duminică, 16 ianuarie 2022

Adriana Vitan Balint - Porcăria de campanie cu energie așa-zis verde

 



Porcăria de campanie cu energie așa-zis verde

Adriana Vitan Balint, Jurnalist

16 Ianuarie 2022

 

Hai să vă spun eu cum e cu porcăria asta de campanie cu energia așa-zis verde și mașinile electrice, până nu începe facebook-ul să cenzureze și postările care nu cântă oda globalistă cu poluarea.

 

Mașina electrică o încarci în fiecare noapte câte 8 ore. „Plinul” ajunge vreo 90 de km. Cât să te fâțâi, dar nu în exces, o zi prin oraș. Dacă mai vrei curent, te duci la vreun mall, o parchezi pe locul verde, chiar în gura magazinului și, cât stai la cumpărături, o mai încarci un pic. Acolo te costă 10 lei pe oră. Dacă vrei un „plin”, te costă vreo 80 de lei (10 lei x 8 ore). Adică dai 80 de lei pentru 90 de km. Sunt și locuri, din ce în ce mai puține, de unde o încarci gratis. Deocamdată, până pun botul pinguinii și își iau toți electrice. Apoi, regula pieței, crește cererea, crește și prețul.

 

Nu ne mai gândim că noi avem ierni care îi iau pe nepregătite pe guvernanți și ne înzăpezim vreo 24 de ore minim, timp în care facem căldură în mașină, că suntem cu copiii și înghețăm în câmp, printre nămeți. Cum eliberăm drumul după ce se deszăpezește? Cum ne vor pune în mișcare ăștia de ne fac acum capul mare cu poluarea și încălzirea globală? Vin cu canistrele de curent să ne alimenteze? Trimit un elicopter care consumă combustibil fosil pentru fiecare mașină? Drumurile vor fi blocate de mașini electrice rămase fără curent. Ia gândiți un pic!

 

Apoi, curentul ăla cu care merg mașinile cum se produce? În centrale nucleare? Arzând cărbune? Producerea curentului electric nu poluează? Că hidrocentralele și eolienele produc un procent mic acum si deja suntem amenințați cu avarii ale sistemului energetic național. Dacă acum ne amenință, dar când om avea toți mașini electrice?!

 

Dacă mai socotim poluarea enormă pe care o produc acumulatorii mașinilor electrice, deja ajungem la concluzia că asta e o nebunie totală, total nefezabilă, o altă gogoriță, tot pe bani mulți, pentru prostit proștii.

 

Reterdis, lasă copiii să își vadă de copilăria lor, nu le mai pune vorbe-n gură ca să faci tu agenda străinilor, că am mai avut unul care ne obliga, când eram copii, să spunem poezii imbecile.

 

P.S. Îmi scrie un prieten dintr-o primărie mare care a achiziționat un parc imens de autobuze electrice noi că sunt probleme mari, de când s-a pus gerul, cu mașinile și le retrag de pe traseu pentru că rămân în pană de „combustibil” și s-a dat peste cap orarul, au reclamații de la cetățenii care nu mai ajung la muncă. Păi ce sa zic, nene, liniile de troleibuze le-ați desființat, nu au fost bune, că se alimentau cu curent de la rețea.

 

https://www.art-emis.ro/jurnalistica/porcaria-de-campanie-cu-energie-asa-zis-verde









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu