LIGYA DIACONESCU -
REVISTA ROMANO-CANADO-AMERICANA "STARPRESS " (valcea turism ) –
INTERVIU cu scriitoarea
MELANIA RUSU CARAGIOIU - MONTREAL CANADA.
MELANIA RUSU CARAGIOIU
Montreal,
Canada
“Sub
influența dorului de plai, a multelor amintiri, ale copilăriei, ale activității
din țară, am început să scriu mult și să public mult!”
LIGYA DIACONESCU: -
Încep prin
cele scrise cu atâta drag de domnia voastră:” M-am născut în Defileul
Mureşului, sub poala Munţilor Zarandului. Am crescut în căuşele frumoase ale
României.
Am învăţat
într-un liceu fondat de călugăriţe, apoi într-o facultate care pe vremea aceea
aparţinea de vestita Politehnică Timişoară, şi mai târziu, în claustrarea
Bibliotecii Judeţene Timiş, refugiată într-un tronson al Bastionului Cetăţii
Timişoara, mi-am perfectat studiile în biblioteconomie.
Am scris
înserând din peniţa mea idei, bucurii, speranţe, alinări şi dând la lumină
lucruri minunate de la mine, aşa cum şi eu mi-am îmbogăţit mintea şi sufletul
de la corifeii scrisului şi de la înţelepciunea popoarelor.
Am trecut
peste puhoaie de neajunsuri, cu încăpăţinarea broaştei ţestoase, care îşi
scoate capul din carapace, timid şi prudent.
M-am condus
în viaţă după cele trei principii universal recunoscute: Lui Dumnezeu,
societăţii şi familiei.
Iubesc
ambele ţări în care m-am născut, prima şi a doua oară: România şi Canada”.
Ce v-a
determinat să plecaţi în Canada? În ce fel interferează traiul într-o societate
atât de puternic aşezată pe-o bogată tradiţie culturală cu creaţia domniei
voastre? Acţionează ca un stimulent? Ori poate ca un inhibant?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Plecarea mea
către Canada a fost ca o răzbunare împotriva sorții, găsindu-mă singură, după
moartea soțului, a părinților și a surorii tatălui meu. Invitația familiei
fiicei mele spre a merge în Canada, a sosit ca rază luminoasă în existența mea
de tristețe și singurătate.
Canada este
o țară primitoare pentru noii săi veniți, dar cere acceptarea unor reguli.
Prima regulă
fiind parenarea mea, adică întreținerea mea pe timp de zece ani, de către fiica
mea.
După
așezarea mea în Canada am început să frecventez cercul de prieteni al familiei,
biserica ortodoxă, dar și societatea multietnică din Cartierul Cotes des
neiges, cartierul universitar în care locuia fiica mea. Am fost primită peste
tot cu multă căldură.
Curând am
început să fac benevolat, și aceasta a schimbat imediat optica mea de imigrant
venit în Canada pentru reînregirea familiei.
În Canada,
nemaiavând un serviciu, având ore libere în intevalul în care nepoțelul meu era
la școală iar părinții lui la serviciu ,am început, în cadrul acelor ore libere
să fac benevolat în cadrul asociațiilor quebecioise, francize, din Montreal, să
particip la activitățile culturale și pentru că participăm la unele activități
culturale quebecoise, am propus înființarea unui cenaclu în limba franceză.
Împreună cu o colegă și un coleg "tributari literaturii" am fondat
cenaclul" Anneau poetique", foarte bine primit, care ulterior s-a
bucurat de mult succes și faimă.
A apărut în
cadrul aceleiași comunități și Revista ,,Multicaf- Multivox”,în limbile
conaționalităților.
Aplicând
pasiunea mea de scriitor am scris și am publicat mereu în Canada în franceză și
în România în limba română, exceptând materialele aferente Societății ,,Fluviul
Dunărea”, traduse în franceză și engleză. În România particip la Sărbătorirea
Limbii Române, Zona Vâlcea, la festivități culturale, Timișoara, lansări de
carte, Festivalul doinelor și la deplasări pentru evenimente culturale
româneșți în Serbia.
În România
am devenit membră a Asociașiei Liga Scriitorilor, membră a Asociatei culturale
,,Constantin Brâncuși” și membră a Cenaclului LSFT, am devenit redactor în
Canada și membră a Asociației Canadiene a Scriitorilor Români, am devenit
secretara Congresului Canadian Român, m-am înscris în Cenaclul Mihai Eminescu,
în ACR, ca director carte. Am fost promovată spre a fi protagonista filmului,
Leubes ailleures, vieilles ici. AM fost admisă să ocup un loc în Muzeul
Emigrației,Canada, Halifax.
LIGYA DIACONESCU: -
De regulă,
teoria literaturii ne spune că scriitorii aflaţi în exil sau cei care au două
cetăţenii şi au ocazia de a privi lumea în ansamblu din mai multe unghiuri,
sunt cei mai favorizaţi şi apreciaţi pentru literatura pe care o oferă
cititorilor. Ce influenţă a avut asupra carierei dumneavoastră
literare plecarea din România?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Cu gândul
mereu acasă, unde mai am apartamentul și petecele de pământ moștenite de la
bunici, de la soț și de la o mătușă, voiam să deslușesc o linie care să îmi
ofere vacanțe în țară. Era dificil din cauza transportului
costisitor cu avionul peste ocean, dar după trecerea celor zece ani, fără
ajutor bănesc canadian, odată bariera trecută, deplasările au devenit mai dese.
Sub
influența dorului de plai, a multelor amintiri, ale copilăriei, ale activității
din țară, am început să scriu mult și să public mult. Ceea ce scriam în
franceză, romanul bunicului meu ,,Mon grand pere capitaliste”, poezii,
povestioare pentru copii, se publicau imediat, dar ceea ce scriam în limba
română - douăzeci și una de cărți, au putut să apară …doar pe parcursul a
douăzeci de ani.
În ambele
limbi eram un scriitor zbuciumat, exprimându-mi gândurile în elegii, fabule,
satire, meditații, poezii închinate poeților din lecturile mele. Pentru
scrierile în proză în limba franceză mi se cereau multe povestiri
specifice româneșți, care îmi răscoleau și mai mult dorul de acasă și parcă,
vizualizarea prea vie a fostelor amintiri .
LIGYA DIACONESCU: -
Ca un bun
român, vă întoarceţi mereu, cu drag, acasă. Ultima venire, a fost în 2019, când
ați participat la FESTIVALUL LIMBII ROMÂNE organizat de mine la OLĂNEȘTI,
însoțită de talentata fiica, Alexandrina, care a scris cu mult talent versuri
pătrunzătoare și a cochetat cu pictura, fiica, care
locuiește în Canada, cu domnia voastră și fiul Tiberiu, care domiciliază în
USA, un mare iubitor al culturii naționale. Ați venit și în 2018 la Ziua Limbii
Române la Horezu, și în 2016 la Sâmbătă de Sus, v-ați apropiat de mulți români talentați, scriitori, pictori,
cânțăreți etc. care acum vă sunt foarte apropiați.
Ce simţiti
când va reîntoarceți acasă, având alături foarte mulţi oameni dragi, care vin
la întâlniri, unii doar pentru a pentru a vă vedea?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Această
întrebare este pusă sub o forma care mă încntă și-mi dă curajul de a continua
toată activitatea pe care am început-o din nou, intens, după pensionarea mea,
existența, mea în jurul creației literare personale și dorința de a mă integra
cât mai profund în această complexă și de bază activitate folositoare, social
culturală. Spre a fi fericit înseamnă a oferi din prea plinul tău altora, sau chiar
de a le da din puținul pe care îl ai și lor. Dar această fericire prezintă și
reversul de a proceda și alții la fel , răspunzându-ți cu aceeași monedă.
Iată deci
răspunsul meu. Mă apropii cu mult suflet și gânduri pozitive de semenii mei. Ei
simt aceasta, intuitiv, procedând la fel. De aci, armonia stabilită între mine
și colaboratorii mei.
LIGYA DIACONESCU: -
Ajunsă în
Canada, aţi încearcat și v-ați integrat în viaţa literară a orașului Montreal
în special cu scrieri în limba română dar și în limba engleză și franceză. Ați
devenind membră a mai multot asociații culturale, redactor și redactor-șef al
câtorva reviste culturale şi aţi reuşit foarte bine, într-un timp scurt,
câştigând multe premii literare în Canada dar și în patria mama. Participaţi la
o serie de evenimente literare în Canada dar şi în România. Care este
deosebirea dintre condiţia scriitorului din Canada faţă de cel din România?
Când ați început să scrieți? Vorbiți-ne, va rog, despre colaborarea cu
revistele din țară și diaspora dar și despre cărțile, creația literară a
domniei voastre.
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Eu consider
viața literară, o viață plină de satisfacții, dar o viață mult mai plină de
muncă.
Cizelarea
cuvântului, spre a putea comunica și cu alții, este foarte dificilă, mentală,
motrică, de dispoziție și de autocontrol sever. Deci, oriunde se găsesc
scriitori, modul lor de a-și pune gândurile pe un document este același. Voi da
mai jos enumerarea cărților mele apărute.
Ceea ce mă
preocupă deosebit este soarta manuscriselor mele, unele dintre ele având vârsta
de mai mult de cincizeci de ani. Manuscrise de suflet, multe adresate copiilor
sau vorbind despre copilaria mea. Capitolul cercetare a ajuns acolo unde
trebuia, dar capitolul scrieri personale, mai ales manuscrise, stau în raft.
Cele
publicate au avut o motivație de actualizare a unui curent. De exemplu, cu
ocazia frecventării Cenaclului literar de la Consulatul general al Romăniei-
Montreal în Canada, consulul general și moderator Victor Socaciu, Cartea ,,
Glia de aur “a surprins între coperțile sale, corespondențele cu Omul Corneliu
Leu, și poeziile închinate României, neamului nostru și Limbii Române.
Cartea
"Pinteni cu năluci" am și tipărit-o la Grup Media Targoviște, fiind
acceptată spre a face parte din această Asociație, condusă de Doru Dancu și de
Domnul George Terziu, colegul meu de cenaclu de prin 1978, de la Biblioteca
Județeana Timiș - Timișoara.
Este
adrvaraț că pentru alcătuirea cărților de mai sus am adăugat nu numai poeziile
de inspirație curente, ci și cele scrise de-a lungul anilor.
Ce vă
lipseşte cel mai mult din România? Care este relaţia domniei voastre cu
România, acum, cât păstraţi din tradiţiile româneşți pe tărâm canadian?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Cel mai mult
din “țara mea, România, îmi lipsește prezența fraților mei români de acolo,
jovialitatea lor, modul de gândire apropiat de al meu. Pe urmă, cadrul mioritc
al muntilor, văilor, iernile blânde, tradițiile pline de farmec, de savoare,
portul popular, împestrițat cu portul de târgove, sufletul deschis al
românului.
Îmi aduc
aminte și de mormintele pe care le am în grijă, răspândite în trei județe,
acolo unde mai am și bucățelele de teren agricol. Deci, existența mea se
împarte în jumătate, datorând ambelor țări, Canada și România, amintiri
,impresii, recunoștință!
LIGYA DIACONESCU: -
Şțiu că vă
implicaţi în proiectele comunităţii româneşți din Canada. Credeţi că există o
şansă ca spiritul românesc să nu fie uitat în diaspora?
Vorbind de
spiritul românesc în diaspora, trebuie să afirm că acest spirit are aripi.
Chiar aripi multiple, exprimând dor, îngrijorare, responsabilitate și dorința
de a arăta lumii capacitatea românului din trecut și din prezent. Vorbiţi
adesea despre rolul de vindecare pe care poezia îl are. Poezia ne poate
vindeca. Totuşi, pentru ca poeziea să ne vindece, trebuie ca noi să căutăm
acest medicament. E un medicament pe care trebuie să îl cauţi. Cum ați încuraja
pe cineva să îşi îndrepte privirea spre poezie? Cum l-ați face să perceapă
această calitate a ei, de a vindeca?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Povesteam
odată despre un caz petrecut de mine.
Studenții de
la Cenaclul Facultaății de medicină din Montreal, auzind de la Asociația
,,FEMMES DU MONDE -Canada, despre actuvitatea noastră literară, în poezie,
având un scop social, și aplecându-se asupra poeziilor mele, mi-au cerut poezii
pentru bolnavii spitalului în care ei lucrează după ce bolnavii au citit din
poeziile mele. De ce mi-au cerut acele poezii, fiindcă au găsit în ele ideea de
speranță, de îmbărbătare și nu de resemnare în fața sorții. Si, din lecturile
mele și din experiența mea de viață și de a altora, sunt convinsă de puterea
artei cuvântului, sau a transmiterii lui, virtual, de a vindeca.
LIGYA DIACONESCU: -
Nu v-am
întrebat niciodată cum vă petreceţi timpul liber şi ce locuri vă bucură
sufletul! sunteţi un om fericit, împlinit?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Sunt un om
foarte fericit! Și am să explic de ce.
Mă acomodez
condițiilor existente. Apreciez ceea ce mi se poate oferi. Oserv contextul
condițional al mediului în care trăiesc și încerc să supraviețuiesc în orice
fel de condiții.
În viață, am
aplicat ceea ce am învățat, de când eram bibliotecar, lecturând pedagogie
engleză la nivel mediu ..: “ajută-te singur”, cum spunea Spencer Johnson sau
cum spunea Anton Pann, cam astfel .. “Nu-i cere ce nu are ! “sau aplicând cele
zece comandamente din biblie, care sunt pentru pace, respect, bună înțelegere.
Dacă eu mă conduc după aceste trei învățăminte mari, toți cei din jurul meu mă
înțeleg, mă respectă, mă iubesc, fiecare după capacitatea sa de a poseda aceste
sentimente.
LIGYA DIACONESCU: -
Ce rol au
jucat destinul, opţiunea în viaţa domniei voastre?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Destinul m-a
lovit cumplit de câteva ori, dar nu am cârtit și mi-am purtat povara, apelând
deseori la rugăciune. Opțiunea mea de viață, de a mă refugia în literatură, în
proză, dar mai mult în poezia în vers clasic, mai greu de mânuit, dificil de
alcătuit, mi-a adus preocuparea necesară și posibilitatea de a trece peste
momentele grele. În copilarie, adolescență și tinerețe, am citit mult și mi-am
regenerat mult sufletul, care ar fi putut fi căzut definitiv.
LIGYA DIACONESCU: -
Aveți un
mesaj pentru cititorii români de pretutindeni?
MELANIA RUSU CARAGIOIU: -
Iubiți
cititori de pretutindeni, vă rog să vă îmbrăcați mereu hlamida de poet, în a
gândi, în a acționa.
Înalt
Preacuviosul Părinte Arhimandritul - Iustinian Chira, ne recomandă a fi mereu
poeți. Sfinția sa spune .. Dacă lumea ar fi locuită de poeți, lumea ar fi mult
mai bună !”
LIGYA DIACONESCU
-director general -REVISTA
INTERNAȚIONALĂ STARPRESS ( româno canado-americană)
-Membru al Clubului de Presa
Transatlantic
-Membru fondator al "Association
des mass-médias et journalistes d'expression roumaine sans frontière"./24
sept.2011/ QUBEC, Canada
- Vicepresedinte al Ligii
Scriitorilor Români
- Membru de onoare al Asociației
Profesorilor universitari din Canada / ACRUPO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu