu care este privită Ziua
Păcălelilor în Marea Britanie este dovedită de emisiunile TV, care nu de multe
ori au derutat populaţia.
În România, păcălelile de 1 Aprilie au
început să fie practicate în secolul al XIX-lea. Tot la noi, se spune că este
bine să faci farsele înainte de ora prânzului, pentru că altminteri vei avea
ghinion tot anul.
Sursa:
RADU GABRIELA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu