Fotografia launtrica
Sfantul Paisie Aghioritul
Ca sa ne fie
de folos, cartile patristice trebuie citite cu smerenie, atentie si rugaciune.
Ele se aseamana cu tomografele, caci asa cum acelea „fotografiaza” starea
trupeasca a omului, la fel si prin acestea „se fotografiaza” starea lui
duhovniceasca. Însa duhul Parintilor se face sensibil doar prin duh. Cititi-i
pe Sfintii Parinti, chiar si o pagina, doua pe zi. Sunt „vitamine” foarte
energizante!
Sfantul Paisie Aghioritul, Mica filocalie,
traducere de Parintele Victor Manolache, Ed. Egumenita, Galati, 2009, p. 134
CASA CRESTINULUI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Orice casa
de crestin închipuie casa cea necuprins de mare, universul, cerul si pamântul,
în care salasluieste Domnul. Iata de ce întâlnim în orice casa de crestin
chipurile Mântuitorului si Maicii Domnului, care cheama la rugaciune pe cei ce
vietuiesc în acea casa si care vin cu evlavie înaintea Lor.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 382-383
MAICA DOMNULUI
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Natura
întreaga o preamareste pe Preasfânta Fecioara, care este desavârsirea si împlinirea
tuturor. Pentru flori ea este trandafirul cel ales. Pentru pasari, Maica
Domnului este turtureaua cea aurita, porumbita cea nevinovata, privighetoarea
cea cu dulce glas. Pentru animale, maica Domnului este mieluseaua din care S-a
nascut Mielul lui Dumnezeu. Pentru preafrumoasele stele, Maica Domnului este
luceafarul diminetii, care prevesteste rasaritul Soarelui vietii, Hristos.
Maica Domnului este zidul de care se sfarâma toate valurile pe care satana le
stârneste împotriva planurilor lui Dumnezeu, împotriva lucrarilor lui Dumnezeu,
împotriva Bisericii lui Dumnezeu, împotriva tuturor fiilor Împaratiei lui
Dumnezeu.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca,
2009, p. 66-67.
MARETIA FAPTURII
Sfantul Sofronie Saharov
Priviti
maretul tablou pe care Dumnezeu ni-l dezvaluie în facerea cosmosului, în
facerea omului dupa al Sau chip si asemanare. Ceea ce cautam noi nu se
margineste la marunta noastra viata de zi cu zi; este vorba de a fi cu Dumnezeu
si de a agonisi înlauntrul nostru viata în toata deplinatatea sa, si cosmica,
si dumnezeiasca.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata
si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia,
2011, p. 13
JOACA RESPONSABILA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Viata pe
care o traim acum nu este o gluma, o joaca, desi oamenii o iau drept gluma sau
joaca. Se joaca iresponsabil cu timpul care le-a fost dat spre a-si pregati
vesnicia, se joaca cu cuvinte fara rost. Se aduna în ospetie, stau si
palavragesc, apoi încep sa se joace, într-un fel sau altul. Se aduna la teatru,
unde totul nu-i decât joaca, distractie; se distreaza cei de pe scena, se
distreaza si cei ce-i privesc. Unii îsi petrec timpul folosindu-si calitatile
intelectuale, altii slabiciunile omenesti, altii în fapte caritabile sau în a
scrie sau vorbi frumos. Se mai pot ocupa cu mâncatul si cu bautul în exces, în
loc sa manânce si sa bea doar cât le este necesar, se preocupa de îmbracaminte,
îsi pierd timpul îngrijindu-se de persoana lor, se distreaza pe seama
ispravilor copiilor, în loc sa-i educe în credinta, evlav ie, frica de
Dumnezeu. Pentru unii ca acestia toata viata e o distractie. Vai de cei ce iau
viata drept o distractie!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 323
DORUL
Arhiepiscopul Iustinian Chira
Acela nu e
om daca nu-i este dor de alt om… Chinul cel mai teribil al iadului este ca
sufletele nu pot comunica unul cu altul: fiecare îsi traieste propria
catastrofa si nenorocire… Tuturor ne e dor de toti. Altfel viata nu înseamna
nimic.
Arhiepiscopul Iustinian Chira,
Cuvintele Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009,
p. 34-35
ILUMINATUL STRADAL
Sfantul Inochentie al Odessei
Lumina
harului nu se aseamana cu lumina întelepciunii pamântesti care, ca lumina
lampilor de strada, lumineaza în vremea noptii, dar nu încalzeste deloc,
nefiind în stare a da viata nici macar unui firicel de iarba. Dimpotriva, unde
straluceste harul lui Hristos, acolo întreaga fiinta a omului se schimba si
ajunge într-o asa stare, precum natura în vremea primaverii. Atunci însusi omul
simte ca se petrece ceva neobisnuit cu el, ca se apropie de un fel de înnoire
si regenerare.
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 42.
DARNICIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Contemplând
Universul, vad peste tot extraordinara marinimie a lui Dumnezeu în binefacerile
Sale naturale: fata pamântului este ca o masa somptuoasa, garnisita din belsug
cu mâncaruri diferite, pregatite cu cea mai mare atentie si de cea mai
generoasa Gazda. Adâncurile marilor, daruiesc, de asemenea, omului hrana sa. Si
ce sa zic de animale, patrupede si pasari? Câta generozitate pentru a asigura
omului hrana si îmbracaminte. Darurile Domnului sunt nemarginite. Vezi tot ce
rodeste pamântul vara si toamna! Tot crestinul, dar mai ales preotul, trebuie
sa imite darnicia lui Dumnezeu. Masa lui sa fie pregatita pentru toti, ca masa
Domnului. Zgârcitul este dusmanul lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 67
NEINFRICAREA MINTII
Sfantul Nectarie al Eghinei
Mintea
omului cauta sa strabata marile, sa paseasca pe valurile oceanelor, urmareste
sa le cerceteze adâncurile, n-o descurajeaza marile obstacole ce-i apar în
fata, nici n-o împiedica sa treaca la împlinirea planurilor sale; n-o sperie
nici initiativa nepotrivita si straina de firea sa, nici maruntaiele
adâncurilor, nici multimea apelor, nici chitii cei uriasi ai marilor; cu
aceasta dorinta pretentia sa capricioasa în cele din urma se împlineste; trupul
s-a aratat în toate capabil sa serveasca exigentelor spiritului; dar iata ca
mintea cauta sa se înalte la ceruri ca sa scruteze pamântul de la mare distanta
si iarasi sa se pogoare în maruntaiele pamântului ca sa-i cerceteze viscerele,
pe unii munti cauta sa-i ridice, iar pe altii sa-i naruiasca; pe unele mari
cauta sa le sece, iar pe altele doreste sa le plasmuiasca dupa a sa voie, cauta
si staruie cu înflacarare sa schimbe fata pamântului si sa supuna voii sale
puterile de sub pamânt, si de la suprafata si pe cele din vazduh si reuseste în
toate; mintea ingenioasa si-a aflat slujitor trupul iscusit, si pentru aceasta
nimic nu le este cu neputinta; exigentele nemaipomenite ale spiritului prin
conlucrarea trupului îsi gasesc împlinirea.
Sfantul Nectarie al Eghinei, Un
portret al omului, traducere de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila, Ed. Sophia
/ Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 30-31
DOUA MERE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi doua
mere care sunt la fel de frumoase si placute la înfatisare, însa în miezul lor
nu se aseamana, caci unul dintre ele este putrezit si rau mirositor, iar
celalalt este si pe dinauntru întocmai ca si pe dinafara. Întelege de aici ca
tot asemenea sunt si faptele omenesti. Ispravile multora par deopotriva
vrednice de pretuire, însa în sinea lor se osebesc, de vreme ce nu sunt
izvodite din inimi de acelasi fel. De pilda, cineva da milostenie din dragoste
de Dumnezeu si de aproapele, pe când altcineva o face din iubire de sine si din
trufie, vânând slava desarta: cel din urma este mândru si orgolios, iar cel ce
iubeste pe Domnul si pe aproapele sau este cu adevarat milostiv. Un om îi cere
iertare celui pe care l-a suparat, parându-i rau ca l-a mâhnit pe aproapele
sau; si altul asemenea se roaga sa fie iertat de cel pe care l-a nedreptatit,
însa o face doar pentru ca acela sa nu-l cheme la judecata, pricinuindu-i
astfel vreo napasta. Unul ca acesta sufera de iubire de sine, iar cel care se
caieste pentru mâhnirea aproapelui are dragoste adevarata. Întâmplarea si
cugetarea aceasta te învata ca de vrei sa fii bineplacut lui Dumnezeu, atunci
faptele tale, care parelnic sunt vrednice de lauda, trebuie sa fie bune si
înlauntru, în inima, si orice lucrare care poarta chipul bunatatii se cuvine sa
vina dintr-o inima binevoitoare.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 118
ANCORA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Stii tu
oare, crestine, ce fac marinarii în timpul unei furtuni cumplite? Nemaiavând
nadejde de scapare, ei arunca ancora în adâncul marii si o întepenesc în
pamânt, pentru ca în acest chip sa poata salva corabia si pe ei dimpreuna cu
ea; si astfel scapa de la înec. Urmând întocmai pilda acelor corabieri, asa li
se cuvine sa faca si crestinilor care umbla pe marea lumii acesteia, fiind
purtati de corabia Sfintei Biserici. Atunci când satana ridica asupra lor
furtuna ispitelor, nevoilor si nenorocirilor, ei trebuie sa lepede toata
nadejdea omeneasca si sa alerge la Dumnezeu, întarindu-si în dragostea Lui
inimile zdruncinate si ravasite. Oare nu de la iubirea lui Dumnezeu vrea sa-i
îndeparteze pe ei vrajmasul si sa-i înece în adâncul pacatelor si al faradelegilor?
Întru dragostea Domnului li se cuvine sa-si întareasca atunci corabioara inimii
lor.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 131
MUSCA SI ALBINA
Cuviosul Paisie Aghioritul
Daca vei
întreba o musca: „Sunt flori în locul acesta?”, ea îti va spune: „Nu stiu. Ci
stiu numai ca acolo jos, în groapa, sunt cutii de conserve, gunoaie,
necuratii”, si îti va însira toate murdariile pe care a stat. Dar daca vei
întreba o albina: „Ai vazut vreo necuratie în locul acesta?”, ea îti va spune:
„Necuratie? Nu, nu am vazut nicaieri. Aici locul este plin de flori de gradina
si salbatice”. Vezi, musca stie numai unde exista gunoaie, în timp ce albina
stie ca acolo este un crin, mai departe o zambila...
Dupa cum
mi-am dat seama, unii oameni seamana cu albina, iar altii cu musca. Cei care
seamana cu musca, în orice situatie cauta sa afle ce rau exista si se preocupa
de el; nu vad nicaieri nici un bine. Cei care seamana cu albina, afla peste tot
orice bine exista. Omul stricat, stricat gâ ;ndeste, pe toate le
interpreteaza de-a stânga si le vede anapoda. În timp ce acela care are gânduri
bune, orice ar vedea, orice îi vei spune, îsi va pune în minte gândul cel bun.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte
duhovnicesti – Nevointa duhovniceasca, traducere de Ieroschimonah Stefan
Nutescu, Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2003, p. 27-28
REALITATEA
Sfantul Nicolae Velimirovici
Însusirea de
a vedea realitatea fara simbol pe care o avea Adam, dar pe care apoi a
pierdut-o, si pe care Apostolii, pierduta fiind, au primit-o din nou, Domnul a
harazit-o noua, tuturor crestinilor. Noi toti am fi avut aceasta însusire
minunata a protoparintelui Adam si a Apostolilor, intuitia si precisa perceptie
a adevarului, daca, dupa ce ne-am încrestinat, am fi ramas întru nepacatuire.
Însa orice pacat ne face sa lasam privirea în jos plini de rusine, întorcându-ne
vederea de la cer catre pamânt si de la Ziditor catre abis. Savârsind pacatul,
alergam si ne ascundem din fata lui Dumnezeu, precum Adam, care, pacatuind,
„s-a ascuns printre pomii Raiului” (Facerea 3, 8). Noi ne ascundem si ne
tainuim continuând sa pacatuim, pâna ce natura noastra înconjuratoare,
vestitorul nostru fara de voie si „dezvaluitorul”, ni s e face noua dumnezeire
în locul lui Dumnezeu, adica pâna când treptat încetam sa vedem adevarul,
realitatea, neobservând schimbarea adevarurilor ei simbolice. Altfel vorbind,
când ochii inimii devin orbi, ne dedam pe deplin privirii simturilor, precum
animalele, si aceasta ne conduce pe noi. Iar atunci cu noi se împlineste
cuvântul: „orb pe orb conduce” (Matei 15, 14).
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 18-19
HAINA DE SARBATOARE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
oamenii, dupa obiceiul obstesc, se îmbraca de sarbatori în haine luminoase si
se veselesc. De la aceasta praznuire vremelnica si pamânteasca sa-ti ridici
mintea prin credinta la sarbatoarea alesilor lui Dumnezeu, care vesnic vor
praznui si se vor veseli. Vremea de acum este pentru crestini un rastimp pentru
truda, nevointa, plângere, tânguire si pentru purtarea Crucii. În veacul de
apoi, când vremea se va plini si va veni vesnicia, crestinilor celor adevarati
li se va deschide o sarbatoare prealuminoasa. Atunci ei se vor odihni de truda
lor si vor praznui sabatul cel neîncetat si vesnic, nu doar o singura zi din
saptamâna, ci toata vesnicia. Atunci vor scoate de pe ei hainele cele
zdrentuite si de jale si se vor îmbraca în vesmânt de sarbatoare si de nunta,
„când fiinta aceasta stricacioasa se va îmbraca în nestricaciune si fiinta
aceasta muritoare se va îmbraca în nemurire” (1 Corinteni 15, 54). Atunci se
vor acoperi cu vesmântul mântuirii si vor îmbraca haina veseliei (Isaia 61,
10); „vor fi îmbracati în vesminte albe” (Apocalipsa 3, 5); „se vor învesmânta
cu vison curat si luminos” (Apocalipsa 19, 8). În zilele acelea nu vor vedea
nimic din cele ale întristarii si ale mâhnirii; acolo nu se va afla teama de
dusmani, de saracie sau de boala; nu va fi strigat, plângere, tânguire, foame,
sete, frig, arsita si nici un fel de nenorocire sau necaz, ci totul va fi
linistitor, pasnic, neprimejdios, veselitor, luminos, îmbucurator si
bineplacut. În viata aceasta, aproape toate sunt mâhnitoare si de jale: frica
de moarte, de diavol si de pacat, teama de rauvoitori si de prefacuta fratie;
de toate trebuie sa te pazesti si sa te uiti în jurul tau ca o pasare ce se
fereste de vânatori si de arcasi. Aici în fiece zi murim prin temerea si
asteptarea mortii si cu cât mai mult traim, cu atât mai mult asteptam sa murim:
caci pe masura ce traim mai îndelung, viata ni se scurteaza si se apropie tot
mai mult venirea mortii. Iar aceasta viata plina de amaraciune si moarte este
întesata cu o sumedenie de nenorociri si pe masura ce se prelungeste,
necazurile ni se înmultesc. Însa în veacul de apoi nu vor fi unele ca acestea,
ci doar viata, fericire, desfatare, biruinta, strigate de bucurie si veselie
vesnica. În vremea de acum, oamenii s-au obisnuit sa mearga de sarbatori acasa
unii la altii, sa se viziteze si asa sa se veseleasca împreuna. Atunci alesii
Domnului se vor aduna în casa Tatalui Ceresc, în care „multe locasuri sunt”, si
vor dobândi împrietenirea cu Sfintii Îngeri si cu toate Puterile ceresti,
veselindu-se dimpreuna, bucurându-se unii de altii înaintea fetei Cerescului
lor Tata. Atunci „cei mântuiti de Domnul vor veni în Sion cu strigare de
bucurie si desfatare vesnica va fi peste capetele lor. Ei vor afla bucuria si
veselia, iar întristarea si suspinarea se vor departa” (Isaia 35, 9-10). De
sarbatori oamenii au obiceiul acum sa manânce, sa bea si sa praznuiasca
împreuna. Atunci adevaratii robi ai Domnului „vor sedea la masa cu Avraam, cu
Isaac si cu Iacov în Împaratia Cerurilor” (Matei 8, 11) si „vor mânca si vor bea
la masa Domnului” (Luca 22, 30); „îmbata-se-vor din grasimea casei Domnului si
din izvorul desfatarii Lui vor fi adapati” (Psalmul 35, 8), dupa cum ne-a
binevestit Dumnezeu despre acestea prin Prorocul Sau: „Iata, slugile mele vor
mânca, slugile mele vor bea, slugile mele se vor veseli, slugile mele vor cânta
din bucuria inimii” (Isaia 65, 13-14). Oamenii mai au si obiceiul de a cânta în
zile de sarbatoare cântari de bucurie. Atunci alesii Domnului Îl vor vedea pe
Dumnezeu „fata catre fata” (1 Corinteni 13, 12), „Îl vor vedea” întru slava Sa,
„asa cum este” (1 Ioan 3, 2), si într-un cuget Îl vor lauda, Îl vor slavi si-L
vor cânta la nesfârsit fara sa se mai sature si fara sa osteneasca. O, cât de
luminos, vesel si plin de bucurie va fi acel praznic, iubite crestine! Cât de
dorita este ziua în care Îl vom vedea fata catre fata pe Dumnezeu, pe Care Îl
vedem acum ca prin oglinda, în ghicitura! „Fericiti sunt cei ce locuiesc în
casa Ta; în vecii vecilor Te vor lauda” (Psalmul 83, 5), Împaratul si Dumnezeul
meu. Din aceasta întâmplare si din cele asemanatoare ei, ne învatam, crestine,
a ne înalta mintea si inima la fericita vesnicie si pe aceea a o cauta cu
credinta sincera si cu sârguinta.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 176.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu