SLAVOSLOVIA PRIMAVERII
Sfantul Inochentie al Odessei
Împreuna cu
îmbelsugarea, pretutindeni e frumusete si podoaba: primavara nu se zgârceste a
darui haine frumoase tuturora; multe dintre animale primesc anume în acest timp
din mâna naturii – ca un fel de primenire pentru sarbatori – haina noua dupa
felul si trebuinta lor; iar în împaratia plantelor, toate îsi schimba
îmbracamintea si se înnoiesc din cap pâna în picioare si nici mesterul cel mai
iscusit nu va fi în stare sa întreaca modelele ce împestriteaza în timpul
primaverii dealurile si câmpiile. Oare, nu tot asa era si în starea de
nevinovatie? Toate vietuitoarele, pâna si cele lipsite de cugetare, simt ca
primavara este cel mai minunat timp al anului si-si exprima bucuria si
multumirea lor prin tot ceea ce pot, dar mai ales prin cântare. Ascultat-ati voi
cândva o astfel de cântare? Într-însa se aude rasunând simtamântul adânc de
recunostinta, de multumire si un fel de veselie sfânta. Aceasta e bucuria
fiintelor înviate din morti, care dupa ce pierdusera totul, deodata dobândesc
cu prisosinta tot ceea ce le e de trebuinta. Câta lipsa de oboseala la acesti
cântareti! Câta felurime în aceasta cântare! Pâna si miezul noptii rasuna de
cântarea cea mai dulce! Ti se pare si, cu adevarat, este o curata priveghere de
toata noaptea a naturii! Însa în cazul acesta, lumea fiintelor nerationale se
apropie de lumea Îngerilor, unde duhurile cele curate, înconjurând tronul lui
Dumnezeu, ziua si noaptea vestesc slava Atottiitorului!
Sfantul Inochentie al Odessei,
Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de patriarhul
Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 31-32
MODA „ULTIMUL RACNET”
Sfantul Ioan din Kronstadt
O, cât de
sârguincios se arata diavolul si lumea în a sadi neghina în tarina lui Hristos,
care este Biserica, în a sadi, o data cu cuvântul dumnezeiesc, cuvântul lumesc,
cuvântul desertaciunii! În locul templelor divine, lumea si le-a ridicat pe ale
sale: teatre, circuri, sali de adunare, templele desertaciunilor lumii. În
locul sfintelor icoane, pe care iubitorii de cele lumesti nu le iau în seama,
au început sa apara portretele oamenilor, pictate sau fotografiate, imagini de
tot felul; în locul lui Dumnezeu si al sfintilor sunt cinstiti pâna la
divinizare celebritatile lumii: scriitori, artisti, cântareti, pictori care se
bucura de trecere în societate si de un respect vecin cu evlavia. Sarmanii
crestini! Au cazut cu totul de la Hristos! În loc de îmbracaminte
duhovniceasca, îsi îndreapta atentia sp re haine la ultima moda si spre tot
felul de podoabe artificiale, care exceleaza prin scumpete si stralucire.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 193-194
LUCRURILE STRALUCITOARE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Noi iubim
tot ceea ce straluceste pe pamânt: aurul, argintul, pietrele pretioase,
cristalele, vesmintele de matase… De ce oare nu iubim slava viitoare la care
Dumnezeu ne cheama? De ce nu nazuim sa devenim stralucitori ca soarele? „Atunci
cei drepti vor straluci ca soarele în Împaratia Tatalui lor” (Matei 13, 43).
Aceasta pentru ca natura sufletului nostru s-a pervertit prin pacat, iar noi
suntem legati de pamânt si nu de cer, de lucrurile stricacioase mai degraba
decât de cele nestricacioase; pentru ca iubim slava trecatoare, stricacioasa si
înselatoare a acestui pamânt. De ce exista în noi o astfel de dragoste pentru
tot ceea ce straluceste? Pentru ca sufletul nostru a fost creat pentru lumina
cerului si pentru ca el a fost, la origine, cu totul lumina, cu totul
stralucitor, lumina este deci înnascuta în noi, sensul si nevoia de lumina sunt
înnascute în noi. Îndreapta-ti aceasta nazuinta catre lumina Cerului!
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 112
ARBORELE FIRAV
Sfantul Teofan Zavoratul
Mândria se
aseamana unui arbore foarte înalt si încovoiat, toate ramurile caruia sunt
firave, si pe care, daca se catara cineva, îndata se va prabusi de la înaltime.
Sfantul Teofan Zavoratul, Psaltire
sau cugetari evlavioase si rugaciuni, traducere de Adrian Tanasescu-Vlas, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2011, p. 52
PATRIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Iubeste-ti
patria pamânteasca si pe parintele ei. Ea te-a educat, te-a instruit, te-a
facut sa însemni ceva printre oameni, ti-a dat respectul ce ti se cuvine, îti
da de toate. Dar trebuie sa-ti iubesti cu deosebire patria cereasca, pe
Parintele veacului ce va sa vina; acea patrie este, de buna seama, mult mai
scumpa si mai vrednica de cinstire decât aceasta, fiindca este sfânta si
dreapta, de neclintit, vesnica, nestricacioasa, fara seaman de frumoasa si
datatoare de fericire, fiindca ti-a dat si îti da infinit mai multe înlesniri
si bunatati decât patria pamânteasca; fiindca Parintele acelei patrii nu este
un om muritor, supus patimilor, ci Dumnezeu Cel mai înainte de veci,
Atoatefacatorul. El te-a facut fiu al lui Dumnezeu, mostenitor al lui Dumnezeu
si împreuna-mostenitor cu Hristos, fiindca Tatal ceresc te face partas tuturor
bunatatilor Împaratiei Sale: „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si
la inima omului nu s-au suit” (1 Corinteni 2, 9). Aceasta patrie ti-a fost
juruita cu nepretuitul Sânge al Fiului lui Dumnezeu. Dar pentru a fi cetatean
al acelei patrii trebuie sa-i respecti si sa-i iubesti legile, asa cum esti
obligat sa respecti si cum respecti de fapt legile patriei pamântesti, fiindca
fara aceasta nu te vei putea face cetatean al acelei neasemuite patrii. Iubeste
Biserica, aceasta scoala de educatie duhovniceasca; ea ne pregateste sa fim
madulare si cetateni ai acelei patrii.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 297-298.
MARFURI BUNE
Sfantul Tihon din Zadonsk
Asa precum
negutatorul din diferite tari aduna marfuri felurite si, aducându-le în casa
sa, le tainuieste pe acelea, asemenea îi este cu putinta si crestinului a aduna
din toata lumea gânduri folositoare pentru suflet si a le aseza în camara
inimii sale, zidindu-si sufletul cu ele.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 30
VORBE, VORBE, VORBE..
Sfantul Ioan din Kronstadt
Ne aflam
într-un cerc profan de discutii. Vorbe, vorbe, vorbe... De cele mai multe ori
goale, în care nu se sufla un cuvânt despre Dumnezeu – Tatal nostru al tuturor
–, despre dragostea pe care ne-o poarta, despre viata viitoare, rasplata
cereasca; de ce, oare? Pentru ca oamenii se rusineaza sa aduca vorba despre
Dumnezeu. Dar ceea ce uimeste mai mult este ca chiar oamenii care trec drept
evlaviosi si drept „luceferi” în societate arareori vorbesc despre Dumnezeu,
despre Mântuitorul Hristos, despre valoarea timpului, despre înfrânare,
judecata, fericirea viitoare sau chinurile vesnice, atât în cercul familiei,
cât si în acela al oamenilor de lume, si îsi petrec adeseori timpul în discutii
sterile, jocuri de societate, distractii. Si aceasta se întâmpla tot pentru ca
se rusineaza sa înceapa o asemenea discutie , temându-se sa nu devina
plictisitori sau ca nu vor putea sa o poarte ei însisi cu sinceritate. O, lume
desfrânata si pacatoasa! Vai tie, ce vei face în ziua judecatii obstesti, în
fata nemitarnicului Judecator! „Întru ale Sale a venit, dar ai Sai nu l-au
primit” (Ioan 1, 11). Da, Domnul si Creatorul nostru nu este primit la noi!
Nu-L primim în case, nu-L „primim” în discutii. Sau, iata, cineva citeste
Sfânta Carte sau zice rugaciuni cu glas tare, dar oare de ce o face în sila,
fara chef, de parca i s-ar împletici limba în gura? Nu din prisosul inimii, ci
fiindca se simte stingherit, buzele-i pustii de-abia i se misca. De ce oare?
Din dispretul fata de lecturile duhovnicesti si fata de rugaciune, pe care
diavolul i l-a sadit în inima, dintr-o falsa rusine. O, sarmanii mei oameni! Va
rusinati de ceea ce ar trebui sa tineti la cea mai mare cinste! O, fapturi
nerecunoscatoare, na ravite! Ce chinuri meritati pentru o asemenea purtare?
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 158
IARBA
Parintele Ilie Cleopa
Daca noi
privind iarba pe care pururea o calcam cu picioarele ne vom aduce aminte de
asemanarea ce o avem împreuna, dupa cuvântul Scripturii care zice: „Omul ca
iarba, zilele lui ca floarea câmpului” (Psalm 102, 15), si iarasi: „Tot trupul
este iarba si toata slava omului ca floarea câmpului” (Isaia 40, 6), si iarasi:
„Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat” (Psalm 101, 12),
atunci cine poate spune câta filosofie duhovniceasca ne învata pe noi iarba si
florile câmpului? Atunci când mergem prin tarina si vedem pe vreo pasune iarba
batrâna si uscata de vreme si de acolo ne mutam cu mintea la viata noastra si
gândindu-ne la batrânetea ce ne asteapta si la uscaciunea noastra ce vine odata
cu batrânetea, atunci iarba cea batrâna si uscata pentru noi se face o scoala
si buna povatuitoare catre nemernicia si nimicnicia noastra pe acest pamânt.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte
despre minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor,
Roman, 1996, cap. cap. 3: Minunile lui Dumnezeu din iarba si flori, p. 28-37.
CANTURILE SUFLETULUI
Compozitorul Arvo Part
Învata-ti
sufletul sa cânte. Fiecare stare sufleteasca are cânturile ei. Fie ca în tot ce
faci cântul sa te însoteasca.
Trebuie
sa-ti curatesti sufletul pâna când va cânta.
Un suflet
fara grija cânta.
Inima
trebuie sa se transforme în ureche, iar auzul, sa fie readus în inima.
În viata de
zi cu zi trebuie sa ne izolam de orice zgomot.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii
– puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 66.
TAMAIA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Tamâia în
biserica este un semn material al sfinteniei fiintei lui Dumnezeu si a
sfintilor Lui, precum si un mod de a ne aduce aminte ca si noi trebuie sa
vietuim în sfintenie. Sfintenia e o însusire vesnica a lui Dumnezeu si a
sfintilor Sai dupa harul si dupa darul Lui. Sfintenia trebuie sa fie
întotdeauna si o însusire a noastra iar duhoarea pacatului ce ne este proprie
trebuie respinsa în tot chipul: prin pocainta, prin munca, prin post,
rugaciune, milostenie.
Sfantul Ioan din Kronstadt,
Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996,
p. 191.
PAINEA VIETII
Sfantul Ioan din Kronstadt
În locul
pomului vietii ne-a dat pâinea vietii; în locul roadelor pomului cunoasterii
binelui si a raului ne-a dat pâinea care da viata. Atunci s-a spus: „nici sa va
atingeti de el, ca muriti” (Facerea 3, 3), acum ni se spune: „Cine manânca din
pâinea aceasta viu va fi în veci” (Ioan 6, 51, 58). Atunci Adam si Eva i-au dat
crezare ispititorului si au murit; acum, dimpotriva, dam crezare cuvintelor
Domnului vietii: „acesta este Trupul Meu, acesta este sângele Meu” (Matei 26,
26, 28; Marcu 14, 22, 24) si ne umplem de viata. Ne ridicam prin caderea de
altadata. Am cazut neavând încredere în Dumnezeu, prin neascultare
(necredinta), ne-am ridicat prin ascultarea credintei. Atunci am cazut la
întelegere cu diavolul împotriva lui Dumnezeu, unindu-ne cu el, înselatorul,
spre moartea noastra; acum ne înt elegem din toata inima cu Adevarul Însusi, cu
Dumnezeu-Mântuitorul si ne unim cu El, cu inima curata, spre viata noastra,
spre pace, spre bucurie. „O, înfricosata Taina! O, buna mila lui Dumnezeu! Cum
eu, fiind tina, ma împartasesc cu Dumnezeiescul Trup si Sânge si ma fac fara
stricaciune” (Canonul Sfintei Împartasiri, Tropar, Cântarea a 8-a).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 419.
UMBRA TRECATOARE
Sfantul Ioan din Kronstadt
Considera
orice lucru în lume ca pe o umbra trecatoare, nu-i îngadui inimii sa se
lipeasca de ceva, nu da importanta la nimic din cele ce sunt ale lumii, nu-ti
pune nadejdea în ele. Alipeste-te de singura realitate nestricacioasa,
preaînteleapta, nevazuta: Dumnezeu. „Neprivind noi la cele ce se vad, ci la
cele ce nu se vad; fiindca cele ce se vad sunt trecatoare, iar cele ce nu se
vad sunt vesnice” (2 Corinteni 4, 18).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 315.
CURGEREA APEI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca din
muntii cei înalti apa se scurge spre vaile de jos. Din aceasta învata ca
Dumnezeul cel Preaînalt priveste catre cei smeriti dintru înaltimea Sa si
revarsa râuri de daruri peste inimile lor, dupa cum citim: „Dumnezeu celor
mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da har” (1 Petru 5, 5). De aceea,
trebuie sa ne smerim pentru a ne învrednici de mila Lui. Sfântul Ioan Gura de
Aur asa ne graieste: „Cum ar putea cineva sa dobândeasca har înaintea lui
Dumnezeu? Cum altfel, daca nu prin smerita cugetare? Caci Dumnezeu «celor
mândri le sta împotriva, iar celor smeriti le da har»; iar «jertfa lui
Dumnezeu: duhul umilit» si «inima smerita Dumnezeu nu o va urgisi»” (Omilia
întâi la prima Epistola catre Corinteni). Iar în ce sta smerenia, Sfântul Ioan
ne învata tot aici, cu câteva rânduri mai jos: „De îl vei necaji pe un om
smerit, de-l vei umili sau îi vei spune ceva, el va tacea si va îndura cu
blândete. Si unul ca acesta are o asemenea pace cu toti, încât nu poate fi
rostita în cuvinte”.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 94
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU-BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu