Discernământul

Discernământul

Monahul Moisi Aghioritul

            Discernământul separă ceea ce este drept, alege ceea ce este folositor, judecă ceea cea este mai bun, evită extremele, merge pe calea de mijloc. Caută rezolvarea cuvenită, răspunsul cel mai bun la o întrebare pusă. Discernământul este absolut obligatoriu pentru toți, mai ales pentru cei care învață, care povățuiesc și sfătuiesc.

            Nu este nevoie nici de exagerată asprime, nici multă îngăduință. Intervenții nepotrivite și lipsite de discernământ i-au făcut pe oameni să fie amărâți și descurajați pentru totdeauna. În subiectele abordării celorlalți nu folosesc accesele de mânie, superficialitățile și improvizațiile. Discernământul provine din cunoaștere, experiență, cultivare duhovnicească și maturitate. Este consecința cercetării de sine, a autocriticii, a studiului și luminării dumnezeiești. Discernământul mângâie și odihnește sufletele. Lipsa discernământului rănește, obosește și chinuie. Povățuitorii au mare responsabilitate, pentru a nu crea noi probleme prin îndrumări superficiale.

            În relațiile zilnice interpersonale este nevoie de apropiere, înțelegere, conlucrare, noblețe, bunăvoință și duh de jertfă. Mai ales pe tineri, dacă-i constrângem, nu-i ajutăm.

 Căci se împotrivesc, nu ascultă și se depărtează. Silirea, constrângerea, presiunea psihologică aduc rezultate contrare. Constrângerea intolerantă este inumană. De obicei, discernământ are omul smerit. Discernământul îl depărtează pe om de exagerările primejdioase pentru viața sa duhovnicească. Discernământul îi îndepărtează pe prietenii lui de tot felul de înșelare; nu lasă să se agraveze boala.

            Sfântul Ioan Gură de Aur spune că în pregătirea duhovnicească multa asprime, neîncetatele mustrări și multele observații și pedepse dor, obosesc și descurajează. 

Discernământul este chemat să mântuiască, iar nu să agraveze o situație. Iertarea, pocăința și dragostea depășesc orice păcat. Modul politicos și plăcut este folositor întotdeauna. Binele nu aduce bine atunci când nu se face bine. Pe oameni îi vom ajuta mai bine prin adevărul iubitor, iubirea de frați și prin bunăvoință. Fiecare om are cheia sa, clickul său. Să nu stăm împotriva lui ca niște anchetatori, judecători, psihanaliști și acuzatori.

            Marea virtute a discernământului este o mare putere duhovnicească. Nu este un rezultat al unei minți ascuțite, inteligențe puternice și numai al studiului, ci este un dar al lui Dumnezeu, o harismă a Sfântului Duh. Cei care o au nu flecăresc, nu se entuziasmează ușor, nu se descurajează niciodată. Păstorul cu discernământ se face pildă celorlalți, este făcător de pace, îngăduie și rabdă. Îi ridică pe cei care cad, îi vindecă pe cei bolnavi, inspiră virtutea. Știe ce să spună, când s-o spună, de ce să o spună, cât să spună și ce să nu spună. Se străduiește să ridice fiecare suflet, fără să pună sarcini greu de purtat pe umerii celor neputincioși. Nu folosește constrângerea psihologică violența psihică, ci ajută mai mult cu smerita sa pildă. Unii cred că totdeauna trebuie să fie serioși, fără nici un zâmbet pe buze, exagerat de tipiconali și reci. Zâmbetul dulce, umorul măsurat, privirea caldă, cuvântul liniștit și amabilitatea ajută mai mult.

            Discernământul fără sentimentalisme superficiale și văicăreli dă simplitate, bărbăție, cumpătare, bunătate și un profund simț al măsurii. Discernământul dăruiește pace, bucurie, lumină. Este incompatibil cu fanatismul exagerat, tăceri vinovate, retrageri fricoase, întârzieri lipsite de curaj, cu pilda fără trăire. Discernământul nu reîncălzește farfuria de mâncare, ci o dă săracului, eliberându-se astfel omul de mustrarea conștiinței sale. Ea îl conduce pe om la dragostea jertfitoare. Îl face oaie din fiară sălbatică și smerit din mândru.

            Unii consideră că educația duhovnicească constă în emiterea de rețete ușoare și neostenitoare. Au o impresie destul de greșită crezând că povățuirea duhovnicească constă într-o rezolvare magică imediată. Vor să le rezolve pe toate imediat, fără nici un cost personal și fără propria lor schimbare. Va trebui însă să urmăm calea de mijloc. Să călătorim spre desăvârșire cu nevoință stăruitoare. Prin constrângere nu vom avea rezultate fericite. Din nefericire, în vremurile noastre stăpânește nervozitatea, superficialitatea, improvizarea și lipsa de profunzime. Și astfel nu există timp pentru studiu, reculegere și hotărâri pentru nevoință. Lipsa discernământului este vădită. Viața oamenilor este necontrolată. Discernământul va dărui Har, va înțelepți, va inspira și va lumina. Așa să fie.

Sursa: Alexandru Stanciulescu Barda

Poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=QuyIY2l3d1Y