MOARTEA LUI BUDA

duminică, 12 martie 2017

MOARTEA LUI BUDA

MOARTEA  LUI  BUDA

Colocviu, Dimitrie Grama, Bernard Debre, Japonia, India, Dimitrie Cantemir, Cella Delavrancea, Europa, Ion Iliescu, Gabriel Liiceanu

Colocviile de Marți

Marți 28 martie  2017, 5 pm, Calderon 39.

 Anul VIII, nr. 3 (89).

            Tema:   FERICIRE  STENDHAL

Memento martie:  200 n Arany Janos -  175 m Stendhal - 100 n Dinu Lipatti - 100 n Dimitrie Stelaru

În program:

Solo pian Viniciu Moroianu: muzică inspirată, compusă de Dinu Lipatti

Întâlnire cu Adina Cezar

Recital:  Ștefan  Opreanu

Intervenții:

Silvia Cinca: La Europa Liberă

George Anca: Fericire Beyle

Mircea Coloșenco: De la Dimitrie Stelaru la Nichita Stănescu

Valentina Bilcea: Haret-Paris-București

Viorel Speteanu: Răpirea Basarabiei

Iulia Rășcanu: Mumbay-Elephanta-Doctorat

Teatru de Poezie: Puși Dinulescu, Florin Costinescu, Gheorghe Dănilă, Gabriela Tănase, Vali Pena, Doina Ghițescu

Lansare de carte

Silvia Zabarcencu: nicăieri  în  orașul acesta, roman, Ed. Mantaua lui Gogol, 2016

Coordonator: Dr. George Anca

DIMITRIE  GRAMA

Dialoguri

....imbracat frumos

de gala

esti intins

pe o banca

   esti beat

de prea multa viata

   esti beat

de prea multa dragoste

   esti beat

de bautura ieftina

 si scumpa

esti beat

la intamplare!

.....te mangaie pe frunte

brize fierbinti si

brize reci

 te mangaie

sa-ti aminteasca

de ceeace a fost si

sa te obisnuiasca

cu ceeace va trebui

sa vina.

...in graba trec

furtunile si

fruntea ta-i senina!

...si daca cineva

iti vede atunci privirea

uitata undeva

in spatele perdelelor

din cer cazute,

uitata anumit acolo

sa-si vada

pacatele si gloria

sa-si vada

neputinta si triumful

ei, atunci acel cineva,

s-ar cuveni

sa ridice un pahar

si sa strige:

   ma simt bine!

   aici se afla

   alt pacatos

   ca mine

   -ma duc cu el!"

dar fara noi, pacatosii.

cine va mai aprinde

stelele pe cer?

Dimitrie, Martie 2017

Lettre ouverte de Bernard Debré à François Hollande

Monsieur le Président de la République,

  

Vous avez, lors de l’un de vos déplacements, avant la fin définitive de votre mandat, demandé que les candidats à votre succession soient exemplaires.

Cela nous changera de votre quinquennat dont voici quelques rappels.

Après avoir abandonné la mère de vos enfants, Ségolène Royal, qui ne supportait plus vos incartades, vous avez été élu avec comme « amie », pour ne pas utiliser le mot « maitresse », Valérie Trierweiler. Aucun lien officiel ne vous liait à elle, ni le mariage ni le PaCS ni le concubinage notoire. Rien. Mais elle a revendiqué le rôle de première dame, rôle qui n’existe pas dans notre République. Dès la Place de la Bastille pour fêter votre élection, elle a commencé à faire des siennes. Après avoir embrassé Ségolène Royal sur les deux joues, elle a exigé, elle, d’être embrassée sur la bouche. La France a souri, avec tristesse.

Mais elle a continué. Vous souteniez Ségolène Royal aux dernières élections législatives. Par jalousie, elle a soutenu Olivier Falorni. Passons. Elle vous a accompagné dans vos voyages officiels et a bénéficié d’avantages importants conférés normalement à l’épouse du chef de l’État : voiture avec chauffeur, gardes du corps, services de l’Elysée mis à sa disposition… Elle a fait dépenser à l’État de grosses sommes, tout en étant uniquement votre maitresse.

Puis, patatras, le magazine Closer a dévoilé une autre de vos liaisons : Julie Gayet. Votre photo à l’arrière d’un scooter, casqué pour ne pas être reconnu, les policiers en faction rue du Cirque, d’autres vous livrant le matin des viennoiseries pour le petit-déjeuner… cet épisode a fait rire (jaune) la France. Votre histoire devenant véritablement minable et surtout très loin de l’exemplarité que vous prônez maintenant. C’est moins votre infidélité que l’utilisation des fonds publics et des services de police formé pour assurer votre sécurité, qui choque. Jamais ils n’ont été formés pour apporter des croissants ou pour surveiller que vos ébats ne soient pas perturbés !

Quant à la « première maitresse », elle a été licenciée par un communiqué honteux nécessitant une prise en charge de celle-ci par des médecins et même une hospitalisation. Mais elle s’est vengée en écrivant un livre ravageur où votre exemplarité a à nouveau été mise à mal : « Merci pour ce moment ». Elle était donc bien votre maitresse, ayant été remerciée par un simple communiqué de presse laconique, ce qui n’aurait jamais été le cas pour une épouse une femme PaCSée.

Dans le livre de Valérie Trierweiler, les Français ont découvert avec stupéfaction que vous traitiez les pauvres de « sans-dents ». Jolie formule dans la bouche d’un Président de la République.

La première maitresse exécutée, après avoir couté des fortunes aux contribuables, il faut bien maintenant s’occuper de la seconde. Je ne sais pas combien elle « coûte » non pas à vous qui ne payez rien, mais à l’État. Le chiffre de 400 000 euros par an a été avancé s’agissant seulement de sa protection. Dans un autre pays, et je pense notamment aux USA, vous auriez été destitué.

Passons aux autres dépenses, comme celles de votre coiffeur personnel. Il dit avoir beaucoup de mal pour rendre votre « opulente » chevelure présentable. Il ne coûte que 9 000 euros par mois, c’est-à-dire 540 000 euros pour la totalité de votre quinquennat. Il faut bien que vous soyez présentable. Mais avouez que c’est une somme loin de l’exemplarité que vous prônez.

Pendant votre mandat, vous avez aussi reçu régulièrement deux journalistes. Des dizaines d’heures de conversation enregistrées avec votre accord. Il en est sorti un livre : « Un président ne devrait pas dire ça… ». Vous y dites du mal de vos collaborateurs, de vos ministres – même du premier ! – et surtout des juges… Bravo, car les conversations sont réelles et confirmées par les enregistrements. Un Président de la République a-t-il le devoir de dire ce que vous avez dit ? Est-ce véritablement exemplaire ? D’ailleurs ce livre, qui a eu tant de succès, est un des éléments de votre chute.

  

Maintenant que vous allez partir, vous vous empressez de nommer vos amis à des hauts postes dans la Fonction publique. Vous avez, en effet, changé 80 ambassadeurs – du jamais vu sous la Vème République ! –, à deux mois de la fin de votre mandat. Il faut plaire à ses amis. Un exemple ? En Chine, vous allez débarquer l’actuel ambassadeur pour y nommer un de vos amis de la promotion Voltaire de l’ENA, ami qui est à deux ans de la retraite. Il va donc ne rester en poste que deux ans. Que pourra-t-il faire ? Il aura le titre et les émoluments d’un ambassadeur. Exemplaire ! Je ne compte pas les autres nominations dans la haute Fonction publique qui sont très nombreuses, il faut bien recaser ses amis.

Je pourrais ainsi allonger la liste de vos exemplarités.

La France sort meurtrie de votre quinquennat. Les banlieues s’enflamment, les déficits s’accumulent, le chômage n’a de cesse d’augmenter. La France est détruite. Mais vous avez été, à en croire vos dires, exemplaire… Vous auriez mieux fait de ne rien dire et de partir sans tambours ni trompettes.

Les Français ont (chèrement) payé vos frasques et ont assisté béats à vos révélations ubuesques, ainsi qu’à vos nominations inappropriées. Ils sont dégoûtés.

  

Adieu, Monsieur le Président exemplaire.

   

Bernard Debré

  

Ancien ministre

  

Député de Paris

35 de proverbe japoneze

1. Cedează proștilor și nebunilor.

2. Dacă femeia va dori, va trece și prin stânci.

3. Nu-l reține pe cel ce pleacă, nu-l alunga pe cel ce vine.

4. Repede este același lent, dar fără întreruperi.

5. Mai bine e să fii dușmanul unui om bun, decât prietenul unui om rău.

6. Fără oameni simpli nu există oameni mari.

7. Cine cu adevărat dorește să se ridice sus, va inventa scara.

8. Soțul și soția trebuie ă fie asemenea mâinii și ochilor: când mâna doare, ochii plâng, iar cînd ochii plâng, mâna șterge lacrimile.

9. Soarele nu știe cine e corect. Soarele nu știe cine e greșit. Soarele luminează fără scopul de a încălzi pe cineva anume. Cel ce s-a găsit pe sine însuși e asemenea unui soare.

10. Marea e mare pentru că nu desconsideră râulețele mici.

11. Și drumul lung începe cu cel scurt.

12. Cine bea, nu știe despre daunele vinului; cine nu bea, nu știe despre avantajele lui.

13. Chiar dacă niciodată nu vei avea nevoie de sabie, trebuie s-o porți toată viața.

14. Florile frumoase nu aduc roadă gustoasă.

15. Necazul, ca și rochia ruptă, trebuie lăsat acasă.

16. Când există dragoste, și veziculele variolei sunt fel de frumoase ca gropițele din obrajori.

17. Nimeni nu se împiedică stând întins în pat.

18. Un cuvânt bun poate încălzi trei luni de iarnă.

19. Dacă problema poate fi rezolvată, nu merită să-ți faci griji pentru ea. Dacă însă nu poate fi rezolvată, e inutil să-ți faci griji de ea.

20. Când desenezi o ramură, trebuie să simți adierea vântului.

21. De șapte ori verifică înainte de a avea dubii despre un om.

22. Încearcă să faci tot ce poți, în rest lasă-te în voia sorții.

23. Onestitate excesivă se învecinează cu prostia.

24. Fericirea vine în casa în care se râde.

25. Victoria îi revine celui care va răbda cu jumătate de oră mai mult decât rivalul său.

26. Se întâmplă uneori că frunza se îneacă, iar piatra plutește.

27. Săgețile nu zboară spre fața care zâmbește.

28. Ceaiul rece și orezul rece sunt acceptabili, dar privirea rece și cuvântul rece sunt insuportabile.

29. La zece ani — minune, la douăzeci — geniu, iar după treizeci — un om obișnuit.

30. După ce ai gândit – hotărăște-te, după ce te-ai hotărât – nu te mai gândi.

31. Să întrebi e o rușine pentru un minut, să nu știi e o rușine pentru o viață.

32. O vază perfectă niciodată nu va ieși din mâinile unui meșter nepriceput.

33. Să nu-ți fie frică să te îndoi un pic, te vei îndrepta mai drept.

34. Râurile adânci curg liniștit.

35. Dacă te-ai pornit în drum din propria dorință, și o mie de ori ți se vor părea ca unul.

Announcement about the 9th ICPNA

Theme : Science, Spirituality and Universal Peace

February 23, 2017

Dear friends,

I am pleased to inform you that the 9th International Conference on Peace and Nonviolent Action (9th ICPNA) will be held at Adhyatma Sadhana Kendra, New Delhi from Dec 14 to Dec 18, 2017. The theme chosen for the above conference is Science, Spirituality and Universal Peace.

Late His Holiness Acharya Mahapragya was of the view that universal peace is impossible without spirituality. The present Anuvrat Anushashtha His Holiness Acharya Shri Mahashraman also believes that science and spirituality need to be pursued simultaneously. Many spiritual leaders also think that science and spirituality are not antithesis but are the two wheels of the same cart. No one can deny that science has transformed the planet. It has almost conquered nature and is instrumental in making human life most comfortable. Unfortunately man's materialistic development hasn't been commensurate with his spiritual development. On the one hand science has given us unprecedented materialistic comforts but at the same time it has also given us weapons of mass destruction which include atom bombs and intercontinental ballistic missiles that can carry nuclear weapons to distant parts of the world. Humanity has already witnessed the catastrophe of Hiroshima and Nagasaki which resulted in the killing of millions of innocent people. Only spiritually elevated persons will not use science for wars and for the gratification of their selfish ends. So, it is time we concentrated on preparing spiritual-cum-scientific human beings.

Science only explains the nature of an object, it doesn't preach. On account of the unprecedented materialistic development man today is inclined more to moral torpor, acedia, violence, hatred and greed. The scientists like Albert Einstein favoured the integration of science and spirituality. His famous quote is "Science without religion (spirituality) is lame, religion without science is blind." But the most celebrated modern scientist Stephen Halwking differs. He says, "There is a fundamental difference between religion, which is based on authority, and science, which is based on observation and reason. Science will win because it works." Notwithstanding those contradictory beliefs most people agree that we need to have a new human who combines both science and spirituality in him. In other words we need to have a human who has scientific outlook on life and is spiritual at heart. Only then universal peace is possible.

It has been decided to discuss this question threadbare at this most significant conference. We are inviting spiritual leaders, eminent scientists and social leaders of eminence who have been crusading against violence, hatred and human propensities for vengeance. We also intend to invite some Nobel Peace Laureates including HH The Dalai Lama. A detailed programme will be sent to those who think that they can attend this conference. If you think that you are interested in it and would like to attend it, please write to me indicating your intention giving your brief background and email ID. I will then send you the detailed brochure and a letter of invitation. The 9th ICPNA aims at deepening your insights into spirituality and providing you with a platform to share your views with the enlightened audience. The conference proposes to issue a declaration at its end which will be a blueprint for creating a world without violence by reconciling science and spirituality. Please save the dates.

I look forward to hearing from you,

Yours sincerely,

Dr. S.L. Gandhi

International President

Anuvrat Global Organization (ANUVIBHA)

B01-02, ANUVIBHA JAIPUR KENDRA

OPP. GAURAV TOWER, MALVIYA NAGAR – 302 017

(RAJASTHAN) INDIA

PH: +91-141-4049714 | 4050991 | 2525829

e-mail : slgandhi@hotmail.com  |  web : http://www.anuvibha.in

DIMITRIE CANTEMIR

Un real motiv de bucurie... transmiteti cui credeti ca se poate bucura...

Pentru cine-i interesat de istoria Romaniei !!!

Eveniment cultural european:

Au apărut primele 25 de volume din "Integrala manuscriselor Cantemir"

Lădiţa cu "Integrala manuscriselor Cantemir", pe care a primit-o Putin

Sub coordonarea scriitorului Constantin Barbu, într-o ediţie de lux, au văzut lumina tiparului primele 25 de volume din "Integrala manuscriselor Dimitrie Cantemir", primul set fiind achiziţionat chiar de către Vladimir Putin,

Acesta a aprobat scanarea documentelor aflate de sute de ani în Arhivele din Moscova.

Vă prezentăm mai jos interviul pe care l-am realizat cu scriitorul Constantin Barbu, cel despre care filosoful Constantin Noica spunea că este "excepţional de înzestrat pentru lucrări de erudiţie şi istorie literară". Interviul a fost înregistrat chiar înainte de plecarea la Moscova, unde, împreună cu sponsorul acestei întreprinderi culturale, Paul Tudor, urmează să aducă în ţară fotocopiile următoarei tranşe din ediţia acestei integrale Cantemir.

"Ce manuscrise vrei? - Pe toate!"

Ion Spânu: Cum a început această aventură prin Arhiva Moscovei?

Constantin Barbu: La festivitatea de acordare a unui premiu de excelenţă ambasadorului Federaţiei Ruse, Alexander Churilin, l-am rugat să-mi aprobe intrarea în Arhiva de la Moscova, cu care, în principiu, a fost de acord. După un timp, am fost surprins să primesc de la domnia sa o scrisoare în care mă întreba "ce manuscrise vrei?".

I-am trimis lista după Tocilescu, completată cu ce mai ştiam eu, dar i-am spus, prevăzător, că le vreau pe toate.

S-a dovedit că am procedat bine, întrucât acolo am descoperit manuscrise despre care nu se ştia nimic!

Abia în mai 2009 am primit confirmarea din partea rusă, inclusiv preţul pentru fiecare filă scanată.

Din partea oficialităţilor române nu a fost nimeni dispus să finanţeze această operaţiune, astfel încât abia în toamna lui 2009 am putut pleca la Moscova, când Paul Tudor, un om de faceri care conduce firma SC Besta SA, prin "Fundaţia culturală Tudor", a avut bunăvoinţa să sponzorizeze tot demersul acesta, cu care România se va mândri multe secole de acum înainte, căci fondul acestor manuscrise este cel mai mare tezaur al României din afara graniţelor!

"Vladimir Putin ne-a dat una dintre aprobări"

Dar cum de a rămas în uitare o asemenea arhivă?

Simplu. Începând din 1878, când Tocilescu a tipărit primul volum Cantemir, şi până azi, Academia Română a publicat doar 9 (nouă) volume de opere! Lui Tocilescu îi aprobase copierea manuscriselor Ţarul Alexandru al II-lea,

iar mie, pentru documentele din Arhiva Ministerului de Externe, Vladimir Putin, care era pe atunci prim-ministrul Rusiei!

De aceea, în semn de recunoştinţă, i-am trimis în dar această ladă care conţine primele 25 de volume apărute, într-o ediţie de lux cum rar se tipăresc în lume.

Le ştii, nu cred că mă contrazici...

Dar ce manuscrise erau în Arhiva Ministerului de Externe din Rusia?

Acolo am fost surprins să găsesc "Jurnalul persan" în limba rusă şi "Manifestul lui Petru cel Mare". Despre "Jurnalul persan", Tocilescu credea că are doar 7 pagini, iar despre "Manifest..." credea că este "Catehismul persan", care s-ar fi scufundat în mare!

Academia Română spune că s-au mai scanat manuscrise Cantemir.

Da, în anii '60 s-au făcut fotocopii alb-negru după unele manuscrise, dar vă rog să le comparaţi cu ediţia aceasta, unde documentele sunt mai frumoase decât originalul! Ca să nu mai spun de numărul lor... De altfel, se ştie că Tocilescu furase, pur şi simplu, 3 fascicule, pe care le rezumăm astfel: 4 pag. din "Epistola dedicatoria" la "Sacro-sancte scientiae indepingibilis imago", 24 de pag. din "Index Rerum Nobilium", de la aceeaşi lucrare, şi fila 42 din "Loca Obscura".

Şi pe acestea le-am introdus în ediţia mea, reîntregind astfel "Sacro-sancte scientiae indepingibilis imago" şi "Loca Obscura".

Constantin Barbu, coordonatorul "Integralei manuscriselor Cantemir"

Bănuiesc că nu e aşa de uşor să cauţi printr-o arhivă cum este cea a Moscovei? Ne povesteşti care a fost cea mai mare surpriză din această aventură prin hârtiile lui Cantemir?

Ştiam din sursă ştiinţifică sigură că arhiva păstrată de Serghei Cantemir, fiul cel mai mic al lui Dimitrie, compusă din 27 de pachete, a fost cumpărată la licitaţie la moartea sa şi se află într-una din arhivele Moscovei. Mergând prin arhiva de acte străvechi, conduşi de directorul acesteia (căci pe acolo nu te plimbi ca pe Unirii!), m-am trezit în faţa a 76 de lădiţe pe care scria "CANTEMIR"! Bucuria mea a fost de om smintit. Directorul ne-a adus opisul şi de la el am aflat că acesta fusese făcut între 1898 şi 1956! Ultimul care ordonase terminarea inventarului fusese Stalin, în 1935, când s-au şi adus în România osemintele lui Cantemir! Şi dacă tot veni vorba, să ne amintim că atunci sicriul lui Cantemir a fost primit pe covor roşu, cu salve de tun, fiind salutat de Guvernul ţării, iar Iorga a stat drepţi în faţa Voievodului!

Din aceste 76 de lăzi câte ai reuşit să scanezi?

Doar una! De fapt, partea rusă a scanat documentele în condiţii excepţionale. În această primă ladă este corespondenţa dintre Antioh, Maria şi Constantin Cantemir şi formează două dintre volumele actualei ediţii! Îţi dai seama cât a mai rămas de tipărit?

"În final, ediţia va avea peste 100 de volume!"

Ai o estimare a numărului total de volume al acestei ediţii Cantemir?

Probabil că, în final vor fi vreo 100 de volume, dacă nu vom mai avea şi alte surprize prin arhivele lumii. Tragedia este că pentru întocmirea acestei ediţii nu plăteşte decât Ludovic al XIV-lea, cum îi spun eu lui Paul Tudor! Cu el şi cu ceilalţi prieteni ai lui Cantemir intenţionez să aduc în ţară şi celelalte manuscrise ale Domnitorului, care se află în alte 10 ţări, în afară de România şi Rusia!

Care speri să fie impactul acestei colosale ediţii Cantemir?

Sper ca în anii viitori să se scrie cărţi şi să se dea doctorate după această ediţie, căci Cantemir, prin toată opera lui, ar putea să tragă după el toată cultura română!

Ca să nu mai spun că şi politicienii noştri ar putea sta altfel de vorbă cu mai-marii lumii dacă le-ar pune pe masă o astfel de ediţie!

N-ar mai avea tonul acela arogant pe care-l au acum Barroso, Viviane Reding, preşedinta Lituaniei sau chiar doamna Merkel!

Un mesaj pentru final, înainte de plecarea la Moscova?

Trebuie să ţinem minte că, în 1711, cel mai vestit ţar rus, Petru cel Mare, l-a făcut pe Dimitrie Cantemir prinţ al Imperiului rus, şi tot la fel a procedat cu toţi copiii lui, pe care Rusia i-a tratat princiar până la stingerea stirpei!

Asta, în timp ce, în 1714, Constantin Brâncoveanu şi fiii săi erau umiliţi şi decapitaţi la Constantinopol de Sultanul Ahmed al III-lea, despre care se spune că ar fi trăit în "epoca lalelei".

Cantemir era cineva în vremea lui, iar ruşii l-au apreciat cum se cuvine.

Nu putem să rămânem mai prejos, noi, cei care-i suntem urmaşi!

CELLA  DELAVRANCEA

Fiica  scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea a fost singurul artist român care a asistat la aniversarea propriului centenar.

Cella Delavrancea, a fost pianistă, scriitoare şi profesoară de excepţie, una dintre cele mai complexe şi interesante personalităţi ale culturii româneşti. A rămas în istorie ca cea

mai longevivă figură culturală româneasc, fiind singurul artist care a participat la aniversarea propriului centenar.

S-a născut pe vremea monarhiei, a supravieţuit regimului comunist şi murit la 104 ani, după ce a apucat să vadă şi primii paşi făcuţi de ţara sa spre democraţie. A iubit muzica şi şi-a făcut din pasiune o profesie şi un crez, după cum ea însăşi declara la aniversarea a 90 de ani de viaţă: „*Am purtat în mine o vie curiozitate pentru toţi contemporanii mei, chiar şi cei necunoscuţi. Să ştiţi că nimic nu dezvoltă supleţea cerebrală mai bine decât o Fugă de Bach şi nimic nu trezeşte emotivitatea ca o Nocturnă de Chopin.”*

Despre longevitatea sa, Cella Delavrancea spune că se datorează faptului că a fost ferită de bolile care distrug sufletul: gelozia, invidia şi orgoliu. *”Bunicii din partea tatălui meu au depasit vârsta de o sută de ani. Poate ca am mostenit de la ei o durată lungă, proiectată acum înspre un viitor de care nu ma speriu. Mi-l doresc generos în ani, cu atât mai mult cu cât eu inchei un lung sir de vieţi, neavând urmaşi. Am avut fericirea de a fi apărată de trei calamităţi: gelozia, invidia si orgoliul. Acestea sunt bolile care distrug fiinţa umană”,* mărturisea artista la aniversarea celor 90 de ani, în expozeul susţinut cu această ocazie.

A crescut sub ochii lui Ion Luca Caragiale şi a avut o relaţie cu marele dramaturg. L-a iubit şi a fost iubită de Nae Ionescu. L-a acompaniat la pian pe Enescu şi se spune că ar fi trăit o idilă scurtă cu Constantin Brâncuşi. Secolul de viaţă trăit de artistă a fost prezentat într-o manieră de excepţie în memoriile Cellei Delavrancea ”Dintr-un secol de viaţă”. ”*Un copil minune care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta”*

Fiica cea mare a scriitorului şi avocatului Barbu Ştefănescu Delavrancea s-a născut pe 15 decembrie 1887. Longevitatea avea să o moştenească genetic de la bunicii care au trăit peste 100 de ani. Dragostea pentru artă, sensibilitatea şi pasiunea pentru muzică i-au fost transmise de la părinţi. Cella Delavrancea a început să facă muzică la vârsta de 3 ani. Se spune despre ea că a fost un copil genial. La opt ani era deja o pianistă talentată care susţinea concerte în cercurile frecventate de părinţii săi. Până la vârsta adolescenţei vorbea fluent germană şi franceză. Cu mama Maria Lupaşcu, pianistă licenţiată în filozofie şi matematică şi tatăl Barbu Ştefănescu Delavrancea, Cella a avut toate premisele dezvoltării ca artist încă de la primii ani din viaţă. A crescut între nume mari ale vremii, unul dintre cei mai buni prieteni ai tatălui său fiind Ion Luca Caragiale.

Se spune că, la vârsta de 14 ani, i-a cântat lui Caragiale un vals de Chopin şi dramaturgul a fost impresionat. ”*Un copil minune, care domesticeşte un monstru sălbatic: Arta”,* scria Caragiale despre pianistă în 1909.

*Caragiale o alinta ”Aghiuţă”*

După ce i-a stârnit lui Caragiale admiraţia ca adolescentă de 14 ani, Cella l-a revăzut şi l-a vrăjit pe dramaturg ca tânără femeie frumoasă la 25 de ani. Era vârsta la care talentata pianistă dădea deja concerte în afara ţării. Ajunsă la Berlin, a fost găzduită chiar în casa bunului prieten al tatălui său, Caragiale. Între cei doi s-a înfiripat o relaţie pe când Cella

nu împlinise 25 de ani, iar Caragiale avea 60. În memorii, pianista recunoaşte că l-a cunoscut intim pe nenea Iancu :*„Destinul m-a făcut să-l cunosc. Este un ins colosal – abordează totul cu aceeaşi perfecţiune – în filosofie, muzică, artă dramatică. N-am cuvinte să-ţi exprim căutarea, stupefacţia, gravitatea admiraţiei mele în faţa unei inteligenţe ca a sa. Nu-l văzusem decât acasă unde cea mai mare parte a timpului discuta cu Ticu, iar eu nu deveneam activă decât la pian făcându-i plăcere, dar în aceste zile petrecute la el într-un apartament înecat în covoare turceşti, am putut să-l cunosc şi să-l binecuvântez. Destinul m-a făcut să-l cunosc atât de intim”.*

Tot în ”Dintr-un secol de viaţă” pianista mărturiseşte ultimele impresii despre Caragiale, înainte de moartea fulgerătoare a acestuia. Se spune că Cella ar fi fost cea lângă care Caragiale a murit în ziua de 9 iunie 1912.*

„În ultimul an de viaţă am stat două luni la el. Era concentrat în gândul unei noi creaţii. Se plimba prin casă, fuma necontenit. Nota un cuvânt, ştergea un rând întreg, şi dacă nu reuşea să exprime ce vroia, venea la noi. «Hai, Aghiuţă, cântă-mi din Beethoven». În muzică îşi găsea destindere. Nimic nu prevestea că-şi trăia ultimele zile. Ne ţinea cuvântări despre literatură şi muzică cu talent de critic rafinat.” *

*Alături de Caragiale*

Cella Delavrancea a fost căsătorită de trei ori. Primul soţ a fost Viorel Virgil Tilea, de care a divorţat pentru a se căsători cu Aristide Blank. Ultimul soţ a fost Philippe Lahovary. Marea dragoste a Cellei pare să fi fost însă Nae Ionescu, filosoful cu care a avut o relaţie începută în timpul ultimei căsnicii.

L-a cunoscut pe Nae Ionescu în timpul căsniciei cu Aristide Blank, dar relaţia amoroasă pare să fi început în timpul celei de-a trei căsnicii, cu Filip Lahovary. Când Nae Ionescu era închis la Miercurea Ciuc, Cella îi trimitea pachete şi scrisori. După ce acesta a fost eliberat în 1939, Cella a devenit o prezenţă constantă în vila filosofului din Băneasa.

*”Cella D, deşi nu a locuit în vila din Băneasa putea fi găsită în fiecare zi acolo. Unii care l-au cunoscut cred că Cella Delavrancea a fost marea iubire a vieţii lui sau măcar ultima. Alţii, zic că a fost ceva, dar mai puţin pasional, unii chiar că a fost doar o amiciţie spirituală din partea lui, (slăbit de lagăr, singur, cu presentimentul morţii). Şi de interes politic, de carieră din partea ei. Mai curind a fost o poveste de amor, ca

oricare, a unor tomnateci. O dragoste tîrzie”*, nota Stelian Tănase despre relaţia Cella Delavrancea-Nae Ionescu.

Ea a fost cea care l-a îngrijit după infarctul din 1939. Şi tot ea a fost cea care i-a fost alături în ultima clipă din viaţă. Nae Ionescu a murit pe 15 martie 1940, iar Cella, după cum mărturisea într-o scrisoare trimisă unei prietene, a fost cea care i-a închis ochii. După moartea acestuia, s-a făcut nevăzută. Din cauza soţiei lui Ionescu, Cella nu a fost prezentă la înmormântarea la care au participat peste 2.000 de oameni.

Cella Delavrancea a susţinut concerte alături de George Enescu pe care îl considera ” Suveranul muzicii”. Admiraţia pianistei pentru marele compozitor român a fost exprimată în cartea „Dintr-un secol de viaţă”. „*Nu trăia pentru prezent. Explora veşnicia armoniei. Ca să lege în acest cult al frumosului ţara lui întreagă, a cutreierat-o în lung şi-n lat, a cântat în toate orăşelele, unde nu răsunase vreodată muzica clasică. Aceeaşi osteneală îşi dădea la Mizil, ca şi la Paris sau Londra. ”Pe Dinu Lipatti l-a ascultat pe vremea când era adolescent şi i-a recunoscut imediat harul. Pe Furtwängler l-a considerat cel mai mare dirijor al secolului, iar pentru Casals, pe care l-a auzit în concert de mai multe ori, a avut admiraţia pe care ţi-o impune un geniu aflat pe „o treaptă de luminozitate, în pragul vizibilităţii. Planetar, radiază de atât de departe, încât nu ne mai poate încălzi”*, spunea Cella Delavrancea despre Enescu.

*L-a cunoscut pe Brâncuşi*

La Paris, în 1922, Cella l-a cunoscut pe Constantin Brâncuşi. Pianista a fost vrăjită de sculptor şi se spune că nici acesta n-ar fi rămas indiferent în faţa spiritului ei. Episodul întâlnirii dintre cei doi a fost descris emoţionant de Cella Delavrancea în cartea din 1976, intitulată ”Carte de inimă pentru Brâncuşi”. Pusă de sculptor să ghicească un obiect din atelierul acestuia, aflat în lucru, Cella îl surprinde pe Brâncuşi cu intuiţia sa: *” Am privit şi în urechi mi-a răsunat un glas răguşit: Cucurigu gagu, cântă cocoşul, am răspuns. Ochii lui Brâncuşi au strălucit deodată în cutele pleoapelor trase într-un surîs maliţios:*

*- Bravo! Nimeni n-a simţit pînă acum că alama asta cîntă. Vra să zică, n-am greşit. Dumneata îmi dovedeşti că am izbutit. Îţi mulţumesc... Am să-ţi pregătesc un prînz grozav. Mă bucur să te primesc la masă şi să stăm noi doi de vorbă. Cînd vrei să vii? Dar mai întîi spune-mi, cum de ai ghicit?*

*- Pentru că ai tăiat profilul alamei în zig-zag de unghiuri, echivalente pentru auzul meu cu intervalele de quartă ale strigătului de cocoş.* *Brâncuşi era mirat. Se îmblînzise. Îmi arătă nişte cuţite făcute de el, vătraie şi alte fierării ieşite din mîna lui, foale mari atîrnate la vatră şi, la urmă, un caiet de schiţe de o mare siguranţă tehnică. Era vesel ca un copil care-şi arată jucăriile. Bănuiala se topise. Ne-am despărţit după ce am hotărît ziua dejunului"*, a povestit pianista.

*Un strălucit pedagog*

De-alungul secolului de viaţă şi de carieră, Cella Delavrancea a concertat pe marile scene ale lumii şi spectacolele ei au fost răsplătite cu ropote de aplauze. A fost nu numai un pianist de excepţie, ci şi un pedagog strălucit. A predat pian la  Conservatorul din Bucureşti, iar după venirea comuniştilor a fost mutată la un liceu. A scris cronici muzicale şi cărţi. Unul dintre elevii Cellei Delavrancea a fost pianistul Dan Grigore, care a a catalogat-o într-un interviu drept ”cea mai tânără prietenă a vieţii mele”, deşi profesoara era ajunsă la vârsta a treia. *”Ea putea, la vârsta ei, sa se apropie de modul meu de a fi si de a percepe. Mult mai târziu, am avut revelaţia că D-na Cella a fost, poate, cea mai tânără prietenă a vieţii mele“*, spunea Dan Grigore.

Cella Delavrancea a fost primul artist român care a participat la

sărbătorirea propriului centenar, în 1988, la spectacolul de la Ateneul Român, unde a concertat împreună cu elevul său, pianistul Dan Grigore. Cella Delavrancea a interpretat acelaşi vals de Chopin cu care la 14 ani îl vrăjise pe Ion Luca Caragiale, într-o altă epocă. S-a stins din viaţă pe 9 august 1991, la 104 ani.

EUROPA  A  ÎNNEBUNIT

Civilizaţia occidentală iarăşi oferă un exemplu de degradare morală.

După ce a legalizat adopţia copiilor de către cuplurile homosexuale, Suedia a mers şi mai departe.În multe din grădiniţele suedeze şi-au făcut apariţia aşa numiţii "pedagogi ai gender-ului", aceste persoane au misiunea să ajute educatorii în identificarea copiilor ce se cred a fi băieţei sau fetiţe şi sesizează deosebirile între genuri. Aceşti copii urmează a fi reeducaţi.În Stockholm a fost deschisă o grădiniţă, pentru copii cu vârsta între 1 şi 6 ani, în 2010, grădiniţa este finanţată din bugetul de stat şi poartă numele "Egalia". 

Directoarea acestei grădiniţe nu ascunde că scopul ei este "cultivarea înclinaţiei către homosexualitate".În această grădiniţă nu există nici fetiţe nici băieţei, educatorii au exclus din limbajul lor pronumele "el" şi "ea".

În suedeză "el"- han, "ea"- hon au fost înlocuite cu termenul hen, un cuvânt inexistent în suedeza literară însă folosit în jargonul sodomit.  Se acordă foarte multă atenţie cărţilor, jucăriilor precum şi formelor şi culorilor tuturor obiectelor folosite în calitate de material didactic, pentru ca nu cumva ele să trezească "stereotipurile de gender" adică conştientizarea genului. 

De exemplu sunt strict interzise poveştile despre Alba ca Zăpada sau Degeţica, în schimb toată ziua le sunt citite copiilor poveşti ca cea despre două girafe de gen masculin ce sufereau mult din cauza că nu erau în stare să conceapă copii până în momentul când au găsit un ou de crocodil abandonat. Marea majoritate a cărţilor în această grădiniţă conţin povestioare despre cupluri sodomite, părinţi solitari şi copii orfani. Toate păpuşile în această grădiniţă reprezintă nişte creaturi al căror gen nu poate fi determinat, însă este cert că aparţin rasei negroide.

Ţin să menţionez că Suedia este membră UE din anul 2005 şi stat ce a aderat la Spaţiul Schengen, 75% din populaţia ţării se declară adepţi ai luteranismului. Ceva timp în urmă am scris despre intenţia Consiliului Europei de a exclude din actele oficiale cuvintele "mama" şi "tata". Obiectivul UE privind sodomizarea (pervertirea homosexuala  populaţiei este evident.  ( http://www. sodermalmsforskolor.se/egalia/extern/genuspolicy.htm ) ( http://www.lifesitenews.com/ news/gender-madness-swedish- pre-school-bans-him-and-her )  

 

 Atentie! Nu e "nebunie". 

E abjectie premeditata !

 Consiliul Europei va exclude din actele oficiale cuvintele "mama " şi "tata"

     Consiliul Europei planuieşte să excludă din actele oficiale cuvintele  "mama" şi "tata". După părerea membrilor Consiliului Europei aceste cuvinte "poartă un caracter discriminatoriu ce înjosesc femeile" scrie ziarul german Die Welt.

În rezoluţia adunării parlamentare a Consiliului europei se spune că modelul de gospodină este o viziune tradiţională care îi este impusă femeii şi acest fapt împiedică procesul de instituire a egalităţii totale intre indivizii societaţii.

Propunerea de a elimina cuvintele "mama" şi "tata" a fost înaintată iniţial de către  Doris Stump, reprezentanta Partidului Socialist din Elveţia. Ziarul german Bild citează din adresarea ei către membrii Consiliului Europei :" Femeile să nu fie înfăţişate ca fiinţe pasive şi de categoria a doua, mame si obiecte sexuale".

Elveţia în cazul dat este un exemplu în folosirea unui "lexic politic corect" . Funcţionarii acestui stat evită cuvintele "mama" şi "tata " înlocuindu-le cu "unul din părinţi" sau mai rar "părintele".

De luat aminte că acest nou atac asupra familiei şi valorilor tradiţionale organizat de către apologeţii fundamentalismului democratic , are loc pe fondul impunerii sodomiei în toate sferele vieţii Occidentului democratic.

Homosexualii primesc dreptul de a adopta copii, transformandu-i în semenii lor. Ei nu numai că devin miniştri şi preşedinţi, dar îşi declară deschis şi îşi manifestă în public perversiunile lor sexuale şi prin intermediul legislaţiei impun peste tot sodomia sub masca toleranţei, democraţiei şi respectării drepturilor omului.

În paralel, dreptul la o familie normală, omenească şi relaţiile omeneşti fireşti treptat devin niste "relicve ale trecutului întunecat".

ION ILIESCU

People 

Asasinul nepedepsit al României, Ion Iliescu, nu mai are nicio șansă să scape nepedepsit în dosarul loviturii de stat din 1989! Ce îl sperie cel mai tare pe Ion Iliescu este hârtia semnată pe 24 decembrie 1989 de el deși la acea vreme era încă directorul Editurii Tehnice. Prin hârtia redactată și semnată (vezi foto) Iliescu a înființat un “Tribunal Militar Excepțional” care să-i judece pe Nicolae și Elena Ceaușescu, dezvăluie Curentul.

La punctul 1 din acest „Decret” se declara ca “urgența este impusă de dorința, în acest caz, a tuturor cetățenilor cinstiți ai României”.

La punctul 2 se stabilește că acest “Tribunal Militar Excepțional” - inființat de Ion Iliescu – va judeca această cauză “în conformitate cu prevederile legale rămase în vigoare, în ceea ce privește procedura și dreptul material penal”.

Iar la punctul 3 se preciza că “acest tribunal va fi alcătuit în componența stabilită de Legea pentru organizarea judecătorească“.

În încheiere, documentul este semnat de Ion Iliescu, care se autodeclara, pe 24 decembrie 1989, “președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale”.

Doar că Iliescu a devenit președintele CFSN pe 26 decembrie.

Mai întâi că, pe 24 decembrie 1989, Ion Iliescu nu avea calitatea de președinte al Consiliului FSN.

Consiliul Provizoriu al FSN și-a desemnat “președintele” pe 26 decembrie 1989. Mai exact, la două zile după semnarea decretului de către Iliescu și la o zi după ce cuplul Ceaușescu fusese deja executat.

La data de 24 decembrie Ion Iliescu nu avea absolut nici o calitate juridică sau constituțională care să-i permită formarea unui “Tribunal Militar Excepțional” și nici să se prevaleze de titulatura de “președinte al CFSN”, cum singur s-a trecut pe hotărâre.

Apoi documentul a rămas scris de mână până pe 5 ianuarie 1990, când a fost dactilografiat.

Tribunalul a fost ilegal

Gelu Voican Voiculescu - încercând să acopere această evidentă uzurpare de calități oficiale ale decretului semnat de Ion Iliescu – a afirmat: “Acest decret a rămas scris de mână din rațiuni de protecție a secretului, neriscându-se dactilografierea”. “Revoluționarii” lui Iliescu nu riscau nici măcar “dactilografierea”, în schimb îl condamnau la moarte pe cel care era încă șeful statului. Cel puțin oficial. Să remarcăm ca “decretul” a fost redactat integral și semnat de Iliescu, fără număr de înregistrare. Totodată, consultând Monitotul oficial observăm că Decretul cu nr.1 este cel din 26.12.1989 pentru numirea lui Petre Roman în funcția de prim-ministru.

Ceea ce înseamnă că Ion Iliescu a semnat ilegitim un document ilegal, lovit de nulitate din punct de vedere juridic, care a condus la executarea a doi oameni.

Rezultă și că “Tribunalul Militar Excepțional” care i-a judecat pe soții Ceaușescu la 25 decembrie 1989, la UM 01378 din Targoviste, a avut, la rândul lui, un caracter ilegal.

Mai rezultă că soții Ceaușescu n-au fost executați după o procedură legală, ci au fost, pur și simplu, asasinați. O seamă de alte detalii, rămase secrete pentru opinia publică din România, trebuie aduse la cunoștință, după 20 de ani.

În dorința de a-i exonera pe Ion Iliescu și pe membrii completului, pe Dan voinea și pe „avocatul” Lucescu de orice responsabilitate în asasinarea soților Ceaușescu, Gelu Voican Voiculescu a emis teoria “legitimității revoluționare”, amintind de Revoluția Franceză (1789), care a procedat similar. L-am fi înțeles pe Gelu Voican Voiculescu dacă soții Ceaușescu – prinși de “popor” - ar fi fost spânzurați sau împușcați (cum se intenționase, tot în „cadru organizat”).

Dar chiar Ion Iliescu îl contrazice pe Voican Voiculescu. Pentru că - așa cum vedem – Ion Iliescu apelează la un “cadru legal”.

Ion Iliescu semnează un „Decret”, pentru înființarea unui “Tribunal Militar Excepțional”, care la punctul 2 stipulează foarte clar că acest tribunal va judeca cauza “în conformitate cu prevederile legale rămase în vigoare, în ceea ce privește procedura și dreptul material penal”.

Astfel încât nu mai este vorba de nici o “legitimitate revoluționară“ - inexistentă în Drept – ci de simularea unui proces așa-zis legal.

Deși decretul susținea că “această cauză se va judeca cu prevederile legale în vigoare”, procesul s-a derulat în 55 de minute, fără depunerea de probe și audierea vreunui martor, cu avocații apărării desemnați din oficiu, pe post de acuzatori ai clienților lor (ca în epoca stalinistă).

De altfel judecătorul Gică Popa s-a sinucis cuprins de remușcări după două luni. Acum după ce în 2012 omorul a devenit inprescriptibil ca și infracțiune, toți cei care au fost complici la uciderea soților Ceaușescu: colonelul judecător Ioan Nistor, asesorii populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir, grefierul, plutonierul-major Jan Tănase, procurorul militar Dan Voinea și avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu pot fi condamnați. Și bineînțeles Ion Iliescu, cel care le-a înlesnit comiterea infracțiunii.

Pentru că din punct de vedere legal. niște români conduși de Ion Iliescu au constituit un grup infracțional, fiecare având rolul bine determinat, asociindu-se astfel pentru uciderea celor doi dictatori români. Dan Voinea a prezentat falsului tribunal, în fals, că cei doi se fac vinovați de moartea a 60.000 de victime ale căror nume nu au fost prezentate și că au încercat să fugă din țară pentru că aveau în străinătate peste un miliard de dollari la bănci. Banii nu au mai fost găsiți. I-o fi luat Voinea, că el avea informațiile.

Mai avem 13 ani de rezistat

Gabriel Liiceanu

februarie 9, 2017  

Știți povestea Exodului, nu? După vreo patru secole de sclavie petrecute de „fiii lui Israel” în pământ egiptean, Dumnezeu își aduce aminte de legământul făcut cu Avraam și hotărăște să-i scoată pe iudei din Egipt. Suntem, se pare, în vremea faraonului Ramses, prin anul 1290 înainte de Christos, iar numărul iudeilor aflați în Egipt în robie era, ne spune Biblia, de 600.000. Moise e cel pe care Iahve, Dumnezeul îndrăgostit, îl alege să-i ducă la împlinire hotărârea. El va conduce operațiunea „fugii din Egipt” și sub îndrumarea lui are loc traversarea deșertului înspre „Țara Făgăduinței” în care „curge laptele și mierea”. Moise e cel cu care, în timpul traversării, într-un tête-à-tête pe muntele Sinai, Dumnezeu reface legământul cu poporul lui Israel și tot el e cel căruia Dumnezeu îi dă „tablele” Decalogului, actul fondator al omenirii morale. Pe scurt, Moise e cel care-i scoate pe iudei din robie punându-i pe drumul spre libertate.

Dar, nu după multă vreme de la ieșirea din Egipt, „toată obștea fiilor lui Israel”, deși Dumnezeu le dăduse iudeilor în permanență semnele bunăvoinței sale, începe să cârtească: de ce au plecat ei din Egipt? Deși sclavi, spun ei, „ședeam lângă oala cu carne și mâncam pâine pe săturate”. Nici unul dintre semnele divine ale însoțirii nu-i potolește. Supremul gest de răzvrătire are loc exact când, profitând de absența lui Moise angajat în faimosul dialog cu Dumnezeu pe muntele Sinai, iudeii își calcă legământul, abandonează spiritul pur al Dumnezeului unic și își fac zeu de închinare din statuia, fabricată ad hoc, a Vițelului de aur. Și totuși, deși ofensa e mare, Dumnezeu își iartă poporul pentru o ultimă oară. Însă când, ajunși în fața Pământului Făgăduinței, iudeii sunt cuprinși de panică și vor să se întoarcă în Egipt, mânia lui Dumnezeu nu mai poate fi oprită de Moise. Toți cei care s-au îndoit, toți cei care au cârtit și au regretat vremea robiei egiptene vor fi pedepsiți să rătăcească 40 de ani în pustiul Sinaiului. Nici unul dintre cei care traversaseră Marea Roșie, nici măcar Moise, nu va ajunge să pună piciorul în Canaan. Cei 40 de ani ai pedepsei reprezintă exact timpul necesar pentru primenirea unei generații. De atât era nevoie ca să dispară cei care cunoscuseră Egiptul și care erau periodic cuprinși de nostalgie după frumoșii ani ai robiei. Cum bine spune un exeget biblic: „Se vede treaba că Dumnezeu îi scosese din Egipt, dar nu scosese încă Egiptul din ei.”*

Noi, astăzi

De 27 de ani încerc, aproape zi de zi, să înțeleg ce se întîmplă cu noi. Iată, am ieșit din comunism, dar nu și comunismul din noi. După 1989 poporul român a făcut cu dumnezeul politicii moderne un legământ de democrație și libertate. Însă, de 27 de ani, el merge către Țara Făgăduinței plângând după Egipt. Nu am murit încă toți cei care ne-am născut atunci. Nu s-a primenit țara. Nu au trecut „cei 40 de ani”, vârsta unei generații. Nu s-a născut nici un Moise între noi. Nu întâmplător atât de mulți dintre cei care de zece zile, seară de seară, manifestează în toată țara au vârsta de 20-30 de ani. Sunt cei care, tocmai pentru că nu au crescut cu gustul robiei, vor intra în Canaanul democrației.

Și nu întâmplător astăzi arătăm așa cum arătăm. În România, nu Moise ne-a purtat prin pustiul tranziției către Țara Făgăduinței. Dimpotrivă. Cei care au stat la cârmă 27 de ani au fost: fii de „ilegaliști” crescuți în cultul tatălui comunist; fii de milițieni de sat care băteau sălbatic și făceau legea în fiecare fund de țară cot la cot cu secretarul de partid; elevii lui Ristea Priboi luați în 1977 (anul defecțiunii lui Pacepa) de la Ștefan Gheorghiu, de la Institutul de Științe Economice, de la Asociația de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI) – pentru a primeni cadrele DIE; ofițeri ai Securității și marii lor turnători. Mai toți, deveniți „oameni de afaceri”, ne-au împuțit imaginea capitalismului și a economiei de piață. Ce Dumnezeu puteai să aștepți de la acest mâl fecund al răului, care a acoperit țara după ce apele inundației comuniste s-au retras de peste noi? Uitați-vă ce monștri s-au ridicat după acest potop al istoriei, cu noroiul șiroind de pe ei. Uitați-vă la chipurile lor, la cefele lor, la fălcile lor, la pântecele lor, la dinții lor, la limba pe care o vorbesc, la aroganța  și tupeul lor, la felul în care se adună, se grupează și se regrupează mereu, la felul în care își pun rudele, prietenii și amantele în posturile-cheie ale țării, la felul în care își transformă în arme tocmai victimele sărăcite de ei, cărându-le prin țară cu lista și autocarul.

Cu ei vreți să ne ținem legământul făcut de ochii lumii cu dumnezeul democrației? Cu ei vreți să rămânem în UE? Nu vedeți că nici nu am gustat bine din civilizația Occidentului și ne  spun, prin glasul Academiei, al Partidului și al ofițerilor de la Interne ieșiți la pensie, că e mai bine să ne întoarcem la naționalismul râios și cu coada sus al lui Ceaușescu? Nu vedeți că, atunci când dau de greu, activiștii de azi scot din desaga cu provizii ideologice cărticica securistă cu divizarea și destrămarea țării? PSD-ul de astăzi nu este un partid accidental de hoți, ci forma de supraviețuire a unei tradiții devenită regulă de căpătuială vreme de 45 de ani. Sunt toți cei care, ca preț al slugărniciei totale, primiseră dreptul să „stea lângă oala de carne și să mănânce pâine pe săturate”. Se obișnuiseră să fie cei care furau bucatele, apoi împărțeau prostimii schelete de pui vineți. Astăzi sfărâmă „tablele” statului de drept, pe care scrie, exact ca acum 3000 de ani, „să nu furi!”. E ridicol să le ceri, lor tocmai, să se reformeze și să se pună pe guvernat „de-a-devăratelea”. Trebuie să fii tare naiv să-ți imaginezi că dialogul cu ei este posibil. Ce să dialoghezi cu unul pe care-l prinzi noaptea că-ți cotrobăie în dulapul cu legi? Adevărul lor e mereu în urmă, în memoria robiei și a furtișagului și a arbitrarului din Țara Egipetului. Uitați-vă cum demolează edificiul democrației din toate părțile, părând că povestea cu ordonanța 13 n-ar fi decât unul dintre iepurii pe urmele căruia ne-au pus. Între timp și-au tras la dispoziție din buget miliarde de euro, și-au făcut „firme de casă”, au reînviat „Cântarea României” sub numele grețos de „Pasărea Măiastră”. Între timp, condamnații penali care vor să ne întoarcă în Egipt ne râd în nas din fotoliile Parlamentului.

Se pare că mai avem 13 ani de rezistat până vom intra în Țara Făgăduinței, în Țara statului de drept. Ei bine, da, dacă e nevoie vom sta în Piață 13 ani. Iar eu o să fiu cu voi, și am să vă țin pumnii de pe un norișor, dragii mei.

http://georgeanca.blogspot.com.au/2017/03/moartea-lui-buda.html