Extraordinara poveste de viaţă a Elenei Rosetti-Solescu, soţia celebrului feldmareşal Friedrich von Paulus

Singura fotografie a Elenei Rosetti-Solescu care s-a păstrat

Extraordinara poveste de viaţă a Elenei Rosetti-Solescu, soţia celebrului feldmareşal Friedrich von Paulus, conducătorul trupelor germane în asediul Stalingradului -

Descendentă din nobili munteni, cu edu­caţie aleasă în familie şi şcoli preten­ţioase absolvite în Occident, Elena Rosetti-Solescu e un nume prea puţin cunoscut în istoria noastră, în pofida destinului ei fabulos. O româncă inteligentă şi ambiţi­oa­să, crescută de mică în Europa şi care i-a devenit soţie unuia din­tre cei mai mari conducători ai Wehrmacht-ului: Fried­rich von Paulus, co­man­dantul asal­tului de la Stalingrad. În­cheiată dra­matic, cu soţul mare­şal prizonier la ruşi, cu unul din­tre fii căzut pe front, cu ea şi ceilalţi copii arun­caţi în lagăr de Hitler, povestea de dra­goste din­tre Elena Rosetti-Solescu şi Fried­­rich von Paulus are o aură mitică, peste cursul istoriei. O poveste despre fide­litate şi curaj, despre demnitate şi putere de sa­crificiu, des­pre omenescul as­cuns în tragedia celui de-Al Doi­lea Război Mon­dial. O femeie şi o poveste cum nu există multe în istoria noastră, pe care suntem bucuroşi să le scoatem la iveală din arhivele militare ale celui de-Al Treilea Reich…

Jurnalul de război, inelul şi verigheta

Friedrich Paulus, zis Lordul

Văzut de departe, învăluit în lumina fumurie din rama uşii, subţirel şi blonziu, îmbrăcat în uniformă germană, Elena von Paulus a crezut, la început, că e Friedrich, fiul ei! "Friedrich, în carne şi oase!", întors de pe front. Dragul de Friedrich, băiatul ei cel mare, înrolat în armata Wehrmacht-ului, târât de ani de zile prin tran­şeele mocirloase ale războiului, până departe, în Italia... De luni de zile nu mai avea veşti de la el, şi-acum iată-l pe lungan apărut aşa, ca o nălucă, în drep­tul uşii! Îi vine să fugă spre el, să-l ia în braţe şi să-l sărute, dar nemişcarea lui şi atitudinea milită­roasă o ţin cumva, ciudat, la distanţă şi un fior de gheaţă îi trece prin inimă. Friedrich n-ar sta aşa de rigid în prag. Să nu facă barem un pas către ea, să nu o cheme pe nume... "Nu, nu e Friedrich…".

Militarul german intră în casă, bate zgomotos din călcâie şi salută regula­men­tar. Elena îl priveşte în ochi: are ochii goi, ochii goi ai tuturor nemţilor întorşi de pe frontul de la Stalingrad... "Ce ştiri adu­ce acest copil? Ce neno­ro­cire vesteşte acest în­ger cu chip de Fried­rich?". Nici nu apucă să-şi tragă su­fletul, că mi­litarul îi întinde un pachet. "Soţul dum­nea­voastră, Generalul von Paulus, m-a rugat să îi fac acest serviciu. Mi-a încredinţat jurnalul de răz­boi, verigheta şi inelul-sigiliu, ca să vi le aduc”.

E ianuarie 1943. Elenei îi îngheaţă mâi­nile pe coletul primit de la soţul ei. Îl desface cu greu. Deasupra e o scrisoare.

"Dragă Coca, vei primi această epistolă, indife­rent dacă soarta mea este pecetluită sau dacă ea va rămâne indecisă pentru multă vreme. Ca militar, eu execut ordine. Nu ştiu care va fi soarta mea, ştiu doar că trebuie să o accept aşa cum mi-o dă Dum­nezeu. Te îmbrăţişez, dragă Coca!”.

"Coca!". De când nu mai auzise acest alint! Friedrich von Paulus, soţul ei, plecase în Rusia, în marea luptă de la Stalingrad, conducător al ofen­sivei germane, băieţii, Friedrich Jr. şi Ernst-Ale­xander, locotenenţi, erau şi ei pe frontul de Vest. "Dragă Coca...". Cât de dureros sună acum acest nume, scris în încercuirea fără de ieşire de la Stalin­grad, acest nume de-alint care însoţeşte acum un dramatic jurnal de război, inelul şi verigheta, sim­bolul jurământului ce şi-l făcuseră în urmă cu 30 de ani! "Vei primi această epis­tolă, indi­ferent dacă soar­ta mea este pe­cetluită sau dacă ea va ră­mâne indecisă pentru multă vreme...". Re­citeşte "testa­mentul" trimis de Friedrich von Pau­lus de la Stalin­grad şi, rând de rând, cuvintele par tot mai grele, tot mai încărcate de norii negri ai Stalingradului, care se abat acum peste casa ei din Baden-Baden. "Dragă Coca…".

Complotul din Pădurea Neagră

Von Paulus şi fiica sa, Olga, în RDG

"Coca", aşa îi ziceau fraţii de când era mică, iar ea adora alintul acesta al lor, cu parfum de cireşi înflo­riţi din grădinile minunate ale domeniului de la Soleşti, acolo unde îşi petreceau cu toţii vacanţele în copilărie. Ce vremuri minunate, în însorita Ro­mâ­nie! "Coca! Coca!". Mai mult ca orice, numele ăsta o lega de ţara ei de naştere, de ţara străbunilor ei, boieri din familii româneşti de seamă. "Coca", aşa îi zicea toată lumea în tinereţe, în România, şi, stângaci, tot aşa au prezentat-o fraţii Efrem şi Con­stantin şi colegului lor din Regimentul 3 Infanterie, chipeşul ofiţer Friedrich von Paulus. În loc să o pre­zinte "ca la carte", "Elena Constance Rosetti-So­lescu", Efrem şi Constantin au prezentat-o simplu, "Coca". Aşa l-a cunoscut pe Friedrich! A fost o sce­nă pe cinste, de care s-a râs, pe urmă, multă vre­me, la toate întâlnirile de familie. Pentru Fried­rich, Ele­na Rosetti-Solescu, fru­moasa artistocrată ro­mâncă de care s-a îndră­gostit nebuneşte la prima vedere, va rămâne pentru toată viaţa "Coca", aşa cum i-au prezentat-o fra­ţii ei la prima întâl­nire!

Efrem şi Constantin complotaseră multă vre­me pentru întâlnirea aceas­ta. Fii ai lui Con­stan­tin Rosetti, consulul Principatului României în Ducatul Bavariei, cei doi băieţi erau elevi ai prestigioasei şcoli mili­tare prusace, unde intra­seră cu o scrisoare de recomandare, semnată de însăşi Regina Elisabeta a României. Ti­ne­rii cadeţi l-au cu­nos­cut pe Fried­rich Wilhelm von Paulus în cadrul Regi­mentului 3 In­fan­terie de la Rastatt şi au remarcat imediat distinc­ţia care-i va aduce acestuia, mai tâziu, renumele de "Lordul von Paulus". N-au stat mult pe gânduri şi, cu bi­necuvân­ta­rea tatălui lor, au luat-o cu ei în va­canţă pe "Coca", într-un lung tur prin Munţii Pădurea Nea­gră. Acolo, în munţi, avea să apară, ca din în­tâm­plare, şi bunul lor prie­ten, Fried­rich…

Inelul de păpădie

Scrisoarea lui Friedrich către Coca

Idila s-a înfiripat pe loc, la prima serată dansantă la care au ieşit cei patru. "Coca" a fost sedusă de şarmul şi de manie­rele lui Friedrich. La rândul ei, Elena Constance Rosetti-Solescu era nu doar ne­spus de frumoasă şi bine educată, dar era luminoasă şi veselă, în ciuda caracterului foarte puternic şi a tenacităţii moştenite pe linia armânească a mamei sale, Elena Ghermani, calităţi ce-i vor spri­jini ofiţe­rului von Paulus lunga şi glorioasa sa carieră mili­tară.

Pentru tânărul şi ambiţiosul Fried­rich von Pau­lus, căsătoria cu fru­moa­sa fiică de diplomat român, numit în funcţie chiar în Bavaria, însemna un cec în alb pentru cariera lui militară. Dar întâlnirea cu "Coca" a fost, îna­inte de toate, mâna providenţei. O iubire fulgerătoare, în nopţile din Pădurea Nea­gră. Ca doi "aghiotanţi" discreţi, Efrem şi Constan­tin le-au ocrotit idila, au căutat toate prilejurile din lume ca să-i lase singuri, au luat-o la picior pe cărările de munte ca să-i piardă din ochi pe "Fried" şi pe "Coca". Într-unul din momentele acestea de dulce evadare, chiar la izvorul Dunării, Fiederich von Paulus face pe ascuns un inel din iarbă, cu o păpă­die galbenă, pe post de diamant, se pune în ge­nunchi, la picioarele Cocăi, şi-i spu­ne în româneşte, cum îl învăţaseră fraţii Rosetti: "Vrei să fii soţia mea?". "Coca" îi sare în braţe şi râde cu atâta poftă, că şi uită să-i mai răspundă la întrebare. "Da?", mai încearcă o dată Friedrich, iar răspunsul vine dim­preună cu un sărut. Caută-i acuma, dacă poţi, prin toată pădurea pe Efrem şi pe Costică, să le zici ves­tea cea mare!

Ani de pace, ani de război…

Friedrich von Paulus, unul dintre marii strategi ai războiului lui Hitler

Prin căsătoria din 4 iulie 1912, cu fiica consu­lului Rosetti, Friedrich von Paulus e privit cu încân­tare de lumea bună a Prusiei, iar cariera sa militară devine tot mai impresionantă. Doar doi ani de liniş­te au tinerii însurăţei. În 1914, începe, deja, Primul Război Mondial. Dar până în 1918, când se termină războiul, casa von Paulus devine neîncăpătoare de atâţia prunci: chiar în 1914 se naşte fiica Olga, în 1918 se nasc gemenii Friedrich şi Ernst-Alexander. Friedrich von Paulus devine ofiţer de stat major, în Corpul Armatelor Alpine, iar la sfârşitul confla­graţiei, e avansat la gradul de căpitan. Vin anii de pace, când singurele "războaie" sunt cele purtate, prin curtea casei, de copii. Având în spate, ca un vânt din pupa, energia Cocăi, von Paulus urcă treap­tă după treaptă, până când, în octombrie 1935, e numit şef al statului major al cartierului general al trupelor de tancuri, o nouă armă care se dezvolta în Germania. După două decenii de linişte, Europa începea din nou să fiarbă, Adolf Hitler era în plină ascensiune în Germania, iar familia von Paulus se pregătea, fără să ştie, pentru întâlnirea cu marea istorie…

Bun cunoscător de limbă română, învăţată în casă, de la Coca şi de la cumnaţii Rosetti, Fried­rich von Paulus vine adesea în România, cu misiuni diplomatice şi ajunge, la un moment dat, prieten bun cu mareşalul Ion Antonescu. Delirul lui Adolf Hitler, care se foloseşte de puternica armată germa­nă pentru a ocupa întreaga Europă, naşte vii pole­mici în familia von Paulus. Atentă observatoare a realităţii, Elena ridică tot timpul obiecţii asupra pla­nurilor lui Hitler. La invadarea Poloniei, operaţiune la care soţul ei, Friedrich, ia parte ca şef al Armatei a X-a, "Coca" e mai vehementă ca oricând: îi repro­şează soţului ei că atacarea vecinilor de către arma­tele germane reprezintă un act imoral. De fiecare dată, gene­ralul von Paulus îi răspunde că el, ca soldat, tre­buie să se supună ordinelor de sus. "De o strălu­cită deşteptăciune, scrupulos, harnic, original şi talentat", după cum îl caracterizează superiorii, Friedrich von Paulus îşi câştigă un uriaş renume prin victoriile din Polonia, Olanda şi Belgia. În 1940, e avansat general-locotenent, iar în sep­tem­­brie, e numit adjunct al şefului Marelui Stat Major, poziţie din care participă la conceperea planurilor pentru operaţiunea "Barbarossa", de invadare a Uniunii Sovietice. Coca descoperă planurile din biroul său de lucru şi îl imploră pe Friedrich să-i atragă atenţia lui Hitler că e pe cale să ia o măsură sinucigaşă. "I-a spus să nu cumva să repete gre­şeala pe care o făcuse Napoleon şi l-a întrebat dacă se gândeşte cam câţi tineri soldaţi ca noi, copiii lui, vor fi sacrificaţi în acest plan nebunesc", îşi amin­tea, după ani, fiul Ernst-Alexander. Dar tăvălugul istoriei trece şi peste disperarea Elenei Rosetti, şi peste obiecţiile gene­ralilor lui Hitler. Operaţiunea "Barbarossa" începe în iunie 1941, iar în octombrie a aceluiaşi an, Fried­rich von Paulus primeşte la Bucureşti Ordinul "Co­roana României" cu spade, în gradul de Mare Cruce şi cu panglica de "Virtu­tea Militară", "pen­tru merite excepţionale, dove­dite în operaţiunile contra bolşevicilor”!

La 51 de ani, Friedrich von Paulus e în apogeul carierei militare. E numit general al trupelor de panzere şi comandant al Armatei a VI-a, cea care urma să primească misiunea imposibilă de cucerire a Stalingradului. Începea una dintre cele mai cum­plite bătălii din Al Doilea Război Mondial. Armata germană primeşte o replică dură din partea ruşilor, iar venirea iernii îngreunează şi mai mult opera­ţiunile de cucerire a oraşului. Dominată numeric şi logistic, armata lui von Paulus e încercuită şi lichi­dată sistematic. Sărbătorile de iarnă îl găsesc pe ge­neral în tranşeele din jurul Stralingradului, cu moralul la pământ. Îi scrie fiului său, Ernst-Ale­xan­der, despre situaţia dramatică în care se află. Şi von Paulus, şi generalii săi, vor să spargă încercui­rea şi să se retragă de la Stalingrad, dar Hitler le ordonă să reziste, să lupte până la ultimul om, dar să nu facă un pas înapoi!

Fotografia lipită pe oglindă

Capitularea trupelor germane de la Stalingrad

În ianuarie '43, e deja clar pentru toată lumea că Stalingradul e un eşec de dimensiuni apocalip­tice, iar Friedrich von Paulus ştie asta mai bine ca oricine. Pe 13 ianuarie, îi trimite Elenei, cu unul dintre ultimele avioane pe care le mai avea la dis­poziţie, printr-un tânăr ofiţer de ordonanţă, jurna­lul de război, inelul-sigiliu şi verigheta. "Trebuie să îmi accept soarta aşa cum mi-o dă Dumne­zeu...", îi scrie Cocăi. Ştie că asta ar putea fi ulti­ma scrisoare către iubirea vieţii lui, către femeia care i-a fost alături în toate bătăliile - şi cât de aspre! - ale destinului. În spatele biroului, pe un perete zgrumţuros, în colţul oglinzii în care îşi rade barba în fiecare dimineaţă, stă prinsă o poză de-a Cocăi în tinereţe. Se duce şi acum să o vadă, cât timp îşi caută cuvintele de adio. Vreme de luni de zile, în iarna groaznică de la Stalingrad, zâm­betul Cocăi a adus singurele fărâme de lumină şi de căl­dură. Îi e teamă pentru ea, îi e teamă pen­tru copii, sunt şi ei, acolo, în Germania, captivi ai Ges­ta­po-ului lui Adolf Hitler, aşa cum şi el, aici, e încer­cuit nu doar de ruşi, ci şi de orbirea Führer-ului. Ştie că orice mişcare va face - şi va trebui să facă, nu mai are încotro! - se va răsfrânge şi asupra celor de acasă. "Trebuie să îmi accept soarta aşa cum mi-o dă Dumnezeu...", se întoarce Friedrich şi reciteşte ce a scris. Ordonanţa aşteaptă la uşă, avionul aş­teap­tă îngheţat, pe pistă. Nu mai e timp decât de un "dragă Coca" şi de o semnătură…

Până când moartea ne va despărţi

Aflat în plin delir, Hitler încearcă prin toate căile să îl şanta­jeze emoţional pe von Paulus. Până la urmă, în disperare de cauză, îl avansează la gradul de feldmareşal, mi­zând pe faptul că, în toată istoria militară a Germaniei, niciun feld­mareşal nu s-a predat, vreodată, ina­micului, şi nici nu s-a sinucis. Catolic fer­vent, von Paulus nici nu voia să audă de sinucidere. Alege, în schimb, să se predea ruşilor, în speranţa că măcar o parte din cei 90.000 de oa­meni care-i mai rămăseseră aveau să supravie­ţuiască prizonieratului. Alternativa era să moară toţi, până la unul... Capitularea lui Friedrich von Paulus îl scoate din minţi pe Adolf Hitler. A doua zi, agenţii Gestapo, în temutele lor haine de piele neagră, pătrund cu forţa în casa Elenei von Paulus, căreia i se pune în ve­dere să renunţe la numele de Paulus, ca să scape de răzbu­na­rea Führer-ului. Elena nu doar că refuză oferta fără să stea o secundă pe gânduri, dar îi sfidează pe ofiţeri şi le spu­ne, ca o antinazistă convinsă ce era, tot ce avea pe suflet.

Pe frontul de Est, războiul lui Friedrich se terminase umi­litor, pe "frontul de Vest", Coca are de dus propriul său război. La scurt timp după arestarea soţului de către ruşi, primeşte din Italia vestea cum­plită a morţii fiului ei, Friedrich, în timpul debarcării de la Anzio. Cu timpul, perse­cuţiile Gestapo-ului sunt tot mai dure. Elena e arestată, împreună cu fiica ei Olga şi fiul Ernst-Alexander. Sunt trimişi mai întâi într-o închisoare din Munţii Alpi, apoi în lagărul de concentrare de la Dachau. Elenei i se ceruse doar atât: să divorţeze de Fried­rich. Să divorţeze de un om captiv la ruşi, despre care nimeni nu putea crede că se va mai întoarce vreodată în Germania! Dar nu! Coca şi-a dus lupta sa cu Hitler până la capăt. De fapt, nici măcar ambi­ţia luptei cu Hitler nu o mâna în luptă, cât veri­ghe­ta aceea, trimisă de Fried­rich cu ultimul zbor de la Stalingrad, şi jurământul din vara lui 1912: "Împre­ună la bine şi la greu, până când moartea ne va despărţi…".

Epilog

Mareşalul von Paulus, martor la procesul de la Nurenberg

Coca Rosetti şi Friedrich von Paulus nu s-au mai văzut niciodată. Mesajul adus de ordonanţa scă­pată din infernul de la Stalingrad a fost ulti­mul lor contact. Elena moare în 1949, la Baden-Baden, cu 4 ani înainte ca Fried­rich să fie eli­berat de ruşi şi trimis în Germania de Est. Feld­mareşalul, mar­tor-cheie în procesul de la Nüren­berg, moare în 1957 şi e înmormântat, cu toate onorurile militare, la Dres­da. Mai târziu, urna sa mortuară e mutată la Baden-Baden, alături de iubita lui soţie. Chiar dea­supra inscripţiei cu "Ge­ne­ral Feldmareshall Fried­rich Paulus", pe piatra de mormânt din cimi­tirul central al oraşului, scrie, sobru, "Constance Elena Paulus geb. Rosetti-So­lescu". Un nume lung, preţios şi aristo­cratic, cu toată eticheta uitată, când cadeţii Rosetti le-au prezentat-o pe sora lor, Coca, celui mai bun prieten al lor din anii adoles­cenţei, viitorul Feldmareşal Friederich von Paulus

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU