Mânia şi ura nu sunt
întotdeauna manifestări rele
După Sfinţii Părinţi, ei
fiind cei mai fini cunoscători ai psihologiei omeneşti, mânia şi ura nu sunt
întotdeauna manifestări rele. Mânia, de exemplu, după învăţătura Sfântului Ioan
Casian, a Sfântului Ioan Scărarul şi după cea a marelui teolog ortodox,
binecuvântatul episcop Sfântul Teofan Zăvorâtul, a fost dată omului ca el
să se mânie pe răul din el însuşi şi pe diavol, în afara sa, ca astfel,
prin mânie, să se lupte cu păcatul şi să nu se lase biruit de către uneltirile
celui viclean.
Dacă, de exemplu,
fiecare creştin, în loc de a se mânia pe aproapele său, şi-ar întoarce privirea
înăuntrul său şi s-ar mânia pe sine la orice călcare a voii lui Dumnezeu, ar
ajunge un om al virtuţii. Mânia lui l-ar conduce către îndreptarea de sine şi
către desăvârşirea lui.
Astfel, folosită în mod
corect, mânia se arată folositoare sufletului. Însă noi, oamenii,
obişnuiţi cu reaua întrebuinţare a mâniei şi cu celelalte manifestări
sufleteşti asemenea, pe care le-am transformat în patimi, am înscris în natura
noastră aceste patimi şi de acolo căutăm începutul arătării lor în Însuşi Dumnezeu,
făcătorul firii noastre. Iată, deci, ce spune despre aceasta Sfântul Ioan
Scărarul: „Dumnezeu nu este Creatorul răului; de aceea rătăcesc cei care spun
că unele patimi sunt fireşti sufletului, fără să explice aceasta, căci chiar
noi am transformat în patimi proprietăţile naturii noastre fireşti, create spre
bine”.
(Arhimandrit Serafim
Alexiev, Cea mai scurtă cale către Rai ‒ Nu judeca
şi nu vei fi judecat, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 41)
Postul și „lecția
abținerii” pentru viață
Dacă un tânăr învaţă de
la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va
învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii,
a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment
dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi:
Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte! E o greşeală,
carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea e mai liberă,
trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare.
Este cunoscută povestea
lui Alexandru cel Mare care, odată, în pustie, fiind extrem de
însetat şi fără nici o sursă de apă, avu surpriza ca un soldat să-i aducă
puţină apă în casca sa. Luă casca în mână, privi la soldaţii din jurul său,
care se uitau, însetaţi şi ei şi la capătul puterilor, apoi dădu apa înapoi şi
spuse: „Dacă eu beau apa, atunci voi veți fi îndoit de însetaţi. Să
răbdăm, deci, împreună, înfrânându-ne toți vom izbândi”.
(Părintele Iustin
Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.116)
Sursa:
Pr. Alexandru
Stanciulescu Barda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu