Ucraina
- Războiul de imagine
Petru
Romoşan
07
Aprilie 2022
Prima parte a războiului din Ucraina pare
să se fi încheiat. Rusia ar fi obţinut, printr-un război de poziţii, de false
poziţionări, de fapt, de ocupare extinsă a terenului de interes pentru ea, tot
ce şi-a propus. Ruşii aveau nevoie să ocupe Mariupolul, care le face legătura
cu Crimeea. Oraşul-port e devastat, dar ruşii l-ar controla aproape integral.
Batalionul Azov a fost izolat în zona portului şi în clădirile fostei uzine
Azovstal, în buncărele subterane. Foarte probabil, fosta uzină va fi distrusă complet
şi cu lovituri de la distanţă. Al 501-lea batalion de marină al armatei
ucrainene s-ar fi predat la Mariupol.
Două elicoptere din trei care încercau să
exfiltreze ofiţeri superiori ai batalionului neonazist, împreună cu consilieri
şi instructorii lor militari occidentali, au fost doborâte: unul în mare, iar
din al doilea au fost recuperaţi doi militari (din 17, 15 au murit) care au
trecut imediat la declaraţii. Un al treilea elicopter a reuşit să se salveze
întorcându-se la bază. După unele surse, răzbunarea occidentală pentru acest
eşec a fost atacul asupra unui depozit de combustibil din teritoriul rus, la
Belgorod. Mariupolul a intrat sub administraţia separatiştilor din Donbas, cu
un nou primar, numit de noii stăpâni.
În legătură cu acuzaţiile de masacru, de
genocid din Bucha (Bucea), actualul ministru de Finanţe israelian, celebrul
politician naţionalist Avigdor Liberman (născut la Chişinău în 1958), a
declarat la postul de radio al armatei: „Acestea sunt imagini dificile, iar noi
toţi condamnăm crimele de război. În acelaşi timp, acestea sunt acuzaţii
reciproce. Rusia a cerut convocarea Consiliului de Securitate al ONU... Rusia
acuză Ucraina şi Ucraina acuză Rusia. Noi condamnăm, dar ce trebuie cu adevărat
să înţelegem e că e vorba de un război sângeros”[1] și Florin Puşcaş,
„Acuzaţiile de genocid lângă Kiev...”[2].
Iată şi un comentariu francez: „Despre
episodul de la Bucha, trimitem la cele două articole publicate în dimineaţa
zilei de 4 aprilie de Éric Verhaeghe (pe site-ul Le Courrier des stratPges -
n.n.). Nu putem decât să recomandăm cea mai mare prudenţă înainte de a formula
o judecată. Aşa cum subliniază foarte bine Verhaeghe: - există un număr limitat
de imagini video, iar ele provin numai de la ucraineni;
- au trecut câteva zile între plecarea
trupelor ruse din acea parte de Bucha pe care o controlau şi descoperirea
cadavrelor;
- imaginile video care vor să incrimineze
Rusia sunt vehiculate mai ales de ideologi, în special ucraineni, care îi
exaltă pe ucrainenii albi împotriva „ruşilor, mongolilor şi semiţilor” (sic !).
[...] Cum am urmărit îndeaproape acest conflict, nu excludem posibilitatea unor
represalii comise de militarii şi paramilitarii ucraineni împotriva unor
indivizi consideraţi colaboratori ai ruşilor, şi asta înainte de a prezenta
cadavrele ca victime ale ruşilor”[3].
Se pregăteşte acum faza a doua a invaziei,
a războiului împotriva Ucrainei şi a aliaţilor săi: marea bătălie pentru
Donbas. Între 60 şi 80.000 de militari ucraineni, nucleul cel mai bine antrenat
al armatei ucrainene, înarmat de aliaţi cu arme recente, au fost încercuiţi de
armatele ruseşti în aşa-zisul „cazan” din Donbas. Efectivele ruseşti ale
invaziei declanşată în 24 februarie sunt estimate între 150 şi 200.000 de
militari, răspândiţi în aproape jumătate de Ucraină, mai ales în est şi în sud,
în zona litoralului Mării Negre. Armata ucraineană ar avea în jur de 600.000 de
oameni. Ruşii îşi retrag trupele din prejma Kievului şi aduc trupe noi, plus
armament greu pentru marea confruntare din Donbas. Ucrainenii încearcă prin
diferite mijloace să străpungă blocada rusă, inclusiv prin deplasarea unor
substanţiale trupe noi spre Donbas.
Se anticipează că bătălia pentru Donbas va
dura mai bine de o lună. Superioritatea aeriană a ruşilor riscă să facă
diferenţa. Rezultatul bătăliei va fi decisiv pentru soarta întregului război,
care se poate scurta dacă vor câştiga ruşii sau se poate prelungi pe termen
nedeterminat şi catastrofal pentru toată lumea dacă vor câştiga ucrainenii.
Dacă vor câştiga ruşii, e foarte posibil să îşi extindă „demilitarizarea” şi
„denazificarea” şi în vestul Ucrainei, până la Lvov.
Un atac împotriva Poloniei, din ce în ce
mai vocală şi mai implicată în efortul de război al Ucrainei (vezi şi
disponibilitatea declarată recent de a găzdui arme nucleare americane pe
teritoriul său), nu e deloc de exclus, chiar dacă Polonia e membră N.A.T.O.
Polonia funcţionează în ultimele luni ca un depozit de arme occidentale pentru
Ucraina. În plus, în planurile anunţate de Vladimir Putin în discursurile sale,
Rusia ar vrea să demonstreze că N.A.T.O. nu e ceea ce se pretinde a fi, o
organizaţie defensivă bazată mai ales pe punctul 5 al Tratatului, "toţi
pentru unul, unul pentru toţi", deviza muschetarilor. E adevărat însă că
acest punct 5 al Tratatului nu a fost activat decât o dată, în favoarea S.U.A.,
în Afganistan.
Despre ce ar putea fi vorba? Demonstraţia
pe care Putin şi strategii săi militari ar putea-o avea în vedere e simplă.
Dacă, de exemplu, Rusia ar ataca bazele, instalaţiile şi depozitele militare
din estul Poloniei, iar aliaţii N.A.T.O. nu ar interveni direct şi imediat în
sprijinul ei, al Poloniei, aceasta ar fi o probă suficientă şi decisivă că
N.A.T.O. nu asigură securitatea şi protecţia membrilor săi. O asemenea
demonstraţie riscantă ar putea fi făcută pe oricare dintre membrii N.A.T.O. din
estul Europei (Lituania, de pildă, ea însăşi foarte belicoasă). Fără arme
nucleare dar, foarte probabil, folosind noile rachete hipersonice care pot lovi
de la distanţă, din Marea Neagră sau de pe teritoriul Rusiei.
Nici o publicaţie serioasă nu se mai
hazardează să se expună cu cifre precise privind morţii şi răniţii grav. Se
estimează destul de aproximativ că Ucraina ar avea între 20 şi 30.000 de
militari morţi sau grav răniţi. Pentru ruşi, estimările variază între 7 şi
10.000 de morţi sau grav răniţi. Pierderile de vieţi din rândul populaţiei
civile ucrainene, enorme, nu au fost până acum contabilizate serios de nimeni.
Refugiaţii sunt estimaţi, la fel de imprecis, între 4 şi 5 milioane. Pe unii îi
putem întâlni în Bucureşti şi în toată România. Aviaţia (cu excepţia unor
elicoptere foarte moderne) şi marina ucrainene au fost „neutralizate”, adică
aproape scoase din uz. Cea mai mare parte a depozitelor de arme sau de
combustibili au fost bombardate şi, deci, anihilate. Dar armata ucraineană,
puternic susţinută din Occident, prin Polonia mai ales, continuă să lupte şi e
în continuare capabilă să le producă mari pierderi ruşilor. Distrugerile
economice în general, industriale în special, dar şi cele care afectează producţia
agricolă a acestui an, probabil şi pe cea a anilor următori, sunt imense[4].
Foto – Le Courrier de s Stratèges
Aranjament grafic - I.M.
-------------------------------------
[1]
https://www.timesofisrael.com/liberman-refuses-to-condemn-russia-over-bucha-citing-mutual-accusations/
- 4 aprilie 2022.
[2]
https://www.stiripesurse.ro/acuzatiile-de-genocid-langa-kiev-puse-sub-semnul-
intrebarii-de-un-ministru-din-israel-sunt-acuzatii-reciproce_2324915.html - 4
aprilie 2022.
[3]
https://lecourrierdesstrateges.fr/2022/04/05/guerre-dukraine-3-4-avril-2022-jours-39-40-bilan-de-fin-de-journee/
- 5 aprilie 2022.
[4] Publicat în -
https://www.bursa.ro/ucraina-a-castigat-razboiul-de-imagine-09371640
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu