TEATRU
*
Câteva
adevăruri din lumea Teatrului
1
-Se apreciază, chiar
foarte unitar din partea criticii teatrale, a celor
ce studiază și au studiat istoria precum și evoluțiile teatrului
de-alungul veacurilor, faptul că acesta reflectă schimbările ce caracterizează sistemele
sociale la un moment istoric dat. Teatrul este o oglindă a societății redată de
dramaturgi și pusă in scenă de actori, oglindindu-se aici viața însăși, cu toate cele aparținătoare
prezentului, trecutului precum și despre orientările spre viitor. Se știe că
dintre toate genurile de arte, arta teatrală este cea mai complexă, devenită o
sinteză adunând in scenă genurile mai multor arte; tocmai aci se află valoarea
acestuia precum și efectele benefice aduse asupra înaintării culturii în
general!
De asemenea, pe lângă faptul că este un luminător viu al
societății omenești, cu direcții înspre înălțarea educației, moralei, credinței
și civilizației umane prezente, teatrul vestește nevoile de viitor ale societății,
deșteaptă simțul frăției între cetățeni, aduce servicii care favorizează
întotdeauna victoria adevărului, fiind o artă extrem de utilă, atunci când este
înțeleasă și susținută, atât de spectatorii iubitori de teatru, cât mai ales de
organele oficiale in cadrul sistemului social cultural existent!
-
Teatrul își împlinește
menirea atunci când sistemul social, mai cu seamă sistemul politic, nu aplică
presiuni de interes, mai ales doctrinar cum de altfel in istoria acestei arte,
exemplele negative abundă, astfel că si teatrul se ridica și decădea după cum
sistemele sociale, imperiile lumii se ridicau sau decădeau! Mai grave erau
situațiile in care noile sisteme de orânduiri, puse pe picioare, nu arhivau de
multe ori realizările teatrale ale
trecutului, pierzându-se astfel acea referință ce ar fi fost extrem de utilă în evoluția artei și a
scopului acesteea; scop desigur benefic infrumusețării vieții societăților
viitoare! Dramaturgia românească bineînțeles că nu a scăpat de asemenea situații
dealungul istoriei.
Studiile și
cercetările în lumea teatrului antic grec a atras mulțimi de cercetători,
oameni pasionați de a cunoaște istoria și originile artei teatrale, nivelul
calitativ al acestei vechi arte și desigur autorii scrierilor pentru teatru, actorii
din scene, modul și sistemele în care se organizau desfășurările acestor acte culturale, evoluția în timp și
spatiu , s.a.m.d. Nu întotdeauna însă s-a reușit a cuprinde și reda istoria
teatrului antichității, a operelor scrise sau jucate în scene, autorii reali a
acestora, multe, foarte multe s-au
pierdut în decursul timpului, fie datorită războaielor, fie catastrofelor
naturale, focuri și inundații, fie neglijenței generațiilor viitoare! Mai ales
că scrierile se realizau pe foi de papirus, sau pe piei de animale(cazul
scrierilor biblice), iar succesiunea mereu repetată a sistemelor sociale, lăsau
aceste valori deseori pierzaniei.
Deseori lipsa de
atenție și de păstrare ajungea până acolo încât aceste manuscrise deveneau materie de lucru, folosite de
meseriași și comercianți! Este de la sine înțeleasă strădania acelor hermeneuți
în cercetările lor, de cele mai multe
ori reușind să adune chiar și pe fragmente scrierile anticilor, spre a întregii ulterior
opera. Dar multe scrieri au rămas pentru totdeauna dispărute și necunoscute! Nu
mai vorbim de greutățile întâmpinate de traducătorii acestor scrieri. Fie
proză, fie poezie, dar mai ales cele dedicate
teatrului. Aproape intr-un ”Chorus”, traducătorii operelor tragice-comice
ale anticilor Greciei precum Sofocle, Eschil, Euripide, Aristofan, Menander,
s.a.m.d., enumără dificultățile acestor traduceri, la care s-au angajat ei
înșiși, și asta din entuziasmul lor spre a reda o oglinda a trecutului, nouă
celor prezenți și celor ce vor veni după noi, generațiilor viitoare!
Munca acestora trebuie întotdeauna respectată, mai ales
socotind labirintul atât de încâlcit al zecilor de secole trecute, căutând a descifra
papirusurile găsite și pe la momâile
piramidelor antichității! Nu e o muncă
la care s-ar angaja oricine! Asta ne-o spune traducători care au transpirat în
această muncă, precum: Norma Miller, David Barett, Alan Sommerstein,
E.F.Watling, si desigur mulți acei pasionați a descoperi și cunoaște cultura și
modul de viață a celor ce au trăit și locuit cu mii de ani în urmă în geografia acestui vechi și cu mult sânge
sfințit loc, Pământul!
Secolul III și II. BC. se va lumina prin
întâlnirea culturii Greciei cu Roma
antică, moment în care Horațiu(65-8B.C.) făcea analize in lucrarea sa ”Ars
Poetica”, asupra Teatrului Vechi al Atennienilor, ușurând într-un fel situația
lui Aristofan, care, la un moment devenise mărginalizat de sistemul politic al
vremii sale. Sparta atacase Atena, incep
razboaiele dintre aceste state-orașe, cunoscute sub numele de ”războaiele
Peloponeze, acum vin și cuceririle lui Alexandru Macedon, aducând Grecia sub
stăpânirea imperiului său. Horațiu găsea potrivită si utilă aciditatea satirică din scrierile comice ale lui
Aristofan, probabil pentru că tocmai acesta(Horațiu) satiriza versurile lui Lucilius
astfel:
”...Yes, I did say that
Lucilius verse is incompetently composed/ Who is so besotted an admirer of
Lucilius as not to admit this?/
( Aristofanes –The Knights/Peace/The Birds/The
Assembly Women/Wealth/ translated by
Alan H. Sommerstein and David Barett, published by Penguin Books, London, 1978).
Mai înspre vremea
când Noul Teatru începuse a lua locul Vechiului Teatru al Greciei antice, devenind o nouă orientare acum și
pentru teatrele europene, Plutarch(45-125A.D) revine cu o critică accerbă
asupra scrierilor și talentului deadreptul vulgare în exprimare a lui Aristofan.
Cercetătoarea și translatoarea operei lui Aristofan, Norma Miller, care
traduse din greaca veche, de pe papirus, din comediile lui Aristofan, dovedește
în scrierile sale faptul că, Aristofan era și un strălucit poet, poate unul imediat după
Homer.
-
Revenind la perioada acelui
Teatru Vechi, se afirmă faptul că între perioada secolului al V-lea și al
IV-lea, adică timp de un secol, teatrul antic grecesc trece printr-o mare
transformare, care de fapt nu este altceva decât un rezultat al schimbărilor social politice
ce au avut loc, așa cum aminteam mai sus. Războaiele Atenienilor cu Spartanii,
dublate din plin de cuceririle lui Alexandru Macedon, aveau să schimbe fața
lumii. Aproximativ, perioada dintre 421 și 321,
devine acel timp și spațiu în care se produc transformările din arta
dramaturgiei antice grecești. In acest timp aveau să se evidențieze ca reprezentanți,
doi mari scriitori de teatru, Aristofan ca reprezentant al Teatrului Vechi,
și Menander inspre finele secolului, ca
reprezentant al Teatrului Nou. Poet și comedian, Aristofan crește in acest
mediu de continue lupte social-politice, devenind prin natura ființei sale, cel
mai abil dar si aciditiv scriitor de comedii. Dar a susține tradiția
atenienilor, acea tradiție de libertate ce se înstăpânea la Atenieni incă din
vremea lui Pericle, nu convenea acum celor ce stăteau devotati ocupației
imperiului lui Alexandru. Politicienii vremii, cum era si cazul lui Cleon,
devin personaje false atenienilor, iar
condeiul lui Aristofan nu-i iartă.
Numai că acesta(Aristofan), nu se afla in vremea
când Sofocle (496-406) scria tragediile sale, ”Regele Oedip” ”Antigona” și
altele! Sofocle trăia la Atena lui
Pericle, iar acesta cum se știe adunase in jurul său oameni de arte! Herodot și
Sofocle erau prieteni, făceau parte dintre cei ce scriau și creau opere de multe genuri la curtea lui Pericle.
Tragediile in general
nu erau tragisme fără un fond de educație și morală bine inspirate! Sofocle,
precum si ceilalți tragiști, Eschil și Euripide, prin scrierile lor pe teme tragice si puse pe scenă, de fapt deschideau
mintea și cugetele atenienilor spre a se
feri a călca pe urmele personajelor lor tragice; convenea deci politicii de
libertate și bună convietuire dictată de Pericle atenienilor.
Se pare că Sofocle învățase ceva și de la înaintașul său
Pindar, mai ales privind relația dintre
Atenieni și Tebani, fapt pentru care Pindar avuse câteva neplăceri. Herodot ca
părinte al Istoriei, se pare că ajungând la
Istru, privind peste zări, recunoștea că sunt acolo mari întinderi de
spațiu in care trăiesc niște oameni sfinți, care vorbesc cu Cerul! Astea erau
pământurile hiperboreene ale lui Zalmoxe, pe plaiul Mioriței, unde era polul spiritual
al pelasgilor hiperboreeni, acolo era Armis zeul Geților, iar primii coloni
greci respectau cultura acestora, o acceptau precum Pitagora, Sappho, Anacreon,
s.a.m.d.
-
Alta era conjuctura vietii
social politice in deceniile următoare ale secolului, altele interesele
imperialilor macedoni. Scrierile comic-satirice ale lui Aristofan: The Knight,
Peace, The Birds, The Frogs, The Clouds, The Wasps, The Assemby Women, Wealth, și desigur cele pierdute in vreme, îi aduseră
acestuia glorie dar și starea de a ajunge în judecăți și condamnări! Desigur toate
urmare a invadării atenienilor, a
pierderii libertății lor, cu care se știau ei a fi istoricește în existență!
Altele aveau să fie acum
orientările scrierilor pentru Teatre. Apariția lui Menander (341-290 B.C.) care
se dovedește a fi mult mai inteligent, mai studiat, încearcă să renunțe la
multe din vechile obiceiuri și practici, cum ar fi minimalizarea rolului ”corului”
(Chorus) care prezenta spectatorilor înainte, prin cântec sau dans, tema
comediei ce se va prezenta. Acest rol revine acum actorilor, iar aceștia preiau o
costumație reală a atenianului, masca purtată de actori în timpul spectacolului
este înlăturată, după cum și dansurile lui Satyr.
Scena sub cerul liber rămâne
însă în continuare, în câmp sau pe străzile ateniene, cuprinzănd una sau două
case uneori, depinzănd de tema comediei prezentate. Locul comediei încetează a
mai fi extins când în rai, când în iad, aceeași soartă zeităților grecești. Chiar
Aristofan își mai temperează aciditatea satirică, desigur lecuit de
politicieni, în timp ce în Roma antică trebulațiile scriitorilor cu
politicienii vremii continuă. Menander aduce în comedia greacă teme legate de
relatii familiare mai mult, relații dintre tată și fii, mame și fete, iubiri cu
multe hazuri între doi tineri, s.a.m.d. Mult apreciate erau scrierile ”The Girl
From Samos” (Fata de la Samos), ”The Farmer”(Fermierul),
”Old Cantakerous” (Bătrânul Cantakerous), și multe altele! Desigur actorii
fiind echipați în costume normale ateniene și fără măști, fără Satyr, fără
Hermes al zeilor!
În Roma antică exemplară
fiind expulzarea lui Ovidiu la Tomis (Constanța de azi), totuși se observă o
oarecare orientare spre finele ultimului secol înspre ode pastorale si
zeitățile romane, ce aveau să învioreze ființa umană!
Chiar scrierile lui Horațiu
și Virgiliu, pătrund înspre frumusețea
vieții pastorale, a agriculturii, a pădurilor îmbietoare la cântecele cerești
ale păsărilor. Iar ca să zic și eu ceva de la mine, deși nu mi-o va lua nimeni
în seamă, măcar de ar fi numai atât, chiar acești scriitori latini poartă in
ființa lor ceva din gena pelasgilor traco-daci, ceva din paradisul pământului
hiperboreean, al Mioriței după versul, ”pe-un
picior de plai/ pe-o gură de rai/”.
-
Trecerea liniei de aur, din
era veche B.C. inspre era nouă A.D, ne aduce în contact cu noi vremuri, istorică fiind vremea lui Costantin, a luptei
sale cu politicienii Romei, cu fratele său Constans, scindarea imperiului
Roman, nașterea imperiului Bizantin,(324 A.D) iar de aci înainte toate cele ce Istoria recunoaște,
avea să se întâmple! Lupte intre Lumină și intuneric! Un adevărat teatru al
vieții, Creștinismul devine recunoscut ca forță religioasă întradevăr, binevenit,
dar scindat și acesta, unul de Răsărit, celălalt de Apus! Acest fapt nu va fi
de mică importanță pentru istoria secolele ce vor veni!
- Secolul al II-lea, A.D., devenise unul al
furturilor de valori literare, de opere ale unora trecute pe seama altora, o
adevărată amestecare a insăși istoriei culturii omenești, peste care venirea
popoarelor migratoare barbare, pune pecetea formării în timp și spațiu, de noi
civilizații, în timp ce altele rămân în umbră! Arderea bibliotecii antice din
Alexandria, în 48 B.C, datorate cuceririlor
lui Cezar, după unele izvoare de informații, dar mai fiind sub flăcări si după noua era(A.D.), lucrurile
devin mai complicate, oricum nimeni nu
vrea să-și asume reponsabilitatea acestui oribil act! Pentru istoria omenirii a
însemnat însă o mare catastrofă! Lumea
devenea o mare scenă de tragedii, dar de data aceasta adevărate și nu doar
scrise, iar spectatorii/viețuitorii mureau nevinovați!
-
Evenimente de cosiderabile proporții vor include luptele de ordin cultural, mai
ales spiritual-religioase, mișcări de populații, revolte, războaie, foamete, deci
cu nimic sau mai deosebit de vremile mai vechi. Cea ce mai târziu îi dă lui Dante
Aligheri (1265-1321 A.D), ideea scrierii operei sale ”Infernul”, iar lui Honore
de Balzac(1799-1850), ”Comedia umană”.
-Dar, omul recunoscut azi a fi o sensibilitate universală, o creație superioară, înclinată
spre o libertate a sfințeniei proprii, ce i se trage dinspre origini, pare să
aibă o mai puțină legare la vr-un sistem oarecare, iar Teatrul devenind forma
de manifestare, de exprimare, care, îl ridică pe om din decădere și suferință,
la conștiința că el, Omul, are dreptul și puterea ași asigura continuitatea sa existențială,
un perpetuum mobile în acest intreg Univers, in care la creat și înălțat acel
Duh al Creațiunii Universale, căruia ne rugăm cu recunoștință!
Această
trecere de la Vechiul Teatru la Noul Teatru bineînteles că nu s-a realizat în
mod instantaneu, ci treptat, pe fondul mai multor decenii viitoare, a mai
multor secole. Noul Teatru definește și poziția zeităților, precum cea a lui
Hermes, care nu mai e chemat în ”chorus”, rolul acestuia revenind actorului
atenian! Se observă o regăsire a realtății istorice a întregii culturi
grecești.
Dramaturgia
britanică îl are pe dramaturgul Shakespeare(1564-1616), care avea să fie
considerat poet și dramaturg universal. Totuși acesta, mai ales prin
acea dramă mult apreciată, ”Regele Lear”, amintește de vechile
tradiții ale teatrului vechi, în schimb
”Romeo și Julieta”, tinde a se atașa noului Teatru. Ceea ce dovedește că marele
dramaturg britanic își avea orientarea lui proprie la realitățile social-politice, după talentul și arderile lui, ca atare ceva
specific spiritului său englez, fără a fi vorba de tratate sau forumuri
specifice vremilor de azi. Shakespeare avea muza sa, precum englezii britani până
în ziua de azi!
Mai ales că piesa de teatru Romeo și Julieta fusese scrisă cu
vreo 10 ani înaintea ”Regelui Lear!
-
Însăși dramaturgia românească
nu face excepție, dacă il aducem în față pe dramaturgul Ion Luca Caragiale(1852-1912),
cu acea comedie devenită capodoperă a dramaturgiei, ”O scrisoare pierdută”.
Privind tabloul vremurilor de azi când frumoasa
omenire intră in al treilea mileniu calendaristic, această comedie câștigă
întâietate, și încă una universală, când privești tabloul social-politic in
care se cuprind azi alegerile electorale din lume; exact după comedia
românească! Dramaturgia vremurilor noastre se mișcă momentan precum
realitățile, adică, se caută o indreptare, o realizare salvatoare cu o orientare
înspre dezvoltare generală și pace în lume! De ce are Teatru de azi nevoie? De
dramaturgi care să aducă opere stâlpuitoare la acest efort, nu despre iepurași
și pescăruși, ci să cioplească în rocile hoțiilor și corupțiilor ce se ivesc în
calea noilor generații, spre a lumina calea vieții așa cum ne învăța Mântuitorul
Iisus Hristos și Aminul nostru Mihai
Eminescu”.
Adevărate fresce istorice sunt ”Comediile” lui Vasile
Aecsandri (1821-1890), deoarece acestea aduc atingere tendințelor de grozăvenie
în care se complac personajele vremii sale, o satirizare subtilă, cum reiese
din acea scriere ”Șoldan Viteazul”, sau ”Clevetici, ultra -demagogul”.
Comediile lui V. Alecsandri sunt jucate, cântate, pe TEATRUL din Iași, pe la anii 1862, fiind mult
apreciate.
Cu respect
pentru zilele noastre, pe TEATRUL Mileniului acesta, câte folositoare, morale și
transformatoare opinii, scrieri teatrale s-ar preta!?
Să încurajăm dramaturgii tinerei generații prin libertatea exprimării
lor, a gândirii lor creatoare, pentru un viitor fericit! Să nu ne fie greu a ne
ridica înspre lumină, așa cum spunea și Iosif Vulcan la vremea sa! Iar teatrul românesc să nu fie nici vechi,
nici nou, ci curgător precum apa Istrului dacic!
IOAN MICLĂU-GEPIANU
2015
BIBLIOGRAFIE:
ARISTOFANES –The Knights,
Peace, Wealth-translated by Alan H. Sommerstein, Published by Penguin Books, London, -1978
ARISTOFANES – The Birds, The
Assembly Women- translated by David Barett,
Published by Penguin Books, London, 1978
MENANDER – Plays and
Fragments – Translated with an introduction by Norma Miller. Published by
Penguin Books, London, 1978
SOPHOCLES – The Theban Plays
– translated by E.F. Watling – Published by
Penguin Books, London, 1974
SHAKESPEARE – Measure for
Measure – Edited by S.Nagarajan – Published by Penguin Group-1998
TEATRU – Ion Luca
Caragiale-Ediție îngrijită de Virgil Vintilescu, Editura Facla - Timișoara,
1984
COMEDII- Vasile Alecsandri –
Comedii- Seria ”Patrimoniu”- R.S.R. , 1984 - București.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu