“Breaking
news” înseamnă, pe româneşte, “știri de ultimă oră”
(“<<Este
vreo boală>>, gândeam şi tăceam în mijlocul muşuroiului,/ înconjurat de
termitele / obişnuite cu breaking news...” – cf. Termitele,
p. 71).
Mai toţi televizioniştii, de
azi, stau cu ochii, cât cepele, în faţa televizorului (în definitiv,
analfabeţii contemporani nici n-au altă şansă, azi, decât televizorul...şi
internetul...) - să vadă şi audă ce catastrofe s-au mai întâmplat...şi din care
catastrofe, ei, televizioniştii analfabeţi, cu pricina - au scăpat...”Mulţam Ţie, Doamne!”
„Prinţul continuă să privească
oraşul,/apoi oamenii dispar brusc din piaţă,/ cineva i-a şters cu un
burete,/ca-ntr-O LECŢIE PENTRU ANALFABEŢII STRUCTURALI” (cf. Ultima cetate, p. 39).
Dar...vor veni, teribil de
curând, altele...alte catastrofe, apocaliptice (văzute de Marii Vizionari ai Lumii - şi vestite de mult, dar
crezute de mult prea puţini!), neînchipuit mai mari...dacă...dacă ne facem că nu înţelegem niciun mit,
niciun semn dumnezeiesc...ci doar încercăm, la modul meschin, strict şi
scandalos-egoist, să ne protejăm EXCLUSIV pe noi înşine (dar fără vreun succes
remarcabil...) - ...adică, hoitul lepros şi pulberea : „În moarte am descoperit că murisem în locul altuia / lepra invadase
ţesătura fină în care mă legănam, / placenta în care mă învelise moartea” –
cf. Moartea de o mie de ani, p.
63 !!!
Dumnezeu te iubeşte („Oamenii
ştiu că Dumnezeu îi iubeşte aşa cum sunt” – cf. Îngerii nu plâng, p. 19) şi Dumnezeu te vesteşte...dar, ce folos,
dacă nu ţii cont de SEMNE (făcute cu MÂNA DEMIURGICĂ – „mâna dreaptă”!) şi de
VOCEA DIVINĂ : „Dumnezeu te strigă pe
nume şi-ţi face semne disperate/ cu mâna dreaptă, doreşte să-ţi şteargă
sudoarea de pe frunte/ şi cuvintele din memoria pliabilă” – cf. Galeria chipurilor, p. 27.
...Prin volumul pe care-l am în
faţă (Breaking news pentru absenţi, Editura Pim, Iaşi, 2018 – BILINGV! – cu deosebit simţ artistic,
şi fără prea multă „trădare” semantică, stihul românesc este transpus, chiar obligat să sune, la modul „stancian”
- ŞI în modulările limbii engleze...),
subtilul şi autenticul Poet haţegan (dar şi eminent prozator, critic literar de
forţă, harnic eseist şi ziarist etc.), CONSTANTIN
STANCU, a ajuns (dacă nu mă-nşeală memoria) la al optulea volum de Poezie.
Volumul de faţă (92 de pagini,
cu stihuri „molcomind” dublu LOGOS-ul,
în româneşte, ca şi-n englezeşte) nu are cicluri, părţi etc. – ci doar câteva obsesii...
Poate la fel, cel puţin la fel,
precum poemele, încărcate de mito-plasmă,
din volumul Ethemenanki...despre care muţi afirmă că este piscul creaţiei
poetice „stanciene”. Nu suntem deloc de-acord : trebuie să vorbim despre
„un
MASIV Constantin Stancu” – pentru că, în felul lui, fiecare volum „stancian”
este un PISC...uluitor ideatic şi
temerar străbătător de ceaţă diversionistă (acumulată şi stimulată, „de
sus”...!), întru o troglodită aculturalitate/aculturalizare
daco-valahă, din contemporaneitatea isterizat-nevricoasă, anxioasă şi cronic-maladivă
!
I-am urmărit, lui CONSTANTIN STANCU, rafinarea continuă,
cvasi-calofilică, a Poeziei, de-a lungul timpului. De la primul până la ultimul
volum orfico-poetic, Poetul haţegan este unic
în expresie, în cizelarea uluitor-acribioasă a expresiei, unic în viziune.
Şi, totuşi...
Şi, totuşi, optimistul,
mitologia şi indiferentismul faţă de un social-politic
vulgaro-brutal-materialist capitalisto-mercantil - sunt înlocuite (parţial!),
în acest volum, printr-o revoltă socială
sarcastică, deşi, oarecum, camuflată („caută europoeme corecte estetic, politic,
biopoeme crescute lent”, „pe angrosistul de vorbe, pe agentul de
vânzări...”, „sfârşitul de unică folosinţă”, „s-au
obişnuit cu moartea din tranzacţiile lor”, „memorie corectă politic”,
„moartea
e doar o afacere pentru bancheri, misogini şi egoişti”, „oglinzile
furate de revoluţii”, ”„se lăudau cu...banca lor de spermă”,
„un
câine alb de apartament/care dă din coadă de fiecare dată când au loc alegeri
europarlamentare”, „E tipul...[care] deasupra
capului are drept dumnezeu un tirbuşon de-argint/ de cea mai bună calitate”,
„asfixiaţi
de/ monoxidul de carbon şi de corectitudinea politică din secolele trecute”
etc.) - şi, lucru de subliniat : prin problematizarea Morţii...
Este Moartea un fenomen banal?....este
o realitate?...este o prejudecată fatală?...
Ce înseamnă „a fi
absent”? Înseamnă, oare, „a fi mort”? Dar, oare, morţii ar mai
avea nevoie de... “breaking
news”-ul terestru ?
„[O nouă iertare] mă face mai
tânăr cu o viaţă şi vă pot explica/pe îndelete ce se întâmplă cu adevărat : /
ce viaţă izbucneşte în pomii care mor în picioare, / cu fruntea ei ating
arcadele frigului, / ÎN RĂDĂCINI CU MINERALELE ABSENŢELOR NOASTRE” – cf. O nouă iertare, p. 45.
Deci,
la o primă analiză, “absenţa” există ca o nouă stare de … “agregare spirituală” (inventată de CONSTANTIN STANCU!). “Absenţa”
este LA RĂDĂCINA “pomilor
care mor în picioare”. Este ESENŢA
DEMNITĂŢII. Prin Tăcere Minerală,
dar şi prin Densificarea Minerală a
Spiritualităţii Pure. “Absenţa” este “lapis philosophorum”/piatra filosofală, pentru toţi cei ce învaţă, ori, deja, ŞTIU semnificaţia transfiguratoare (stimulatoare spre
transcendenţă) a SUFERINŢEI-“ARCADELE FRIGULUI”. “Absent” aici – “înscris”
dincolo, în lumea Duhului…
Toamna, deci (…bătrâneţea, îmbătrânirea umano-cosmică…)
este o STARE INIŢIATICĂ, întru
divinitatea pură a IERNII…iar nu o “decădere/degradare”
a timpului şi a fiinţei.
Este,
înseamnă, oare, toamna, aşa ceva ?
Cel puţin, POATE FI / ÎNSEMNA…pentru
“cei
puţini şi aleşi”!!!
…Faptul
că nu ne-am înşelat, în descifrarea…”cifrului” semantic al lui CONSTANTIN STANCU, ni-l confirmă şi
1-finalul poemului Bătrânul îndrăgostit (p. 47) : „Vine
o locomotivă veche, cu abur, trece prin mine,/ trage după ea nopţile ratate şi/
ABSENŢELE DE ESENŢĂ TARE...” – deci, „absenţa-esenţă” este
redenumită TOT în TĂRIA spiritului „mineralităţii mistice”!
2-„ (...) pentru
unele dintre ele [naraţiunile mele] / au
murit cei mai buni poeţi, cei mai buni soldaţi,/ cei mai buni profeţi, CEI MAI
FRUMOŞI ABSENŢI…” – iată cum “absenţii” sunt puşi în rând cu “cei
mai buni soldaţi” (adică, Eroii
Neamului – MILITARI, dar şi MARI RUGĂTORI ! - Luptători în
Văzut şi în Nevăzut!), cu “cei mai buni profeţi” (Vizionarii Neamului şi Apărătorii, Mediatorii, între Neam şi
Nevăzutul Sorţii!)…da, “absenţii” sunt…”frumoşi”, sau, chiar, “CEI
MAI FRUMOŞI”! Nu neapărat în sensul luciferic, cât în acela de
Truditorii-Lucrătorii-Ţesătorii (din rădăcini!) ai destinului unui Neam sau, chiar, a Umanităţii…!!!
…Şi,
deci, da, pentru a-şi împlini această datorie, necesită să fie “informaţi”
(întru “Breaking news”!) … - …dar, în
niciun caz, de către reporterii şi crainicii TV – ci, doar, de către Cavalerii-Poeţi, Cavalerii Mistici ai CUVÂNTULUI !!!
…Drumul
Vieţii este unul iniţiatic, precum al lui Făt-Frumos
şi al Ilenei Cosânzeana / Apollon-Artemis (deci, “un drum întru ABSENŢĂ în
terestricitatea materială” şi de “PREZENŢĂ întru eliberarea spirituală”)
- prin care afirmă (“colectând” o celebră expresie a lui
Geo Dumitrescu – aceea care dă şi titlul unui volum al acestuia din urmă : Libertatea
de a trage cu puşca!) - CONSTANTIN STANCU revelează mistica acestui Drum : „Pe drum NU NI SE TOCESC PICIOARELE, /
PRIVIREA NU SE TOCEŞTE, PE DRUM AJUNGI SĂ VORBEŞTI LIMBA DUŞMANILOR TĂI ŞI EI
SE MIRĂ şi / îşi iau libertatea de a trage cu puşca / spre peronul gării din
care au alunecat în tablourile lui Adrian Ghenie ” – cf. Toate drumurile încep la Ierusalim, p.
79. Şi Mesagerul o porneşte „spre
alte zări”, „în mintea lui îngheaţă mesajul / pe care-l
poartă mai departe spre alt imperiu”... – cf. O nouă iertare, p. 45.
...Moartea nu are Drum. De ce ?
- din două motive straşnice :
1-ciocnirea lui Thanatos de EROS, „zeu dinainte de toţi zeii” (Hesiod, Theogonia, p. 6), Cel dinaintea Începutului Lumii (şi care se
va înfăţişa şi la Judecata de după lume!), în faţa căruia Moartea, de fiecare
dată, cedează şi...se transfigurează,
absolut siderant, pentru neiniţiaţi în Misterele
eleusine: „Te iubesc la fel de la începutul lumii” – şi : „Apoi
moartea s-a relaxat, a scos picioarele pe fereastră/ şi a zâmbit la noi...”
– pentru că FEMEII i s-a
încredinţat, de către Dumnezeu-HRISTOS,
misiunea SOTERIOLOGICO-DEMIURGICĂ (sau :
RE-DEMIURGICĂ!)...misiunea de a „<<înmulţi PÂINILE>>, CUVINTELE LUMI-CHIPURI-MITURI” („femeia cu o mie de trupuri, cu o mie de
legende,/ toate proaspete, aburind de cuvinte, / abia scoase din piatra
zdrobită de piciorul grădinarului, în dimineaţa/ aceea în care am înţeles/ ce
singurătate este naşterea ŞI CE ABSENŢĂ ESTE IUBIREA” – cf. Femeia cu o mie de trupuri, p. 15) - iar,
în definitiv :
2-„MOARTEA
E DOAR O AFACERE PENTRU BANCHERI, MISOGINI ŞI EGOIŞTI”, adică...”ANTIHRIŞTI”!
Căci Iisus Hristos este IUBIRE-DE-FACERE
(„livrează
lumea într-un univers paralel”) - cf. Moartea a scos picioarele pe fereastră. Şi...”se pare că trecuse Iisus pe acolo
/ pentru că unii înviau în urma lui...”.
Şi, iată cum o teorie străveche,
negată, la un moment dat... - ...devine,
acum, normalitate şi „leac”
împotriva „morţii” (...devenită, din
„realitatea
cea mai înspăimântătoare” – o simplă NOŢIUNE...): Teoria „UNIVERSURILOR
PARALELE”...INFINITE!!!
DEMIURGIA, dar, simultan
(logic!), şi VIAŢA – devin...infinite, întru Veşnica Re-Înviere.
Evident, în ipostaze schimbate, perpetuu dinamice...
Afară de iresponsabilii, care împrăştie lepra EGOISMULUI/INDIFERENTISMULUI
CRIMINAL – pentru care este „rezervat” un NEANT cât se poate de REAL
: ŞTERGEREA DIN PLANUL COSMICO-DIVIN...
E ca şi cum n-ai fi existat nicicând-niciunde...!
...Forţa CUVÂNTULUI este Forţa Poetului. Ştim că, fără Cuvânt, fără „ghiers”
de „GHITARĂ-POEZIE”
(„un
om cu o ghitară ţine albul deasupra zăpezilor, pentru a nu se ridica la cer...”
– cf. Breaking news pentru absenţi,
p. 11), ori fără de PIAN-POEZIE, nu se împlineşte MINUNEA VIEŢII...şi, dacă nu ni se revelează MINUNEA VIEŢII, dacă nici Cuvântul
Orfic al GHITAREI nu „ţine albul deasupra zăpezilor”, apoi
încep să năvălească, din bezne, de sub Pământ, ÎMPOTRIVA Cerului, monştrii de carton (dar extrem de credibili!) ai
Morţii...dar şi viscolele NEANTULUI REAL
: „Aştept
să aşezi sub gutui PIANUL şi fulgi mari să atingă în cădere / CLAPELE ALBE,
CLAPELE NEGRE” (cf. Toamnă
barbară, p. 51), sau : „Îmi faci în ciudă, eşti mai tânără, iar ai
făcut o minune, / şi-mi vorbeşti de PIANELE uitate pe ierburi crude, / a venit
toamna” (cf. Pianele şi toamna,
p. 29).
CUVÂNTUL, vorba lui Esop, „sparge
cetăţi”, dar „cuvântul lui Dismas îl re-îndumnezeieşte, ÎN
ULTIMA CLIPĂ, pre
acest fost tâlhar şi pocăit ucigaş”. Cartea lui CONSTANTIN STANCU începe, cum e şi firesc, pentru un autentic Poet,
cu EMINESCU ŞI FORŢA CUVÂNTULUI (..a
sa şi a urmaşilor săi, întru ORFISM!)
– atrăgând atenţia că Poetul este urât
de către cei...urâţi, tocmai pentru
funcţia lui taumaturgo-cristică...cea care SCADE PROFITUL „bancherilor, misoginilor, egoiştilor”...
- ”cultivatorii”
şi propovăduitorii Morţii...Calpe :
„(...) Atât vă mai zic: / Nu pe voi vă
urăşte lumea, nici pe Eminescu,/ Sunteţi cu toţii mărci industriale precum
numele sfinţilor / din zilele de pe urmă./ Lumea urăşte pe FABRICANTUL DE
CUVINTE, / PE ANGROSISTUL DE VORBE, pe
agentul de vânzări,/ pe VINDECĂTORUL care are o ambulanţă,/ plină cu
acele cuvinte de lux, cu diacritice” – cf. Biopoeme crescute lent, p. 7.
Vindecă-te, daco-valahule, prin
întoarcerea la CERUL HRISTIC („Am
înţeles că trecuse Iisus pe acolo” – cf. Moartea a scos picioarele pe fereastră, p. 75)...sau la CERUL KOGAIONIC („vârful lor a fost KOGAIONON
– cf. Sărbătorile fixe, p. 25) - ...TOTUNA!
RE-AMINTIŢI-VĂ...PE VOI ÎNŞIVĂ...VISELE VOASTRE MONTANO-PARADISIACE
(...GOLGOTA-DE-DUPĂ-GOLGOTA...sau KOGAIONUL...) - pe care numai UITAREA VOASTRĂ
DELĂSĂTOR-IRESPONSABILĂ le-a zdrenţuit şi prăbuşit în derizoriu, în banalitate
oarbă şi-n umilitor...în NEANT... -
...urmând, fireşte, „plata şi răsplata” - CATASTROFALUL
„INTUIBIL”...după
ce a fost chiar şi „VIZIONAR” (deci, de gloate uitat
şi nerecunoscut...devenit, acum, o „mică
surpriză
sacră”...şi nu prea plăcută...de care „te sperii şi ţipi”!): „Privesc
MUNŢII, sunt aproape de mine, / nereal de aproape, MĂ SPERII ŞI ŢIP, vârful lor
a fost KOGAIONON / şi se zăresc toate aripile căzute cândva peste stâncile /
călcate de copitele caprelor negre în zori / când oamenii au vise pe care / nu
reuşesc să şi le reamintească”... – cf. Sărbătorile fixe, p. 25.
...Ce-aş putea eu a vă mai
zicere, acum, întru încheierea gloselor de mai sus ?
Doar atât : „IUBIŢI
ŞI ASCULTAŢI POETUL PYTHIAC! - CĂCI,
ÎNTRU HRISTOS, PE PĂMÂNT, DOAR EL, POETUL,
A MAI RĂMAS CU FUNCŢIE MÂNTUITOR-LECUITOARE ŞI ANAMNEZICĂ ! IAR PRE ACESTA DINTRE FIII LUI EMINESCU, PRE CONSTANTIN
STANCU - MAI CU OSEBIRE!”
prof. dr. Adrian Botez
[1] -Constantin Stancu, Breaking news pentru absenţi,
Editura Pim, Iaşi, 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu