Ultimul inel (I)

Ultimul inel (I)

O povestire adevărată din „Grădina Optinei”

 – Ajunge, nu vei mai găzdui pe nimeni în casa ta, mi-a spus într-o zi starețul cu asprime.

 – Părinte, dar Sfinția Voastră mi-a dat binecuvântare să primesc închinători!

 – Cândva ți-am dat binecuvântare, însă locuirea împreună cu ei nu vă folosește și de astăzi vă interzic să mai găzduiți pe cineva.

Trebuie să ascult de stareț. Însă câtă rușine am simțit atunci când nu am putut să găzduiesc într-o seară o familie cu mulți copii. Un copilaș plânge în brațele mamei sale. Este târziu și copiilor le este somn, iar la hotelul pentru închinători este interzisă găzduirea copiilor. Le-am explicat încurcată că starețul nu-mi dă binecuvântare să găzduiesc închinători și simțindu-mă vinovată, le-am cerut să mă ierte.

 – Dar așa este corect, a spus mama obosită. Trebuie să ascultăm de stareț. Iată, copiilor, o lecție importantă de la Sfânta Mănăstire. Unora dintre voi nu le place ascultarea. Dar care este cel mai important lucru pentru monahi și copii mici?

 – Ascultarea!

M-am dat seama că este vorba despre o familie credincioasă. Pentru această credință a lor, Domnul le-a dat niște prieteni buni și un loc de refugiu. Prietena mea Galina s-a întors de la mănăstire și a primit în casa ei acea familie.

 – Casa mea este mare și există loc pentru toți. Se află acolo și multă zmeură coaptă. Nu cumva nu vă place zmeura?

 – Noi nu suntem dintre aceia…, au strigat copii și au intrat veseli în mașina Galinei.

∗∗∗

            Starețul are dreptate când spune că petrecerea împreună cu închinătorii în aceeași casă nu folosește, deoarece, oricât te-ai strădui, nu poți scăpa de patima de a plăcea oamenilor. Aceasta este ceva pe care am moștenit-o de la rudele mele din Siberia, care cred că musafirul este trimis de Dumnezeu și tot ceea ce ai în cămară trebuie să le pui pe masă. Atunci le lași pe toate la o parte, deoarece trebuie să te îngrijești de cei găzduiți. Le pregătesc o mâncare gustoasă, apoi le arăt mănăstirea, le povestesc și le rânduiesc o spovedanie la stareț. Astfel închinătorii pleacă satisfăcuți, iar eu rămân ca o lămâie stoarsă.

            În vremea când puteam să găzduiesc rămâneau în casa mea diferiți oameni, monahi străini, monahii și prieteni de la Moscova, care abia cunoscuseră credința, printre care și o atee înverșunată.

            Despre această femeie vă voi vorbi. Este psiholog din Republica Moldova și se numește Tatiana. Are doi copii, nu lucrează nici ea, nici soțul ei, și trăiesc la limita sărăciei, vânzând tot ce este mai de preț în casa lor.

 – Am vândut și ultimul inel, m-am urcat în tren și am venit la voi, mi-a explicat ea când a apărut în casa mea.

Atunci am început să-mi amintesc că, acum trei ani, prietena mea moldoveancă, Lidia Mihailovna, mă rugase înainte de a muri să găzduiesc o oarecare Tania și s-o botez cu orice preț.

 – Nu, nu! Categoric nu! Nu doresc să mă botez, a apucat să-mi spună Tatiana, înainte de a o întreba. I-am spus și Lidiei: „Cum se poate limita toată bogăția vieții spirituale la nivelul unor oarecare dogme mărginite? Nu suntem vrăjmași ai Creștinismului, ci ne străduim numai să-l îmbogățim și să-l scoatem din cadrul ghetoului ortodox”.

Tatiana spune „noi” pentru că a studiat la Academia de Studii Cosmice (sau Karmice). Îmi amintesc cu nostalgie de acele vremuri când lecțiile de croitorie se numeau simplu lecții, iar nu academie de creare a modei. Tatiana face câteva lecții, pe care firește le plătește, și de aceea și-a vândut haina de blană și a început să facă și datorii. Soțul ei o amenința cu divorțul, însă Tatiana murmura numai cu lepădare de sine: „karma”, „chakra”, „ieșire în lumea astrală”.

 – Ți-am adus în dar cărțile noastre, mi-a spus și a scos o grămadă de cărți de literatură ocultă. Nu vă întoarceți cu dezgust de la aceste izvoare de înțelepciune, ci străduiți-vă să vă extindeți orizontul vostru limitat.

            „Oare să-mi lărgesc cugetarea atât de mult încât să-i spun doamnei vorbărețe: «Vă rog, să ieșiți afară!»?”, gândeam în sinea mea. Însă m-a oprit numai rugămintea prietenei mele făcută înainte de moarte, care mă implora s-o ajut pe Tatiana.

            Dar cum aș putea-o ajuta, când și la cea mai simplă referire la Ortodoxie, această atee înverșunată începe să ne numească „ghetou limitat”? Îmi amintesc de sfatul Sfântului Nectarie, starețul de la Optina, care spunea să avem relații bune cu cei necredincioși, dar să evităm discuțiile și neînțelegerile la religie, ca să nu se hulească Numele lui Dumnezeu. Starețul a mai spus că astfel de discuții pot răni inima ireparabil. De aceea am schimbat subiectul discuției referindu-mă la subiecte lumești: ce face soțul, copiii, cum este viața în Moldova? În acea clipă Tatiana a început să plângă:

 – Nu avem de lucru, soțul meu este deprimat, iar eu am vândut ultimul meu inel.

Lacrimile îi curgeau ca niște râuri și scotea cuvinte de deznădejde, că de n-ar fi fost copiii, s-ar fi sinucis. Iar acum soțul ei o amenință cu divorțul. Era o scenă obișnuită pentru noi. Acum câtăva vreme la fel plângea o femeie, care venise la mănăstire să primească binecuvântare pentru divorț.

 – Cincisprezece ani l-am iubit pe soțul meu și am luat aminte la el ca de ochii mei. Acum însă stă ceasuri întregi în poziție de yoga și rostește mantrele înaintea copiilor: „Eu sunt centrul universului. În jurul meu se învârte lumea mea”. Doamne ferește-ne, acum este buricul pământului. Cel mai rău este că pe fiica noastră o numește Ramachantran. Numele ei de botez este Vera, dar nu mă lasă s-o numesc așa.

 – Blestemată să fie această yoga!, a spus atunci starețul, însă a sfătuit-o să nu se despartă, ci să se roage împreună cu copii pentru bărbatul ei.

I-am povestit Taniei cum l-am cunoscut, înainte de a mă boteza, pe renumitul guru moscovit Gary. În pașaport era scris cu numele de Igor. După terminarea Institutului de Cercetări Științifice din cadrul industriei alimentare, unde simțea o insuportabilă plictiseală, pe lângă faptul că era și plătit cu foarte puțini bani. Lângă Institutul de Cercetări Științifice a deschis un laborator, unde studiau aura, yoga, telepatia și periodic ieșeau în lumea astrală. Salariile la acest laborator erau fabuloase și Gary s-a mutat repede la „astrali”. Numai după un an a început să facă congrese terapeutice în saloanele din Moscova.

Într-o zi m-au chemat și pe mine la un congres în calitate de bucătăreasă. Proprietara apartamentului știa atitudinea mea negativă față de acești „terapeuți”, dar m-a rugat s-o ajut la bufet, de vreme ce aveau să vine la congres și oameni celebri, cum era scriitorul L și magistratul S. Adică așa cum spune proverbul: au chemat măgarul la nuntă să care apă. Am primit totuși rolul de bucătăreasă, pentru că aveam scopul meu.

În acea perioadă îmi făceam masteratul și trebuia să pregătesc o lucrare despre metodele manipulării conștiinței, iar aici aveam un material experimental viu.

La congrese Gary era ireproșabil. O voce de catifea, atitudine aristocratică și cuvinte atrăgătoare. Se vedea că deține metodele programării neuro-lingvistice, întipărind în conștiință formele seducătoare ale magiei în opoziție cu soarta nenorocită a ignoranților – boli, bătrânețe și moarte. Gary îi chema pe toți la bucuria spirituală a utopicei Himalaya, unde din vremuri foarte vechi au trăit înțelepții, veșnici tineri, deja nemuritori și destoinici să vindece până și cancerul. Cu toate că Gary nu a mers mai departe de Anapa[1], dădea impresia că a avut relații cu utopica Himalaya.

Gary a transformat congresul „terapeutic” într-un un striptease medical. A descoperit înaintea tuturor că renumitul S. suferea de mulți ani de constipație, urmată de nesfârșită diaree. Dacă însă s-ar fi purificat de chakra sa prin yoga, ar fi putut ajunge la nemurire și ar fi scăpat de riduri pe față.

– O, aura dvs. este foarte puternică și aveți o mare perspicacitate. Nu vreți să dezvoltați acest dar al dvs.?

– Nu-mi atinge aura!, i-am răspuns cu asprime și am revenit la procesul de preparare a salatelor.

Am observat cu uimire cum persoane culte și cu influență în societate și-au umplut paharele cu apă de la robinet, pe care a „încărcat-o” Gary, prefăcând apa dură și cu clor din Moscova într-un medicament vindecător.

 Punctul culminant al acestui show s-a petrecut la momentul închinării paharelor. Trebuie să spun că majoritatea oamenilor care au venit aici nu au băut alcool. Însă cum puteau veni în vizită fără să aducă un dar? Astfel cei „vindecați”au pus îndată pe masă fie coniac Hennessy, fie vodcă, menționând în același timp că: „Mi-e nu-mi îngăduie medicul să beau”.

 – Ce știu medicii? Ei sunt pe dinafară, a strigat Gary. În timp ce în Himalaya…

Prin urmare Gary „a încărcat” îndată sticlele, prefăcând coniacul și vodca într-un nectar himalayan tămăduitor. Și astfel cei care sufereau de hipertensiune arterială, ulcer gastric și boli cardiace au băut pahare întregi de vodcă. Cum s-au desfășurat lucrurile mai departe este de la sine înțeles. Însă cel mai mult dintre toți suferea sărmanul Gary. Înaintea celor chemați s-a stăpânit cumva, după care s-a înverzit și a alergat la toaletă. Se chinuia mult și gemea.

 – Mă disprețuiești?

 – Ce vorbești, Gary? Un astfel de circ și încă gratis! Interesant, dar de unde cunoști programarea neuro-lingvistică?

 – Nu cunosc nimic, ci vorbesc la întâmplare.

Mai târziu Gary mi-a pus condiție să nu mai particip la conferințele sale, devreme ce aura mea neîmblânzită le împiedică ieșirea în lumea astrală.

Timp de mai mulți ani nu am mai auzit nimic despre Gary, până când niște cunoscuți mi-au spus că și-a pierdut mințile și aleargă pe drumuri strigând: „Am venit pe pământ să-L omor pe Hristos!”.

∗∗∗

 – „Cochetarea” cu puterile întunericului duce adeseori la nebunie, povestea arhimandritul Ermoghen din Piuhtița[2]. Și, vai!, câți oameni care au făcut yoga „din motive de sănătate” au sfârșit în spitalele de psihiatrie!

Firește, acestea nu mi le-a spus mie, ci unuia care făcuse yoga și venise la mănăstire să se boteze.

 – Nu te temi, l-a întrebat arhimandritul, ca nu cumva după botez să înceapă o astfel de luptă duhovnicească, încât să nu o poți suferi?

 – Sunt gata să le sufăr pe toate pentru Hristos, a răspuns acela cu siguranță.

 – Da, da, pentru adevăr poți să suferi!, a exclamat Tania, care a ascultat cu atenție povestirea mea. Iată, nouă ne spunea la Academie cum să ieșim în lumea astrală în mod corect. Poate Gary nu a avut destulă experiență și ieșea în lumea astrală fără apărare.

Nu știu ce mi-a trebuit să-i povestesc despre Gary. Strădania mea misionară s-a sfârșit cu un eșec total.

∗∗∗

            Comportamentul Taniei era cu adevărat misterios. Cum să-ți explici faptul cum o femeie fără lucru, mamă a doi copii, care și-a vândut ultimul inel ca să ajungă la Optina, și în același timp să nu vrea să meargă la mănăstire? Cu mare greutate am convins-o să viziteze renumita Optina, dar a refuzat să intre în biserică, spunând:

 – Dar pentru ce motiv să intru? Mă pot ruga Principiului superior și în grădină, și acasă. De ce-i cară acum la biserică, așa cum îi căra la ședințele de partid?

Și a început în același duh să vorbească despre „clericalism”, „ghetou”, „dogme înguste”. Doamne miluiește! M-am simțit neputincioasă și i-am rugat pe monahi să se roage pentru Tatiana.

 – Dar este o problemă, a suspinat ieromonahul-aghiograf al mănăstirii. Nu o putem pomeni la Liturghie, pentru că nu este botezată. O vom pomeni la chilie. Vă aduceți aminte ce spunea Sfântul Siluan Athonitul? „Dragostea nu suferă să se piardă nici măcar un suflet”. Prin urmare ne vom nevoi în numele dragostei.

Însă nu erau toți pregătiți să-și manifeste dragostea lor. Fratele N., fost comsomolist[3], ne-a spus iritat:

 – Trebuie s-o alungăm cât mai curând pe această ocultistă din mănăstire, ca să nu întineze pământul sfânt de aici.

La un moment dat a venit ierodiaconul Iliodor, renumit pentru faptul că a adus la Dumnezeu și a botezat sute, dacă nu chiar mii, de oameni. Părintele Iliodor nu poate altfel, căci sufletul său plânge pentru oamenii care se pierd și nu-L cunosc pe Mântuitorul și Milostivul Dumnezeu. Egumenul Tihon spunea cândva despre el:

 – Vine Părintele Iliodor, Avraam al Optinei. Iese la drum și caută pe cine să aducă lângă Dumnezeu.

Apoi se întoarce spre Tania și o întreabă:

 – Îți plac copiii?

 – Foarte mult. La început am lucrat ca psiholog la un spital de copii.

 – Atunci vino cu mine la orfelinat.

Tania s-a întors seara de la orfelinat și a povestit:

 – Astăzi i-am învățat pe copii să citească. Știți, există un joc prin care copiii pot învăța repede.

Menționez aici regulile acestui jos pentru mame și părinți. La început tai patru bucățele dintr-un carton și scrii pe ele niște cuvinte simple: mama, tata, pisica etc. După aceea încep jocul ghicitului. Un copil trage un cartonaș și se bucură ca a ieșit cuvântul: mama. Sensul acestei metode constă în faptul că creierul nostru cunoaște îndată forma cuvântului fără să citească pe silabe. Este mult mai greu să înveți citind pe silabe. Pe Tania copiii nu o lăsau să plece de la orfelinat. Numărul cartonașelor a ajuns la douăsprezece și copiii entuziasmați pentru reușita lor la citit o rugau pe Tania să le mai citească și altceva.

Seara înainte de culcare am vorbit multă vreme despre noile metode creative de învățare a copiilor, dar care nu se aplică în practică.

 – Cât mi-am dorit profesia mea, a spus înainte de a adormi, și cât aș vrea să-i ajut pe copii.

[1] Localitate-port la Marea Neagră

[2] Mănăstire de maici din Estonia.

[3] Komsomol = prescurtare ale celor trei cuvinte Kommunisticheskii Soyuz Molodezhi (Uniunea Tineretului Comunist).

Din Cartea: „Ziua Arhanghelului Mihail – Istorisiri din Grădina Optinei”, de Nina Pavlova.

Sursa:

Pr. Alexandru Stanciulescu Barda