De ce ne este frică de Covid-19?
Teo Palade
30 August 2020
Suntem cu
toţii înspăimântaţi. Ne punem masca, ne îndepărtăm de cei din jur, ne temem ca
nu cumva să tuşim ori să strănutăm şi ne suprimăm dorinţa omenească de afla
care este motivul adevărat pentru care lumea întreagă este cuprinsă de spaimă.
„Oricine crede că statele vor putea
opri viruşii se înşeală”
Nu numai
noi, oamenii cu meserii mult depărtate de medicină, suntem nelămuriţi asupra
cauzelor reale care au stat la baza declanşării acestei isterii mondiale.
Specialişti de talie internaţională nu-şi pot explica de unde a răsărit valul
de frică, acest fenomen dificil de motivat exclusiv prin caracteristicile
atribuite virusului SARS Cov-2. Însuşiri descrise ca apocalipice,
nemaiîntâlnite.
Dr. Joel
Kettner, canadian, o somitate în domeniul sănătăţii publice, Director Medical
al Centrului Internaţional pentru Boli Infecţioase, se miră şi el aidoma nouă,
novicilor: „Nu am văzut niciodată ceva ca acum, nici măcar ceva apropiat de ce
se întâmplă acum. Nu am în vedere pandemia, pentru că am mai văzut 30 de pandemii,
câte una în fiecare an. Ele se numesc gripe. Iar alte viroze respiratorii nu
ştim totdeauna ce sunt. Dar nu am văzut niciodată genul acesta de reacţii şi
încerc să înţeleg de ce”.
Poate că
această frică extrem de ciudată, ce pare a reînvia din străfundurile spaimelor
noastre ancestrale, are ca motiv mediatizarea excesivă a bolii, o gripă
obişnuită de altfel, aşa cum crede medicul israelian Yoram Lass, Director
General a Ministerului Sănătăţii din Israel: „În S.U.A. mor anual 40.000 de
oameni în sezonul gripei obişnuite…În fiecare ţară mor mai mulţi oameni din
cauza gripei obişnuite decât cei care mor din cauza coronavirusului. Există un
foarte bun exemplu pe care îl trecem toţi cu vederea: gripa porcină din 2009.
[…] La vremea aceea nu era Facebook sau poate că era, dar se găsea la
începuturi. Prin comparaţie, coronavirusul este un virus cu P.R. Oricine crede
că statele vor putea opri viruşii se înşeală”.
Epidemiologul
german Prof. Hendrik Streeck, Director al Institutului de Virologie şi
Cercetare HIV din Bonn, este convins că sperietura noastră, a lumii întregi,
este gratuită. Nimic nu ar trebui s-o amplifice la asemenea dimensiuni pentru
că: „Noul patogen nu este atât de periculos, este chiar mai puţin periculos
decât SARS-1. Ceea ce îl distinge pe SARS-Cov-2 este că se reproduce în partea
superioară a gâtului şi din acest motiv este mult mai infecţios deoarece
virusul sare dintr-un gât în altul, ca să zicem aşa. […] Nu există niciun risc
semnificativ de a contacta boala atunci când mergeţi la cumpărături. Focarele
grave au apărut după ce oamenii au stat împreună o perioadă mai lungă de timp.
[…] Când am luat probe de pe mânerele de la uşă, telefoane sau toalete, nu a
fost posibil să cultivăm virusul”
Sau, poate,
suntem doar victimele credulităţii noastre prosteşti în confruntarea cu
proliferarea bizară a unei noi categorii de „specialişti” care au căpătat, la
fel de brusc cum au apărut, acces total la mijloacele de informare în masă.
Virusologul american Giulio Tarro, ne atenţionează că: „Prea mulţi oameni
vorbesc despre coronavirus fără să se bazeze pe date ştiinţifice şi fără să
deţină cunoştinţe corespunzătoare”
Sunt unii
care au prevăzut grozăvia şi i-au atribuit cauze pe care noi, azi, cu greu
reuşim să le descifrăm. Încă din anul 2013, în cartea „Tempetes microbiennes”,
Patrick Zylberman scria că spaima care
va veni, „teroarea sanitară”, este rezultanta unei strategii politice, este un
instrument de guvernare: „În cauză este o întreagă concepţie despre destinele
societăţii omeneşti într-o perspectivă care, prin multe aspecte, pare a fi
preluată de la religii acum la apusul lor, ideea apocaliptică a unui sfârşit al
lumii. După ce politica a fost înlocuită de către economie, acum, şi aceasta,
pentru a putea guverna, va trebui completată cu o nouă paradigmă, aceea a
biosiguranţei, căreia va trebui să-i fie sacrificate toate celelalte exigenţe.
Este legitim să te întrebi dacă o astfel de societate se va mai putea defini
umană sau dacă pierderea raporturilor sensibile ale figurii, ale prieteniei, ale
iubirii va putea fi compensată, într-adevăr, de o siguranţă sanitară abstractă
şi, de presupus, întru totul falsă”.
Ne temem fiindcă suntem oameni
Dincolo de
părerile şi sentinţele pe tema Coronavirus promovate prin mijloacele de
comunicare în masă ne cuprinde teama pentru că suntem oameni. Iar istoria
noastră este presărată de catastrofe. Unele naturale, altele, cele mai multe,
pregătite şi declanşate de noi, cu bună ştiinţă, împotriva noastră. Ne mai este teamă întrucât, fără vrerea
noastră, suntem puşi în situaţia de a fi parte activă a unui studiu straniu, de
o amploare nemaiîntâlnită la vreuna dintre epidemiile sau pandemiile cu care
omenirea s-a confruntat până în prezent. Şi nu înţelegem care este motorul
acestei acţiuni. Ne cuprinde frica pentru că în mod intenţionat suntem lipsiţi
de orice termen de comparaţie cu altceva ce ar fi fost mai puţin, la fel, sau
mai periculos decât acest virus. Cu altă maladie globală, spre exemplu. Ni se
spune că este rău, foarte rău. Aşa o fi. Dar în comparaţie cu ce? Cu gripele
sezoniere anterioare, ci HIV, cu cancerul, cu bolile autoimune, cu bolile
cardiace, de plămâni, cu ebola?
Recent,
fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile
Astărăstoae încearcă un răspuns la întrebarea de mai sus. Prezintă comparaţii.
Modest, limitat la experienţa românească, el demonstrează prin puterea cifrelor
că lamentarea autorităţilor despre iminenta clacare a sistemului spitalicesc
din cauza înbolnăvirilor cu SARS-Cov-2 este numai o poveste. O minciună menită
să ne înspăimânte, alături de multe altele.
„În anul
2020, deşi de la nivel guvernamental se clamează blocajul sistemului sanitar şi
se adoptă noi restricţii pentru populaţia şi aşa îngrozită, spitalele au fost
şi sunt mult mai goale decât perioada similară a anului trecut. Au fost mult
mai puţine internări, decesele la nivel naţional sunt la un acelaşi nivel, iar
consumul de medicamente în primele 6 luni ale anului 2020 a scăzut cu 30%
comparativ cu primul semestru al anului 2019” (Prof. dr. VasileAstărăstoae) şi
descrie, bazat pe cifre, o realitate complet diferită de aceea cu care zilnic
suntem speriaţi: „În primul rând, în pofida pandemiei, numărul persoanelor
spitalizate a scăzut dramatic comparativ cu 2019. Aceasta în condițiile în care
asimptomaticii (adică persoane sănătoase purtătoare ale viruslui SARS-CoV-2) au
fost internate obligatoriu și deși acuratețea testelor de depistare nu a fost
confirmată de un organism independent. Cu alte cuvinte, în această perioadă, nu
a existat un risc real ca sistemul spitalicesc să nu poată face față numărului
mare de pacienți. În al doilea rând, trebuie să ne explicăm de ce a scăzut
dramatic numărul persoanelor internate în spitale”[1].1
Dl.
Astărăstoae, este unul dintre puţinii români care nu s-a speriat de acest virus
şi care, atât cât i s-a permis, a încercat să demonstreze că în spatele acestei
imagini înfricoşătoare prosperă o seamă de interese dubioase. Ne mai sperie
posibilitatea ca, pe baza unor teste incerte, mai mult decât discutabile, să
fim internaţi cu forţa în spitalele devenite puşcării. Un fel de lagăre din
care răzbat strigătele de ajutor şi indignare ale celor obligaţi să trăiască,
sau să moară, în condiţii de ne imaginat în alte vremuri. Cum să nu-ţi fie
teamă când vezi că cele mai simple activităţi - strângerea mâinii prietenului,
sărutul iubitei, îmbrăţişarea copilului, prima zi de şcoală, mersul la dentist
etc - au devenit, prin lege, complicate. Ba chiar interzise.
Sub Vocaţia Ameninţării
Te sperii
pentru că, zilnic, zeci de specialişti te ameninţă şi nu mai obosesc
spunându-ţi că acest virus este
echivalentul medical al apocalipsei. Cum să nu fim speriaţi când, ca
într-un vis urât, trăim în epoca înfloririi vocaţiei ameninţării? Da, guvernele
şi-au descoperit, brusc, vocaţia ameninţării. Aflat în faţa promterului fără de
care nu se poate adresa naţiunii, până şi preşedintele a găsit vocaţia
ameninţării ascunsă printre scheletele din palat şi îşi agită furios arătătorul
spre noi. La umbra acestor adevăraţi reprezentanţi ai statului, poliţia şi-a
redescoperit şi ea vocaţia ameninţării aflată după 1989 într-un oareşcare
declin. Şi lanţul continuă. El pare fără de sfârşit. Medicii ameninţă, Direcţia
de Sănătate Publică ameninţă, prefecţii ameninţă, ziariştii ameninţă, dl.
Arafat ameninţă, comisiile şi comiţiile infiinţate pentru a „stăpâni” pandemia
ameninţă, ministrul sănătăţii ameninţă, ministrul de interne ameninţă,
jandarmeria prin reprezentanţii ei în teren ameninţă, cititorii de temperatură
de la intrarea în magazine ameninţă, paznicii locurilor de joacă pentru copii
din parcuri ameninţă, controlorii de bilete de pe mijloacele de transport în
comun ameninţă…Şi, parcă nu ar fi îndeajuns, până şi noi între noi ne
ameninţăm.
Şi, totuşi, de ce ne este teamă?
De ce ne
este frică de această boală cu nume scos parcă din romanele cu tematică
ştiinţifico-fantastică? Ne este frică pentru că nu suntem liberi, pentru că
stăpânii noştri asta doresc, pentru că drepturile noastre au fost prea des
încălcate şi niciodată nu am fost capabili să-i tragem la răspundere pe
vinovaţi, pentru că această pandemie ce pare a nu se mai termina prea seamănă
cu o operaţiune pusă la cale cu mult timp înainte, pentru că realitatea
contrazice în mod constant datele oficiale şi, în ultimă instanţă, noi românii
ne temem pentru că ne-am pierdut speranţa. Suntem un popor înfricoşat pentru că
aşa arată un popor fără de speranţă! Înspăimântat şi derutat.
Aranjament grafic - I.M.
----------------------------------------
[1] Dr. Vasile Astărăstoae prezintă
datele din spitalele românești. Va claca sistemul sau avem de-a face cu o
altfel de operațiune…” -
https://rgnpress.ro/2020/08/28/dr-vasile-astarastoae-prezinta-datele-din-spitalele-romanesti-va-claca-sistemul-sau-avem-de-a-face-cu-o-altfel-de-operatiune/
- 28.08.2020
https://www.art-emis.ro/editoriale/de-ce-ne-este-frica-de-covid-19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu