Pictura-ilustratie de Jerry W. McDaniel © 2015 www.ic-art-gallery.com
la poezia Biserci Inchise de Ana Blandiana din volumul Patria Mea A4.
Să ne facem cultura cunoscută și în afara țării
de Ileana Costea
Ianuarie 20, 2018
Los Angeles
Cum pe 15
ianuarie,
s-a decis prin lege, să se sărbătorească Ziua Culturii Naționale (românești),
data aleasă fiind ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, această sărbătoare
implică și celebrarea poetului național.
Din
numeroasele evenimente în țară și peste hotare cu această ocazie, mi-a atras în mod deosebit atenția cititul, în limba română, al poeziei “Lacul” de către Ambasadorul Marei Britanii în România, Paul
Brummell, lângă Ipotești, chiar la locul unde poetul a compus aceea poezie
despre dragoste și solitudine, și iubire a naturii.
Iată un gest
frumos din partea unui ne-vorbitor de română, pe care la scară și mai importantă l-au făcut și alți străini captând elemente românești. Mă refer la
fotograful-etnolog japonez Miya Koisei, primul
care, printr-o expoziție minunată de
fotografii, “România celor Patru Anotimpuri”, la Musée
de l’Homme, Paris (1997), a prezentat Maramureșul nostru în Franța.
Coperta
cartii de Miya Kosei, editura Humanitas.
Apoi, la
compozitorul William Toutant
(o piesă
pentru bariton și pian inspirat de textul “Glossei” de
Mihai Eminescu) și artistul Jerry W. McDaniel (picturi-ilustrații la
poeme de Lucian Blaga,
Ana Blandiana și acum, special pentru acest articol, la poezia lui
Eminescu “Lacul”).
Detaliu
din pictura-ilustrație pentru poezia lui Eminescu “Lacul” de pictorul american Jerry W. McDaniel, ©
2018. www.ic-art-gallery.com
Pictura-ilustrație
pentru poezia lui Eminescu “Lacul” de pictorul american Jerry W. McDaniel, ©
2018
Kosei s-a
deplasat el spre România (de multe ori, încă din
1950), dar cei doi americani nu ar fi avut access
la poeții români decât prin traducerile pe care, din
fericire, le-au găsit pe Internet și în volume
traduse în engleză.
Punctul spre
care doresc să atrag atenția aici este importanța de a traduce din română în
limbi de mare răspândire, cum ar fi engleza, spaniola, franceza, chineza.
Multe din
evenimentele din străinătate, organizate de Institutele Culturale,
Ambasadele/Consulatele, de bisericile și societățile comunitare românești în
diverse locuri de pe glob, sunt concepute doar pentru români. Iar noi ne
cunoaștem cultura. Mulți știm pe dinafară poezia “Lacul” sau
“Luceafărul”.
Am auzit de
multe ori în emigrație spunându-se “Suntem români, să vorbim românește.” Da,
este plăcut să ne întâlnim între noi spre a ne mai domoli dorul și nostalgia,
și a ne păstra tradiția, dar important este și să ne facem cultura cunoscută și
în afară țării. Și pentru aceasta trebuiesc evenimente care să invite și
ne-vorbitori de română, să fie în limba țării unde au loc, sau bilingve. Ținând
aceste evenimente doar în română îi izgonim pe nativi, și vom rămâne veșnic
necunoscuți.
România are
atât de multe lucruri frumoase “de
arătat lumii”, sunt atâția români răspândiți pe tot globul, care s-au afirmat,
în diverse domenii. Cu convingerea că trebuie să punem in lumină tot ce are
valoros România, cultura românească, mi-am impus eu misiunea de a face
descoperiri-surpriză românești în străînătate și
din 1998
scriu articole pe această temă. (Vol I al articolelor mele, “Exerciții de
Neuitare”, în română (2015), se poate răsfoi pe
Amazon; în present lucrez la traducerea în engleză și franceză a Vol. I și
la Vol II - bilingv).
Coperta
Vol I. Editura Reflections, Inc., 2015.
Încercările mele
au accentuat întotdeauna necesitatea de a face evenimente
unde să poată participa/și înțelege ce se
spune și nativii: expozițiile de la CSUN, Mateescu
(1985) și Brâncuși-Mateescu (2005), Congresul ARA (1992),
momentul literar cu ocazia vizitei pe Coasta de Vest a SUA (2015) a
scriitorilor Ana Blandiana și Romulus
Rusan, însoțiți de poeta Doina Uricariu, pe atunci
directoare a ICR din New York.
Invitatia
(creata de Prof. David Moon) la expozitia “Encounters” prezentand fotografii cu
sculpture de Constantin Brancusi si Patriciu Mateescu de la CSUN, 2015.
Cazul
meu reprezintă un efort de
“o persoană” așa cum sunt și alte cazuri, ca
să iau drept exemplu pe acela al lui Andrei
George Săhlean, care l-a tradus minunat și l-a promovat în SUA pe
Eminescu. Vizibilitatea culturii noastre nu se poate face sufficient prin
aceste eforturi care sunt mari și cu sprijin financiar minim sau inexistent.
Ne
confruntăm cu o realitate pe care o știm bine: România și cultura noastră sunt
foarte puțin cunoscute în afara țării. Din lunga mea experiență de trai în SUA,
aproape jumătate de secol, știu că americanul cunoaște despre România numai
fenomenul Dracula și Ceaușescu, nume de sportivi ca Ilie Năstase, Nadia
Comăneci și, mai nou, Simona Halep, sau, cântecul formației O-zone,
“Dragoste din Tei” ajuns “viral” pe Internet. Despre cântărețele de operă
celebre contemporane, Leonida Văduva și Angela Gheorghiu, sau clasicii
Constantin Brâncuși, Eugen Ionesco, George Enescu puțini străini știu că sunt
români. Câți ne-vorbitori de română știu că România a avut artiști
impresioniști, câți știu despre talentații noștrii pictori și sculptori,
Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonița, Milița Petrașcu, Ion Jalea, George Apostu
(ca să numesc doar câțiva)? Câți ne-au citit literatura?
Dacă
ar fi mai cunoscută, ar fi multe elemente din cultura noastră care ar fi în
competiție cu elemente similare din alte culturi, sau chiar le-ar depăși. Iată
un exemplu: Un student de la secția de muzică de la UCLA (University of
California at Los Angeles) a făcut o prezentare, acum foarte mulți ani, în
seminarul “Building Bridges” (“Să Construim Punți”) organizat de Georgiana
Fârnoagă, care predă Româna la UCLA. Studentul acesta ne-român, a comparat, cu
exemplificări audio, “Simfonia în Albastru” a lui George Gershwin și “Rapsodia Română” a
lui George Enescu. Concluzia lui a fost că, între cele două, piesa muzicală a
lui Enescu îi plăcea mai mult.
Sunt cam de numărat pe
degete expozițiile și spectacolele inițiate în afara țării
de instituții culturale “străine” importante (expoziția
de la Paris, cu ani în urmă, a impresioniștilor
români, expoziția Nicolae Grigorescu “Napoleon al III-lea și Principatele Române”,
la Muzeul Chateau de Compiègne (2009);
expoziția organizată la Institutul pentru Studiul Lumii Antice
(Institute for the Study of the Ancient World - ISAW) la New York
University (2010),
“Lumea dispărută a
vechii Europe, Valea Dunării, 5000-3500 înainte de era noastră” (prezentând
Cultura Cucuteni).
Motivele
pentru care cultura noastră nu este cunoscută sunt diverse. Suntem o țară mică
ca geografie, cu o limbă nu de mare răspândire. Tot ce se scrie ca litertură
română, dacă nu este tradus, nu este accesibil restului lumii. Dar nu numai
literatura are nevoie de traduceri, toate domeniile au. Articole și cărți,
despre pictori, sculptori, muzicieni, compozitori, arhitecți, actori, regizori,
oameni de cultură și știință români, reălizri românești, trebuiesc traduse în
limbi “internaționale”; și publicațiile trebuie să fie de înaltă calitate.
Ziarele din diaspora ar fi bine să publice măcar câteva din articolele lor și
în limbi raspândite;
ziarele și
revistele din România ar trebui și ele să publice articole în limbi mult vorbite pe glob, atât în ziarul/revista
lor cât și să încerce plasarea acelor articole în ziare/reviste cunoscute (ca
Le Figaro, Le Monde, The Guardian, New York Times, Los Angeles Times, etc.). Și
nu este ușor. Publicațiile acestea au jurnaliștii lor și un sindicat care îi
ține la distanță pe cei ce nu fac parte din el… Este nevoie deci de o acțiune
puternică, bine coordonată, de reclamă și finanțare din partea guvernului
României și a organizațiilor care consitutiv reprezintă țara peste hotare
pentru a crea o “carte de vizită” a culturii românești.
Alt lucru
care ar ajuta cu siguranță ar fi ca guvernul Românei să finanțeze muzee de
cultură românească în diverse puncte cheie din lume (New York, Los Angeles,
Tokyo, Bejing, Shangai, Paris, Londra, Istanbul, etc.). Un astfel de muzeu ar
crea o platformă de vizibilitate constantă. Puținele muzee românești din SUA
sunt și ele create prin efortul unei persoane și se află în afară potecii
bătute (Regina Maria/Marie, Queen
of România, la Muzeul de Artă Maryhill în
statul Washington,
creat de un
bun prieten al reginei,
sau Muzeul înființat de văduva pictorului newyorkez Dimitre
Berea, în statul Kentuky).
În
concluzie iată ce cred că este necesar: cât mai multe traduceri și publicare de
articole și cărți în limbi de mare răspândire; un efort continuu de reclamă
susținută în media din afara țării (presă, radio și televiziune) de către
Consulate și ICR; evenimente bilingve, cu panouri cu texte în limba nativilor,
cu traducători simultani (cum se obișnuiește la întâlniri de capete politice și
congrese internaționale); și înființarea de muzee românești cu activități de
înaltă calitate și foarte active. Deci trebuie lucrat sârguincios la o
strategie de promovare și alocare de fonduri mai importante din partea
guvernului pentru a crea efectul acesta de “carte de vizită” a culturii
românești, atât de necesară.
Notă: Am
scris mai în detaliu pe acaestă temă într-un articol
publicat pe 15 ianuarie anul acesta de revista Melidonium.
© Autoarea reţine drepturile de
copyright pentru acest material.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu