DAN SALAPA - DE CE M-AI ADMIRA, DESCIFRÂNDU-MĂ?

DE CE M-AI ADMIRA, DESCIFRÂNDU-MĂ?

(Prelucrare de Dan Şalapa după un fragment din "Mere Pădurețe", capitolul 31-nesortate din ceaunelul literar a lui Dumnezeu" de Pavel Rătundeanu-Ferghete)

~*~

Ca o floare a Soarelui,

om în rază luminat,

sunt dus-întors către Soare, ca să beu câte-o pălincă,

o limbă străină,

înhămând ziua luminoasă la Părăul Mărului,

pe Valea Osoiului,

cu mere pădurețe, cu naturalețe de frumusețe

ori pe Dos, la Nadă,

trestie gânditoare,

cu tandrețe,

cu făptul împlinit,

cântecul celui mai iubit,

cu unealta lovită de ciont-Domn Savaot, şi zdrobită, în minunat de muncă cinstită, pană mândră în clopul cui cinstea

o poate purta,

nemurit în zâmbet de fluierul-caval național,

şi de os,

ca Iancu, nesmuls din har, din rădăcina de stejar

ținând de coarnele plugului,

binele pe altarul Soarelui,

cu țugul limpede

al izvorului răcoros

ca să nu mi se gate zilele,

în eco-sănătos

de bio-Hristos,

iubire-pâine-liturghie,

trasă în taină

şi cină de lumină divină îmulțită-n mâine,

să ne rupă pe tăți,

în dreptul de a candida iubire,

cu înviere la fericire,

că pe Arcă,

n-am fost tot timpul temelie,

simetrie,

piatră de biserică,

că-n omeneasca ecuație, n-am avut timpul inspirație

×

Sunt atât şi atâtea de admirat,

de ce m-ai admira, descifrându-mă?

~*~

DAN SALAPA