Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a
Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XV(2016),
nr. 335(1 –15 Octombrie)
Dragii mei enoriași!
Sărmană Limbă, sărmană! Comoară
de mare preț, lăsată de străbuni în sipetul sufletului românesc, Limba ne
definește ca popor, alături de muzica populară, de portul popular, de dansul
popular, de credința, datinile și obiceiurile noastre, de istoria noastră, de
felul nostru de-a înțelege viața cu toate ale ei. Patria o formează în primul
rând aceste valori spirituale și apoi valorile materiale, precum teritoriul,
relieful, bogățiile solului și subsolului, monumentele și celelalte. Limba este
cea dintâi pecete a apartenenței unui om la un popor, pe care mama o pune în
sufletul fiului său, când îl învață primele cuvinte din acea limbă. Cu această
pecete el va străbate prin viață, prin lume, își va însuși pe-ncetul toate ale
neamului său și le va așeza în leagănul limbii. Prin limbă își va recunoaște
semenii, conaționalii, oriunde l-ar duce pașii, se va simți solidar cu ei,
frate de neam, de sânge și de grai. Limba s-a plămădit odată cu poporul pe
care-l reprezintă, a crescut cu el de-a lungul veacurilor, mileniilor, a trăit
cu el bucuriile și necazurile, momentele de înălțare și de poticnire. Fiecare
cuvânt al unei limbi reprezintă un act de creație, de gândire și simțire al
unuia, pe care l-au împărtășit apoi ceilalți și el a devenit un bun public, al
tuturora, care a fost folosit ori de câte ori a fost nevoie ca să facă legătura
între oameni, ca să le comunice un gând, o faptă, o trăire. Fiecare construcție
gramaticală a fost un act de creație îndelung chibzuit, care a reflectat tocmai
modul de gândire, de simțire și de înțelegere a vieții de către un popor.
Cuvintele în special și limba în general s-au sfințit prin vreme, trecând prin
filiera atâtor suflete care le-au folosit.
Limba s-a hrănit din sufletul poporului român și astfel a crescut mereu
cu fiecare cuvânt, cu fiecare cântec, poveste, proverb, snoavă, bocet, cu
fiecare bucurie și durere, cu fiecare iubire și dor. Țara ne-a fost adesea
sfârtecată de mai marii vremii, dar, dacă ne-a rămas limba, am reușit să
supraviețuim și să așteptăm vremuri mai prielnice, fără să ne pierdem
identitatea. Limba ne era reazimul, mângâierea și speranța. Au încercat
dușmanii să ne facă să uităm limba pe teritoriile românești ocupate de ei,
sperând că astfel ne vom înstrăina de noi înșine și uitarea obârșiilor ne va
cuprinde. Sute de ani ne-au obligat să le învățăm limba lor și s-o uităm pe a
noastră, dar asta nu s-a întâmplat. Ba parcă limba a ieșit din aceste încercări
mai curată decât cristalul și mai frumoasă ca oricând. Pe cărări de munte numai
de ei știute, românii treceau noaptea granițele vremelnice și duceau în
teritoriile ocupate cărțile românești tipărite în mânăstirile și tiparnițele în
care trudeau zi și noapte știuți și neștiuți ostenitori. George Coșbuc avea să
spună cu mândrie despre aceasta: ,,Dar
nestrămutați strămoșii/Tot cu arma-n mâini au stat;/ Au văzut și munți de oase/
Și de sânge râuri roșii,/ Dar din țara lor nu-i scoase/ Nici potop și nici
furtună./Graiul lor de voie bună/ Nu l-au dat”/.
Limba plămădită de ciobani, de țărani ostenitori ai pământului, de
târgoveți și meseriași de tot felul, de ostași, de preoți și călugări, de
bătrâni și de copii, de bărbați și de femei s-a dovedit a fi suficient de
matură ca să primească în cupele ei nectarul creațiilor culte, poeziilor,
cronicilor, istoriilor, operelor literare, rubiniul traducerilor din alte
limbi, tăria gândirii filozofice, juridice, științifice și teologice. Limba
cântată sau plânsă pe lângă vatră s-a dovedit a fi capabilă să
construiască cel mai impunător monument
de cultură și gândire: Biblia de la
1688. Puține popoare ale Europei mai pot să se laude cu o asemenea performanță!
Când vorbești o limbă, când crești în duhul acelei limbi și mănânci
pâinea rodită de pământul și de neamul care vorbește acea limbă, ai datoria
sacră de-a iubi limba aceea, poporul care a zămislit-o și țara în care ea
domnește. Săvârșești păcat de moarte față de generațiile de strămoși care-au
plămădit acea limbă, când o batjocorești, când o schimonosești, când îi
cârpești fără rost petice din alte limbi, fiindcă sunt în culori mai țipătoare,
când răspunzi unor comandamente străine de neam și-i falsifici originile.
Răsfoiesc dicționarul limbii române și mă îngrozesc când văd acolo susținerile
,,savanților” de serviciu, că aproape toate cuvintele limbii române provin din
alte limbi, precum slavonă, bulgară, sârbă, maghiară, greacă, turcă, franceză
etc. Doar câteva rămân românești pur-sânge! Parcă până la venirea acestor
pribegi în părțile noastre noi am fost surdo-muți și ne-am înțeles prin semne!
Se
zvârcolesc în mormânt strămoșii, când aud că ,,frumos” e înlocuit cu ,,mișto”,
,,iubită” cu ,,gagică”, ,,am înțeles”, ,,bun”, ,,corect” cu ,,ok”, sfârșit de
săptămână cu ,,weekends”, ,,la revedere” cu ,,ceau-ceau” și exemplele pot
continua. Nu mă refer la acele cuvinte din domeniul tehnic, spre exemplu, pe
care am fost nevoiți să le împrumutăm din alte limbi, fiindcă nu le aveam noi.
Se zvârcolesc de revoltă creatorii Mioriței,
ai doinelor și cântecelor românești nemuritoare, când aud la televizor tot
felul de cocote și de țațe analfabete stâlcind limba românească. Ne blestemă
truditorii culturii românești, când despoiem limba și cuvintele de diacritice
și astfel ,,ț” devine ,,t”, ,,ă”, ,,â” devine ,,a”, ,,î” devine ,,i”, ,,ș”
devine ,,s”. Suntem uimiți când vedem că ,,Bârda” devine ,,Barda”, ,,Halânga”
devine ,,Halanga”. Ne bucurăm când aflăm că la compania Microsoft din SUA a
doua limbă vorbită, după engleză, este româna, fiindcă sunt foarte mulți români
angajați acolo. Nu sunt oamenii aceia în stare să atragă atenția că limba
românească se degradează, dacă o forțezi să intre pe calapodul străinătății,
fără să ții seamă de caracteristicile ei specifice? Răsfoiesc unele ziare, care
ar trebui să fie purtătoare de modele de limbă curat românească și mă
îngrozesc. Incompatibilitățile programelor de calculator, lipsa personalului calificat,
care ar fi avut datoria să asigure corectura gramaticală a textelor, fac ca
acele ziare să se situeze mult în urma unor surate ale lor de la mijlocul
veacului al XIX-lea! În școală se scrie tot mai puțin cu mâna, se citesc tot
mai puține cărți! Toți ochii se holbează de dimineața până noaptea târziu pe
televizoare, monitoare, telefoane. Suntem îndopați și intoxicați cu texte
agramate lansate de semidocți, de reclame fără noimă. Auzim aproape zilnic
oameni politici și de presă, care ar trebui să ne fie modele în multe, inclusiv
într-ale limbii, făcând dezacorduri gramaticale grave, torturând biata limbă
fără milă.
Am pierdut mult și multe de-a lungul vremii, fie din teritoriul țării,
fie din populația ei, fie din bogățiile solului și subsolului. Cel mai
periculos, însă, mi se pare a fi pierderea limbii și a bogățiilor spirituale,
care ne definesc ca națiune, ca popor. Când nu vom mai avea limba românească,
muzica populară, dansul și portul popular, datinile și obiceiurile noastre,
credința ortodoxă, felul nostru de-a înțelege lumea și viața, nu vom mai fi
români. Vom fi orice altceva, o populație, o turmă, dar nu un popor între
popoare. Vom fi asimilați de alte nații mai înțelepte, care vor ști să-și
conserve propriile valori. Pierzându-ne limba, vom deveni trădătorii înaintașilor noștri. Să ne ferească Dumnezeu!
*
Sfaturi
părintești. Din cartea Părintelui
Arsenie Boca, Cărarea împărăției, mai
spicuim un fragment:
,,PUI DE OM ÎN
PUI DE CER. Biserica creştină mereu atrage aminte fiilor
săi duhovniceşti să nu se cufunde, ca într-un rost ultim al vieţii, în emoţiile
iraţionalităţii, ca să nu-şi închidă astfel uşa de ieşire din întuneric în
lumină, în vârsta lor spirituală. În
opera recreaţiunii omului în Hristos, cele două părţi trebuie să se simtă că
sunt chemate la cinstea de colaboratori ai lui Dumnezeu, care urmăreşte
printr-înşii o intenţie divină, îmbrăcată în pui de om. O căsătorie cu o aşa
socoteală o binecuvântează Dumnezeu, când ridică nunta de la instinct la rostul
ei spiritual, la cinstea de taină. E singura garanţie a unei căsătorii durabile
şi plăcute lui Dumnezeu.
Tobie, călătorind în altă ţară să-şi
ia nevastă, a zis cuvintele acestea pline de socoteală: ,,Doamne, iată, iau pe
această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci într-adevăr ca
femeie.” Când vrea Dumnezeu să întrupeze un gând în lumea văzută, ca pe un nou
fiu al Său şi să-1 suie pe treptele desăvârşirii făpturilor Sale, neapărat îi
trebuie şi o căsătorie corespunzătoare pe pământ. Situaţia aceasta a lui
Dumnezeu o găsim exprimată în Scripturi, sub diferite forme.
Astfel,
prin Isaia proorocul, Cuvântul se tânguie: ,,Piere dreptul şi nimeni nu ia
aminte; se duc oamenii cinstiţi şi nimănui nu-i pasă, că din pricina răutăţii a
pierit cel drept” ,,- Cum pier drepţii şi nimeni nu ia aminte?” ,,- Foarte
simplu: că nu se mai nasc!” ,,- Şi e de vină omul? Trebuie să se întrebe omul,
de ce nu se mai nasc drepţii ?” ,,- Iată că trebuie, de vreme ce-i aflat de
vină; iată că dispariţia dreptului e o problemă, de care suntem traşi la
răspundere. Căsătoria are cuvântul!”
Din cele de până aci s-a înţeles ceva
din mecanismul eredităţii, al mediului dirijat de religie şi de educaţie, iar
aci, vorbind de trăirea creştină, ne aflăm în plină structuraţie spirituală,
atârnătoare totuşi de factorii omeneşti ai căsătoriei. Într-o atare
perspectivă, ni se face pe deplin înţeles cuvântul Sfântului Pavel, care chiar
condiţionează mântuirea femeii de menirea ei de mamă: ,,Se va mântui prin
naştere de fii, dacă stăruieşte cu deplină înţelepciune (aşa numeau cei vechi
înfrânarea), în credinţă, în iubire şi în sfinţenie!”
Naşterea de fii, deodată cu o
petrecere de acest fel, e ceva care contravine instinctului poligamic şi fără
altă socoteală al bărbatului fără Hristos; deci, nu e cu putinţă împlinirea
intenţiei divine, decât cu un soţ în stare de aceeaşi credinţă şi petrecere.
Convingerea că se poate şi ceea ce ni s-ar părea că nu se poate, e o putere
nebănuită; un fel de amplificare a voinţei omului cu voinţa lui Dumnezeu. Avem
probe, unde nici n-am bănui: în fizica modernă, despre puterile sufletului
asupra lumii fizice, deci şi asupra trupului. Prin simpla atingere a unui
obiect structura acestuia s-a schimbat întrucâtva. Prin simpla îndreptare a
energiei cunoscătoare a sufletului asupra unui lucru, acesta se influenţează şi
se schimbă întrucâtva, încât nu e identic în mod absolut cu el însuşi de mai
înainte de experienţă. Drept aceea, nu se poate vorbi de o determinare
riguroasă a configuraţiei materiei, ci cel mult de un indeterminism în fizică.
Pachetele acestea de energie, care bombardează materia sau celula vie, dau
acele mutaţii neprevăzute în structura obiectivului lor. S-a scris chiar despre
biologia cuantelor. Toate constatările astea sunt legate de nume proprii,
recunoscute de lumea întreagă.
De aci reţinem faptul, că
organismul viu înregistrează cu atât mai uşor un bombardament al energiei sufletului,
după dorinţă. Iar o mică schimbare în microbiologic dezlănţuie, prin
amplificare, procese uriaşe în configuraţia persoanei, uneori chiar şi în
macrobiologia societăţii. Deci, cum să nu fie în stare blestemul unei babe,
aproape cojită de materie, zvârlit cu urgia cea mai mare pe urma unui vinovat,
ca voinţa ei să nu-l ajungă şi să nu-i schimbe configuraţia fizică şi psihică
? Gândirea îndreptată ca o săgeată poate pricinui la ţintă leziuni organice. Şi
iarăşi: cum să nu fie în stare rugăciunea cu iubire să-l folosească şi să-l
schimbe, din rău în bun? Cu ce să fie mai prejos rugăciunea unei mame pentru
mugurele său, zisă cu tot focul fiinţei sale, ca acesta să nu-l folosească în
chipul pe care îl doreşte? Mai mult: toate stările trupeşti şi sufleteşti ale
celor doi părinţi, iar mai cu deosebire ale mamei în vremea celor nouă luni, se
întipăresc în copil, ca tendinţe sau predispoziţii, pe care copilul le va avea
pentru toată viaţa. Supărări, amărăciuni, dureri, predispun copilul la
tristeţe, melancolie, nesănătate. Deci, toate acestea trebuie ocolite. In
vremea aceea, dacă mama fură oarece, copilul va fura toată viaţa. Se îmbată
mama o dată, copilul se va îmbăta toată viaţa - mai ales beţia are şi suport
ereditar. Se roagă mama lui Dumnezeu, se va ruga şi copilul ei. Nota
sufletească dominantă în familie, cu deosebire din vremea aceea, şi mai ales a
mamei, va fi caracteristica întregii vieţi a urmaşilor.
Acum e vremea când să faci ce vrei
din copilul tău, acum eşti cu deosebire datoare să-l păzeşti de toate relele,
cu care n-ai vrea să te supere, fiindcă numai acum poţi şi te ascultă cu
desăvârşire. Deci nu te lăsa coruptă de soţul mai slab de fire şi nepricepând
minunea ce o săvârşeşte credinţa ta, ca să nu plângi degeaba pe urma ticăloşiilor
copilului tău pe care nu l-ai păzit curat, în vremea în care trebuia păzit.
Îndreaptă purtările tale, mamă, către Dumnezeu, care săvârşeşte prin tine
minunea îmbinării unui pui de om cu un pui de cer, răsplată de fericire pentru
ostenelile tale. În atari strădanii, orice mamă se va mântui. Iată faza
spirituală a vieţii de familie, răbdând pentru un rost divin o pravilă sfântă,
despre care zice Sfânta Scriptură: ,,Cei ce-au păzit pravila sfântă,
sfinţi-se-vor, şi cei ce-ar învăţa-o vor şti ce să răspundă”. Iată de ce vin:
Iisus la nuntă şi nuntaşii la judecată.”
*
File de jurnal – 8 dec. 1981(I). ,,Unchiu-meu Ion Pârvănescu mi-a relatat că în
județul Gorj au fost mari tulburări cu prilejul raționalizării principalelor
produse alimentare. În Tg. Jiu a fost o mare manifestație în centrul orașului.
Când venea câte un autobuz, câțiva muncitori îi luau în primire pe cei ce
coborau. Îi întrebau: ,,- Ai pâine?” ,,-
Nu!” era, de obicei, răspunsul. ,, - Atunci, treci cu noi!” îi mai ziceau și-l
împingeau în mulțime. Au format o delegație de muncitori și s-au dus la
prim-secretarul de partid. N-au câștigat prea mult, dar a fost, totuși, ceva.
La Motru și azi sunt concentrați peste
2000 de milițieni. Circulă peste tot în grupuri, altfel fiind în pericol. Când
a fost greva, s-au dus și de la securitate din Severin. Au încercat să
liniștească minerii, dar n-au reușit. Două femei le strigau câte-n lună și-n
stele, ocărându-i în fel și chip. Mașina, - microbuz -, cu care se duseseră la
mineri cei de la ,,secu” au răsturnat-o, parcă ar fi fost pană de gâscă. Dacă
n-au putut rezolva nimic pe cale pașnică, au venit mașinile de pompieri și au
pus jeturile de apă pe mineri și astfel i-au împrăștiat. Când a venit acolo
domnul Emil Bobu, ministrul minelor, îl ,,băgaseră la mijloc”. Când s-a văzut
fără scăpare, le-a spus: ,,- Măi, fraților, stați puțin! Noi nu putem rezolva
nimic aici. Haideți în oraș, fiindcă acolo veniră și minerii de pe Valea Jiului
și vom încerca să rezolvăm împreună problemele!” L-au ascultat. A plecat
înainte domnul Bobu cu ,,Volga” și convoiul de mașini ale minerilor după el.
Când a ajuns în Motru, a accelerat și dus a fost, amintindu-și, probabil, de
înțeleapta vorbă că ,,fuga-i rușinoasă, dar e sănătoasă!” Nu s-a tras în mineri
cu foc, ci doar forțele armate tasate în jurul orașului și a zonei au slobozit
salve de tun pentru a intimida. Se pare că minerii au ars întreaga arhivă a
Consiliului Popular și a Miliției orașului.
Venind într-una din zile de la
Malovăț, l-am luat în mașină pe Ion Motreanu de la Bobaița, funcționar la Motru. Mi-a spus că spargerile
la magazine și instituții din Motru nu le-au făcut minerii, ci populația
orașului, dar mai ales tinerii și ,,derbedeii”. Acum sunt închiși mai mulți
mineri și nu se știe nimic de ei.
Au fost introduse cartelele pentru
pâine, atât la sate, cât și la orașe. Bârdenii se duc la Bobaița după pâine.
Trec zilnic convoaie triste, cerșetori ai pâinii, amărâți și sclifosiți,
făcându-și îndelung socotelile, cu teama zilei următoare în suflet. De atâtea
ori se întâmplă să nu aducă pâinea, astfel încât se întorc dezamăgiți la cei
care-i așteaptă acasă. Ședințele se țin
lanț pe la comune și sate, dar nimeni nu observă că astea nu țin de foame. Prin
oraș sunt nesfârșite cozi…”
*
Brânză-trufanda.
Eram
elev la seminar. Aveam niște reglementări clare și severe privind bursele și
semibursele. Indiferent dacă era sau nu bursier, fiecare elev trebuia să ducă
la începutul anului o serie de alimente, care însumau aproximativ 30 kg.
Acestea formau un stoc din care se alimenta cantina internatului. Adăugând
legumele și zarzavaturile pe care le obțineam din grădina seminarului, carnea
de la porcii din gospodăria-anexă, înțelegem că cea mai mare parte din alimente
venea gratuit. Cu toate acestea, administrația seminarului cumpăra tot ce găsea
mai ieftin pe piață. Cel mai greu era primăvara, când achiziționa de pe la
ceapeuri oile moarte de-a binelea sau doar moarte de slabe. Simțeam duhoarea
cărnii de oaie din curtea școlii. De multe ori nu intra în sala de mese decât
colegul Cepoi Virgil, căruia îi plăcea acea carne. Mânca 7-8 porții, în timp ce
noi, ceilalți, înghițeam în sec pe la colțuri.
Într-o zi, au adus la masă brânză
stricată. Puțea. N-a mâncat nimeni. Câțiva, mai curajoși, din anul cinci, s-au
dus la inspectorul teritorial de la Departamentul Cultelor, Domnul Ilie
Diaconescu și au reclamat situația de la seminar. Domnul Diaconescu era un om
în vârstă, foarte calculat și prudent, cinstit și credincios. Era nelipsit de
la toate serbările și festivitățile școlii, venea uneori și la biserică și
asista la slujbă. Se închina cu nedisimulată evlavie. Era un om pașnic și nu-i
plăceau stările conflictuale. Avea mult tact. Aceasta au văzut toți, când a
venit în anchetă la seminar.
Eram în sala de mese, elevi și
profesori. Așteptam. La un moment dat, a intrat Domnul Diaconescu, însoțit de
directorul seminarului, Părintele Petre Constantinescu. Inspectorul era
încruntat, vădit supărat. A salutat scurt, a aruncat o privire peste sală și a
spus. ,,- Domnilor elevi! Unii dintre dumneavoastră au reclamat că ieri vi s-a
dat la masă brânză împuțită! Am venit aici să văd și eu despre ce este vorba.
Părinte director, vă rog să-mi aduceți și mie brânză de care ați dat ieri
elevilor!” Imediat a intrat bucătăreasa, doamna Vica, cu o farfurie pe care
odihneau două felii mari de brânză. Inspectorul a spus: ,,- Vreau să vină 4-5
elevi și să constate dacă e vorba de aceeași brânză, care s-a dat ieri la
masă!” S-au dus și au confirmat. Domnul Diaconescu a privit atent brânza, a
mirosit-o și deodată fața i s-a luminat. A început să râdă și a zis: ,, - Păi,
bine, domʹle, de ce nu spuneți așa? Dumneavoastră vi s-a dat brânză de Dorna.
De unde ați luat-o, părinte director? Brânza asta se vânde numai la export. E
brânză-trufanda! Fac străinii cozi la magazinele unde se duce brânză de asta.
Îmi dați voie s-o mănânc eu?” ,,- Bineînțeles, domnule Inspector!” a zis
directorul cam bâlbâit. Noi înmărmurisem. La așa întorsătură nu se așteptase
nimeni. Inspectorul s-a așezat la masă. A luat într-o mână bucata de brânză
și-n alta pâine și a început să mănânce. Ne așteptam să vomite, să reacționeze
cumva. O stăpânire de sine cum nu mai văzusem. A mâncat toată brânza de pe
farfurie și a mai cerut și supliment. În final, a tras ,,concluzia”: ,, - Dragi
elevi, dumneavoastră nu ați avut de unde să cumpărați brânză de asta, fiindcă e
și foarte scumpă și foarte rară în comerțul intern. Toată o dăm la export. E
valută forte. Are, într-adevăr, un miros mai aparte, dar acesta e mirosul ei
specific. Eu nu am știut până acum că vi se cumpără alimente așa scumpe! Eu
întreb de fiecare dată la magazin, dacă au brânză de Dorna, când mă duc să fac
cumpărături. Fiu-meu e înnebunit după ea!”
Cu această concluzie, inspectorul ne-a
salutat și a plecat repede. Probabil n-a mai putut rezista nevoii de-a vomita.
Era imposibil să nu i se întoarcă stomacul pe dos, indiferent cât s-ar fi
stăpânit dânsul. Noi am rămas buimăciți, prostiți și târziu ne-am dezmeticit,
dar nu mai aveam nimic de făcut. Dacă inspectorul de la culte ajunsese la
această concluzie, nu mai aveai ce să mai faci!
Nici azi nu știu, dacă a avut dreptate sau a fost doar teatru, ca să
aplaneze o stare conflictuală. Nici până atunci, nici de atunci încoace, nu am
mai avut prilejul să gust ,,brânză de Dorna”.
*
Mamă, dulce mama mea. Redăm
mai jos o priceasnă cu acest titlu, cântată de interpreta Lavinia Chifor. În ea se regăsește drama dar și speranța multor
părinți. Iat-o:
,,Mamă,
dulce mama mea,
Domnul
harul Lui să-ți dea,
Eu
în veci ți-oi mulțumi,
Că
mult m-ai putut iubi.
Mamă,
dulce mama mea!
Viață-n
lume când mi-ai dat,
Tu
m-ai binecuvântat,
Rugându-te
lui Hristos
Să
mă facă credincios,
Mamă,
dulce mama mea!
Dar
eu, mamă, cum creșteam,
De
Hristos mă-ndepărtam,
Calea
sfântă n-am iubit,
Vorba
ți-am nesocotit,
Mamă,
dulce mama mea!
Eu
mergeam la rău cântând,
Tu-n
genunchi ședeai plângând
Și
când noaptea mă-ntorceam,
Tot
rugându-te te-aflam,
Mamă,
dulce mama mea!
Eu
râvneam spre lumea rea,
Ție
inima-ți plângea!
Numai
singur Dumnezeu
Știe
cât ți-a fost de greu,
Mamă,
dulce mama mea!
Dar
când Domnul S-a-ndurat,
Plânsul
tău l-a ascultat,
A
mea inimă s-a frânt
Și-a
fost sfântul legământ,
Mamă,
dulce mama mea!
O,
ce mult te-ai bucurat,
Când
la Domnul m-am rugat!
Tu
cu lacrimi mulțumeai
Și
pe Domnul lăudai,
Mamă,
dulce mama mea!
Și
de-atunci și azi mereu
Te
mai rogi lui Dumnezeu,
Să-mi
ajute-n lucrul sfânt,
Cum
i-am fost eu legământ.
Mamă,
dulce mama mea!
Eu
în veci îți sunt dator
Și-ți
voi mulțumi cu dor,
Domnul
Dumnezeu să-ți dea,
Dulce-mpărăția
Sa,
Mamă,
dulce mama mea!”
*
Ajutoare
și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit
câteva ajutoare și donații, astfel: Domnul
Sfetcu Eugen(Franța) și Domnul
Sfetcu Daniel(Franța), fii ai satului Bârda: câte 230 lei; Domnul Ovidiu Mitran De
Keyser(Olanda): 221 lei; Domnul
Paicu Gheorghe(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Doamna Trocan Maria(Lugoj), fiică a satului Bârda: câte 200 lei; Domnul Mema Dumitru (Balș-OT),
fiu al satului Bârda: 150 lei; Doamna
Crumpei Petronela (Germania), fiică a satului Malovăț: 120 lei; Părintele Pr. Stelică Zoican(Tr. Severin), Doamna Sprijan Ramona(Cluj-Napoca):
câte 100 lei; Domnul Ceontea Traian(Tr.
Severin), fiu al satului Bârda: 55 lei;
Domnul Traianovici Marian(Gedafe-Spania), Domnul Ing. Ilie Crișan(Cluj-Napoca), Doamna Ștefan Gabriela(Bistrița-MH), Domnul Rochian Dumitru-Daniel(Tr. Severin), Doamna Butoi Denisa(Londra-Anglia), fiică a satului Malovăț:
câte 50 lei;
Doamna
Popescu Mirela din Malovăț a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 200
lei; Domnul Sfetcu N. Aurel din Bârda a mai achitat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 190 lei, Domnul Tărăbâc Emanoil-Ionuț din
Malovăț a mai adăugat 100 lei, totalizând
până acum 150 lei; Doamna Șonea Floarea din
Bârda a mai achitat 50 lei pentru
contribuția de cult, totalizând până acum 175
lei; Domnul Meilă Nicolae din Malovăț a mai achitat 50 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 210 lei. Domnul Oproiu Vasile din
Malovăț a achitat 50 lei pentru contribuția
de cult.
Le mulțumim cordial tuturor.
Dumnezeu să le răsplătească jertfa!
*
Plăți.
În
această perioadă am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 5.000 lei acont pentru vol. III din Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă
Română”(1874-2014); 2.385 lei excursia la Prislop; 824 lei impozit; 438 lei pentru
colete; 400 lei timbre poștale; 360 lei hârtie de scris; 100 lei transport cărți; 100 lei două cartușe pentru imprimantă;
100 lei ciocolate; 80 lei pentru curentul electric; 70 lei manuale de Religie; 50 lei internet și altele mai mici. La data de 30 sept. deficitul parohiei noastre era de 5.569,79 lei.
*
Excursii.
În
ziua de 6 oct., un grup de 53 enoriași
din Malovăț, Bârda, Tr. Severin și Balotești au participat la
excursia-pelerinaj organizată de către parohia noastră. Întrucât circulația pe
Valea Jiului a fost restricționată din cauza lucrărilor de reparație a
drumului, s-a parcurs următorul traseu: Bârda-Malovăț-Tr.
Severin-Orșova-Caransebeș-Hațeg-Mânăstirea Prislop. La întoarcere au fost
vizitate și mânăstirile Teiuș și Sfântul Nectarie din Județul
Caraș-Severin. Fiindcă în parohie a fost în acea zi o înmormântare, preotul nu
a putut să participe.
Deoarece până în prezent nu s-a
înscris nimeni pentru excursia la Tismana-Baia
de Aramă-Obârșia Cloșani-Băile Herculane…, amânăm proiectul pentru
primăvara anului viitor. În primăvară intenționăm să organizăm o
excursie-pelerinaj în Serbia și
Bulgaria.
*
Filme.
Luni,
24 oct., ora 17, în biserica de la Malovăț și luni, 31 oct., ora 17, în biserica de la Bârda, va rula filmul APOCALIPSA.
Luni, 21 nov., ora 17, în
biserica de la Malovăț și luni, 28 nov., ora 17, în biserica de la Bârda, va rula filmul SFÂNTUL CIPRIAN ȘI IUSTINA.
Se merită efortul de-a veni să le
vedeți! Vă așteptăm!
*
Amărăciuni.
La
o oră de Religie, o elevă de clasa a IX-a m-a întrebat: ,,- Părinte, eu am voie
să vin la orele de Religie? Eu nu sunt botezată!” ,,- Bineînțeles că ai voie!”
i-am spus eu surprins. ,,- Dar de ce nu ești botezată?” ,,- Tata a fost pocăit,
mama ortodoxă, nașii catolici. S-au luat la ceartă cu privire la religia în
care să mă boteze și până la urmă am rămas nebotezată. Între timp părinții s-au
despărțit și pe mine m-au crescut bunicii!” Am stăruit să vină la Malovăț s-o
botez. Sper că va da curs invitației.
*
Publicații.
În
această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale,
astfel: Higiena, în ,,Datina”, Tr.
Severin, an. XXVI(2016), nr. 6736(28 sept.), p. 5; ,,Scrisoare pastorală”- 333, în ,,Clipa”(SUA), an. XXVI(2016), nr. 1217(3
oct.), ediție on-line (http://www.clipa.com);
Oferta de carte – octombrie, în
,,Clipa”(SUA), an. XXVI(2016), nr. 1217(3 oct.), ediție on-line(http://www.clipa.com);
pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului românesc de radio din
Sydney(Australia), 3 oct. 2016(http://bentodica.blogspot.ro); Prietenie-surogat,
în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6740(4 oct.), p. 5; Destăinuiri cu Zoe
Dumitrescu-Bușulenga(I-III), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr.
6742(6 oct.), p. 5; nr. 6743(7 oct.), p. 5; nr. 6744(8-9 oct.), p. 5; Mămăligă cu țuică, în ,,Datina”, Tr.
Severin, an. XXVI(2016), nr. 6741(5 oct.), p. 3; ,,Scrisoare pastorală”- 334, în ,,Clipa”(SUA), an. XXVI (2016), nr. 1218(17
oct.), ediție on-line(http://www.clipa.com);
în ,,Observatorul” (Toronto-Canada), 2016, 10 oct., ediție și on-line(http://www.observatorul.com);
în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare(MM), 2016, 11 oct., ediție și
on-line(https://
ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului românesc de
radio din Sydney(Australia), 10 oct. 2016 (http://bentodica.blogspot.ro);
Lecturile dintâi(III), în ,,Datina”,
Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr. 6747(13 oct.), p. 6; Moara Bârlanilor, în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXVI(2016), nr.
6748(14 oct.), p. 3; Doină, Doină,
cântec dulce…! în ,,Națiunea”, București, 2016, 15 oct., ediție și on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);
Culmea ipocriziei, în ,,Datina”, Tr.
Severin, an. XXVI(2016), nr. 6750(18 oct.), p. 1, 5;
*
Zâmbete
din … armată. ●Sergentul Popescu va fi pedepsit cu 5 zile
de arest, pe motiv că, imitând vocea locotenentului Ionescu, a urlat ca
un bou... ● Să nu mai prind picior de soldat nebărbierit
prin unitate! ● Măi rahat, nu mai mișca în formație, că te mănânc! ● O
mână criminală a dat cu piciorul și a spart chiuveta! ● Am auzit un zâmbet
în formație! ● Bateți trei pași și începeți să cântați cu stângul! ●
Să nu mai prind televizorul mergând noaptea prin unitate! ● Dacă sunteți
proști și nu țineți minte, cumpărați-vă un carnețel și un pix și țineți-le
la buzunarul de la piept și vă puteți nota. Uite, așa ca mine... ●
Aveți grijă la pragul ăla de sus! Dacă vă dați cu capul de el, rămâneți
proști pe toată viața. Eu știu, că am dat de trei ori...!
*
Botezuri.
Înmormântări. În ziua de 2 Oct. am oficiat Taina Sf. Botez pentru
Lazăr Ianis-Romeo-Dumitru, fiul Domnului Lazăr Emilian și al Doamnei Lazăr Antoaneta din Bârda, iar
la 15 Oct. pentru Traianovici
Alexandra-Kristina, fiica Domnului
Traianovici Dumitru și a Doamnei
Traianovici Mariana-Lorena din Getafe(Spania). Să le trăiască! În ziua de 6
Oct. am oficiat slujba înmormântării pentru Munteanu Maria(83 ani) din Malovăț. Dumnezeu s-o ierte!
*
Program.
În
luna Noiembrie avem următorul program de slujbe: 5 Nov.(Malovăț-Bârda); 6
Nov.(Malovăț); 8 Nov.(pomeniri
dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 12
Nov.(Malovăț-Bârda); 13 Nov.(Bârda);
19 Nov.(Malovăț-Bârda); 20 Nov.(Malovăț); 21 Nov.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 26 Nov.(Malovăț-Bârda); 27 Nov.(Bârda); 30 Nov.(Malovăț). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la școală, la telefon: 0724.
99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com. Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu