Securitatea a trădat în decembrie 1989 ??!!

Generalii Iulian Vlad și Aurel Rogojan au recunoscut că Securitatea a trădat în decembrie 1989!

http://www.justitiarul.ro/generalii-iulian-vlad-si-aurel-rogojan-au-recunoscut-ca-securitatea-a-tradat-in-decembrie-1989/

Posted by justitiarul

  Generalul Aurel Rogojan continuă seria prezentărilor cărții Factorul intern: România în spirala conspirațiilor, București, Editura Compania, 2016. De curând a prezentat cartea la Arad, Timișoara și Oradea, ultimul oraș fiind în „fieful” lor, Aurel Rogojan și doamna Vlad fiind bihoreni. În finalul cărții, autorul îmi acordă și mie un spațiu generos: nu mai puțin de 17 pagini, referitoare la cartea mea Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015, pe care o înfierează cu mânie proletcultistă, afișând o aroganță dusă uneori până la grețoșenie și formulând judecăți de valoare în domeniul Istoriei, cu nonșalanță, uitând că este doar un fost ofițer al fostului aparat de securitate, studiile juridice fiind obținute prin examene de „diferență”, în regim de „fără frecvență”.  Ca ofițer operativ a fost în cea mai mare parte descalificat, întrucât timp de peste 13 ani a desfășurat activitate în cadrul Oficiului Juridic al Departamentului Securității Statului, de unde a fost trecut în funcția de secretar al generalului Iulian Vlad.

Am să fac o serie de referiri la ceea ce scrie autorul Rogojan în textul său încărcat de obrăznicia purtătorilor de bocanci ieftini. Spunând acest lucru, mai trebuie să fac o precizare: de la calitatea de ofițer în aparatul de securitate și de secretar tehnic, care ține hârtiile în ordine și până la calitatea de profesor universitar și cercetător științific în domeniul Istoriei, absolvent de facultate de Istorie și lucrător toată viața în domeniul Istoriei, situație în care mă găsesc eu, este o cale lungă și grea și nici un argument de falsă modestie nu mă poate opri să relev această distanță care mă separă de Aurel Rogojan, autor care este doar un amator și nimic mai mult.

Prea mulți impostori se implică în analiza și în cercetarea domeniului Istoriei. Persoane de cu totul alte meserii se pronunță cu tărie, contrazic specialiștii în domeniul Istoriei și aruncă cu noroi în lucrările lor. Una din cauzele acestei situații este cea în care se găsește generalul Aurel Rogojan, fostul securist care se crede mare istoric: pe de o parte frustrarea de privilegiile pe care le-a deținut în anii în care avea toată România la picioare și nu-l putea contrazice nimeni, pentru că era secretarul temutului șef al Securității, pe de altă parte, că el și grupul din care face parte a fost deconspirat pentru mizerabila trădare a României din decembrie 1989, de care se face vinovat acel grup.

Aurel Rogojan scrie despre multe și de toate, îi judecă pe toți, în toate domeniile, cu un aer de superioritate care nu are decât parțial acoperire. Privitor la decembrie 1989, pentru că doar la aceste evenimente mă voi referi eu în prezentele rânduri, Aurel Rogojan a văzut multe secrete și știe multe fapte, majoritatea mizerabile, disparate, care s-au petrecut când lucra el la cabinetul generalului Vlad. Astea ar putea să ni le scrie, dacă ar vrea, să ne lase pe noi să le determinăm, să le clasificăm și să le judecăm, dar pentru asta ar trebui o bună-credință față de adevăr pe care nu a dovedit-o până în prezent și de care nu cred că este în stare. De oprit nu-l oprește nici o lege. Nu mai este legat de jurământul față de fosta Securitate, instituție desființată. Actualele servicii de informații au repudiat fosta Securitate, chiar dacă i-au folosit mulți dintre foștii lucrători și nu se revendică și nu se recunosc a fi continuatoare ale ei.

Aurel Rogojan este un judecător aspru, pe bună-dreptate, a regimului politic actual, pe care nu-l iartă deloc, ci îl „execută” cu sânge rece, dar se face că uită că toate mizeriile post-comuniste își au sorgintea în momentele istorice ale lui decembrie 1989, momente marcate decisiv și negativ de trădarea Securității și de abandonarea României de către Securitate și trădătorii din Armată și de punerea ei pe tava viitorilor jefuitori de țară.

În cele 17 pagini dedicate cărții Trădarea Securității… și persoanei mele, Aurel Rogojan face tot felul de afirmații mărunte, privitoare la detalii, cărora le dă o mare importanță, unele dintre ele denaturate, după modelul securist, deja cunoscut de opinia publică. Nu poate însă combate fondul cărții mele. Esența ei este neatinsă. Totuși, eu cred că Aurel Rogojan speră ca cei care citesc cartea Factorul intern… să nu citească și Trădarea Securității…, pentru că în acest caz, textul său ar fi anulat, în cea mai mare parte. Nu am să mă refer la detaliile pe care Rogojan le inserează alambicat și complicat, încât cititorul nu reține decât faptul că există un „filolog”, Corvin Lupu, care are doar doctoratul în Istorie, care scrie o mulțime de prostii într-o carte care poartă un titlu urât.  De altfel, nici nu merită să mai fac multe eforturi referind-u-mă la detaliile scrise de Rogojan, ci consider că este bine, pe scurt, să fac câteva referiri la problema de fond a discuțiilor: a trădat sau nu a trădat Securitatea, în frunte cu generalul Iulian Vlad, în decembrie 1989?

Desigur că cei care au citit cartea Trădarea Securității în decembrie 1989, distribuită actualmente prin lanțul de librării „Diverta”, au înțeles despre ce este vorba, dar și pentru dânșii, rândurile de mai jos pot fi utile.

De-a lungul timpului, generalii Aurel Rogojan și Iulian Vlad, au susținut cu tărie că Securitatea nu a trădat, că a fost „de partea poporului” și a făcut tot ce a fost mai bine pentru popor, argumentând cu tot felul de afirmații, referitoare la diverse fapte și combătând cu determinare/brutalitate/obrăznicie/lipsă de obiectivitate/îngâmfare, inclusiv cu minciuni, pe cei care au îndrăznit să scoată la lumină adevărul din spatele cortinei, mai ales pe subsemnatul, cu a mea carte Trădarea Securității… și pe editorul ei, prof. univ. dr. Cristian Troncotă.

Dar, dincolo de negaționismul trădării Securității, în efortul celor doi generali de a se disculpa în fața Istoriei, ni se spun unele lucruri foarte importante, care, de fapt, reprezintă RECUNOAȘTEREA  TRĂDĂRII  comandanților Securității în decembrie 1989. L-am inclus aici și pe generalul Iulian Vlad, pentru că în cartea Factorul intern… este publicat un interviu cu domnia sa și autorul se raportează permanent, plin de admirație, la fostul său șef. Fac mențiunea că generalul Iulian Vlad este o veche cunoștință personală a mea, fapt irelevant în fața cercetării istorice, care nu se poate lăsa influențată de prietenii personale, actuale sau trecute, dar care mi-a ușurat mie înțelegerea personalității fostului șef al DSS. Scriu acest lucru pentru că mi s-a reproșat faptul că nu l-am menajat pe gl. Vlad și în cărțile mele nu i-am acoperit trădarea.

Desigur, referindu-mă la aceste aspecte, eu cunosc și am în vedere toate afirmațiile făcute mie pe parcursul unui lung șir de ani de către generalul Iulian Vlad, dar și interviurile date de domnia sa după apariția cărții mele și în cadrul unei cuvântări ținută la Târgu-Jiu, inclusiv într-un interviu dat revistei „Vitralii”, în care afirma că cea mai urâtă carte pe care a ținut-o în mână în toată viața lui este această carte a mea, Trădarea Securității !!!Ani de zile, mi-a lăudat alte cărți, iar în public m-a apreciat ca pe „un mare istoric”. Acum, dacă adevărul nu-i mai convine, aruncă cu noroi, dovedind că funcțiile înalte nu schimbă natura omului. Eu îi dau o circumstanță atenuantă: înalta trădare a țării este o faptă îngrozitoare și când cineva te acuză de așa ceva și când chiar ești și vinovat de înaltă trădare, desigur că acesta este faptul cel mai urât din viața ta și reacția este pe măsură.

Făcând afirmațiile de mai jos, eu judec din punct de vedere militar, istoric și juridic, nu din punct de vedere politic, cum judecă acești doi domni generali. Politic, se poate interpreta în orice fel. Politic, fiecare poate avea o părere și poate enunța judecățile de valoare prin prisma acelei păreri. Politic, poate fi bine că ai omorât pe cineva, poate fi bine că ai trădat, poate fi bine că te-ai pus în slujba străinilor, care se vor dovedi mai târziu a fi dușmani etc. Domniile lor judecă politic, dar ei nu au fost politicieni și nu le-a cerut nimeni să acționeze sau să interpreteze politic. În toată activitatea lor li s-a cerut doar să fie militari. Dacă le-a plăcut politica, de ce nu or fi intrat în aparatul Partidului Comunist? S-au făcut militari ai aparatului de securitate și ne spun astăzi că nu le-au plăcut legislația și regulamentele în vigoare. Acum domniile lor fac politică, își interpretează propriile acțiuni din această perspectivă, după ce, toată viața, au avut doar obligații militare, de apărare a țării de străini și de trădătorii din interior.

Revenind la titlul prezentului articol, iată câteva mostre de recunoaștere a trădării de către cei doi foști importanți generali.

În 31 martie 1990, generalul Iulian Vlad i-a trimis un memoriu președintelui Ion Iliescu prin care îl roagă insistent să nu fie judecat după legile militare, pentru că atunci ar trebui să fie condamnat la moarte, ci cerea să fie judecat politic și iertat.

De asemenea, în Dosarul 81/P/1990, al Tribunalului Militar, în cuprinsul declarației sale, generalul Iulian Vlad, recunoaște că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu în decembrie 1989 și nici pe perioada mai multora dintre ultimii ani ai regimului trecut, ceea ce a condus la prăbușirea regimului. Recunoaștere clară, limpede, fără echivoc. Asta nu este trădare? Ba da, este! Este sigur că ceea ce a recunoscut generalul Vlad că a făcut, se numește TRĂDARE!

După părerea mea aceste documente reprezintă acte indubitabile de recunoaștere a trădării generalului Iulian Vlad. Documentele au fost publicate de reputatul cercetător Cristian Troncotă, profesor universitar și general S.R.I. (r)  în lucrarea Duplicitarii, Ediția a II-a revizuită și adăugită, București, Editura Elion, 2014, ceea ce i-a atras autorului supărarea mare a aripii trădătoare a fostei Securități și destituirea din funcția de redactor șef al revistei „Vitralii”, revistă a rezerviștilor, condusă de col. Filip Teodorescu. După cum se vede, supărarea unor securiști pe adevăr este mare. Ei dovedesc că doresc să continue să susțină manipularea și minciuna privitor la istoria Securității, cu deosebire la istoria evenimentelor din decembrie 1989. Cred că acesta este și motivul pentru care unii dintre securiști, cu ceva mai multă carte, încearcă să se metamorfozeze în istorici. Stop!

Degeaba au citit d-nii Rogojan, Teodorescu și alții vagoane de cărți, domniile lor nu au fundamentul pregătirii de istorici și de cercetători în domeniu și nu au viziunea de ansamblu a istoriei universale pe care ți-o conferă doar studiile adânci de specialitate, viziune fără de care nu poți formula concluzii corecte. Privind lumea prin prisma propriilor constatări în spațiul și în timpul în care te-a surprins un eveniment sau altul, nu poți proiecta adevăruri solide.

Apoi, securiștii au lucrat toată viața sub imperiul conspirativității și compartimentării muncii și, cu 2-3 excepții, inclusiv generalul Vlad, ei nu știau ce fac cei din biroul alăturat. Iar când toate aceste lipsuri se completează și cu lipsa bunei-credințe, iese o mizerie. O astfel de mizerie a produs dl. Rogojan în cele 17 pagini dedicate cărții Trădarea Securității în decembrie 1989.

Lucrurile sunt limpezi! Generalul Vlad scrie explicit, olograf, că el și-a dat seama de evoluțiile evenimentelor și le-a lăsat să-și urmeze cursul. Eu completez: până la prăbușirea țării! Privitor la acest adaos al meu, mă rezum  să spun doar că, în anul 2015, 88% din capitalul din România aparținea străinilor, iar dezastrul social-economic și moral al societății românești actuale nu mai este contestat decât de rău-voitori sau de cei interesați de menținerea acestui dezastru.

Este bine că Iulian Vlad a recunoscut cu sinceritate actul de trădare, de încălcare a legilor, a regulamentelor și a ordinelor care îi stabileau atribuțiile. Pentru aceasta îi mulțumesc, dar asta trebuia să facă un apărător al țării? Categoric nu! Avea de făcut multe altele. Avea de făcut, în primul rând, munca preventivă. Avea de anihilat toate persoanele străine venite să destabilizeze România, iar dacă erau prea mulți asemenea destabilizatori, avea de blocat frontierele. Cum a știut să blocheze frontierele pentru cetățenii români, trebuia să le fi blocat și pentru provocatorii și agenții străini. Generalul Vlad și Securitatea aveau de alungat din țară o mulțime de străini care acționau pentru destabilizarea României, străini pe care Securitatea i-a încurajat prin neimplicare. Avea de informat corect și complet cu ceea ce se întâmpla, nu doar cu cele care să-l încurajeze pe Ceaușescu să renunțe la putere. Nu avem spațiu, dar eu pot înșira o listă întreagă de evenimente și de fenomene despre care Ceaușescu nu a știut nimic, iar generalul Vlad face mare caz că l-ar fi informat corect pe Ceaușescu. Că l-ar fi informat destul de corect, pot să accept, dar în mod sigur nu l-a informat complet.  

În finalul demersului de blocare a acțiunilor străinilor în România, dacă eșua în munca preventivă, gl. Vlad și Securitatea aveau de luptat „cu prețul vieții”, așa cum a jurat, pentru apărarea României și a conducătorilor țării, atribuție pe care o aveau cu prioritate. Este simplu, dargeneralul Vlad și clica conducătoare a Securității, cu câteva excepții remarcabile (Nuță, Trosca, Niculicioiu, Ceaușu ș.a.), a ales calea comodă în care să nu sacrifice nimic și să-și păstreze puterea, privilegiile și uriașele sume de bani pe care Securitatea le-a adunat din munca poporului român și le-a dosit ani la rând prin diverse conturi, pentru a menține criza alimentară, energetică și a bunurilor de larg consum, cu ajutorul căreia să poată să-i răscoale pe români și să-l înlăture pe Ceaușescu. Ulterior, aceste sume au fost furate. Acesta este purul adevăr pe care securiștii îl ascund de 27 de ani și pentru a cărui deconspirare sunt supărați de moarte pe Corvin Lupu și pe Cristian Troncotă.

Dar să revenim la cartea lui Aurel Rogojan. După ce mă combate pe mine, dl. Rogojan publică un interviu cu generalul Vlad. În cuprinsul său, printre multe altele, se scriu și următoarele.

La p. 522 autorul afirmă: „În decembrie 1989, generalul Iulian Vlad a luat pe proprie răspundere decizii de importanță istorică…” La p. 524 scrie: „Într-o a doua fază, generalul Iulian Vlad a deschis calea populației Bucureștiului, a muncitorilor de pe marile platforme industriale ale Capitalei, care, în dimineața zilei de 22 decembrie 1989, se îndreptau către sediul Comitetului Central al P.C.R.” La aceeași pagină, autorul amintește de propunerea pe care generalul Iulian Vlad i-a făcut-o generalului Milea, de a-l aresta pe Nicolae Ceaușescu. La pp. 24 și 25 este reamintit ordinul generalului Vlad, dat în dimineața de 22 decembrie 1989, la câteva minute după împușcarea lui Vasile Milea, de retragere a forțelor de securitate care apărau sediul puterii și de permitere a pătrunderii unor persoane neautorizate în clădirea C.C. al P.C.R. La p. 536, Iulian Vlad afirmă: „În decembrie 1989, prin tot ce am făcut, eu am venit, implicit și explicit, în sprijinul lui Ion Iliescu.”

Câteva scurte comentarii pe marginea celor de mai sus. Militarul nu ia decizii „pe proprie răspundere”, ci doar în baza legii, a regulamentelor și a ordinelor. De aceea este militar. Deci, după cum vedem, gl. Vlad „a deschis calea” muncitorilor către centrul orașului, pentru ca tot dumnealui să spună ulterior că nu poate trage în ei. Duplicitatea de care scrie profesorul Cristian Troncotă este vizibilă cu ochiul liber. Propunerea de a-l aresta pe Ceaușescu, făcută de Iulian Vlad generalului Milea și refuzul de a mai apăra sediul puterii, sunt fapte de trădare care nu mai au nevoie de comentarii. Gl. Vlad, ca și autorul Aurel Rogojan, afirmă că Ceaușescu ar fi plecat/fugit intempestiv din sediul puterii, ceea ce nu este adevărat. Dar și dacă ar fi fost adevărat, acest lucru s-ar fi făcut doar pentru că gl. Vlad a permis unor civili străini de sediu să intre în clădire. Nu cumva i-a adus în clădire ca să-l poată forța pe Ceaușescu să plece? Eu sunt sigur că răspunsul este „DA”! În orice caz, pe coridoarele C.C. al P.C.R., când trecea gl. Vlad, acești falși revoluționari se dădeau la o parte și îl salutau cu maxim respect cu „Să trăiți!” Toți au primit certificate de revoluționari, iar când s-a creat Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității și s-au verificat „revoluționarii”, s-a constatat că majoritatea celor care intraseră în dimineața de 22 decembrie în sediul puterii erau informatori ai Securității. Revoltații adevărați erau în stradă și strigau „Jos Securitatea!”, nu-i spuneau „Să trăiți!” lui Vlad. Apoi, cum s-a văzut, gl. Vlad recunoaște că l-a susținut pe conspiratorul Ion Ilici Iliescu, favoritul sovieticilor.

Toate aceste afirmații sunt recunoașteri ale TRĂDĂRII!!! Nu pot să cred că cei doi generali nu sunt conștienți de acest lucru. Eu cred că „domniile lor” sunt conștienți, dar vor să-i mintă pe români în continuare, în față, cum au mai făcut-o și aceasta este un semn al falsității lor colosale.

După ce am arătat faptele de trădare recunoscute de cei doi generali, doresc să mă opresc asupra afirmațiilor mincinoase făcute de generalul Iulian Vlad în acest interviu din carte. La p. 526, gl. Vlad afirmă că Ceaușescu a fugit din sediul C.C. al PCR, lucru neadevărat. În realitate, Ceaușescu a fost îndemnat insistent să plece și a fost scos forțat din sediu. De altfel, la Târgoviște, la „proces”, Elena Ceaușescu a spus explicit că ei nu au vrut să plece din sediul C.C. al P.C.R. Și gl. Stănculescu a recunoscut că Ceaușeștii nu au vrut să plece. Eu am explicat limpede acest moment în cartea mea. Dl. Vlad minte!

La pp. 526 și 527, gl. Vlad vorbește despre faptul că a refuzat să reprime. Dincolo de faptul că el era obligat și să reprime, el ocolește cele mai importante atribuții premergătoare reprimării și, eventual, deschiderii focului, care, conform legilor de atunci și de astăzi, trebuia făcută doar în ultimă instanță. El ascunde atribuțiile Securității de prevenire a revoltei populare, din faza ei „în fașă”. Securitatea a lăsat provocatorii cu bună-știință și cu rea-credință să dezvolte revolta și să se ajungă în faza în care el să spună că „nu poate trage în popor”, că urla conștiința în el. În 21 decembrie, seara, s-a dus la baricada de la Intercontinental-Sala „Ion Dales” și le-a spus militarilor săi să nu intervină împotriva celor câteva zeci/o sută/două sute de oameni, a căror neutralizare ar fi fost o joacă, un mic antrenament pentru luptătorii Trupelor de Securitate ca să-i disloce. Acolo, la baricadă, cadrele de securitate i-au încurcat doar pe militarii M.Ap.N. și pe milițieni să-și facă datoria. La fel a făcut Securitatea și la Timișoara. A doua zi, pe 22 decembrie, după cum afirmă Aurel Rogojan, a „deschis calea” mulțimii, după ce l-au împușcat pe Milea. Nu mai insist. Am scris în carte totul. Deci, în rezumat, dacă Iulian Vlad nu voia să reprime, ar fi trebuit să înăbușe revolta în fașă și să mențină măsurile preventive.

La p. 527, gl. Vlad spune că el a ordonat ca Securitatea să se retragă din stradă, pentru că, după părerea lui, prezența ei în stradă ar fi fost ilegală, ca și prezența Armatei. Afirmația este o prostie fără seamăn și o ticăloșie, care va trebui analizată în viitoarea lucrare „Manipulatorii”. Păiobligațiile Trupelor de Securitate și ale altor formațiuni ale D.S.S., ca și obligațiile Armatei de a restabili și de a menține ordinea publică erau prevăzute de legi la a căror elaborare gl. Vlad a lucrat nemijlocit, făcând unele dintre cele mai importante propuneri. Dacă nu i s-au părut bune legile la a căror elaborare a contribuit direct, ce a mai căutat în sistem? De ce nu a plecat prin demisie, boală, sau din orice alt motiv? Să se fi făcut din nou învățător. Sau nu a vrut să renunțe la puterea uriașă și la privilegiile funcției? Vine acum să ne spună că legile nu erau legale! Este ca și cum ai spune astăzi că Jandarmeria, continuatoarea Trupelor de Securitate, nu are ce căuta în stradă!!!  Mă întreb: să fi început vârsta să-i joace feste grave generalului? Ultima oară când am vorbit cu dumnealui, n-am simțit nimic.

Iată acțiuni pe care generalul Iulian Vlad nu le avea de făcut, sub nici o formă. Iulian Vlad era un militar care trebuia să respecte și să aplice o serie de legi, de regulamente și de ordine. Iulian Vlad nu a avut nici o atribuție de factor deliberativ. El nu era un filozof al societății, nici decident politic sau administrativ. După cum am mai arătat, dar simt nevoia să repet, el era un militar-securist care trebuia să-i apere pe conducătorii țării, să apere sediile puterii, să apere întreprinderile economice ale țării, să restabilească și să mențină ordinea publică, să controleze intrarea și ieșirea din țară, să facă asigurarea contrainformativă și să alimenteze conducerea țării cu informațiile necesare analizei și deciziilor politice, administrative și militare care trebuiau luate. Asta trebuia să facă. Generalul Vlad și cei care-i cântă în strună, în primul rând Aurel Rogojan, fostul și actualul său cirac, susțin că ei s-ar fi pus „în slujba poporului” și nu au mai făcut ce trebuiau să facă. Păi de ce? Păi cum? Păi, „în slujba poporului” nu te pui după capul tău, după părerea ta, după interesele tale, după dorințele tale, ci după legi și după regulamente!

În așa fel s-au pus acești trădători „în slujba poporului”, încât au distrus și jefuit România și tot ce s-a construit în țara asta. Da, ei, securiștii, au jefuit primii România post-comunistă! Cine au fost „Bobby” Păunescu, Ioan Nicolae, Viorel Cataramă, Dinu Patriciu, Dan Voiculescu, Mugur Isărescu și mulți alții? Păi nu au fost securiști? Ba da, au fost! Unde sunt cele 30 de miliarde de dolari din conturile celor 332 de ofițeri de securitate care dețineau calitatea de „director de credit”? Unde sunt cele patru miliarde de dolari de pe conturile I.C.E. „Dunărea ” a Securității? Unde sunt cei 1,7 miliarde de dolari din contul al cărui director a fost generalul Stănculescu, colaboratorul cel mai apropiat al gl. Vlad, până în 22 decembrie ora 12.09, când, la ordin sovietic, au devenit adversari?

O altă idee pe care cei doi generali o servesc „la tavă” opiniei publice este cea referitoare la pericolul invaziei străine, menționat și la p. 523 din cartea la care ne referim. În istorie, toate țările au fost și sunt în pericol de invazie străină. România este și astăzi în pericol de invazie străină, chiar dacă, deocamdată, nu se vede acest lucru, la nivelul opiniei publice. În decembrie 1989, pericolul invaziei străine s-a mărit mult datorită trădărilor din Securitate și din Armată, care au făcut posibilă pătrunderea a 70.000 de „turiști” ruși (cifra lui Aurel Rogojan) și altor multe mii de agenți ai altor state, care nu au fost anihilați.

De fiecare dată când trădătorii din decembrie 1989 se referă la evenimentele de atunci, își justifică faptele prezentând marile pericole care pândeau și arată ce nenorociri mari ar fi urmat, dacă nu trădau ei. La fel au procedat și cei care au dat lovitura de stat de la 23 august 1944 și alți trădători, din alte țări. Pericole sunt mereu, dar nimic nu îndreptățește pe nimeni să-și trădeze țara și să nu-și facă datoria, în conformitate cu legislația care ne ghidează fiecăruia obligațiile. De asemenea, dacă nu mai vrem să ne respectăm jurământul dat, toți avem dreptul, inclusiv securiștii, să ne dăm demisiile din funcții și să ne retragem. Dar nu avem dreptul să ne punem acțiunile în acord cu serviciile secrete străine și cu alți trădători din interiorul țării și să aruncăm țara în aer. Asta au făcut securiștii, în frunte cu gl. Iulian Vlad, iar acum se declară eroi, vor recunoașterea unor merite pe care nu le-au avut și, bineînțeles, pensii ca și când ar fi fost niște eroi.

În finalul cărții, autorul prezintă un moment pe care s-a mai pus accentul și în alte scrieri: momentul arestării generalului Vlad, la sediul Ministerului Apărării, în prezența ambasadorului U.R.S.S. și a generalului Nicolae Militaru (Lepădat), punând accent pe calitatea de agent sovietic a acestuia și dând senzația cititorului că generalul Vlad ar fi fost o victimă sovieticilor. Nu. Nu a fost așa. Generalul Vlad a făcut studii la Moscova (1956) într-o perioadă în care TOȚI cei care treceau pe acolo erau recrutați ca agenți. Inclusiv Ceaușescu! Și el a fost recrutat ca agent, dar, după ani, a rămas doar în slujba propriei țări. Arestarea unor șefi ai Securității a fost un proiect al noilor conducători ai României, care presupune explicații elaborate, la care am să mă refer într-o lucrare viitoare. Este cert că toate acțiunile gl. Vlad s-au pus în acord cu cele ale trădătorilor din Armată și, după împușcarea gl. Milea, au fost coordonate de generalii sovietici Bociaev și Mihailov, care se găseau în sediul Ministerului Apărării Naționale, unde veniseră la ora 9.00, după împușcarea generalului Milea.

Fără să mai dau alte amănunte, doresc să menționez în continuare două clișee.

Când generalul Iulian Vlad a ieșit de la închisoare a venit și m-a vizitat la Sibiu. Într-una din zile, l-am invitat, împreună cu soția dumnealui, la o plimbare în municipiul Mediaș și l-am prezentat unor cunoștințe. Gazde ne-au fost șeful Poliției Municipiului Mediaș, un colonel cult, artist plastic și directorul general al Societății Naționale a Gazului, cercetător științific și profesor universitar. Am petrecut împreună o zi întreagă. În vara anului 2016, cu ocazia unei prezentări la Mediaș a cărții mele Trădarea Securității…, cu prilejul discuțiilor purtate cu participanții, acel domn fost director general al Societății Naționale a Gazului a dorit să menționeze că atunci, în 1994, generalul Iulian Vlad ne-a destăinuit la masă că a ținut legătura telefonic și cu serviciile secrete sovietice și cu cele americane. A spus-o în fața unei săli pline.

Un alt clișeu. Când generalul Iulian Vlad a împlinit 75 de ani, a organizat o serbare într-un local al unui prieten comun, la care au participat un număr de 50-60 de colaboratori apropiați și prieteni. Eu am fost singurul invitat cu soția mea, ceilalți au fost invitați fără soții. Eu am fost așezat lângă dl. general Vlad, în fața sălii, ceilalți participanți fiind așezați pe două rânduri laterale, în prelungirea mesei noastre. După vreo două ore, dl. gl. Vlad m-a întrebat dacă mă supăr că punem un scaun între noi doi pe care să se așeze ministrul Securității din Serbia. Totul OK și pe la 16.30 a venit comandantul securității sârbe, însoțit de un translator,  sârb din Arad. Împreună cu gl. Vlad, l-am întreținut pe oaspetele sârb. Am purtat multe discuții cu el. A văzut că sunt foarte apropiat de gl. Vlad și și-a dat drumul. Printre altele, a afirmat cu claritate că a colaborat foarte bine cu gl. Vlad și a spus apăsat că dacă nu era gl. Vlad, Ceaușescu nu putea fi înlăturat. Pe moment, mă opresc aici, dar rog cititorii să nu uite căîn evenimentele din decembrie 1989 serviciile secrete iugoslave erau racordate din plin la agresiunea internațională împotriva României.

Acești securiști au un tupeu maxim! După ce au făcut grozăviile pe care le-au făcut, pozează acum în fete mari! Cât timp au tăcut, le-a stat ceva mai bine. Acum, mint în față poporul român, după ce l-au îngropat și, prin intermediul susținătorilor lor, își creează o imagine idilică, total falsă, cu care încearcă să se prezinte noilor generații, care cunosc încă puține dintre faptele odioase ale unora dintre acești securiști trădători.

Nu mă mai refer la crimele de care capii Securității, inclusiv generalul Iulian Vlad nu este străin. Despre unele dintre ele am scris în cărțile mele.Acești securiști se prezintă pe ei înșiși ca fiind niște personalități, patrioți dedicați binelui poporului, chiar eroi. S-a întrecut orice limită a îndrăznelii!

Oricum, cartea Factorul intern… reprezintă noi recunoașteri ale trădării Securității de către generalii Vlad și Rogojan.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 P.S. Din cuprinsul cărții nu reiese semnificația titlului „Factorul intern”. După apariția cărții, postul Realitatea TV i-a oferit o lungă emisiune generalului Rogojan, în care moderatorul i-a „ridicat mingea la fileu” în fel și chip, iar în final l-a întrebat ce semnificație are noțiunea de factor intern. Aurel Rogojan a spus că factorul intern a fost un conclav al mai marilor Securității care au monitorizat activitatea conducerii politice a statului, într-o lungă perioadă de timp și, ajungând la concluzia că liderii au derapat, au decis să-i înlăture…

Ce-i asta? Cine i-a împuternicit pe ei să facă treaba aceasta? Ei sunt deliberatorii țării? De când au ajuns torționarii și duplicitarii înțelepții națiunii? Securiștii trebuie să decidă soarta țării? Dacă da, atunci nu vă mirați că România este la periferia Europei, tot ce mai există în această țară nu le mai aparține românilor, iar etnia română a fost înlăturată de la conducere și înlocuită cu minoritari etnici.