Mere pădurețe 47 - necorectat/necenzurat

Mere pădurețe 47

Uneori Daria mă surprinde, că e supărată pe mine:

-"Dumneata numai scrii şi-n rest nu m-ajuți cu nimic" (se oboseşte ca Vica, deşi Mihaela zice contrar, că nu face nimic. Ia o pauza si opreste te din scris si ajut-o in jurul casei si in gradina ca iti face si tie bine si iti limpezeste gandurile si sanatatea. Aduceti un pic de echilibru in casa. Multe vorbe ar fi de scris,că cine n-are nevastă o inventează sau o împrumută, vezi Nevastă de împrumut. Nu mai e cine şi chiar dacă i-o spun verde,în față,nu mă crede,că la mine după două accidente vasculare,a apărut neputința,dar tu zici ce vrei,că ai tot dreptul.Scriu,că asta pot şi serios,nu ştiu cât timp. Tu fără să minți, spune-mi serios:

     - "Cu ce, în ce, la ce o ajuți pe drăguța Ming?"

     - La nimic pentru ca din punctul ei de vedere eu nu ma pricep. Si eu atunci tac si fug repede la calculator bucuros.

     - Pe noi cred, că Mihaela ne face gunoaie, vorbeşte nervoasă singură, chiar dacă neagă. Însă de ce ne-om fi născut să ne înflorească simțurile, greutate pentru ceilalți şi fără nici o inspirație de la natură, o doamnă y viitoare ca doamna, cu coasa? E şi graba să scriu şi obsearvă, calc pe bec şi, în strachini şi sunt o vacă cu streche nici de rugă, nici de fugă, fluier ortografic şi prin exprimare, chiar fluier, că-mi vine ciumpăvit, deşi-mi propun să fiu sprinten ca o căprioară, dar eu obraznic fluier, în biseric fără o etică şi un estetic, corectitudine, că-n grabă sunt cu gafe, se strecoară fără voie erori, că sar peste cal în banal la ochelari de cal.

     - Intru acuma sa mai corectez cate ceva. Greselile te apara de dusmanii periculosi care citind te vor ignora.

     - TU, EŞTI CA UN INGER CARE A STRIGAT CA REPER SUB CER, FERICIRE, PENTRU CELALALT ÎN CARTE SFÂNTĂ REALITATE/LUCEAFAR, ÎN ADEVĂR, CU DREPT LA VIAȚĂ ŞI PROVITA CONŞTIINȚĂ ŞI PATRIA LIMBA ROMÂNĂ, INIMĂ ROMÂNĂ NATIVĂ CREEATIVĂ, ÎN PERSPECTIVĂ DE A FI CU ÎNVIERE CANDIDAT LA FERICIRE !

     - Nu-l trimite la nimeni pana nu ajung la sfarsit.

     - Adică ?

     - Am ajuns cu corectatul pana la marul cu sarma ghimpata.

     - Reluând şi eu cititul, dragule, dar încă la început şi eu mai odihnit, îmi pare, că nu-i rău, om de bine (oricum îți mulțumesc pentru osteneala, sârguința de om cu nota 10 la răbdare, la pasiune şi dragostea de a scrie, cum scriu eu, încurcă-lume, tu zici: culme, cu toate, că mai greşesc, dar cu-n om ca a tine alături, n-are cum fi rău, Benule! Tu ştii când peteicile sunt încâlcite/plasa de prins peşte la Piatra pe o piatră temeli de biserică Sfânt Petru... - cum zice criticul şi poetul Lucian Gruia, un om cu largă omenie, de pe Mutălău, Dej, fiu de advocați, cu minți luminate, scriitori, în familia lui de oameni cinstiți, drepți şi luminați, cum rar pe la noi pe la Dej.

     - Voința de a câştiga depinde de noi.

     - Să învingem de pinde de noi şi devoința-conştiință.

     - Bună ziua, Am citit cu mare atenție acest capitol-interviu din ,,Mere pădurețe”, împreună cu fiica mea Adeodata,  care este avocat. Am rămas impresionate de acest dialog, Dl. Pavel Ferghete, f. dezinvolt și Dl. Bdn Todică, precaut și punând uneori stop elanului înflăcărat al autorului ,, Merelor pădurețe”. Precum și în celelalte Fascicole ,,Mere pădurețe”, din care ,,am răsfoit~ aci pe net, autorul  poate fi privit prin câteva planuri: fantezist, naturalist, filozofic, plin de vervă și umor, uneori sec,  autorul neafițând, ci exprimând cu cea mai mare natiralețe bogăția sa în cunoștințe literare, ca o bibliotecă. Lectura este atractivă și incitantă. Pentru mine, Melania Rusu Caragioiu, este o mândrie de a mă vedea dintr-un unghi în care nu știam că exist, dar cu voia Domnului, aș voi să fie cu adevărat. Stimate Domnule Pavel Rătundeanu-Ferghete,  vă rog să îmi trimiteți volumele on line, deci pe internet, și NU prin poștă, par avion sau maritim, fiindcă posta spre Canada costă o avere, poate costa și 100 de lei pentru o singură carte. Toți scriitorii, afară de Dl Adrian Botez și Dl Ioan  Miclău, Dl Țene și Dl Traian Vasilcău îmi trimit cărțile on line. Deci vă rog, le aștept cu plăcere on line. Dacă aveți cărți în plus, este bine să trimiteți la o bibliotecă din Cluj-Napoca, sau la. Astra” Sibiu. În țară tarifele postale sunt acceptabile. Cu mulțumiri și stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Ce ziceți e din coroala de minuni a lumii, un îndemn Blaga de a nu strivi floralul muzical socio-uman al patriei limbii române, că irizația, parfumul spiritual de Românie care va rămâne fericire din fericirea noastră, pen cei care vin cu drept la înviere de grai ca acel inedit Gabriel Marque, dinGambia care un veac de singurătate ne-a cântat ireproşabil şi impecabil şi durabil, în strună provita viața chinuită de zbucium terore şi restricții nu imposibile, dar uneori regulile impuse fiind greu de urmat şi dintr-o încăpățânare sănătoasă, manifest Păunescu floarea şi raza soarelui, pace şi pâine, pentru sănătatea eco şi bio-a pământului pro bine, respect, cu subiect şi predicat-infinit, de lucruri bune, lucru bine făcut din chiar ziua şi lumina de început, în absolutul iubirii mondiale ca să ni s-adune binele ca să nu ni segate zilele: infinit apropiat de obiect dezinteresat, iubire şi fericire, din fericire, cu Dumnezeu aplecat asupra omenirii, în drept de a fi, că unde iubire e şi Dumnezeu cu mântuire e, în drept de a fi e cu înviere candidând la fericire e şi cu Dumnezeu e şi cu bine e ca să aştepți bine e şi să fie bine, fir-ar să fie! mai presus de cuvinte omenie de Românie să fie! Îl văd pe Iisus, nu ştiu cum se face, că-l văd pe Iisus postind 40 de zile, în pustiu, când e ispitit cu conducerea lumii, să facă din bolovani: pâini şi să distrugă templul ierusalimului şi în 3 zile superior, cu inspirație, să-l refacă la loc, dar îl văd de Florii intrând, în Ierusalim pe mânz de asin, dar înfuriat, mâniat ca fiu al omului intrând, în templu şi alungând pe scandalagii şi ghişeftarii negustori, că nu templu e loc de zgomoteică, de afaceri necinstite (îşi arătă slăbiciunile de om luat de valurile nemulțumirilor). 

     - Grădina cu mere dulci și acrișoare. Veste Bună cu un Motto: ”Cum ai intrat în poezie înseamnă că ai ieșit afară în universul mare pentru a prinde din realitate visele inspirației proprii, altfel zis, visele pot deveni realitate atâta vreme cât îmaginația noastră le poate intui”. (i.m.gepianu) știrea că dl. Pavel Rătundeanu Ferghete iar a ”ieșit afară” și a prins și Capitolul-46 din cartea ”Mere Pădurețe”. Să-l citim căci merită, și ...fluieră frumos, românește! Cu mere de aur ne cinstește! Nu ştiu de ce mi se pare, vultur din Carpați, cu Fata din Caparți, nu ştiu de ce mi se pare, că lipseşte, din fața cititorilor tăi şi ai mei, dacă-i am, simpaticule şi dragule, lipseşte, cum am zis din capitol ca o cană de apă, când pe secetă ți sete, bună (ce lipseşte, din culorile de nelinişte, dacă nu chiar interviul tău, cu doamna Melania Rusu Cargioiu, o delectare, cum mai rar ca să se justifice cele scrise de mine, un intrus, din ceaunelul lui Dumnezeu şi ca să nu fie tot o apă şi un pământ, vorbe de clacă, Vântul şi ploaia, de strălucitul Darie a nu să ne uiți: Zaharia Stancu, din Omida, Călmățui/ Rădăcuni amare, de Desculț, cu Urma şi sora de lingură Constandina.

     - Trebuie sa lasi orgoliul deoparte si sa scrii cu sufletul de copil. Dute inapoi in timp si scrie-mi despre tine cand aveai sase anisori, cu vocea ta de atunci cum ai descoperit lumea, lumina, adierea vantului si zgomotul din jur al vietuitoarelor. In ochii cui a fost primul semn de iubire pe care ai simtit-o? E foarte important!

     - De ce atâtea vorbe ca-n Apus de soare, de DelaVrancea, că, în gura lui Ştefan cel Mare şi, în concluzie, parafrazând: cele scrise de noi, nu-s mai ale noastre soră Melanua şi frate Ben, că aparțin pi euri cititorilor, urmaşilor a urmaşilor noştri. Că prin asta suntem bogați indentitar şi prindem contur de ceea ce suntem. Nu ştiu cât voi mai reuşi deşi nu mă plâng de vârstă, c-aş fi bătrân şi că aş avea nevoie bingo de Bilomag forte, chiar dacă ceva prăpăstios, îmi lipseşte, interviul lui Ben cu Melania, aici fiind un miracol cool, cu magneziu-calciu şi totul e greu de eliminat din consumul nostru, chiar dacă nu ştim de multe ori ce vrem, noi căutând să ne simțim, în siguranță, noi şi istoric cititorii noştri indiferent, încă indiferența ne pune incredibil pe tuşă, în obsaid sau din cauza hențului, dar ce vreau să te conving, că ne-am pierdut, în băi cu mulțime şi ne-am impus acolo unde unii vor ca cei 4 fantastuci (nu sunt prea mic ca să comentez, că politică nu fac zburând relaxat fără nici o problemă, să zbor ca Orbitor a lui Mircea Cărtărescu, să zbor, în scris fluent cu parapanta reâmprospătat, în grija pentru cei dragi şi pentru isteața Melania care tam, tam, mă laudă şi cu ce pot să n-am, în igiena de zi cu zi forțat şi împins din spate, spart, pentru a nu fi leneş, comod împins de Vica, cum pe ring din start Ming, o picătură chinezească (incredibil şi penibil, de ce suntem aşa cum suntem: Singăl România, în ceea spunem cu cod cod colorat, că atmosfera poate fi cu instabilitate şi averse care ne merge la suflet? Vica făcea parte, din viața boastră ca o răsfățată, ca o desprinsă din filme ca la caiete.

     - Hai sa facem capitolul 47 ultimul capitol la mere. Deci concentreaza-te si dute in copilarie si stai de vorba cu Pavalut al mic si explica-i ce-i viata si pentru ce se merita sa o traiesti ca sa avem un final pe placul Domnului nostru Dumnezeu.

     - Prost crescuți turiştii n-au, uită, de bunăcuvință şi lasă în urma lor munte, catastrofică şi apoliptică stare de mizerie, imbecilii, aşteptând, să facă alții curățenie după ei şi ne mai mirăm, în lipsa lui Vica/Ming, că nu e o voință, disciplună şi ordine, chiar în ordinea mondială expansivă fiind febra galbenă, că există totul din cauza insectelor, din cauza neglijenței ca o veste proastă de gaşca mea, în loc de paza bună care în lătură piza rea şi asta pentru că nu-i o precauție suplimentară, că există pandemie şi la noi, un plin de nimic care n-ar stopa, individual, aparte, în a fi bine: eco şi bio de sănătate, unic, cu mâncare mai nou, de mâncare caldă, sănătate, omenie, că altfel unde, fără să pierzi timp, să-ți găseşti papa, că am iubit şi iubesc, pentru a duce o mare bucurie, din fericire, cum am simțit şi pare fi nevoie?  Eu, nu asta fac băiet şi bun, nu asta e şi misterul, că nimicul ne aduce şi nimicul ne reia, cu prețul văzând ce eşti, în sine cu adevărat dincolo de pulberă țărână, că asta-i a lumii nestrămutată lege, în a di/a nu fi, că noi încasă cee ce, în iubire, în totuşi iubirea, ce nu ne aşteptăm, cum nici Lucian Blaga, din Lancrăm, la 30 km de Sebeş; Alba, o responsabilitate culturală mare fără să mă dezamăgească, cum nici Emil Cioran cu imagini şi decepții ca Panait Istrate, un norocos pribeag Roman aterizeaza ca într-o tele nuvelă/Noica, cel cu stare de bine, în scoală, cu şcoala de la Păltiniş, nu m-a dezamăgit. Sunt ca poetul Cântecelor Țigăneşti, Miron Radu Paraschivescu, în fața unei țigănci, cum ne ilustrează, în Viața ca o prada/parade, ilustru Marin Preda, un Moromete care l-a cunoscut la Popasuri, rubrica, din Timpul, zicând că era incurabil, plin de emoții poetul, indiferent de cât de neaoşă şi brunetă era femeia cu pricina, femeia şic, din Şatra, lui Zaharia Stancu, un ciuf de scriitor maistru, într-ale scrisului, nereuşind să scrie din cauza morții sale, n-a scris romanu lui: Soldatul Şchiop, aşa cum nici Pavel Dan, prozator excelent din Tritiul lui Ion Cristoreanu, Câmpia Transilvaniei, n-a scris romanul: Ospățul Diavolului, ceva promițător, cu multe carate a valorii autentice, tot o parodiere a Nişte Țărani scris de Dinu Săraru ca Dragoste şi revoluție. Am iubit şi am să iubesc scriind la flacăra iubirii (după Maria Dragomiroiu). Chiar şi papa de la Vatican, Roma, chiar si aşa om sfânt, cu Duh Sfânt e, deşi chivotul, n-aduce slvarea de pandemie, că eu de anume ce face pentru salvare, în biblioteica de aici ținând multe cărți-manuscrise, secrete/tu pustite, ascunse, de ochii, de ochii oamenilor de rând, de ochii lumii, din lumina luminii (de ce nu-i dată ca binecuvântare ştiința tuturor, de ce nu se vrea să ştie anumite lucruri, să se cunoască de toți născuți întru Hristos provita cu aleluia şi nu-mi dumiresc, explic, de ce trebuie să murim neştiutori, că şi popii aieştea a lui Iuda, sunt de fapt necredincioşi şi ei, nu vor să cunoaştem şi să venerem pe Maria şi Dumbezeu, deşi alta era porunca şi prorucirea, fericirea neam din neam, că să mă cunosc ca ce am, după cuvântul Domnului, că şi eu drept am ca dogmă şi adevăr, din veac, în veac cu pomenire şi aducere aminte, în reper de cer, că sunt o persoană vie şi concretă? Cine ne invocă, în sfântă treime şi în numele noului Adam, Hristos? Isus stia ca este pruncu născut din trupul lui Maria ca preamărire a noastră a oamenilor, că noi din toată inima suntem iubire a lui Dumnezeu. Că Dumnezeu pentru a noastră mântuire Dumnezeu s-a coborât din cer ca să avem pace şi între noi înțelegere. E o evlavie, în vorbel sfinte omeneşti şi româneşti a lui Melaniei şi Miclău cărora cu familiile lor, să aibă mărirea cerului, cu mană cerească la trecerea lui Moise cu poporul său prin Deşert, din Egipt trecând mai întâi peste Marea Roşie, penteu întâia oară cerul şi soarele văzând nisipul din adâncul mării, la trecere, cu frică de Iisus Dumnezeu, spre țara Cananul făgădinței şi a fericirea, că luați şi mâncați, că acesta este trupul meu şi apoi: luați şi beți că acesta e potirul sângelui meu şi vă aduceți aminte de Iisus Hristos, că El e autoputernic, în dialectic şi, în primenirea veşniciei lui Dumnezeu, ca să avem speranța fericită a revinirii înviată a lui Iisus Hristos! Dumnezeu e unicul întru înteuparea fiului Iisus-drept la veşnicie, pentru noi păcătoşii, sungurul, care vine să curețe şi spele păcatul, pandemia, lumii, unicul care Sfântă treime ne înramă, în sănătate ca să mai trăim călăuziți, în a templui realitate, Domnul, Tatăl şi Sfântul duh, să fie cu noi ca să trăim, în pace! Cine n-ar vrea, ai iluzia, că n-ar vrea să aibă probleme şi prețuind să fie de nota 10, cu zile orânduite, semnificative ca pe vremea fecioarei, precestei, că şi după noi vor veni alții cu nemulțumire, că întoadea a mai fost ca la Betesda, casa miracolelor... Dorina cu reflexie, vorbea pe mobil cu una Imulo, că am auzit vorba asta tot rostind, deşi nu ştiu semnificația, că Marius o indispune, bățos cum e, că copiii miros la picioare şi degeaba se desculță în baie, poartă către cer, când intră el şi scoate ochii, învinuieşte, cu un duh aparte diavolesc:

     - "Aici iară put încălțiile", dar ea ce să facă, că s-o săturat de vorbele, reproşurile indubitabile a inconştienței lui din viața cotidiană, cu modul lui ciudat de a se comporta de pacă copiii n-ar fi şi mucoşii copiii lui, din bunăvestirea procrerii lui care atunci când s-a culcat pe prispa îndurării iubirrii şi fericirii lui dobitocească şi Dorina parcă n- a fost o binecuvântată, că i-a dat dar din darul spermatoizilor lui şi a ovilizației, că ei din raze de lumină ca printr-un proces de unire şi uimire a plăcerii să se forneze zigotul din care, în pântecele muierii creşte fetusul amândorara pe uşa pocăinței ieşind, născându-li-se odrasle de pâine de o ființă ca ceva divinizat. Pe via dolorosa spre Golgota se su feră zilnic, chiar la procesarea sacramentului, tainei, cununie ca în lumina binecuvântată, doi să devună unul provita, că prin apostoli s-a întemeiat biserica. Biserica ni scara scara spre împărăția cerească, sion şi cerul copleşitor ca noi să ne întruchipăm prin credință şi fapte. În țesături de legende şi istorii mă țes cu victorii şi glorii care mă decantează cu esențe de frumusețe şi noblețe cu sacralitate, în bonus a lucrurilor bune Iisus, cu inimă, iubire şi sănătate, atent păstrate. Prin noi, în natură se petrec ecuații, cu reacții, a cărui rezolvări, le-am învățat, prin isistențile spectaculosului profesor Coldea Marin care niciodată nu ne-a zis:

     - "Sunt Spion",la descoperirea de soluții, în exerciții. Dorina lui Marius, Mistrețu:

     - "Ai zis, eu mofturi n-am să fac la mâncare, că-i: rece/caldă." Marius:

     - "Uită că fac," îi sare muştarul. Dragostea lui Vica era de sirenă, cu toate, că Ciubăncuța era departe de Marea Neagră, din a cărei apă unii, nu şti cum iese galbenul/ spoitul. Avea suoperstiție, de la Vica, Daria era şi ținea cu dinții să nu dea sare şi foc, din casă (țiganii veneau şi cereau şi acuma a venit, Vasile din Oşorhel să-i ceară, să-i dau zice, Daria, chiar dacă el nu mi-o gătat lucru,n-o pus virusul, în izolare, că aşa chiulangiul e şi mincinos, se luptă ca Don Quihjote, cu morile de vânt.

      - "Stai o țâră,"zice, Marius țangos ca fițingău, din joc/horă. Despre ce vorbeam cu Vasile Sima a Şutului, să nu uit, dar, când am venit, în casă, în foişor, povestin şi despre altceva, ajuns, în casă, îmi dau seama, despre ce era vorba (slab țir mai am şi eu acuma). Vorbeam şi despre Laurean, Aur şi Ady Muntean, din Recea-Cristur care mi-au tăiat spinii şi au cosit, curățit, pământul, pământul, pentru APIA. Povestesc unuia meşter, din Ocna Dejului, meşter de gradişte, grilaj, pentru împrejmuirea, mormântului, lui Vica e, pe Cruce fiind  scris de meşteri gherleni şi numele meu, povestesc despre Căutând după fericire, eseu, cronică critică scrisă de Dan Şalapa, un om stăpân pe arta scrisului, pe deasupra şi profesor la Drobreta Turnu-Severi Vica niciodată nu mi-o zis:

     - " Ce cauți aici, pădurețule/ adormitule, din pădurea adormită"! Eu ştiam, simțeam, că am nevoie de Vica pro deşteptă-te, române! Timid, normal, nu eram, iar spontan, n-aveam cum şti, că-n fața lui Vica eram firesc, că mie Buletin de Bucureşti, nu-mi trebuie, iar, că ce fac, că buletin nu-mi trebuia, iar pentru flotant era destul buletinul, buletinul gazdei, Beldean Ioan, bărbatul lui Emica, din branişte, Ciubăncuța, îmi era suficient la postul de miliție, la Recea-Cristur buletinul lui Badea Ioan(că nu-i plăcea să-i zic bădiuc/bade, mai târziu am să aflu, că tata sau tătic, numai la Dragomir, îi puteam zice, chiar dacă Ionuca din branişte, imi pretindea. Cu Vica trăiam cel mai importan moment, ea ştiind ce doresc şi nu s-a opus, crezând, în mine, că eu spun adevărul şi numai adevărul şi, chiar aşa de ce aş minți-o? Filmul Papion ilustrază bumerang, ceva care nu-şi poate cineva a exista, în îchisoarile de singuranță, cu toate că cei care muncesc, nu trebuie să sufere. La noi se trage ca de jucători care nu se mai cumpără şi ironia e că s-au risipit banii. În filmul Haiducii, cu Ion Besoiu şi Amza Pelea, domnitorul zice unui turc:

     - "Țara e fântână cu multe izvoare; Aiestea-s vorbe de clacă; M-ar pune vodă, dacă află o vorbă m-ar lua dracu de suflet, m-ar pune, în furci... Păcătos rol joacă Amnza Pelea. Un Terchea-Berche care zice:

     - "M-am culcat cu uscata ta, în pat, socrule!" Să ai bine, pe unde trăieşti Neli ce face draga de mamă-ta Ioana, dar mă înteresează şi de cineva de tată-tu Iulian, că n-am avut paşi până-n Ciubanca să aflu eu pur sânge, ce mai e ca o ploaie torențială cu evenimente şi decizii, să-mi lămuresc situația lui El zorab, Cobuşc, c-altfel era, când puteam merge pe sate să vaccinez/tratez, animalele domestice performante din ambientul satului ca un furnicar care mă entuziasma şi mă emoționa, pe vremea când puteam să-mi fac serviciu şi paşi pe sate, să  mai stăm şi la tacale, cum era era firesc şi scrisul, în negru pe alb ca să ştim asevărul fără să exagerăm fără să calc pe cineva, în picioare, eu neputând să mințesc pe cineva, mamă-ta băgând, în ler la încălzit, că erau amoețiți de frigul de peste noapte, dar uitase de ei şi se supra încălziseră puişoeii şi asta dezamăgindu-mă, nu te mira, cum şi de ce, totul stând, în fericirea celuilat. Ca ce ne-am prăbuşi, în explicațiile experților? Situația e o abiguitate, că e incompatabilitate. Niciodată Vica nu m-a reclamat, c-am violat-o, că actul sexual era cu acordul ambelor părți. Nu că n-ar exista între noi dispute, o potență ca o zi a surprizelor. Între noi nu exista instabilitate. În lumina reflectoarelor la Praga a fost şi Simona Halep, o mândră a mândrelor glorie-victorie, cu frumusețe şi noblețe, a ce fost să fie, o treabă şi veste bună. Era o minune a sportului, era o iatorie. Lui Vica i s-a pus pirostriile fără nici un ipediment, că ce dacă era nevastă văduvă şi ceva mai matură, mai drăguță ca mine, având şi 3 copiii, ca ceva care se ia deodată cu antibioticul? Vica nu era la îndemâna copiilor, copilăria fiind şi un vis de aur, special. Cu Vica şi un noroc neaşteptat, m-am înhămat, cu ziua, la o căruță inspirată de bucurii, ca să fiu, ca tine, Ben, cu Ming, un spectator chinez perfect, corect; să fii altceva, dar incurabil imaculat, uneori prin recitare, un dur, că tu nu povesteşti desspre acest experiment, picătura chinezoică, în acest joc fantastic erotic (nu ştiu de ce ai reținere să-mi spui despre Ming, chiar dacă, Iisuse ce bulane groase, nu i-ar conveni lui Ming drăguța) cu ea, e o mare surpriză pentru noi euripenii, cum zici, chiar tu spunându-ne că îngenuncherea, în dragoste cu ea, e un experiment mai aparte, că mica chinezoică, în ce fel e fantastică, mitică/ mistică, cu mica şi ciudata asiatică aparte, dar de fapt tot femeie-zee ca Vica, cu care tu te-ai învățat şi e a doua natură a ta perfectă şi cu scor şi-n acest sezon, Nadia Comănici care şi ea, din cauza lui Nicu Ceuşescu o emigrat la bine, în America, aşa nu te îngrijora, chiar dacă nu ştiu, că a întâlnito pe Nică fără frică a poeziei de la noi. Care ți chițibuşul vieții cu țâța-mâța, prietene?

     - Nimeni nu iubeste mai arzator ca unguroaica pe pamant iar tu esti langa/intre ele. Bucura-te si Binecuvanteaza-te! Ca pacatuiesti visand.

     - Ce zic e doar o iluzie, dar te las cu credința ta, că femeile-s doar femei, minuni de flori albastre, În lumina luminii, cu corola, ruja, florii, nestrivite. Şi totuşi nu sunt doar un pur şi simplu spectator, cum nici Eminescu trudnic şi ostenitor, nu umbla/ostenea brambura, în comedia umană de la Timpul, timpului, că el fugitivo, nu-l găsesc simplu spectator al comedii, țigării uman aprinsă, în iubirea care după Coşbuc nuntit cu Zanfira fără obraza care ținea casa, în ceea ce-i o luptă, deci, bădie, te luptă cu dragoste şi dor, de unul singur el pricepând ce-i cu sens şi de viitor, că hotărârea de a fi om, pentru oameni, avea rădăcini de mit şi de legendă, că nu era puțin lucru, să fii îngust, egoist, că la ce să fii cum nu eşti, artist, artistule, tu având grijă de cei dragi, de ce poate conta (ieri trebuia să mă duc la Universitatea populară Cluj, unde urmam cursuri de limba franceză, profesoara fiind o Evă perfectă, cursivă şi uman cu un vino încoace şi o ținută cum trebuie, cu profunzime, în a te mula şi a te sorbi, în trupul ei de nevastă, un noroc neaşteptat. Toată ziua am dat distole, boambe, la oi, în Şard, Sumurduc, Nădăşel şi eram frânt, pedepsit, obosit, însă ochii profesoarei parcă mă ademenea la Cluj şi fascinantului acela femenin mă făcea să plutesc prin aer, pe sub cer şi parcă nu mă puteam opune; unii țărani cumpărau de la mine, pe la Nădăşel, distole, pentru găini, deşi doar, în prostia lor şi păsările, galițele, aveau gălbează, fascioloză. Doar iubirea ne face mai buni, Ben/nu mă crezi, om cu atitudine, plin, în divin de destin, cu pasiune şi cu, înțelepciune. Vica, în maratonul şi greul vieții, nu era o îndărătnică ca Prințesa îndărătnică, ea fiind o prințesă a satului, prințesă fericită şi cuminte, sănătos încăpățânată-n bine ca orice țăracă şi fără şcoală, binecrescută de Ana şi Iuănaşu Horjului, din Ciubăncuța de a lui Frosina şi Casian, de a lui Pavel şi Viorica Duma, din Osoiu, Vica cu neamuri de-Bărăiții pe Ion Mnicuțu de a lui Victor şi pe Susana nevasta lui, frate avându-l pe Ilie Mureşan, şef de secție şi ginere la Şandoru lui Motoru. În hărnicia ei Vica lucra îndrăcită şi zăpăcită, calculată şi măsură a lucrurilor, la noi, în Ciubăncuța, în sat cu măsură şi rațiune, în care problema nu era pasiunea şi logica lucrului serios şi bine făcut. Care-mi spunea:

     - "Tu, Pavel, de mult timp porți doliu!" În adoua noastă natură, în haine, suntem o filofie, cu un metabolism şi cu o fertilitate care ne recomandă: personalități care au indentitate națională, răsfățați de național şi soare, binecuvântare, cu gust adeverit de armonia, cu tine, în bine. Eram genul de bărbat, despre care Vica a zis sincer:

     - "E omul lângă care pot să trăiesc şi să mă prostesc !" Avea țăranca o grație şi o eleganță proprie, peronală, fără precedent, în viață mea cu comoditatea şi căldura cea de toate zilele, inimă iubitare, de aur, bună veste şi de bună şedere la vedere cu divin şi omenie de dulce Vica şi de minune de Românie pitorească, rustică şi cu iz de frescă părintească, în drept de a fi. Pentru ea viața punând binele-n lumină a luat-o prea iute înainte. Ea, în totce eram şi când eram obosit şi stresat, cu greutatea lucrului bine făcut, ea da tonul şi Vica era cea care câştuga cu diferență, câştiga premiul garantat, unic. Era o delicată, în armonie cu mine. Nu se temea să fie pusă-n lumine, că ea bătea, cu viața ei bătea orice ficțiune, că înfocată avea pasiune, cu înțelepciune. Era cetățean de anume Vica, cu diferența, că nu vroia să se lase păcălită de toate pramatiile, funcționari ai statului socialist. Din fericire prezența lui Vica se simțea şi de la o poştă. Dacă ar fi să zicem cazul Vica, cum se va proceda şi elucida cu subtilitatea marelui romancier iscusit de romane polițiste, George Arion, un om inițiat ca Iisus, în Bucegi ca Burebista/ Decebal sau George Arion care şi-a luat diploma de excelență a scrisului de romane şi polițiste, savuroase, el având conştiință şi conştiință a națiunii sale cu înteres public, că dincolo de gard te aşteaptă şi te înhață un răpcigos, râios, ca caprele Irinuchii, un leopard/sau ceva de gen (am corespondat cu Arion pe facebook). Ea ca Ilici Lenin pentru comuniştii lui Putin aprinde lumina covid, în sat şi era o pricepere la toți împuțiții cărora li se părea, că li se cade, să le aparțină tot, indiferent de răul care-l cauzează, fac celorlalți mai nefericiți ca ei, ca aceşti josnici conducători rebeli de stat. Omului meu îi place să-şi trăiască clipa, întingându-şi, în fâlfâit, aripa. Am adaptabilitate şi implicație, în ce e nou, în arta scrisului, succes cu drept de a fi, pentru a mă cunoaşte şi respecta, chiar dacă scriu mai modern. Scriu, în culori vesele, mă descoperă figurinele ca scriitor fără depresie? Debordant, de ce mă placeți, că-s atipic, inedit, cu şcoala, în valiză, că e roz, de vis, de nota 10. Filmul serial protv, Vlad, dat prea târziu e fără efect, că zi de zi nu reuşesc, obosit, să-l vizionez, să-l urmăresc. M-ar fi înteresat, dar nu mă răsfață, că e mereu întrerupt de publicitate anume ca să pierdem firul spectaculos al filmului care ciuntat, nu ne distrează, nici nu ne învață ceva ca atare la ce ni bună intriga, Zuzu/ Zoro, a filmului serial Vlad, unii zic manierat neîntemeiat, după romanul lui Alexandru Dumas, Contele Monte Cristo, cu totul opus şi viceversa, dar totuşi de altă factură, zic eu sănătos încăpățânat, în bine ca o ploaie şi cu descărcări electrice. Scriu, în culori vesele, mă descoperă figurinele ca scriitor fără depresie? Culmea, că unul mort la care fratele din Giurgiu, mort la Bucureşti/ dracu şti unde, că nu poate scoate cadavru fratelui mort, că i s-au pierdut actele, în transferul făcut (nimic nu mă miră, că nici pe mine, cum ştiți la Hematologie Cluj, de pe lângă biserica Sf. Petru, cu Vica, deşi pe moarte, nu-s lăsat cu soția de către medicul de gardă, că fără aprobarea medicului de salon, Radu Zdrenghea, nu ma poate lăsa peste noapte cu Ferghete Ludovica, n.Mânzat, în Cibăncuța, născută de fapt, în municipiu Dej şi ce-i culmea? Până dimineața Vica a murit, dar cadravul mortului, nu mai era la spitalul de Hematoligie, ci la spitalul Oncologie, aproape de grădina Botanică (familiei, rămânea să-şi caute mortul, eu, ci doar Mihaielei i s-a îngăduit să intre la morgă de la Oncologie, că la Hematologie n-aveau morgă, ca să meargă apoi la Primăria Cluj după certificatul de deces, noi neavând la noi certificatul de naştere a lui Vica să ajungem acasă la Ciubăncuța (drumuri peste drumuri, dar cine să ştie înainte cu 5 luni, cum să punem binele, în lumină şi atunci eu deabia ieşit din spitalul de Recuperare, derutat şi, c-am suferit accident, Hemipareză corp stâng, de unde să ştiu de ce era nevoie de cumva moare Vica, că am nevoie şi de certificat de naştere şi noi am mers la spital ca să o aducem înapoi pepicioarele ei pe Vica şi nu, în sicriu, ea presimțind parcă chiar întrebându-mă:

-"Voi mai merge pe picioarele mele acasă la Ciubăncuța, Pavele?" Întrebarea ei îmi stârnea plânsul lăsându-mă fără cuvinte; mă ascundeam să vadă starea mea deprobabilă). Cum mama dracului e vremea, c-a plouat mai mult ca anul aiesta, că n-a ieşit valea, ca valea Sâmpetru de o mânat, în copilăria mea, Pe Gusti Şerban a lui Forța de l-o găsit sătenii doar pe la Podu Hopaia, la câțiva paşi de valea Almaşului, aproape de locul pe unde cu succes trecea prin apă sau iarna pe gheață, trecea, în Baica învățătorul Ioan Rătundeanu, harnic făcând uneori, când nu sta la gazda Stanişte-Drohora, din Baica, uneori mai făcând naveta dela Grădina Ursului, din Sâmpetru-Almaşului. Scriu capitolul important a vieții. În noi există un mod responsabil şi moral de a fi. De ce imprevizibil, trebuie neistoric, de ce trebuie să fim (pe invers) de ce trebuie să fim o mizerie? Cum: pentru asta ne antrenăm cu dicționarul, fără a fi poligloți? Există, în Bihor, auzita-i, ca  specie sub protecție există şi racul bihorean, numit aşa de conservatori şi descoperitorii specialişti. Când eşti Om Mare te temi de lucruri mici. Asta-i un trend, brend?

     - Am serbat ziua ei de nastere doar in doi ca asa-i la covit. Parca am fi in ilegalitate!

     - Te bătucesc la cap, Ben, că-s cinstitul copil care, în Mizerabilii lui Victor Hugo, cocoşatul din Notre Dame Paris, care se rentoarce ca să fie puşcat, el de acasă ştiind, cu toată vârsta lui crudă, în ciudă, că ofițerul nu se aştepta la gestul lui, să se rentoarcă deşi putea fi puşcat? Nici nouă nu ne-a prea plăcut şcoala la şcoală, c-am fost bătuciți măr. Cursurile lucrurilor, cum le schimbam/ schimbam, în bine găsindu-ne liniştea? Cum ne străduim să ne fie bine? Ca să avem confort ne-a trebuit efort, să depunem efort, că hei, nu putem să chiar nu facem nimic ca nimic şi pe nicăieri ca la nimeni, chiar dacă n-avem de ales complăcându-ne cu stres, cu înteres pentru fes, cu chestii parachestii, festivaluri, unde nu cu toți suntem împuşcați ca împuşcatul, în balcon, cum zicea Celemen venind arogant, din Spania. Ştii, când unei femeii îi vine aş din senin ca un răsfăț, când îi vine să mângâie o pisică, zicea Vica, e semn că va veni pe lume un copil. Am fost cu microbuzul Osoiu, lui Micu din Blidereşti, Bobâlna, am fost nici de o oră la Primărie Recea, rapid cu problemele rezolvate, dar vicele, fost vice preşedinte al Primăriei tot Ionică Mureşan m-o căruțat până, în Dealu Jurcii şi de aici Vasile Mureşan, a cuiului/ pironului, din Ciubanca mai nou de 50 de ani: bucureştean, ca eu Ciubăncuțan, tot de peste 50 ani, că anii existențial pe melagurile lui Vica s-au părândat, în trăiri galante şi galopant-artistice, cu greu şi uşor, însă după ce au trecut parcă nici n-au fost doar când aştepți ceva părând, că nu mai vine clipa şi rezolvarea, timpul având frântă aripa pe miriştea unde deştept pescuiesc şi eu sportiv/ de anume: renume. O mai mare fericire decât a spune mamei mamă, nici nu se există, dar noi, că simțim nevoi, cui să mai zicem? Şcoala are să înceapă sau e doar o vorbă, că începe durerea onlaine? Că doar Din viața romilor, începe, dar cum e aveți-vă grijă de sănătate, un surâs Mona Lisa, Leonardo Da Vinci, că se luptă rapid, ițit, cu durerea dându-se de trei ori năzdrăvan peste cap, în acest drag la fel de drag. Te bucuri uman, când întreaga ta familie o simți lângă tine, că vin copiii lui Vica, vin acasă, în Ciubăncuța lor, vin emoțional, vin să te vadă cu făinoşagul lor de cireşari/de 3 muşchetari, în cojurația lui Alexandru Dumas, scriitor francez talentat, istoric şi de capă şi spadă, savuros la lectura scrisuli lectură ca a scriitorului clasic cu Mitrea Cocor, romanului Baltagu cu Viitoria lipan/a romanului Frații Jderi şi a târgului, unde nu s-a întâmplat nimic, scumpule, Nicoră Potcovă sau Nada florilor, frățioare Ben, fără a epuiza opera omnia al acestui mare scriitor român Mihail Sadovianu, neaoş şi iscusit moldovean, omorât ca francomason, omorât pe tren injectându-i-se un fraudisiac supra doză, deş era octagenar marele romancier şi marele povestitor cu Hanul Ancuței, un fel de a povesti ca 1001 poveşti arabe:1001 nopți, mai româneşti, cu ilustrarea de altfel de necazur şi pricazuri. Inconştiința şoferului de tir a luat şi n-a cruțat vieți, că n-a fost tras pe sreapta şi pe el să omori un mizilic, un imoral mai ales şi drogat cu alcol. Ca-n Balada unui greer mic, scris de Topârceanu, cântat de Mihai Constantin e cri, cri, în toamna gri. Bunicii erau bucuroşi să mă vadă mai puțin des, în ocolul lor, din Sâmpetru-Almaşului, unde era un confort şi un larg de joacă şi de amintiri cu provocare, cu echilibru şi confort, un fantastic. Bunicii îmi ştiu sufletul, dorințele, chiar dacă eu nu doresc nimic, în largul deschis, că bunătatea lor era onoare şi de invidiat, că dragilor, noi eram ca nişte brioaşe, că eram serviți cu toții cei de aici, dî-n curtea bunicilor, ne întâlniți ca-n târgul lui Cremene cu isprăvuri şi voioşie ca pe unde întâia oară ne îndrăgosteam, cu Vica învăluit cu fericire, la casa ei, cu copii roată după masă, la ea în casă avizi şi nerăbdători aşteptând să le citesc Povestea porcului, de la mine din Branişte, o uliță a satului către semea, unde la Emica şi Ionuca Beldean stam, găzduit, în chirie, aieştea fiind oameni populari, cu dare de mână. Într-un fel datorită flotantului pusă, în buletin, în chip ciudat să aducă buletinele de la post, din Recea-Cristur milițianu Bârsan, din Căprioara dase buletinul meu şi a lui Beldeanu, le-a dat lui Vica şi astfel, ciudat la ea acasă eu am căutat-o pe Vica acasă ulterior ducând celor trei cărți de poveşti, din care să lecturez ca un dascal poveşti copiilor ei drăgălaşi şi astfel eu devenisem de-al casei cunoscând-o mai bine pe Vica, frumoasa, mama lor. Vica s-a despărțit de mine decât atunci, când moartea perfectă ne-a despărțit cu dulcele ei de miere, lucru care n-are de ce nedumiri/uluii. Viața ni ca o monstră, cu meşteşug de maistru, cu-n perfect de frumusețe, benefic şi noblețe, făcând ce-mi place bucuros, cu toate nemulțumirile  inerente care pot se ivi, surveni, înr-o viață de om, că tot învățăm, dar tot neînvățați murim, vorba filozofului care adaugă:

     - "Cu cât vom şti mai mult, cu atât ni se va părea, că nu ştim mult/puțin ori ca nişte foe verde, că nu ştim nimic. Eu, dar şi ea zicea înfocată flacăra ca flacăra totuşi iubirea Păunescu:

     - "Tu eşti viața mea", că după un timp a apărut uzura, cojuctura şi convingerea. Responsabilitatea noastră era de a ne cunoaşte unul pe altul şi de a ne avea grijă în suiş şi coborâş, în absolutul de om, că esența era adevărul şi să ne iubim, Dumnezeule, unul pe altul. Responsabilitatea noastră era de a ne cunoaşte unul pe altul şi de a ne avea grijă în suiş şi coborâş, în absolutul de om, că esența era adevărul şi să ne iubim, Dumnezeule, unul pe altul. Se zicea, că şi-n rău e un bine, cum, explică-mi, maistre? Era o luptă, în sine, cu sune, ca transformarea mea să aibă loc lejer, sub cer (nu simțai asta cât ai zice peşte dintr-odată, că era chestie de balamale, cât puteam, că era un travaliu şi cu mersul la Universitatea de Marxism-Leninism, secția filozofie, la seral, pe timp de 3 ani de pe lângă Comitetul PCR CLUJ, că trebuia să mă străduiesc să acumulez o ştiință generoasă de viață, de unii neacceptată şi dificil şi greu înțeleasă de actualii capitalişti/ comunişti îmburgheziți fără sensibilitate generoasă care lasă naibii dinții de fiară sadică, violentă,care ştiu să-şi iubească semenii, având prostul nărav să facă rău semenilor. Sunt cum sunt: somnabuli ca fecioara adormită, lăudăroşi, deşi li se cântă: Deşteaptă-te dorm, dorm şi tac cuprinşi de teamă, tac veninoşi, rămân filozofi, ca să facă colaci, crezând, că-i mănâncă, dar e viceversa pentru belicoşi, de pe dracu beliți, că taca cumpără vaca, dar văzându-i lumea toată: blăsniți, se întreabă ce-i cu ei, cu moleşiții acesta care se pierd, în păpuşoi, deş puhoiul covid e după noi, însă ei şi nu covidul au izolat. Unii fără nici un Dumnezeu, înărăviți, îşi părăsesc cu nărav capitalist nevasta, cu proprii lui copiii, că nu le place greul să muncească să-i crească, uitând că doar familia le dăruieşte bucuria şi sfințirea, în a fi oameni, având bucuria, că nevasta iar le-a rămas gravidă (zic nevestii la revedere, dar uită să le zică: pe curând şi să îmbate cu bucuria de a fi. Un frumos verosimil, impecabil, al pâinii şi jocului, în a fi zi de zi: buricul satului, lui Hopa cade, dar se burtică, ridică magnifică, cu brio conştiință zori de zeamă de dimineață şi după, cum, mă cheamă, zori de zeamă şi mă strigă: mămăliigă! Dădeai şi tu, asemeni ghicitoarelor, în pală, dădeai, în bobi, ori altfel era diatracția ca şi când ager proiectai filme, cu poveşti de viață ca-n filme, că ție-ți mergea mintea, visătorule! Nici Vica nu uita şi nu obosea să zâmbească şi să aibă bujorii, în obrăjori ca Nicole Grigorescu, în biserica de la Agapia sau Michelangelo care parcă în film, orgoliu şi artă, ar fi avut picturi şi pe norii cerului. Bine făcută, naturală, n-avea nevoie prea mult de bla, bla. Că n-a tras tirul pe dreapta, împedicatul. Oricât de înteresantă ar fi părut şi chiar ar fi fost, din lumina primordială al facerii şi al zilei de început, eu lui Vica n-am avut bani, în comedia veții ca să pot să-i cumpăr vre-o nestemată, în artă şi orgoliu, ca să i-o dărui din toată inima ca semn de prețuire aceistei regină de pe Arca vieții mele, la început fără scop personal existând un național specific şi unic de România care-şi cunoaşte lungul nasului, îşi cunoaşte locul şi omenia, ca sfințenia ecuații spirituale, în drept de ceea ce-i iubire, în fericirea lumii, lumină a luminii. Altfel se ieşea, din şezătoare, în tindă la Gâscă, feciorul, să sărute feciorița nenuntită, sub corlan, în avântul şi năzdrăvănia harnică, cu aburi de emoție şi cu fiorii unei tinerețe, în care te redescoperi, în acel anțe-panțe cu rasca parasca care-n fericirea sa fără arac, fără scară s-ar sui la cer şi chiar şuie, în dragoste se suie, nebun de dor şi dragoste, provita, de viitor, cu bunăcuvință, să constuie comic vestit: celula societății, familia, care prosperă social-uman România.

     - Eu in viata mea cand am cunoscut o fata am iubito, nu am impins caprele in prapastie si deasta zic: Nu va mai rugati la BANI! Ca viata-i scurta.

     - Lui Vica mi se părea, comunicând volubil, uşor şi fluent, chiar şi cu -n străin, chiar plasându-se cu autobusul pe diverse distanțe, trburile ei nu se opreau doar la Ciubăncuța, ea trebuind să se şi deplaseze la oraş, dar conversația ei era maleabilă şi fluidă ca o doină care o doinea cu plăcere şi dulce, în stil de hore plăcută, că vorbele nu i se scoteau cu cleştele (ştia întodeauna cu cine, indiferent pe cine avea, în față şi, în dialog, cu ea şi cu ea parcă-şi vroia alib, un martor, cu care ar fi trăncănit, că vorbăreață ca orice muiere era cu un debit bonus de viață fiind atentă şi distractivă, glumeață din belşug era cu oricine, chiar dacă partenerul ar fi fost ursuz, morocunos, pentru ea toți inşii puteau fi şoarecele, jucăria de romanță pentru mai târziu, un mijloc a pisicii care din lipsă de preocupare se joacă ca-n Humuleşti la Creangă şi cu motoceii de hârtie legați cu sfoară, pe o sfoară. Era o tovărăsie plăcută şi nesfârşită, inepuizabilă, o oază cu soare era dumneaei. De pe Tiptop informațiile din România ajung în America, la americani. Cine n-ar vrea s-alunge politeucii excroci şi câcărează, din imagine ca provita să râmânem patrie de aur strecurat: patria limba română, inimă română cu îndemână maximă, cu motoarele, în turație şi dialectică de biserică, cu prispă ş vatră cu izvor prosperitate de viitor, la noi totul fiind prosper şi reper de pământ ca-n cer, că nimic nu se pierde laudator mega magna cum laude, în drept la înviere, candidat la fericire cu drept de a fi de omenie, în vrednică Românie cu iubire somitate la înălțime şi-n culme fără pandemie, criză şi gaură negră, în industrie/ țărănime, în pustiire. Şi totuşi iubire de lapte şi miere a satului bio şi eco-fericire, pitoresc, în primenire sum, ergo sum impecabil, indispensabil: durabil şi util existențial etno-folcloric şi muzical floral național monumental şi etno, există, că exităm, prin ce sfânt şi pragmatic ideal de România tradițional fiecare aparte felix am, că existăm viu ca talisman viu, că nu trăim ca țărani: şuhan, în van, ci artistic, prin muncă simțim nobil şi sublim cu transformarea pe deal şi luncă, în ideea de a nu pierde nimic, în combinație, de indentitate națională-conştiință socio-ecuație de bună dimineață câştigându-ne, în cunoaştere, în sine, în bine, c-avem rezoluție cum se cuvine, în câştig, soluție, prin trudă harnică muncă pe deal/ luncă, unealta muzical zdrobindu-se voios şi de viitor, ițindu-se şi ostenitor lovindu-se, de os, în iz, irizație şi parfum rustic, armonic şi pititoresc-dialectic şi pragmatic de România. Cel idiot Dostoievski şi leneş, nici de Dumnezeu, nu-i iubit, că-s Suflete moarte, fără o noimă, fără a fi de seamă, în O samă de cuvinte, Grigore Ureche cu râm şi ram, de la Râm ne tragem ca neam. În fiecare an după terminarea anului şcolar făceam o lună la IAS, GOSTAT, CLUJ, practică, respectiv, în anul lV ultimul trimestru şi, în anul V, primul trimestru, în perioada asta fiind cazat, că nu eram copil încăpățânat şi nici pretențios, în capăt de grajd, unde brigaderul Toth şi doctorul veterinar Porumb aveau improvizat birou, în care erau două paturi, o masă, dulăpior cu medicamente de urgență, un reşou electric pe care-mi fierbeam laptele ce mi-l mulgeam, de la vacile care erau adăpostite, în imensul grajd a fermei zootehnice de pe Iris, mai sus de vamă către Valea Chintăului. S-o nimerit şi studenta Ioana de la veterinară care într-o zi o dase de pricaz, bai, că un şoarece prin pantalonii evazivi, trapez, de blugi, şalopetă americană de cow-boy i se urcase nebunatic pe picior, în sus spre mijlocul ei făcându-o isterică, fricoasă, speriată, să zbere, strige ca din gură de şerpe, sărindu-mi, chiar surprinzător, în brațe, în pantaloni, puțulica, penisul, căpătând vizibil crescând, în volum, pompându-i-se, în alveole nebunia sângelui simțind nevoia eficace de satisfacere şi bucurie şi taină, cu deplin de lumină lină, preacurată, de fecioară vergină şi gura pe neaşteptate, pe nepusă masă, îi grăii şoptindu-i involuntar: dulce grăitor şi ademinitor ca la o dulce minune femenină de crudă nenuntită, olteancă sclipitoare asemănătoare şi dulce ca Simina Sima/ Mariana Ionescu-Căpătinescu:

     - "Tu, şoarecele meu ar intra, în gaura, pruna ta, tu Ioană, a lui Dumnezeu." Amintiri, mai satisfăcătoare ca cele, din copilărie. Cele două dive de muzică populară sunt festive, cu zâmbet şi vino-încoace: grațioase şi excesiv de frumoase şi de simpatice, în liturghia naturală din holda de spice, date, în pârgă al patriei limba română, cu îndemână şi cu noapte bună din inimă, somnuroase păsărele, cu cuiburele provita! Că ochii lui Vica-s făcuți aşea, ca să se uite unde-a vrea.

Şi Vica era hai şi joacă cei cu inima română

a patririei, în maximă limba română,

că ea da cu mine mână cu mână,

inimă țanțoşă inimă română.

Vica era cu vino-ncoace şi mă îmbia omenoasa şi țăranca omenoasă, mă îmbia isteață la codițele, cosițele ei blonde mă ademenea ispititor şi femeiesc, la firul crud, colț odrăslit, a ierbii poem a patriei limbii române doinite şi, în splendoare tăvălite de simțuri şi sentimete,  cu drag şi uman făinoşag, de care şi acuma mi dor şi o aştept înebunit la piept s-o strâng, în acel ce mult te iubesc. Cât o venerez şi o chem acasă, că sufletul meu te aşteaptă, cum, în zicerea lui - cântă Benone Simonescu. Că de dor cine mai are răbdare vică suflet călător, cine mai are răbdare să aştepte să vii ca un dulce puişor. Era Vica as al viețiiele, că ce semeni eficient: aduni, seceri ca bonus de viață, bonus Iisus, că eroii sunt, în simetrie, aromonie, cu efect cu mine, în omenie şi distracția lucrului bine făcut, fel de fel al nostru, cu stil, în a fi ca ploile care se retrăgeau de pe teritoriul țării mele/vântul vecernei din lanuri, cu elanuri de roadă, - legendă şi baladă de bine, cu binele, în reale şi culme de bogate spice cu boabe, mirabilă sămânță măşcată. Eu cu Vica trăiam, în turism verde, magna cum laude cu echilibru venit cu răsfăț hormonal, venit franc verde de albastru, din interior cu neuroni diverşi, chiar şi intestinal cu endrofine-înțelepciune neânfrânați de pasiune, corect şi perfect: infinit apropiat de obiect, că ce era între noi, cu ce farmec, nu puțin lucru, putea ațuța flacăra dragostei cu dor, umplându-ne frumos de acel Hristos ca să ne recăpătăm viața de bine (un frumos nebun de armonie ca o vreme frumoasă şi bună, uman acceptată ca o artă reuşită, de succes, Pavel Coruț , cu arta succesului, un fantastic prozator romancier impresionant şi uşor de lecturat). Ho, ho, Vica era binele meu şi eram un om mort fără ea, eram neglijat, fără reguli care pentru restricții ciulii-bulii, pe nicăieri, eram fără Vica. Cu Vica mi-am intrat, în pâine de familie şi de omenie-patrie de, a limbii căsniciei şi, în divin şi senin de destin de liturghii a pâinii şi ierbii limbii frumos-Hristos a limbii române de mâine şi pâinede toate zilele cu sănătate şi a veşnicii  de bine şi fără covid, lumină a luminii a lumii.

oameni, cântați-vă bucuria de a vă bucura,

c-a dat în colț de iarbă primăvara,

salvarea, în neam cu țara

şi, în plin de rod povara

ca-ți scăpat, v-ați eliberat de covid

şi dacă n-ați fost membrii de partid.

Vica, Doamne, Doamne, închinându-se la icoane, a luat cu busuioc şi apă sfințită, a luat, în serios amarul de coarne, ca Darie, cu să nu uiți, Darie, a luat sincer, cu reper sub cer, am luat viața ca pe un taur cu ceafă de taur am luat, cu dreptul de a fi, viața de coarne, Vicuța din Ciubăncuța-Clujului, cum zicea răspicat apreciindu-mă şi scriitorul redactor la revista Cinema, Radu Cosaşu, un cunoscător la stofa de oameni de condei, ca un țăran cu mâinile pe coarnele plugului brăzdând, până cad boii pe brazdă. Era om cu voință şi vastă experență, Radu Cosaşu, cu experență de cunoaştere, în materie de om care e spiritual şi scrie, el însuşi scriind elegant şi inteligent. Vroiam şi am scris ca scenariu, în lucru, am încercat să redau sumar şi lapidar viața şi despre un Tehnician veterinar, însă doar el la revista Cinema mă vedea real şi extraordinar ca om cu vederi largi, cu preocupare diversă, deşi eram încă un împedicat, rar ca om fără exprimare mă târam de abia-oaie, în exprimare şi totuşi nu Alex Ştefănescu la flacăra lui George Arion director mă aprecia ca tine Ben, ci Radu Cosaşu se da cu mine mai grozav. El mă căuta ca pe un ac, în carul cu fân şi mă aprecia (ați lecturat despre asta, în mere pădurețe volumul ii. Am fost azi la Dej la APIA. Totul ar fi cool şi gustul ar fi prefărat, ca să-ți duci planul la capăt, dar suntem, tot ce-ți doreşti. Care-i mişcarea, dialectica dreptului de a fi victoria de la palatul Vicoria? Radu Cosaşu scriitor de nuvele, are cu ce se lăuda, că-i de nota 10. Tu, îl ştii, evreul, având talent. Aluat premiul Gopo. Omul poate fi ca o vreme rea care se îndreaptă. Dar ce ştiu unii, când omul cade, în vergea: obosit şi singur cuc pe lume, de biştarii lui. Mândria e ridicolă a naibii, însă harnicia, îl transformă şi îndulceşte pe muncitor, pe cel care se străduieşte şi munceşte, că mănuşa de femeie Nastasia Iancu, cu origini sănătoase, din familia lui Iancu, că pe timpul răscoalei lui Horea se bejenise, se refugiase, în Dragu, că şi Iancu rătăcitor cu fluiera prin munți şi prin oraşe şi lumea ca să-l scape de belele zvoneau, c-ar fi bolund el, Avram Iancu, cel care lăsase cu testament, că vroieşte ca națiunea să-i fie fericită, nu-i fie de deochi!

     - În jurul nostru, deși este pandemie, parcă toate fug... trebuie să ne păstrăm sănătatea și să ne ținem firea, Cu stimă,

     - Tu, eşti, Melania Rusu Cargioiu: eşti frumosul vieții, ca atare eşti o bănățeancă autentică, cu elexiru tinerețiişi departe de tine orice închipuirea, în totuşi iubirea, că doar prin iubire candidăm, în sănătate, cu înviere, la fericire, chiar şi-n casele lacustre Bacovia de România cu zări de zefir ale noastre albastre şi cu minunății de flori albastre, muşcate, în glastre pe pervaze luminoase de fereşti domneşti, de poveşti, cazanie a limbii patriei române, cu pace şi pâine, în liturghie de holde, cu spice, din curți largi, sănătoase săteşti, țărăneşti fireşti omeneşti româneşti, bisericeşti şi cu oameni muncitori harnici şi ca luminoşi licurici pe dealuri, în munți şi pe întinse lunci! Piesajul românesc sătesc pesagistic/ întins agricol are un unic pragmatic, din cauza muncii, mâinile lui Vica s-au asprit, crăpat şi bătucit, țăranca mea neavând mâini fine şi elegante, de orăşănească, munca dându-i un eu național, ea îngrijorându-se ca să existe şi persiste mediul încojurător, cu o gamă largă şi diversă botanică şi zoocalomnia folclorică proverbială, cu tot tâlcul mistic şi de facere a lumii din timpuri miraculoase social-umane primordiale, parcă cu un convențial de civilizație proprie, cu mândrie de speță şi conştiință expansivă cu perspectivă creativă, omului geto-dac, nimic nefiindu-i străin de un divin şi senin, din istoricul aiesta cu trecut Vica s-a născut convingătoare, cu voință s-o cunosc şi eu un cioflingar Florin Persic a Clujului s-o cunosc, cum rar pentru a fi dependent de ea, pâine de-o ființă, cum rar, rară şi extraordinară, că iubirea lui Vica mă menținea sustenabil şi impecabil, din cale afară, prinzoner, prins alături de ea cap la cap prins cu sens de muncă, ea fiind ineganabilă, cu indentitate şi plină de surprize ca într-un protocol spectacol fluiedizat şi inspirat, creeativă, având meciu, feştila aprinsă şi deşi avea cu ce se lăuda, nu o făcea, în era un enorm de mult de iubire, în generația mea, ca o mamă de bătaie, cu toate, că eu nu o atingeam cu două paie, că Ciulendra mea era, ca la Liviu Rebreanu avea alură şi natură totală de om între oameni normală, cu pricepere incredibil, pentru oameni, unică de româncă sinceră. Era isteață şi iscusită ca bunica, analfabetă, dar cu un plus de energie şi magie, cu ştiința nativă a fi? Un fel de inginer, înțelept a satului, la care vinea întreg satul să se sfătuiască, cu ea, în multe privințe (în aparență putea părea făcând senzație a fi oaia păcătoasă şi rătăcită, dar ca ziua care se cunoaşte ageră de dimineață. Mă bucura, că-mi da ideei ca un vehicul pus, în mişcare zilnic fiind o sărbătoare: ziua omului, Paşti şi Crăciun, om bun. vin cu noutăți, în capitolul următor, că Vica mi-a tăiat calea ca o ştrengăriță, cireşar, din Liceenii lui Şova/ Extemporal la purtare, ca o ploaie consistență, în principiu, mândrie şi orgoliu de Ciombii, Zombii, aborigen. ca un acces cu succes la un credit, fără a forța cu nimic, fiind din belşug, abundentă, plăcere. Totul era cu gustul din copilărie, când cu Felicia Petrule, a Găzdacului, în hâlbon, în afluientul Văii Almaşului, în râul Sâmpetru, ne-am îmbrățişat şi corp la corp ne trzisem la plăcere într-un dulce du-te  vino ca un rit, ceremonial, cunoscând ca  cu altă colegă de clasă, în poeată, unde vițăluşul se uita mirat la ce făceam noi, ghiduş, era o şcoală de inițiere nupțială, ca-n folclorul, repertoriul copiilor, cu o mutare foarte bună doar aşa ducându-se simbolul şi metafora mai departe, ca să ne maturăm pe Arcă ca Adam cu Eva, pentru o altă generație, leat, rând de oameni, că fără aşti ce meriți? Ce-ți mai aduce marea bucurie ca într-o reacție electrolitică simțind farmecul, cu-n elegant, în care înfloresc simțurile, în acel grațios cu frumos dezlănțuit de sentimente, un viu, în realitate? E ca în lumina reflectorele nevoii şi anevoii, cu drept de a fi ager, în zi sincer, lejeră. Că semne bune anul are, în atmosferă cu mult soare şi multă căldură de om, cu vreme bună. Asta-i viața, în care te mişti după un obicei, te desfăşori ca să devii civilizat şi bine-crescut, antrenat ca un sportiv, câştigător ş-n premieră pe podium, pentru medalia de aur, ca un edificiu talisman înscris valoric, în patrimoniu UNESCO. Descriu, dar uneori cuvintele n-ar părea,îndeajuns, că parcă nu-ți găseşti cuvintele potrivite, cuvintele sfinte, mărețe care poate pe cititor, să răsfețe şi să-l învețe cu noblețe, în viața de om făcând pe lume dreptate. 

     - "Țara noastră, îi țara noastră...", cântă Gabriel Cove, un suflet de om la"Vorbeşte lumea". Vica-i cum nu ai mai înrznit să ubit din România ca rai, el mai iubit, spun despre ea: moş Crăciun, darnic şi bun foarte, în realitate, o preferată a mea ca melodie preferată a fericirii mele autentică şi de biserică, arcă, adunând binele, că era cu atenție, în socio-ecuație ca-ntr-un cuib al dragostei, că între noi nu era război şi bucluc, fiind cea mai mare şi de folos, în rost-artist şi de cel mai iubit, ca-n basm cu adrenalină, iremediabil, din România, cu endrofine, în preaplin şi divin de destin ca-n filme culme ca pâine caldă, metal modelatla cald pe nicovală, în şcoală, cu iubire de pe orizontală pe verticală de scumpițică trecută de adolescență şi conştiință mega tare laudator temporis acti, noi cu noi fiind distractiv şi naşpa şi nasolă, că nu era tetru/ farsă, ci trăire cu fericire, că nu exista sub Ceauşescu carantină practic şi pandemie, că nu exista: ciumă/ lepră. Era o forță cu adevăr de viață, de luceafăr reper al erotismului, a împreunării mele cu Vica, în binele țării, în proces şi cu fenomen a iubirii, în țesătura țesăturii şi naturii firii, în tot predominând dorința doririi, cu dezlănțuire a plăcerii, fără femeie, ce anume ar putea omul, cu dreptul nemuririi, în ciuda durerii, existând:

     - "Să mă ierți, Vica, uneori rupându-se ața neâmplinirii!" Existau şi clipe de stâncă a poticnirii, în ciuda sfidării fericirii! Nu trebuia căutată calea mâhnirii, trbuind rădăcinile stejăreşti a iubirii de Românie pitorească. Unul că tre altul, ca unul pentru toți şi unul către altul nu trebuia să facem mişcare greşită, că ne coastă dacă munca, nu-i muncă  cinstită, cinstit, onorant şi din plin, divin, plătită cool, în spectacolul amoros a vieții. Era un zi de zi, rezolvat uşor, fără a duce vorba, ca să vie hirul priceperii înapoi, punând binele, în lumină a luminii omeniei şi luminii luminii ca ceva normal de a ne iubi, culoarea personală a ta, în multe feluri național, că ce ne-ar bloca şi stânjeni, în familie cu omenie, cu egalitatea şi reprocitatea de şanse de a îmbrăca cristica cămaşă a fericirii, de 5 stele, totul fiind sănătatea noastră, zicea şi această purificată cu insistență. Era o prezență a prezenței şi a evidenței esenței la vedere fiind arama de pâinei de o ființă, conştiință se cunoaşte, în spor de viață, responsabil, ca sesiune extraordinară cunoscându-se, în, cu toate regulelile (fără a spune, comenta ceva, distinsule distinct, de bună dimineață cu toate avantajele de sănătate, credibil, că se şti, că cine se scoală de dimineață află aur şi argint, ziua fiind de partea noastră, neamule, maiaistru, că nu putem ignora binele cu lucru bine făcut! Cu incompetență ş nepăsare ce ne facem, unde ajungem? Încătro, Quo vadis Domine, ca Hal şi Pal, bla, bla, halandala şi jignitor, cu o stare bolăvicioasă fără logică şi transparență omenoasă? Unii-s inectați şi infestați de lăcomia, avariția, fără pic de constituțional, boala de putere, de fraudă, că ceva distruge, lăcomia mâmcându-ne omenia şi corupând România ca şi cum n-am mai fi a nimănui. La noi e o incapacitate, fără să rezolve prostia, nepăsare omenească, că-s incapabili politrucii care ne împovărează cu lipsuri, sărăcie, poporul, că incapabili, să aducă o soluție/ rezoluție de revoluție fără să risipească finanțele, văduvindu-ne de un bun public şi social. Nu-i un cosens sincer fără flautare politică,că nu-i un program transparent,coerent, că nici finanțarea europeană sunt ciuntată,ca mălaiul,în marea familie Lungu ciuntatcă nu exista,în familia cea cu bumbu de la Ion Lungu şi-n acest sens,zicea şi ciubăncanul,Itu Cornel deputat,că mama ar fi zis neputincios-amar,că s-a ciuntat mălaiul,dar copilul care n-a înțeles:cum s-a ciuntat mălaiul şi obraznic:

-"Dă-ne şi de ăla ciuntat",dar părcă mulți muncitori sunt trimişi inechitabil,în şomaj făcându'se şi jaf public fără o stimulare corectă,atunci cum să pună părintele,în balanță, copiii să nu mai ştie de foame şi să fie bine,dar atunci cum să fie cu minciuna gogonată,cu suferința care a devenit brend ?Politicianismul derutează ş ne mințesc,în față ca,în 1907,în bătaie de tobă? pro Ipu atunci, mincinoşii, au fost condamnați la moarte, pentru jocul, cu focu şi fals. Nuvela Ipu a lui Titus Popovici e şi un scenariu de film: reuşit şi de succes ca Cutia de pantofi de al aceluiaşi autor elită. Politrucii, în goana lor după aur, sunt vânători de chilipiruri, spre disperarea oamenilor normali, de rând, onorabili oameni ai muncii, cu prețul evadării, în nemurire, prin rostul lor, în drept de a fi. Cum să mă las tras, în piept, păcălit de asemenea păcălici, jefuitori publici notorii, fără pic de suflet aceste catrastroafe, politruci, lipsiți de Dumnezeu. Viața ne mai chinuie chipul, figura cu stil de om, în înflorire de pom-Dom, ne mai chinuie, cu disperare şi durere, murind un pic, când ne moare o ființă dragă. Modestia dă de cap durerilor de cap şi asta e o experență bună, provita pentru a ne duce la capăt lupta cu dragoste şi dor, că ne-am săturat de rău, de mai am o singură dorință: la marginea mării să mor. Tu, i-ați, din cont,banii ce ți se cuvin, iar restul foloseşte-i pentru editarea şi publicarea, cărții după cum ne-am, înțeles. Mulțumesc. Deabia aştept să-mi văd cartea publicată. Doamne ajută! Servus, profesoare ! Cu bine, Pavel cu psalmii. Tu, ştii sincer ceea ce zici ca pe la noi, laudă de zestre, între zările abastre ale noastre, cum am mai repetat şi raportat muşcatele, un bine, monstre, în ferestre, în glastre, cu drept de a fi şi la case mai mări ale marii iubiri. Apropo, cum ai început să scrii? Ce te-a determinat?

     - Era in tinerete Phenixu din Timisoara care avea o melodie, Nebunul de pe muntele blestemat, tu esti azi nebunul din Ciubancuta care arunca in textele sale niste adevaruri groaznice. Vorbele tale vechi si zicatorile, proverbele, psalmii sunt vocile strabunilor istoriei noastre. Voci disperate. Tu esti ca un fat in pantecul mamei care tipa fara sa stie sarmanul ca e orfan iar afara nu e nici un imparat care sa-i promita calul inaripat a lui Fat Frumos.

     - Tu, nu semeni vânt ca să culegi furtună, provita. Fără a mi se promite ca lui Făt-Frumos: tinerețea fără bătrânețe şi viața fără moarte, riscam să nu mă nasc  agresiv şi să fiu: un nemulțumit, de fapt eu Cel mai iubit dintre pământeni, iar tu, în formularea lui Nicolae Moromete: Marele singuratic, în Australia, în pretutindeni responsabil şi impecabil, când panica ne panichează pandemia şi, Nina Casian născând, în culori de nelinişte, de poveste, în versuri pe Nică fără frică, acuma fiind o rătăcită ca Maria Bănuş debutată, în revista Papagalul, pusă cu binele-n lumină, pirdută şi emigrantă ca tine, dar, în America lui Trump, însă disperat, că nu va fi reales Ludovic Orban, în ABC-ul României, un ghid de pace şi pâine, în noua ordină mondială, cu liturghie, în holda de spice, problemă ciudată cu revigorare, vie a ierbii, în patria psalmice a limbii române, lirurghie de pâine trasă-n mâine, cu parte nostimă a problemei, în drept de a fi cu stabilitate şi echilibru de templu pur şi simplu verde de albastru Stănescu şi Eminescu, pentru patrimoniu, că dragostea Vica există cu scântei. Ceva imune şi schimbă soarta regelui, în regat cu Vânătoare Regală, La o bere pentru calul meu, în momente grele de pandemie. Ceva impune, chiar dacă greul acuma-şi spune păsul. Ca atare nu există nici un respiro, în scris, şi sper, că voi reuşi să fiu un reper sub cer, altfe ca Solomon/ David poetul biblic a psalmilor magici şi delicați, să fiu omul vrând dulce să vreau ca Eminescu să le aibă totul, în toate cu sănătate şi genial, fără egal național, că vrea să le aibă pe toate, că, în scris, trebuie să scrii cum trbuie, să nu scriu ireproşabil, că nu există cale de întoarcere, românii având bogată experență poetică asemeni lui Solomon, în epopeic, cântare a cântărilor care a cerut lui Dumnezeu nici mai mult,nici mai puțin, nu puțin lucru, a cerut, înțelepciune şi a fost, în asccensiune, cu visul la cheie, din cale afară de vară, opera omnia de România, că şi mie, să nu mă îmbolnăvesc, îmi pasă să am şi, în trăire artistică, de biserică, cu vreme bună pur şi simplu, în asamblu, în viață durabilă şi utilă, cu împărăția luminoasă, în valori şi culori fără pereche, frumoasă, evaluate prin talanții îmulțiți cu brio, în veleități înăscute, native, cu perspective, de viitor. Ce prietenie, iubire de aproape mai e, dacă nu ne putem apropia, în carne şi oase, unul pentru toți şi toți pentru unul? Cum ajutăm pe oameni? Luăm oamenilor temperatura şi ne prostim, că-s liberali şi nu măresc pensia cu 40 la sută cum s-a promis, nu se măresc, liberalii nefăcând economie ca bandiți, peşti împuți, putrezi, la cap şi contra umanității nenorociții politruci, oameni de nimic, un nimeni şi ciulii-bulii, mațe pestrițe şi fața întunecată a vieții. Că neigenizați nu pun virusul, în izolare, cu măsuri suplimentare ca pe Poter, deşi, în România nu trbuie, din omenie, nu trebuie, că nu trebuie, să se stea ca Vrăjitorul din Oz, că nu trebuie să se stea cu mâinile încrucişate şi să trăim, în pericol, într-un coşmar. Noi celebru ca o notă muzicală, trebuie cu toată energia trebuie, că nu-i o joacă, trebuie, că trebuie, cu zâmbetul din priviri, trebuie să dăm cu bunăcuvință şi bună dispoziție, în ecuația socio-umană cosmico-stelară, trebuie, că trebuie cu stare de bine, trebuie să dăm ce-i mai bun, în noi, ca într-o cursă infernală capitalistă, după noi potopul făcându-ne dreptate şi făcând senzație cum trebuie, să fim noi înşine pe Arca lui Dumnezeu, făcând ce trebuie, cu țara pusă cu Vica la cale şi dacă nu mergem să vedem marea. Cum ne ținem de cuvânt? Ne înteresează cum arată vremea de caniculă. Ce facem cu cei fără sare şi piper, care au dat-o-n gard aducând prejudicii?

     - Da, da, craiovenii, n-ar pierde cupa şi Cheşeru aude la balcon îndemnul polițaiului:

     - "Coboi, că-i nevoie să şutezi bogat golul, că merită să-ți urmezi deschis visul o super ofertă a vieții, cea mai tare distracție: succesul, Ben, făcându-ne dreptate făcând cu senzație cu agonie şi extaz, viața fiind un bonus Iisus făcând bucurie, sărut-mâna, la ai noştri, că avem un filing cu mult soare şi căldură de om care n-adună norii ca Toma Nour."

     - Acestă declarație firească nu sperie pe nimeni. Tragi de tine, că nu abadonezi lupta, în drept de a fi, cu inspirație pus Iisus, în bio verde, dovadă că exişti isteț felix, Zamolxis,D ecebal-național. Nu complici un lucru bun.

     - "Fă mişcare din orce," zice perfect Simona Halep.

     - Ce se ascunde sub masca omului, uneori ca "Dihanie ciudată alcătuită din contraxte, cu demnitate de om care mai duce la ordonare, că duce şi, în derută, cu toate că este o logică care strânge cu risc şurubul rupându-se, uzându-se, că dacă pui urechea pe un certificat de căsătorie auzi nostalgia anilor care au trecut, iar dacă pui urechea pe certifactul naşterii copilului simți fericirea anilor care vin, în galop, în trap, în alb-negru de alba neagra punând lucrurile, în ordine, fit beg, cu performanță, în drag cu drag civilizat, cu făinoşag trecând mireasa şi maturitatea, peste pragul casei, raportat la piața muncii şi piața cu echilibru a păcii? Trebuie să înțelegem cum stau lucrurile ca să ştii, cum ar fi mai bine, dezvoltându-neadolescența autonom, cu imaginea autentică, că uşa spre universaliitate e deschisă, că viața ne provocă şi modelează. Contând ceea ce contează, că efortul e, în mintea şi, în picioarele tale făcându-ne auziți natural, în versiunea adecvată. Trăim ce contează, dar frustarea, întristarea trece cu greu clipa de şoc şi iese la iveală catrastrofa unei despărțiri între doi soți, că nu-i ideal, eu fiind fericit cu Vica şi dacă eram o minge de pimpog, că există nostalgie şi frustare. Uneori e drum unic, fără întoarcere, aşa că de ce să alergi degeaba, tu trebuind să hrăneşti situația cu iubire, că de ce să abandonezi familia, scopul echilibrat, de familie întreagă, morală, de bună stare? Eu cu Vica la o aşa situație şi nu, că a fost numai înțelegere între noi, n-am ajuns însă la divorț (de ce?) Era şi nota 10, în relația noastră, ziua bună cunoscându-se şi după câte drumuri aveam de făcut cu bio-vaca scoasă la păscut. Era şi un benefic şi un eficient între noi şi bunica-mi spunea să avem răbdare unul pentru fericirea ceiluilalt şi omul trebuia să fie selectiv, în filozofia lui simțind farmecul şi măreția vieții, că nu se există pe pământ, om fără păcat, era o informare şi o încredere de informare a publicului. Vica era o scumpițică. Ea era o luptătoare, împăciuitoare şi un aliat cu mine, îşi da seamă, să domolească coflictul, când unul lua razna desăvârşindu-se, Love story scrisă cu mare avantaj, curaj, de Erich Segal, care în felul lui a suferit că a scris incurabil, că toți avem o cruce şi un destin fiind parinte-scriitor şi a romanului  Intrusul, carte ca la carte, carte o reuşită, artă de mare dar, de autor, scrisă cu artă, că talentul lui răzbate cu iz universal. Aiesta e părerea mea personală, cu inedit şi cu indentitate propie națională.  Segal scria sumar, în fugă ca într-un bettsseler lapidar, nu scria bogat, cu talent ca Marin Preda, care scria cu tragere de inimă. Marin Preda, pentru Dumnezeu a fost omorât de o rusoaică şi nu-i nici o mirare, că mulți scriitori buni ne sunt omorâți, rămânând un mister moartea lor. Cum e să faci, cum vrei tu, Ben/Melania aflată, în Canada? Sunteți cu vorba dulce de dulce minune şi înțelepciune treziți la viață. Noi trebuie să facem inspirat să iasă bine. Să nu lăsăm nici un copil fără şcoală, că este şcoala din valiză ca să ne ducem toate planurile până la capăt, că noi avem planul acestui popor aflat sub sfàntul tricolor, itemerar şi cutezător. Scriu,Ben şi nu-i nevoie să mă ierți greşiților noştri greşelile şi ispitele, vrând să ni se adune binele, până a nu ni se găta zilele cu bonus Iisus, cu un mai presus de cuvinte. Voi trăii datorită vouă voi continua să trăiesc, datorită vouă care m-ați încurajat să scriu: că sincer şi din inimă m-ați îndemnat, cum rar, temerar, sfințiți cutezător, cu har şi cu talanții îmulțiți literar, veleitar:

     - Scrie, Pavel, scrie!" Cum e să faci, cum vrei tu, Ben/ Melania aflată, în Canada? Sunteți cu vorba dulce de dulce minune şi înțelepciune treziți la viață. Eşti o dulce doină după cum doineşti lină cu lumină. Nu mă refer la asta, ci de bani care ar trebui să-i dau, în plus la Finanțe-Dej. Cărțile de care vorbeşti, le dă editura, ea publicându-şi 10 exemplare, în plus pe cheltuiala sa (ori nu ştiu eu cum se descurcă, gospodăreşte, o editură?) Nu mă refer la asta, ci de bani care ar trebui să-i dau, în plus la Finanțe-Dej. Cărțile de care vorbeşti, le dă editura, ea publicându-şi 10 exemplare, în plus pe cheltuiala sa (ori nu ştiu eu cum se descurcă, gospodăreşte, o editură?) Cine te remarcat şi ce anume au zis,Melania de Romània? Alt frumos al narării luminoase de Iisus Hristos -Făt-Frumos a ceea ce-i iubire, drept cu îviere de a candida la fericire. Modul cum povestiți e subtil şi cu stil, un mod de a fi cu frumusețe şi noblețe, că iubeşti ca nimeni altul scrisul. Şi asta-i o poveste, de bună veste, din care deducem intuitiv ce-ți place fără a te reinventa şi vădit eşti o plină, divă de talent nativ care l-ai îmulțit ca om potrivit, la locul potrivit mai genial național sfințit, înABC-ul: omenesc românesc. E o filozofie din filozofarea vieții nemuritoare de binecuvântare întru răsărit de soare şi căldură de om, pur şi simplu cu echilibru exemplu de templu, cu înflorire de pom/Dom, în monstra Quo vadis, Domine!? Viaţa-i un rol fir-ar, Mama ei de viaţā! cântă Jan Constantin și e actorul la înălţime și culme. Ce facem pentru o viață frumoasă şi sănătoasă ca să nu fie, în drumuri spre noi, sine, după noi potopul? Am descoperit mulți, chiar şi Augustin Buzura, cu deosebită plăcere, să zic, în serviciu unui întreg popor, că psihatric, scrisul, îmi prelugenşte viața ca un român ce sunt chiar dacă merg din eşec, în eşec, cu înfrângerile biruințe cu noblețe, înălțătoare, că dau cu succes piept cu viața provita, că cum e posibil, că fetița moare pentru că nu era cine-i face pelicilina salvatoare de viață şi totul era exotică şi paradoxală România, îşi vinde evreii făcând cea mai bună afacere, loz, în plic, că cum îți vinzi tu ca om concetățenii, chiar dacă-s o minoritate (Eminescu n-a făcut aşa ceva, mare catastrofă, e anti-evrei, anti semit, cum se poate?) Evreii români sunt oameni care satisfăcuți iubesc România, că e evrei-români, adică buni? Aveau motivația, evidentă, chiar dacă citise Tamudul, accentul e românesc dar e o mândrie patria limba română şi, pentru cei plecați din România, că România e ceva satisfăcător, noi chiar, în somn suntem activi şi creeativi perspectiv, provita, uneori ca-n spionajul modern privind ca să-l distrugi ca om). Noi suntem însoriți ca acel academician pshiatru, neorolg, cu o picanterie ştiința, păstrându-şi conştiința şi pe timp de război şi dacă erau urmăriți şi hăituiți neomenos, barbar, fascist, hiterist şi neartist ca nimeni şi pe nicăieri, în ciudă că vorbim şi avem gândire ca animalele cuminți care se consideră că n-ar avea vorbire şi gândire Ca România ceea ce e, în iubire, candidând la fericirea celorlalți, ca să rămână tranşant şi transparent inteligent-complexă, o binefacere pentru străinătate, însă ei însuş, îşi căşunează, face, excesiv rău, îşi ei însuşi că tinerii emigrând, în cele 4 zări, 4 puncte cardinale dându-le creerul nostru prosper-activ şi creeativ, altora (dar ce vorbim, deşi e o perfuzie tonică eco şi bio, performantă ca o perfuzie de sânge, o împrospătare şi a pro-Europei sustenabilă, fapt care nu poate fi negat, fapt care pe noi ne face să nu trăim fericiți până la adânci bătrânețe neprotejate de nimeni cu performanță). Satele fără tineret, fără ferme de animale/ fără pământuri nelucrate agricol, ar mai fi prospere? Totul ar fi, în paragină, o catastrofă şi apocalipsă. Te joci cu focul şi te arzi. Amenda te face să fluieri, în biserică, că pasc vitele pe acoperişul caselor. Un element esențial al satului, e să nu-i înstrăinezi pământul, dar nici o lege ca casa şi pământul care nu se vinde, să nu se vândă nimănui.

     - "La o mămăligă mare sunt şi multe haimanale", zice artistic Mitică Popescu. Melania, tu ce zici, că ceva ne inspiră. Ce anume ne inspiră? Unde ni muza, cum se zice? Cum am încălecat, în şa, în misiunea noastră publică, că-i o siestă ca turismul, în frumusețile patriei cu aur şi grai limba română ca Urma, tătăroica care s-a îndrăgostit de şchiopul Darie, nimerit, în Dobrogea la ei, slugă, cu o frumuseță morală, comoră umană rară (citeşte Desculț/ vezi filmul: Pădurea nebună, din ciclul, Rădăcinile amare şi restul: opera omnia? Amenda, sunt ouăle feştite, pictate, cu beşini, în naturalul uman, o trăire-n van? Hai să cântăm ca Barbu lăutaru să cântăm pe la domnii şi la mândre cununii! E ilegal să faci rău, e fără estetic şi fără etică, pe Arcă şi-n biserică era frecventată de pioasa frumoasă şi religioasa Vica, Vicuța, de Ciubăncuța. De ce dezechilibrăm bio-echilibru, în bio-sistem, din prostie, orori, să ne auto-distrugem, în comedia Honore Balzac social-umană, din pasiunea, din România minunea mea. Românul e frate cu codru, dar pădurea şi cum zice Constantin Tănase:

     - "Şi cu asta ce am făcut ?! Eu sunt parte dintr-un experiment inteligent, de pe pământ sfânt. Am iubit şi te iubesc, ce mult, mândra mea, te iubesc, până mă ofilesc şi mă prăpădesc! Că numai cine şti să se stăpânească, mană cerească, patria limba română, România, o să stăpânească.

     - "De ce ori unde mă duc, tot pui de pupăză aduc", zice Iancu Jianu haiducu. Trebuie să vezi intuița şi crudul adevăr, cu dor şi dragoste de viață a lui Ion Lazu/ Lidia care cu instictul ei femenin te intuie, ce poamă acră ai fi, ce panaramă de om rătăcit, în acele străinătăți cu slăbiciuni şi capricii de zombi, uneori omul de dor de țară şi neam  moare ca trăsnit, nu mai poate să rabde haiduceşte/că nu da omului cât poate răbda, mai ales când omul mai face cu socotință, face cu mâna lui, în ciuda suferinței haiduceşti şi de poveşti e un brend pe la noi, cu experiență. Calitatea omului contează, ceva: durerea ne pune să facem gargară cu pioneză şi ne pune dându-ne de furcă, ne pune, în paranteză. Omul, Ben, e un maestru şi ştie să pună binele-n lumină. Şi din fericire, ne simțim bine. El prea frumos vede lucrurile, prin metafora viziunii sale.

     - Tu citesti foarte bine femeia. El e mai bun, omul. Dar ce sa faci? Asa ne peticeste soarta ca sa vedem.

     - Fiecare paşte iarba care o cunoaşte asemeni scriitorului din Balta Brăilei, Fănuş Neagu. Care ne ia o piatră de pe inimă, chiar dacă se ia la luptă dreaptă cu Eugen Barbu, un bucureştean care are şi el darul din darul scrisului.

     - Stii? Pana la sfarsit unii devin diamante din ce in ce mai greu de zgariat iar altii in praf se farmiteaza.

     - Nu se temea nimeni, că sărutul l-ar fi infectat cu microbi pe cel care săruta. Ìn primul între cei doi exista viața și entuziasm de câștigare, a valorii, ca un șef de promoție cum eu n-am fost, că nu învățam, deși ar fi fost spre binele meu, dar eram un fițingău aflat sub grumazul ceterii, în ironia vieții, cu regret profund fără cinism. Unele lucruri, sfaturi bune, le poți zice ori la perete/ la Daria, că n-ascultă şi cu mâncare fierbinte, din cale afară, îți nenoroceşti dinții şi stomacul, dar ce-i pasă ei, uneori nepăsătoare, mâini sparte şi sac fără fund. Ne trăim traiul și ne mâncăm mălaiul, ne șifonăm. Da, trebuie cu prioritate o viață echilibrată. Viața-i punctuală, după nişte reguli şi un respect față de om cu ingrediente perfecte, uite o dezvăluire a stejarului cu rădăcini geto-dace-felix.

     - Ce  mă inspiră? Atunci cànd răŝpund mă inspiră întrebarea care mi se pune. Cànd scriu mă inspiră adunarea elementelor din cunoștințele mele, pe care încep, după regulile gramaticii și ale scrisului să le înșiruiesc ordonat, spre înțelesul clar al tuturor care mă citesc. Apoi recitesc ce am scris de două ori și pe urmă trimit manuscrisul... Vă admir și pe Dvs. pentru inspirație. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Şi eu ca un burlac, după ce a murit, surprinzător Vica, moarte unui drag nefiind aşteptată, chiar dacă, dacă murind careva drag şi tu mori un pic, că eşti o boambă întârziată, o romanță pentru mai târziu, boambă neexplodată, un eşec, Titanicul scufundat. Melania, lui sfântu', tu, n-ai trăit haiosul copilăriei, deşi național asemeni hâtrului Creangă care ca o joacă cu splendoarea ierbii din curtea şcolii, în cazul meu inițial de la primii paşi bâjbâiți, împleticiți şi deabia oaia, prin ocolul, curtea bunicilor, suficient de largă ca să alergăm mai apoi de carți până marți şi de joi mai apoi, mai aparte, divers, diferit, deosebit şi distinct ca şi cum nouă nu ne-ar ajunge lumea şi totuş toată integră, în zburda noastră, lumea părea, c-ar fi a noastră cu ajunsală şi cu neajunsală, cu ciondrăneală şi totuşi altfel ca-n La stăpâni/ Mama, lui Gorki, că fiecare dăm seama după mintica noastră tabula rasa (nu mă mai întreb cum vine asta, că o încurc rău de tot, mă înpedic, în peteici şi ițe, cu fire trecute şi prin spată pentru a țeasă, în razboi, după urzeală, în pânză/pănură ca într-o competiție sportivă pe timp de nepandemie, sub Ceauşescu cu altă libertate mai libere, rar, în cădere personală liberă cine cade putând să se şi ridice, că nu era stare de urgență cu restricții pandemice care te frustează şi te duc, în derută, de intrigă, că nu mai ştii pe ce lume trăieşti. Deci scurt pe doi, ce-ți mai aduci aminte, din copilăria de ştrengăriță ca o Smaranda popii suită pe calul bălan şi biciuită cu Sfântul Nicolae, de chiar taica popa? Nu-mi spune, c-ai trăit, în alte vremuri, de cum, când învățătorul şi feciorii satului erau prinşi cu arcanul şi duşi cu forța, în armată, deci, tu ce-mi povesteşti, turui din gurița ta, despre acei ani miraculoşi a nepăsării şi a jocii? Bună să vă fie inima! Cum ieşiți din rutina zilnică, fără a face, nici o crimă/ tentație, în care Naval e, în disperare ori ce se întâmplă la fel, în Belorusia? Cum deabia o scoateți la capăt ca pisica călător clandestin, în avion, a tranversat America, ca-ntr-o glumă zisă de Ion Creangă, în Ieşi la bolta rece, de unde nelipsit e de lângă o ulcică de vin, nici Eminescu venit cu prietenii de la Junimea să se răcorească şi să-şi astâmpere setea, dorul de Floarea albastră. E o zi obişnuită, dar ziua e dificilă pentru gospodina muncitoare Vica, totdeauna pregătită migălos, ordonată şi disciplinată, s-o ia zorită, cu spor, să o ia de la capăt luminată, minune a minunii, în lumina luminii de biserică şi a lumii, în culmea culmii, de patrie limba română, cu ilustrație, în omeneasca ecuație. Bună-ți fie inima şi-n rutina zilnică frumoasă şi de acasă! Lângă Vica eram pângă flacăra iubirii, la o enegirzare, născându-mă din nou, prin botez cu ea, primenire cu binele punându-l, în lumină, în primenire ca o apă curgătoare care trecând peste trei pietre, cum zicea şi Vica, devine purificată, curată, cunoscându-ne păcate, chiar dacă Vica nu era pururea fecioară după ce născuse 4 copiii. Stimulul, îndemnul, pentru scris, a fost, lauda, stimată şi neprețuită, Melania, deşi la pomul lăudat, nu mergi cu sacul, ori tu n-ai părăsit lucrarea şi ai ținut sacul până ai căpătat purcelul şi te-ai îmbărbătat, în bunătatea ta, liturghie a ceea ce eşti prin iubire şi dreptul de a fi cu glorie, înveci, aleluia zidind biserica ta pe temelia de piatră a lui Eminescu, un trecut glorios a ce-ți doresc eu ție, dulce Hristos, dulce Românie, că tu ca El ai legat ceva pe pământ şi ai dezlegat ceva pe pământ, să fie relevelat pe pământ pentru oameni chiar dacă sunt apridunini, replici şi nu tot timpul contrazicându-se, în funcție de circumstanțe, fiind şi martori, apostolii, martorii cuvintelor Lui ceea ce este important, dar noi cum cunoştem pe Iisus ca lumina luminii care a pătruns, în noi?. Pe ce ai zidit biserica scrisului, cu voința lui Dumnezeu, răul să nu te biruie de-a lungul timpului olimpului, România, pentru unii scrisul fiind ca Hristos, Dumnezeu, din Dumnezeu adevărat? Scrisul lucrează, în toate şi toți ca să ne înfrățească întru pace şi pâine alduită peste lume ca o voință cu bunăcuvință. Să mulțumim lui Dumneze pentru tot ce avem şi suntem ceea ce iubire suntem, că suntem! Scriem prin Cristos, în Cristos. Oamenii văd, că România nu-i stână fără câini, că primejdia la păduri care sunt braconaje, dar nu numai cu asta tâlharii ne frustează în globalizarea şi, în distrugerea națiunilor, distrugere apocaliptică, flaglant nimicitoare, că mai ştim şi noi despre capitalişti care nu fac nimic extravagant, ei ca baroni trecând îngânfoziți, trecând prin viață ca peştele prin apă, ca Lostrița care piere ecologic şi bio, în apele din munte, piere din habitatul lor natural, că omeni răi din lumea rea au înteres pentru fes, în plusul de varietate, pitorească, social-umană. în capăt de grajd, când din cauza şoricelului, Ioana studentă la Facultatea de Medicină Veterinară, un fel de Veronica Micle care orbi pe Eminescu, prin drăgălăşenie şi inspirație, cu noblețe, în flacăra iubirii, la capăt de grajd, mi-a sărit în brață şi eu am pătruns-o cu intromisiune şi erecție satisfăcând-o ea matifestindu-se prin orgasm, dând, în fericirea ei contra din curuțul ei nud bine conturat fizic şi mie arătându-mi ce frumoasă-i viața cu o femeie, dar intrusa, studenta, ca Urma, N-a trăit fericită până la adânci bătrânețe, cu toate că a găsit viața prin Pavel ca să trăiască liberă cu frumusețea, în drept de a fi aparte. Am şi eu, unbrele mele, Ben, omule! Ioana nu mânjii, nu înroşi, cerceaful alb ca lacrima crinului şi-n satul ei, din Oltenia, după obicei trebuia dusă pe grapă acasă la părinții ei, dar, în ce sat, că Desfăşurarea s-a desfăşurat desăvârşit, în oraş, la Cluj, pe Oaşului, în ferma zootehnică a lui Toth, în camera din capătului grajdului cu vaci a gostatului mai către Chinteni, Valea Chintăului, dela fabrica de porțelean, Iri mai sus. Fiecare face ceva, dar nu ştie de toate, însă fiecare zi ne aduce ceva, cu îndemână să învățăm ce şi cum e bine, însă noi din instinct facem binele/ rău care nu-i pe sufletul meu. Tu eşti uimitor Ben/ tu, eşti uimitoare, Melania şi, c-a fost asta bună, unde ni secretul de a fi om lumina nestrivită, că de ce-ai distruge, călca, pe flori, la examenul misterios al vieții cu imagini culori şi valori, astrale?

     - Pentru fiecare dintre noi, oamenii, societatea,rugăĉiunea, scopul vieții este diferit. Depinde de caractertul și educația noastră să fim drepți și cinstiți, sau să fim nedrepți și necinstiți. Chiar dacă am fost corecți și nu ne stăpânim impulsurile rele care vin în cugetul nostru vom deveni răi. De aceea , zice Domnul ,,Priveghiați și vă rugați!”. Priveghiați ca să nu luați sfaturi și obiceiuri rele. Rugați-vă ca să aveți putere în acest sens, ca să vă păstrați curați. Nu prea am văzut bogați fericiți pentrucă fericirea lor este doar parțială, după înclinarea pe care o au și pe care o cultivă, o ajută să sporească. Pe când omul simplu și cinstit este întotdeauna mulțumit și fericit, bucurându-se de orice lucru cât de mărunt care apare în drumul lui. Poetul zice: ,,Viața-i luptă, ceci te luptă!...” Luptăm în fiecare clipă cu ispitele, cu neajunsurile, ne umplem timpul cu munca sau cu lucruri simple și frumoase gândind:

,, Toate pentru Slava lui Dumnezeu, necârtind.

,, Toate și pentru societate, nepărându-ne rău că nu ducem în pământ ce am ceeat , ci lăsăm aici pentru folosul altora.

,,Toate necesare și pentru familie, asigurându-le cele trebuincioase traiului , educației și credinței.

,,Toate și pentru noi înșine,  resprecând hrana, igiena, somnul, odihna și un trai și o viață cumpătată. (,,Îngrijește-ți trupul tău pentrucă în el sălășluiește Dumnezeu!„)

 Cam astfel am învățat în mulții mei ani și totuși am păcătuit, fiindcă am avut și momente de slăbiciune și de îndoială. Aceste percepte se potrivesc oamenilor, statelor, guvernelor. Abaterea de la aceste principii duce la dereglări greu de îndreptat, care au cauzat pierderi nu numai de cinste, vieți, ci si distrugeri de imperii, cum a fost cazul Imperiului Roman, care dintr-o glorie nemaipomenită a căzut în delăsare târând și poporul tot într-o asemenea stare. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu

     - Noi fără exigență ce putem realiza? Bună ziua că s-a trezit conştiința, dulceața, că de dimineață conştiință cu spor de viitor, reper spre cer ca-n pe pământ şi-n cer, o gură de aer, boni-bon, că nu sunt, cum nici tu, pertu, nu eşti trombon, ci cu adevăr mascat, îmbrăcat, în lumina metaforei, cu brațe aripi de îngeri şi  năstruşnicii, ideei furate de la zei-femei al României mari. E o parte plină a lucrurilor, un obicei, la Ben aiesta provita care tot timpul se gândeşte la ceva, deşi a sa muiere Ming, în spatele casei, Melania, nu-i aduce o bere, că nu s-a eliminat, că n-aexpirat, pandemia cum n-a expirat nici, în România, că nu-i eficientă, protecția, în Australia, pandemia, dar el are vise, speranțe noi, după noi potopul, cuvântul sfântul.

     - "Nici din septembrie nu ştim ce se întâmplă cu învățământul", zice o profesoară. Totul e atât de transparent şi dacă nu e OK, cu ramuri bat, în geam de sub plopi fără soț, că teii nu mai sunt înfloriți prin ideei, pe alei cu porumbei. Era iarnă grea notez, în10.02. 1982, scriu cufurit, beteag şi neobişnuit, greu de răsuflat, greu de scris, că iarna pare să nu-şi dă de rând, nu-şi dă rezonabil de capă capăt cu regulile de rigoare pare că nu se gată şi-i capricioasă, geroase, de spaimă şi nu-i mişto, că ninge, ninge a naibii şi ce-i drept, când ninge nu-i aşa frig, însă e şi ger şi viscol interminabil şi ca să se adeverească: de ce ți frică nu scapi (se mai zice, că nici, în aprilie nu va fi plăcut, nu va fi plăcut şi primăvara va întârzia şi imposibil lemne de foc voi avea, voi avea lucrurile bune, că nici maşina cu pâine nu poate străbate nămeții până-n Ciubăncuța şi Marin Pruneanu are bunăvoiță şi chibzuit ne aduce drăguț pâine de la Bobâlna, maşina cu pâine doar până aici putând veni, eu fiind la Cluj, de unde-mi era imposibil să viu acasă, că nu era cu ce autobuz să străbat până la Ciubăncuța, dar Vica gospodină era şpileră, maistră îndrăsneață şi isteață ca o copiliță care nu sta locului şi era cu încredere. Pe aşa  vreme de minune, cine să-ți vină cu vaci/bivoli, ptinse să-ți aducă lemnele, că țăranii, n-au scoate nici câinii din casă, că erau miloşi cu rugăciunea între dinți crâşnind cu pioşenie:

     - "Îndură-te, Doamne de noi şi ai, Doamne, milă de noi! ca rugăciune a inimii lor de toată lauda. În Cluj, într-o frizărie din Piața Mihai Viteazu, aflu surprinzător, că şeful autogării s-a îmbătat şi a căzut, în omăt şi i-au înghețat şi au căzut degetele de la o mână nenorocindu-se nemernicul, din cauza necumpătării lui. În tot e şi o grație divină. Daria, numele lui Daria de la Darie a marelui scriitor liric român Zaharia Stancu, de ce, nu am ce să vă explic, că se înțelege citind romanul Mere Pădurețe, scris cu dragul Ben Todică-Dialog amical de anume pentru că românul nu-şi uită rădăcinile de stejar, geto-daco-române, că am scris cu Ben precum am scris şi Căutând după mere, am scris tot cu acest suflet larg deschis artist şi generos care m-a acceptat şi colaborator pe blogul său, în Australia unde, în Victoria, îşi trăieşte gloria şi amărărăciune de zombi rătăcit de țara, patria limbă a sa în care scrie cu o paletă largă de scriitor, cazania, de director radio şi televiziune, în limba română promovându-ne cultura şi graiul, ceea ce noi avem scump şi drag, literar, îmulțit autentic, în har, arhaic, extras din vorbirea mea primitivă, din copilăria zglobie şi fără griji, în ciudă că Tismăneanu ne calomniază epoca de aur, în care am copilărit de bine şi de rău: am trăit bine oricine ce-ar zice egoist a altceva egoist şi viceversa, eu scriind mai altfel decât haiosului şi talentatul Creangă, totul fiind ca la Solomon cântare a cântărilor ori la David psalmi, având un atuu, tabu şi brend, în suferrința, hobby, al României pitoreşti (nu înțeleg pe români de-ai noştri, iluştri care academic ne hulesc). Fiecare aparte ca la carte şi mai presus de moarte rânduiți, aşa prin flacăra iubirii trecem ca o pâine caldă trasă-n mâine, trecem unici, prin viață văzându-se schimbarea şi transformarea. Este un pas decisv creeativ, model de succes. ori decât lung ar fi pământul pe mine mă poartă gândul şi-i dărui cvântul doar lui Vica, românca, că-i frumoasă, cum nu-i alta ca românca mea, una cu mândra românca mea, că ea pune binele-n lumină ca harnica albină, că ea lină inspirată zboară eficientă, în lumină lină. La noi nimic nu-i cum trebuie, nici şcoala nu merge cum mergea de parcă ar fi iarnă şi n-ar mere împotmolite mijloacele de transport şi cum credeți că onlaine se desfăşoară normal, cu normalitate şcolile? Vica-i la şcoală mătură sălile de clasă (unii zic, că şi ei o pot face, dar dacă pot de ce nu o fac şi la concursul pentru postul de îngrijitoare de ce n-au reuşit, uni prin neprezentare au picat iar lui Alexandru Dihoru, Găvruş degetele n-au avut sporul ei să curețe lună şi bec şi să şteargă ferestrele la Şcoala, din Recea-Cristur (despre asta şi Vica, făcându-i-se lui Vica o mare nedreptate, că nu s-a menționat, scris, în monografia Recea-Cristur, o aşezare caldă, deşi monograful, autorul, avea arta scrisului şi scria cu succes şi cuminte cu aşezare). Revenind cum ar zice francezul, deş ce nu şi Alexandru Dumas, dar şi cel, cu Dama cu camelii, fiul, venind la oile noastre: şi Flaviu care merge la vițelul Mândraiei să-l alimenteze, dar şi Marius, erau învoiți de la şcoală pe motiv de boală erau răciți, că ningea şi era frig, ger de îngheța ouăle de sarcă, în cuib şi nici o insttuție nu-şi desfăşura activitatea industrială aşa cum trebuia. În tot şi toate, nu mai era cele bune să se adune! Mă, dar, tu, nu ştiiai: vremea se cunoaşte după vânt şi omul, mă, după cuvânt, aflu, în 10. 02. 1985, minunatule, Ben Tidică, de la Ana Rus de 57 ani, din Panticeu. Nu doar acuma ne-a fost relativ greu ca generație de sacrificiu, cum ni se zicea, copiilor! Unde să ajungă ca stare de spirit, punând binele pe linia întâi a ce ne-am dorit devenind realitate? Este un pas decisv creeativ, model de succes. Felul aista de a fi a societății mă ține, în şah, de parcă n-am ave experență, trecutul glorios şi noi trebuie să răbdăm pentru ce iubim şi ştim să fim cinstiți fără să ne prefacem, că ştim ce ştim de la părinții strămoşi. În natura naturii flacăra iubirii şi e de a firii, Mesie a iubirii. Tu, Înger, îngeraşul meu răspunzi pront, harnic şi astfel drăguțo, mă faci să nu fiu singur, marele singuratic, scumpo. Dealtfel, astfel ştiu, că nu eşti bolnavă, agero. Desigur, tu nu doar atâta, dar cunoşti materia de oameni şi ai încredere chiar, în tristețea lor, îi ajuți să aibă aripile, gura Ion gură de aur, că nici ei cum şi de ce să te jignească simțindu-se gentilomi şi cavaleri, chiar dacă alături are pe Ming, care nu-l plictiseşte şi-l iubeşte aşa cum şi pe mine m-a iubit hulpavă Vica mea, uite-o răul şi nici dumneavostră să n-aveți parte de rău, drăguță! Te dovedeşti a fi ca Ben a fi de a fi cu adevărat româncă, o poezie cu irizație de România, predestinată provita, pentru ceea ce e iubire pentru ea şi simțământul aiesta mă încântă, simțămintele de om român.

     - "Nici din septembrie nu ştim ce se întâmplă cu învățământul", zice o profesoară.  Astfel suntem cu ce ne înteresează şi contează, pe drumul de succes. Eu scriu ce Dumnezeu, iubire, mi-o lăsat, la lume de dat. Oricât sunt de lăudat într-o zi mi se va pune  lăcată, Valeria Peter Predescu tot cam aşa spune, că oricât de lăudată e, în cele din urmă, pe a casei uşă se va pune lăcată şi doar cineva din când, în când, va mai fi cercetată ca lumea să mai întoarcă capul ca să nu ne piară rădăcina, că străbunii aprind lumina. Ben e un apropiat față de cei dragi, un înger/ mai mulți, că n-oo îmbătrinit nici el degeba, în sau pe poale chinezoice ca să putem zicem, că tot ca să nu fie singur a făcut-o, cum şi Marin Preda, cu pictorița la casa scriitorilor de la Mogo Sadoşoaia, ca să nu fie prăpăstios, dar a fost pentru acest Făt-Frumos a scrisului de la Cartea Românească şi dacă n-a fost fițos ori mai poți şti ciudățenile unui artist de genul lui, chiar moartea fiindu-i o taină, un mister, cu presupuneri ca-n cazul lui Eminescu, Nicolae Labiş cu tranvaiul şi, chiar lui Mihail Sadovianu cu francosonii lui, dar controversat, c-ar semnat pentru condamnarea la moarte, confundându-se marfa cu ambalajul, sula cu perfectura, în ciudă că opera lor, ce au scris e de valoare şi de ce nu am accepta, că la toți asta le-a fost soarta, destinul, că de nu s-ar fi întâmplat, n-ar fi fost cum a fost o viața lor de om. Prin scrisul vostru, îmi treziți adâncă emoție, în a sufletului ecuație, cu mulație şi rezoluție şi din partea mea ca iubitul conducător, s-aveți aleasă stimă, sentimente de prețuire oricât, indiferent cum vi s-ar părea de bizar scriindu-vă astfel ca şi cum aş scrie lui Ceauşescu, că mie unuia, deşi sărăntoc, lipit pământului, recunosc: nu mi-a făcut nici un rău, copilărind, în grija lui Veronica şi Dragomir, fugiți de colectivizare mai întâi la Leghia, în cariera de piatră de ipsos, unde tata a fost vagonetar şi deabia apoi, pui de muncitor, deveniseră harnici muncitori: tata la Rapid fabrica de ipsos, ghips şi mama muncitoare la cerneluri, tuşuri şi cretă, ulterior trecând la Vlădeasa Huedin şi mergând la mormântarea lui Titica, Felicia Ferghete, fată de a popii Sabin care n-a avut loc, în Cluj, ci-n Aghireş-Fabrici, unde şi Sever, Augustin Miron, va fi precis îmormântat, la Cluj costând de parcă n-ar fi locu de veci, tot din pământul României/parcă noi am fi străini de România şi nu aici, în acest spațiu am ostenit şi rupt oasele muncind? (mi-ți reproşa că nu mă pricep, aşa că să tac, aici fiind de când lumea nişte cheltuieli administrative, reguli, care peste tot există, problema e că nu suntem noi destul de supărați,pleoştiți, parcă duşi de acasă ca să nu mai fim necăjiți şi cu altceva, de moartea celor dragi? În propria noastră țară de ce n-am avea loc oriunde sub soare? Nu plătim înglodați o viață: impozite, de parcă am avea de la străini pământurile şi casa? De când lumea a fost aşa s-or băga unii advocați neangajați care merită un... Pe vremea Daciei felix tot aşa a fost? Toate se primenesc, în scris, prin sufletul meu, la tine cum e Melania? E vorba de un respect față de tot inspirat tradițional e din patrimoniul nostru sclipitor național, că astfel luptăm cu durerea. Afară-lumină şi bine, dar mândra nu mai vine şi dorul de ea mă nelinişteşte şi din somn mă trezeşte, dar văd de poveste, că Vica nu mai este. La Dispensarul Sanitar-Veterinari şefii,medicii veterinar Recea-Cristur,ni s-au perindat, unii mai superiori şi alții mai tragico-comici:

     - "Domnu doctor Tamaş Virgil, vă rog veniți dincolo, el cum să lase sticla de vin, deşi era obosit, epuizat? Erau acte Adas de completat şi de semnat, dar el avea suişuri şi coborâşuri de chilipiruri. Asemănător ca el era unul Petringel, Revnic, din Osoiu... Cineva de la agricultură:

     - "De ce să nu spunem, c-am terminat cu însămânțările...

     - "Da, că şi aşa operatitiva e o minciună scrisă şi comunicată telefonic, se bagă domnişorul doctor Virgil Tamaş, priceput să dea replici, să biciuiască, asigurând un climat de basm, de comici vestiți ai ecranului, mai având şi frumos zâmbet (imaginează-ți de ce să spui eronat, impecabil, c-ai terminat însămânțările, de ce operativa către județeană şi apoi tovarăşului..., de ce să fie o minciună? Care ar fi schimbarea-n bine ca să ne dea speranțe, că una-i a dori şi alta-i a fi adevăr mânjit de înterese. Docrorului, îi sclipeau ochii ca mâții, în săptămâna brânzii, beutura făcându-şi efectul, preşedintele Crăciunaş Lucian, Purcelul, gospodar, cunoscându-l bine pe medicul veterinar trăsnit, din Pâglişa şi pe spectaculosul inginer zootehnist Vlaicu Aurel panticeuan şi pe inginerul agronom care tot cu aceeaşi viciu a beției, că pleava se adună la sate, aşa că ce s-aştepți favorabil la sat? Ce veşti bune? Vestea bună cum să vie singură, munca rezolvând problemele?

     - "Veniți la Dej ?"

     - "Tu, eşti ca ala a ruşilor care avea o fată, Gurbaciov. S-ar pune, în valoare Mânzat Ioan, Ezechil, că aprins aripi stând şi la oraş, în Cluj. De vreme bună şi oameni cumsecade, nu te saturi niciodată, zice Valentina Fătu la Tradiții de la bunica. Ceva tot ne bucură că soare, soare, aruncă-ți raza de soare la om şi la raza, bulzul la floare şi la albină că nesutălă-i de lumină. Simina Sima şi Mariana Ionescu-Căpitinescu, două dulci oltence cu hăulita gorjului şi murmurul oltului care cântă dulce ca două oltence care nu-s surori, că n-au acelaşi mame, dar parcă spectaculoase sunt făcute de anume cu renume, în România care le dăruie culme, la lume trăind cu artă perfecta, în drumul spre noi să ne regăsim spre noi. Oricum să fim, în triughi cu luna, în pătrar pro chilipir, că vom fi apreciați, în propiile angarale. Oamenii vor fi  scăpați din frâu, de sub control, că se deschid terasele ca şcolile, lucru curat murdar, că nu-i lucru cu bun simț, responsabil, nu-i lucru bun, că suntem cu conştiința la pământ, fiind nevoie de deşteaptă-te române, deşi e minciună, că ceva ne-ar fi încătuşat, în atacuri de panică. A denatura adevărul avem şcoală. Să nu ne plângem de musca pe căciulă/în lapte. De ce n-am face alegeri înțelepte? Tu ce mai dai, din casă, chiar dacă am omis şi mi-a scăpat şi nu ştiu cum s-a făcut, că nu te-am întrebat omenos, în felul meu fain-făinicel, voinicel? Spre ce-s deschise cărțile, în Canada, unde am înțeles, că fiica e advocată, chiar plăcându-i scrisul mai smâcit, deşi politic sar peste cal, în banal. Mai tântalău am pornit, în viață căsătorindu-mă căsătorindu-mă cu o femeie văduvă cu trei copiii. Nu-i tipicară, obositoare, ea ca tânără, în iubire, mă bucura cu vitaminele ei femenine. Nu mă temeam de viața grea de belea, că uşor nu era să creşti trei copiii, unii chiar făcându-şi calcule, că eu am să fac scandal abandonând-o pe Vica, cu toate, că eu eram calculat. Uneori unde dai şi unde crapă, dar asta-i inspirația, dar ce mai ştiu eu? Veterinarul, din Sâmpetru -Almaşului era doar ca el considerat  molâu, mototol şi molcău, cu mişcări destul de înceate, nu leneşe, nu indiferente, că-l chiar preocupa să facă bine, în jurul lui, nu era în nici un fel neglijen, că era inreliigent vrând să ştie ce era de ştiut, că trebuia ştiut, că trebuie fiind şi curios din fire, Pavel Ferghete. Nu-i povestea cu dacă şi poate, cu zdrobul de sare, povestea vorbei. Eu scriu şi trăiesc, din toată inima. Eu eram şi sunt ca Geo Bogza paznic de far.

     - Felicitări! Vica are o memorie fericită!

     - Eu scriu ce Dumnezeu, iubire, mi-o lăsat, la lume de dat.

     - Cărțile în Canada scriu despre ce simte fiecare scriitor. Poezie, proză. Despre covid, despre trecutul literar al României, despre ceeace se tipărește azi, despre problemele sociale și despre educație.

     - Ce scrieți clar ca bună ziua care se cunoaşte de dimineață e scris cu bla, bla... Aşa cum scrie Teodor Dume, un prieten cu făinoşag şi cu drag, de mă cuprinde dragostea, scrie sincer, ca reper pilduitor de înger cu aripi întinsă spre viitor, întinse pro zbor, scrie ca de obicei, cu o tinerețe fără bătrânețe de om, pentru oameni scrie inimos: "înțelepciune-calcă apăsat ca să poată călca şi alții pe urmele tale". Nici tu, pardon nu scrii ala bala portocala: bla, bla, scrii cu mândria de româncă. Tu ai grijă de oameni şi pentru ei pescuieşti sfaturi de la specialist, scrii perfect şi corect ca infinitul fericire pentru ceilalți, apropiat, în absolut omenesc, apropiat, în siguranță, cu respect, apropiat iubire de obiect. Eşti eficientă, modestă şi promtă înainte de toate. Eu luat de viață, în coarne, nu-s mulțmit de ce am scris, în ultima vreme, chiar dacă altă-i părerea ta, Ben, că eu sunt ca o pană de păun purtată pe dreapta, un semn a valorii de care noi, ne mândrim, în părțile Năsăudului ca de romanile, nu puține la număr, romane scrise cu suflet curat, de Liviu Rebreanu, un de-a locului ca poetul Gerge Coşbuc.

     - Ti-am spus mai devreme sa lasi orgoliul si sa te apuci sa scrii din inima si din copilul din tine.

     - Nemulțumit de stil, că scriu lapidar şi naiv ca-ntr-un betssller scris de români pe meleaguri americane, unde tot dintr-o nemulțumire au ajuns fără a avea o bravură, după socotința mea, chiar istoricul Tismăneanu hulindu-şi patria, ca om care ar cunoaşte, însă e viceversa ar zice şi Caragiale, care era foc de deştept, să nu mai zic de talentul lui. Ce s-a dus pe apa sâmbetei, nu s-a pierdut, irosit, pentru totdeauna? Eu o iubeam pe Vica şi nu mă îndoiam, că mă iubeşte şi ea. Despre brigaderu Ciupe Ioan, îmi spunea franc, sinceră şi directă:

     - "Îi prost ca "Io sunt," care membru de partid se îmbătă criță şi, în Escu dormind la Roşia, Cheța se îmbătat, îi trebui să meargă afară la closet, WC-eu, şi ieşind afară se rătăci nimerind peste tocul de  brânză peste care se aşeză pup şi se făcu de proastă veste şi de poveste, că se uşură unde nu trebuie dându-şi tronfii prostiei. S-avem învățătura de bun simț, avem pe Dumnezeu, imunitatea Doamne, Doamne. Cum avem, că trebuie s-avem grijă de cei dragi. Aveți pâinea şi cuțitul, că voi sunteți o păsuire, un sprijin, că voi disperați vindecați pe ceilalți spiritual şi național, natural. Scrisul e năstruşnicia pe gustul meu, e copilăria şi năzdrăvănia mea, în viața care ce să zic? Nu eram pentru ce va veni plin de energie antiepuizare, cu o şcoală a vieții după regulile ei respectându-se aportul, efortul, în lupta, în care eu lupt demn, cu abnegație, eu având forță şi poftă conştiință de viață şi perseverență pentru performanță, având menire şi destinul să scriu cu patima tinereții şi încă cu elexirul vieții, în drept de a fi, pentru a fi zi de zi venindu-mi, în fire, dorindu-mi provita să trăiesc, cu te iubesc, în artă, mândrie şi orgoliu, cu preaplinul de Românie şi omenie, punându-mi pielea-n joc, dar nu de noroc, eu având iscusință, relaxat de pasiune, dragoste şi răbdare, o binecuvântare pentru cine le are ca principii de biblii ca petec la sac. Meşteşugu-mi spune povestea prin ce fac demn şi cinstit. Acuma trei zile mi-a prins-o haităul Găvruş Alexandru, Dihoru, pe trifoişte/ între cucuruzi şi mi-au închis-o în Saivanul de oi, din Ceape Drum Nou Ciubăncuța şi-mi fulgerase trăsnaia să mi-o omor, dar în ultimul moment m-am răzândit îndoindu-mă, cum să mi-o stricnizez ca pe un câine, chiar dăcă-i învinovățeam pe cei implicați de la colectiv? M-am molcomit şi am plătit mai bine eu amenda pentru paguba ce-ar fi făcut-o vaca mea, în tarlaua de mălai a gospodăriei agricole, că cine-i de necaz e şi de pagubă nefiindu-mi uşor cu trei copiii la Liceul industrial nr.9 - CUG, de pe Podgoriei/  Bulevardul Muncii, CLUJ. Vica era cărpănoasă n-avea boii pe limbă, ci păr, ea-i suduii şi blestema ațoasă, buruienoasă bolovănoasă şi zdrențoasă, dar noroc, că nu o ținu mult mânia pe Vica.

     - "Îmi bag picioru', ! "se scoroşi...  Aurel Tămaş horitorul de pe la Cluj către una care n-o meritat:

     - "Jupâneasă cum trăieşti de areți aşa bine, deşi noi aieştea de membi partid arătăm de felul nostru mândri, faini, no, că îndrăsnim digestiv, în plin de confort personal, aflați ca Grigore Zanc, în cădere liberă şi dacă altora de la sat nu alinăm durerea, suferința-brend, în România, cum zice tot un Grigore, Leşe maramureşanu, doinitorul, din maramureş şi de anume, Lăpuşul Românescu care ascultă şi altora zicalele, deşi se esclud persoanele de față referindu-ne la cei de pe sticlă mai zice şi Corina Chiriac care e la o şuetă, programul: Opriți timpul, că este o emisiune de excelență pe național, zice iscoditor, cu patimă şi dor, având şi o oiagă cu de prune, zice de după poalele mândri, cu gândul c-a muri de dragoste şi de dor, că toată viața m-am uitat la țintă, că a noastre-s gospodine şi degrabă acasă, care se mai bagă odată:"

     - "Păi, io mi-s  ierbivoară, transilvăneanule! Să n-aud, că faci rău şi ruşine, aşa să ne fie grija, deşi nimeni nu te trage de limbă, că pe țărani nu-i poți confunda." Relu (Aurel Tamaş) îmi place, că e om spontan şi natural, că de aia toții beu, că (e după sufletul meu, că la toți ni greu, dar nu la fel nici când o facem lată) că beu, că la toți ni greu. E un bun spre care tindem ca să fim de mare valoare, apreciați. Eşti oricine ce-ar crede: om, în raza soarelui luminat, magna cum laude, un grandios, ca lumina luminos, în graiul de acasă. Venind şi revenind la pasiune, la şuietă, că o tuleam la ce-mi place, fugeam, în casă şi scriam neforțat, chiar dacă exprimarea nu-mi era celebră, proverbială, că nu adunasem înşiră-te mărgăritare, proverbe şi zicători şi maxime care plac lui Melania şi ilustru când le citeşte, în narațiunea mea pe care sunt supărat, Doamne, că-i într-un nici un fel, nici cu cap, dar nici cu coadă, că se termină, în codă cu mare varietate, în coadă de rândunică, după cum îmi reprosează, în Urzica, Rodica Toth redactor, cu senzație, un balsam pentru sufletul omului că ştie toate şi tot non-color, influiențând natural spre bine, că eu scriam la redacție vrându-mă un special, dar nu eram încă un ciors neşcolat: instruit şi educat şi nu ca poetul Mircea Dinescu/ inconfundabil ca Alex. Ştefănescu un talentat critic, poet, prozator şi neaoş şi colos istoric al literaturii, că-mi place cu cine m-am adunat şi-s mândru de ce Dumnezeu mi-a dat provita, în România, că-s om frumos, din neamul frumos, mulțumescu-i de unde am venit ca cel mai iubit, ca să ştiu ce-i de făcut, în viață, ca să ştiu, că acolo sus mă iubeşte cineva, că sunt de undeva din România mea.

     - "Melania, ce a făcut lumină, în viața ta?" Burdea, Revnic Ioan, zice lui maistru de morminte, Piți din Ocna-Dejului:

     - "Eu am fost Colonel, omul şi banana". Eu îl descomspir pe Ion Republică, cum îmi place să-i zic lui loanea, lui Ionu mamii, un cioclofender, cu i-ar zice marele actor clujean, Florin Persic, care a trăit printre miticii Bucureştilor ca Lucian Gruia, dejan şi el de fapt. De dinainte cu o zi Burdea, cu un gen de ăsta libidinos şi lingăcios, în cimitir, îl susținau pe şmecheraş de ceardaş luate de capul lui, de înțelept a satului, că ştii cum face balena stropindu-te cu apă, din gură? Era Ion cu frumosul  lui care te mai izbea:

     - "Eşti prost stai acasă dacă ți-ai băut cerneala."

     - "Eşti brav, că iubeşti ca un magnant/ baron, pâinea caldă."

     - "Eşti bine făcut şi nu ai de barbereală şi să te ia, în răspăr cu periala versus săteni, cu visuri la cheie, că nu-i nevoe de bla, bla, păruială, în imagini spectaculoase ca-n filme cu acțiune şi-n trendy triler, care porneşte de ceea ce sunt ca şi cum şi eu eram pe mâna mea".

     - :Vica din sufletul meu,nu pot să te scot, şi nu-i o enigmă". Era cățelul pământului? În filmele americane războaie, dar cine, cu cine se bat, pentru ce, că civilizație şi cultură, nu-i asta, în ce te încrezi, Trump, însă unde-i viața bună, zilele bune şi libertatea, că nimic nu dăruieşte speranțe garantate? Unde-i şi-n ce constă: dragostea care o ai de dat fără greş? Prin voință, bunăcuvință şi prin ce facem serioşi, literatură, suntem, în aceeaşi grădină a Maicii Domnului, în credința şi crezul social-uman, că trăim ancestral şi artistic, mai ales dumneavoastră nu sunteți ignorată de societatea românească, eu dincontră şi cât sunt cunoscut, sunt cunoscut prin acest nemaipomenit Ben Todică, că pe voi cine nu vă cunoaşte şi chiar vă admiră pentru valoarea şi dreptul de a fi oameni de pretutindeni, oameni pentru oameni, iubiți între pământeni, printre semeni. Asta-i răsfăț literar, pentru asta, voi v-ați luat examenul cu har, cu autoritate ca pădurea care oxigenează şi rinichii care dezintoxică organismul, aici e conficient efficient. Ion aiesta neobrăzat, că şi blânda sparge tinda şi fără obraza ține casa, zice bunica fătoaia Vica zicând:

     - "Cine-i curvăîi şi găzdoaie, lasă ningă, lasă să ploaie, însă venind de acasă, Burdea era vecin cu intrarea, în curtea bisericii, în Temeteu, țințirim şi după Ady Mureşan a lui Terheş, se intra, în satul fără câini (cimitir). Era cumva cățelul, țindărul pământului, acest om de minune, om de care nu-mi era ruşine, în Ciubăncuța, chiar dacă uneori ruşinea era lesne. Omul potrivit doar la locul lui e om potrivit. Era bine să las pe Ben cu întrebările un maistru să pună întrebări şi totuşi ce va făcut să zburați de la cuib? Pe tărâmul cu merile de aur simțiți gustul amar al înstrăinării? Prin poenile cu florile pasc oile şi miorițele. Vom fi ghidul provita pentru uemaşi? De la noi mai puțin, de la Dumnezeu mai mult cum ne-a învățat popa din sat aşezat la minte, pâine fierbinte pentru flămânzi, cât un munte de cuvinte ca pasărea, în zbor să mă duc unde mi dor, că lacrimile-mi curg izvor, că pe Iisus sulița la străpuns, eu acasă ca ce şi la ce să ajung, că n-am nici oi să duc ca Dragomir pe deal, ideal național ca să nu ne uităm rădăcinile şi binele, bonus de de viață şi adevăr provita bonus că fără mine nu se trăieşte, în culori de griji şi nelinişte, bate-te norocul având Dumnezeu-Cuvântul. Căutând să trăim, în singuranță, în deplină conştiință națională, cu îndemână, patria limba română: artă şi delicată. Adevăr şi provocare de binecuvântare a propriei mele firi, în iubire, candidind benevol la fericire, drept la înviere. Tu, crezi, că inspirația îți vine, când, îți doreşti, în ideei curajoase? Vica a murit ca o Zaraza. Vica prin tot ce era îmi purta noroc mie şi copiilor.

     - Un doctor în  litere, profesor a mărturisit că el scrie poezii doar cànd îi vine vine inspirația divină, deci când simte că are acumulat în suflet ceeace vrea să scrie, subiectul și puterea să aștearnă pe hârtie ceeace simte clar și tot astfel să transmită și altora. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Ea punea totul la inimă, că vroia să ne meargă bine, că eram cu toții a ei. Pe tine ce impuls e vili, vili, când scrii? Pacienții mei erau animalele domestice care aveau şi ele neajunsuri cu sănătatea şi eu eram chemat zi şi noapte, în satele, în care, în comuna Recea-Cristur, mai înainte de la Nădăşel, aici, chiar şi eu locuind, în castel, unde ne era şi sediul dispensarului Csichi Arpad, repartizat la Nădăsel după ce Ioan Precup a fost mutat inspector şef la județul Cluj, un om calculat, mai aspru, dar cu mult suflet mi-au fost repartizat de medicul veterinar de la Dispensarul sanitar veerinar, de la Circă, la Recea,în Osoiu, Ciubăncuța şi Ciubanca, o repartizare isteață, potrivită, cu gospodăria agricolă existentă pe raza acestor sate, cu mult lucru de care nu mă feream, că avem şi eu ca om calitatea mea, chiar dacă inspirat de natura mea nu eram aşa grozav, la început nefiind ca o zi bună nici cu Vica după ce dasem de inteligenta aiesta isteață, eu fiind ieftin la tărâțe şi scump la făină, chiar dacă n-aveam un ochi la fărină, în cămară şi alt ochi, în pod pe slame (nişte rudde pe care atârna cărnații şi..,) la slănină îmi era aruncați ochii pe acele rude de lemn pe care era înşiruite şi pecii, bucăți de muşchi. N-aveam față de nimeni de ascuns ceva, că nu-mi venea să frustez pe cineva doar dacă, în acuratețea mea, uitam, nu-mi aduceam aminte, că eram un dezastru, tu zicând cu bună intenție cu bună şi de încredere, c-aş fi artist şi profesionist perfecționist, chiar dacă nu ezit să mă manifest, în manifest, pentru sănătatea pământului, viața nefiindu-ne tocmai uşoară. Viața oricui, îi uimitoare, chiar şi cea lui Vica, că nimic nu-i floare la ureche, că ostenea cât era ziua de mare, că nu sta locului, deşi eu îngăduitor, îi ziceam s-o lase mai încet, că prea zoreşte, bineînțeles, că sănătatea nu-i îndestulătoare şi să nu se gate ca o coloană fără sfârşit, că iacă-te, cu Vica infinitul... Oricâtă încredere ai avea, în cineva, moare şi te lasă rece, cu gura pungă şi mutra tristă, jalnică, deşi viața era, cu sclipire, cu paşi de dans, în stil folcloric, pragmatic. Lucra Vica de se buntuzea, dezcăța tot, epuiza, eu chiar, îi ziceam:

     - "Las-o mai moale, încet, că tot te buntuzeşti, înhâi de pe olaltă, tu femeie şi-ți faci rău, că ce-i mult, nici, în ponte, nu-i sănătos şi te iroseşti, dacă nu-ți pasă!"

     - Clipele  în care s-au întors spre mine sentimentele pe carte le-am trimis.

     - Nu-mi plăcea grosolănia, vulguritatea, însă era să n-o enervez pe Vica făcând şi ce vrea ea cu utilitate luându-i lucru din mână făcându-i îndemânare, uşurându-i muncă nici aşa uşoară la un țăran variată şi imposibil de multă, că totul era ca să trăim ca să mori, în cele din urmă şi ea îmbolnăvindu-se şi nu de florile mărului, că-i era frunză verde mărgărit, îi era stroşit de dificil, unii chiar zicând, că alfel nu se poate, munca țăranului fiind ca munca de miner, o muncă fără de sfârşit, dar nu cu program redus ca la urtaci, cu schimb de tură. Avea răbdare berechet şi cu toate vorbele ei repezite, n-a intrat, în colaps având voință, c-avea nevoie de sursă de venit.

     - 'Ce sunt de capul meu, în familia lui Vica care mă ia de scurt, ca leneş incorigibil, că după serviciu, cu vaccinarea animalelor pe satele amintite, uneori ajutându-mi colegii, în sectorul lor şi ajutându-mă şi ei pe mine? Înafara serviciului dacă nu scriam consideram timpul pierdut a lui Marcel Proust, eu nereuşind ca maistru Proust ola, la la! Vica enervată pe mine mai neliterar pornită pripită, că unii mă lăudau:

     - "Mânca-ți-ar papusoiu cei care te văd bun, Pavele!"Ea ducea greul şi o simțea pe piele şi spinarea, cioantele ei, că eu mai făceam şi doar ce vroiam acasă, eu făceam, chiar şi ea zicându-mi:

     - "Tu numai scrii jucându-te pe telefon". Scriam, însă nu mă exprimam super. Dacă nici pentru asta nu eram bun, pentru ce eram bun? Vaca din poeată, grajd, trebuia hrănită, rânită, curățată şi inegizată şi era normal să trăiască şi ea cu punctul pus pe "i". Femeia se raportează la omul ei cu frumusețea şi tristețea, zicându-se că fie bărbatul urât ca dracul, dar deştept, o fântână de valoare şi notorietate, Nora Liceanu. Mânile lui Vica, cu amprenntă pe creer parcă nu erau obosite, cred că ea avea o intimitate pentru mine dându-mi condiția de fericire. Eu câştigam femeia Vica, începând s-o conosc, printr-o atracți intra personală (şi iubirile mari sperie?) Iubirile durează? Care-s conotațiile iubirii? În ce spre ce mergem, în evoluție, în timp? Care-i adevărul şi cum se pune problema intangibil prizat, în joaca, cu indentitățile? Şi-n ce scriu sunt subtilități. Cu ideea de misiorithm erotic, apropo. Sunt şi alertat, că nu ştiu, ce-i de ştiut. Copiii lui Vica, erau îngerii mei păzitori (eu trebuie să argumentez şi să explic totul, că nici o vorbă, nu-i gratuită). Tu, în scrisul tău, chiar, dintru început ai fost apreciată şi publicată, în reviste, Melania, fato ?/ sau ce te-a încurajat să scrii?

     - Am scris întài pentrucă aveam inspirație, apoi am scris pentru meseria mea de bibliotecar, apoi pentru cenacluri, apoi am scris pentru ziarele locale,  apoi pentru revista locală, apoi pentru ora copiilor la radio, apoi... apoi... Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Nu ştiu cum v-am adunat în jurul meu ca oameni de calitate, oameni cu greutate, de valoare şi culoare. Să fii sănătoasă, omule! Cum ai simțit amărăciunea, când a existat; cum ai fost s-o înfrunți, ca să fie ca şi cum n-ar fi fost cumpăna, în viață; cum tu ți-ai recâştigat echilibru pur şi simplu, cum se manifestă la tine dorul de țară, în povară emoțional-literară ca un vis la cheie ca să nu te laşi pierdută, în afara spațiului nostru verde de albastru, în acest exemplu de templu, în drumul cunoaşterii de sine, cum Eminescu național şi universal (apropo ce te surprinde la noi românii patrie lindro din emba română cu îndemână, inimă şi maximă română care, în fericire pentru ceilalți ne îndeamnă ca să avem parte de bine, chiar dacă înstrăinarea, cu timpul devine dramatică, că trăim o dramă devenind noi înşine, în olimpiada de copil cuminte şi babă frumoasă (eu nu vreau să vă jignesc) pescuind, în ape tulburi ale gândurilor cu endrofine personalizate şi cu indentitate şi eficient, în ceea ce scriu cu iubire, drept minunat de a fi? Cum faci ca făinoşagul să existe şi persiste? Tu, pui pasiune, inimă şi înțelepciune? Ca român demn ajunsă la sufletele, patrimoniu şi panteon național ajuns la sufletele noastre stând cu fața către soare, o binecuvântare, că nu uiți de a noastră țărişoară şi prin Dumnezeu învingi mereu, cum îți explici? E o logică de biserică la noi, că noi nu suntem trişti şi fățrnici. Copiii lui Vica, erau îngerii mei păzitori (eu trebuie să argumentez şi să explic totul, că nici o vorbă, nu-i gratuită). Suntem într-o horă mare, binecuvântare de România întregită, profundă şi mare, că cine talanții nu şi-i risipeşte degeaba nu trăieşte. Inspirația ta pro-bine e original național, cu slavă reală, cum ai învățat să fii spre vindecare, performanța ta inedită? Cum de ai ajuns cu toate restricțiile la spiritul Crăciunului,Holy BOY, indiferent ce naționalitate a avut imfamul şi rău voitorul barbar năvălitor, rege Otto! Nu te-ai gândit, că fericirea celorlalți, poate fi fericirea ta, zice Holly.  privând lucrurile, în perspectivă creeativă.

     - Fiecare om scrie după harul și priceperea sa.

     - Melania ce ne ajută să trecem şi aceste vremuri care nu-s fericire pentru ceilalți, că nu mai suntem, în clasa întâi îmbelşugată, în dulci amintiri, cu ceslovul omorând muşte/peripeții?  

     - Și eu mă poticnesc deseori,

     - Suntem într-o horă mare, binecuvântare de România întregită, profundă şi mare, că cine talanții nu şi-i risipeşte degeaba nu trăieşte.

     - Doamne îndepărtează de la noi pe cel rău-puterea covid și ocrotește-ne!

     - Cum zice Fiica preşedintelui, Samantha, nu ştiu dacă spontan şi cu talentnt ca-n Nişte țărani de Dinu Săraru:

     - "Toți suntem nişte Pinochio", nu cumva şi tu, Ben, in inedit şi original, în fanteziile tale de a sta de vorbă, taifas, cu îngerii ferchezuiți şi neaoşi, fără a ne povesti decât aluziv despre copilăria ta de altfel, eu cred frumoasă şi zburdalnică  ca a mieilor mângâiați de zeul Pann, vezi Paşii profetului, Benule, că tu nu striveşti corola sinfonică şi florală de duminicii cu ie şi ciute la liturghie şi vecernie a câmpiei în plin şi divin al primăverii?

     - Ne Ajută credința în Dumnezeu,

     - Oricum noi trebuie să învățăm să fim noi înşine, în măsura lucrurilor, din unghiul din care priveşte fiecare om aparte melodia şi rostul lucrurilor, Ben, ca să ne avem indentitate personală şi națională. Tu, în viața tot frumoasă eşti, binecuvântare, răsfățată de soare. Eşti iubită ca pâinea caldă, sarea-n bucate şi eşti apreciată, în patria limba română. Pentru minunea de folclor, un fenomen, Prof. Drd. Ion Cuceu director al  Arhivei, Academia Ioan Muşlea,- Arhiva de folclor Cluj-Napoca de pe strada Republicii nr. 9 mai nou Gheorghe Bilaşcu, îmi promise, că m-or onora cu  suma de 4000 lei, dar a rămas doar, în stadiul de promisiune (o altă decepție) cu toate, că Gabriel- Artur  Silvestri, un unic îmi telefonează Pr. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, din Bârda-Mehedinți, că-mi va trimite pentru activitate culturală 5000 lei şi de anume Artur Silvestri chiar mi-a trimis prin 30, un an înainte de a trece la cele veşnice, chiar dacă mă cunoştea fiind un anonim, mă cunoştea doar din spusele bunului prieten, prieten de o viață, cum el însuşi popa o zice neprețuit ca om între oameni, om de vastă cultură, Alexandru Stănciulescu-Bârda, din Bârda, un om cum rar, dunărean, ca Dan Şalapa profesor poet şi critic eseist, din Drobeta Turnu-Severin şi el fără egal şi monumental național: social-uman. BAZIL Gruia, cum zicea Ionel Andraşoni de la Centru Județean de Cultură Cluj, cum lui i-o fi spus etnomuzicologul Virgil Medan cel cu orgonizarea şi administrarea Festivalului Samus, în Dej, în cadru Festivalului Cântarea României unde am participat cu prelegeri, în cadru simpozioanelor ştiințifice de cercetare a culturii populare, aici având ocazia să-l întâlnesc pe popa de la Bârda, om minunat, că deşi eu țăran, mai necioplit, că eram cioplit din bardă/topor, cioplit nici nu de Brâncuşi, cioplit din popor, mă consideră prietenul domniei sale, deşi era de o valoare distinctă şi autentică, doar de câțiva ani nescriindu-ne, eu preocupându-mă cu scrisul, deşi asta nu mă scuză, chiar dacă Ben Todică mă publică pe blogul său tocmai la mii de Kilometri, în Australia, mă publică tot ca prieten pe care nu l-am văzut niciodat şi cu înăsprirea vremurilor, mi-am luat nădejdea să-l mai văd vreodată fizic față-n față dacă la ei până şi pentru poştă sunt închise granitele, apoi nu am, oameni buni posibilități şi credeți că ei belferesc, că trăiesc mai bine ca amărâtul de mine? Eu n-am fost bun de politică şi nici de nimică. Mulțumesc, că am păpică, iar de îmbrăcat la ce să mai vorbesc? Sunt ca un popă de Gâlgău beat ajuns în vre-un părău pe la Ileanda/ pentru că nu pot să beau după accidentele mele vasculare? Trăirile mele au fost grozave, dar nu aventuroase, cu tonus şi spirit bun, fără anxietate având motivație, în cruda realitate. Sunt cum sunt din prostia, greşala mea şi astfel prin voi sunt campionul lumii, culme a culmii, în lumina luminii,alipit, dar nu îndeajuns iubit, în țara mea, că-s nasol, dar nu sunt tare, doar, în voi, că voi mă credeți as, bun şi patriot, deşi realitatea dezminte chiar ce credeți. Melania, e teribil, nu penibil, că ne iese ceva din turbinca lui Ivan Turbincă ca să fie bine datorită credinței care o am ca să sparg gheața, că neaoş sunt şi eu dodoloță de credință fără ca cineva să-mi facă galerie pro glorie victorie. În toate e vorba de esența şi de siguranța care o aveți, în plin ca să vă faceți treburile voastre. Vă strângeți, în mine ca nişte săgeți de la A la Zet. Apropo, tu cum te pregăteai de şcoală, că-ți plăcea să mergi la şcoală ca o strengăriță cu codițe, unică şi cu eleganță, noblețe şi cu frumusetea vremurilor noastre, intră în amănunte, detalii, că-mi place cum descrii, acest drum cu speranțe, drum de a ne cunoaşte, în sine, Melania o dulce minune de România. Eu scriu ca mine şi unii or zice modern, nu mai contează, decât dacă voi fi înțeles, că-n rest mă strădui să fiu artist pro viață mai bună, unic şi specific ca o pădure care purifică aerul, ca să se vadă că eşti de sărbătoare. În ore, cât timp consumi, petreci, cu scrisul/zi, de obicei, fără să te oboseşti, drăguțo, menținându-te sustenabil, în rostul tău impecabil, cu subiect şi predicat, infinit, în absolut de om apropiat de obiect, că încercarea moarte n-are, cum nici supărare, munca fiindu-ne salvare, pe Arca de biserică a nevinovatului, biruitor, Iisus, de cuvânt mai presu, cu preț, prețul,de a evada la nemurire, în castingul vieții de candidat la fericire, cu mare stil de gen? Că eu doar decât când mă simt prost, c-atunci am emoții. Ai prezență de spirit, chiar prin spiritualul național, o educație de înaltă şcoală națională tipic de a fi, că a fi om între oameni e lucru mare, în timp a fi gazdă nu-i mirare. Uneori mi se rupe sufletul, că nu ştiu câte ar fi trebuit despre tine, dar hai mai spune-mi tu chiar dacă, în nepriceperea ca reporter, nu ştiu să te întreb ca Ben, un alduit cu calități de om pentru oameni, Dumnezeu să-i ajute ca misionar să-şi ducă menirea până la capăt, cu crezul social-uman, profesiunea lui de credință. De ce aş găsi altora greşeli, când dobitoc, cel greşit, că eu sunt, sunt dromader, încă unul mare din marea grădină a lui Dumnezeu, cu Nota zero la purtare, nu-i greu de descoperit, nu-i aşa, nenicule/ doamnă Rusu Melania Cargoiu? Multe nu ştiu, deşi vroiesc, te iubesc, să ştiu sărut-mâna şi eu?

     - Am fost educată spre a fi un om serios și parolist.

     - Nimic nu te poate opri să înfăptieşti binele, deşi nici uşor nu e, însă unde Dumnezeu e, imposibil nu e să faci lucru bine făcut, din lumina zilei dintâi, de început.

     - O Pomul se cunoaște după fructe , iar omul după ce scrie, vorbește sau ce spune din ce gândește,

     - Noi amâdoi facem un serviciu fără modru poporului şi pentru asta sunt mândru de roada pomului fără greş cu rădăcini puternice de stejar, Melania şi Ben. Nici cu voi n-am de ce să mă plâng, aveți strălucire ca orice pământean şi de-al nostru fără modru. Spun doar ceea ce-i iubire şi adevăr, că-i adevăr.

     - Mă bucură ce spuneți despre Părintele Dr. Al. Stănciulescu- Bârda,

     - Care întrebări credeți, că vi le-aş fi pus, dar n-am făcut-o, că nu vi le-am pus?

     - Laude pentru  Maestrul Ben Todică.

     - Cu voi amândoi alături, nu sunt singur şi nici debusolat.

     - Multe mulțumiri pentru compliment!

PR-F&BT.