joi, 13 octombrie 2016

MARIN MOSCU: VERSURI





VISE…DULCI

Intr-o floare de te culci
Îți doresc visele dulci,
Când te-ntorci între stamine,
Să dai noaptea peste mine,

Te-aș înveli cu petale
Dulci ca frăguțele tale –
Buze moi, buze focoase
În iubire norocoase.

Culcă-te sub clar de lună,
Ține visele în mână
Și prin ele, dorul meu,
De-a fi grădinarul tău

Care știe-n orice clipă
Să te ia sub o aripă,
Să te poarte pe sub stele
În cântec de filomele.




PRESARĂ-ȚI BUZELE…

Presară-ți buzele cu rouă de stele,
Cu miere pură din dulcele alint
Și vom trăi o noapte și o viață
Iubind cu prețuire în farmec nesfârșit.

Presară-mi cu săruturi inima din mine,
Revarsă-ți iubito plăcerile trupești
În sâni, în focul care arde-n noi
Și vom trăi sub stele minunile lumești.

Presară-ți buzele cu aripi de fluturi,
Mângâie-mi fruntea atinsă de vis,
Iubirea ți-o dărui, te rog să mi-o dărui
Cât flacăra vieții ușor ne-a cuprins.

Presară-ți buzele cu rima poeziei,
Cu flori, cu avioane, cu tot prin ce trăiești
Și nu uita c-o boală ne cuprinde:
Iubirea dăruită în cerul cu povești!




NAFURĂ GUSTATĂ DIRECT, DIN PRIMA RANĂ

Praguri otrăvite în dragoste s-adună
Precum norii negri peste frumoasa lună,
Focul iubirii arde-n suflet nesfârșit,
Uită ca să stingă incendiul lui cumplit.

Omul cât trăiește, trăiește să iubească,
Nu-i monedă calpă în pumn să ruginească,
Este un foc, o stare atât de minunată
Încât ne cucerește cu vraja ei de-odată.

Îți pui și întrebarea: pe cine să iubesc?
Am plâns pentru iubire și nu mai îndrăznesc!
Muza mea de-aproape mă va-nsoți la noapte
Să-i dau imbolduri noi, speranțe, libertate!

Respectul iar să fie înfiriparea nouă,
Flori de sentimente presărate-n rouă.
De nu cred în iubire, în a ei veșnicie,
Îmi pun inima-n palma de foc a poeziei

Să afle darul ei suprem, uman, peren,
Frânturile trăirii să prindă nou teren,
Rănile iubirii adânci să n-aibă loc,
Prinde-mă în brațe, sărută-mă cu foc.

Momentele acestea mă vor urca la cer
Să îmi trăiesc plăcerea noului mister
În șlefuita dulce carne a mea umană:
O nafură gustată direct din prima rană!




ZIUA BUNĂ

Chiar de ninge, chiar de plouă,
Chiar de fulgeră sau tună,
Chiar de-i ger de crapă piatra,
Când te văd, ziua mi-i bună.

Chiar de mor stelele toate
În sistemul meu solar,
Chiar de sufletul mă doare,
De zâmbești ziua-i ca dar.

Chiar de frunzele în toamnă
Nechează în frâu de joc,
Tu îmi faci ziua senină
Dacă mă săruți cu foc!




POMUL VIEȚII

Crește-o frunză, apoi alta
Până coroana este gata,
Crește floare lângă floare,
Rodul vieții este mare.

Pomul vieții suntem noi,
Creștem presărați cu ploi,
Și cu ploi, și cu lumină
În a Raiului grădină.

Printre Evele frumoase,
Veșnic tinere, focoase,
Ne tot dăm, facem ocheade,
Să le-avem în sân cu roade,

Că nu-i șarpe de-ncercare
Să fie cu supărare,
Suntem oameni și dorim
Cât e raiul să iubim.

Domnul vrea și ne-nțelege,
Nu ne lasă steaua rece,
Doar poruncile-i și dorul
Dau iubirii sensul, zborul.

Chiar de cade-o frunză, alta,
Pân’ coroana toamna-i gata,
Alte flori vor crește-n floare
Primăvara viitoare!




PICĂTURI DE SUFLET

Lăcrimezi din suflet când iubești,
Sunt picături din stelele cerești,
Lăcrimezi străpuns de bucurie
Când porți în suflet omul poezie.

Mai lăcrimezi și când este durere,
Când pașii rătăciți pleacă-n tăcere
Fără să țină cont de a iubirii tunet:
Lumina moare-n picături de suflet!




CĂUȘUL FERICIRII

În palmele iubirii suntem amândoi:
Tu rază de soare , eu fulger de ploi,
Tu ploaie în ropot, eu tunet absurd
Când timpu-și arată mugurul crud.

O șuviță din mine poartă săgeți
Din tolba în rime a unor poeți,
Tu pui arcul și tragi la-ntâmplare
În flacăra cu stinsă lumânare.

Eu pot fi ținta ce cade-n sulfină,
Tu, grădinarul ce-mi pune lumină
În palme suav, apoi soarbe ușor
Nectarul cel dulce din raze cu dor.

Amândoi punem căuș fericirii
Palmele noastre-n lumina iubirii
Și bem până ne sfințim întru vecie
Cât dăinuim în marea-i poezie!




VISUL ÎMI DESCHIDE PLEOAPELE ÎN ZORI

Aripi se învârt printre frunzele moarte,
Rotunjite maiestos în inimi încercate.
Zborul meu trece cu vântul în zare
Punând peste răni aripi și culoare.
Visul îmi deschide pleoapele în zori,
Din sânul tău sug lapte îngeri și cocori.




STRĂCHINI ȘI STRĂCHINARI

Țara-i o strachină mare,
Hotarele ei sunt râuri de lacrimi.
Noi, străchinarii, dăm forme
Și ardem pământul.

Aplaudăm când
Suspușii zilei
Calcă prin străchini.
Justiția îi aduce
Cu picioarele
Pe linia de plutire
Tot cu străchini:
Una cu banii delapidați

Nerestituiți,
Alta cu lichidări de pedepse.
Toată lumea bate din palme!
Europa aleargă să se delecteze

Din străchinile strămoșești
De la Orăștie
Sau de la Tărtăria.
Jur că am spus și nu repet,

Țara-i o strachină mare,
În ea oasele noastre
Sunt pulbere de stele
Care miroase a lacrimi!




ÎNCREDEREA

Când într-un pumn de țărână
Descoperi minunată floare,
Trebuie să-ți iei sufletu-n mână,
S-o uzi sub razele de soare.

Nu lași nicicând rele șuvițe
De vânt năprasnic s-o aplece,
Pe lujeru-i sunt coronițe
De prospețimi ce lumea-ntrece.

Prinde-o la piept și chiar sărut-o,
Este minunea de ne-atins
Pe care mulți ruptă au vrut-o,
Tu ai zidit-o-n al tău vis!

Încrederea-i nemuritoare
Între o floare și un om
Când ea devine roditoare
Iar tu ești pentru dânsa pom!




SINGURĂTATEA E AMARĂ…

Singurătatea e amară
Într-un colț micuț de țară,
Nimeni nu-ți împărtășește
Gândul ce te copleșește,

Gândul care te-nfioară
Că ești o tristă vioară
Care cântă și nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg șiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăți multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în țara, mică țară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieșit din noi osânza,
Am rămas schelete toți
Peste care pășesc hoți.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câștig,
În singurătatea rea
S-avem cel puțin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi și mâine.

Într-o căniță de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase și prin făptură,
Prin a țării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună și adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!




POVESTEA NOASTRĂ FI-VA POMENITĂ

Mi-am pus tinereţea pe aripi de fluturi,
Fluturii i-am pus între petale de flori,
Florile au fost stropite din ciuturi
Cu apă sfinţită din ghiers de viori.

Viorile ajuns-au la tine în braţe,
Braţele s-au făcut ram de poveste şi dor,
Povestea şi dorul au început să ne-nalţe
În propria casă cu soare-n pridvor.

Timpul a muşcat hoţeşte din noi,
A marcat fluturii în culori argintii,
Cineva i-a prins cu zâmbet vioi,
Acel cineva sunt proprii copii.

Acum tinereţea e în alte petale,
Noi o privim bând apă sfinţită,
Vioara se avântă întro nouă cale
Unde povestea noastră fi-va pomenită!




ÎN SURDINĂ S-AUD VERSURI

Bradul drept creşte în zare
Peste munţii-ncoronaţi
Unde stele căzătoare
Îi transformă în bărbaţi.

Paşi de căprioare urcă
Să citească poezia
Universului ce-ncurcă
Dragostea cu gelozia.

Printre stâncile fierbinţi
Şarpele încearcă frunza
În clopoţei de arginţi
Unde doarme buburuza.

Vântul îl face eşarfă,
Stânca rece o-nfăşoară,
El ascultă cum la harfă
Cântă mândra căprioară.

Totu-ncremeneşte-o clipă,
În surdină s-aud versuri
Netezite de-o aripă
Care zboară-n universuri.




A FI-N IUBIRI TĂINUITORI

Rosteşte-mi vorbele cu foc
Puse¬-n poeme de amor,
Învaţă-le să am noroc
Să mă închin în prag cu dor.

Să-mi pun în suflet veşnicia,
Surâsul fin de zi senină
În care fierbe poezia
Mirosu-i dulce de sulfină.

În zborul crud de jar aprins
Cenuşă se fac stelele
Şi-n inima-ţi de necuprins
Tu pui în socluri rimele.

Rosteşte-mi vorbele în gând
Sau fă-le ştire uneori –
Trăim plăcerea pe pământ
De-a fi-n iubiri tăinuitori!




VISUL FRUMOS ÎN TOAMNA CE APARE

Te-am văzut când tu nu mă vedeai
În dialogul clipelor senine,
Mă ascundeam de tine în suspine
Când veselie lumii împărţeai.

Îmi răspundeai ca pasărea în zbor
Cu infinitul strâns sub o aripă,
Te vedeam supusă într-o clipă
Altui bărbat din Zodia Amor.

Dar încercând am împărţit voios
Fructul iubirii dulci, înălţătoare,
În cuibul nostru neted, luminos.

Acum eşti marea mea încununare,
Eşti inima, eşti visul meu frumos,
În toamna lumii ce apare-n zare!
 



IARTĂ-MI IUBIREA DIN VOCEA UITĂRII

Iartă-mi iubirea din vocea uitării,
Macin adânc neliniştea în mine,
Praful timpului arde-n suspine
În pragul tocit de amintirea zării.

S-aud jelind cuvintele scrâşnite
Unde se ascund imaginile noi,
Sângele prelins amestecă-n noroi
Lacrimile din rărunchi pornite.

Haina rătăcirii-i plină de bazoane,
Aerisiri din ţărnă devin indecente
În presupuşii sâni de amazoane.

Moartea învăluie căi adiacente,
Pe fruntea iubirii curg broboane
Uitate aiurea-n nelinişti concrete!




CĂDELNIŢÂND PĂCATELE PLĂCERII

Se coc stelele în cuibul plăcerii,
Licuri de scântei sar pe pământ,
Tu te-ascunzi într-o pală de vânt
Cu gândurile semnul întrebării.

Îmi răscoleşti icoanele somnului
Desţelenind formele viselor reci,
Modelezi avan cu unghiile seci
Sub taina oblăduirii Domnului.

Sunt fantoma din cuibul visării,
Tu eşti licoare de stea pe pământ,
Pe cerul iubirii zburăm cu avânt
Cădelniţând păcatele plăcerii!




BUNĂ DIMINEAŢA!

Bună dimineaţa
Cu iubire şi soare,
Să ne clătim păcatul
Cu rouă de floare.

Să ne privim în ochi
Cu-ncredere, cu stimă,
Să avem surâsul
Bob de polen şi rimă.

Să ne prindă hora
Clipelor cu dor,
S-avem în suflet cerul
Pentru noul zbor.

Să-avem cum spune
Vorba din bătrâni -
Tot ce e bun în lume,
În suflet de români!




Sursa: Marin Moscu
http://basarabialiterara.com.md/?p=21454









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu