Traianii noştri daci (2)
Prof. dr. Gheorghe
Constantin Nistoroiu, Cavaler de Clio
05 August 2020
„Creştinul trebuie să
respecte trei valori:/ Patria-care-ţi asigură hrana trupului;/ Neamul-care-ţi
dăruieşte hrana minţii”. (Dr.Traian Trifan)
Proto-dacul-pelascgul
a fost, este şi va fi aşezat de Dumnezeu în Faşa Creaţiei Sale, într-un Areal
cu adevărat divin: carpato-danubiano-pontico-euxin. După ce a primit
binecuvântarea din Cerul preamăririi a făcut din Maria, Stâlpul Bisericii
Mântuitorului Hristos şi Temelia nepieritoare a Neamului dacoromân. A luat cu
grijă şi cu sfială din elementele naturii o parte din frumuseţea Creaţiei
divine oglindită în ele şi a brodat-o pe regalul său port popular, urzindu-l
pururea ca datină. Apoi, a surprins limpezimea surâsului din susurul apei,
armonia din şoaptele Codrilor, arpegiul din adierea brazilor, sunetul din
revărsarea cascadei, frecvenţa din freamătul frunzelor, madrigalul din mireasma
florilor, gama din tremurul ierbii, portativul din mlădierea sălciilor, ritmul
din turuitul turturelei, refrenul din trilul ciocârliei, măsura din viersul
mierlei, octava din rapsodia rândunicii şi a întocmit magistralul şi divinul
Tezaur folcloric.
A primit în
Dar de la Heruvimi focul mistic, ruga fierbinte, necuprinderea isihastă, veghea
şi locul cel mai apropiat de Dumnezeu între rase, seminţii, popoare, neamuri şi
naţiuni. De la Serafimi a luat răbdarea, înţelepciunea, clarviziunea, curajul, expresia slujirii. Arhanghelii i-au
pus în năframa ursitei, Dorul după Logosul divin, Coiful căpeteniei, Spada
dreptăţii, biruinţa în jertfire, flamura Eroului, aura martirică, buna vestire,
solia păcii. Ingerii l-au împodobit cu nimbul iertării, l-au legănat în
mireasma cântării celeste cu sublimul ei liturgic presărându-i pe frunte
psalmii întru lauda şi mărirea Maicii Domnului. Celelalte cete de îngeri s-au
întrecut în a-i împleti în cununa frumuseţii, bărbăţiei, dârzeniei şi
demnităţii, suspinul, fiorul, flacăra, bucuria, lacrima, îmbrăţişarea şi dorul
de Acasă.
Iisus
Hristos-Mântuitorul lumii i-a îngăduit purtarea Crucii Sale în crucea sa, ca
semn al demnităţii, l-a încins apoi cu libertatea sfântă brodată pe adevărul
ortodoxiei, atârnându-i pe umerii largi, neînconvoiaţi hlamida iubirii, iar în
mână dreaptă şi vânjoasă sceptrul nemuririi.
Traian
Chelariu (1906-1966), poet cult de o mare sensibilitate mistică
creştin-ortodoxă. Traian Chelariu şi-a urzit în plămada sufletului său ales,
răbdarea cea mare a dacoromânilor-hotar de veşnicie, suferinţa prelinsă din
Legendele şi Baladele strămoşeşti, dăltuidu-şi tenace caracterul de cremene şi
zelul demnităţii legendare al daco-valahilor în care a aşezat cu multă evlavie,
Icoana Neamului peste care răsare Aura biruitoare a Mântuitorului Iisus
Hristos.
Baladă
pentru binecuvântarea ţării de mâine - „Nu ne-am pierdut sub cerul strămoşesc/
suntem şi azi şi mersul ni-i deschis;/ în rând cu noi meleagul şi-l păzesc/
acei cărora-ntreg li l-ai prezis.// Dar am urcat cu turmele spre tine,/ tot
zorul nostru-i numai către bine,/ iar dacă graiul, uneori sărac,/ l-am strâns
în cântec şi-l purtăm spre leac,/ el ni-i legenda care va rămâne,/ şi Tu o ştii
tot pe pământul dac-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.// Dar am purces din
codri şi coline/ tot zorul nostru-i numai către bine/ şi străjuim, cum Ţie Ţi-i
pe plac/ ogoru-n care voievozii zac/ şi care ne dă grâul pentru pâine,/ Tu
însă-l ştii că-i tot pământul dac,-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.//
Mileniile milei doar sporesc,/ statornic nu e nici un paradis,/ numai cuvântul
cel dumnezeiesc/ prin Fiul Tău pe care l-ai trimis.// N-am vrăşmăşit hotarele
vecine,/ tot zorul nostru-i numai către bine./ De-a pururi neamurile se prefac/
şi zodiile se supun şi tac,/ dar ce-ai vrut Tu, netrecător, rămâne/ pământul
nostru tot mai este dac,/ blagosloveşte-i zilele de mâine”. ( Revista Fundaţiilor
Regale, nr. 1, 1941)
Traian
Colhan (1915-), s-a născut în ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, în
localitatea Brezoi a judeţului Vâlcea, în familia destoinicului Pavel şi a
inimoasei Elizabeta, în anul 1915. Părinţii săi ocupau ca stare socială o
poziţie de mijloc. Şi-a schimbat domiciliul se pare în satul Laz de Alba. După
ce termină Şcoala generală, urmează Liceul Industrial, ajungând un remarcabil
desenator tehnic. Face stagiul militar lăsându-se la vatră cu gradul de
Sergent. S-a angajat la Braşov la fabrica de avioane I.A.R. Fire dârză,
cinstit, deştept, frumos, integru, talentat ca povestitor. Încropeşte o poveste
imaginară în al cărei scenariu aşează prinderea şi uciderea a doi bolşevici.
S-a opus pe faţă tăvălugului comunist care se prăvălea cu ură atee peste Ţara
noastră creştină. La o percheziţie descinsă de securitate i s-a găsit relatarea
cu sovieticii şi l-au arestat. Bolşevicii l-au luat să-l judece la ei, dar la
graniţă le-a scăpat. N-a durat mult evadarea fiindcă l-au prins otrepele
cărămizii de la noi. Este arestat de la domiciliul Cugir-Hunedoara, condamnat
în 7 Aprilie 1949 şi graţiat în 1964. Traian avea mare evlavie la Fecioara
Maria. Faptul că avea la activ o evadare l-a pus în celula din Zarcă cu alt
evadat, părintele Nicolae Grebenea. Traian aveau mulţi apropiaţi printre saşi
şi săsoaice. Când au venit bolşevicii Colhan i-a sfătuit pe mulţi să-şi ascundă
fetele, dar fără succes. Iată ce ne povesteşte părintele Grebenea despre eroul
său, camaradul de celulă: „Colhan a convins pe părinţii a patru fete să le lase
să le ascundă el. Le-a îmbrăcat în costume naţionale româneşti şi a plecat cu
ele în satul lui... În Laz le-a dus la o mătuşă a lui ce avea casa tocmai în
marginea satului şi au rămas acolo un an de zile. De mâncare trimeteau părinţii
lor. Şi aşa au scăpat toate. L-am felicitat pe Colhan pentru această frumoasă
iniţiativă.” (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric. Ed. Scara,
Bucureşti-2000, p. 262)
Într-o zi a
avut şansa să descopere pe o coajă de săpun alfabetul morse trimis de prinţul
Alecu Ghica. Astfel, Părintele şi-a început activitatea de dascăl: „Predam
pentru el (Traian) istoria României cu referire specială la istoria
Transilvaniei, geografia, româna, unde interesa litaratura, religia, cu
povestiri ale pildelor şi parabolelor Mântuitorului, etc.” (ibid., p. 263)
(Fişa Matricolă Penală/ Anul 1949/ 04.07/ Dosar 171/ 50 Aiud). Mărturiile lor
brodate în mărturisiri de taină comprimă o istorie a rezistenţei creştine
anticomuniste, tumultoasă prin înşiruirea evenimentelor, înălţătoare prin
demnitatea faptelor, cutremurătoare prin verticalitatea şi puritatea eroilor,
izbăvitoare prin jertfa lor mistică.
Traian Trifan (1899-1990)
În Lancrămul
marelui filosof Lucian Blaga, la cumpăna dintre veacuri s-a născut unul dintre
cei mai renumiţi fii ai demnităţii româneşti, din judeţului Alba, TRAIAN
Trifan. După absolvirea gimnaziului, a continuat liceul în componentă germană,
maghiară şi românească la Sebeş, Sibiu, Blaj şi celebrul Colegiu braşovean
Andrei Şaguna. Vitregia războiului mondial l-a înrolat în armata austro-ungară
duşmana naţiei sale, fiind trimis pe front în Albania. După întregirea Patriei
a urmat şi absolvit Şcoala Militară de Artilerie-Bucureşti, devenind
sublocotenent, apoi urmează Facultatea de Drept din Cluj, îşi i-a licenţa şi
doctoratul, profesând avocatura în Braşov. S-a căsătorit cu Elena Scholtz, din
care s-au născut Ileana şi Maria. Îl cunoaşte pe Ion Moţa, care-l impresionează
şi se înrolează naţionalismului creştin ortodox. Cunoaşte represiunile
dictaturii carliste fiind întemniţat la Jilava (1934), Vaslui (1938), apoi
concentrat în armată. Sub guvernul Antonescu devine prefectul Braşovului,
alături de camaradul său Marian Trifan, şeful judeţului. Rebeliunea din
Ianuarie 1941, îi aduce o condamnare de 16 ani, fiind „recrutat” pentru
fioroasa temniţă Aiud, unde va deveni alături de confratele său Marian Trifan
unii dintre marii mistici ai închisorilor. „Aveau o trăire de chilie mănăstirească,
mărturisea colegul lor de suferinţă părintele Traian Belu. Se citea pe faţa lor
o linişte, însă convingătoare. Educaţia lor venea mai de demult. Amândoi se
bucurau de o mare stimă din partea noastră şi respect din partea gardienilor.”
(apud. Cezarina Condurache, Sfinţii Închisorilor 28 de biografii exemplare. Ed.
Evdokimos Fundaţia Profesor George Manu, Bucureşti-2015, p. 138)
În
închisoare a venit peste ei o altă mare năpastă, trimiterea pe front „pentru
reabilitare”, ordonanţă emisă de generalul Antonescu, constituirea la Sărata a
sinistrelor „Batalioane ale morţii”, căruia Traian Trifan, liderul celor care
au luat atitudine demnă de român, de creştin ortodox, supranumit de faptele
sale morale „Bradul care se frânge, dar nu se îndoaie”, îi răspunde în scris ca un mare Cavaler trac
ce se dovedea: „Domnul Mareşal Antonescu a hotărât să se dea posibilitatea
condamnaţilor de drept comun şi celor politici să se reabilitaze luptând pe
front la unităţile constituite aparte... Mergerea pe front împotriva
comunismului este o onoare pentru orice naţionalist. Traian Trifan are grad de
căpitan şi îşi serveşte patria ca ostaş, dar comandantul Traian Trifan nu are
ce reabilita în faţa nimănui... Plecarea pe front se face de la închisoare.
Deci nu românul pleacă să-şi facă datoria, ci ocnaşul”. (Mărturisesc... Robul
1036, Ediţie îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, p. 72)
Firea
temerară, conştiinţa de cremene, demnitatea dârză, iubirea jertfelnică,
adevărul revelat, dreptatea socială, cultul ortodox, libertatea creştină,
urcuşul mistic l-au purtat înspre calea duhovniciei, alăturându-l marilor
asceţi, faimoşilor isihaşti, după cum mărturisea Gheorghe Dragon: „A purtat
lumina spiritului, ne-a pus în contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfânta
Fecioară, cu doctrina creştină a Bisericii noastre. Printr-o viaţă de rugă şi
asceză a acestui monah între monahi, a cultivat verticala creştină, creând prin
discipoli mucenici şi cuvioşi, o şcoală care a cuprins toate închisorile”. (Cezarina Condurache, op. cit., p. 139)
Suferinţa şi jertfa, iertarea şi ruga,
crucea şi onoarea, iubirea şi credinţa care l-au însoţit în cei 21 de ani de
temniţă, l-au întărit, l-au renăscut, l-au înnoit, l-au înnobilat în spirit şi
demnitate, fiind gratulat de către un alt mare camarad care a petrecut aceleaşi
virtuţi în cei 22 de ani de umilinţă, tortură şi batjocură, pătimitorul Virgil
Maxim, drept „erou al demnităţii creştine româneşti, în veacul XX”. (ibid., p.
142)
În lucrarea
sa, post-temniţă Mărturisesc... Robul
1036, Traian Trifan a elaborat un adevărat curs de teologie mistică, un
veritabil îndreptar ortodox. Pe 12 Aprilie 1990, printre norii însângeraţi care
s-au abătut peste cerul României sale dragi, a plecat la Mântuitorul său.
Fond
de carte: Arhiva Dumitru Ionescu-Bucureşti.
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/traianii-nostri-daci-2
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu