CURCUBEU de OCTOMBRIE la ORADEA
„Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în
valuri
Şi cântă-a dragoste
cocoşii.”
(GEORGE TOPÂRCEANU)
Marama Toamnei se răsfrânge în aura lui
OCTOMBRIE, ca un nimb celest de lumini, ca un şipot de ape cristaline împletite
într-un mănunchi de azur, ca o vie doldora de ciorchinii săi grei, surâzători,
atârnând în soare, ninşi de argintiul brumărel ispitindu-ţi ochii, inima, pofta
şi mâna să-i culeagă.
Ca nişte raze târzii, strălucitoare peste ramurile
întinse ale Codrului, fratele ancestral al vlaho-românului, întotdeauna
primitor şi protector, dincolo de falanga brazilor săi veghetori, mai stăruie frunzele
multicolore, poleite în aur, argint şi aramă, ţesute parcă de pe Iile din lada de zestre a celor mai
frumoase românce.
Păsărelele neaoşe, gingaşe,
năstruşnice, rămase în Patria lor dragă, vrăbiuţele, mierlele şi piţigoii dau un
chiot vesel în vântul cald ce se coboară diafan peste caierul vremii - catedrală
răsfrântă-n amurg, ca un imn strămoşesc al străbunilor noştri dragi, cei de
demult şi cei din totdeauna.
Chilimul lui Octombrie se
aşterne smerit, ascultând cobzarul toamnei ce desferecă trecutul străbun
încărcat de torentul istoriei strămoşilor noştri aprigi. Prin aer cad frunze de
aur, de argint şi arămii. Peste dealuri înalte se întinde şirul Păunilor alai.
Pan înrourat cu inima zglobie, sună peste culmi voievodale din iscusitul său
nai.
Lăsăm în urmă Gara
Suceava-Burdujeni, tăcută martoră, a vremurilor în care aici era hotarul
nedrept al nordului României.
Fagii înalţi, semeţi, milenari
care au ţesut în podoaba frumuseţii lor brocartul regal al Bucovinei, cu rădăcinile înfipte adânc în pământul moştenirii lor,
precum pelasgo-tracho-geto-dacii în glia străbună, nepieritoare, înalţă braţele
lor cuprinzătoare, rugătoare spre ceruri, împletind albastrul bolţii infinite
cu funzele lor aurii, stăruind astfel într-un psalm hieratic pentru zămislirea din
nou a unirii tuturor românilor.
Pasărea de fier cu goana ei
leneşă mă poartă grăbită totuşi spre Cetatea ORADEI, alături de doamna mea, traversând
cu respiraţia tăiată plaiurile sublime ale mirificelor noastre ţări valahe:
Ţara Dornelor, Ţara Năsăudului cu Scaunele sale arhiereşti, impunătoare, Ţara
Someşului, ce se rotesc în extaz de sărbătoare înspre Biharia - Ţara Crişurilor,
Ţara Voievodului MENUMORUT.
Ţara Dornelor – zugrăveşte un
Tablou majestuos ce înregimentează falnic desfăşurarea LEGIUNILOR DE BRAZI, ca
o graniţă - garanţie de veghe milenară...
Casele înstărite în haine de
sărbătoare stau, parte încolonate ca pelerinii creştini în Noaptea Învieiri să
primească Lumina lui HRISTOS, parte risipită pe sub poalele Brazilor seculari
precum mărgelele pe Altiţele şi Iile regale cu care se împodobesc şi se
mândresc frumoasele fecioare, femeile dacice şi chipeşii lor juni ori bărbăţi.
În Ţara Năsăudului, dealurile
şi măgurile privite de departe, par ca nişte altițe uriaşe, aprinse şi divers colorate, iar, mai de aproape,
broderia lor se transferă pe ţesătura unor covoare gigantice de o mare
frumuseţe princiară, care fascinează pământul acesta atât de omenos cu prea
mulţi, reflectându-se pe cerul totdeauna primitor.
Prin Ţara Someşului, casele
multe, mari, chipeşe sunt ordonate frumos, precum boierii, cavaleri ai lui
Mihai Vitezul la intrarea triumfală în Alba Iulia – Capitala Unirii Daciei
sale, precum recruţii cu emoţia arzândă în ziua jurământului militar sau cum
erau oştenii Armatei generalului Traian Moşoiu eliberatorul Oradei, ori ca leii
Diviziei 11 Infanterie a generalului Ernest Broşteanu, salvatorul Basarabiei...
Râurile repezi, albastre de
cer îşi întind năframele vii de ape, peste argintul undelor nude, peste luciul
de chihlimbar reflectat de coroanele majestuoase ale fagilor. Pe aceeaşi
esplanadă montană, Brazii veşnic verzi, înalţi, temerari şoptesc cum au ţesut
în mrej de lună, în apoteoză de soare, în gherghef de legendă drumul strămoşesc de care dorul cel mare ne
poartă din poartă-n poartă.
Brâul de rocă, şerpuia în urma
trenului, stând permanent prezent ca
zidurile unei Cetăţi Voievodale – seculare, iar prin unele zone apăreau şisturi
conturate ce se rânduiau ordonate simetric precum Cărţile în biblioteca unui
mare bibliofil, Dumitru Ionescu –
Bucureşti sau a unui mare om de cult şi cultură, Mitropolitul Andrei Şaguna al Ardealului.
Înălţată pe Câmpia de Vest,
deasupra Crişului Repede, cu privirea înspre Răsăritul Ortodoxiei, Cetatea
ORADEI – cetate de cultură şi de rezistenţă românească, flutură fascinant,
tainic şi temerar ca un Drapel milenar peste mărinimoasa Ţară a Bihorului.
Deşi, atestată cert interesat
după unii, în anul 1113, ea
presupune o aşezare mult mai veche, dat fiind faptul că în perioada domniei
marelui voievod MENUMORUT (sec. X), se bucura de o însemnată reputaţie, de o
largă înflorire materială şi spirituală, stând neclintită şi regală în cale
năvălitorilor barbari ai timpului, ei venind şi plecând precum furtuna, ea
rămânând şi veghind asemeni Stâncii zidită pe temelia veşniciei.
În Pantheonul spiritual al
Cetăţii Oradea ard permanent aprinsele Icoane
sacre ale Neamului dacoromân: voievodul Menumorut, marele mecena Emanuil
Gojdu, marele vlădică Roman Ciorogariu – Şaguna
orădenilor, generalii Traian Moşoiu, George Bacaloglu, Henri Mathias
Berthelot, coloneii dr. Ioan Ţepelea, Grigore Aricescu, maiorii Boerescu,
Greceanu, av. dr., om politic Lazăr Aurel, Coriolan Pop - prefect, părintele
Ion Moţa - Orăştie, Luminător al Cuvântului, Mircea Zaciu, scriitor, istoric
literar, Gheorghe Ardeleanu-Beiuş, poet, deţinut religios, Gheorghe Brânda-
Căpâlna, deţinut religios, părintele Liviu Brânzaş (1930-1998) - Sâniob-Bihor, deţinut religios, ctitor,
mărturisitor al celebrei sale Raza din
Catacombă, părintele Ioan Negruţiu (1915-2003), Borşea-Bihor, deţinut
religios, ctitor, mărturisitor, părintele ieromonah Ioan Iovan (1922-2008),
Husasău de Criş, deţinut religios, ctitor ş.m.a.
Vorba marelui poet mistic,
trăitor, mărturisitor, deţinut religios Vasile
Posteucă: „Aparţinem, unui neam mare şi nobil. În care Dumnezeu şi-a risipit
cuvântul şi lumina, cântecul şi dorul, bunătatea şi înţelepciunea, cu dărnicie
de adevărat Tată.” (Vasile Posteucă, Destinul Imperial al Românilor – Dumnezeu, Neamul, Omul, Ed.
Criterion Publishing, p. 38)
ORADEA a rămas peste timp, deasupra vremurilor o
mare CETATE a CULTURII.
ORADEA – sufletul şi inima
Bihorului mi-a transmis prin căldura oamenilor ei de cult, de spirit şi de
cultură, fiorul unei spiritualităţi care arde doar în Candela filocalică a
trăirii sofianice, ce surâde tainic într-un azur serafic ca un Curcubeu de
Octombrie.
Acest gând aveam să-l retrăiesc
privind volumul CENTENAR 1919 – 11
Octombrie – 2019, al Colonelului dr. Constantin
Moşincat, expus în zeci de exemplare, prezentat şi dăruit cu multă
mărinimie în Casa Armatei, sau numită mai nou, Cercul Militar Oradea.
Stânci în calea pierderii
identității românești sunt și cele două volume ale lui GEORGE ROCA, TAINA SCRISULUI –
100 de Scriitori, Eseuri de Motivaţie Literară, Antologie iniţiată de Autor,
Ed. Anamarol, Bucureşti-2019, pe care le-a strâns la pieptul său mare, larg,
cald, cât o Patrie creştină înainte de a mi le dărui.
Născute din dragoste pentru
cei care slujesc Cuvântul dar și din Dorul propriu de tot cei românesc, aceste
volume au fost lansate peste tot pe unde braţele celor dragi l-au îmbrăţişat cu
căldură, cu admiraţie, cu preţuire, cu aleasă recunoştinţă şi pe unde a răsunat
şi s-a înălţat, ca o Liturghie ortodoxă,
graiul cel dulce şi sfânt al Limbii noastre, odrăslită în
sufletul fagure de miere al părintelui Alexei
Mateevici.
Limbă despre care pastorul
evreu luteran îi spunea în S.U.A. părintelui Gheorghe Calciu, adevărul că
Limba română este limba paradisului,
fiindcă „ea îţi îngăduie să exprimi orice adâncime sufletească şi orice
înălţime cerească.” (Preot Gheorghe Calciu Dumitreasa, în precuvântarea
lucrării mistice a lui Ioan Ianolide, Întoarcerea
la Hristos – document pentru o lume nouă. Ediţia a II-a îngrijită la
Mănăstirea Diaconeşti, Ed. Bonifaciu, Bacău-2012, p. 14)
În preambulul Centenarului
m-am întâlnit în timp şi peste timp cu bunul meu orădean, scriitor şi poet GEORGE ROCA, reconfigurându-ne ctitoria
PRIETENIEI.
O Seară de cultură, de cântec
şi poveste, ne dă de veste, ne întâmpină şi ne îmbrăţişează cu drag în Casa
Armatei a Cercului Militar Oradea.
Generali în uniformele lor
impunătoare, colonei cu priviri de şoim, ofiţeri cu avânt slobozit, preoţi de
mir, preoţi militari, cunoscuţi, membri de familie, elevi, tineri, oameni de
cultură, cărţi, diplome de excelenţă, tricolorul, sigla Cultului Eroilor...
Colonelul dr. Constantin
Moşincat, Gazda de onoare mă prezintă pe rând: părintele Vasile Sabău, d-nul general Gheorghe
Tudor Bihoreanu, d-nul general Vasile
Creţ, d-nul general de divizie Mihai
Corneliu Lungu, d-nul avocat scriitor Paşcu
Balaci, d-nul colonel-inginer Dan
Poinar, d-nul plt. maj. Florin
Mirică, d-na Daniela Ciuta –
preşedinta ASTRA – Carei ş.a.
Fiind alături de amfitrionul
militar orădean, scriitorul dr. Constantin
Moşincat și de poetul – scriitor George Roca, gândul naște regretul că
nu sunt prezenți și comandorul prof.
univ. dr. Jipa Gheorghe Rotaru dar
și bunul meu prieten,marele romând Ion Măldărescu – Vâlcea. Împreună eram cu adevărat o Chintă
royală.
O privesc pe doamna Voichiţa Moşincat, emoționată de
succesul soțului dar cu inima şi sufletul alături de vlăstarele- rândunele ale fiului
Sergiu Moşincat, Viviana Maria şi Bianca Andreea, care aduceau cu ele în atmosfera festivă a maturilor,
gingășia și speranța în viitor.
Colonelul inginer Dan Nicolae Poinar deschide
festivitatea trecând în revistă istoria Casei Armate – Oradea. Colonelul dr. Constantin Moşincat ne
face cunoştinţă cu cartea domniei sale, înflăcărată, plină de lumină şi de veac
istoric: CERCUL MILITAR ORADEA CENTENAR 1919 – 11 OCTOMBRIE – 2019, cu un eseu introductiv de cel care a
fost COPILUL DE TRUPA al Casei Armate, actualul poet – scriitor GEORGE ROCA. Cuvântul său, ne prinde imediat,
făcându-ne să simțim acea atmosferă de vibrantă trăire și mândrie românescă. Cu
bucurie şi emoţie retrăim împreună câte un crâmpei-ecuson al copilăriei sale în
acel pantheon militar, apoi ne recită sublim, tumultos şi doinit poezia sa de
mare răsunet ARDEALUL.
S-au omagiat marile figuri
proeminente ale Cetăţii, generalii Traian
Moşoiu, Gheorghe Bacaloglu, fondatorul Revistei „Cele trei Crişuri”, episcopul Armatei Roman Ciorogariu – Şaguna
orădenilor, colonelul scriitor doctor Ioan
Ţepelea ş.a.
S-a strigat şi s-a înmânat
Diploma de Excelenţă doar celor prezenţi. Eşalonul administrativ al Cetăţii a
fost strigat dar n-a auzit, fiindcă lipsea.
Surprinzător dar plăcut pentru
mine, mi s-a conferit o astfel de Diplomă, prefaţată de o scurtă alocuţiune
despre mine ca proaspăt Cavaler de Clio, a Colonelului dr. Constantin Moşincat.
S-a încercat rostirea unor
poezii ale scriitorului colonel doctor Ioan Ţepelea... S-a cântat patriotic, naţionalist
vibrantul imn al Ardealului, de
către artista Ioana Urs, electrizând
şi aprinzând inimile întregii asistenţe, pogorându-se în afară înspre cetate,
înspre România ca o alăută a vibrantelor visări-întemeieri.
S-a trecut apoi la euforia concluziilor, unde
din nou George Roca, plin de vervă a
recitat vibrant poezia Dorului de țară, aprinzând în sufletul celor prezenți
sentimentul datoriei de a păstra veșnicia casei natale, unde cei plecați
departe să poată visa măcar că se vor întoarce mereu. Sau măcar ultima dată.
Am mai avut bucuria să cunosc un OLTEAN, în
persoana şi uniforma Comisarului şef, Colonelul Daniel Rusanda, cu care am
dăltuit Dorul în pietrele de granit
ale Vetrei noastre milenare străbune. Profund atașat și stăpânit de
responsabilitatea misiunii asumate la hotarele țării sale, mi-a înseninat
sufletul și m-a făcut să simt că adevărata ROMÂNIE, sunt EI, cei care își fac
simplu și responsabil în fiecare zi datoria față de semeni.
A doua zi, Vineri - 18
Octombrie, însoţiţi de colonelul dr. Constantin Moşincat am vizitat staţiunea
balneară Băile Felix care, în afara
sezonului, impresionează prin cele două Biserici maramureșene de excepție.
Deosebit şi dătătoare de bucurie a fost vizita la Mănăstirea SFÂNTA
CRUCE din Oradea , ctitorită după
1990, o adevărată CETATE MONAHALĂ, păstorită cu multă evlavie şi dragoste întru
Hristos de vrednica Stareță Maica
Stavroforă Mina Bădilă, cu biserici
rezemate de cer, cu clădiri impunătoare îmbrățișate de flori ce îndeamnă să
simți că ai pășit într-un adevărat colț de rai.
Această Cetate ridicată spre
slava Domnului și îndrumarea creștinilor ortodocși ce vin cu miile la întâlnirea de taină cu Hristos, a putut fi ridicată cu
ajutorul recunoscut al armatei române din zona Oradea, sub diverse forme, dar
și prin efortul monahiilor ce au învățat să lucreze într-un atelier modern de broderie asistată de calculator unde se țes icoane unice prin frumusețea lor
deosebită și se realizează broderiile unice, cu motive românești cele mai
multe, pentru veşmintele clericale realizate în atelierul de croitorie modern.
Am rămas profund îndatorați
Maicii starețe Mina pentru privilegiul de a ne permite să pătrundem în Pantheonul sacru al zecilor de sfinţi de
pretutindeni, la care ne-am închinat cu promisiunea că vom revenii cât mai
curînd.
OCTOMBRIE
Îşi rupe vîntul verzile
broboade,/ se zdrenţuie şi ceru-n porumbişti./ Troiţele, cu goi şi vineţi
Crişti/ spălaţi de ploi, cerşesc în drum, schiloade.// Îngerul serii geme a
restrişti./ Pe crengi fără culesuri ceaţa cade/ şi, putrede, cad ultimele
roade/ cu ţipăt lung în ochii mari şi trişti.// Şi eu, asemeni roadelor sub
brumă,/ pe creangă mă cutremur tot mai des,/ cînd bruma mea şi ceaţa mă
sugrumă...// Visez culesul sfînt, dar netrimis,/ şi gem de spaimă c-am să cad
în humă,/ cum cade, putred, fructul necules. (RADU DEMETRESCU GYR)
Gheorghe Constantin Nistoroiu
-
CAVALER de CLIO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu