Ai nevoie de
timp şi de tine
În strălucirea
primelor raze de lumină,
mergi pe
marginea abisului
în calatoria
hipnotică întinsă la infinit.
Nu există nicio
cale, calea o parcurgi pas cu pas.
Aproape
imperceptibilă, prin fiecare mişcare,
viaţa respiră
într-un puls continuu,
însoţită de
sunete îndepărtate.
Asaltat de
flacără, de dorinţe confuze, de iubire,
răspunzi la
provocări,
asculţi până la
incandescenţă glasul imuabil
al tăcerii
prăvălite în curgeri vulcanice,
sămânţa fecundă
străbate sideful
claviaturii de
culori estompate.
Prin tonuri
grave, uneori opace,
departe de
imagini, refugiu şi sanctuar,
strânsoarea
speranţei sălbatice străpunge cuvintele,
dincolo de
sârma ghimpată, pentru a deveni
pură uitare,
orbire sau iluminare.
Halucinant cer
din care cad
efluvii de
semne ale nemărginitului!
Mergi înspre
tine, mereu şi mereu,
ştii mistuirea
mea, ştii ce vreau - pe mine înapoi,
ştii ce mă
frământă - regăsirea, te-am simţit,
de asta te-am
păstrat, de asta m-a durut.
Oglinda
realităţii e percepţia - tu însuţi şi ceilalţi -,
fascinaţia
lumilor lăuntrice deschise spre tine,
prin formele
simţurilor, o adâncă mişcare de energie.
Ai multe părţi
ascunse, cine să le pătrundă?!
Dă-le voie şi
ai să fii surprinsă!
Cine mă
cunoaşte?! Nimeni. - îmi spui.
Matrice
invizibilă, aplecat peste cuvinte,
până la măduvă
despici bucuria din ritmul
şi şoapta
sângelui, fiecare clipă e arsă în retina ta,
din când în
când te prăbuşeşti - fluid vis plutind în trecut -,
spre ieşire nu
zăreşti nicăieri vreun semn,
eliberarea e-n
eşafodul morţii negre şi dense ce te pândeşte,
pentru cei ce
trudesc nu există infernuri prestabilite.
Răvăşit, ai
pornirea să treci prin ziduri compacte,
acolo unde
hotarele lumii tale se destramă.
Am făcut câţiva
paşi în timp
şi nu te-ai
îndoit vreodată de mine.
Parfumul
răspândit de tine este condeiul
ce-ţi scrie
firul vieţii. Împreună cu tine
mă joc şi
respir încet, adânc,
un imens dor de
tine, de mine, de noi.
Priveşte-ţi în
oglindă gândurile,
fii mereu
lumină, aşa cum ştii tu mai bine,
crede, simte,
alegerile sunt ale noastre,
lumina vine din
sufletul curat, la tine am găsit asta!
Îmi eşti dragă,
tot mai dragă, numele meu
e scris în
ceruri sau în cartea vieţii,
sunt înger când
mă desenezi aşa, creionul e la tine.
Resurse
nestăvilite coboară din zăgazurile cerului,
porţile-ţi sunt
mereu deschise,
un zbor lin şi
şăgalnic este prezentul din mâine sau ieri;
un mister îţi
spuneam, misterul de azi e-un mâine sau un ieri.
Parcă te cunosc
dintotdeauna, te-am pus
acolo undeva,
nu ştiu unde, dar exişti.
Adevărul te
răscoleşte, ai nevoie de timp şi de tine,
eternă fiinţă
de lumină şi viaţă.
IRINA LUCIA MIHALCA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu