duminică, 30 august 2020

Virgil Păunescu - Vaccinul românesc anti-Covid




Vaccinul românesc anti-Covid
este sabotat din toate părțile, dar mai ales de către cei aflați la guvernare
Prof. dr. Virgil Păunescu
30 August 2020

„Niciunul dintre vaccinurile la care se lucrează acum la nivel mondial nu va avea eficiența vaccinului românesc. Și asta pentru că tehnologia Institutului „OncoGen” din Timișoara creează imunitate celulară, care persistă peste 11 ani, în timp ce imunitatea pe bază de anticorpi, folosită de cei care lucrează la vaccin, protejează doar câteva luni”. (Prof. dr. Virgil Păunescu, Institutului „OncoGen”).

România s-ar putea clasa în vârful cercetării medicale dacă ar finaliza vaccinul anti-Covid. Tehnologia românească are o cu totul altă abordare, fapt care va asigura o protecție pe o perioadă îndelungată. Probabil acesta este și motivul pentru care vaccinul românesc este sabotat din toate părțile, dar mai ales de către cei aflați la guvernare, care refuză să finanțeze poate cel mai important proiect al țării.

Așteptăm finanțare și, cu cât trece timpul, cu atât datele care apar în literatura de specialitate arată că vaccinul la care lucrăm noi are toate șansele să fie cel mai reușit. Toate cercetările arată că imunitatea bazată pe anticorpi nu ține mult timp, iar vaccinul nostru, bazat pe imunitate celulară, extrapolând datele celor care l-au dezvoltat în cancer, are o memorie de cel puțin 11 ani. Imunitatea umorală, cea care produce anticorpi, protejează doar câteva luni. De altfel, cei de la Astrazeneca au și anunțat că este posibil ca viitorul vaccin să fie repetat după un an de zile. Imunitatea are două componente, una bazată pe anticorpi, în principiu, și o componentă bazată pe celule. În cancer, de exemplu, dacă dezvolți anticorpi, mori repede, pentru că anticorpii nu pot omorî celulele tumorale. Imunitatea celulară, în T.B.C., de exemplu, este foarte importantă, pentru că se răspunde cu limfocite T citotoxice. Aceste limfocite distrug celulele care sunt defecte, fie că au un virus în interior și virusul ăla se multiplică, fie că au o tumoră. La fel va funcționa și în cazul Covid.

Cei mai norocoși sunt, se pare, asimptomaticii și cei cu forme ușoare ale bolii, au constatat cercetătorii suedezi, pentru că aceștia au răspuns cu imunitatea celulară. ”De curând a apărut un articol într-o publicație medicală suedeză de prestigiu, care a arătat că toate cazurile asimptomatice și ușoare au răspuns prin imunitate celulară și toate cazurile grave au răspuns prin imunitate umorală, prin anticorpi. Altfel spus, un organism care răspunde corect, răspunde cu imunitate celulară. Noi am tot repetat acest lucru, că în niciuna dintre infecțiile cu virusul A.R.N. din această categorie de coronavirus nu s-au obținut vaccinuri. Și nu s-au obținut pentru că toate platformele, tehnologiile care urmăresc rezolvarea acestei probleme se bazează pe vaccinuri care duceau la dezvoltarea de anticorpi și anticorpii nu sunt eficienți în cazul acestor boli.


Virusul s-a schimbat în totalitate

Virusul SARS-CoV-2 a suferit mutații importante. La începutul lunii august, prestigioasa revista „Cell” a publicat un articol[1]  care arată că virusul SARS-CoV-2 a suferit mai multe mutații, dintre care una semnificativă, în regiunea Spike. Varianta inițială a virusului denumită Wuhan D-614 a fost înlocuită de varianta G-614. Această mutație se asociază cu o infecțiozitate mărită și cu o încărcătură virală mai mare, ceea ce ar putea sugera o creștere a agresivității virusului.

Mutația tulpinii originale Wuhan D-614 a avut loc într-un timp foarte scurt, mai exact in cursul lunii aprilie, iar cele două tulpini ale virusului coexistă în momentul de față în diverse țări și în diverse proporții, tendința fiind însă clară: de înlocuire a tulpinii inițiale.


In Europa și S.U.A. tulpina nouă, G-614, a inlocuit aproape in totalitate varianta inițială Wuhan D-614.

In prezent au fost făcute publice 75,000 de genomuri virale SARS-CoV-2, dintre care 112 au fost realizate în România. Analiza mutațiilor secvențelor din România a identificat 25 de mutații de aminoacizi în 19 poziții distincte. Aceste mutații arată că în țara noastră circulă varianta G-614, nou-venită, probabil, din Italia sau Spania.

Institutul „Cantacuzino” din București a publicat în data de 7 iulie 2020 un articol în care sunt prezentate alte 18 secvențe de coronavirus care au suferit mutații, acestea de asemenea, aparținând noii variante a virusului. Noua variantă produce o încărcătură virală mai mare la pacienții infectați, lucru care ridică semne de întrebare privind posibila creștere a contagiozității și gravității bolii.

Colectivul de Bioinformatică al Centrului „OncoGen”, Timișoara, analizând mutațiile din România, a constatat că virusul are o afinitate de legare mai mare cu receptorul ACE2 de pe celule umane, ceea ce conferă noii variante de virus un avantaj infecțios față de tulpina inițială (infectează mai ușor și mai rapid celule țintă). Datele complete ale cercetărilor în acest sens, făcute de colectivul de Bioinformatică al Centrului „OncoGen”, urmează să fie publicate. Am reușit să formăm un colectiv de Bioinformatică care s-a ocupat de analiza mutațiilor suferite de virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul României în ultimele luni. Este important de menționat că aceste mutații NU afectează deocamdată vaccinurile în dezvoltare.


Un vaccin cu efect pe 11 ani nu este rentabil pentru marile companii

Sunt viruși în care anticorpii sunt eficienți, cum este și cazul gripei, dar problema este că mutațiile de la un sezon la altul sunt atât de mari încât trebuie, de fiecare dată, un alt vaccin, arată prof.dr.Virgil Păunescu. Acesta susține că și în cazul coronavirusului, tipul care circulă în prezent este o formă care a dezlocuit total forma inițială din Wuhan. ”Noi am făcut o analiză pe cele 112 secvențializări de la diverși pacienți din lume. Nici în România nu mai circulă varianta Wuhan inițial, ci o variantă nouă care circulă în toată lumea și care produce o cantitate virală mult mai mare și are un nivel de contagiune mai mare. Înlocuirea variantei vechi s-a produs în decurs de o lună, mai exact în aprilie 2020.


Guvernul Orban nu este interesat de vaccinul românesc

Autoritățile române au solicitat deja 10 milioane de doze de vaccin de la Uniunea Europeană, deși acesta încă nu a fost definitivat nicăieri. Despre vaccinul românesc, cu o tehnologie unică și eficientă, Guvernul Orban nici nu vrea să audă. Până acum, singurii bani, alocați printr-un proiect de cercetare pe fonduri europene, au fost 250.000 de euro, în condițiile în care „Institutul Oncogen” are nevoie de 5 milioane de euro pentru a trece la faza de testare. Am văzut raportul Curții de Conturi și am fost foarte supărați pentru că, la câtă risipă s-a făcut, puteau să ne ajute și pe noi. Am solicitat finanțare de la premierul Orban, de la Ministerul Sănătății, de la Ministerul Fondurilor Europene, de la Ministerul Apărării, de la Ministerul Educației, dar nu am primit niciun răspuns.

Britanicii au ezitări în a ne finanța, în primul rând pentru că au investit prea mulți bani ca să recunoască acum că vaccinul nostru este mai bun și, în al doilea rând, pentru că li se pare suspect că Guvernul României nu ne sprijină în niciun fel[2].


---------------------------------------
[1] Revista Cell - https://www.cell.com/cell/pdf/S0092-8674(20)30820-5.pdf
[2] https://www.national.ro/recomandari/vaccinul-romanesc-anti-covid-11-ani-de-imunitate-693172.html - 17 august 2020

https://www.art-emis.ro/stiinta/vaccinul-romanesc-anti-covid-este-sabotat-din-toate-partile-dar-mai-ales-de-catre-cei-aflati-la-guvernare








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu