Condeie
regale în Convorbiri literare
Prof. Nicoleta Marinescu
Recent a apărut la
editura ieșeană Timpul o lucrare
semnată de prof.univ.dr. Aurora Ciucă, un pasionat cercetător al arhivelor,
intitulată: Condeie regale în Convorbiri
literare. Crestomația cuprinde o
selecție de texte din colecția revistei în perioada anilor 1900-1935. Studiu
introductiv, traducere scrisori, note aparțin autoarei.
Cuprinsul cărții este bine structurat.
Cuprinde: lucrări semnate de Regina Elisabeta-Carmen Sylva, intervenții
ale lui Iacob Negruzzi, Titu Maiorescu,
Duiliu Zamfirescu Al. Tzigara-Samurcaș, Simion Mehedinți, D. Onciul, Mircea
Djuvara privind activitatea Reginei.
Urmează un capitol în care apar lucrări semnate de Regina Maria, continuate de
intervenții ale lui Simon Mehedinți, Al. Tzigara-Samurcaș, Nicolae Petrescu,
Nicola Arion, C.Gerota, Emilian I. Constantinescu despre personalitatea Reginei
Maria. De asemenea, o scriere semnată de Carol, Principele României intitulată:
Doi prieteni precum și o altă lucrare
semnată de Principesa Ileana intitulată Constanța.
Trebuie menționat
faptul că a fost păstrată ortografia vremii. Traducerile sunt impecabile,
aducând un plus crestomației. După cum mărturisește autoarea lucrării în Invitație la lectură, ”...aceste pagini reînvie o epocă. (...) Este
meritul oamenilor care, peste ani, au dat viață revistei Convorbiri literare,
traducând și publicând scrierile Reginelor. Este, de asemenea, meritul celor
care, contemporani fiindu-le, le-au apreciat opera și s-au aplecat cu reverență
asupra rândurilor lor, trimițându-ne gânduri de lumină”. (Ciucă, Aurora. Condeie regale în Convorbiri literare.
Iași: Timpul, 2022. p.20)
Pentru început,
cronologic și firesc, citim cu plăcere cele semnate de Regina-poetă Elisabeta
(1843-1916), numită Carmen Sylva (pesudonim ce înseamnă în limba latină
”cântecul pădurii”). Născută în Germania, beneficiind de o educație solidă în
mijlocul secolului XIX-lea, cunoscătoare a mai multor limbi străine, talentată,
cu bune cunoștințe muzicale,
implicându-se în activități caritabile, o susținătoare a tinerilor
talentați este prima Regină a României, soția Regelui Carol I, după
recunoașterea(1881) de către Poarta Otomană și a Marilor Puteri Europene, după
Războiul de Independență din 1877.
Întreaga viață a fost călăuzită de următoarea deviză:
”Nu e decât o fericire: datoria;
O singură mângâiere: munca;
O singură plăcere: frumosul.”
(Op.cit.p.72)
Împreună cu soțul
său, Regele Carol I, a contribuit la cimentarea dinastiei române, fiind
adevărate modele de urmat pentru poporul român. ”De pe țărmuri îndepărtate venind în fruntea unui neam așa de deosebit
de a Lor, amândoi au căutat ca prin neclintita practicare a celor mai înalte
virtuți să câștige stima și iubirea tuturor, fără a jigni pe nimeni!(...)
Domnitorul s-a menținut numai pe terenul strict al realității și al înaltei
logice a conducătorului înțelept, pe când Augusta Lui soție S’a avântat, cu
toată căldura temperamentului Său bogat, în câmpul atât de larg al binefacerii
și al poeziei. ” (Op.cit. p.73).
Emoționante sunt
scrisorile adresate lui George Enescu aflat la studii în Franța. Sfaturile date
tânărului ”de a nu-și trăda țara” și
de a se inspira în creațiile sale din Miorița,
Toma Alimoș, recunoscând că va cunoaște cu adevărat sufletul românului după
ce va înțelege ”minunățiile pe care le
ascunde”. Dificilă este redarea ideilor scrisorii datorită faptului că
fiecare frază poate deveni o cugetare.”...caută
de scoate din ea[țara aceasta]cât mai mult, e o adevărată mină de aur ca
efecte, sunete, visuri și culoare” (Op.cit. p.35)
O scrisoare de
mulțumire semnată de V.Alecsandri, ”adresată
Elenei, Doamna României”, datată Mircești 20 septembrie 1877, menționează:
”dacă există un destin demn de invidiat,
este cel al unei prințese ce domnește peste un popor brav și inteligent pe care
Ea știe să-l aprecieze la justa lui valoare, pe care Ea știe să-l iubească ca o
adevărată mamă, pe care Ea știe să-l consoleze ca un înger binefăcător în
momente de crâncene încercări. Acest destin, Dumnezeu l-a acordat Alteței
Voastre, Doamnă, și Dumneavoastră ați știut să-l acceptați ca femeie cu inimă
și înaltă inteligență, ridicându-vă, prințesă, la rangul de soră de
caritate...(...) găsiți ceva mai
emoționant decât o suverană așezată la căpătăiul unui biet rănit și scriind,
după dictarea acestuia, o scrisoare mamei sale?”( Op.cit. p.44-45)
Scrisorile sunt semnate simplu : Elisabeta, V. Alecsandri.
După cum
menționează doamna prof.univ.dr Aurora Ciucă, M.S. Regina Elisabeta a
încredințat, printr-o scrisoare testamentară, manuscrisele Sale domnului Al.
Tzigara-Samurcaș, cu precizarea de a le publica
doar pe acelea care ar adăuga o notă sau ar contrubui la întregirea
operei Reginei.
În necrologul
pronunțat la cursul de Istoria Românilor de la Universitatea din București,
prof. D. Onciul spunea: ”Regina Elisabeta
și-a cucerit, alături de Regele Carol Întemeietorul, un loc din cele mai
distinse în istorie, pentru toate timpurile și în omenirea întreagă. Iar dacă
Regele Carol, având cea mai lungă și strălucită domnie în istoria țării și una
din cele mai binecuvântate domnii din istoria lumei, a avut și predecesori ca
Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, cari au răspândit faima numelui de Român și
sunt fala neamului românesc în istorie, - Regina Elisabeta era prima doamnă
română al cărei slăvit nume de regină și poetă, trecând de hotarele pământului
românesc, peste țări și mări, a devenit venerat în toată lumea civilizată.”
(Op.cit.p.105)
Autoare a peste o
mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci
de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană. Opera a fost
transpusă în limba română de nume celebre: Mihai Eminescu, George Coșbuc, Mite
Kremnitz, Adrian Maniu. Subiectele alese sunt din literatura noastră populară,
din istoria și natura țării, scrise în limbi europene.
Pe lângă
literatură, Regina Elisabeta a cultivat muzica, arta desenului și a miniaturei,
broderia artistică. La Curtea de Argeș, unde se odihnește, se păstrează o Evanghelie scrisă artistic și ilustrată cu miniaturi de mâna ei. O
alta se află la Mănăstirea Sinaia. Între odoarele bisericești de la
Trei-Ierarhi, din Iași se află o altă capodoperă realizată de Regina Elisabeta.
Actele de
binefacere sunt diverse. De la crearea
la venirea sa în țară a unui fond de ajutorare pentru tinere, până la testamentul său prin care toate
bunurile erau lăsate în scopuri filantropice. ”Mama răniților”, cum era numită
Regina Elisabeta, fondatoarea ”Crucii Roșii”, se ocupa de organizarea
spitalelor pentru ostașii răniți în războiul din 1877. Articolul intitulată Regina Elisabeta și cultura românească,
semnat de Al. Tzigara-Samurcaș sintetizează contribuția Reginei Elisabeta
alături de soțul său Regele Carol I la consolidarea dinastiei în noua lor
patrie. A împrospătat, a înviorat viața culturală a Românilor, în ciuda unei
cumplite suferințe: moartea unicului copil, al Prințesei Maria.
Densitatea
informațiilor, modul de prezentare fac cititorul să redescopere o pagină
importantă din istoria poporului nostru, al vechiului pământ românesc.
Cea de a doua
regină a României, Regina Maria (1875-1938), nepoata Reginei Victoria a
Regatului Unit s-a căsătorit cu Regele Ferdinand al României, intrând în jocul
căsătoriilor monarhice europene din a doua parte a secolului XIX.
Este
continuatoarea crezului Reginei Elisabeta: ”Nu
e decât o fericire: datoria; O singură mângâiere: munca; O singură plăcere:
frumosul.” În timpul Primului Război
Mondial și-a urmat soțul, Regele Ferdinand, în refugiu în Moldova, la Iași,
activând ca soră de caritate în spitalele militare. În timpul acestei domnii s-a format Statul național român.
Într-una din
primele scrieri publicate în Convorbiri
literare, semnate de Maria, Regina României, intitulată Povestea unui dor nestins, găsim definiția fericirii: ”Dacă putere înseamnă fericire sau iubirea
schimbătoare a poporului... atunci am fost fericiți; dacă fericirea înseamnă
numai să șezi pe un tron singuratic, privind pe cei ce rămân jos... atunci am
fost fericiți... dacă fericirea înseamnă să fii invidiat de toți, să stai în
fața judecății neștiutoare a lumii fără arme și fără apărare, să zâmbești când
inima ți-i plină de lacrimi, să stai strajă neadormită când ești mort de
oboseală, să-ți pleci urechea la toate plângerile cărora nu le poți ajuta și la
toate durerile pe cari nu le poți ușura; să rămâi mut când vei fi atacat, să
auzi sute de glasuri, să înțelegi multe limbi și totuși niciodată să nu afli
adevărul; dacă acesta este fericire... da, atunci am fost fericit. Dacă fericire este, să fii un om cu inima
unui om, cu simțurile unui om, cu nebuniile unui om, cu speranțele și visurile
unui om ce stă în afară de toate, ce aparține altora; să nu fii niciodată tu
însuți; să ai putere peste toți și să nu ai nici un singur prieten, să ai
bogății pe cari ceilalți nu ți le îngăduie, să ai un nume pe care ceilalți îl
pizmuiesc, să ai multe uși și nici o cheie, să ai împrejurul tău armate și nici
o apărare, să ai o țară și nici’o inimă, da, atunci am fost fericit!” (Op.cit.
p.147-148).
În articolul După război, e prezentată atmosfera
postbelică agitată de reconstrucție, de
noile schimbări. Liniștea o regăsește la castelul Bran (Brân, Brâna)
renovat, descris cu o remarcabilă
sensibilitate în peisajul său natural, ”ca
un îndrăgostit care își capătă
dragostea” (Op.cit. p.179).
Într-un interesant
eseu, Despre credință, Regina Maria aduce un elogiu primei Regine a
României, suflet generos, dar și Mariei Poenaru persoană devotată acesteia. Un
alt eseu-meditație, intitulat Este
sângele regesc o fericire? explică necesitatea regalității în România,
analizând cu multă finețe fericirea și blestemul de a face parte din regalitate
”Cine s’a născut în cătușele regalității,
în datinile ei, cu onorurile ei, cu garda ei specială, nu mai poate scăpa de
ele și nu mai este liber. În cazul acesta, e vădit că sângele nu e o
binecuvântare, ci un blestem...”(Op.cit. p.196)
Ce înseamnă Marea pentru mine?
este un eseu dedicat tatălul său, bunicii - Regina Victoria, unchiului Carlo,
educatorul viitoarei Regine. Impresionantă este descrierea primei vizite făcute
la Constanța cu îndatoriri regale. Dar marea dragoste a Reginei Maria rămâne
Balcicul, acel loc binecuvântat: ”Scumpă
casă albă, mică și simplă, dar deschisă tuturor celor ce bat la ușă. Nu e un
castel, nici un palat, ci o simplă locuință în culoarea zăpezii, unde domnește
armonia complectă. Adorat refugiu, clădit cu totul după gustul meu, simplu,
rustic; nu poți ajunge la el decât pe jos. (...) Marea Neagră, care nu e
neagră, ci albastră și câteodată verde, culoarea speranței.(...) (Op.cit. .p.207)” Marea este un loc de refugiu și de
meditație și pentru fiica cea mică a Reginei Maria, Ileana.
Despre Regina
Maria semnează articole: Simon Mehedinți, Al.Tzigara-Samurcaș, Nicolae
Petrescu, Nicola Arion, C. Gerota, Emilian I. Constantinescu.
”Prin Legendele Peleșului și atâtea alte creații originale sau traduceri
din românește a răspândit peste hotare poezia sufletului românesc.”(Op.cit .p.217).
Regina nu a prezentat doar în scrieri sufletul românesc. A reușit să cunoască
foarte bine arhitectura neamului prezentată în diferite construcții și
renovări.
Nicolae Petrescu
dedică pagini întregi Reginei Maria și războiului, în care s-a implicat cu
multă răbdare și tenacitate, îmbărbătând ostașii și răniții, participând la
diferite evenimente, cum ar fi Slujba de Paște într-o bisericuță dintr-un sat.
Generozitatea nemărginită
a Reginei Maria este descrisă de Nicolae
Arion cu diferite ocazii.
Dacă Regina Elisabeta oferă mănăstirii Curtea de
Argeș Evanghelia, Regina Maria oferă Cartea Cântărilor, scrisă și ilustrată pe pergament de mâna sa.
Emilian I.
Constantinescu sintetizând Arta literară a Reginei Maria, menționând: ”Opera adevărată, de valoare neconstestabilă a Reginei Maria este, fără
îndoială, Povestea vieții mele (...).(Op.cit. p.253) Povestea vieții mele este o creațiune spontană, smulsă din adâncurile
sufletului, ca tot ceea ce e menit să înfrunte aspra năruire vremii. Ea a îmbogățit literatura lumii cu o
nouă capodoperă. La strălucirea coroanei regale, augusta scriitoare a adăugat
încă o nestemată. Și, astfel, regina cea plină de daruri a împletit cele mai
vremelnice și pământești cu cele veșnice și dumnezeești.” (Op.cit. p. 278)
În scrierea
Principelui Carol intitulată Doi prieteni,
personajele sunt Aurel Vlaicu și prietenul său Negel, pasionați ai zborului.
Din nefericire, Carpații nu au putut fi trecuți de ”pasărea măiastră”, frângând
viața marelui inventator.
Un scurt eseu
semnat de Principesa Ileana, intitulat Constanța,
scris cu multă sensibilitate, descrie portul Constanța cu Bricul Mircea și
crucișătorul Elisabeta.
Inițiativa doamnei
Prof. univ. dr. Aurora Ciucă de a aduna într-o crestomație pagini semnate și
publicate în revista Convorbiri literare
de ”condeie regale”este remarcabilă. O Invitație
la lectură, la cercetarea altor
surse care oglindesc o filă din istoria neamului nostru, nu suficient de bine
cunoscută, este o provocare făcută cu multă delicatețe de autoare.
Bibliografie
· Ciucă,
Aurora. Condeie regale în Convorbiri
literare. Iași: Timpul, 2022.
· Regina
Elisabeta a României[online][accesat 10.04.2022]Disponibil la :
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei
· Regina
Maria a României [online][accesat 10.04.2022]Disponinil la:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Maria_a_Rom%C3%A2niei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu