SONETOTERAPIE 121
-text și interpretarea autorului-
ZEU SAU MURITOR
~*~
Tu
cel ce cauţi taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Şi năzuieşti spre-adâncile monade
Spune-mi cinstit: ascunzi sub pleoape
milă?
Tu cel ce-ntinzi necercetate nade
Pe luciul apei, curgere fragilă,
Şi-ţi treci fiinţa rece şi debilă
Prin ochiul gol al vastelor năvoade
Tu ce-mblânzeşti sălbatice feline
Cu-n singur fir de iarbă din ogor
Şi vrei să strângi nădejdile
ciorchine
În duhul frunţii, vag şi temător,
Răspunde-mi, frate, sincer fii cu
tine
Eşti zeu de-acum sau eşti tot
muritor?
~*~
("Tăcerea Clipei, Sonete
1", Arania, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 122
- text și interpretarea autorului -
PRINTRE GRĂDINI ARZÂND
~*~
Printre grădini arzând îmi port
povara,
Ferind-o de a iederei dogoare.
Săgeţi de foc se-mplântă în picioare
Din arc de greieri ce-au sfărmat
vioara.
Zvârlit pe umeri, rugul de răcoare
Şi-a-nfipt în carnea tăbăcită gheara.
Îmi picură pe-un colţ de geană seara,
Când fructele au devenit amare.
Prin sângele de zmeură vegherea
Roteşte-n tâmplă timpul ca un fus.
Mi-au smuls din piept uimirile
puterea
Şi m-au târât smintite-ntr-un apus.
Prelungi bejenii adâncesc durerea
Acelor vremuri ce-n etern s-au dus.
~*~
("Tăcerea clipei, Sonete
1", Arania, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 123
-text și interpretarea autorului-
SALCIE PLECATĂ
~*~
Sunt între oameni salcie plecată,
Trunchi fără vlagă aşteptând tăierea.
S-a prefăcut în fiere acră mierea
Şi în ocară vorba măsurată.
Poverile mi-au biruit puterea,
Prea multe valuri m-au supus deodată.
Nădejdea e-n uitare preschimbată
Şi-n vifor slut se pierde adierea.
O clipă doar de-aş întrerupe gândul
Acestor spaime ce te fac să cazi,
Ca să mai dau o şansă pentru blândul
Zefir pornit în taină printre brazi,
Aş zăbovi senin să-mi vină rândul,
Mi-aş aminti de mine, cel de azi.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 124
-text și interpretarea autorului-
ÎN UMBRA ZILEI
~*~
În umbra zilei aripa se-mplântă
Şi-acoperă uimirile cu pana.
Un strigăt stins îmi sfredeleşte rana
Iubirilor ce nu mă mai frământă.
Lumina stinsă-şi leapădă sutana
Pe cumpăna ce-n lacrimă se-avântă.
Talaz fugar pe mal se ia la trântă
Cu liniştea ce-mi pustieşte dana.
În iarbă-ngenunchez şi-mi cer iertare
Cărărilor ce le-am urcat pieptiş.
Un fir de iarbă-nfige în uitare
O sabie cu-nsângerat tăiş
Şi pasărea rămasă-n aşteptare
Îmi tăinuieşte-adâncul din frunziş.
~*~
(2004 - sonet nepublicat în volum)
Adrian Munteanu
SONETOTERAPIE 125
-text și interpretarea autorului-
BRAȘOV - Biserica Neagră (1)
~*~
În lespezi ample mai pulsează viaţa
Şi dangătul cel măsurat de ceasuri.
Gravând fragila clipă de taifasuri
Din turn se scurge în vecie ceaţa.
Ce austeră linişte în glasuri!
Iar orga sfarmă-n cioburi dimineața
Și-mparte-n strane, măsurat, povața
De-a fi de veghe în târzii popasuri.
Bing-bang de veacuri, un torent în
sânge.
Ascult și tac. Tumultul revărsat
Pe ziduri reci într-un târziu se
frânge.
Cu taina-n jur am devenit bărbat.
În mine veacu-nfiorat mai plânge,
Din ieri spre azi ecouri vii răzbat.
~*~
("Ferestre în Cetate, Sonete
4", Arania, 2008)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 126
-text și interpretarea autorului-
MAMA ETERNĂ
la nașterea nepotului
meu Luca Adrian Munteanu
~*~
Mama Eternă nu e o femeie,
Ci albul văl trasând în duhuri cute,
Pătruns în seva rănilor tăcute,
Din cuget pur, în căile lactee.
Zeiţa lumii suie-n volburi mute
Şi ne deschide cu fierbinte cheie
Hotar sublim cuprins într-o idee,
Statornic pisc înconjurat de ciute.
Şarpe de foc, arzândă-nsinuare,
Prin venele din trup împătimit,
Poartă un prunc, sublimă desfătare,
În iubitoare braţe adormit.
Prin mine-l port şi nu e de vânzare,
Copil etern, suav şi primenit.
~*~
( 2016 - sonet nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 127
-text și interpretarea autorului-
CÂND SĂ PARCHEZ ÎN FAȚA CASEI MELE
antisonet 2
~*~
Când să parchez în faţa casei mele,
Văd locul ocupat şi nu m-ajută
Privirea calmă. Intru în derută.
A fost o zi cu-o sută de belele.
Vine vecinul, cel bolnav de gută.
- A cui e rabla? zic, pornit pe rele.
Simt că mă ia pe loc cu ameţele.
- Sunt musafiri la numărul o sută.
- Şi chiar la mine s-au găsit să
steie,
Să nu-mi pot pune roata lângă scări?
- Câte bordeie-atâtea obicee!
Îmi vin în cap o mie de-ntrebări.
Din portbagaj apuc nervos o cheie....
Doi sturzi în pom se ţin în
dezmierdări.
~*~
("Casa fără ziduri, Sonete
2", Arania, 2006)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 128
-text și interpretarea autorului-
ÎNVIEREA SEMINȚELOR
~*~
Ce-ar fi lumina într-un câmp de rouă,
Străpuns de raza ce-l binecuvântă,
Fără un greier tainic ce ne cântă
Sonata brumei pe o strună nouă?
Ar fi un râu cu val ce se frământă
În prăvăliri de maluri amândouă,
Un cer din care prea adesea plouă
Cu răzvrătiri ce-n cuget se împlântă.
Am să cobor scânteia-n bezna serii,
Să-nvingă umbra într-un alt liman,
Să-nchin o cupă plină învierii
Seminţelor ce s-au pierdut în lan,
Ca să înfrângă stavila durerii
Rotundul timp ce nu s-a scurs în van.
~*~
(2005 - sonet nepublicat în volum)
ADRIAN MUNTEANU
https://youtu.be/cqbn7q-EwVQ
SONETOTERAPIE 129
-text și interpretarea autorului-
RĂSCOALA CLIPEI
~*~
Sub clopotul zidirilor rămase
Se pierde urma mânjilor din stele.
Mă arde roua zilei prin obiele
Şi lenea vorbei mi-a pătruns în oase.
S-au spart băşici de patimă sub piele
Şi mi-am zdrelit picioru-n stânci
tăioase,
Tot încercând să ocolesc angoase
Ce mi-au legat simţirea în atele.
Surpat de tot sub schele dărâmate,
Un cal îşi plânge aripile vii
Ce nu mai zboară. Îmi era ca frate.
Au sângerat amiezile pustii.
Răscoala clipei timpul ritmic bate
Până în miezul orelor târzii.
~*~
("Tăcerea clipei, Sonete
1", Arania, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
SONETOTERAPIE 130
-text și interpretarea autorului-
NU MAI EȘTI!
~*~
Călcam pe iarba de sărut nebună.
Sclipea zăpada-n suflete, uşoară.
Ploua tihnit şi grav în câte-o vară,
Cânta un greier tainic pe o strună.
Mă scuturam de frunza ce-o să moară.
Se pregătea lumina să apună.
Un rug suav se înălţa spre lună
Şi-n trup uitarea începea să doară.
Din struguri mustul se scurgea pe
dale
Şi floarea-n glastră născocea
poveşti.
Scâncea o ciută în păduri de jale,
Tânjea mirarea stinsă în fereşti,
Dansau pe jarul clipelor vestale,
Dar tu, iubito-n toate nu mai eşti.
~*~
("Tăcerea clipei, Sonete
1", Arania, 2005)
ADRIAN MUNTEANU
O
scrisoare de dragoste adresată vieţii – Gabriel Garcia Marquez
“Dacă
Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sînt decît o păpuşă de cîrpă şi mi-ar
oferi în dar o bucăţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ce gîndesc, deşi
în definitiv aş putea să gîndesc tot ce spun.
Aş
da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curînd
pentru ceea ce ele semnifică.
Aş
dormi mai puţin şi aş încerca să visez mai mult, de-abia acum înţeleg că pentru
fiecare minut în care închidem ochii pierdem şaizeci de secunde de lumină.
Aş
merge în timp ce alţii ar sta pe loc, aş rămîne treaz în timp ce toţi ceilalţi
ar dormi.
Aş
asculta în timp ce alţii ar vorbi şi, doamne, cum m-aş bucura de savoarea unei
îngheţate de ciocolată!
Dacă
Dumnezeu m-ar omeni cu o fărîmă de viaţă, m-aş împinge de la spate în bătaia
soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci şi sufletul.
Doamne,
dacă eu aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe un cub de gheaţă şi aş aştepta ca
soarele să-l topească.
Aş
picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti şi o serenadă
de Serrat pe care aş oferi-o Lunii.
Aş
uda trandafirii cu lacrimile mele ca să pot simţi durerea spinilor şi sărutul
de culoarea cărnii al petalelor proaspete.
Doamne,
dacă aş putea primi o fărîmă de viaţă… N-aş lăsa să treacă nici măcar o zi fără
să le spun oamenilor ce iubesc, că îi iubesc.
Aş
convinge fiecare femeie şi fiecare bărbat că la ei ţin cel mai mult şi aş trăi
îndrăgostit de iubire.
Bărbaţilor
le-aş dovedi cît de mult greşesc atunci cînd cred că nu trebuie să se mai îndrăgostească
atunci cînd îmbătrînesc, fără să ştie că ei îmbătrînesc tocmai pentru că
încetează a se mai îndrăgosti.
Unui
copil i-aş face cadou o pereche de aripi, dar l-aş lăsa să înveţe singur a
zbura. Pe cei bătrîni i-aş învăţa că moartea nu vine o dată cu vîrsta, ci o
dată cu uitarea.
În
fond, şi eu am învăţat de la oameni atîtea lucruri…
Am
învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vîrful unui munte, fără să ştie că
adevărata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vîrf.
Am
învăţat că ori de cîte ori un nou născut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima
oară, degetul mare al tatălui său, îl ţine strîns pentru totdeauna.
Am
învăţat că doar un om are dreptul să se mire cînd vede un om căzut, dar de fapt
ar trebui să întindă mîna să-l ajute să se ridice.
Am învăţat aşa de multe
lucruri, deşi, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindcă atunci
cînd mă vor pune la păstrare în acea cutie eu voi fi murit deja.”
Şi
toate astea, AZI, pentru că mâine poate fi prea târziu!
În
încheierea scrisorii găsesc cîteva cuvinte din William James, un psiholog:
“Viaţa nu poate să îmi
ofere bucurii şi pace, ţine doar de mine să le doresc. În schimb viaţa îmi dă
timp şi spaţiu – ţine doar de mine să le umplu cu ce doresc.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu