Mere pădurețe 46 - manuscris necenzurat/necorectat

Mere pădurețe 46

Ben Todică - Interviu cu Doamna Melania Rusu Caragioiu:

     - Ce crezi Pavele?

     - Sunt foarte flatat şi emoționat de întreaga ei, al acestei scumpe doamnă cum e cu înşiră-te mărgăritare, că eşti cu ea în plină vară ca într-o fântână limba română. E ca o gustare bună prin ce ne povesteşte atât de frumos şi mustos, că în tot are un artist ca un anaftin beby/ cow-boy, fiecare om având un aparte şi o limită de a te concentra, când scrii îndatorat cititorilor tăi, omule! Nimic nu-i aşa simplu, pur şi simplu independent de talentul nativ, nu-i aşa? Ce-mi demostrezi prin aiasta, benule-phonexule! Să fii sănătos, cu aşa talent, care-l ai nativ!

     - Sunt doar curios. Ma apropii de inima socului cu dor de viata.

     - Nici un copil nu seamănă, cu un altul. L-am născut dificil.

     - Problema e ca toti se grabesc sa fie profesori si nu stiu sa traiasca. Au uitat in etuziasmul lor academic.

     - Da, domnul meu, cum zice şi Chira Chiralina, Corina Chiriac: "Cum o ieşit un negru din Marea Roşie, dacă nu ud?"  În fiecare criză e o oportunitate, după cum zice chinezul proverbial, în felul lui (Detectivul, mafia şi cartoforul). Frumos şi luminos dialogare impecabilă, tonică şi tainică, cu efect energic de infinit apropiat, de obiect copilăresc şi magnific, dragă Melania de România, mulțumirile mele, doamnă viitoare, grăitoare, în graiul României mioritice, de pace şi pâine al patriei limbii române!

     - Multe mulțumiri! Întâi de toate vă mulțumesc, dar nu merit atât de multă apreciere, în sinea mea modestă. Doi. Mă simt mult sprijinită de Domniile voastre în energia și curajul meu, Trei, mă simt f. onorată de a fi fost invitată să răspund la acest interviu, Patru. Am avut momente de retrăire aproape pe viu a unui trecut de bucurii, tristeți și bucurii rare... Cinci vă mulțumesc pentru înțelegere, stimate Ben Todică, Soarele care luminează peste românii hăituiți de civilizația actuală, Domnule Colaborator Ferghete, care gândiți românește, cu adevărat, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Tu eşti, grozav, aşa cum zice Melania, în viața grea, competitivă, dar ce spun românii care nu ştiu, că mere pădurețe au ajuns la capitolul 46? Ploile mai vin trecător domnule agreabil şi de viitor (eu nu-ți reproşez nimic, că nici filozoful din Şcoala de la Păltiniş n-o face, omule. Tu acorzi o prioritate ca Melania Rusu Caragoiu, un om super, înteresat de ce scriu eu chiar dacă o fac banal, fără noimă ca unul amețit de aburii alcolului, dar domnia ta altceva tâlcuieşti ca unul care-şi taie calea prin propria motocicletă pe care stă, în picioare având, în nebunia lui viteză, deşi nimeni nu-i cerea să mâie/conducă scula sub influiența alcolului, pălinicii care-i da curaj/ nebunie. Între noi e un magnetism şi eu sunt aluatul sau fierul la cald modelat cu ciocanul pe ileu/ nicovală, graiul fiindu-ne Biblia de România. Doamna Melania zice că-s colaborator - in ce fel sunt nedumerit?

     - Colaborezi cu materiale la Blogul Ben Todica: poezii, panflete, texte, dialoguri, capitole din romane scrise in viitor.

     - Totul e la limita imposibil, colaborez, cu Ben Todică, dar doamna Melania Rusu, nu se referă la domnia sa ca scriitoare strălucită şi mă gândeam că-s fericitul publicat prin Canada emigrației ei, deşi eu ca-n orice dragoste, îl sorb pe Eminescu de pe sub tei înfloriți pe alei cu cerul împânzit cu porumbei şi sentimental o ea, o Vica sau într-o respirare: Veronica / Tincuța, în bojdeucă cu poalele-n brâu pentru pofticoşii Creangă şi Eminescu, cu care după cursuri se opreau la Bolta-Rece/ Cenaclu Junimea - viața avându-şi continuitatea şi cu primenirea vieții, mai ceva, în cântarea cântărilor de pe Arcă, dar ce să mai zicem, că nici atunci oamenii n-au fost scutiți de suferință care nu ştiu de ce la noi, în România e un brend, acuma al pandemiei mondiale care, în America aduce revolte de stradă, din cauza lui Trump?

     - Cred ca Trump e de vina cu deregularile si cancelarile fondurilor si pactelor/ agrementelor cu institutiile internationale de sanatate si echilibru commercial. A suparat pe careva de a plasat acesti virusi pe piata ca sa se razbune pe el si acum suferim toti. Asa se intampla cand punem oameni necalificati in functii guvernamentale. Un guvern este ales ca sa aibe grija de noi nu sa profite si sa faca comert cu serviciile si mecanismele statului de protectie, si sa umfle burtile  chiaburilor.

     - Tu prin scris faci toate sporturile din lume, ca lucrurile să meargă bine, cu extreme? Cum se spune: linguriță cu linguriță se umple marea, dar cum se depoluează luptând cu durerea?

     - Scrierile tale sunt pline de luminite si bucurii, momente de fericire pe care daca ai rabdare sa le vezi, si stii sa le extragi, sa le gusti te poti bucura si poti spune ca e speranta pe pamant si un Creator. Cu aceste graunte poti invinge si te poti vindeca.

     - Oamenii de ce nu se înghesuie să dea ce-i mai bun, din ei, că-n om stă ajutorul, binele, ținând durerea departe.

     - Oamenii sunt anesteziati/ indoctrinati si tranformati in zombis. Privesc ca si pisicul ghemul pe care il scutura mafiotul de azi. Li sa pus cantarina in cafea, in apa si nu li se mai scoala. 

     - Profită de asta şi Iohannis şi liberalii lui orbitor Orban, că nici mie nu-mi plac trăncănelile, ca rebelii pozitivi să nu stea, chiar arestați, internați, în spitale ca să nu facă rău altora umblând teleleu cu ipocrizie printre sănătoşi, că coronavirusului nu=i pasa ca nu-i apă de ploaie, ci dezastru, dar cine plăteşte pentru ce zici, pentru prostia omenească. Nu-s fan la țaca, paca, că e tembel cine vrea semenilor să facă rău, că asta nu-i o premieră, c-a fost ciumă şi pe vremea Principelui care a creat prin Eugen Barbu şi Caietele Principelui, tot o operă, mai ceva ca operaomnia: "GROAPA".

     - Acum se pregatesc sa inchida si postele, cele mai puternice institutii de comunicare intre oameni si sa le privatizeze ca sa nu le mai poti trage la raspundere, ca particularului nu-i pasa de omenie decat de profit.

     - Prea mult te străduieşti şi ții pas cu pas, cu lucru bine făcut luând viața de coarne pregătit pentru mai mult, chiar străduindu-te să-mi faci, ca lui Ceauşescu, un mare cult cu aură de sfânt şi pe Vica, chiar şi tu, făcând-o zeiță, în zilele, în care ne concentram să trăim cum se trăieşte, amândoi, în super acțiune şi cu pasiune, cu oportunități şi cu abilități şi alibiuri cum Trump nu are diplomație. Noi doi suntem interacționați cu alții, în excepție, depăşindu-ne pe noi înşine ca tendința vremii şi pe următoarele zile, prinzând şi zile frumoase, agreabile, în plină desfăşurare. În vecini ca între străini între Vichi şi Dănuț Chira a lui Gordona şi a lui Maria Ursoaica, între ei doi: fata lui Pavel şi Eva, era o rivalitate, că zice fără o ruşine, mândră de sine, deşi Dănuț o luase cu burta la gură venită din Cluj de la CUG, de pe bulevardul Muncii, dar ea tot îi scoate ochii:

     - "Ai venit la casa tatii şi Eva, sărăntocule!" Dar câte inventive şi injurii nu zice de parcă ar vrea să bată doba să informeze publicul, deşi aiasta e oglinda delăsării ei ca şi cum expediția rachetei va ajunge pe Marte ca lucrurile..., în ce sens să stea mai mai bine? E clar, că eu fac ce-mi place, nu rămân interzis ca, în Incogito lui Eugen Barbu care nu ştiu de ce careva-l desconsidera ca pe Victorița, pe Dan Chira, care ca Mânzu nu se prea apără din gură, deşi Mariana lui e guralivă, sperlă, că ferească-te Dumnezeu de pisălogeala ei de țigancă. Când la țigan curechiu-i place, dar țiganca nu-i şti face, dar gura e de capul ei, de pârlită ce e. Suntem datori pentru frumoasa şi fascinanta povestea lui Melania Rusu Cargoiu, din leagănul vieții ei, pentru care n-am fost pregătiți, să împărtăşim năstruşnicia ei de naratoare, în trendul aista de om modern, cu dragoste care dragoste cere făcându-te fericit dându-ți şi strălucire şi apetit de viață, o plăcere, în stilizare. Doamne să ieşim cu bine din toată nebunia, mucegăiala, asta!

     - V-om iesi numai daca cade comunismul albastru.

     - Ca totul noi trebuie să ajustăm. Că e un universal şi ce se întâmplă - tati, ne doare. Înteresant, îi zici, dar de ce albastru, aşa se vorbeşte pe la voi, cum sărut-mâna, cum explici succesul tău, în viață, că cine-i face să facă contrar la ce li se cere, spunând şi puctând adevărul viceversa?

     - Globalizarea e comunismul albastru a celor cu moft de regi/capitalistii.

     - Încrederea în sine te duce unde vrei, că aroganță e când n-ai încredere în nimeni, dar înseamnă să-i descifrezi şi pe ceilalți, în ambiție ca să evoluezi. Dar nu, comuniştii nu fac bine? Comuniştii având un alt ideal, moral după programul partidului comunist, neînțeles de capitaliştii imperialişti, explotatorii omului de către om şi cu câte alte păcate, Ben.

     - In acest experiment Dracul e Ferarul lui Dumnezeu care ne potcoveste ca sa crestem in performanta.

     - Doar copiii spun lucruri trăsnite.

     - Spun adevarul ! Dracul e pus aici pe pamant ca sa ne traga pe noi de cornite. Sa nu crezi cumva ca e aici de capul lui.

     - În Groapa, actor potrivit era Firicel din Las Fierbinți, dar cine s-ar fi potrivit, cu Sămădău din Moara cu noroc şi Stere chelner şi nuntaş, din Groapa? Că lumea trebuie şi să se liniştească jucând şi teatru, vorba lui Mirabela Dauer, la emisiunea 'Vorbeşte lumea' a lui Cove, că-i viața din visele noastre cu serialul maltratat, 'Vlad' transmis la oră nepotrivită, oră pentru mine obositoare, orbitoare, că Vlad care nu-i Contele de Monte Criste, ci o păştişare de înaltă trădare, că nici vorbă că purtarea măştii nu-i ceva verosimil, că doar, în America lui Trump nu se poartă, că Rebelul nu-şi respectă/ iubeşte poporul, un ghiveci internațional imoral neinstruit, poporul autohton, indian, autehntic şi legitim, aproape nexistând, cum pe la noi n-ar fi, n-ar mai exista pădurile, că Mizerabilii lui Victor Hugo, le-au tăiat, decimat, distrus şi asta mă disperă, oameni buni?  Ce faci dacă Ben mai vine şi muntele Trump, la Mahomed? Dar dacă purtăm mască ce mai are guvernul de zis?

     - E comic ce vreau sa-ti spun acum. Purtatul mastii pe tot pamantul simbolic pare ca si cum ne-am transformat toti in musulmani. Musulmanii cumva “parca” au castigat. Nimeni nu mai vorbeste de "Burca".

Cu inima săltăreață,

în iubire iubăreață

voios mărşăluiesc, prin viață ca doamna măreață,

inimă săltăreață şi iubăreață.

Nu poți omorâ nici pe cine şi ce consideri, că-i a tau, că nu tu i-ai dat viață, oricât de fenomenal te-ai crede. Nu reținusem, chiar dacă oi fi auzit. Mulțumesc, Benule. E frumos cum cooperăm armonios unul cu altul, în fericirea pentru celalalt. Din fericirea noastră la nevoie dăruind celorlalți sincer şi dezinteresat mioritic eminescian. Suntem responsabili, pe cont impecabil util şi durabil, propriu, în veci pomenire! Mulțam din tot sufletul pentru omenia şi onoarea care mi-o acordați!

     - "Orice prost, îți bagă de vina", zice, în 10.07.1999, zice colegul Tehnician veterinar la Dispensaru sanitar veterinar Recea-Cristur  colegul de profesie, veterinarul Doda Gheorghe din Căşeiu, cu 2 ani mai învârstă Ghiță, cum mai era cunoscut şi fiind ca bărbatul lui Ani, diriginta de poştă, oficiul poştal Recea-Cristur, fiind mai cuminte, mai drăguț şi mai experimentat, în multe privințe cu momente de noblețe, cum se referea şi poetul Eugen Frunză întâlnit de mine la Bran, în tabără: "va simțiți ca mine om liber, în patria dragă, căci n-are omul nimica mai sfânt ca libertatea, pe lume". Eu fără să fi notat pe bună dreptate puteam zice, că-s păr lung şi minte scurtă"/ "înalt şi rar" , că semănam mai mult cu mama Veronica, cu fața rotundă şi mâinile butucănoase, că nu eram înalt ca Dragomir care mie mi se părea uriaş, Hercule, închipuit pe soclu la Herculane. Cu mintea eram uneori mai sorcova vesela, că la fân cu Vica pe Zădit, nimeni nici nu pretindea de la mine să fiu mai altfel, la dracul în cârcă pe cocoşa dealului, că se înorase şi Vica mă zorea să-mi mân rându şi să-mi mişc mâinile mai rapid, că nu vezi cât de tare s-o înorat şi vine ploaia şi face fânul de nimica, după ce s-a ostenit cu el atât de mult. Era, în tot, cu tot o regulă şi o disciplină. Venisem de la serviciul meu de pe sate şi ajutând-o pe Vica, în hotar trebuia să fac alt serviciu. Cum eram pregătit să iau viața de coarne, aşa cum Hercule fiind pruncuț s-a vindecat din fericire ca din senin şi nu era tot ce se povesteşte, doar un basm, o legendă, doar un mit, ci şi o provocare, în drept de a ne naşte cu drept de a fi, uneori ca şi cum nu ni s-ar fi putut întâmpla nimic şi de fapt aşa se scrie istoria despre o nație nemuritoare. Vica, cum zicea şi Roşoga:

     - "E, Pavele, un produs al naturii şi tu, o faci şi spirituală a literaturii, pace şi pâine, vecernie al patriei Limbii române". Am ajuns la capitolul 46, la Mere la mirabilele pădurețe, dar ție, îți scapă acest amănunt, deşi acuma scriem pe cel de al 47 capitol, deşi sunt țăndări, aşchii, care nu sar departe de tăietor, trunchi dintr-o viață aşa cum a fost părtaş şi cu patimă de artist, Nicolae Iorga/ Nicolae Labiş, un virgin şi talentat nativ, cu talanții îmulțiți, fericire pentru ceilalți. Cu Vica cântam la firul ierbii, deşi nu era mai înaltă ca mine, mulți ani siluieta ei şi grația ei, o eleganță. Imi da impresia, că-i mai înaltă ca mine draga de ea şi mă sileam să acționez adâncindu-mă, în ea eficient şi natural prinzând, în adâncul ei: rădăcini de România, muşcând din realitatea vieții, că mi se dezvăluia dăruindu-mi-se, că dacă era bal, bal să fie şi era, în bânțuiala noastră cu orgasm, în viteză şi durată record, neignorat ca un mesaj de utilitate publică, ea având grijă de sănătatea mea ca premiu al vieții mele, un dat cu îngăduință, că mă răbda ca pe o sălbăticiune care n-avea cu ce-i greşi, că era un joc lung ca să nu mă dau de ruşine, tot timpul părând o veşnică copilă îndemânatică ca rotița. Să mulțumesc lui Dumnezeu pentru Vica, un dar de om minunat, un dar cum mai rar. Dacă eşti pozitiv, deci cum rebelilor guvernanți, cum să nu fie internanți nebunii, c-ar trebui să fie o lege, dar nu e, că se doreşte ceva tembel, contra umanității, că se vrea îmbolnăvirea oamenilor cinstiți şi nevinovați. Nu e un vis când rezolvi dintr-un şut, chiar dacă şi la televizoare nu se mai vorbeşte-n româneşte, ci-n neologisme neadecvate jargone. Era o bogăția a naturii şi nu-mi juca feste. Şi dragostea ei era dragoste cu un preludiu adecvat visurilor care există, că viața continuă descoperindu-ne un hobby comun cu neprevăzute, în chestie de familie, că am făcut cu ea, cu Vica o familie. La ea totul era însorit şi înflorit ca la redactorul Oanță de la Ştiri... În ce şi cine să mai ai încredere? De ce ne furăm căciula? Nu mai ştim româneşte? Inteligență şi înțelepciune, cu pasiune, în siguranță şi, în una ca Vica care nu se limitează, dar nici complică viața ca si Catrina, caterinca lui Ilie Moromete, din Moromeții/ Cronica de familie a lui Ion Brad răspopit/diplomat, în mod special scriitor. Sănătate bună şi să vă meargă bine! Vai, mamă, mămă! Mai crescut cu mămălligă şi zeamă! - cântă Gabriel Cove la vorbeşte lumea. 
Lângă Vicuța-Ciubăncuța, nu mă simțeam niciodată epuizat, ci-n fiecare moment energizat şi bun de savurat. Vica nu era o fufă, că nu era tufă de Veneția, ci venerația şi admirația, că era"unda vesela". Vica-mi da putere extraordinară, că din firea ei era optimistă şi altruistă. Viața ei, îmi da soare şi căldură, că era extraordinară, când îmi era lumea mai dragă. Mă făcea să fiu nemaipomenit: bucuros.  Nu evita fardarea. Dar nu exagera Vica. Făcea cât mai bine! 
Făcea cât mai bine. Îi plăcea culorile deschise, de catifea. Era O.K. Prividu-ne ochi prețuim timpul, ființele noastre şi zările ca florile cu floricele albastre, ale nostre. 

     Doamne! Doamne de la Editura Sitech, doar după o lună au pus cele două volume 'Poeme din Limbi Române', au pus-o pe Curier Fane şi, în sfârşit au ajuns cu bine în Ciubăncuța, Cj. Poeme din iarba limbii române, cu-n eseu-prefață scris cu bun simț de minunatul profesor Dan Şalapa, un Făt-Frumos al scrisului. Noi nicând n-am fost noi românii nomazi, emigranți, noi românii n-am fost nici criminali şi hoți ca ungurii care păcălici ca țiganii, s-au oprit cu şatra de şătrari în Pustă. Dar nu de mulți ani. Nici aici stabili. Chiar dacă istoricii lor zic altceva mincinos. Ce şi cum au făcut între noi cu Horti al lor. Cum ne-au schingiuit nemernicii. Frumoase vorbe, proverbe cu aură şi nimb, cu subiect şi predicat, aur cenuşiu strcurat, dar cum ştii despre cine-i vorba, Ben, în mesajul de imformare a publicului? Cu bine şi sănătate, drăguță doamnă! Tu ai suflet, inimă şi minte, eşti de o noblețe rară-comoară ca o foare de colț/floare albastră sau  floare de cactus. Te rog dă-mi adresa ta ca să-ți trimit ultimele două volume apărute la editura Sitech de o lună, în Craiova. Dar deabia ieri trimise pe Curier Fany, intitulându-se vol.1 şi vol.2: Poeme din Iarba limbii Române. Cu bine, sănătate şi drag,… Eşti om între oameni şi pentru oameni, un om de suflet, optimist, artist şi altruist. Melania Rusu Caragoiu, un om de cinci stele, cumsecade şi de omenie, că trebuie! Curiozitatea ta e ceva sănătos, dar eu ce să mai zic, că-i greu bădică Ben la deal, după spusa lui Slavici, asistând parcă la urcuşul dealului către bojdeuca din Țicău a lui Eminescu şi a preafericitului prieten Ion Creangă.

      - Dragii mei Mioritici, BEN&PAVEL, ”Observ definitivata Voastră intrare pe Plaiul Artelor și Literaturii române și universale” – FELICITĂRI ȘI MULȚUMIRI, pentru ”Mere Pădurețe - 45”- carte ce răsare precum Luceafărul de dimineață, ce strălucește/va străluci spre lumea viitoare. La Mulți Ani, PAVELE! Frace BENULE! Este tot ceea ce ne dorim generațiilor tinere - să învețe! Vă doresc din toată ființa mea , spor și putere în toate străduințele, cu adevărată cale spre Arte și Adevăr! Ioan Miclău - Gepianu.

     - Cu toata dragostea frate Ionica. Noi suntem foarte mandrii de familia Miclaului din Gepiu, De realizarile si contributia lor la cultura Romano-Australiana! Multa iubire si sanatate, Ben Todica

     - Ce bine le ticluieşti, omule Ioan, bolborosind ca apa de izvor adevăruri, cum rar altcineva o mai face, bădie!

     - Tu nu ai somn frate Pavele, Tu cand dormi? Sau ai renuntat?

     - Ciudat ce mai inventezi, inşeuind şi dresând câinii să descopere intruşii care critic au Covid (coronavirus), că aiesta câinele, îl ştie pe stropşit, pe beteag, bolnav, după transpirație, că vinovatul are miros mai aparte, c-a avut contact şi te miri cum n-având colectivitate cum o sa-i mai depisteze, şi-i trist, deşi tristețea nu rezolvă problema. Criza aiasta e şi politică şi criză galopantă industrială, draguță Ben Todică, însă tu imprevizibil ce zici? Obligatoriu şi inedit, obligat de situație fără să te faci, că plouă, ținând cont de realitate, bădie?

     - Aici e problema intregii specii umane ca se fac ca ploua si banditii ne jefuiesc si stranguleaza. Ii vad, ii prind si nu ii amendeaza. Ar trebui dat cu toti de pamant pentru disrespectul fata de viata si fata de Creatia Domnului. Ti-am mai spus eu tie ca suntem aici ca sa fim potcoviti regulat.

     - Cine nu şti că-s fiare imperialiştii şi, că doar de afacerea lor li înteresul purtându-le fesul, nu-i aşa? Cine mai scrie, frate, dacă-s - lasă-mă să te las!? Aşa mă simt relaxat la sat..., nu mă plictisesc. Apropo? Spune-i lui Melania să-mi trimită urgent adresa pentru Festivalul-Concurs "BRÂNCUŞEANA", c-aş avea datorită ție, a lui Dan Şalapa şi de ce nu a Editurii Sitech şi a directorului, profesor de matematică, Aurel Popa, un om cu suflet de excelență, pus serios pe promovarea literaturii scrisă de subsemnatul, un miraculos special ca om. Melania, intrebarea mea e până când s-ajungă cărțile la festivalul-concurs Brâncuşi şi pe ce adresă, dragă? Că m-aş strădui să ajug la Cluj-Napoca pentru a expedia cărțile, sunt 2 volume: Poeme din iarba limbii române. Mulțumesc pentru ajutor. Sărut-mâna! Cu bine, Pavel. 
La unguri li se mai zice: bozgori (de ce nu-mi explic nici bozgor cum s-ar traduce, cum secuii din secuime au atăcat voivodatul Dâncu, nu ştiu nici cum unchiu Pr. Vasile Ferghete i-a împăciuit şi n-au mai făcut nici o crimă şi nici vre-o hoție, că nu prea se găsea, în România prea mulți oameni, români ospitalieri ca acest sâmpetrean, ca el, că dacă nu-i laşi să moară, pe cine nu laşi să moară, nu te lasă să trăieşti ori aici, îi câcăneță: fă bine şi aşteaptă-te la rău? Nu complica lucru bun. Să vedem lucru bun şi, în ce aparent nu pare bun. Prostia se mai întâmplă şi la case mai mari, că are mama, Ana Horjului, o fetişcană Vica, frumuşică foc, cu care aveam un arsenal de joc. Vica mă tot provoca la cale de a ajunge la ea şi a o atinge şi subtil a o îmbrățişa cu intromisiune, după un joc al dragostei care mă stimula ca un joc terapeuric. Dar hai să nu fie o vorbă lungă, deşi eu o lungesc, în firesc şi natural.

     - "Un artist nu cântă, în spatele publicului," zice şi Dan Bigman de la Holograf, care ar mai zice:

     - "N-ai unde să pleci, că n-ai de ce să pleci". Tu, Ben Todică, ce faci, cu noua carte de poezii şi psalmi româneşti, al patriei limba română, creştină şi fără egal ce faci natural şi național, o trimiți profesorului Dan Şalapa, până a nu se zăpăci, cu începerea şcolii, o năzdrăvană şi mioritică, carpatică, de viață frumoasă, nunta Zanfirei, desfăşurată, în satul năsăudean Coşbuc. Un luminos poet al neamului care căuta iubirea fără să-şi piardă pământul, rădăcinile, de sub opincă, că nu stabilitatea era o trăgedie pierzându-se de sine nejustificat, pe tine satul motivindu-te, cu şanse reale de a îmbrăca cămaşa cristică a fericirii, de mesie a iubirii, în a fi tu însuți, că spui tot ce e, în capul tău dând cu bățul, în baltă. Unii sus-puşi care fac din noapte ziuă şi viceversa, din iarnă vară trăiesc ca nişte animale care dați naibii se zbat doar pentru ei ca să agonisească averi, în ciudă că alții suferă ca ei sa se huzurescă neduşi ca Moromete pe la biserică, Catrina ca femeie fiind o caterincă, cu batista țâpată pe țambal, în madrigal național dregându-si busuiocul. La Şasa norocul nu mă da afară din casă, că şi până la Dej luat de mână de tata, când m-am înscris la Andrei Mureşanu, ca atare am venit pe jos, cale lungă să ne ajungă, că nu mai țin minte dacă atunci/în alt rând ne-o picat căruța, prin Ileanda sau prin alt sat, ne-o picat vreo căruță cu doi căluți sprinteni care alergau pe drum lovindu-şi copitele potcovite de pietrele drumului scânteind, îmi zice prof. Emil Lazar absovent la filologie, profesor prin Recea-Cristur şi apoi director la muzeul de istorie, în municipiul Dej, cu doamna Măruță. Prividu-ne ochii prețuim timpul, ființele noastre şi zările ca florile cu floricele albastre, ale nostre. Vica nimic rău nu vroia să mi se întâmple. Fruntea sus, că nu ne lăsăm învinşi de fudulul covid 19, sărut-mâna! mai ales, că Dumnezeu ni-n toate, cu veşnicia lui (Da sunt dintr-un sat dodoloță de pe lângă Dej şi Cluj al patriei limba română şi al ocoli, concursul - mii tare greu dragă Ilie. Din partea mea n-ar fi o onoare şi o distincție, dar ar fi o distincție dacă n-aş participa, eu scriind ca Ioan Alexandru mai aparte, cu distincția mea de român din Transilvania şi din România mea dragă, chiar dacă voi fi mai greu de înțeles. Sănătate şi bucurii, dragii mei români neaoşi şi inamici, larg deschişi către pace şi vecernie, în holda şi spicele limbii române, vă zic şi eu ca amiralul patriei: să trăiți bine şi sănătoşi, bănoşi, şi la pungă groşi: sorcova, vesela! Voi participa la Festivalul-concurs international de poezie "Brancoveniana" - Cum e si firesc si asa cum s-a intamplat si la prima editie, se vor acorda premii (in carti si obiecte) si diplome. “Fata de cele de anul trecut, a caror lista o gasiti in atas, vom avea probabil doua premii in plus”, intre care Premiul "Maria Brancoveanu".

     - Vă doresc succes Domnule Ferghete. Veți avea ceva bătaie de cap cu aceste concursuri. Este multă scriitologie. De aceea eu nu  particip. În plus nu sunt în stare, fiind obosită și neavând nimic scris, deja, despre Brâncoveni. Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu
     - Aici e buba. Eu păcatele mele, Melania, ce am scris despre Brâncovineni ? Cu ce-aş depăşi momentu? Ben, prin ce aş fi bun şi depăşi viteza luminii, că-mi place aşa cum sunt, cela ce sunt original şi inedit, că-s eu?

     - Schiopatezi sufleteste si poetic fara Vica. O sa intri in niste maracini de n-o sa poata nici dracu sa te mai scoata deacolo. De ce nu te bucuri tu, in liniste, in Gradina Domnului? Dar! Ca intodeauna, ...omul nu vrea sa fie cu Dumnezeu, el vrea sa fie Dumnezeu! Ti-a dat minte libera, ...te dai cu curu prin spini! E dreptul tau sa te aventurezi in CAZINOUL LOR, insa trebuie sa stii: Ca sa castigi..., trebuie sa te vinzi Satanei, c-asa-i in lumea virtuala - la Poker! Ai fost creat ca sa incerci! E dreptul tau sa te avanti in lupta, chiar si fara Vica, Tu olog - vei triumfa !!! C-asa-i in rai !

     -  Au fost creştini, eroi ai neamului, dar turcii habar n-au şi-şi mai bat capul pentru moscheie. Nu ştiu dacă Duliş haiducu gândea ca mine, cioplit din topor, e clar ce ştiu că unii colegi mai ales Stupar Grigore mi se adresa mie cu numele poreclă de Duliş şi clasa mă apăra față de profesori, când, îmi lăsasem părul netuns să crească ca o pădure tânără motivând, că joc după schița Amicii o scenetă, că aşa mi s-ar fi cerut, în rol şi am fost bun pe scenă, admirat.

     - Dle Pavel, Fac acest lucru, dar condiţiile concursului vă sunt cam potrivnice, adică organizatorii cer max 3 poezii care să nu depăşească max 4 pagini format A4 (coală ministerială). Ori dvs aveţi poeme foarte lungi, deci va trebui să selectez unele mai scurte, cu tentă patriotică, să se încadreze, toate, în cele 4 pagini A4! D.S.

     - Încercarea n-are supărare, că de vină-i creatoru, care scrie cum scrie. Mulțumesc. Doamne ajută. Am scris lui Marian Ilie, dar noi mai trebuie şi să ne iluzionăm şi să mai trăim cu Marele speranțe a celui mai iubit dintre pământeni, nu creze superb ca un proverb cu aură şi nimb, oltean fercheş şi neaoş al patriei, din iarba patriei române. S-aveți sănătate, că dacă nu eşti bolnav şi doctorii te vindecă mai uşor, aşa cum dacă nu există foc, incendiu şi eu cu o gură de apă, îl sting, chiar dacă sunt doar mămăligar, înmulțit, în sat cu har. Indiferent de rezultat va fi o dovadă, un semn că exist. Dumneavoastră, domnule profesor şi dragule, Ben, îmi dați o şansă... pentru a fi prin voi, să nu mai rămân prinzoner, în moarte crezând cum cred şi eu, în mine, că o merit, că n-aş fi gunoi, bun de aruncat la gunoi, voi, în mine văzând puterea artisticului, că nu-s ploaia care ne năpusteşte, cu ploaie şi grindină ca o albină cu stare de bine şi lumină, în procesul de polenizare, eu ca om al soarelui robotind, în obiectivul păcii, pâinii şi obiectivul, cu procesul muncii care nu-i îndărătnic, ci harnic, în procesul dialectic al muncii şi bisericii, cu simetrie, piatră şi temelie pur şi simplu de templu, exemplu, în drept de a fi, cum zicea Pr.Al. Sănciulescu, băştinaş din Bârda-Mehedinți, popă, în Parohia Molovăț, cum tot din Mehedinții era şi Pr. Gheorghe N.Dumitrescu-Bistrița era şi un alt intelectual de toată cinstea era, cu vastă cultură şi Simion Mehedinți şi tu, strălucitule, Dan Şalapa, un strălucitor scriitor şi intelectual, dintre intelectualii, demni oameni de cultură, pentru oameni cu bună dispoziție şi de bună imaginne, scanându-vă interesul pentru ceilalți, fericire dăruită din bonusul tău de viață, pentru starea de bine pentru ceilalți nevoiți de bunăvoința şi bunăcuvința ta superioară, un bun reper peste timp, fără a face economie de aprecieri, în care alții din egoism se împedică. Mulțumesc, domnilor, că nu putem fi egoişti, de poveşti, ca răii care ne-ar fi supt şi sângele, cum figuri şi rău ne făcea năravul lui Horty tuturor vezi Geniul pustiu, romanul scris incredibil de marele Mihai Eminescu, poetul din Ipoteşti, el de fapt un geniu, cum ne arată George Călinescu ca excepțional şi performanță, în istoria literaturii, oricum te gândeşti/ regândeşti, tot de la noi de acasă. Starea de bine vine din noi, pentru o viață sănătoasă, pentru care respectăm cu artă şi cu virtute, chiar dacă suntem stranii, în propriul nostru trecut şi zbucium de suflete zbucinate, întunericul făcându-ne să ne îndoim şi să existăm şi purtând mască. E un scenariu codimentat de stres ca babuinii din grădina zoologică. M-am obişnuit să trăiesc scriind singur, asemeni Călărețului fără cap ca un bine venit, în România, la Vica mea la zvăpăirea mea. Vica n-a fost convinsă, că-ar putea disprețui vreodată şi ca-aş putea fi de prisos ca partidă a ei, o risipă şi îngropare de talanți, deşi ei, talanții, bănuia şi ea, Vica, că trebuiesc ca şi cu har, trebuiesc dăruiți dar din dar, fericire celorlți (uneori era îndoiala, că am să reuşesc ceea ce doar, în gând ca gândul gândeam, deşi eu nici măcar iute ca vântul, ițit nu eram şi nici nu moşteneam, înafara sărăciei, nimic altceva, că zice şi redactorul de la Vaida, de la Radio-Cluj:

     - "Săraci, dar nu suntem proşti". Viața, îşi are bucuria: în lucruri simple şi ne face unici şi deosebiți, c-am descoperit esența pe toată linia. Eşti jucat pe degete de propia ta viață căruia ca să-ți salvezi viața, îi cauți cheia, femeia. Cine crezi, din sat, cum o privesc şi admir, pe Vica şi cu ce ochi dulci, de floare albastră, nu mă privea ea, cine crezi, că nu privea de pe marginea şanțului, dintre bârfâtoarele şanțului, cu lumina luminii, nu mă privea, cu impresia lor caldă de baladă/ legendă de lebedă- Blaga?

     - Este o greseala, nu? Pavel Ratundeanu e cu Vica lui pe alte tinuturi ale Romaniei Dodoloante. Am inteles si va multumesc, inclusiv pentru sprijinul ce-l acordati unui confrate spre a participa la festival. De altfel, dupa ce am citit si creatiile de pe cealalta adresa, mi-am imaginat ca asa stau lucrurile. Va urez - dumnevoastra si confratelui Pavel - succes la jurizare. Cu pretuire, Marian Ilie.  

     - Cu ce-aş depăşi momentu, Ben, prin ce aş fi bun şi depăşi viteza luminii, că-mi place aşa cum sunt cela ce sunt original şi inedit, că-s eu. Da şi sper să devin tot un reper sub cerul super al României ca un melaj, manifest Păunescu, pentru sănătatea pământului şi României. Să fie cum ştii mai bine, binele care ni-l dorim, pe altarul Soarelui, floare a grâului şi..., de floare a soarelui. Eu vreau să se cunoască România la colțul ierbii, din colțul patriei limbii române.  Dacă n-ai trimis, nu-i nici o gtabă, cum nici lui Vica nu i-a fost să se cupleze şi relaționeze cu mine, un nenuntit ca ciobănelul din Miorița.

     - Nu e vorba de cărți, ci de poeziile care să încapă pe trei pagini A4. Am vorbit cu Marian Ilie, e în regulă!

     - Ho, ho, că cine n-are dor pe vale, nu doarme toată noaptea. Tu mă întrebai de primul sărut şi ce  am simțit? Nu eşti mulțumit cu răspuns romatic şi fantastic ți-o răspuns frumos şi cu noblețe de zeiță Melania. În şcoală s-a recitat până târziu a ținut programul ea, Valeria Pop din Viişoara, de la câțiva paşi, doi paşi de Bistrița, a recitat şi ea, Valeria poezia Floarea Albastră şi nu ştiu de ce eu i-am zis aşa: Floare albastră. Am condus-o, până-n oraş vizavi de Batalionul disciplinat, la o mătuşă de a ei, unde a rămas peste noapte. În fața unei porți săseşti peste care nu puteai vedea în curte, îmi înving timiditatea şi o sărut, nici eu nu ştiu cum (fără să ştiu dacă, în realitate dacă ea-mi pupase obrazul şi mă biruise emoția şi la întoarcere, în şcoală pe Avram Iancu, fostă cazarmă, în curte cu mulți castani. Dar cum începuse să fulguiască, nu-mi explic, cum mă simțeam uşor ca un fulg care se topise atingându-ne buzele noastre colorate natural, în roşu de ruj. În clădirea de lângă poartă toți, în dormitor colegii mă vedeau cu toții îmbujorat şi schimbat, în al nouălea cer. Povestesc mai multe lui Sarca Nicolae, în timp ce simțim din dormitorul de vizavi, simțim fum şi sfară de carne de testicole arse, că făcuseră practică, în abator şi punând pe un reşeu într-o oală la prăjit, ei, osteniți adrmiseră gata, gata să se sufoace, asfixieze, că cu greu, îi trezisem, ei elevii tuşind sufocat, înecăcios. Noi eram liceienii. Cu altceva ce ni se întâmpla acum ca, în Extemporalul de dragoste, a lui Şova/Cireşarii, cu altă aventură. Atunci nu stai mult pe gânduri nu moşmondeşti şi grohoteşti, ci limpede, deschis arăți ce vrei ca un rege, după legea țării şi legea cerului, că nu te abați, tu trebuind să conduci nația spre ceea ce trebuie, că trebuie, totul să se desfăşoare cu ordine de albină, omenie şi disciplină, cum o făcea Vica, în casa ei şi gospodăria agricolă având principii de viață şi propria filozofie respectând nişte învățături strămoşeşti, unii ar zice primitive, dar pământeşti şi părinteşti, pline de proverbe, pilde, native şi folclorice şi tradiționale, lucruri bine făcute, că le ai idealuri, în minte. Lângă Vica erai ca invitat a lui Corina Chiriac. Doar, în preajma ei viața avea farmec, parfumul ei, hazul şi voioşia ei, avea viul vieții şi lângă ea parcă aş fi urcat rege pe tronul României farmec al splendorilor femeii mele. Femeia e zeia-zâmbetului, e fericirea pentru ceilalți, endorfina, de fapt hormonii, nebunii care bat neuronii cu efecte, atingerea bărbatului, cu ea. Ca un motto pe vecie, îmi place, Ben! 
Benule şi pentru mine nu cât de sofisticat, scâlciat, smintit şi rău mă exprim, că nu dintotdeauna am ştiut să scriu impecabil, correct (perfect), nu mai zic de caligrafic, că după tipărire găseşti corectat, deci eu cum s-o fac: bine, înțelegând cugetarea? "Viață sunt, cu voi, în toate zilele până la capătul veacurilor" (am încheiat citatul biblic) şi-n tot e un ABC ordonat şi disciplinat al adevărului, un îndreptar a ceea ce sunt, că nu pot fi altceva neiculiță, Doamne! Noi urcăm pe treptele existenței, anevoaie, gâfâind, în felul nostru. Vica zicea şi ştia la ce se referea:

       -"Nu ne-am băgat tare pe ceteraş, că nici orbeşte n-o poți face şi se putea adresa lui Gabriel Gracia Marquez şi nu puteam zice, că-i materialistă, dar nici idealistă, că umbrele lui Platon de pe pereții peşterii, reflexie a focului aprins cu frecarea a două lemne deolaltă, cu piatră, iască şi amnar, în beznă, nu ținea de foame, cum nu ținea nici de frica. Cu aşa ceva neputându-şi hrănii copiii, dar nu mă hrnea nici pe mine, că ideeile nu țineau de saț şi dacă aveam o țuică care-mi betejea, altera creerul, că eram ca nebun, ca o fiară, sălbăticiune, pentru care nimic nu era bun şi atunci se întuneca, eclipsa, bucuria, sfințenia, vieții şi nu mai exista vre-un bine, împăcare (parcă se vorbea într-o limbă străină pe care n-o cunoşteam, deşi era o vorbă:

-"Cine-şi dă lui îşi dă şi cine-şi face lui îşi face". Lui Iisus, pentru că a fost bun şi pilduitor, cât rău i-au făcut inexplicabil răii, afurisiții şi de ce, Ben: de buni sau viceversa suntem, omule! şi atunci unde-i: iată omul? Când îmi spunea Vica să nu muşc aşa din măr, să nu smulg din carne, că-mi pot rupe dinții nu țineam cont şi o fac acuma, când a trecut baba cu colacii şi cozonacii, a trecut dealul. Dar când zicea ea, Vica, zicea omeneşte, nu luam, în seamă, nu țineam cont, deşi era o vorbă bună, un sfat bun şi nu de răul nostru.

     - "Când începe să-ți mai fie şi frig, te mai uiți şi, în buletin." Am fost tineri, eu şi Vica, dar ştiam, că nu vom fi tineri pentru o veşnicie, oricât, în dragostea noastră ne-am fi crezut buricul pământului (ceva sănătos, pe bune, aveam, în modul de a gândi şi filozofa, îndoindu-ne de nenorocitul aiestui covid şi existând, trăind, evident, în neant, dintr-o eroare care există încă cu scântei, că era nunta unei verişoare, unde nu era o mână criminală, dar vreți la noi ca la nimeni şi mireasa cu nunta era rudă, vară de a lui Simona Halep. Adevărul e adevăr, dar calea şi viața ce-i, Ben, că-i atât de neândestulătoare şi piere ca apa din ciur, că nici sângele, nu se face apă/ tu ce zici ca om mai breaz, ştințifico-fantasstic, ca un joc de artificii? De ce drumul e fără întoarcere dacă nimic rău nu vrem a ni se întâmpla şi, cu toții ne putem schimba? Mare-i Dumnezeu, în transformarea noastră? Vica mai mult ca Pavel câştiga inima tuturor, de la ea speranța nu murea şi n-a murit nici când făcea prin apartamentul lui Tudor- Flaviu şi Cristina, dar mai ales ajunsă la Spitalul de Hematologie paşii ei s-au frânt întrebând duios şi doinit:

     - "Voi mai călca cu paşii mei la Ciubăncuța?" farmec, splendorile femeii mele. Trebuie să avem lumină, în interiorul nostru, lumina ierbii României, că fără lumină, n-avem cum să ne vindecăm, chiar de cancer cu: masluri, liturghii şi spovediri, tot câte 7/9 zile sau ori că sintem prinzoneri trecutului nostru de un fel, că doar vindecați, în interior, ne salvăm, că răsare soarele din noi şi luminăm cu lumină: visuri la cheie. Ne sfătuieşte Carmen Şerban şi ne pune față-n față cu noi înşine, dar nu obraznici, ci rafinați ca Vica şi Eminescu, mai obraznic. Că-n toată viața ta trebuie să faci cu suflet, sincer şi din inimă: cum trebuie şi cu omenie, ospitalier, mai la îndemână, patrie limba română. La noi sunt nervi şi frustrare, că te bagă unii fără personalitate, te bagă, în draci! Scriind şi datorită a ce am trăit împreună cu Vica, pot fi dragoste măr pădureț, stâlp al națiunii şi societății, o mare fericire, Ben?

     - Doamne Binecuvanteaza Ciubancuta!

     - Tocmai asta să fi reuşit datorită ție şi a celor care văd, în mine preaplinul de divin şi omenie? Genialul George Anca, n-a zis-o, dar eu sunt mai scrintit ca tine, vorbele lui de pomină, academice şi proverbiale prin adevărul lor, onorându-ne ca Pepelea, pe care, îl onora Eminescu/prin acel rege al poeziei, Vasile Alecsandri din  Epigonii atât de bine scrisă de Marele Mihai Eminescu.

     -"Am prea puțină minte ca să fiu irațional şi fără propria mea indentitate națională, din şcoala de dincolo de şcoală, iubire pe verticală şi stare de bine, că natura firii românilor n-are nevoie de bla, bla, că noi ne-avem geto-dacii, moşii şi strămoşii, cu talanții întru îmulțire Zamolxis, în sfințenia şi bucuria de a fi provita, magma mega cum laude! Vica era voie bună ca să-mi fac voia, c-avea gură de țucat, şi pentru cântece,

că ea era: norocul şi dragostea, pe lume rostul casei ca să-mi fac dragostea mea, cu doruri grele,

că era un frumos de trăit pe lume, de trăit culme,.

că eu eram feciorul tatălui,

pe plăcerea omului !

Vica era şi o îmbrățişare inspirată şi la țanc,

în buna dispoziție cu țac, pac bine venită,

că de n-ar fi fost Vica la acel început de sfințire, simțire şi de iubit şi de iubire,

nu mă mai ştiu ce m-aş mai făcut, în dor mult să-mi stâmpăr inima, în ce-i frumos şi ține mult,

ea fiind şi horitoare şi dansatoare, jucătoare, în horă, de copiii ei, în lipsuri hărțuită.

     La noi sunt nervi şi frustrare, că te bagă unii fără personalitate, te bagă, în draci! Vica e iarba patriei limba română, din Coubăncuța-Clujului. Uneori doar o flecăreală-i şi convorbirea noastră.  
Mamă-sa, îi spune fetii:

     - "Darie să-i zici lui Marius să vie din sat, să se pregătească pentru Cluj, dar cum el era mai indiferent, nepăsător:

     - "Spune-i, că nu vin". Degeaba şi dacă mi-am făcut, un drum până pe la Chira, pe la aieştea de-al Itului, el fudul:

     - "Nu vin nicăieri". Nu prea sărea peste cal, că mai bine făcea, din țânțar armăsar. Că lui nu-i trebuie nimic şi năravul ăsta şi acuma il are, că-i măreț, chipurile, că are de toate şi nu-i lipseşte nimic. Pe vremea noastră, nu era şcoala, în valiză, că, în Sâmpetru, nici grădiniță, nici clasa zero, dar cui îi mai păsa, că nu era nici pandemie şi eram şi eu şi Vica pregătiți, pentru viață, că ştiam ce vrem. Nu era, cum e acuma artificial, ci nativ şi natural. Am trăit cu ea o viață ca-ntr-un pleov, cu Nota zero la purtare. şi n-am renunțat la aşa cum a fost, în viața cu pasiune şi totul era ca, în copilărie cu bucurii şi fără griji, având parte permanent de surprize, dar nu ca cele a lui Andreea Marin care a fost zgârcită fiind generoasă cu sârmele, moldovenii ei, c-asta era politica televiziunii, deşi chiar şi eu n-aveam cum să-mi plătesc publicarea cărților. scrise cu pasiune, dragoste şi caznă, muncă, deşi asta nu era nici o afacere, România câştigă, deşi de vorbit cu laudă se vorbeşte, cum lumea vorbeşte unicativă ca Loredana Groza, că nici cei de la imperiul leilor, Doamne feri, nu mă cinstesc, că nu le funcționează nefuncționându -le afacerea, că cine cumpără cărți ca dracu de scumpe? de ce sunt ca căldura toropitoare?  Andreea Marin era ca virusul care se reactivează, că aşa iubeşte ea, aşa e dreaptă, aşa era ea, în realitatea ei socială spectacol amuzant, că nu era ea ca muieruşca mea Vica. Când vezi nişte sâni goi care mai erau şi pipăiți sentimental te făceau să înghiți, în gol mai crescându-ți, vizibil, în pantaloni penisul fără să ți-să pară ceva ruşinos parcă cineva te-ar îmbia la îmbrățişare şi năstruşnică lucrare de intromisiune cu ercție şi ejaculare. Cum să îndrăzneşti ca subaltern să pui, în condică unde nu semnase şeful, doctorul, vrând să-l enerveze Vancea, deşi ştia că-şi iese din țâțâni Dascal Alexandru (desigur nesăbuința colegului nostru Vancea, îl enervă rău, cu toate, că proverbul, chiar sugera: să nu stai, în fața şefului şi înapoia calului şi cum el şeful era, feciorul sfârnarului Grigoraş a lui Visa, din Recea-Cristur, a lui Visa care nu absenta la nici un târg de animale, unde obligatoriu trebuia să fim şi noi personalul veterinar, dar nu să înşelăm, păcălim, ca Păcală, țaranul, gospodarul, la prețul, în cumpărarea animalelor, ci să garantăm de sănătatea animalelor, cu certificat medical de sănătate necesar la abatoare şi să nu expediem animale gestante.

     - "Vancea, nu-l îmtrebă pe sef: 'şef, dar brânza-i pe bani,' însă tu, unde ți-ai permis, să pleci ieri şi alaltăieri, dromaderule?" Trogloditul Augustin Vancea, un fel de Edip, era scurt pe doi, nesmintit, dintr-ale lui. În Elciu, în familia Micu ceva-i curios, de două pițule. Când fac țuică se împarte între soți şi dacă maică-sa le spală hainele, îi dau să bea, că ce-i o felie la muiere? se piuieşte, pe sate. Nora şi soacra cu țuică trasă la măsea, îşi lăsă omul căzut între bivolițe. Lumea satului se miră la îmormâtarea lui Chira - aista, în Recea-Cristur. Se vorbea, că ele au vrut să-l omoare, că feciorul bătrânului n-a mişcat un deget, că bivolii erau şurhetici, nărăvaşi, ba fecioru-su nu se şti din ce motiv i-ar fi dat mânios, cu furca-n cap, că aşa-i viață cu țurțuri şi fără Dumnezeu, el fiind tot bat, tot turmentat şi sorcova, vesela!

     - Nu era nici o față umană, zice şi Ghiță un altfel de om, din altă stofă.

     - "Vica:

     - "Aieste griji nu le purtăm noi, Pavele !Orice vorbă era de prisos, în plus, merge pe legea avantajului şi Doda e apreciat. Cineva trebuie şi trebuie apreciat, sânt de acord cu doctorul, că nu toți  ati fi oameni buni, si asta dă vieții sens. Nu-i uşor să te faci iubit. Gredientul nostru natural, mod de a gândi ca, în càntarea cântării un anti-mucegai - ca să nu irosim fericirea celorlalți, în situație tensionată, - că de ce-ai refuza binele care ți se oferă? Scrisul e o provocare, mai ales, când unii nu-ți acceptă, că scrii abundent sufocant, în ciudă, că vii să uimeşti cu ineditul şi originalitatea ca o mândrie ca cea a grasei de Cotnari/ vinurile de la Aiud ca un vis, în drept de a fi de cinci stele, cu transparență. Modul meu de a mă exprima dificil, mă punea, în  mare încurcătură, că-mi pierdusem şi sâmburele mirabilei speranțe, din holda regenerată şi, încolțită din propia-i realitate: mirabila sămânță a pădurii adormite! Dar cum să-mi trăiesc alfel viața scriind ilizibil şi indescifrabil, picat, din lună într-un loc nepotrivit, pentru a mă sfinți, om potrivit la loc potrivit şi a mă face iubit?

     - "Cum să ne spălăm hainele-n public ?", mă întreabă Vica, sincer. Guvernul a promis, că dă măşti gratuit, dar nu se ține de cuvânt, din cauza constipației, dar asta nu-i o scuză, paravan, culise, de a nu se ține de cuvânt făcând față cinstei ca să rămână onorabil şi sustenabil, pe propriile picioare ca să nu fie şi salvarea noastră doar o promisiune deşartă a guvernului liberal Orban, din Bucureştiul fălos a lui Iohannis pe departe ca cerul de pământ ca monarhia lui Karol/Mihai, un praf, în ochii românilor, omorând pe Ion Antonescu, deşi nu era caniculă, arşiță, ploii torențiale, cu grindină, ci o stare de bine făcând chiar pe Hitler să stea mucles (mai vedeți, citiți şi voi, Delirul lui Marin Preda, un mare singuratic şi cel mai iubit dintre pământeni, orice a-ți zice de misterul morții lui, a lui Mihai care, în Geniu pustiu scrie despre ungurii Hortyşti, despre omenia dătă lor de românii din Transilvania ori vă prefaceți a nu ştiti? 

   Eşti singurul om de pe lumea asta care mă laudă pentru ora de vârf provita, ora astrală a vieții mele. Un lucru foarte important, o cuvincioasă, o conştiință a neamului românesc, din logica şi logistica de a fi cu indentitate națională şi bine venită cu patria, în limba română, cu inteligență scriitoricească, că nu e: țara arde şi baba se piaptănă, că tu eşti o mândrie, un talisman viu şi nu eşti doar un spectaculos, ci un adevăr cu cale spre Hristos şi viață. Vă ştiți să vă sortați ideile, viața, chiar, în adevăr: viața cu-n preaplin al patriei limba română O.K. Nimic, nu se amână: de azi, până mâine. Să luăm măsuri, în a fi. Mai nou se suflă şi-n iauurt, că fiecare e mândru de mândria lui. -"Nu-mi place patriotismul prin camuflaj," declară războinic Grigore Leşe la o vedetă populară. Toată prezența lui Vica, alături cu mine, era un întreg spectacol surprinzător ori care, cei ce mai ştie ce-i asta, înafara de fugitul, emigrantul fără voie a lui Ben?

Amândoi eram,

în prospețimea naturii,

cu poveşti de iubire.

Anii vieții, nu mai revin şi noi ne făultăm să nu mai fim. Anii trec, trece şi a vieții tinerețe, cu ce-i frumos şi Hristos. Şi cine şti mai bine ca mine? Să ai dreptate, Ben, e o virtute, o realitate ca să mergem înainte. De ce adevărul ne zbârleşte păru? În doi cu Vica-n tango era armonie spirituală. Pe cartea mea de vizită ce altceva putea scrie înafară de Pavel Ferghete, Tehnician veterinar, (după revoluție la o examinare atentă aveam să aflu uimit din partea directorului Ioan Fritea, că de fapt eu sunt nici mai mult, nici mai puțin: Asistent veterinar şi era clar, că nu era puțin lucru, mai ales, că eram Asistent principal la DS.V. ( Circumscripția Sanitar-veterinară Recea-Cristur). prin asta mă nedumeream de anume: îmi onoran sau cinsteam neamul, ca suflet din sufletul neamului, în viața, o luptă vorba poetului luptam deci cu dragoste şi dor, mă purtam cinstit față de acest neam care mi-a fost dat de Dumnezeu să-l am, în acest colț mioritic de rai, cu plai şi neaoş grai, cu neam drept, sfânt omenesc şi firesc ce-l am: drept şi înțelept călăuzit de adevăr spre viață şi veşnicie, cu drept de a fi cu înviere la adoua cristică revenire? În bilă, materia cenuşie cu omenie, motoarele turau la maxim, turau din inimă cu neuronii şi hormonii în maxime de patrie unică şi specifică a patriei limbii române cu pro înflorire provita-rodire, că însema ca român, că însemn om demn promotor de pace şi pâine ca culme pe lume, în ordinea socilă mondială, în drept de a fi de anume: om minunat şi de adevărat: om, în rază luminat. Nu pot uita vorbele bunicii o sfințenie pentru mine:

     - "Să fii, Pavele bunuc, cu oamenii;

     - "Să fii Păvăluc bunuc şi cu omenie."

Şi voi credeți, că puteam fi mai altfel firii învățătorului Ioan Rătundeanu-Ferghete, sâmpetrean, însurat, cu Maria Druhora-Stanişte, din Baica, Hida-Almaşului, din partea bunicii fiind moştenitor a lui Iancu din Apuseni. N-aveam boii pe limbă. Am ştiut să le zic un bună ziua şi să fiu cum scriam simpatic şi să fi făcut asemeni lui Budulea Taichi cu şcoli înalte, în carte şi pur şi simplu... Tribuna, Săptămânal de cultură Cluj-Napoca, Str. Univwrsității nr.1 Cluj-Napoca,27 februarie 1987.

Stimate domnule Rătundeanu Ferghete,

     La neaşteptatul-pentru mine-"Bună ziua" pe care ați găsit de cuvință să mi-l adresați printr-o frumoasă şi nu mai puțin neaşteptată scrisoare, vă răspund iată: "Ziua bună ! Sănătate şi iarăşi sănătate !

     De ce s-o ascund, mă bucur, că mi-ați citit cartea, pe care am dat-o la tipar tocmai cu acest gând, că va fi citită; e un fel de gând cu voce tare: scrisul şi asta aşteaptă şi când ai descoperit, că ai fost auzit, eventual înțeles, trebuie să te bucuri, n-ai ce face! Mulțumesc aşadar pentru cuvintele cele bune! Cât despre dactilografierea culegerii dumneavoastră de folclor, înțeleg, că ea există, în text manuscris, cu prea mult nu vă pot fi de folos. Bătutul la maşină mă coastă şi pe mine ochii din cap. Restricțile cu maşinile de scris a scumpit şi tarifele. O pagină dactilografiată costă între 7 şi 9 lei (31 rânduri pe pagină, 65 de semne rândul). Cei care fac  treaba asta sunt asaltați de solicitanți (studenți cu teze, doctoranzi ect., deci şi foarte mofturoşi. Pile nu se pot pune. Dactilografa noastră e ca inaccesibilă. Să-i ceri cuiva muncă patriotică, să bată adică pe gratis un text, nici vorbă. Iar propunerea dumneavoastră cu cedarea drepturilor de autor... nu ştiu cum să zic, nu e echitabilă, pentru dumneavoastră [acuma, că nimeni, nu-ți dă un drept de autor, un franc/euro, cum e amice, Ben? n.n.] Eu voi  încerca să discut cu cei de la folclor, pe Medan îl cunosc oarecum. Să vedem ce zic şi ei. Dar ar fi bine să veniți aici mai la primăvară şi să vedem ce se poate face. Soluția pe care v-o sugerez e să vă cumpărați o maşină de scris, coastă circa 3000 lei şi vă bateți singur textele, cu poeziile, îndeosebi nici n-ar fi greu. Pare-se că maşini de scris se găsesc uşor pe la consignații. Cam asta ar fi. Încă odată vă mulțumesc ! Radu Mareş

Teodor Dume, nu pot să nu recunosc calitatea ta, în calitate de artist, un altruist  optimist de patruzeci şi optpzecist paşoptist, artist ca om de viitor. Un bine a binelui ca să faci binele altora dându-le feriricirea dintr-a ta, că dai fiecăruia ce i se cuvine,

iubire, din iubire,

lumină vie de omenie,

din lumină de taină

şi lumină din lumină divină lină !

Lumina din lumina care vine din taină

de lumină ca lumină lină amuzantă, în artă,

inspirată de natură, în divină de lumină lină cultură.

~*~

Mă bucur, că eşti sănătos

şi atât de luminos, făt-frumos, hristos,

generos şi milos.

      De ce se tromboneşte ca cine să fie câştigătorul, pacientul lipsit de a fi onorat, cu cele necesare? "Să ne lăsăm loc şi pentru un Bună Ziuă, scria prin 1907, gândindu-se şi la cei 11 mii de țărani împuşcați, plus țăranii eliberați de muncitori, la Paşcani, din tren nu-i aşa?! Ştii care era şpilu, stilu şi pistilu..., că îmi ieşi ce vroiam, viceversa, având tot timpul de la ce şi de la cine ce învăța, că avea stil. Dar cum era mai bine: să ştii de unde sare iepurele chiar dacă nu ştiai din ce tufă... de Veneția, creer fără riduri (cine-mi explica? Mătuşa Elvira, fata lui Petru Ferghete, de-a lu' Rătundeanu, un nebunatic intelectual, cu rădăcină de stejar, învățător natural, nativ ca el, Petru, tot învățător ca tată-su Rătundeanu, în Sâmpetru învățător ca Vasile Ferghete, frate-su, popă, în Dâncu, Aghireşu tot fiul lui Rătundeanu. Nu mai glumi. Că ştii că glumeşti, glumesc, omenesc şi-s firesc, în pitoresc filozofic rustic, cu alt decor de viitor piesagistic, pragmatic şi dialectic, în detalii, adevărul cu viața, ce ne-o dă cuvântul e ca..., să ne aparținem prin ceea ce sunt, suntem, în cela ce e iubire si sfânt? Scriu, dar nu vă pară amuzant şi savant, cum Vica inteligent m-a şcolat țărănesc şi omenesc, nativ şi perspectiv.

Măi, oameni, măi!

Pentru ce țângăliți din țângalăi

pe dealuri şi pe văi,

urmați cu de a lui Iancu şi moții săi?

Ca-n veci pomenirea noastră! Cu toții, în spiritul vremii voastre, în deplină siguranță. Mici dispute, în familie, dar nu eu scăldat, în alcol, țuică de prune/de creangă am încurcat ițele exprimându-mă prost crescut: măgăreşte? Cine poate fi țapul ispăşitor? Nu-mi bag mințile-n cap, că mă comport anapoda, viceversa.

     - Frate Miclau, veștile celor două cărți ale confratelui Ben Todică,  ,,Cu aripile întinse” și a Domniei voastre,  din Mitologie sunt niște cărți minunate. Vă felicităm din toată inima și ne vom apleca asupra lor mai amănunțit spre a le citi, deocamdată vreau să difuzez acest  mesaj, spre a da și altora posibilitatea să le citească.

     - Nu ştiam vestea înainte de a o afla de la neprețuita doamnă Melania Rusu Cargoiu. Sincer respect! Vica-i relaxarea, moştenirea, de Ciubăncuța, Cj., o naturală şi o verticală, dintr-o şcoală de dincolo de şcoală şi de iubire, drept ca dreptul de a te naşte, în culori de linişte, drept la fericire! Era un foarte plăcut, cu Vica să trăiesc, în divinul ei? Mă afecta Vica emoțional un magnetism mă atrăgea către ea, să mă culc, tăvălesc, cu ea. La ea era totul un spontan sportiv ca la Simona Halep, un uriaş. Indiferent de situație, cu Vica, totul avea conținut şi volum şi ca popa, îi tăia la păcală nasul ciribeng ciripea, că nu-mi erau cuvintele îndeajuns? Vica era un moment, monument, de bucurie, o zi a judecății, că lângă ea aveam puteri necrezute şi nemaivăzute, în iubire fără frică de nevastă şi mă iubeam cu ea de multă vreme. Viața-mi schimbată, în bine. Sub cer mă consider om. Dar cum mă raportam ca reper la ea, cu sens sincer de om, că de ceva trebuia să țin cont şi să fiu diplomat şi savant, deşi ca veterinar, mă nemulțumea, că eram supra evaluat şi numit pe sate "domnu'doctor (făceam ce făcea un doctor, dar noi eram nişte practicanți şi dacă făceam, în lipsa, neprezența, medicului veterinar, eram un suplinitor al acestuia, mai mult peste, un supra, cum îmi zicea Câmpeanu Gavril, care împăciuitor mă întreba: că ce mă supăr pe țărani, că din apreciere, îmi zic domnu doctor, doctor de marhă, morho-doctor, țăranul apreciind priceperea, experența, practica care mă dovedea om bun profesionist şi era, că mă descurcam, salvam iosagul din gospodărie şi din curțile, găzduşagul şi făinoşagul sătenilor şi să vezi dumneata oamenii, cu aceiaşi gură zic şi câine şi jupâne sau nu ştiai, domnu doctor, nețânând cont de diplome, de țâdule, acte, în regulă, de care nu-l înteresează anume, nu era înteresat oficial, cu toate actele putând să nu fii om, ci un hoț de drumul mare, mă maghiaoriza, sfătuia Gavriş, "Iepurucu, fratele lui şinu Ioan Câmpeanu, Şpicheru şi fost preşedinte de colectiv ca fătu Viorel de cooperație, în Sâmpetru-Almaşului. Părerile simple, pur şi simple ale țăranilor, oamenilor din popor, cântăreau mai mult ca orice diplomă academică, că față de aceşti oameni, apreciat zi de zi, conta ce însemni, ce dovedeşti a fi contat, că tu erai de folos oamenilor şi nu cutărică ministru corupt şi câcăcios/ preşedinte ofticos, aflat, în Micul Paris,  după care ce haznă au țăranii, tu de bine, de rău, lecuindu-le animăluțele din gospădăriile lor şi dragi lor ca ochii din cap. Scrisoare de la Fr.Dr.Vasile Vasilache:

     - Frate Pavel Rătundeanu, Am primit cu bucurie scrisoarea şi poeziile ce mi-ați trimis care m-au mişcat sufleteşte pentru talantul vieții pe care-l faceți să se îmulțească. Psalmi româneşti-o creație remarcabilă, în care vibrează credința şi românismul ce vă însuflețeşte. E bine să vă prezentați cu ei [psalmii româneşti n.n.] la Arhipiscopia Cluj ca să-i publice, în revista ce o au. La fel şi colindele. Pe cât va fi posibil voi încerca şi aicea, dar e lucru mai greu, lumea fiind pentru altă slăbiciune de viață. Naşterea Domnului că vă fie de folos de acum până în vecie! Noul An 1993 să vă fie împodobit cu cele dorite dela ìntreaga familie! Cu frumoase aprecieri vă zic la mulți ani! Fr.Dr. Vasile Vasilache 9 dec. 1992, New-York.

     - Stimate domnule Rătundeanu, Am primit cartea de colinde, tipărite, în Editura Cuget Românesc Bârda, Mehedinți. Vă felicităm şi ne bucurăm de această frumoasă prezentare. E rândul dragostei şi muncii domniei voastre pe care-l prezentați spre bucuria colindătorilor şi a celor ce le vor ceti şi asculta. Cu binecuvâtări! Fr.Dr.Vasile Vasilache 10.noembrie 1993, New-York.

     - Vă trimit cu dragoste felicitări pentru colindele tipărite care vă prezintă ca pe un ales om al credinței şi neamului românesc. Fr.Dr. Vasile Vasilache.  Părerile simple pur şi simplu erau un mare exemplu şi echilibru, importante, că erau zise sincer, fără dubii, de țărani, cu energie pozitivă şi de mare perspectivă, că erau țăranii sănătoşi încăpăținați şi încălțați, în bine, luminați de lumină lină, din lumina vecerniei din holde, bogată de boabe măşcate, în spice, de pace şi pâine, cum rar cazanie de sfințenie pe la vatra lor cântată şi încântată de biserică, pela vatra lor văruită cu spioială mneruie spoită ca zefirul cerului revărsat peste pământul cu mult verde, în undă verde mega şi magna laudatoris acti, în veşnicia omeniei de a fi, că dacă faci bine, bine să aştepți, în veci pomenirea noastră, că aleluia, aleluia, fiecare cu a lui dintr-a lui!

     - Scumpe domnule Rătundeanu, Vă mulțumesc pentru scrisoarea cu frumoasele prezăntări ale sărbătorilor Naşterii Domnului. Să încercați publicarea lor la Patriarhia Clujului după ce s-a alege un nou Arhiepiscop. Desigur că ele se vor putea publica, tipări, la viitoarea sărbătoare a Crăciunului. Chiar de e literatură populară, tocmai de aceea are prețuire, în această ramură, cu poeziile Psalmi româneşti. Voi înceeca şi eu pe aicea să găsesc o revistă românească. Bunul Dumnezeu să vă țină cu sănătate şi să vă sporească darul, în cele ale scrisului. Binecuvântări! Fr.Dr. Vasile Vasilache 26 ian.1993 New-York. Nu le pasă olandezilor de românii navigatori, că-s concediați (ce le pasă patronilor, că românii n-au servici la ei, în țară, dar nedumerirea e: cine mama dracului i-a făcut patroni, stăpâni, în România, dar precar cum mama dracului de pe şantierul din Galați, să fie dați, în şomaj, chiar aşa, cu ce lege şi drept tu ca român, să nu ai loc de muncă şi social să fii copleşit şi făcut țănduri, Ioahannis, tu ca onorant cetățean ca-ntr-o catastrofă, e crunt român să rămâii fără loc de muncă, cum adică? nu-i o fără de lege, ca cea a distrugerea pădurilor, a aurului verde? Tu, Iohannis, nu mai exişti/ eşti invizibil şi străin, de nu vezi prăpădul şi omorul care se face, în popor. Nu vezi ce se mai întâmplă la noi, e incredibil, nu crezi? Ce fel de minciuni or mai fi şi aieştea, dragule, că eu fără muncă n-am câştigat niciodată nimic, în viața ca un loz în plic, şi scurtă, plină de dezamăgiri, fuşărită şi mincinoasă din partea unora care chiulesc şi nu cinstesc adevărul, binele. În priveliştea de poveste, n-avem nevoie să ne facă reclamă nici un prinț Charles, că Dumnezeu a pus, în noi pasiune, răbdare, dragoste, omenie, blândețe, ospitalitate, fire blajină de Iisus, ca atare românii sunt cum sunt, că-s români, c-aşa-s ei, să biruie şi să fie nemuritori peste veacuri mai întâi ca Dumnezeu avându-l pe Zamolxis*

     - “Iisus, vezi şi descifrează tăblițele de lut/ argint, descoperite la Tărtăraia.” Unii chiar născocesc, că Iisus ar fi Iisis, un fiu şi prunc dac, din ținuturile, din Dacia Felix. Şi de ce n-am crede şi noi? De Dumnezeu şi de dragostea lui Vica inima mi-i plină. Sunt ca un magnat începând de la garaj, ca fiu de sălaj, începând cu curaj, din Sâmpetru-Almaş, Sălaj. Vica era Bubulina gospodina. Participa ca unele sătence d-ale ei, participa ca bucătăreasă la nunți şi la alte festivități săteşti, rit, ceremoniale. Uneori, în vorbirea ei se bulinează Vica, că se prosteşte, ițeşte, că te arde, biciuieşte cu vorbele ei care se vor..., ironice. În încercarea de a-mi arăta muşchii, îmi arătam ce rău eram alături de Vica, o finuță şi mare doamnă, care nu se lăsa furată de un alt Pavel/ mascul. Eram față de ea un chițibuşar. Puneam mâna pe carte, că nu urzică, vorba lui Neamțu de la Câştigă România, un bănățan fără probleme, în multe feluri om între oameni şi pentru oameni. Aveam ținutele noastre! Cum vine, mă? ÎȚI alegi prietenii, dar nu şi rudele, în zănzania, misterul, din florărie, înzorzonată cu nuntă, dar ce îndrug fără noimă si cu samă, cum zicea Suciu Gheorghe, din Osoiu? Eram impresionat de Vica. Dar ce să m-ascund după măreția vorbelor? Unora li se fâlfăie de ce zic/ mai degrabă exprim ca mine mai aparte, furat de sens, că şi eu notam naiv, fără nici un talent nativ, cum zicea Alex. Ştefănescu, că l-aş moşteni ca scriitor natural luminos şi popular. Mi se dorea viață lungă ca scriitor. Scrisul, îmi câştigase inima. Scrisul m-a urmat peste tot şi era ceva serios, nu mai era joacă şi bâjbăială, că eram căutat de adevăr şi de viață. Dacă revii dintre morți, între  cei vii, Vicuță, n-o să mai te rentorci între morți, că vii-s cu vii. Cu Vica mă duc pe la doctori, că suferea, eu cu ocazia asta, impachetez pentru colegul Ioan Corpos de la Direcția Sanitar-Veterinară al jud. Cluj nişte țuică de prune, precum şi pentru copiii nişte lapte şi din greşală dau laptele, în locul țuicii şi ce să mai fiarbă Flaviu la fetele lui? Țuica nu era pentru fete. În cealaltă zi repar greşala cu prietenul, însă mamă-sa la Huedin fierse laptele, că el era navetist la Cluj, de aici. La copii, în altă ocazie le-am dus lapte. Noroc, că nu chemase pe nici un coleg Corpos ca să-l omenească cu țuică şi de după cărți să scoată ca într-o glumă proastă lapte, din prostia mea care zorit, îi vârâsem pe gât, nu cum am zis palinca, ci lapte ca la bebeluşi, dar fără țusli, biberon.

     - Stimate Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Felicitări sincere pentru versurile minunate din poezia ”Profesiune de credință, de dragoste și dor”, pentru iubirea poetului național Mihai Eminescu, precum și pentru frumoasele cuvinte adresate prietenului comun Ben. Astfel, darul poeziei ce vine de la Iisus Dumnezeu strălucește în personalitatea dumitale! Mergi bine! Numai sănătate și putere de muncă! Cu mult respect, Ioan Miclău-Gepianu 8/7/2020.

     - Dragule, îmi dai energie, mă ridici la un nivel profesional, că tu eşti plin de energie, Miclău şi nu gratuit, ci cu ferpley, că parcă tu nu oboseşti niciodată şi cu pricepere şi uimitor, prieten ca un zoro, rege geto-dac ca la noi cu fericirea impresionant ca un potop de cuvinte, în zile care nu le ignorăm după noii reveniți la normal, cu divin şi făinoşag, în deschidere dumnezăiască, cum crezi de bunăcuviință şi bunăvoință ca aurul vieții găsit pentru alții, ca om permanent, în tura de cocteil al fericirii, în care te-ai convins să crezi şi să dai sens universului, cu veşnicia, care, prin tine, e într-o primenire permanentă, că tu ca om eşti un extrem. Să ne fericeşti fără o limitare, ca o flacără care se propagă ca să nu existe probleme-dileme.

     - Dialog crestin intre frati frate Pavele. Domnul Binecuvanteaza si Vica surade in coltul gradinii ceresti.

     - Un Dumnezeu stă de vorbă cu noi, dar la lecție cine ne notează cu 10, ca la femei şi bărbați de nota 10, din emesiunea lui Mariana Almăşan ca un Dan Petrescu, cu trofeul câştigat la CFR CLUJ-NAPOCA. Cum adică la un alt nivel profesional. Eu sunt doar cum sunt: cela ce sunt ca o sursă de apă, o fericire, pe timp de secetă, cu flăcări, în vâlvătaie cu vegetație, uscată pe căldură excisivă, cu atmosferă fierbinte, în incendiu care o izbucnit, cu rădăcini amare, pentru flămânzii şi desculții, din 1907. Desculți încătuşați, din Omida lui Zaharia Stancu de pe Călmățui, o luncă lungă şi îngustă, pentru că le-a fost foame şi erau pe buza prăpastiei, intrați cu revolta lor, în discuție, una peste alta ca o pandemie neânvinsă, fără a fi reevaluați ca final viral al bolii, că virusul poate să nu fie distrus şi infecția putând fi ca o foame persistentă (şi noi putem fi plini de gudronul țigării, un viciu cu o nicotină a contogiazității şi infecției neaflată sub control, că nu există o limitare eficace, că există nepăsarea ca la bețivi, cărora nu le pasă cum e la înghesuială, că nu se respectă regulile sanitare de dezinsecție şi dezinfecție, nepăsarea social-umană dând totul aliatoriu, dând binele peste cap, că-i obligatoriu să se testeze, dar suntem depăşiți Melania, de situație ca şi cum totul ar fi valabil pe un trotuar, dar nu şi vizavi. O echipă CFR câştigă, în pleov. Sper, că zic super, bine. Dacă eşti om, eşti favorit şi bine, poți face oricând ca un colgoter, cu echipă şi eu cu Vica făceam echipă, celulă a societății, un super reper al umanității. 

Ai multe de spus la un nivel înalt, că ți-ai luat soarta-n mâini, că nu ți-ai uitat rădăcinile, prietene de o viață ca Pr.Al.Stănculescu-Bârda, din Mehedinți, un om cu vastă cultură, strălucitor şi de excepție. Şi, în Ciubăncuța, la grajdul lui Piciu, Găveuş Florin, a luat foc, vizavi de Găzdaca, pe lab, la grajdul lui, unde a ars o şiră de balote de nutreț, fân. Acolo, dar nici, în sat, de când cu bani europeni se aduce apă de la Tarnița. Aşa că au venit pompierii şi s-a stins incendiu, chiar dacă nu-i foc, cum e o vorbă: cu o gură de apă, îl ating şi când, în pricaz țara arde şi baba se piaptănă/se culcă baba care a trecut cu alba a trecut dealul, se culcă forforoasă cu pompierul pentru un pupic, pa şi la revedere (e o explicație, care nenicule..., şi care era fenomenul de pe vârful Toca de pe Ceahlău, unde se putea vedea miraculos o piramidă, în 5 spre 6 august, de schimbarea la față a lui Iisis şi a naturii, că la noi istoria ni ca la nimeni, nu-i aşa, în adevărul adevărat?) Să nu intrăm, în discuțiile fără rost a unor babuini români care susțin pe facebook ca fani a lui Trump, (un nimic fals), că e un neaierisit, că e un risipitor, fără omenie, fără ținută biblică, dar ce să mai vorbim despre acest Anțe-panțe... mațe pestrițe, fără noblețe. Uneori parcă iscodit şi răscolit de îndoiala lui Decartes "Dubito ergo sum" şi uneori nu mai ştiu, maistre, Ben, ce să mai cred? încătro şi dincătro vin, alunec şi spre ce ca între-un bun roman polițist scris cu clinici şi spirit de George Arion... bun romancier, director pe la revista Flacăra, o altă revistă decât flacăra lui (Totuşi iubirea), Adrian Păunescu? Chestiunea cu Vica pare să aibă o logică, ca-n serialul, cu Sfântul..., din cauza căruia m-am trezit sperios peste noapte cu perna, în brațe, de mama trezită mă întrebă:

     - "Ce faci, Pavele?"

     - "Mă duc la film." În blocul rapidului, (asta hotărâ ca mama şi tata), să nu mă mai oprească să mergă la filmul cu Simon Templar, cu Roger Moor, în rol principal, chiar dacă era desconsiderat ca actor, ca artist de calitate, deşi pe tineretul din Aghireş-Fabrici, nu ne dezamăgea. Ar fi multe de întrebat, dar omeneşte-i să tac, pitic şi să nu casc gura, că dacă taci faci colaci, dar tot nu-i mânci şi dacă taci filozof rămâneai, cum zice şi Constantin Noica, cel mai filozof, din istoria filozofiei româneşti, scrisă de Ion Ianoşi, aşa cum afirmă şi Vasile Tomoiagă maramureşan redactor de la Radio-Cluj. Tu, subtil şi sustenabil, ştii, că a fost Vica ceva important, pentru mine, c-a fost un bine necesar, un provita, în a escalada cu greul crucii pe Golgota (şi țineam pasul, cu şcoala vieții, în valiză, dar ce parca ştiam cum e primul loc, în viața, un miracol, că am sens, în ce fac... că e nevoia, în mulțimea de obțiuni şi atitudini, în care mă regăseam, că natura ne croieşte singură după chipul ei). Totul e fascinant şi antrenant, dar Simona Halep e ca un manson tânără față de Vica, că cine poate nega, ca pe un val de căldură, că ea n-a fost tânără şi cu acel vino-ncoace de dulce minune şi de floare albastră, că recita această poezie a lui M. Eminescu, impresionant rostită de această elevă ştrengăriță, parcă din  Liceienii lui George Şova cu stil şi emoțională, ca Pop Valeria, Valy, din Viişoara, la doi paşi de metropola, municipiu Bistrița, unde pe Avram Iancu, eu am fost elev la Tehnica Agricolă, în anul întâi, c-apoi ca un Nică cu părul meu blond cald şi creț ca Iisus geto-daco, din Bucegi, Carpații semeți stâncoşi, cu fenomene miracole, cu destinație ca cea a lui Burebista, Decebal, mai dincoace şi Deceneu, preotul, în rol, în film jucând cu splendori şi culori: valori artistice, autentice, Emil Bota actor şi poet ca Emanoil Petruț, un optimist şi altruist ca o vreme bună miraculoasă cu fenomene şi mistere mistice deosebite, ca un soare pe litoral, pe plaja ca o pâine caldă ca un semafor aprins pe verde mega magna cum laude temporis acti. Unul la recoltarea pisiar se arată sensibil, mofturos, terefiant se strâmbă, deşi nu se află într-un infern, dar afectează emoțional ca şi când focul, incendiul titaninic, ar distruge ca în Bierut, Liban, ar distruge peste tot, făcând o rană vie, persistând furia, nebunia, într-un fel justificată (chestia-i să se poată trăii, cu gura de ozon, oxigen). Unii-s o rază, fir, de lumină, în viața celorlalți şi nu mă refer doar la copiii ei, că-i generoasă ca o cloşcă care-şi apără de uliu, puii ei cu riscul de aş pierde propria viață.. Vica era ca oxigenul, în viața mea. Vica punea țara la cale, sta cu mine de vorbă, chiar dacă mai erau surprize, ceva la care puteai să nu te aşteptai, că era autentică redescoperindu -se, calmând chiar şi durerea de cap şi chiar şi tusa, junghiu şi strănutul, pe timp de iarnă fiind nelipsite, în viața noastră vizibilă. Că viața era bingo, excepțională, națională. Vica-i ca maistru Dan Petrescu la CFR CJ. Nu e doar pentru un moment (cu "un moment" era Domnişorul, Nichita Oliver, feciorul popii, din Osoiu, Cj. şi pe tată, pe tată? Feciorul, l-o băgat sub masă, amențându-l cu automatul şi cu zberetul, că dacă nu se execută îl puşcă). Altfel l-am cunoscut eu mai târziu, când la stăruința sătenilor o zis:

     - "Domnu doctor, lasă-l şi pe Domnişorul să vaccineze găinile, că şi Nelu Vereş l-o lăsat să vaccineze şi aşa mai trăieşte şi el omenit de țărani, de sătenii osoieni şi ei cu sacul, dar şi petecul la sac, care-l considerau de-a lor, dar harnic, nu puturos, leneş, şi să nu facă chiar nimic, că pe leneş nici Dumnezeu, nu-l iubeşte" (Era şcolat, avea liceul teoretic, ca Leatul Covaci, fratele domnei croitorese, din Escu, un alt nebun, deştept a satului care le-a mai făcut țăranilor măcar cerere de înscriere, în colectiv, chipurile, că ei nu ştiu să se gospodărească singuri/le făcea câte-o plâgere la vre-o neânțelegere între săteni. Felicitări, frățioare! Aici eşti tu însuți. E un succes, în arta succesului, cu drept de a fi şi de a rămâne pace şi pâine, în patria ierbii şi limbii patriei române, aici fiind un mod de a gândi inedit, dat la cheie, că nici Doina, nici Ben, nu-i, înafara rebusului, înafara integramelor vieții, ci miez fierbinte, în drept de a fi cu surprize. Unde era lege, nu era tocmeală, chiar dacă viața era diferită, viața era un mister şi un miracol. Tu ai un succes. Sunt mândru de tine ca om de valoare internațională. Tu te potriveşti aspirațiilor noastre, că nu exagerezi nimic, dovedind a fi, cum mai rar-floare de colț pe stei, în Carpați. Cum să ne regândim ce a fost, că eu pur şi simplu am uitat, uite-mă răul, Ben? Tu eşti productiv, că iată omule, tu şi cartea ta de vizită cartea recent publicată.

     - Si tu esti! Ai publicat vre-o trei volume de poezii si una cu mine: Cautand dupa mere. Ce vrei creativitate mai mare?! Esti mare!?

     - Tu eşti un eveniment, din care noi am mai citit distanțat, cu/ fără mască, că tu-mi eşti viitorul şi afacerea noastră, tu, în omenie fiind un super reper, om de încredere, un special național, că ne raportăm prin tine ca prin Eminescu El Greco, ne raportăm spiritual, la universal. Eşti cool colț de natură impecabilă şi lizibilă.

     - Toti suntem evenimente! Intreaba-ti parintii? Si toti ne manifestam in felul nostru ales.

     - Mă bucur cu adevărat, cu mâinile şi cu sufletul curat.

     - Uita te la gradina Vicii. Cu ea, printre plantele fericite! Asta roman !!! Cate fire si frunze atatea pagini vii Pavele si oamenii nu vad.Si eu ma bucur sa va am in memorie.

- Da, morțâ tale de viață amară,

că mândru-i şi fără modru la noi, în țară,

Vică mândră!

Şi eu până nu răsare soarele şi nu spurcă cucu,

eu cu mândra Vica, mă duc la lucru

şi cântecu nostru umple câmpu.

Oi! Mândră Vica, bucuria mea,

nu dormi, ochi de mure, din pădure,

nu dormi noaptea singură,

că viața nu-i simplă aventură.

     Numai atâtea volume am publicat, dar ce să mă laud, că viața e cum e? Am fost cuminte/sunt cum sunt, cum am fost?

     - Astea au fost doar in ultimii doi ani.

     - Pavele, nu umbla cu cioara vopsită şi în notări nu sări ropcii-copcii, că derutezi cu metafora de Mere pădurețe şi CĂUTÂND DUPĂ MERE. Un Dan Pitiş, Moțu... În cazul acesta de ce jucam pitita, de-avața ascunsa? Coşmarururile de ce uneori par real? Şi nu înțeleg de nu stau pe roze şi destinul mi, în corzi şi ceva-i dur, în con de penumbră, în derivă carmică ca o vreme frumoasă, fără nori pe cer. Şi nu ştiu cine, chiar cine mi-o zis eşti un neruşinat, că nu draga de Vica a zis? Melania sinceră, îmi zice glorioasă, generoasă: -"Felicitări!" Vica avea răbdare cu mofturile şi sâcăielile mele, că sfânt pe pământ, nu eram, că se zice pe bune, că pe bune nu-i om, nu se există: om fără păcat pe pământ. Mulțumesc pentru gândurile tale serioase, ambițioase, de încredere şi de bun simț, că nu eşti pripită, în aprecieri cu căldură omenească şi mult soare întru răsărit de soare şi de binecuvântare, în grai omenesc, firesc. Dumnezeu să fie cu voi, ca după noi şuvoi de covid fițos. Ca un copil încăpățânat, cu mulți admiratori, tu ştii, că bunătatea neamului te-a născut să te bucuri, cu cei care se bucură şi să plângi cu cei care plâng, sătul de cei care ne scot ochii, superbi cu aură şi nimb, verb proverb, cu subiect şi predicat, infinitul cu respect, îl apropii de obiect, că noi cu căciula pe frunte avem minte şi un departe, în absolutul iubirii omenirii ca mesie a iubirii şi dăruirii prin obiectivul muncii miezul pâinii şi obiectivul păcii culme a culmii, lumină al luminii, în minunea a dulcii minunii ca fericire şi veşnicie provita, în ordinea şi disciplina mondială a lumii, liturghie, în holdele cu spice a pâinii. În concluzie, prietene n-avem capul doar ca să nu ne ploaie-n gât sau în loc de damigeană/ori doar ca să purtăm năframă/ bască. Există folclorul şi zoocalmia/ viața pastorală, în ghicitori, balade, eccetera, eccetera, că mai am la mine cetera şi fluiera şi dacă-mi vine să fluier apoi fluier şi-n biserică şi cine ce a zis/ zice ca să fie floral sinfonic, muzical, ca să aflu prin limbajul tabuistic definiția, cheia, codul, mesajul, de încurajare, că nu falsezi şi, nu fasez, nici eu, totul ținând de noi, că la ce să ne facem rău unul altuia mai ales, că nimeni nu ne împinge din spate să fim bețivi şi fumători, intoxicându-ne cu gudronul nicotinii? Amândoi ştim, Ben Todică, că boul gras nu se culcă pe brazdă şi mai ştii ceva: "boul nu treieră cu botniță pe bot sau nu ştiați, că numa-n Desculț a lui Zaharia Stancu țăranii din Omida şi de pe valea Călmățuilui, culeg strugurii cu botniță, că viața era puțin diferită pe la 1907. Bunătatea ne-a născut, în veşnicie cu drept la înviere pe Eminescu, Ioan Alexandru, Nichita Stănescu şi pe Adrian Păunescu oameni nemaipomeniți, din cale afară ca Corneliu Tudor-Vadim patrioți, vătrişti şi cu dragoste şi dor de neam şi țară. Mai ştiam ceva, bravule: "beția e uşa tuturor răutăților, pentru asta-mi pare cuminte ideeea de a restricționa deschiderea restaurantelor şi teraselor, că beția-i nebunie, sperlă şi stropşală-epilepsie."

     - Deacord cu tine frate Pavele! Era nevoie ca cineva sa deschida ferestrele pentru o gura de aer curat. O pauza pentru creerele nebunilor imbaxite cu pruna P65.

     - Desigur, mie-mi plăcu ca să combată lenevia pe vremea marelui preot Deceneu, călăuză dreaptă a unificatorului de glii, Burebista în marea şi întinsa Geto-Dacia felix, când s-au stârpit viile şi beția cu vin, făcându-se pe la noi multe prostioare şi risipindu-ne cu vinişorul talanții ca ursul care se nărăvise pe timpul iernii să intre, în bârlog la hibernare şi la tolănire morocănoasă şi derutantă, ca tâlharii de codru să poată să-l taie şi distrugă-n voie, că bei cu oala, bei, îți bei mințile însă nu alungi, că n-ai cum alunga covidul, boala, risipa de talanți, nu ți-i înmulțeşti, ci-i risipeşti şi îngropi pierzându-ți rostul şi folosul pe pământ, rostul de cumințenii. Beția beleşte boul până a-l tăia, că, în piela plugarului, îl diavoleşte deavolul cu ospățul mamonii. Oare oprind frecventarea teraselor, oprind, stopând beția, vom fi cuminți şi tăcuți ca baliga-n iarbă şi ne vom avea leacul, în povestea de viață, lecția şi înțelepciunea, în dreptul social-uman de a fi, în atmosfera încinsă de terorea restricțiilor Ben, în această definiție ca oameni pentru oameni? Nu vom putea fi opriți din prietenia de a comunica între noi. Cu unii trebuie să fim atenți Ben, cu ochii ca pe butelie, cum se zice, în Destine rătăcite, film indian.

     - Javrele sunt atente sa tina turma in tarc dar exista ac si pentru cojocul lor. Intodeauna a fost. Catei care se pisa contra vantului am mai vazut. E infectata lumea!

     - Totul e regândit anul acesta şi cu donarea de sânge, dar ce să zic, că mama era darnică, o tradiție, să doneze sânge fără s-o intereseze/ori să ştie, habar să aibă habar ce-i festivalul Untold care anul aiesta nici nu se ține, deşi pentru tinerii zombi ca pentru Trump care fălos e cu țelul lui de fes şi înteres de a fi reales preşedinte, chiar dacă cow-boy, ca un maxim de caniculă arşiță cu morți, că vântul mâniilor, rasism..., o nemernicie şi un sadism american, stăruitor de veacuri, că la ei, în America: omenia, nici nu există, că nu ştiu explotatorii ce-i ospitalitatea, în ediție specială asemeni calității de a fi ca-n România, nu-i aşa, deşi numai “cool” nu e, dacă bine nu există, că ramuri bat în geam la Floarea albastră, în fereastră cu floare muşcată, în glastră, din zarea noastră de zefir albastră, zestre genială a noastră, de sub teii înfloriți pe alei cu porumbei-golumbei şi turturici care vestesc buna veste, minunea? Nici pe voi, Ben, nici pe voi, nu vă lasă la biserică, Doamne iartă-mă! Tu pe unde umbli, în vremuri crude de pandemie!

     - Merg prin parcul din spatele casei si restul zilei si noptii prin universul astral. Nu avem voie decat o ora pe zi, un membru din familie sa mearga dupa cumparaturi. Nu te comformezi - cinci mii dollari amenda. Desigur ca amenda e mai periculoasa decat covidul.

     - Peste tot scârbele capitaliste, muedărici şi obrăznicături ca obrăznicătura, îşi mână rândul şi îşi fac mendrele murdare, curat-murdare, ca nişte liberali cu creerele spălate, în maşinile de spălat râzele râioase, zdrențoase şi obedeloasă (de la obelele din opincile de la opincă la vlădică). Sunt nişte pişorcoşi, stropitori, udători, de pat ca Coriba, cum îl defăima secuii ajunsă pe la Jurca după ce tată-su secuiul cu femeie-sa româncă din Feleac, îşi vându-se apartamentul din Cluj ca să-i rămână bani şi de beut, că era şi el ca bețivii ordinari, om de nimic, un depravat ca capitaliştii afuriți, împuțiți.

Când m-am trezit odată am iubit o fată,

dar fata nu mai era fată, că era dezverginată

şi cum spune lumea, m-am îndrăgostit de Vica, de ea,

m-am îndrăgostit lulea.

Continuă, pe telefon, până mâine trimite la mesaj telefonic, pune-mi contul şi cu tot ce trebuie. Merită cazna, osteneala, truda ta, nu-i aşa, domnule profesor Dan Şalapa? Cu bine, voi ajunge la Cluj mâine, după ce tot mâine voi poposi la Recea -Cristur, la medicul de familie Crina Oroş. Doamne ajută! Iată omul curajos, iată ce zice Vasile Dan Marchiş!: Colonelul Kvachkov: "Coronavirusul este o operațiune teroristă pentru a prelua controlul asupra umanității" - FLUX on-line. Grozav film, dar şi carte minunată scrisă de Darie-Zaharia Stancu, a scris emoțional, cu fir roşu, a scris şi nu mai ştiu, c-aşa-s eu mă lobodă, lobodă vorbă slobodă a realizat filmul social Pădurea Nebună (un fain-spectacul uman, din Roşia de vede, unde ajunge elev Darie, un întârziat, prin cenuşa imperiului-jocul cu mortea un alt bestseller, scris cu stil şi clasic, liric, de un om norocos, din Dobrogea. Şi eu şi Vica vroiam prea mult de la viață şi ne îmbătăm cu iluzii, cu visuri, care ne înghit, că alții care nu-ți dau pace cu sâcăilile lor. Multe nopți am scris, cu toate că nu ştiam a scrie, nu ştiam să mă exprim, dar pe Vica o necăjeam şi o deranjam. Toate-s mesaje, să fie clar, mesaje de la colțul ierbii, patrie limba română, mesaje de utilitate publică, c-un gust, gust şi bun simț de acasă, inspirate şi eficiente, provita. Unii stau îndoiți că n-am introducere, cuprins şi încheiere în ce scriu, că nu mi-am învățat bine lecția la şcoală, deşi la şcoala lui Vica e o altă socoteală, că n-am rămas corigent/ repetent. Eu n-am prins-o pe Vica şcolăriță pe frunte cu coroniță/ purtând năframă ca fecioriță, ştrengăriță, c-am venit mai târziu la ea-n Ciubăncuță. Cu părul ei mirosind a petrol îndoit cu apă ca să nu opărească piela capului, un miros ațâțător. În noi forța binelui ne-a născut cu veşnicia, că binele e binele, dreptul de -a fi. Salut şi sănătate ! Să nu mă uiți cum nu ți-ai uitat nici rădăcinile omeneşti de stejar, Benule, că nu ştiu ce drag şi făinoşag te-a prins pentru mine şi pentru românii tăi, în general şi național monumental isroric dialectic mioritic. 

Zici că trag boii care-i ai pe limbă, că există un înteres public al patriei limba română? Interlopii-s făcuți cu ce drept, că tot de ei se vorbeşte, în mas-media, deşi bandiți contra umanității. Dar clanurile sunt mai presus decât răbdătorul popor de rând, al muncitorilor patriei limbii române, Ben Todică? Cum îți explici, că mişeii nu-s arestați? Deşi-s o tagmă de jegmănitori, oameni care robesc şi explotează omul - exploatarea omului de către om? 

Dan să fii sănătos, dar îmi zic, că doar mâine-ți trimit cei 400 roni, ca atare, eu am zăbădit, zăbovit, în Cluj, cu profesorul Boggdan Herțeg şi se închidea CEC-ul. Îmi dai telefon pe la 11, Dane. Să-mi dai telefon, că de probat e şi cinstea funcționarilor CEC. Prostia, chiar din povestea prostiei omeneşti/ boala, nu-i ca vinul beut la Boalta-Recea, beut cu oala. Tu îi cunoşti pe capitaliştii imperialişti ca pe propiile buzunare sau dacă, îți vine să fluieri, că şi fluieri a pagubă, cum fluiera asemeni colegului Vancea din Clubeşul-Someşan, fir fițită şi mai nrevoasă vecina Lucreția Crăciunaş "Pişta", din Ciubăncuța, o harnică cu Vinuc, bărbat bețiv care nu-i lua lucru din mână, în rostul lucrurilor. Prof. Herțeg Bogdan întâlnit, în oraş cu bunăcuvință şi bineintenționat provita, îmi da o lecție de viață, mă iniția cu metafora şi cu alte noțiuni literare şi era ireproşabil, un impecabil indispensabil, indiscutabil, doar eu eram un păcătos, plin de lipsuri, lapsusuri, memorie pentru memorat proastă, că din explicațiile lui nu rețineam esența sculența vieții, nu rețineam prea multe, deşi eram sincer înteresat să învăț de la acest iscusit tânăr cu vaste cunoştințe, vastă cultură asemeni Pr. Al. Stănciulescu, autorul Scrisorilor pastorale şi a unei operaomnia cu mult soare şi căldură de om generos.  

În noi forța binelui ne-a născut cu veşnicia, că binele e binele, dreptul de -a fi. Dar, tu, că şi-n Cluj fiind, mi s-a făcut dor de tine şi de vorbele tale grăite, scrise cu atâta sinceritate gen ştințifico-fantastică ca stăpân a inelelor, că ai vervă, substanță, ca politicienii, când vor inspirat: subiect şi predicat, verb şi proverb, că şi eseistic literar/ socio-uman ai aură şi nimb ca figaro, în bărbierul/ balerinele, în Livada cu vişini şi, în Lacul lebedelor şi cursiv ca-n Idiotul ori, în Război şi pace Lev Tolstoi, un genial de capodoperă, artă a succesului, în scris ca marele Sadoveanu, hulit şi defăimat de unii, piele de pe drac, beliți mai rău, iepuri altoiți, mai rău ca acest sublim narator, în Hanul Ancuței, ca un Eugen Barbu Incognito,în Principele şi liric, în Groapa ca în Desculț Zaharia Stancu, cu un ce, iz muncitoresc, în Pădurea Nebună şi... Tu scrii cu adverb şi compliment, pe înțelesul tuturor şi atunci când fantezia te teleportează socio-cosmic, într-o dialectică mai greoaie pentru unii mototoliti la pricepere şi la înțeles, că, musca pe fes e de înteres, pentru capitaliştii cosmopoliți şi corupți-peşti de la cap împuți, dar de la coadă necurățiți, cu zicea Doda, Ghiță colegul din Căşei-Dej, c-ar fi aceşti bandiți contra umanității, boieri-baroni habotnici, lacomi şi neisprăviți nepăsători, în ce constă starea de bine a celorlați, fericirea oamenilor de rând, a muncitoriilor şi ei cu drept de a se burtica ca hopa-mitică a fericirii, în a fi mai degrabă conaționali, însă nu neapărat mincinoşi şi dictatori, doctoranzi plagiatori, fără merit: liberali ca dracu încuiați şi corupți cosmopoliți indiferenți că munții ne rămân golişei şi-n dorul lelii fără păduri, fără habitat pentru animale, "animăluțe", cum drăguț le zicea dezmierdat sensibila şi frumoasa Lucia-Stana Sevianu, reporter şi redactor Radio-Cluj, din Dej, dejancă ca Radu Săplăcan, pe vremurile lui Pasvanti, când director  la instituția Radio era Florin Zaharescu, care şi el mă aprecia, după ce Constantin Dumitrescu, îmi dase pe lângă poetul Radu Săplăcan să vorbesc legat de folclor cinci minute, dar eu harnic, îi trimisem directorului Florin Zaharescu poemul: Mihai Eminescu-dreptul la veşnicie şi el surprins, îmi scrise o scrisorică cu bun simț, ca om de vastă cultură apreciindu-mă cu bun gust, cu-n drag şi făinoşag-fercheş, frumoşag! Să-mi dai telefon, că de probat e şi cinstea funcționarilor CEC. 

În spatele casei ai topogan, Ben, copile! Cum nu te plictiseşti, ce întreprizi? Vorbeam la telefon cu Dan Şalapa "Daniel" şi cred, că nu l-am reținut mult de vorbă ca poet nu întodeauna fiind cu bună dispoziție, cu sămânță de vorbă, ca Dandanache, Farfuridi ori cetățeanu turmentat a maiestrului literat Caragiale, un pezvenghi de cârciumar cu o făclie de paşti aprinsă, un chir-Ianulea al valorii autentice. Adusem vorba despre liberali şi despre cumsecadele Itu Cornel, deputat pesedist care-a bucurat sincer, chiar de la prima carte a mea dată lui, chiar zicând că mă sponsorizează la publicare, lucru rar în viața mea, o pâine de toate zilele - de la iubirea la prima vedere zicându-mi, că se bucură, că cineva din părțile noastre scrie şi generos, când mă vede întâmplător, mă vede din maşină si ca unui cerşetor, cu toate că nu stau cu mâna întinsă ca Mara la pod să vămuiască negustorii care intră în târg, văduva lui Ion  Slavici, având un băiat şi pe frumoasa, dar pe nenorocoasa Persida, de crescut. El a fost inginer la combinat-Dej, înainte de înalta fucție, în Parlamentul României. Dar hai să nu sar hopşa ca badea Şandor, Lisandor-Alexandru Pop din Ciubanca, ca domnul Itu Cornel deputatul, care era țăran brigader la zootehnie, dar când trăgea la măsea peste măsură, îl auzeai pe drumul de către osoiu-Ciubăncuța strigând când da prin desele gropi ceauşiste, unele chiar hîrtoape, găuri negre pentru pasul oamenilor, atelaje cu tracțiune animală şi maşini, revenind la oile noastre Lisandor dând peste gaini prîn gropi, îl auzeai disperat strigând:

     - "Hop-şaşa !" Ca atare să nu sar pe şaua tânărului asin, măgar care nu rabdă călăreț doar pe Iisus intând sărbătoreşte şi temerar, intrând cu toate amenițările din partea afurisiților negustori jidovi care, cu Ana şi caiafa, popii lor, îl şi răstignesc nevinovat, cum aieştea bolunzâți de cap nejustițiar, nelegal, îl puşcă pe Ceauşescu, pe iubitul nostru conducător, slăvit într-o întreagă istorie de ode şi cântece; deci să nu uit, că şi în Cluj aveam sponsor pe fiul preotului Munteanu Liviu-Augustin, din Poiana-Blechi, născut ca Itu Cornel în Ciubanca, în satul Preotului martir Floarea Mureşan, care-mi da ca tânărul profesor maramureşan, profesor de română, în Cluj, deşi din Baia-Mare note bune.  Îi povestea verişoarei Jenny Taylor, că unchiu emigrat, Gwiege Ferghete de a lui Rătundeanu, în Martie 1914, a plecat în USA, cu toate că-n America Pe aripile vântului doar polonjase imi zice Jenny, poveste lunga, Vestea era că se duce viață uşoară, fericită, insa nicăieri fără muncă neputându-se trăi şi el purta ochelari cu multe dioptrii, împungându-se cu sula din greşală în ochi, când a fos copil/holtei, umblând cu sula pentru o curea primita de la Ionu Petri si de la Ionu Țanghi, învățând să-şi coase opincile; de la amândoi o învățat, că era bun de picioare, înalt în craci şi nu-i părea nici pe departe nici pe dos, dar nici în capătul din sus spre Fizeş. Stupinii nu-i părea lui cu paşi de urieş, nu-i părea prea departe şi cum era isteț prindea iute şi mâinile ii erau dibace, se descurcau, dar dascălu, tătâne-su, (că Gerge se nenorocise la ochi), nu-l dase la şcoală şi asta îl enervase şi-l făcuse să calce pragul ca emigrant, fugău, în America, unde la o vârstă înaintată ca octogenar se scula pe la ora 4 şi mergea cu maşina 70 de mile la o biserică în Detroit, unde slujea ca preot (era o pasiune a sa ca cea a lui Frate-su Vasile Ferghete popă în Dâncu, Aghireş, Petru fiind învățător, în Sâmpetru (Fizeş-Szempetrer - Sfânt Petru cu răchiți, Racăşu-Nou, Corbu...). Ce nu menționasem, Ben, ca tine tot la 26 de ani păşise pe tărâm vitreg, necunoscut, în America. 

Ne zicând nimic înseamă, că eşti ocupat, preocupat să scrii iară şi iară un eseu dumnezeiesc de-al tău, salt'are  taică şi noroc ortăcesc! Pe fereastra apaetamentului văd pe ramura/creanga, un cioroi... creanga care țiganul, țigănoi simpatic, chiar drăgălaş şi nevinovat ca jidanul care neştiutor l-a răstignit pe Ion  Iisus sau asemeni lui Iliescu care judecă nevinovat, îl judecă la puşcarie pe cel din balcon, cum zice şi Teodor-Flviu-ul meu, cum şi-o tăie creanga de sub picioare  şi aiesta ca un "cristus" întrebându-l mirat, pe român:

-"Da, tu rumâne, de unde ai ştiut, că doară nu eşti Dumnezeu, că Dumnezeu nu eşti sau... se îndoii, sta, în cumpănă țiganul nedumirit, cigito ergo sum!? Deci pe o creangă se despana, depăduchea, un cioroi de când vremea, văzute în stoluri prin imensile curți ale spitalelor, Medicala1... şi, în satul Ciorăşti, cum zicea Ion Humuleştean, scriitorul din Cioreşti care a scris, în stilul humoristic a marelui maistru Creangă: Pe umerii tatii ca seminție de intelecrual, învățător, cumințenia pământului. Cum vezi, în Cluj mi-am îmbâcsit creierul cu aglomerația care nu era, aglomerație-neaglomerație, cu pofta şi ispita ce mi-a venit probabil de la bunul şi tânărul sfătos profesor Bogdan Herțeg/ puținul răgaz, în convorbirea telefonică, cu profesorul şi renumit scriitor-critic Dan Şalapa din Drobeta Turnu-Severin, un om de omenie, de omenie de Românie. Uneori toate erau ca pocniturile-n învârtite şi pe sub mână româneşte. Îngerul a strigat de metaforicul scriitor din Bala Brăilei reînviat ca nebunii frumoaselor oraşe, cu busola pierdută de Bucur oier păstorind blând şi omeneşte slovele istoriei noastre, în oraşul luminii, de dulce minune mega albastră cu ziorel de Ziuă laudator temporis acti.  Nu-mi vine să cred, că la cartea Căutând după mere, cu prezentare uluitoare, atât de prezentativă, scrisă atât de sugerativ, de pur şi simplu, de academicianul şi scriitorul George Anca, eram prostuț, în vremea când tu ai publicat-o, şi on line cartea noastră-Dialog amical, eram prostuț, omule! eram cum eram: tolomac, ca să-ți amintesc, să treci ca prefață şi eseul lui Dan Şalapa, Căutând după fericire, că în fond, ştii şi tu, phonexule, ce căutăm noi, ca din puțina noastră fericire să dăm si altora, celorlalți ca Hristos/ Eminescu. Ca atare valoare autentică, omenească, nu-mi vine să cred să fi trecut în cartea Căutând după mere: eseul Căutând după fericire. Nu ştiu, Ben Todică de ce-s după ploaie cu chepeneag, dar poate ca Marin Preda desconspiri secretul cu tăierea salcâmului din Moromeții (de aşa ceva se tot vorbeşte, dar mie nu mi se desluşeşte şi ieri, îmi pare rău n-am iscodit pe profesorul Herțeg care se străduia să-mi bage-n cap cu toulcerul, cu pâlnia, ştiința cu metafora, că la Lucian Blaga exista o teorie, filozofie, în acest sens, în Triologia Culturii despre metafore şi nu chestia cu tăierea salcâmului, că eu nu aflu ce mai tura - vura, nu descoper vre-o taină, dar tot frămâtându - se cum şi ce să, să scrie a scris politica satului românesc pentru a avea şi noi ce învăța, nu-i aşa? 

Vorbele aiestea de atenționare şi ni s-ar fi tradus ori în înțelesul meu era: -"atenție băieți, era la ora lui de Fizică, erau toate îmbârligate şi noi nu puteam să nu fim atenți şi totul era, în mintea lui de profesor, țesut diplomatic cu ață albă, de profesorul de la Ciucea, Coldea Marin, când în Liceul Agricol Bistrița ne preda cursiv şi pe înțelesul tuturor (şi la rezolvarea problemelor), că şi probleme exista intr-o lecție pentru liceieni că noi eram uneori obrăznicături şi murdărici la neânvățare. Dumnezeu să vă dea viață bună şi lungă împreună, Benule şi, deci: să-ți trăiască cu bine şi sănătoasă şi Ming a ta, chiar dacă chinezoica ta de pe împrejmuirea chinezească, drumul mătăsii, a vermilor de mătasă nu s-a îndurat, că nu mă cunoştea, nu mi-a scris deci, dragilor, nu mi-a scris o vorbă/ un rând, de îndură-te, Doamne şi de noi păcătoşii! 
     - Ea nu stie limba romana inca, poate intr-un viitor daca romanii vor cuceri China asa cum a facut-o Ceausescu cand pe vremea sa, a impanzit China cu filmele si muzica romaneasca, chiar si produsele casnice si alimentare.
     - Tu nu uita, grasule, mănâncă moderat, cu măsură ca nu cumva să mi te betegeşti, Ben, că mai avem nevoie de tine, noi o samă, O samă de cuvinte, să te citim. Gândeşte-te, că nu-i prima ta abatere şi pe vreme de pandemie, nu-i de ajuns, în nici un fel de spital, indiferent de tematica lui, indiferent de ce subiecți pacienți are internați. Vroiam să vorbesc cu doctorul Rusu, dar nu mi-a răspuns la telefon şi poate-i mai bine muțenia de lebedă a lui Blaga, că însuşi poetul şi filozoful, o vreme, în pruncie n-a grăit, n-a silabist slove, n-a citit bucove. Ben, Ming  e ca Madona şi Venera, pentru alduitul şi incomparabilul Eminescu, un universal-național. Ai grijă de Ming, o floare albastră, ai grijă de Ming, cât mai poți avea grijă, Ben, că vezi, că vine şi slăbia, neputința, ologirea. Mihaela pretențioasă şi corectă perfecționistă mi se adresează mai aspru, dar grijulie şi drăguță:

     - "Trebuie să te uți, nu să simți ca să nu cazi, alunecànd, în baie, c-atâta-ți mai lipseşte să dai cu capul de faianță, de vană."

     - Pentru moment, în Clujul copiilor mei, am ieşit din atmosfera cu pădurişul pădureț a lui Vica şi mai să uit de ea, uite-mă răul! Ai zis de Ming şi imediat Vica şi-a câştigat şi ocupat imensul spațiu din mintea mea (unii fac teorii, eu blajin, blând şi voi veți concluziona dacă-s ca păstorul blând din ziorerde ziuă. L-am măgulit pe sasul-neamț, poet şi traducător de minte de frunte, cu suflet din sufletul său drept şi cinstit, a tradus pe marele Mihai Eminescu, în drept la veşnicie, la tradus poem cu poem, cum şi criticul Alex. Ştefănescu l-a tradus în critică cristică şi profesionistă, artistă, l-a tradus cu arta succesului, în limba germană generoasă, l-a tradus pe acest fain al meu, Eminescu cinstindu-l ca poet suflet din sufletului neamului meu, un fără egal universal şi național monumental. Dar să citez, Ben, de pe facebook lit, de fapt ce i-a plăcut lui Christian w.Schenk, că eu am scris cu fainul meu, în drag fercheş şi cu frumoşag-făinoşag şi s-ar putea cuiva să nu-i placă, mai ales, că nimănui lauda, omeneşte vorbind, nu prisoseşte, în culorile de nelinişte, ca atare mă citez, în ciudă, că nimeni nu m-ar opri să mă plagiez: "Christian W.Schenk, tu, ai soarele scrisului ca Eminescu pe care l-ai tradus, în germana voastră generoasă." Mai puteam scrie câteva, dar nu mi-a venit atunci, în minte, însă tot laudator temporis acti, fie, omule cu inimă de aur! Există, Ben şi minciuna zilei? 

     - Numai daca e intai Aprilie.

     - Am îmbarcat şi plec cu Alex ş nepota Roxi spre Ciubăncuța. Cum a decurs petrecerea, cu mâncăruri chinezeşti?

     - Am fost doar eu Ming si fiul nostru. Noile interdictii ale Covitului nu ne-au permis sa avem invitati. Am comandat un tort care spre norocul nostru a fost delivrat la usa, apoi am comandat niste carne de vita japoneza care era la reducere de la cinci sute de dollari kilul la 250 de dollari. Un vinisor rosu la 45 de dollari sticla, salata verde din gradina noastra, ciupercute si orez din China si carne de porc pe toate acestea le-am griluit dupa nevoi si foame pe un barbechiu electric german construit in China. Muzică de pe Internet. Am dansat cu Ming in timp ce baiatul ne filma cu telefonul lui mobil de ultima moda. Aici am ajuns in secolul 21 sa ne cantam La Multi Ani inchisi in casa si fara prieteni. Sclavii parazitilor si a bancherilor care ne-au inrobit in numele democratiei delivrata in lume si plina de avioane, chimicale, tancuri si bombe. Toate costurile acoperite de baiat ca el isi poate permite, nu are copii de crescut. Tu pe unde mai esti Pavele?

     - Am ajuns, în Ciubăncuța cu câteva popasuri, că mi-o fost rău de mişcare şi chiar am alimentat rațele. Topoganul aniversar o fi ca mențiunea, notă, în jurnal secret a lui Alex. ŞTEFĂNESCU, din taina descifrării lui Eminescu, din O samă de cuvinte, din cartea despre Eminescu provita: poem cu poem, un îndreptar de bună cuvință pentru cei tineri/ Jurnal desecretizat scris de eccetera, ecceterea ca un divan adhoc pe timpul domniei lui Ioan Roată, țăran înțelept care explică generaților țărăneşte ce-i şi cu unirea, întregirea neammului în propriile hotare ori domnitorul Alexandru Ion-Cuza, venit încoace mai către contemporaneitate de la Dimitraşcu, Dimitrie Cantemir recunoscut ca un diplomat şi prin operaomnia opere complete şi scriitor cu renume mondial, cum mai rar  Nicolae Breban. Dacă trecem voit peste unele scăderi ale domniei sale literare ținând seamă de ce se afirmă biblic, în popor, că n-ar exista om pe pământ ca Iisus, fără pacat, fără greşală, că nu toți pilduiesc parfrazând pildele lui Iisus oricât s-ar  ține de superiori făcând demersuri şi apriouri la viața, aşa cum ne-a fost explotată şi terorizată? Tu eşti cu a tale dintr-ale tale cum eu din cauza lui Vica exist ca să mă îndoiesc de toate câte-s toate având pe unic Dumneze, că 'unde Dumnezeu e şi iubire e de aproapele tău e' (bine o afirmi, Ben Todică, în ciudă, că unora li-n fire egoist să te mărginească, chiar dacă ilustrația vieții tale ar fi altfel de cântarea cântărilor, în biblicul vieții, cum ilustru ştie tânărul profesor Bogdan Herțeg. Tot ce-mi scrii e suav, cu decorul Marelui singuratic de cei mai iubiți oameni pământeni de pretutindeni, că în rest ce altceva suntem nevoiți/ putem să facem? În sensul aiesta, tu, cu ce contribui punând umărul? şi emisiunile tale, încântătoare de Radio/ televiziune, şchiopătă, s-au gripat? Alaltăieri mă chestiona amical profesorul Bogdan Herțeg: cum mai stă, Ben, cu emisiunile Radio (unele emisiuni de a tale i le-am trimis şi lui fără să te întreb sau să ştiu c-am făcut bine şi le-a îndrăgit şi acest om cu care, mai împărtăsesc, din rădăcinile amare ale scrisului meu, mă mai lămureşte te miri ce şi mă scoate, cum poate, din mahmureala singurătății şi a responsabilității de mere pădurețe, o împăciuire a mea cu traiul sprâncenat şi amar de singur de altfel şi apropo uneri şi Daniel Şalapa demn mă mai mângâie cu câteva vorbe. Uneori toate erau ca pocniturile-n învârtite şi pe sub mână româneşte. 

Ben oricum ai întoarce şi răsuci, suntem şi Sucă-om sucit, în patria limbii şi ierbii române de pace şi pâine-litughie de mturare, în spice. Se vorbeşte de investitori străini, dar ce alegere bună dacă investesc, în România ca să suferim alt regim cosmopolit, să suferim jugul, că străinu-i tot strain, că oricât l-ai creşte pe acest şarpe şi numai odată să-l pui jos s-ar eschiva strâmb şi ar jura, dă-l dracu de capitalist, c-ar jura, că-n sânul tău niciodată n-o fost. Cum Hal şi Pal să mai fii, în armonie cu tine şi să te mai simți bine cu tine, blegule, Paul a lui Parizianu, din Delirul lui Marin Preda? Cum putem scăpa de griji, că nu-ți mai prieşte nimic şi nici mirific, razant, nu ai stabilitate financiară şi-i destul de rău şi cu căldura asta care frige şi te toropeşte cu arşița?

     - Cred ca e un lucru foarte bun ce ni se intampla pentru ca a venit timpul sa ne trezim. O mana de bosorogi bogati si obraznici isi leagana coaiele si arata omenirii intregi cat de proasta e in frunte cu toti academicii, judecatorii, politia, doctorii, stiinta politicenii etc. Ca suntem o mana de labari sugaci care pot fi trasi in piept ca pe niste catei cu o bucata de ciolan. Cu ajutorul dependentei noastre de bani si de bunuri materiale ne-au facut sa uitam de noi, sa devenim puturosi, sa devenim dependenti de ei, sa devenim ignoranti si cu maciuca sa ne controleze invrajbindu-ne pe unul impotriva celuilalt, atâtându-ne ca pe niste caini sau gaini in ring, demoralizandu-ne ca specie umana promovand ura rasiala, pedofilia, homosexualismul, lezbianismul ca forme sanatoase, distrugerea totala a sufletului, practic s-au pisat pe noi, pe Isus, pe Tatal si Mama Maria. Acesti bosorogi batjocoritori care au luat in râs toata umanitatea ne demonstreaza ca nu suntem adulti si demni pentru a fi intruchipare cereasca. Esti multumit de observatie tata de psalmi? - Psalmii lui Pavel, deşi Pavel nici pe departe nu-i biblicul poet David, că nu pătrunde în esență, credința şi religia lui Iisus, cuprins, de Duhul sfânt al sfintei treimi.

     - Dragă Prietene Pavel Rătundeanu Ferghete, Mi-a creat multă satisfacție citind lucrarea frăției tale ”Cu fapte vrednice și bune: Pace și Pâine”, este o adevărată nestemată scoasă din ființa creștină a dumitale! Întotdeauna vă citesc cu drag și admirație.  Sănătate și Spor în activitatea creației literare! Ioan,  Australia.

     - Să ai bine şi alduirea lui Dumnezeu ca să fii şi domnia ta şi Florica sănătosi şi ca până acuma sa aveti parte de bunătate românească!

Pădurea nebună nu-i ca romanu, în trei volume, în care activistul de partid merge prin satele cu drumurile noroaiose, cu namol, din care deabia te smulgeai, mai rămânându-ți în noroi încălțările descălțate, aşa cum acuma nu-i, că nu mai departe şi pe la noi primaru gospodar Rusu Laurian-Alexandru cu bani europeni a asfaltat drumurile şi ulițile satului, în ciudă că e liberal cuminte fost înainte pădurar şi gagicar, dar faptele lui bune, îl scuză, în septembrie 27, în mod precis fiind reales ca primar, în Recea-Cristur, că omul e şi spiritual, pe placul sătenilor, din 11 sate, comuna Recea-Cristur fiind comună întinsă şi mare, în zona de deal a Podişului Someşan, unde am ajuns şi eu să mă aşez, pe poalele lui Vica, ginere, dar fără socru şi fără soacră, că nu trăiau, când am păsit, în Ciubăncuța. 

HAZARDAT MI-AM PIERUT-O PE "NARSMCISA"VICA. Lui Gheorghe Apetroaie. Replică la Anotimpul miraculoaselor combustii (pe facebook lit;)Tu ca efebul din antichitate astral, o dulce realitate -  plin şi divin destin, după ce bea un pahar de vin, în spațiu miortic Carpatic cu cer senin, unde mă zbat amorf şi sec, petic la sac ca arhetipal cu izvoarele ziorele, în undă de primenire mneruie-albastrie verde, mega cum  magna laude a timpului care ca floarea soarelui cântare a câtărilor, în cântare aştrilor, nu zăboveşti în poveşti să te nemureşti, să nu trăieşti madrigal național univerasal, în van, nedând pe ce scriu, pe scrisul  meu nici un ban, şuhan, că la ce să te mai preocupi de mine, om de câine, căutător de viitor de bine, ca să -aştept la bine, la starea de bine ca cetățean care contemporan nu se făleşte  peste aşteptări  hazardat: coadă de câine/sau topor, trădându-şi propiul popor, hazardat spânzurat cu ciucurii brâului de toarta inelului, pentru a fluiera când, îmi vine să fluier ca lui Avram Iancu ducând oştiri de mocani, țărani, prin văi şi, în Apuseni, cu buni şi cu răi, că era Crai la ai săi, ducându-i, în urlet de lup..., urlând la lună, că soarele nu ştiu cum face, dar nu răsare pentru o viață mai bună care să le cânte-n strună, în strună, în acest colț de rai cu grai şi plai sărind de pe orizontală, în iubire pe verticală, în şcoala de dincolo de şcoală, națiune să ne fie fericită candidând cu înviere la fericire. Am vrut să scriu "narcisa", Vica.

     - FERGHETE - CU FAPTE VREDNICE ŞI BUNE: PACE ŞI PÂINE. Frumoase cuvinte și frumoasă imagine. Imaginea, din pictura celebră, amintește de gestul frumos de a salva o femeie, o mamă și cei trei copii ai ei. Gestul Dvs, înseamnă mai mult decât de a fi Președintele Asociației de apărarea și sprijinirii Femeii aflată în restriște, Cu stimă, Melania Rusu Caragioiu.

     - Suflete cu iz românesc de sărbătoare, omenesc vă mulțumesc pentru strădania voastră de bine, provita pentru bine. Doamne ajută şi sănătate pentru ceea ce sunt datorită vouă, în patria Eminescu, patrie a limbii române de pace şi pâine! sunt dacă voi mă vreți din povestea vorbei şi din povestea prostiei omeneşti, un simțit artist şi altruist incurabil optimist. Cu bine! Am intrat în biserica sufletului dumneavoastră, un rai cu flori: trandafiri, crini şi nestemate ale limbii române, deşi pe cine nu laşi să moara, vorba ceea, totuşi iubirea, tu ştii, că buruiana holbura, ciuful şi batjocura, nu te lasă ițit să trăieşt că de sub vatră drac împelițat, ce mâț/dihor, îmbrobodit o ieşit şi o început a piuii, chiuii ca Virgil Medan etnomuzicolog din Nireş, un om inteligent şi de cultură ca popa şi învățătorul de la Academia Izvoraşul de folclor, un om şi el cu bun simț şi de bun augur şi bun gust, cu care ca o dulce minune albastră am corespondant, Gheorghe N.Dumitrescu-Bistrița-Mehedinți? La noi orice distracție e scumpă, în adevăr şi provocare, că ochii văd şi inima a cerut şi a celuit pe Vica, că cine n-are nevastă ca Vica să-şi cumpere, că muierea poate fi şi drac băgat, în casă cu ceteraşi ca pălmaş şi clăcaş a pătimirii noastre şi pentru cei care, ca Octavian Goga sunt fără țară (spală-te pe mâini şi dezinfectează-te, că nu te poți juca, cu ce nu-i de jucat, cu moartea, chiar dacă e destinația noastră, că te naşti, nu să te nemureşti cu fericirea, în drept la înviere, că te naşti şi mori, Ben). Un copil nevinovat, cum e posibil să moară, în cuva maşinii de spălat? (posibil asfixiat, cu toată nebunia acasă). La noi e prea târziu, să se mai facă ceva, că s-a înrăutățit situația.

     - Toata planeta e sub acelasi blestem.

     - Andreea Esca ca Vica şi Sanda Țăranu, tot frumoasă a rămas şi fără să vii cu vre-o propunere, în atenția aiasta de a observa având o depedență organică de femeie. Cum să evităm răspândirea virusului, un musafir nepoftit care ne-a luat, încoronatul, prin surprindere şi îşi face de cap necenzurat, în culmea fericirii. Nimeni, nu şti ce-i de făcut, în bâlciu aiesta cu divergențe şi între clanuri, contra cărora nimeni nu ia măsuri şi e o debadandă socială, chiar dacă nu ne mai simțim tineri şi nici cu dracul atât de negru, chiar şi Halep dând istoric, cu paleta de pământ, că țăranii nu trăiesc egal cu restul lumii, mai ales, că nu trăim cu nopțile la muzeu. Totul nu e nici măcar ca-n filme. În ce să ne mai punem mari speranțe, că va fi o scandență care ne va scoate ca o minune din ritmul şi algloritmul nostru, pâine de toate zilele (cum avem grijă de tot ce, ca cojurații lui Dumas ne încojoară, în mica porție din viața la sat, în/ din, viața la țară de Duliu Zanfirescu, gândit mega cu senzația de picioare delicat umflate? Unii nu ştiu, că nu ne jucăm, cu Dumnezeu. Nici nu mai ştii de ce să ne bucurăm. Nici la volumul mare de muncă: erorea umană, n-are scuză, că omori pe alții, cu pardonul omori omul. Din neglijență, indiferență, față de curva de covid, se îmbolnăvesc şi cadrele medicale, că moartea nu-i în vacanță, că mai ceva ca Iisus, îți bate la uşa casei, aşa, că poartă mască, dar ce zic, că ştii si tu ce ai de făcut, nu-i aşa, beteagule, cu partea plină a păharului de voie, de nevoie ca prietenul care anevoie, la nevoie, se cunoaste, chiar dacă ursul rămas fără habitat, fără pădure coboară să cotrăbaie, meşterească, pe la containere, chiar dacă-i sunt peste mână şi frica apără pepinăria, deşi dacă te temi de apă nu mânci, deşteptule şi duliule, nu mânci peşte, în ciudă, că de la cap se împute, dar de la coadă se curăță, cu gâlcevă ieşită, la grevă, în stradă ca să-ți cânți la mandolina lui Trump serenada, cântecul mut de lebădă, chiar dacă la urechea surdului bați toaca (nu mă răsfăța spunându-mi, că-s pus pe râs, pe şotii). Voi fi greu de ignorat cu felul meu de a fi, uneori nu ştim ce-i cu coronavirusul, mai ales, că încălcăm regulile, nu le respectăm, că evităm a îmbrăca cămaşa lui Hristos, cămaşa şi şansa de a fi fericiți, fără a înebuni, bolunzi, pe nimeni, în culmea fericiri. Există, nu te mira, există multă inconştiență, oamenii mai fiind şi ca noaptea. În imperiul leilor, contribui oare şi la succesul tău, că nu-s nepăsător ca să meargă totul ca uns (cu mine chiar relaționezi?) Nu ştiu dacă aş fi făcut ceva dacă n-ai fi fost tu ca să înțărci iapa ca mutu pe dracu, în pietrele seci! Nu poți ajuta, decât pe cine vrea să fie ajutat. Ce exprimă, spune copilării despre experențele şi nobleța noastră dintr-un foc, ca să te scape de emoția nemotivată, ca plânsul care-ți vine din senin, când văd un film - un şoc apărut după ce am făcut accidentul vascular, Hemipareză ca Eminescu, în frumusețea vieții sale, geniale, cu tinerețea lui de poveste obosită şi ruinată, pe la ziar, după spusa lui Slavici, un prieten ca hâtru şi glumețul, narator neântrecut Creangă ajuns în Țicău din Humuleşti, Târgu-Neamț, cu Ozana curgând parcă din Cetatea Nemțului. 

Motto: "Tânăr eşti o sngură dată, dar poți să rămâi imatur la nesfârşit". (Ogden Nash) Tot ca un anonim voi muri? Nu credeți, că-i amară soarta de Desculț? Golit şi văduvit de Vica, sunt o rădăcină amară. Viața are o rațiune plus înțelepciune/doar aşa se zice? şi dacă Vica era senzuală şi fire sensibilă, cu endorfine. E o vreme de când s-a zis dulce: "părinții se iubesc." Vica dacă n-aş defini-o altfel aş zice pur şi simplu ceva care aduce bucuria şi eficacitate, în drept de iubire şi drept de a fi soțul ei (apropo, nu asta tot caut să vă lămuresc, că ea mi soția şi eu, îi sunt soțul, omul de încredere, fidel şi un trup până la moarte? Bazaconia n-am născocit-o eu, că eu nu am, cum ştii prejudecăți, ci responsabilități, cu care dau piept realității, că ştii care-i stuația, viața care-şi rezolvă ecuația obținând ce mi-am dorit, să scriu dorindu-mi şi să umblu cu bine, Vica atunci când a fost vremea, sorocul acceptând cererea, în căsătorie şi eu profitând de nu ştiu ce, de nevoia egoistă de a mă aranja şi aşeza om la casa mea, timpul parcă luând decizia, în locul meu, o brută şi un mototol singuratic, eu preocupat parcă să-mi fac rostul scriind, deşi părea lucru aiesta un vis deşart, ceva extravagant, deşi puneam sufletul şi pasiunea pentru ea, descoperindu-mă, în plinul vieții ca Eminescu, în amorul lui temerar, cu Veronica căsătorită cu profesorul Micle, având cu profesorul două fice, dar descoperându-l pe Eminescu nici nu mai putea fi vorba de altcineva mai drăguț şi mai alunecos ca acest făt-frumos din lacrimi, dragostea şi regretul vieții ei (după moartea lui, ea otrăvindu-se şi nici mai putând s-o ducă mult fără el). Vica da valoare vieții mele, aşa cum Veronica cu prietenia ei pe Eminescu deveni mai cu culoare şi valoare, ea făcându-i simțurile mai inspirat, mai excelent să-i înflorească mai cu respect, în ciudă, că lipsurile, îi făcea să se ciondănească, sfădească, aşa ceva între oameni având loc, dar certa se potolea iute ca o bobotaie de paie.  Unul prin altu, îşi salvaseră viața şi bisericuța ei şi a lui, îşi aflaseră, în cele din urmă: tihna şi sacralitatea. Prin ce a făcut fiecare merită cinstire şi respect. Prin muncă câştigi experență şi înveți ce-i de făcut ca inițierea lui Iisus, în Carpați, în Bucegii lui Deceneu, un mare învățat a timpului său. Ca atare nu hazardul ne salvează, ci legea firii şi cumințenia, noi putând fi ca rinichi care umitor, cu o ştiință, ne dezinttoxică organismul ca o dializă curățindu-ne şi sângele de impurități (ca atare şi oamenii anti stres acționează oportun şi optim, chiar şi anti inflamator, însănătoşindu-ne mai întâi sufletul eliminând toxinele ca să ne simțim bine). Fiecare din noi trebuie să ne preocupăm de lucruri importante ca să fim mai mult jumară decât sfară, ca atare omul trebuie să fie, în realitate: calitate, om pentru oameni, cum l-o sortit, menit Dumnezeu din pântecele mamelor aparte. (la asta nu te-ai gândit rebelule, că nu ursitoarele te-a ursit, cum să fii, cum să-ți duci viața pe pământ). Ca atare oamenii, sunt grațiile lui Dumnezeu, pâini de o ființă. Deci doi suntem, în unul, mai ceva ca muşchetarii lui Alexandru Dumas: unu pentru toți şi toți pentru unul (dar ce problemă ai să zici, că nu e aşa şi dacă e vorba doar de doi într-o căsnicie, celulă a societății). Vorbele: -"Mama tot mamă rămâne", i-se potrivesc de minune, lui Vica mea dragă, că ea de ar fi fost mamă pârâtă şi-ar fi putut lăsa copiii, la Urişor şi pe Marius l-ar fi putut lăsa la soacră-sa, de unde l-a furat, pe Mihaiela furişându-se prin grădini mai înainte la nănaşă-sa Tița Borzului, dar ca mamă ce era cu adevărat, nici pe Marius nu şi l-a părăsit la soacra-sa Veronica, la Coşteie, în Urişor, Tudorel fiind dus şi întârziat la şedință, în Dej la Combinat, dar el mințea, că era sorcova vesela masculul, însă la curve ca întodeauna când venea cu violență domestică acasă zdrobind-o curvarul pe Vica, deşi nu ea, frumusețea de toată frumusețe era vinovată, că el juca cocostârc, într-un picior, ghici ciuperca e Tudorel Celemen primul soț a lui Vica care s-a dorit doamnă, dar a păşit cu dreptul greşit nimerind cu acest Don Juan. Cu mentalitatea lui Tudorel se credea învingător, dar visul lui de romantic s-a năruit, că nici ulciorul nu merge singur la fântână fără să spargă şi aieasta era un handicapat. Mejmendurile lui îl făcuse să ajungă o Citadelă sfărmată, că toată lumea să trăiască, numai noi să nu murim! (proverb din filmul romànesc: Haiducii). America e o țară escroacă inseluind, ademenind cu mincină pe teritorul lor toate scursorile, pleava socetății europene, rezidiul puşcăriilor, emigranții, viniturile, extreminând poporul, pe cei ai țării, pe autohtonii, indieni şi pe poporul afro, de nişte cow-boy, pistolari, în goană nebună după aur-deşărtăciune şi vânt, impunând chiar nişte restricții, egalități, rasism contra poporului afro-american, care din cauza, că erau negrii, n-aveau voie cu albii într-un loc, în fabrici, plantații, în restaurante, în mijlocele de transport, ba chiar poporul străin de America, îşi permiteau pe negri să-i suprime şi ciufulească cioroi, ba fiind şi sclavi, robi şi mai încoace, în aşa zisa civilizație, chiar după abolirea sclavagismului aşazişii civilizați, albii puteau face orice ca duşmani contra umanității (şi, chiar şi polițiştii şi ce mama dracului erau putând să-i puşte fără un discernământ pe stradă, să-i extremine de civilizați şi prost crescuți ce sunt, cu cei 7 ani de acasă.

     - Americanii de 70 de ani terorizeaza intreaga lume cu razboaie si sanctiuni, in numele democratiei in timp ce populatia lor doarme in corturi pe strazi. Halal civilizatie. Mai arata din cand in cand cate un ciob de sticla hollywoodian ca sa-i orbeasca pe prosti, sa-i ademeneasca sa migreze la ei. Ciomagarii conduc lumea si nu avem decat sa ne rugam Domnului sa-i vindece pe cei in suferinta si durere. Pacat, ca puteau fi zei.

     - Astea-s deocamdată vorbe de clacă, în vânt şi, în dorul lelii, injectare cu apă chioară a piciorului de lemn şi chestia cu tratamentul Covid-19 (deci e tratarea protezei care o are cetățeanul din cauza neglijenței existentei din cauza drogării altora, a războaielor, a exploziilor şi a accidentelor, că bețivii şi drogații sunt nişte demenți neglijenți şi răufăcători, nişte schizofrenici, pierduți de sub control. Mândra mândrelor, o prezintă Maria Buză la Național pe Sava Negrean. Apropo zici de film, dar filmele lor, nu vezi ce indecente sunt, doat cu puşcături şi explozii, unele n-au nici şcoala celor 6 ani de acasă, sunt cu nota 0 la purtare (şi ce oglindă a ceea ce sunt, a ce reprezintă ei ca Trump, un inganfat, sunt cu toții, ieşiți pe străzi, deşi câini cu covrigi pe coadă nu umblă, ci cu covizi umblă. Ăsta nu-i chief, ci batjocoră, o răstignire a omeniei. Ei pun fundă la ce fac călcând pe bec. Ăia ne sparg, dar se țin pe sus, deşi Trump ce-i, Dumnezeule? Grozăvia lor e o glumă proastă şi îmi displace, că mă calcă pe nervi, că broasca mică, din mine, cască gura mare, fala lor fiind straiță goală (doar straița plină, îți dă odihnă). L-am tot lăudat, periat, pe primarul Săndel, Rusu,dar cum am izolat pandemia, cu ce pupici? În anul cu alegeri, bagă apa v-am zis, o bagă de la zeci de kilometri, de la Tarnița şi i-am spus primarului, că n-avem apă şi nici baie n-am cum face, dar în anul de alegeri liberal ce măsuri de îndreptare a luat? Nici de un fel (aşa, cum să fie şi una caldă?) Totul e ca o dragoste tăinuită, un fleac şi catrastofa fricii de apocalipsă, chiar dacă nu ne-om lăsa până la moarte. Plângeți, plângeți, cu durerea-n suflet şi cu lacrimile pe obraz. Plânge şi acuma după Vica satul. Mi-o pus Vica de mămăligă, că o plecat şi mocanu, țăranu, o plecat în țară, cu doniți şi cu ciubară şi cu tocuri cu răşină, să le deie pe făină, deşi munții noştri aur poarta, dar renîntors acasă, ce să dea la pruncuți şi nevastă?

     - Stii! Daca spui azi adevarul poti sa-ti pierzi viata sau libertatea. America a facut mult rau civilizatiei si speciei umane, facand pe omul bun. Sa ascuns ca si azi intodeauna dupa masca democratiei si a libertatii. A furat realizarile marilor oameni "migrantii" si se dat mare cu ele. Nici pana azi nu au ajuns sa se maturizeze si nici nu o vor face pentru ca, a fi matur cere effort si rabdare, respect si onestitate ori ei nu sunt pregatiti sau echipati sa stea la rand. Un adult nu da cu parul continu, mai si negociaza si in mod special isi iubeste aproapele. Ei nu se iubesc nici pe ei insasi pentru ca nu se vad de bani. Vor si vor si vor!

     - Totul e mai disonant, că ce le aduce omul din țară? Vica mi-a pus şi funda. Tu, crezi, că o să tac? Pe bune tot, asta-mi spunea şi Jennifer Taylor cuminte, să nu fac politică ca să nu mă joc cu focul, dar un bătrân moare şi de vreme bună, aşa că o să plouă cu găleata şi cu prezența soarelui, că este soare şi va fi torid, deşi eu simt de anume cu frig ca venit toamna şi eu tot n-am avere fabuloasă ca să pot ca un emir să-mi public cărțile, dar eu tot nu mă las dacă mă voi implica, şi Dumnezeu va vroi să mai scriu, că vorbele unora, nu mă vor opri să scriu, fir-ar să fie! Lupta cu covidul e mare. Dar cine ce înțelege? Hai să fim serioşi, că totul e doar presupuneri şi beliții de pe dracu, bând boala cu oala, nu pot s-o oprească, dar premieru dă banii cui nu trebuie şi-i vorba de miliarde, ovăzul cailor prădat pe gâşte, făcând o gaură bugetară că unora le trebuie ca la Pompei/Nagasaki, le trebuie festivități, deşi nu se ştie la ce ne trebuie spectacolul, că nu asta e înfrângerea bolii, fiind vorba de risipă. Încă pentru tot plătesc părinții? Lucrurile încă stau rău, o ştii şi tu, făimosule!

      -"Avem o țară, avem o datorie", zice fabulos Florin Busu, în împărăția lui Zamolxis.

PR-F.&BT.