Sfânta Parascheva mi-a salvat fetiţa

Sfânta Parascheva mi-a salvat fetiţa aflată în pericol de moarte

  

În 2008, fetiţa mea, în vârstă de 11 ani, a fost dusă cu salvarea la Neurochirurgie. Aşa am aflat cu durere diagnosticul: malformaţie arterio-venoasă pe creier ‒ neoperabilă, din naştere. Mi s-a mai spus că Alexandra nu va trăi. Starea ei se înrăutăţea rapid.

Mânată de speranţă şi întărită de credinţă, am alergat la Sfânta Cuvioasă Parascheva, rugându-mă cu lacrimi să-mi salveze fiica. Simţeam că o durere adâncă s-a deschis în mine, şi îmi dădeam seama că fetiţa mea, bolnavă de moarte, nu are nici o vină. Ea suferea doar din pricina păcatelor noastre.

Preotul din Catedrală a citit rugăciuni pe hăinuţele fetiţei mele bolnave, le-a stropit cu sfânta aghiazmă şi m-a sfătuit să citesc 40 de zile Acatistul şi Paraclisul Sfintei Parascheva. Aşa am făcut. Şi mare mi-a fost mirarea când, venind la spital, nu mi-am mai aflat fiica la Terapie Intensivă, conectată ca o legumă la aparate, ci venind singură în întâmpinarea mea.

După câteva zile a fost externată. Acum are 14 ani, merge la şcoală şi îşi doreşte să urmeze cursurile unui liceu de muzică. Am în minte imaginea fiicei mele, care cu ani în urmă nu putea să ţină un pix în mână şi abia se ţinea pe picioare, iar acum sunt recunoscătoare Sfintei Parascheva pentru minunea vindecării. Lacrimile mele de mulţumire privind-o nu se vor usca niciodată. (Anişoara, laşi, mama fetiţei Alexandra-Alina)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 40)

Osteomielită vindecată prin ajutorul Sfintei Parascheva

La vârsta de 14 ani, m-am îmbolnăvit grav. Nu era prima oară, am fost destul de bolnăvicios de felul meu, dar acum o durere imensă de picior şi o inflamaţie masivă la peroneu mă pironiseră la pat. Doctorul chirurg din oraşul în care locuiam i-a spus mamei mele, şi ea cadru medical superior, că este un reumatism articular acut, un puseu de durere. Aşa încât mi-a prescris oxacilină şi gentamicină din șase în șase ore, timp de câteva luni, şi mi-a pus piciorul în ghips. Durerea atâtor injecţii, tumefierea şi mortificarea ţesutului în care am fost injectat de sute de ori, rugăciunile pe care mama le spunea mereu la patul meu, ore întregi, mi le amintesc foarte bine. După ce mama spunea de câteva zeci de ori psalmii „Miluieşte-mă Dumnezeule” şi „Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt”, sfârşită de oboseală, era trecut de miezul nopţii, îi spuneam: „Mai zi-mi rugăciuni…”.

Au fost câteva luni de durere cumplită, iar piciorul era tot mai dureros și se subţiase mult, pierdusem multă masă musculară. Gentamicina pe care am primit-o intramuscular ar fi fost de ajuns să surzească zece oameni, dar totuşi, cu mila lui Dumnezeu, mai aud. După câteva luni de stat în casă cu un ghips imens, piciorul era de două ori mai slab decât înainte. Doctorii spuneau că piciorul trebuie amputat.

Părinţii mei au insistat să mergem la Iaşi, la Spitalul de copii, la medicul Gabi Ionescu, vestit pentru că rezolvase multe cazuri incurabile. Tatăl meu, preot, m-a purtat în spinare până la spital. Când m-a consultat, doctorul a izbucnit în strigăte de mânie: „Sunteţi cadre medicale, dar l-aţi tratat ca nişte ţărani”. Diagnosticul primit era de ostiomielită acută la peroneul drept, o boală cumplită care, chiar dacă se operează, recidivează la alte oase, toată viaţa. În tot acest timp, părinţii mei au stat mereu lângă racla Sfintei Parascheva, rugându-se cu lacrimi pentru mine. Şansele erau mici ca piciorul să mai poată fi salvat. Eram suspect şi de cancer osos.

În câteva zile am fost operat. După câteva ore în sala de operaţie, anesteziat total, am fost dus cu o targă la terapie intensivă. Părinţii mei, care îmbătrâniseră peste noapte de durere, când m-au văzut au încremenit. Tatăl meu a murmurat: „A murit…” şi a leşinat. Dar doctorul, fericit, a zis: „Nu e mort, norocoşilor, erau şanse de 1% să fie bine. Şi aşa a fost. Oricum, ostiomielita recidivează, o să trebuiască să fie operat de multe zeci de ori…”.

M-am refăcut în câteva luni bune. Profesorii de la şcoală veneau să mă asculte şi-mi puneau notele acasă. Mama îmi spunea: „Eşti o minune a lui Dumnezeu”. Iar eu îi răspundeam: „Da, o minune şchioapă”. Şi iată că acum merg perfect şi nici o altă operaţie nu am mai suferit, mulţumită Sfintei Cuvioase Parascheva. Trăiesc datorită rugăciunii ei, datorită lacrimilor ei, datorită inimii ei imense, pline de harul lui Dumnezeu, care simte durerile noastre şi le alină cu milă, din iubirea Sa infinită.

(Extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, 2011)

Născut prematur cu grave probleme, salvat printr-o minune a Sfintei Parascheva

După o naştere dificilă, fiul meu s-a născut prematur, la 8 luni. Ca şi cum aceasta nu ar fi fost de ajuns, copilul s-a născut cu foarte multe probleme: hipoxie (lipsă de oxigen), detresă respiratorie (cauzată de dezvoltarea insuficientă a plămânilor), tahicardie, suflu sistolic. Medicii erau foarte reticenţi în privinţa şanselor de supravieţuire ale bebeluşului. Din cuvintele şi gesturile lor îmi puteam da seama că erau neputincioşi. Grăitor în acest sens este îndemnul medicului neonatolog adresat familiei mele de a se ruga pentru mine şi pentru copil; situaţia era dramatică. Familie, medici, eram cu toţii cuprinşi de disperare.

Dar Dumnezeu a vrut să-şi arate din nou iubirea Sa nemărginită faţă de oameni. Mama mea, care are foarte mare evlavie la Cuvioasa Parascheva (în familia noastră acest nume este o tradiţie, numele mamei şi al uneia dintre surorile mele fiind Parascheva), a luat hăinuţele cumpărate din timp pentru noul-născut şi a mers cu ele la Mitropolie. S-a rugat la Cuvioasa Parascheva cu lacrimi pentru însănătoşirea pruncului şi a pus hăinuţele pe racla cu moaştele Sfintei. Apoi s-a grăbit cu ele la maternitate şi a îmbrăcat copilul muribund cu ele. A treia zi de la naştere, copilul a început să-şi revină, fără nici o explicație. Acum trăieşte şi este perfect sănătos. Suntem recunoscători pentru ajutorul dat nouă de Mântuitorul Hristos, Care pururea lucrează minuni prin sfinţii Săi! (Gabriela R., 33 ani, din Iaşi)

(extras din cartea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva, Doxologia, Iaşi, 2011)

Minunile Sfintei Parascheva ‒ Vindecată de paraplegie, o tânără ajunge studentă la Teologie

  

 Acum 17 ani, am ajuns la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, din cauza paraplegiei. Era miercuri, 24 noiembrie. Vineri seara au fost gata toate investigațiile, diagnostic: colesteatom dorsal d9-d12. Sâmbătă, mama mea a fost să se roage la catedrală, la moaștele Sfintei Parascheva, în aceeași seară seară eu m-am spovedit și a doua zi, duminică, a venit preotul slujitor la capela spitalului și m-a împărtășit.

Duminică seara am paralizat, în timp ce mergeam ținându-mă de brațul mamei, pe holul spitalului. Luni dimineața am intrat în operație, care a durat mai mult de două ore. Imediat după intervenție,  am putut să-mi mișc picioarele. Mama mi-a adus vată cu ulei de la racla Sfintei Parascheva. De fiecare dată când mă atingea cu ea, simțeam o răcoare plăcută. O iubesc mult de atunci pe Sfânta Parascheva. Din mila lui Dumnezeu, după operație m-am recuperat bine și am devenit studentă a Facultății de Teologie din Iași. De atunci, Sfânta Parascheva nu a încetat să mă ajute. (N. V.)

Icoana peste ocean - din minunile Sfintei Parascheva

Am trimis icoana Sfintei Parascheva în SUA, unei prietene bolnave de un cancer foarte agresiv, la stomac. Am pus icoana la poştă cu două-trei zile înainte de ziua Sfintei, alegând un sistem normal de expediere (fără taxe de urgenţă).

De ziua Sfintei Parascheva am primit un e-mail de mulţumire de la soţul prietenei mele, pentru icoană. Astăzi prietena mea este bine, au trecut patru ani de la operaţie. Sfânta Parascheva a ajuns în S.U.A. doar în două zile, pe când durata normală este de 7-10 zile. Dumnezeu să ne ajute, să ne apere pentru rugăciunile Sfintei Parascheva!

Olga, Bucureşti, 2012

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor (2), Editura Doxologia, p.112)

Îngerul legat de preot

         În unul din multele manuscrise din Sfântul Munte Athos am găsit următoarea istorisire:

         În Sfânta Biserică a Sfântului Mercurie a fost un preot, care odată, într-o seară, a băut mult vin și s-a îmbătat, după care a avut o cădere trupească. A doua zi era o sărbătoare și preotul a liturghisit. Când a sfârșit Dumnezeiasca Liturghie, i-a apărut înainte un Înger, care l-a mustrat și i-a spus cu mâhnire:

 – Nenorocitule, ce ai făcut astăzi?

– Dar cine ești tu care mă mustri?, l-a întrebat preotul.

– Sunt Înger, nu mă vezi?

– Să rămâi acolo unde ești, legat, a răspuns preotul.

– Și tu să fii legat și să nu vezi moartea, decât numai atunci când te voi ierta eu, a spus Îngerul.

Urmarea a fost că Îngerului i-au căzut aripile și a rămas acolo în spatele Sfintei Mese, iar preotul a trăit trei sute cincizeci de ani.

Preotul a plecat din acel loc și rătăcea din loc în loc. După trei sute cincizeci de ani s-a întâmplat ca preotul să se afle la omilia episcopului eparhiei unde era, iar subiectul omiliei era Sfântul Mercurie. Atunci preotul îi spune episcopului:

 – Eu le știu acestea de la prima mână, de vreme ce am fost acolo.

Auzind acestea, episcopul l-a luat deosebi pe preot și a aflat de la el pricina pentru care a trăit atâția ani.

 – Atunci Îngerul trebuie să fie încă acolo, a spus episcopul. De aceea trebuie să mergi și tu acolo la acel loc, ca să vă iertați unul pe altul.

            Preotul nu avea nici o posibilitate să meargă până la acel îndepărtat loc. De aceea bunul episcop s-a străduit să afle animale și toate cele de trebuință pentru a merge la acel loc, la care, după trei sute cincizeci de ani, numai dărâmături ai fi găsit.

            Întrebându-i pe săteni și cu îndrumările preotului, au ajuns la acel loc și, într-adevăr, l-au văzut acolo pe Înger stând în spatele Sfintei Mese, așa cum îl lăsase atunci preotul.

 – Preot nefericit, încă mai trăiești? l-a întrebat Îngerul.

– Trăiesc, fiindcă tu m-ai legat, a răspuns preotul. Vino să ne iertăm. Iartă-mă mai întâi tu și apoi te voi ierta și eu.

–  Dacă te voi ierta eu mai întâi, tu vei deveni îndată țărână și astfel eu nu voi putea lua iertare de la tine. Iartă-mă tu mai întâi, iar eu, să fii sigur, nu te voi lăsa legat.

Și într-adevăr, s-a făcut așa cum a spus Îngerul lui Dumnezeu. Îngerul și-a redobândit aripile, iar preotul a devenit țărână. Apoi Îngerul i-a dorit arhiereului să afle milă de la Dumnezeu pentru binele pe care l-a făcut pentru amândoi. Atunci arhiereul i-a spus Îngerului:

 – Mult aș vrea să cânți puțin, ca să văd cum Îl lăudați și-L slavosloviți voi Îngerii acolo sus pe Dumnezeu.

– Aș și vrut și eu aceasta, însă nu vei putea suporta, ci vei muri dacă mă vei auzi cântând, a răspuns Îngerul. Îți voi face însă hatârul și-ți voi cânta după ce mă voi sui la al treilea cer.

Așa s-a și făcut. Dar de îndată ce arhiereul a auzit psalmodierea cerească, a căzut leșinat la pământ pentru mai multe ceasuri. După aceea s-a ridicat și după ce s-a întors la cetatea sa, a scris această istorie, care, deși se pare a fi un basm, totuși este adevărată.

Sursa:

Pr. Alexandru Stanciulescu Barda