Teologia Crucii (III)

Teologia Crucii (III)

Vă rog să luați aminte la acest punct. Textul sfânt vrea să spună că evreii, după ce vor săvârși nelegiuirea de a-L răstigni pe Hristos și apoi de a-L însulița, atunci se vor întoarce, după ce vor primi Harul lui Dumnezeu. Se vor crea stări deosebite în sufletele lor, se vor întoarce și vor spune: „Cu adevărat Acesta este Mesia”. Și atunci se vor tângui. „Vor privi la Acela pe care L-au împuns”. Dar însă ce vor face dacă-L vor vedea pe Cel pe care L-au împuns? Se vor tângui? Se vor pocăi? Proorocia s-a împlinit numai în prima parte, adică cum că Hristos a fost însulițat. Cealaltă parte s-a împlinit în parte la Cincizecime. O parte de iudei au fost pătrunși la inimă auzind despre Cel pe Care L-au împuns, însulițat. Așa cum scrie la Faptele Apostolilor că „au fost pătrunși la inimă” când au auzit predica lui Petru. Adică s-a împlinit proorocia. Inima lor nu se simțea bine.

Ceilalți (se vor întoarce) la sfârșit, așa cum spune Apostolul Pavel către Romani 11,25-26: „Că împietrirea s-a făcut lui Israel în parte, până ce va intra tot numărul neamurilor. Şi astfel întregul Israel se va mântui”. A venit împietrirea peste ei, dar când va intra tot numărul neamurilor, atunci fiecare evreu se va mântui. Dar ce înseamnă acesta? Că vor recunoaște că Cel pe Care L-au împuns este Iisus, Mesia, Fiul lui Dumnezeu.

Rămâne și un al treilea lucru. În Cartea Apocalipsei 1, 7 scrie: „Îl vor vedea şi cei ce L-au împuns şi se vor jeli, din pricina Lui”. Vor rămâne acei evrei care nu s-au pocăit. Și aceștia Îl vor vedea pe Iisus, dar fiindcă nu s-au pocăit, „se vor jeli din pricina Lui”. Vor începe să-și bată piepturile când Îl vor vedea venind întru slavă. Pentru că, așa cum vom vedea în capitolul despre Înviere, semnele răstignirii au rămas pe Trupul lui Iisus și vor rămâne veșnic cu El. Știți, iubiții mei, că Iisus este străpuns și în Cer? Orice altă rană s-a vindecat, însă semnele cuielor și coasta însulițată, așa cum le-a arătat lui Toma și celorlalți Ucenici, pe acestea Hristos le-a luat cu Sine în cer. Ele sunt semnele Sale distinctive, sunt decorațiile slavei Sale. Sunt slava Sa. Și le avea cu Sine în veacul veacului. Această coastă însulițată și mâinile străpunse le vor vedea atunci răstignitorii Lui. Și atunci, când Îl vor vedea venind pe norii cerului, așa cum i-a spus Domnul lui Caiafa, vor spune: „O, vai nouă, căci cu adevărat a fost Mesia!” Dar nu vor fi în stare de pocăință, ci numai vor vedea înșelarea lor. Înfricoșător lucru este atunci când omul se întărește în păcat, deoarece nu-l lasă să se pocăiască. Iar aceasta o vom vedea atunci când vom vorbi iarăși despre îngroparea Domnului, cum Domnul a propovăduit în iad cuvântul pocăinței, de vreme ce este cunoscut faptul că în iad nu există pocăință.

Acum, iubiții mei, ne aflăm înaintea lemnului Crucii, pe care Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu Cel întrupat Și-a întins mâinile. Crucea lui Hristos este adevărata noastră mântuire. Nici un cuvânt, nici o laudă, nici cuvântare teologică rostită de vreun muritor nu va putea vreodată epuiza taina Crucii. Taina Crucii ne descoperă totdeauna inepuizabila dragoste a lui Dumnezeu. Așadar, pe cât noi vom putea spune și pe cât voi veți putea înțelege, cu aceste posibilități pe care le avem și cu luminarea Sfântului Duh, să facem o încercare, iubiții mei, să înțelegem ceva din taina Crucii.

Cândva în Rai, așa cum spune sfințitul Ioan Gură de Aur, diavolul l-a biruit pe om în trei chipuri: printr-o fecioară, printr-un pom (în limbajul Scripturii pom înseamnă lemn) și prin moarte. Fecioara a fost Eva, deoarece, așa cum știți, Eva a fost fecioară în Rai. A devenit femeia lui Adam în afara Raiului, după cădere. De aceea în Rai vom intra în starea de feciorie. Acolo nu va mai exista nunta, căci nunta este în afara Raiului, chipul acestei lumi, care se va desființa. Așadar, în Rai Eva a fost fecioară, care, înșelată fiind de diavolul, de șarpe, l-a tras și pe Adam.

Lemnul a fost pomul cunoștinței binelui și răului. Deși gustarea din roadele lui le-a fost oprită celor întâi-zidiți, diavolul i-a înșelat și au mâncat.

În sfârșit, moartea care a venit ca o pedeapsă. Diavolul cunoștea moartea, în timp ce Adam și Eva nu cunoșteau încă ce este ea, pentru că nu se întâmplase vreo moarte. Pentru prima dată moartea a fost cunoscută prin uciderea lui Abel de către Cain. Așadar, moartea nu era cunoscută întâilor zidiți. Însă diavolului îi era cunoscută, pentru că auzise cuvintele lui Dumnezeu spuse acelora: „În ziua în care veți mânca, cu moarte veți muri”. Îi era cunoscută moartea ca despărțire a sufletului de trup, fapt necunoscut de protopărinți. Diavolul vrea să zădărnicească lucrarea lui Dumnezeu. Mișcat întotdeauna de invidie vrea să aducă moartea și creația să rămână pustie și, luați aminte, fără scop, deoarece scopul creației este omul, la fel și măsura creației este omul. Iar dacă omul, Adam și Eva, ar fi murit atunci, creația ar fi rămas fără scop, fără sfârșit. Văzând diavolul că Dumnezeu a pus suflete în protopărinți, voia să le răpească în iad. Însă lucrurile nu s-au petrecut așa cum a voit diavolul, cu toate că l-a biruit pe om.

Cu aceleași arme, cu aceleași metode, în același chip, trebuia ca Hristos să-l biruiască pe diavol. Poate veți întreba: „Dar de ce în același chip?”. Ca să nu spună diavolul ca fost biruit de Dumnezeu. El trebuia să spună că a fost biruit de om. „Om ai biruit, diavole? Om te va birui”. Și l-a biruit omul, căci de l-ar fi biruit Dumnezeu, I-ar fi spus: „M-ai zdrobit deoarece ești Dumnezeu. Eu am biruit un om, însă tu m-ai biruit ca un Dumnezeu. Vreau însă să mă socotesc cu cel l-am biruit. Cu omul”. Ați înțeles? Pentru ca diavolul să nu spună aceasta, așa cum I-a spus cândva lui Dumnezeu despre Iov.

„ – Iov Te adoră pentru că i-ai dat bunuri. – Nu, spune Dumnezeu, Iov nu mă adoră pentru că i-am dat bunuri, ci pentru că are voință bună.       – Nu este adevărat, spune diavolul, Iov Te adoră pentru că i-ai dat bunuri. Ia bunurile de la el și vei vedea dacă Te va mai adora!”

Și atunci Dumnezeu îi îngăduie diavolului să ia toate bunurile de la Iov, pentru a-i dovedi că pricinile adorării la Iov nu erau bunurile materiale.

Așa și aici. Trebuia ca omul să-l biruiască pe diavol, iar nu Dumnezeu. Tocmai din această pricină vine acum Iisus Hristos ca om. Diavolul nu știa că este Dumnezeu, ci vede numai firea omenească. Firește firea dumnezeiască nu se vede, ci numai cea omenească ca trup și suflet. Și atunci vine Hristos și-l biruiește pe diavol în același chip. Dar cum îl biruiește?

Mai întâi, în loc de fecioara Eva avem pe fecioara Maria, care a arătat ascultare, contrar fecioarei Eva de demult, care a arătat neascultare față de voia lui Dumnezeu. Aceea a făcut neascultare, iar aceasta ascultare. Fecioară a fost aceea, Fecioară a fost și aceasta. Și a făcut ascultare, încât a devenit Maica Fiului lui Dumnezeu Celui întrupat. În loc de lemnul acelui pom, adică a cunoștinței binelui și răului, avem acum lemnul Crucii. Lemn a fost acela care i-a înșelat pe protopărinți? Lemn este și acesta, adică Crucea, care îi va mântui pe oameni. Și în locul morții lui Adam, avem moartea lui Hristos. De aceea a murit Hristos pe Cruce. Moartea a adus-o diavolul protopărinților pentru neascultarea lor, iar acum Hristos, prin ascultarea Sa față de Tatăl, este dus la moarte, astfel încât prin aceeași armă să-l biruiască pe diavol.

Așadar, aceste trei arme, pe care le-a folosit diavolul împotriva omului, le folosește Hristos pentru a-l birui pe diavol.

Înaintea acestei măreții a dragostei lui Hristos Sfântul Ioan Gură de Aur exclamă și strigă: „Aceasta a făcut Crucea pentru noi; Crucea care îi pune pe fugă pe demoni”. Așadar, Crucea este izgonitoarea demonilor. Dacă țin Crucea în mâini, demonii o iau la fugă. Dacă mă aflu la o întrunire unde se face spiritism, medium, și țin conștient o Cruce în mână și știu ce este Crucea, rămâne nemișcat orice s-ar întreprinde în acel loc. Orice lucrează demonii acolo, având drept organe pe ticăloșii oameni, rămâne nelucrător, pentru că se biruiesc de puterea Crucii. Crucea este sabie împotriva păcatului. Și cu adevărat așa este, pentru că atunci când crezi în Cel Care S-a răstignit pe Cruce, păcatul se taie. Crucea este sabia cu care Hristos l-a împuns pe diavolul, pe vechiul șarpe. Crucea este voia lui Dumnezeu.

Crucea este voia lui Dumnezeu, deoarece Tatăl a vrut ca Fiul să Se răstignească din dragoste pentru oameni. Dar și Fiul a vrut să Se răstignească, pentru că are aceeași dragoste față de oameni, așa cum are și Tatăl. De aceea Crucea este slava Unuia-Născut, este slava Fiului cel Unul-Născut. Hristos, înainte de a fi dat în mâinile iudeilor, a spus Ucenicilor Săi: „Acum S-a preaslăvit Fiul Omului”. Cum S-a preaslăvit? Acum când vine ceasul răstignirii, pentru că Crucea este Slava lui Hristos. Crucea este bucuria și veselia Sfântului Duh, pentru că și Sfântul Duh, a treia Persoană a Sfintei Treimi, asemenea cu Tatăl și cu Fiul, îi iubește pe oameni. Crucea a fost organul mântuirii și, prin urmare, Duhul Sfânt se bucură pentru Cruce. Crucea este podoaba îngerilor. Crucea este întărirea Bisericii. De multe ori spunem că Biserica este asigurată. Cât de omenește și sărac gândim când credem că legile statului sunt în așa fel făcute, încât să asigure numai siguranța statului.

Ne putem întreba atunci: „Dar ce se va întâmpla cu Biserica?” Biserica nu va pătimi nimic, căci ea are întărirea ei. Și ea este aceea, care nici „porțile iadului nu o vor birui”, așa cum a spus Domnul. Și așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, întărirea Bisericii este Crucea, însă cu o diferență. Creștinii trebuie să pună înainte Crucea, o viață dusă prin purtarea Crucii și o teologie a Crucii. Căci dacă eu nu cred, nu pun înainte o viață dusă prin purtarea Crucii, ci una în confort și bogăție. Dacă eu nu pun înainte teologia Crucii, ci o teologie străină, falsă, atunci eu nu sunt credincios și nu pot spune că pun înainte Biserica. Ci mă pun înainte pe mine însumi. Biserica rămâne totdeauna aceeași. Așadar, o spun pentru a treia oară, vom pune înainte Crucea, care înseamnă că voi pune înainte o viață dusă prin purtarea Crucii și o teologie a Crucii.

Crucea este lauda lui Pavel, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Pavel nu se lauda decât numai în Crucea lui Hristos. Crucea este zidul Sfinților. Crucea este lumina întregii lumi. Sfântul Ioan Gură de Aur mai spune că prin Cruce s-a deschis Raiul. Și nu Raiul cel vechi, ci un Rai mai bun decât cel vechi. Dar cum l-a deschis Crucea? Când tâlharul L-a rugat pe Hristos, acela a auzit de la El: „Astăzi vei fi cu mine în Rai”. Nimeni nu putea intra iarăși în Rai. Dar iată că acum prin Cruce se deschide Raiul și primul care intră în el este tâlharul. Cheia care a deschis ușa Raiului, pe care Heruvimul l-a păzit cu sabia de foc, era Crucea.

Iar acum venim, frații mei, la un sens încă și mai adânc al tainei Crucii. Iar acesta este faptul că Crucea a lucrat și în Vechiul Testament. Dar cum a lucrat Crucea în Vechiul Testament? Cu adevărat acesta este un subiect important și constituie, poate, o dificultate să înțelegem unele lucruri. Cum a lucrat Crucea în Vechiul Testament constituie într-adevăr o taină. Dar fiindcă este un subiect important și nu vreau să-l las neterminat, vă spun că Crucea lui Hristos nu constituie numai un fapt istoric, ci în spatele faptului istoric al Crucii există și taina Crucii, care este anterioară Crucii istorice și încă înainte de crearea lumii.

Taina Crucii există în Însuși Tatăl, în Însuși Fiul și în Însuși Duhul Sfânt. Și nimic nu L-a împiedicat pe Dumnezeul Cel în Treime să lucreze și în Vechiul Testament prin taina Crucii. Fiindcă, așa cum observați, iubiții mei, ni se deschide un orizont larg înaintea a ceea ce vă voi spune.

„Mamă, de ce scoate aghiazma fum?”

Foto: Bogdan Zamfirescu

Martie 1984

La o lună după primul nostru pelerinaj la Sfântul Efrem cel Nou, făcătorul de minuni, cel nou arătat, am simţit în mod constant nevoia de a ne afla în sfântul locaş al sfintei lui mănăstiri. Mă aflam la mormântul Sfântului împreună cu fiul meu Gheorghe în vârstă de 11 ani.

Cu cuviinţă, am ridicat vasul de lut şi l-am dus spre buzele mele ca să beau aghiazma făcătoare de minuni de la mormântul Sfântului. Speriată, am văzut abur, ca un fum ieşind din aghiazmă! M-am gândit că poate a fost de la presiunea apei şi, ca să mă încredinţez, am coborât vasul de la buze şi luam aminte. Nimic! Nu ieşea abur!

Încredinţată deja, am ridicat iarăşi vasul să beau, când pentru a doua oară, speriată, am văzut iarăşi abur deasupra aghiazmei şi în acelaşi timp l-am auzit pe fiul meu de 11 ani că-mi spune: „Mamă, de ce scoate fum vasul de băut?”.

Impresionată până în adânc şi plângând, îi explic fiului meu minunea! Sfântul nostru Efrem ne-a dat un semn minunat al sfintei lui prezenţe.

Cu mare emoţie şi bucurie sărutăm Sfântul mormânt al Sfântului nostru Efrem, îi mulţumim şi îl rugăm să nu ne părăsească niciodată până când ne va conduce în dar la Domnul.

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui.

Evanghelia Hagioanou
Filolog, din Niceea (Vedenii şi minuni ale Sfântului Mare Mucenic Efrem cel Nou, 

facătorul de minuni, vol. I-II, Sfânta Mitropolie a Atticei, Sfânta Mănăstire Bunavestire a Născătoarei de Dumnezeu, Muntele Neprihăniţilor - Attica, traducere din neogreacă de Nicuşor Deci, pp. 192-193)

Sursa:

Pr. Alexandru Stanciulescu Barda