Alegeri în America -
între naţiune, imperiu şi contrarevoluţia barbariei
Petru Romoşan
19 Iulie 2020
Americanii,
spre deosebire de unele naţiuni europene şi ele foste imperii, au prostul
obicei să-şi asasineze preşedinţii sau să încerce destituirea lor (impeachment)
în timpul mandatului. Au fost asasinaţi: Abraham Lincoln (în 1865), James
Garfield (în 1881), William McKinley (în 1901) şi John F. Kennedy (în 1963).
S-a încercat destituirea prin procedura de impeachment cu Andrew Johnson (în
1868), Bill Clinton (în 1998) şi, recent, Donald Trump (în 2019). Richard Nixon
a demisionat în 1974 ca să evite impeachment-ul. Nici un preşedinte american
n-a murit de moarte naturală în timpul mandatului său.
Alegerile
din noiembrie 2016 nu au reuşit să dea Americii un preşedinte acceptat de toată
lumea. Mulţi dintre suporterii lui Hillary Clinton, activiştii şi liderii
Partidului Democrat nu au recunoscut şi nu recunosc nici astăzi, la aproape
patru ani, victoria lui Donald Trump, magnat imobiliar, producător şi vedetă de
televiziune. Trump nu a fost recunoscut timp de aproape patru ani ca adevăratul
preşedinte al S.U.A. nici de media mainstream - „Washington Post”, „New York
Times”, C.N.N., A.B.C., M.S.N.B.C. etc. - şi nici de o parte importantă a
reţelelor sociale. A fost, în schimb, susţinut de Fox News, cea mai puternică
televiziune din America.
Nici Wall
Street-ul, Silicon Valley, GAFAM (Google, Apple, Facebook, Amazon, Microsoft),
giganţii tehnologici care sunt azi coloana vertebrală a S.U.A., Hollywood-ul,
pe lângă sponsorii Partidului Democrat, miliardarii oligarhi susţinători ai
clanului Clinton, ai lui Barack Obama nu şi l-au însuşit pe Donald Trump ca
preşedinte legitim. Nici Partidul Republican, pentru care până la urmă Trump a
candidat, nu a fost în întregime convins că acesta este preşedintele său.
Alegerea lui Trump de la finele anului 2016, neaşteptată, surprinzătoare,
împotriva establishment-ului imperial de mult constituit, a bulversat probabil
ireversibil America. Alegerea de altfel celebrului Donald Trump contra favoritei
absolute Hillary Clinton, după ce Trump îi umilise grav pe contracandidaţii săi
în alegerile primare, baroni de drept ai Partidului Republican (printre care
Jeb Bush, Ted Cruz, Marco Rubio), a fost începutul haosului în care se găseşte
America de peste trei ani, până la „revoluţia culturală” (de fapt, o
contrarevoluţie a barbariei) în curs. O revoluţie culturală de culoare în care
sunt net majoritari albii...
În aproape
patru ani de trumpism, imperiul american a fost zguduit din temelii. Fără să renunţe
la dominaţia mondială, deşi nu a mai declanşat până acum nici un nou război
major, cu excepţia, poate, a amestecului în Siria şi Libia, preşedintele Donald
Trump s-a declarat partizanul lui „America First”. Sloganul „America First” a
fost imediat contrazis de sloganul „Make America Great Again!”, adică acelaşi
imperiu dominant şi dominator, în vreme ce a susţinut suveranismul,
protecţionismul, naţiunea. Dar Donald Trump nu s-a oprit la un paradox sau o
contradicţie. Le-a înmulţit în toate direcţiile cu o energie ieşită din comun.
Mai ales în relaţiile cu principalul său partener şi concurent economic, China.
Dar, foarte recent, a atacat şi Germania şi Franţa, laolaltă cu U.E., pentru
taxele normale instituite de acestea pentru G.A.F.A.M.
Cu toate că
nu va recunoaşte niciodată, America îi datorează Chinei perpetuarea puterii
sale economice globale din ultimii 20-30 de ani. Tot aşa cum America le-a
datorat mare parte din dezvoltarea şi creşterea sa după 1945 protectoratelor
sale (Germania, Japonia, Italia) şi Coreei de Sud după Războiul Coreei de la
începutul anilor ’50. Atâta doar că fostele protectorate au reuşit treptat să
se elibereze de ocupaţia „protectoare” americană, iar China a făcut, cu preţul
unui efort colosal al poporului chinez, cel mai mare şi mai rapid transfer de
tehnologie din istorie, mai ales noile tehnologii, şi a devenit cea mai
industrializată ţară, „uzina lumii”, astăzi inconturnabilă.
Românii, cei
mai mulţi, populaţia tăcută, s-au bucurat sincer la alegerea lui Donald Trump
în 2016. Pentru că o detestau la fel de sincer pe Hillary Clinton, cea care
conducea Departamentul de Stat (Ministerul de Externe) în timpul preşedintelui
Barack Obama şi l-a menţinut la Cotroceni pe Traian Băsescu împotriva unui
referendum popular pierdut categoric de preşedintele impostor-marionetă. E
adevărat că în 2012 pe Traian Băsescu l-a menţinut în funcţie şi cancelarul
german, Angela Merkel, şi astfel, Băsescu şi România au devenit slugă la doi
stăpâni. Mai târziu, acelaşi Băsescu, cel menţinut în funcţie împotriva votului
popular, încă din februarie 2014 (aşa s-a spus atunci), împreună cu Noua
Securitate (Florian Coldea), cu expertul în neant Vasile Dâncu şi
reprezentantul deep state-ului american la Bucureşti, ne-a potcovit cu Klaus
Iohannis care-i garantează imunitatea celebrului Petrov. Cu toată echipa lui
„globalistă”, antisuveranistă, de la Eduard Hellvig, Emil Hurezeanu, Rareş
Bogdan, la Sandra Pralong, Mădălina Dobrovolschi, Ludovic Orban, Lucian
Pahonţu, Raluca Turcan etc.
Aproape
toate pericolele pentru America vin din interior. Primul mare pericol este cel
al secesiunii. Ruptura de azi dintre democraţi şi republicani, cu state
democrate, albastre, şi state republicane, roşii, e aproape paroxistică. Dacă
va fi ales preşedinte Donald Trump, democraţii pot face secesiune, şi invers,
dacă vor câştiga democraţii, „progresiştii” (neocomunişti, de fapt),
neomarxiştii, statele republicane, sub presiunea evangheliştilor, a
fundamentaliştilor, ar putea să nu mai răspundă la comenzile federale. Datoria
de peste 28.000 de miliarde de dolari e un alt pericol abisal. Mai poate fi
onorată această datorie? E greu de crezut. Poate doar prin tipărire de bancnote
fără acoperire, prin care datoria e pusă în spinarea tuturor, inclusiv a
partenerilor economici, China, de exemplu, creditor major al S.U.A. Criza
Covidului, oricum ai judeca-o, criza economică deja în desfăşurare, politica
financiară turbulentă, şomajul de masă, instabilitatea socială, conflictele
identitare agravate şi războiul politic intern exacerbat de anul electoral se
constituie în acceleratori ai haosului.
Aflată la
„răspântia imperiilor”, România, de pe vremea Daciei, a fost mereu călcată de
imperii, începând cu cel Roman şi continuând cu Imperiul Bizantin, „mileniul
tăcut” al românilor, când, de fapt, făcea parte integrantă, liber consimţită,
din imperiul cu capitala la Constantinopol. Au venit apoi Imperiul Otoman, cel
Habsburgic în Transilvania, Imperiul Ţarist şi apoi cel sovietic după cel de-Al
Doilea Război Mondial. După anul 2000 au sosit să ne „elibereze”, „au cerut
pământ şi apă”, imperiul european, condus de Germania, U.E., şi cel american,
N.A.T.O.
Alegerile
americane din noiembrie 2020 sunt de o importanţă crucială pentru România, aşa
cum sunt, de altfel, şi pentru Germania, pentru Polonia şi pentru U.E. în
general, pentru Asia, unde s-a mutat centrul de greutate economică al lumii, şi
pentru America de Sud. Ele sunt însă, poate, mai puţin importante pentru
americanii de acasă (cum ar putea Donald Trump sau Joe Biden, republicanii sau
democraţii, să influenţeze marea criză?!) şi pentru cei mai apropiaţi aliaţi ai
Americii (Marea Britanie, Canada, Australia şi Noua Zeelandă). Pentru că foarte
mulţi specialişti citesc în evoluţia recentă a Americii o foarte probabilă
cotitură istorică pentru toată planeta.
Aranjament grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu