Primăvara din ochii ei

Primăvara din ochii ei

Sfârtecat de grifoni, chinuit, îngrozit,
copil rătăcit în neant,
închis în cercul de umbre
şi spectre de gânduri reverberate,
taioase ca o lamă de cuţit,

mărşăluieşti printre ruine

şi coloane prăbuşite,
te scufunzi în abisul durerii,
suspendat în suferinţă,

aluneci sfredelit
în prăpastia

dintre două lumi
şi vlăguit treci, prin moarte,

pe lângă atâtea fantome şi morţi.

În ploaia neagră şi rece,
o ultimă petală adie
împrăştiată de furtună.
De undeva, cumva,
un fir de lumină te susţine,
primăvara din ochii ei.
- Să nu mă laşi singur, iubito,
ajută-mă, suflete, să nu mă pierd!
- strigi zguduit.

Acum ştii, pe drumul anevoios,
printre lacrimi,
doar lângă ea te-ai simţit liber,
frumos şi-ndrăgostit,
în zâmbetul ei floral

ai regăsit
cântecul speranţei scăldat
în lumina blândă şi sacră

a liniştii care

te-mbrăţişează ca un abur auriu.
- Mă voi gândi la tine, iubito, la vântul

care-ţi mângâie ochii asiatici
şi la sărutul nostru,
voi adormi cu capul pe umărul tău
şi voi visa raiul,
din miracolul surâsului tău
aştept primăvara, eliberând hiatul
din templul respiraţiei
unei frumoase poveşti de iubire!
Aici în extazul inimii tale,
fără cale de întoarcere, e sensul meu...

IRINA LUCIA MIHALCA