marți, 5 martie 2019

MERELE DE AUR -Restituire- Ioan Miclău-Gepianu





MERELE  DE  AUR
-Restituire-



~*~

Lumină, culoare și cânt,
se întruchipară-n Cuvânt –
Izvor cel aduce pe Om
ca să fie:
făclie vieții,
gândire,
iubire,
în final Poezie!

Porni dar Prâslea Voinicul,
să caute merele de-aur;
drum lung călcase cu dor
să afle grădina
Esperidelor,
legendarelor zâne;
alături veni Ispirescu
Scriindu-i Povestea!

Veniră titanii, Atlas
cu globul pe umerii tari –
Hercule, Pontarii,
Bucegi-Apusenii,
cu toții
ca frați,
deschiseră calea
prin tineri Carpați!

Vestitele mere de aur,
fost-au găsite,
la toți dăruite,
celor din deal și din vale;
Oierilor daci de la stâne,
Căci merele
astea-s numite,
și azi:
Cuvintele limbii române!


~*~

Ioan Miclău-Gepianu
3/5/2019












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu