Ce nu ne spune oficial
Istoria Literaturii Române
Articol scris de: Al
Florin Țene
18 iul. 2020
Ce nu ne spune oficial Istoria
Literaturii Române
Motto:”Cărțile sunt felul oamenilor de a
avea aripi ca îngerii. “
Andrei Pleșu
Se spune că
dacă spui adevărul, ești pe jumătate iertat. sau adevărul este lumina
conştiinţei noastre, atunci , se pune întrebarea de ce acei istorici literari
care au scris istoriile literaturii române nu au mers până la capăt cu adevărul
despre scriitori? Unde este lumina conștiinței lor? Nu au conștiință? Ei n-au
cunoscut că atunci când minciuna ne uneşte, adevărul ne desparte?
Aceste
întrebări retorice mă urmăresc și încerc, în rândurile ce urmează, să dau vălul
neadevărului la o parte și să îndrept fascicolul de lumină asupra unor portrete
de scriitori, ale căror riduri au fost
ascunse de istoriile literaturii noastre.
Vasile Alecsandri scria la moartea iubitei sale Elena
Negri: “Tu, care ești pierdută în neagra veșniciei,/Stea dulce și iubită a
sufletului meu “. Scrisorile rămase, mă fac să confirm că între cei doi a fost
o iubire la prima vedere.Au făcut, chiar, planuri de căsătorie, dar tuberculoza
a tinerei feme ii-a împiedicat să se căsătorească. În Veneția, unde Elena se
dusese în urma recomandării medicilor, iubirea dintre cei doi se aprinsese în
lungi nopți de dragoste.
Starea
sănătății Elenei agravându-se, fratele ei Costache Negri și Alecsandri au luat
hotărârea s-o aducă în acasă, în Moldova. Astfel a fost urcată pe un vapor, dar
tânăra femeie moare în timpul călătoriei în brațele poetului.
După 12 ani
de la trecerea în eternitate a Elenei Negri, iubita lui Alecsandri, acesta,
chiar dacă era căsătorit cu o altă femeie, și convins că Elena i-a fost ursita,
scrie poezia”Ursita mea “, semnul unei mari iubiri pierdute:
„Într-un castel, departe,
Din ceruri avui parte
Să văd un îngerel.
Mult trist era castelul!
Mult vesel îngerelul,
Mult gingaș, tinerel!
Avea cerești blândețe,
Pe frunte-i dulci albețe,
În ochii-i dulce foc,
Ș-o tainică zâmbire,
Ș-un suflet cu iubire,
Ș-o soartă cu noroc.
Eram eu încă june…
Acea scumpă minune
Era ursita mea!
Așa avui eu parte
Într-un castel, departe,
A mă-ntâlni cu ea.
Într-un palat, pe mare,
Într-un oraș, ce pare
Din valuri răsărit,
Departe de-a mea țară,
În urmă văzui iară
Ursita ce-am iubit.
Ș-acolo, fără frică,
Pe Mare-Adriatică
Gondola ne-a primblat,
Și-n leagăn de iubire,
Pierdut în fericire,
Tot sufletul i-am dat!
Pe soare și pe lună.
Cu mine împreună
A fost ursita mea…
Așa avui eu parte,
Într-un palat, departe,
A mă iubi cu ea!
*
Iubitu-ne-am în lume,
Plutind pe-a mării spume,
Călcând pe verde plai,
Și, lumii dând uitare,
Cu-o lungă sărutare,
Trecut-am lin prin rai,
Dar într-o noapte lină
O palidă lumină
Se stinse în eter,
Și îngeru-mi cu jale,
Zburând pe-a stelei cale,
Se-ntoarse iar în cer.
Eram atunci pe mare…
În dulcea-i legănare
Muri ursita mea!
Așa avui eu parte
A sta în veci departe
Ș-a plânge după ea!
1859, Malta
Ion Creangă care a trăit între anii 1837-1889,
era înalt, avea 1, 91 m, încă subțirel, având fața prelungă împodobită cu o
mustață fină și bărbuță îngrijită, tunsă cu grijă, avea ochii pătrunzători și
sprâncene stufoase. Era jovial și puțin șiret. În 1859 își găsește soață într-o
fetiță de numai 15 ani, era fata cea mare a părintelui Grigoriu de la biserica
“Patruzeci de Sfinți “ din Iași. După un an de la nuntă se naște un băiat pe
care l-au botezat Constantin. În 1867 soția îl părăsește pentru faptul că
Scriitorul o bătea, Creangă fiind adeptul ideii că “femeia nebătută e ca
moartea neferecată. “Acesta a fost exclus din învățământ și catarisit, alungat din
rândul clerului, pentru că a împușcat păsări de pe turla bisericii.
În această
situație ingrate, Creangă primește aprobarea de a deschide un debit de tutun pe
strada Primăriei din Iași, pe care mai târziu îl administrează fratele său
Zahei.
La 48 de ani,
din 1885, trăiește cu maica Evghenia Costache, “tânără și sprințară “. Din
idila lor de dragoste s-a născut un băiat, botezat Valeriu, care a trait doar
15 ani.
În 1889 de
Anul Nou Ion Creangă moare, în tutungeria sa, răpus de epilepsie și de
tristețea ce-l măcina după moartea prietenului său Mihai Eminescu. Boala
epileptic a moștenit-o de la mama sa, boală care i-a dat bătăi de cap în
ultimii ani de viață când bea.
Alexandru Odobescu o minte strălucită a secolului XIX
s-a îndrăgostit de o femeie cu 30 de ani mai tânără de cât el, care avea 60 de
ani, în perioada când ajunsese cunoscut ca scriitor, arheolog, om politic și
membru plin al Academiei Române. Soția sa observând acest lucru îi propune
amantei să se căsătorească cu Odobescu, dar această tânără femeie refuză,
respingând propunerea.Bolnav de gută, Odobescu dezamăgit de viață se sinucide
cu o supradoză de morfină.
Duiliu Zamfirescu autorul romanelor de succes”Viața la
țară”, ” Tănase Scatiu”, ”În război”, ” Întreptări” și ”Anna”, în tinerețe a fost un mare cuceritor, un
dendi urmărit de multe femei, fiind privit cu mult interes. La început a fost
avocet și ziarist, apoi a intrat în diplomație, fiind numit secretar de legație
la Roma timp de 18 ani.Aici se căsătorește cu italianca Henriette Allievi cu
care are trei copii.Puțini cunosc faptul că Duiliu Zamfirescu a fost un bun
spadasin, fiind poreclit Aurelis Superbus. Acesta a avut cinci dueluri din
diferite motive și neînțelegeri. În acest domeniu a fost moștenit de fiul său
Lazăr care în urma unui duel a murit la numai 25 de ani.
Șt.O Iosif care a trait între anii 1875-1913 a fost un poet de
succes, fiind un părbat frumos, considerat de lumea scriitoricească urmașul lui
Eminescu.O perioadă lucrează la Biblioteca Fundației Regale, perioadă în care o
cunoaște pe studenta Natalia Negru. În 1904 se căsătoresc și au o fetiță
Corina. Natalia este dezamăgită de mariajul cu visătorul Iosif. Trăiau în
sărăcie, în mizerie și în lipsă de higenă. Nu-i plăcea lui Natalia viața lui de
boem.
Poetul
Dimitrie Anghel, prietenul de nedespărțit al lui Iosif cu care au scris
împreună sub pseudonimul A. Mirea un volum de poezii,intitulat”Caleidoscopul
lui A.Mirea “ în 1908, îi face curte Nataliei, devenind amanți. În 1911 familia
Iosif divorțează.Bolnav de sifilis și alcolic fiind, Iosif moare în 1913 la
numai 38 de ani în urma unei crize cerebrale. Moartea lui provoacă un șoc în
lumea românească.A publicat cărțile:Versuri (1897),Patriarhale (1901),Romanțe
din Heine (1901),Poezii (1902),Din zile mari (1905), Credințe (1905), Cântece
(1912).Cântec de primăvară.
Dimitrie Anghel născut în 1872 a fost supranumit de
critici”poetul florilor “, fiindcă îm 1905 a scris și publicat volumul “În
grădină “. A fost cel mai bun prieten al lui Șt.O Iosif, căruia i-a luat
nevasta.S-a căsătorit cu Natalia Negru în 1911, după ce aceasta a divorțat de
St.O Iosif.Acest mariaj a creat în jurul celor doi soți o atmosferă ostilă în
rândul societății și mai ales de
scriitori.După căsătorie între cei doi se naște sentimental geloziei. Natalia
Negru amenințându-l pe Anghel că divorțează, acesta scoate pistolul și
trage.Glonțul ricoșează și o lovește pe femeie. Poetul văzând mult sânge,
crezând că a omorât-o, îți fisează țeava pistolului în dreptul inimii și se
sinucide.Moare la spital în noiembrie 1914.Natalia își revine, rana fiind
superficială. A debutat editorial cu Traduceri din Paul Verlaine în 1903. În
1905 a publicat volumul de versuri În grădină, urmat, în 1909, de Fantazii.
Între timp au apărut operele scrise de D. Anghel în colaborare cu Ștefan O.
Iosif: Legenda funigeilor (poem dramatic, 1907), Cometa (comedie, 1908, 1912),
Caleidoscopul lui A. Mirea (1908), Carmen saeculare (poem istoric, 1909), iar
în 1910, Cireșul lui Lucullus (proză). A mai scris și alte volume de proză,
între care amintim doar câteva: Povestea celor necăjiți (1911), Fantome (1911),
Oglinda fermecată (1912), Triumful vieții(1912), Steluța. George Călinescu
scria despre acesta:„Fantezismul poetului este în bună parte o închinare către
feerie, moștenită de la Eminescu, comună epocii și întărită prin anume urmări
ale romantismului și parnasianismului din Occident. Puțină, impopulară, proza
lui D. Anghel este excepțională și revoluționară. Fără ea nu s-ar înțelege
proza de mai târziu a lui T. Arghezi care perfecționează și sistematizează
maniera angheliană.”
Mihai Sadoveanu (n. 6 noiembrie 1880, Pașcani,
Principatele Unite– decedat. 19 octombrie 1961 la Vânători-Neamț, Republica Populară
Română).A fost mason, inițiat la Iași în 1927, folosind acest fapt ca o
afacere, lucru care a nemulțumit masoneria și astfel a fost exclus. În anul
1945 a pactizat cu rușii, publicând articolul “Lumina vine de la răsărit “, în
care își arată obediența față de Iosiv Stalin.Publică romanul “Mitrea Cocor “
în care face apologia împărțirii pămânurilor la țărani și colectivizarea.Fiind
pus președintele Marii Adunări Naționale condamnă la moarte țărani care nu
doresc să se înscrie în întovărășire. A adus nenumărate servii sovieticilor. A
fost medaliat de comuniști, omagiat în timpul vieții, supraonorat, a fost numit
un bun al întregului bloc sovietic. Cărți ce-l compromit: Lumina vine de la
Răsărit, reportaje din URSS (1945), Păuna mică (1948),Mitrea Cocor (1949),
Mărturisiri (1960).
Liviu Rebreanu (1885-1944 ), Liviu Rebreanu s-a
născut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlișua (din fostul comitat Solnoc Dăbâca
– azi județul Bistrița-Năsăud), fiind primul din cei 14 copii ai învățătorului
Vasile Rebreanu și ai Ludovicăi (născută Diuganu). În tinerețe, mama sa
(1865/1945) era pasionată de teatru, fiind considerată „primă diletantă” pe
scena Becleanului de baștină. Ambii părinți constituie modelele familiei
Herdelea care apare în Ion, Răscoala, Gorila, etc.
În anul 1889
familia Rebreanu s-a mutat în comuna Maieru, pe valea Someșului Mare. Potrivit
afirmației scriitorului: În Maieru am trăit cele mai frumoase și mai fericite
zile ale vieții mele. Până ce, când să împlinesc zece ani, a trebuit să merg la
Năsăud, la liceu.
În scrierile
sale de sertar, la început în limba maghiară, și, apoi, în limba română, multe
amintiri din copilărie aduc în prim-plan pe oamenii acestor locuri. Deși
localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu vechiul sat
Prislop, astăzi, suburbie a orașului Năsăud, în care Liviu Rebreanu a locuit
mai târziu), unele episoade din Ion au păstrat cadrul toponimic și onomastic al
Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile
publicate de scriitor).
A început
cursurile școlii primare în 1891. Autorul va rememora această epocă: Cele
dintâi plăceri ale slovei tipărite și ale științei de carte tot în Maieru le-am
avut, în forma primelor lecturi care m-au pasionat, Poveștile ardelenești ale
lui Ion Pop-Reteganul, vreo cinci volume.
A urmat în
anul 1895 două clase la Gimnaziul Grăniceresc din Năsăud. În 1897 s-a
transferat la școala de băieți din Bistrița („Polgári fiu iskola”), cunoscut și
sub numele de Gimnaziul Evanghelic din Bistrița (astăzi Colegiul Național
„Liviu Rebreanu”), unde a urmat încă trei clase.
În anul
1898, îndrăgostit fiind, liceanul de clasa a IV-a, scrie „întâia și ultima
poezie”. Fascinat de o tânără actriță dintr-o trupă ambulantă ungurească
(ingenua trupei, de care m-am îndrăgostit nebunește), scrie un vodevil, în
limba maghiară, după modelul celui văzut. Mai târziu, aflat în Budapesta, a
cultivat, fără succes, acest gen dramatic.
În 1900 a
început să urmeze Școala Reală Superioară de Honvezi din Sopron (Ödenburg, în
nord-vestul Ungariei, lângă granița cu Austria). La sfârșitul anului I a
obținut calificativul „eminent”. Ca și la Gimnaziul din Bistrița, a manifestat
o înclinație deosebită pentru studiul limbilor străine. La Brașov a apărut
povestea Armeanul neguțător și fiul său Gherghel, folclor prelucrat de Vasile
Rebreanu (într-o colecție pentru copii). În 1902, după abateri de la
regulamentul militar al școlii, a fost retrogradat din funcția de chestor. La
sfârșitul celui de-al doilea an de școală, a primit doar distincția simplă. În cel
de-al treilea an a pierdut și distincția simplă, din cauza mediei scăzute la
„purtare”. Din 1903 până în 1906 a urmat Academia militară „Ludoviceum” din
Budapesta (deși s-a simțit atras de medicină, ale cărei cursuri presupuneau
cheltuieli inacceptabile pentru familia lui Rebreanu). Aici, din nou, în primul
an, a primit distincția de eminent..
A scris
următoarele cărți: Proștii (1910), Catastrofa (1921), Norocul (1921), Cuibul
visurilor (1927), Cântecul lebedei (1927), Ițic Ștrul, dezertor (1932),,Ion
(1920), Crăișorul (1929), Răscoala (1933),Gorila (1938), Pădurea spânzuraților
(1922), Adam și Eva (1925), Ciuleandra (1927), Jar (1934).
Liviu
Rebreanu moare la 1 septembrie 1944 la Valea mare, județul Argeș unde avea o
proprietate.Fiind jefuit de un grup de soldați ruși, scriitorul a fost împușcat
de aceștia.Deoarece, deja România era ocupată de Armata Roșie, nu s-a mai putea
publica în acea perioadă adevărata moarte a scriitorului. Oficial, iată cum s-a
scris în Istoria Literaturii: la 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras
în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un
control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la
plămânul drept). La 7 iulie, Rebreanu scria în Jurnal: „Perspective puține de
salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și
bronșita cronică.”
La 1
septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani.
După câteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.
O altă
opinie sugerează că Liviu Rebreanu s-ar fi aflat în seara de 23 august 1944
într-o mașină alături de generalul Manolescu și Rică Georgescu fiind împușcat
de un soldat rus care asigura un baraj.
George Topârceanu
s-a născut in București la data de 20 martie 1886, ca fiu al cojocarului
Gheorghe Topîrceanu și al Paraschivei, țesătoare de covoare la azilul „Doamna
Elena „, amândoi originari din părțile Sibiului.
Începe
școala primară la București intre anii 1893 – 1895 și o continuă pe valea
Topologului, la Șuici, județul Argeș, unde părinții se stabilesc o vreme.
Revine la București și se înscrie la liceul Matei Basarab până în clasa a IV-a,
apoi la Sf. Sava (1898 – 1906). După absolvire intră funcționar la Casa
Bisericii, apoi, ca profesor suplinitor, cu pauze de șomaj și de viață boemă.
În paralel, se înscrie la Facultatea de Drept (1906), pe care o părăsește
pentru cea de Litere, fără a termina studiile..
Prima
încercare literară datează din timpul școlii primare și este primită cu răceală
de colegul mituit cu „o peniță și doi nasturi” pentru a-i folosi de public .
Este poetul
care a scris celebrele parodii după mari poeți.A scris celebra “Baladă a
bășinii”
Ati vazut prea bine ca la consultatii
Doctorii te-ntreaba despre emanatii.
Vor sa stie totul: abundenta, faze,
Unii le zic „vânturi”, altii le zic
„gaze”.
Dar sa nu va mire daca medicina
Studiaza astazi foarte mult „basina”.
Fiindca, biologic, pentru toti e
clar,
A basi e-un lucru foarte necesar.
Toata lumea bese, asta-i axioma
Nu intereseazã sunet sau aroma.
În privinta asta toti sântem la fel
Floarea nobilimii, preoti, printi,
printese,
Papa de la Roma bese si iar bese.
Îns-o chestiune trebuie-nteleasa
Fiecare bese, dar la el acasa!
Fara martori merge, tare sau încet,
Nimeni nu-ti dicteaza sa te besi
discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi sa
sune
Treaba ta, esti liber, poti sa faci
si spume!
Si chiar daca nimeni nu-ti sta
împrejur,
Poti sa besi în lege, pâna pici in
cur.
Eticheta cere, însa, sa fii pudic
Bunul simt pretinde sa nu besi în
public.
Ce-ar fi, bunaoara, s-auzi pe cutare
C-a basit in public doamna
nu-stiu-care
Sau ca domnisoara, profesoara X,
S-a basit în clasa, ieri la 9 fix?
Cum ar fi privite, sau calificate,
Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede fiinte
gratioase?
Ar fi socotite niste basinoase.
Dar ma-ntorc acuma iar la medicina
Sa-ti risti sanatatea pentru o
basina?
Sa n-o lasi sa iasa daca esti în
public,
Fiindca eticheta cere sa fii pudic
În privinta asta sânt pareri mai
multe,
Cine-ar sta pe toate sa le mai
asculte?
Astfel, dupa unii poti sa besi oricât
Dar sa stii la vreme sa le strângi de
gât.
Poti sa fii acelasi om cu demnitate
De le dai tacut drumu-n libertate
Asta-i o parere, una dintr-o mie
Dar morala spune ca-i ipocrizie.
Ce deosebire între om si cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arati în lume demn, gras si
frumos
Iar realitate esti un basinos?
Câti nu sunt din astia care bes de
zor,
Parca stii vreodata ce-i la curul
lor?
Dar ramâne lege ca e indecent
Sa slobozi la gaze pe esapament.
Fie, cu morala nu te poti certa
Dar mai vine gazul fara voia ta.
Suiera si geme, cu prelung ecou
Iar tu ai nesansa sa fii la birou.
În astfel de cazuri, spune, ce te
faci?
Sa recurgi la scuze sau sa te
prefaci?
Din experienta eu va spun cinstit
Ca nici când in viata nu am îndraznit
Sa recurg la scuze, ar fi fost mai
rau
Sa roseasca lumea toata-n jurul meu
Am târsit un scaun, am facut ceva,
Ca sa nu se creada c-am basit cumva.
Si oricât s-ar spune ca sânt ipocrit
S-au facut si altii ca n-au auzit.
Chiar si-ndragostitii când admira
luna,
Cu sau fara voie, scapa câte una
Dar cu-o tuse seaca, bine regizata
Sau cu-o melodie mai pe nas cântata
Fac sa se ascunda tot, a poezie,
Chiar si nedorita, scurta galagie
Ce-a trecut prin mate si s-a dus in
vânt
Si care ne-ncurca viata pe pamânt.
Dar astfel de cazuri când ipocrizia
E asociata chiar cu poezia,
Crime moralistii nostri le socot.
Caci morala-si baga nasul peste tot.
În final, tot omul se întreaba trist:
Sa asculti de medic sau de moralist?
Si mai e un lucru fara vorba multa
Ce te faci cu curul daca nu
te-asculta?
Topârceanu a
luptat ca soldat la Turtucoaia în Marele Război (Primul R[zboi Mondial ) Se
îndrăgostește de poeta Otilia Cazimir cu care trăiește până la moartea sa.Însă
a avut și alte relații, iubiri pasagere.Din una din aceste iubiri s-a născut un
băiat. S-a căsătorit cu Otilia Cazimir. Decedând la 7 mai 1937, poeta fiindu-i
alături.
Camil Petrescu s-a născut la București, în 9/21
aprilie 1894. Este fiul lui Camil Petrescu (mort, se pare, înainte de nașterea
scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică din familia
subcomisarului de poliție Tudor Popescu, din mahalaua Moșilor. După gimnaziu,
continuă studiile la Colegiul „Sfântul Sava” și la Liceul „Gheorghe Lazăr” din
București. Rezultatele bune la învățătură îl transformă în bursier intern, iar
din 1913 urmează cursurile Facultății de Filozofie și Litere de la Universitatea
București. Își ia cu brio licența, cu calificativul „magna cum laude“, în fața
unei comisii prezidată de profesorul de filosofie P.P. Negulescu. Devine mai
apoi profesor de liceu la Timișoara. Își ia doctoratul în filosofie cu o teză
despre teatru, intitulată „Modalitatea estetică a teatrului“. A publicat un
studiu în lucrarea „Istoria filosofiei“, coordonată de N. Bagdasar, legat de un
câmp nou, fenomenologia în opera lui Husserl.
Debutează în
revista Facla (1914), cu articolul Femeile și fetele de azi, sub pseudonimul „Raul D”.
Între 1916 –
1918 participă ca ofițer la Primul Război Mondial, iar experiența trăită acum
se regăsește în romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
(1930). În 1916, e mobilizat și pleacă pe front, unde e rănit. După un stagiu
într-un spital militar, ajunge iarăși în prima linie, dar cade prizonier la
unguri. În timpul unui bombardament german își pierde auzul la o ureche, iar
infirmitatea îl va marca întreaga viață, după cum își notează în Jurnal:
„Surzenia m-a epuizat, m-a intoxicat, m-a neurastenizat. Trebuie să fac
eforturi ucigătoare pentru lucruri pe care cei normali le fac firesc(…) Sunt
exclus de la toate posibilitățile vieții. Ca să merg pe stradă trebuie să
cheltuiesc un capital de energie și de atenție cu care alții pot ceti un volum.
Aici unde totul se aranjează «în șoaptă» eu rămîn vecinic absent“. Ambianța
războiului va intra, de asemenea, în roman. În 1918 va fi eliberat din lagărul
german, revenind la București.
Întâmpină
greutăți în țară pentru a anula Certificatul de deces, fiind prizionier la
ungur în lagărul de la Sopronyek.
A fost marea
iubire a scriitoarei Cella Serghi. Aceasta face mărturisiri în capodopera sa
“Pânza de păeanjen “.A scris următoarele opere: Act venețian .Opera dramatică
Act Venețian a fost scrisă de Camil Petrescu în anul 1919 cu scopul de a fi
pusă în scenă. Jocul ielelor, este prima operă dramatică a lui Camil Petrescu,
fiind considerată o dramă psihologică de idei, ce aparține modernismului
interbelic. Textul are ca temă problema adaptării intelectualulu. Patul lui
Procust, romanul scris de Camil Petrescu, a fost publicat pentru prima dată în
anul 1933 și este considerat un roman modern, psihologic, subiectiv, de tip
Proustian. Suflete tari, este o dramă în trei acte, care, la fel ca celelalte
opere ale autorului, are ca temă principală drama eroului frământat de idealuri
dar care niciodată nu se materializează. Ultima noapte de dragoste, întâia
noapte de război este un roman interbelic, modern, al experienței, subiectiv și
de analiză psihologică, ce redă drama lui Ștefan Gheorghidiu și Un om între
oameni, scris în perioada 1953-1957, însă rămas nefinalizat. Figura centrală a
operei este Nicolae Bălcescu,
Cezar Petrescu s-a născut la Hodora-Cotnari,
județul Iași, fiu al inginerului Dimitrie Petrescu. Acesta era profesor la
Școala Practică de Agricultură de lângă Roman (aflată în arealul actual al
comunei Horia), unde viitorul scriitor a și învățat între 1901–1903 (perioadă
în care instituția se transformase în Școală Inferioară de Agricultură). A
urmat liceul la Roman și apoi, la Iași, unde a susținut bacalaureatul în anul
1911. A obținut licența în drept în anul 1915.În 1913 se îmbolnăvește de
tuberculoză. În 1915 se căsătorește cu Marcela cu care au o fetiță. În 1921
acestea două mor pe rând. Pierde o sumă mare de bani la jocul de cărți cu care
achită datoria cu salariile funcționarilor din plasa unde era subprefect, apoi
a încercat să se sinucidă.Iubea femeile frumoase, vinul bun, cărțile bune.
Unicul său fiu Aurel Teodor Petrescu își împușcă iubita, apoi se sinucide,
fiindcă părinții nu sunt de accord cu căsătoria lor. Presa nu scrie despre
această drama deoarece Cezar Petrescu a interzis acest fapt.
Cezar Petrescu, scriitor fecund, care, pe urmele
lui Honoré de Balzac, aspira să scrie o nouă „Comedie umană”, o Cronică
românească a veacului XX. Este cunoscut, totodată, ca unul dintre cei mai de
seamă gazetari ai primei jumătăți a secolului trecut.
Alături de
Lucian Blaga, Adrian Maniu și Gib Mihăescu întemeiază revista Gândirea în anul
1921. Este fondator al ziarelor Cuvântul (1924) și Curentul 1928; director al
ziarului oficios România în 1938 și al revistei România literară, 1938 –
suprimate în 1940. Se afirmă ca romancier cu romanul Întunecare (1927-1928).
Obține
Premiul național pentru literatură în 1931 și Premiul de Stat pentru
dramaturgie în 1952 pentru piesa Nepoții gornistului – în colaborare cu Mihail
Novicov. În 1955 este ales membru titular al Academiei Române.
După 1945
susține propaganda comunistă și scrie în spiritual realismului socialist.
Întunecare este un roman de război scris de Cezar Petrescu și publicat în anii
dintre cele două războaie mondiale… „Această carte a fost gândită și scrisă în
cei dintâi ani de după primul război mondial. … Spiritul de clasă al tatei,
care nu uita că e fecior de clăcaș îl continua în volumul II după cel
de-al Doilea Război Mondial, în
conformitate cu exigențele realismului socialist.
Ion Barbu
născut Dan Barbilian; n. 19 martie 1895, Câmpulung, Regatul României –
d. 11 august 1961 București, Republica Populară Română) a fost un poet și
matematician român. Ca matematician este cunoscut sub numele Dan Barbilian. A
fost unul dintre cei mai importanți poeți români interbelici, reprezentant al
modernismului literar românesc.
Dan
Barbilian era fiul judecătorului Constantin Barbillian (care și-a latinizat
numele de familie inițial „Barbu”) și al Smarandei, născută Șoiculescu.
Termină facultatea de științe din București.
Își ia doctoratul în 1929 și este acceptat professor titular la catedra de
algebra la facultatea pe care o absolvise.Poetul a fost distrus de consumul de
droguri.Într- corespondență scria: “ Din cauza unei prea lungi dezrădăcinări și
a interesului meu, mereu viu, pentru experimentele spiritual, am luat obiceiul anumitor
stupefiante: eter și cocaină.“
Printre
prieteni, la Capșa, se lăuda cu peste 4000 de aventuri erotice.le ținea
evidența, în zile, ore și ani, pe un caiet. Acest lucru îl scrie soția sa Gerda
Biblian în volumul “Ion Barbu-amintiri. “
Scrie ciclul
Joc secund a fost tradus în franceză și în maghiară. Există și traduceri ale
unor poezii în limba germană.
În seria de
poezii din Joc secund, orientările fundamentale rămân cele două, mai mult
întâlnite spre prinderea sensului lumii ascuns de aparențe, de fenomene sau
dimpotrivă, spre fenomenalitatea imediată în care se intuiește esența lumii.
Din această perspectivă ciclul are două texte care pot fi socotite arte
poetice: cel intitulat chiar Joc secund (sau Din ceas dedus) și Timbru.
George Călinescu (n. 19 iunie 1899, București – d. 12
martie 1965, Otopeni) a fost critic, istoric literar, scriitor, publicist,
academician român, personalitate enciclopedică a culturii și literaturii
române, de orientare, după unii critici, clasicizantă, după alții doar
italienizantă sau umanistă. Este considerat drept unul dintre cei mai
importanți critici literari români din toate timpurile, alături de Titu
Maiorescu sau Eugen Lovinescu. Și-a semnat întotdeauna articolele ca G.
Călinescu, după o modă destul de răspândită în perioada interbelică. Prenumele
lui adevărat, în actele de stare civilă, era Gheorghe; în ultimele decenii, în
mod uzual, se folosește pentru a-l desemna formula „George Călinescu”, apocrifă
și eronată, dar consacrată în mod solid de uzaj.
A fost fiul
unei servitoare pe nume Marița. Tată-l nu și-a recunoscut fiul
niciodată.Copilul a fost adoptat de familia unui ceferist Constantin Călinescu.
În clasele primare a fost un elev mediocre, având media 5.la matematică.
Singurele materii cu nota 9 au fost citirea, scriere, gramatică și
religie..Singurul premiu care l-a luat în școala primară a fost premiul trei. A
devenit un adult izolat, depresiv, supersițios care suferea de mania
persecuției. Așa a fost descries de soția lui Alice. A fost un cuceritor fără
pereche, soția era îngăduitoare cu pasiunile soțului său și chiar îi căuta
amante.
Mircea Eliade (n. 28 februarie/13 martie 1907,
Bucureștii Regatul României– d. 22 aprilie 1986,Chicago, SUA])] a fost istoric
al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea
din Chicago, din 1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L.
Avery din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de
Distinguished Service Professor. Autor a 30 de volume științifice, opere
literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole
și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa
peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele
inedite. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Născut în
București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese
Ieremia) și al Jeanei. Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni din
Ținutul Covurlui. A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin
Alexandrescu.
Familia s-a
mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în capitală
în 1914, și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str. Radu
Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit
până târziu în adolescență.
După
terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa, Eliade a
devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig
Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica și Barbu Brezianu. A publicat la
Revista Vlăstarul.
A devenit
apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism, și a scris
piese scurte pe subiecte entomologice.
În anii 1930
obține o bursă particular și studiază limba sanscrită și Yoga cu filozoful și
Scriitorul Surendranath Dargupta care locuia în Calcuta. Aici se îndrăgostește
de tânăra indiancă Maitreyiu, fiica scriitorului, pe când avea numai 16
ani.L-au cucerit aura de mister și spiritualitatea fetei, desi la începu i s-a
părut urâtă. A fost dispus chiar să se căsătorească cu ea, fiindcă a
dezverginat-o și a fost prima lui femeie.Familia fetei nu a fost de accord.
Tată-l fetei a curmat idila, pedepsind aspru fata. În această situație Eliade
pleacă în himalaia unde și-a trait durerea singur, în asceză și se întoarce în
țară. Din povestea lor s-a năsut romanul”Maitrey “. Cei doi s-au revăzut la
Chicago după 43 de ani.
Radu Tudoran (pseudonimul literar a lui Nicolae
Bogza, n. 8 martie 1910,Blejoi, Judeţul Prahova, România – d. 18 noiembrie
1992, București, România) a fost un prozator român (frate al scriitorului Geo
Bogza și al muzicianului Alexandru Bogza), autorul unor romane de mare succes:
Un port la răsărit (1941) și Toate pânzele sus! (1954). Este și autorul ciclului
de romane dedicat României secolului al XX-lea, Sfârșit de mileniu și
traducător.
A fost marginalizat când rușii controlau toată țara,
chiar dacă era frate cu Geo Bogza care face jocul comuniștilor. Retras la
Brăila începe să construiască o goeletă botezată “ Speranța“ în dorința
fierbinte de a călători, cu toate că regimul communist transformase țara într-o
adevărată închisoare.Era anul 1948 și vasul nu a ridicat niciodată ancora.În
1954 scrie celebrul roman”Toate pânzele sus “ care a fost mai târziu ecranizat.”Speranța
“ este reconstruită în 1976 la comanda studiourilor cinematografice București
pentru turnarea filmului “Toate pânzele sus “. Vasul a fost construit la
șantierul naval Tulcea și în rada portului Brăila cu ajutorul uzinelor de
utilaj greu “Progresul “.
Marin Preda (n. 5 august 1922 Siliștea Gumești,
Teleorman, Regatul României – d. 16 mai 1980 Mogoșoaia, Ilfov, RS România) a
fost un scriitor român postbelic și director al editurii Cartea Românească.
Marin Preda a fost un fervent opozant al regimului comunist, mai multe voci
confirmând că scriitorul i-a spus lui Nicolae Ceaușescu „Dacă vreți să
introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”, în anii ’70.
Ultimul său roman lansat în 1980, „Cel mai iubit dintre pământeni”, este
considerat o critică violentă a comunismului. După câteva săptămâni pe piață,
romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și
universitare.[ În scurt timp, pe 16 mai 1980, scriitorul a fost găsit mort în
camera sa din vila de creație a scriitorilor din Palatul Mogoșoaia. La momentul
decesului său, Marin Preda era deputat în Marea Adunare Națională.
Nu se știe
dacă a murit din cauza alcoolului sau a fost omorât de odioasa securitate. A
fost urmărit de securitate din anul 1971, având dosar cu numele de cod
“Editorul “.Romanele “Delirul “și “ Cel
mai iubit dintre pământeni“ a atras antipatia regimului comunist și KGB-ul
sovietic,care avea pe teritoriul țării sute de agenți. În 1975 “Delirul” s-a vândut
în 100000 de exemplare, având recenzii negative la Moscova, iar “Cel mai iubit
dintre pământeni “ în 1980 a fost vândut în 200.000 exemplare.
Petru Popescu (n. 1 februarie 1944, București)
este un romancier, scenarist și realizator de filme american de origine română.
După
terminarea liceului „Spiru Haret” se înscrie la Facultatea de Litere, secția
limbi străine (germanice), licența luată în 1967 cu specializarea literatură
comparată [4]. Debutează în 1966 cu placheta de versuri „Zeu printre blocuri”.
Ca prozator, începe cu povestiri publicate în presă. În 1967 îi apare primul
volum de proză scurtă intitulat Moartea din fereastră. În 1969 apare „Prins”,
roman de mare succes în epocă și care îl înscrie pe autor ca pe un promotor de
referință al literaturii citadine. Romanul „Prins” constituie o descriere
sinceră și tristă a „generației fără idealuri”, captivă a comunismului; romanul
abordează o temă gravă: confruntarea unui tânăr cu somația morții apropiate,
final anunțat. A obținut o bursă Gottfried von Herder la Viena (1971– 1972).
În 1974
acceptă o invitație din partea Universității din Iowa de a participa la un
seminar internațional International Writing Program, ocazie cu care se
hotărăște să nu se mai întoarcă în țară [4] . În fapt, la înapoiere scriitorul
se oprește la Londra, hotărând să nu se mai întoarcă în țară.
Stabilit în
Statele Unite ale Americii din 1974, s-a impus drept romancier și autor de
scenarii ale unor filme de la Hollywood. În urma absolvirii unei prestigioase
școli de specialitate The American Film Institute din Hollywood a scris
numeroase scenarii cinematografice, unele în colaborare cu soția sa, scenarista
Iris Friedman.
În anul 1969
îi apare cartea ”Prins “. A fost membru supleant în Comitetul Central UTC. Când
i-a apărut cartea Zoe Ceaușescu i-a cerut un autograph pe roman. În perioada
1968-1973 a avut un success fulminant. Reușește să fugă în SUA, Romanul
“Supleantul” exprim [ fapte reale si este scris în limba maternă după 30 de
ani. Personaj este fiica puterii și scriitorul și tânărul artist apărut în fata
dictatorului.
Al.Florin Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu