sâmbătă, 29 octombrie 2016

Cuvinte duhovniceşti (2)







Mânia şi ura nu sunt întotdeauna manifestări rele

După Sfinţii Părinţi, ei fiind cei mai fini cunoscători ai psihologiei omeneşti, mânia şi ura nu sunt întotdeauna manifestări rele. Mânia, de exemplu, după învăţătura Sfântului Ioan Casian, a Sfântului Ioan Scărarul şi după cea a marelui teolog ortodox, binecuvântatul episcop Sfântul Teofan Zăvorâtul, a fost dată omului ca el să se mânie pe răul din el însuşi şi pe diavol, în afara sa, ca astfel, prin mânie, să se lupte cu păcatul şi să nu se lase biruit de către uneltirile celui viclean. 

Dacă, de exemplu, fiecare creştin, în loc de a se mânia pe aproapele său, şi-ar întoarce privirea înăuntrul său şi s-ar mânia pe sine la orice călcare a voii lui Dumnezeu, ar ajunge un om al virtuţii. Mânia lui l-ar conduce către îndreptarea de sine şi către desăvârşirea lui.

Astfel, folosită în mod corect, mânia se arată folositoare sufletului. Însă noi, oamenii, obişnuiţi cu reaua întrebuinţare a mâniei şi cu celelalte manifestări sufleteşti asemenea, pe care le-am transformat în patimi, am înscris în natura noastră aceste patimi şi de acolo căutăm începutul arătării lor în Însuşi Dumnezeu, făcătorul firii noastre. Iată, deci, ce spune despre aceasta Sfântul Ioan Scărarul: „Dumnezeu nu este Creatorul răului; de aceea rătăcesc cei care spun că unele patimi sunt fireşti sufletului, fără să explice aceasta, căci chiar noi am transformat în patimi proprietăţile naturii noastre fireşti, create spre bine”.

(Arhimandrit Serafim AlexievCea mai scurtă cale către Rai ‒ Nu judeca şi nu vei fi judecat, Editura Sophia, Bucureşti, 2007, p. 41)



Postul și „lecția abținerii” pentru viață

Dacă un tânăr învaţă de la părinte să se abţină azi de la carne şi de la mâncăruri de dulce, mâine va învăţa să se abţină de la droguri, de la tutun, de la alcool. Lecţia abţinerii, a interdicţiilor care salvează trupul şi sufletul la un moment dat, ajută pe om să treacă peste multe ispite, peste multe necazuri. Spui azi: Ei, copilul e şcolar, nu-l postesc, ca să poată învăţa carte! E o greşeală, carte înveţi şi dacă mănânci fructe, legume, pâine... Ba mintea e mai liberă, trupul e mai liber, poate să facă efort mai mare.

Este cunoscută povestea lui Alexandru cel Mare care, odată, în pustie, fiind extrem de însetat şi fără nici o sursă de apă, avu surpriza ca un soldat să-i aducă puţină apă în casca sa. Luă casca în mână, privi la soldaţii din jurul său, care se uitau, însetaţi şi ei şi la capătul puterilor, apoi dădu apa înapoi şi spuse: „Dacă eu beau apa, atunci voi veți fi îndoit de însetaţi. Să răbdăm, deci, împreună, înfrânându-ne toți vom izbândi”.

(Părintele Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p.116)

Sursa:
Pr. Alexandru Stanciulescu Barda










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu