Dincolo de vălul lui
Pe
drumul de la cuvânt la inimă,
un
tăvălug de foc, iubirea.
Treci
(barem) de un labirint,
după
ce îi înveţi lecţia,
îi
cauţi cifrul, îl rezolvi,
pătrunzi
în alt labirint,
îl
decodezi, îl conturezi pe următorul,
fără
să-l trădezi pe cel prezent.
Nimeni
nu-ţi opreşte înălţarea,
nimeni
nu-ţi sparge gândul înlănţuit,
nimeni
nu vede, în locul tău, semnele tale.
Când
spui iubire, spui forţa cu care
inima
rezolvă un cifru,
creând
un alt labirint, o nouă lume.
Nimeni
nu se află în acelaşi timp cu
tine,
pe
coordonatele privirii tale.
Sensul
există doar acolo.
Că-ntr-un
joc, totul este o lecţie!
Dincolo
de toate labirinturile
se
află, poate, un zeu ce priveşte,
dansează,
sau,
poate, nu se află nimic.
Oare,
nimicul nu este neputinţa
de
a vedea labirintul?
O
parte din tine este la începutul drumului,
o
parte la sfârşitul lui.
Incluse
în logica labirintului,
semnele
oferă sensul,
ghidându-te,
doar, înăuntru.
Acolo
sunt gândurile.
Pe
plaja însorită a oceanului vieţii,
dincolo
de nevăzutul prag al unui gând,
să
vrei să vezi, s-atingi, să-ţi
simţi
înfioratul
trup în zorii dimineţii!
Algoritmul
labirintului - în afara lui
nu
există niciun sens, nu ai nevoie de orientare.
O
buclă desfăşurată
modelează
un nou labirint,
prin
dorinţa descoperirii misterului
devenit
din ce în ce mai profund.
Pe
drumul reintegrării,
dincolo
de vălul lui,
te
regăseşti mai puternică.
IRINA
LUCIA MIHALCA
23
octombrie 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu