Excelent!
Pe mine, un ram
ancestral, mă va salva copacul iubirii genealogice, uneori, oblojit sau
încorsetat în pânza de păianjen, în drumul meu echilibristic pe un fir de
păianjen spre zenit.
Ancestru
~*~
E o iluzie,
sunt pădure
și îmi șuieră vânt pustiitor
printre crengile
dezgolite
de lacrimi de gheață,
înghesuind noaptea crivățului de
bocet stelar
printre muguri de verde speranță.
Sunt aici
sau
sunt departe,
este vis
ori
realitate?
Sunt ...
doar
un ram ancestral
ale cărui inele
scrijelesc
existența
cu mugur,
cu rod
de iubire,
cu sterp,
cu pustiu
și canon.
~*~
Constanța - Doina Spilca
din volumul „Enigma
metafizice”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu