Remember Dr. Francisc
Ion Dworschak
( n in Ramnicu Valcea
RO – d
Ottawa CA )
Dr. Francisc
Ion Dworschak s-a nascut, in-Vâlcea. unde tatal sau, fost medic militar în
armata de ocupatie austriaca din primul razboi. lucrand in acelas timp ca
doctor de plasa si de spital s-a
indragostit de o frumoasa fata din
Ramnic. Dupa razboi cei doi au dat nastere unui copil Francisc Ion.
Scoala a
facut-o in Valcea, apoi s-a înscris la
Facultatea de Medicina, la Universitatea din Sibiu. (de fapt, la Universitatea
din Cluj, temporar refugita la Sibiu) .
Dupa trei ani a fost mobilizat, cunoscand tragediile razboiului, pe care
l-a considerat o catastrofa pentru civilizatia europeana.
Francisc Ioa
a ajuns la Viena, în toamna anului 1945, când si-a reluat studiile la Medicina.
În octombrie 1948, a primit diploma de medic.
In 1950 a
trecut Oceanul, stabilindu-se în Canada. În anii aceia, cand în Canada, singura
modalitate de a imigra, era ca „domestic couple”, a lucrat o vreme ca servitor.
Incepând cu anul 1955 a reusit sa practice medicina, profesiune careia s-a
daruit cu dragoste si devotament pana, cand s-a pensionat. Nu scrisese pana la
varsta pensionarii decat articole din domeniul medicinei. Fiind afectat de
campania de presa impotriva lui Mircea Eliade, Nicolae Paulescu, Monarhia din
Romania, publica pe banii lui cartile ;
„In apararea lui Mircea Eliade” apoi
versiunea in engleza „Defending Mircea Eliade”. Urmeaza apoi cartea in
romana - engleza „Epoca Monarhiei în
România- The Monarchy in Romania ”. Apoi cartile „Descoperirea insulinei si
Nicolae C Paulescu” si editia a doua,
"N.C. Paulescu si insulina, triumf si agonie".
Cartille au
fost prezentate, in vreme, de domnia sa
la intalnirile de la Observatorul si pot
vazute la : http://www.observatorul.com/events_main.asp
Si daca mai
aveti putintica rabdare , va prezentam si un fragment din articolul scris de Dr. Francis Dworschak despre
Canadianul J.W. Boyle, Romania si Regina Maria
“ La
intrarea in cimitirul presbyterian din orasul Woodstock in Canada, la sud de
Toronto, cum intri vezi chiar in fata ta un monument inalt care domina tot cimitirul.
Aleea face un cerc in jurul acestui monument deosebit de toate celelalte, si pe
partea opusa, indreptata spre sud, poti citi "Locotenent Colonel Joseph W.
Boyle D.S.O., Regele Klondike ului si Salvatorul Romaniei, mort in Hampton
Hill, Anglia, Aprilie 14 1923 si reinhumat in tara sa natala, Iunie 29,
1983." In fata este mormantul acoperit cu o lespede de piatra pe care
citesti din versul poetului Robert Service ("The law of Yukon"):
"avea o inima de Vicking si credinta simpla a unui copil". La capatul
mormantului se vede o cruce de piatra veche in stil ortodox, si in coltul jos
dreapta se vede litera M. Putini sunt aceia care isi dau seama ca litera M este
initiala Reginei Maria a Romaniei, ca versul din poemul lui Robert Service pe
lespedea de piatra a fost ales tot de ea si ca crucea veche de o mie de ani
vine dintr'o stanca din muntii Carpati si a fost adusa tot de regina Maria cand
a vizitat mormantul simplu in 1923 si l a gasit prea saracacios pentru un om
asa de extraordinar ca "Joe Klondike".
Intreg
articolul la : http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=21025
Amintiri
minunate vor ramane pentru cei care l-au
cunoscut, ascultat si apreciat pe Dr. Francisc Ion Dworschak.
Un roman de
mare clasa, nu am cuvinte sa-l descriu cum ar merita!
Am fost la
el acasa la Ottawa, l-am cunoscut bine si l-am admirat. Mi-a povestit cum a
devenit el valcean si de ce iubeste enorm judetele Valcea si Gorj...
Trebuie sa
nu-l uitam - incerc sa dau de fiul lui, tot medic ( a fost odata la mine, pe
tarmul fluviului). Printre altele, scopul
cenaclului
Destine Literare este si acesta - de a ne cunoaste, de a afla date inedite
despre romanii
"cenzurati"
, condamnati la uitare de comunistii bolsevici, care au "plecat"
dintre noi prea repede. Prof. univ. dr. Sorin Sonea, prof. univ. dr. Anton
Soare, parintele prof. univ. dr. Cezar Vasiliu, prof. univ. dr. Claudiu Matasa,
prof. univ. poet Stefan Baciu (despre care am vorbit la cenaclu) Constantin
Rauta si multi altii (membri devotati ai fosACSR), nu mai pot sa ne povesteasca
despre lupta lor cu monstrii din "lagarele comuniste" ! Sa le fie
tarana usoara!
Va asteptam
maine, 1 august, la Cenaclul Destine Literare.
Toata stima,
Alexandru Cetateanu
Canadianul J. W. Boyle
si Romania
La intrarea in
cimitirul presbyterian din orasul Woodstock in Canada, la sud de Toronto, cum
intri vezi chiar in fata ta un monument inalt care domina tot cimitirul. Aleea
face un cerc in jurul acestui monument deosebit de toate celelalte, si pe
partea opusa, indreptata spre sud, poti citi "Locotenent Colonel Joseph W.
Boyle D.S.O., Regele Klondike ului si Salvatorul Romaniei, mort in Hampton
Hill, Anglia, Aprilie 14 1923 si reinhumat in tara sa natala, Iunie 29,
1983."
In fata este
mormantul acoperit cu o lespede de piatra pe care citesti din versul poetului
Robert Service ("The law of Yukon"): "avea o inima de Vicking si
credinta simpla a unui copil".
La capatul
mormantului se vede o cruce de piatra veche in stil ortodox, si in coltul jos
dreapta se vede litera M. Putini sunt aceia care isi dau seama ca litera M este
initiala Reginei Maria a Romaniei, ca versul din poemul lui Robert Service pe
lespedea de piatra a fost ales tot de ea si ca crucea veche de o mie de ani
vine dintr'o stanca din muntii Carpati si a fost adusa tot de regina Maria cand
a vizitat mormantul simplu in 1923 si l a gasit prea saracacios pentru un om
asa de extraordinar ca "Joe Klondike".
DRAMA PE MAREA NEAGRA
Titlul de
"Salvator al Romaniei" este fireste mult exagerat, cum oricine
familiarizat cu istoria Romaniei prea bine stie.. Dar a fost un moment in
istoria acestui popor cand dupa ce Romania este fortata sa iscaleasca tratatul
preliminar de pace, o pace rusinoasa cu conditii draconice impusa de Germania
si Austria la Buftea la 5 martie 1918 (tratatul final de pace, dar care nu va
fi respectat mult timp va fi semnat la Bucuresti la 7 mai 1918 ) si dupa ce
bolsevicii semneaza tratatul de pace la Brest Litovsk la 3 martie 1918 si
ameninta de la rasarit si cand tara este parasita de Aliati si uitata de
Dumnezeu, si parjolita de epidemii, de foamete, de saracie in aceasta atmosfera
funebra un om strain intr'o uniforma stranie soseste la Sulina la 1 aprilie
1918 cu un mic vapor, mai mult o epava, dar aducand cu sine dela Odessa 62 de
prizonieri romani eliberati dela o moarte aproape sigura. Printre cei salvati
sunt vice presedintele senatului, patru senatori, doi generali si Comandorul si
Directorul Afacerelor Navale Basil Pantazzi. Acest act de eroism a fost
realizat aproape singur de colonelul canadian Joseph Boyle care a dovedit inca
o data caracterul lui impunator, un imens curaj, o energie inegalabila, o
capacitate de a analiza lucid o situatie de criza si a lua masurile necesare in
mod rapid si decisiv. Si asta numai pentruca ii devenise drag acest popor si
Regina lui. Si ar trebui sa adaugam marele lui talent in diplomatie si darul de
a intui caracterul si defectele prietenilor si adversarilor si de a si gasi
aliati cam peste tot. Si cunostea perfect psihologia maselor. In Comandorul
Pantazzi el gasise un colaborator foarte pretios prin curajul si experienta sa.
La Galati sunt primiti la 5 aprilie cu entuziasm de reprezentantii guvernului,
ai palatului si de popor. Cu un tren special sosesc la Iasi unde Boyle este
primit ca erou la 6 aprilie 1918. A doua zi Boyle ia pranz cu Regele si Regina
si i se confera medalia "Steaua Romana". In desperarea si tragedia
prin care trecusera romanii, in sfarsit un "succes" , o raza de
lumina si speranta si nu e de mirare ca multi l au proclamat "Salvatorul
Romaniei". Asa se creiaza miturile. In cartea sa "My seventy
years" Doamna George Black, al carei sot fusese bun prieten cu Boyle in
Klondike, povesteste cum atunci cand dansa a fost prezentata Reginei Maria la
Londra dupa razboi, Regina a exclamat: "Atunci il cunoasteti pe Colonelul
Boyle! Un om miraculos. El este salvatorul Romaniei. Cand toti ceilalti
fugisera si ne parasisera, Colonelul Boyle a ramas neinfricosat. El a ramas. El
a salvat poporul nostru. (London, 1938) pp 263 265). Asemenea exclamari poate explica
titlul de salvator al Romaniei pe mormant.
Pentru a
completa acest capitol inceput mai sus, si pentru a exemplifica enormele
resurse ale acestui personagiu, ne intoarcem la Odessa. La 10 martie 1918 Boyle
soseste cu tratatul de pace ruso roman, iscalit si parafat la Iasi, si l preda
lui Cristian Rakovski seful sovietic suprem pentru sudul Rusiei, inclusiv
Odessa. Acest tratat mentionat mai sus fusese initiat si realizat de Boyle ca
neutral, care cu tactici machiavelice, profitand de personalitatea si
slabiciunile adversarului l a istovit pur si simplu pe Rakovski si el,
Rakovski, l a semnat intr'un moment de epuizare completa. Tratativele pentru
acest tratat in sine constitue o mare victorie tactica si diplomatica pentru
Boyle si Romania. Intre altele Rusia accepta ocupatia "temporara" a
Basarabiei de catre romani si prevedea schimburi de prizonieri. Rusii aveau 71
de prizonieri romani (acesta era numarul pe lista lui Boyle), si romanii au
retaliat si detinut si ei un numar corespunzator de prizonieri rusi (desi dupa
Rodney si altii au fost cam patru sute).
In plus cam
100.000 de soldati rusi erau dezarmati si in drum spre casa, traversand
teritoriul Romaniei. Datorita consulului american, Boyle intalneste o
compatriota canadiana, Ethel Greening Pantazzi, sotul ei, Comandorul Pantazzi
fiind unul dintre ostaticii romani.
Drama incepe
in cursul noptii, Rakovski si multi bolsevici fugind din fata armatelor germane
care se apropiau de oras. Un asa zis Batalion Revolutionar Roman, numit si
Batalionul Mortii, in majoritate criminali bulgari, preiau inchisoarea Turma,
forteaza pe prizonieri sa se imbarce pe nava romana Imperator Traian.
Doamna
Pantazzi este prima care afla, cand sotul ei o suna dela inchisoarea Turma la
4.00 dimineata. Dansa reda in detalii vivide aceste evenimente dramatice. Se
duce la Turma si convinge pe seful inchisorii sa o insoteasca la Boyle pe care
il gasesc plimbandu se nonsalant pe strada. Il gasesc si pe consulul spaniol
Mendicutti si cu totii se duc la debarcader, unde gasesc navele Imperator
Traian si Principele Carol si unde se vedeau prizonierii pe punte. Boyle cu
doamna Pantazzi ca interpreta se duce cu o "droshki" la debacarderul
unde era ancorat yachtul regal Stefan cel Mare si care era sediul
"Batalionului Mortii", sa l caute pe Rakovski, unde i se confirma ca
acesta plecase in timpul noptii cu toti banii si toate obiectele de valoare ale
prizonierilor.
Cel care il
inlocuise, Dicescu (de fapt Isidor Kantor, I.G.Duca p.48) refuza la inceput,
dar cand Boyle il ameninta ca Romanii vor fi fortati sa replice ca atare in ce
priveste prizonierii rusi, cedeaza si promite ca va colabora, dar sa astepte
pana la orele 14, ca sa se puna in contact cu Sovietul Suprem. Cei patru
(Boyle, dna Pantazzi, comisarul inchisorii si consulul spaniol) se duc apoi la
sediul bolsevicilor, unde ca sef ramasese unul Brasoveanu (Bresheneanu?), care
declara ca nu dispune de trupe suficiente pentru a forta Batalionul Mortii sa
cedeze prizonierii. La insistenta lui Boyle, semneaza impreuna cu alti doi insi
si se pune parafa pe documentul preparat de comisarul inchisorii.
Inapoi la
Dicescu, desi au un accident cu masina (lovita de un vehicul de transport) si
reuseste sa i scoata pe prizonieri din nava pe debarcader in fata vaporului
Imperator Traian.
Cu trupele
austro germane la portile orasului, debandada complecta, evacuare de mii de
omeni, Batalionul Mortii se imbarca pe Imperator Traian si cer reimbarcarea
prizonierilor pe vapor, dar Boyle refuza. Semne de incaerari pe punte, dar pana
la urma apar cam 80 oameni cu carabine care incep sa traga in gloata. Sunt
morti si raniti. Boyle face un pas inspre vapor dar isi da seama ca este inutil
si este fortat sa si trimita prizonierii inapoi pe nava, si desi ii este
interzis, isi forteaza drumul pe vapor care pleaca (12 martie 1918).
Dupa dna
Pantazzi, care ne da cele mai concrete amanunte despre aceste haotice momente,
9 prizonieri romani tineri au resit sa fuga in timpul debandadei.( a intalnit
mai tarziu trei dintre ei). Dupa ce debarcaderul s'a degajat, au ramas doi
morti, si cativa raniti, toti rusi. A doua zi austriecii si germanii intra in
Odessa si cu ei mari cantitati de bancnote in valuta romaneasca, imprimate de
germani la Bucuresti si preferate de populatie care pierduse toata increderea
in rublele "Kerenski". Pe vapor insa prizonierii sunt maltratati,
mancare infecta, supraaglomerati, nu au nici macar loc sa doarma. Numai un
singur prizonier roman, generalul Vivescu fusese ranit de o baioneta. Prezenta
lui Boyle (care refuzase o cabina proprie) printre ei este singura lor
speranta. Vaporului ii este interzis sa ancoreze in alte porturi (cum Boyle va
afla mai tarziu, acesti criminali nu erau bine vazuti de sovietici) dar le
reuseste insfarsit sa acosteze la Theodosia, unde erau lupte de strada intre
bolsevici si localnici.
Sunt adusi
la un fost sanatoriu plin cu chinezi ("Soldatii Internationali
Chinezi"). Aici gardienii lor din Batlionul Mortii incearca sa se implice
in conflictele din acest oras si ii lasa pe seama soldatilor chinezi. Boyle
reuseste sa vada pe vice consulul englez, un elvetian Von Stuler (dna Pantazzi
scrie ca era un comerciant grec, fara a i da numele), care ii procura acordul
sefului din oras sa plece impreuna cu 20 chinezi ca garda. Reusesc sa mituiasca
pe capitanul unui mic vaporas, Chernamor (dna Pantazzi, care a pastrat foarte
meticulos un jurnal al acestor evenimente, va pomeni suma de 150.000 de ruble,
probabil prin von Stuler in contul britanicilor) sa i ia la Sevastopol.
Tot dela Dna
Pantazzi aflam ca schimbul la Odessa era atunci 8 ruble pe dolar. Totul a fost
pregatit si executat in cele mai fine detalii, inclusiv taierea firelor de
telegraf. Bietul general Crainiceanu, ministru de razboi in 1914, era asa de
debilitat incat Boyle a trebuit sa l care in carca pana la vapor. Doi dela
batalionul mortii sosesc in ultimul moment ca sa i impiedece, Boyle ii invita
intr'o cabina "sa discute" si ii incuie acolo.
Planul de a
se duce la Sevastopol era bine calculat, deoarece acolo el era bine cunoscut.
Acolo lui i se da voie sa plece, dar se insista sa se pastreze prizonierii.
Lungi discutii, Boyle repetand argumentul ca in cazul acesta romanii se vor
razbuna. Sovietul dela Sevastopol decide in fine ca prizonierii apartineau lui
Boyle, asa cum fusese decis la Odessa.
De mare
ajutor a fost unul Spiro (Speiro?), cu care Boyle avusese tratative si relatii
amicale mai inainte. Acest Spiro fuseses un cismar, dar acuma devenise
comandantul flotei bolsevice. Acuma lipsea numai acordul lui Mackensen sa le
dea sauf conduit. Boyle trimite o telegrama care ajunge la cartierul general
austriac in hotelul Petrograd la Odessa unde nu i se da nicio importanta, dar
unde din fericire un functionar, care o cunostea pe dna Pantazzi, o anunta. Dna
Pantazzi gaseste din nou pe Mendicutti si impreuna intervin fara succes la
austriaci.
Dar iarasi
norocul le vine in cale la cartierul admiralului german Hopman, care ii
trateaza cu curtoazie in limba engleza, cerceteaza si cand aude cuvantul
"Colonel Boyle" exclama "By Jove! As dori sa l cunosc si
eu" (E.G.P. pag. 247) . Imediat telegrafiaza lui Mackensen si in 36 de ore
dna Pantazzi primeste vestea, cu complimentele admiralului Hopman, ca s'a acordat
aprobarea ca Boyle si ostatecii liberati sa se duca, dar la Sulina, nu la
Odessa.
Din
nefericire von Mackensen uita sa informeze comandamentul austriac la Sulina.
Din acest motiv, odata ajunsi la Sulina, dupa o furtuna violenta si traversand
ape minate, au multe dificultati cu comandantul austriac care neinformat fiind,
le interzice plecarea si Boyle recurge la un bluff, utilizand forta lui navala
minuscula (un tun mic si vechiu), impotriva navelor si aviatiei austriace, spre
a i forta sa scufunde Chernamore (dupa evacuarea pasagerilor), probabil pentru
a creea un incident international (?). Fie blufful a reusit, fie ofiterul
austriac a primit aprobarea dela superiori, si foarte probabil si datorita
interventiei continue si insistente a lui Lazu, comandantul navei romane
Elizabeta aflata in rada portului, austriacii cedeaza, si se incepe eliberarea
prizonierilor rusi (cam 400 la numar), care va continua trei zile, si se
porneste cu un alt vapor spre Galati si acum ajungem acolo unde am inceput
aceasta aventura.
Acest scurt
rezumat este bazat pe cartea "Joe Boyle, King of the Klondike" scrisa
de William Rodney, si "Roumania in Light and Shadow" scrisa de Ethel
Greening Pantazzi. Alte versiuni difera in detalii. Unele amanunte (eg despre
generalii Crainiceanu, Vivescu, comandorul Mihailescu, Tache Ionescu la Odessa
etc care vor veni mai tarziu) provin dela Michael Pantazzi, de la National
Gallery Ottawa, nepotul comandorului Pantazii un extrem de bun cunoscator al
acestor evenimente in care fusesera implicati bunicii sai.
Amanuntele
redate mai sus sunt numai o parte din peripetiile prin care Boyle a trecut in
cursul acestei misiuni si care este numai una dintre multe altele asemanatoare
si care la fel vor fi numai schitate pentruca spatiul nu ne va permite sa redam
toate amanuntele, multe foarte palpitante, si care demonstreaza mai bine decat
orice caracterul lui Boyle.
Toate
faptele pomenite sunt documentate in mare parte si cu ample amanunte de dna
Pantazzi in memoriile ei, de comandorul Pantazzi si de alti prizonieri.
Raporturile facute de Boyle insusi sunt laconice, modeste (cum ii era firea) si
mentioneaza numai esentialul. Dar asa s'a creiat legenda asupra acestui
personaj atat de impresionant. Pentru a intelege si aprecia Colonelul Boyle ca
om si erou anumite lamuriri trebuie sa fie facute.
In primul
rand eu cred ca este nedrept sa l consideram ca simplu aventurier la
maturitatea vietii sale asa cum multi spun, desi a intreprins multe actiuni cu
caracter de aventura, impuse de circumstante (la Tarnopol, ce va fi pomenit mai
tarziu) sau in urma apelurilor adresate lui chiar de catre Regele si Regina
Romaniei, misiuni extrem de periculoase, dar el nu a refuzat niciodata. El a
fost un mare patriot, tot ce a realizat el in acesti ani de razboi este datorit
faptului ca el a vrut sa si ajute tara lui, Canada, pe atunci dominion
britanic, impotriva puterilor centrale. Mai tarziu va face acelas lucru pentru
Romania. El a format cu banii lui, si a echipat un batalion cu mitraliere de
tineri din Yukon pentru a se duce pe front ("The Yukon Battalion") .
Pentru acest gest i s 'a acordat gradul de locotenent colonel “onorific"
in militia canadiana.
Dar nu i s'a
permis, din pricina varstei, sa si conduca batalionul pe campul de lupta. Ori,
el vroia sa fie activ, sa participe personal pe teatrul de razboi, sa si arate
curajul in fata inamicului. Nu i s'a permis. Si asa a inceput una dintre cele
mai extraordinare cariere, care dupa mine rivalizeaza cu Lawrence of Arabia,
numai ca Boyle devenise deja un personaj legendar in Yukon.
N.B.
Pentru a
completa acest capitol inceput mai sus, si pentru a exemplifica enormele
resurse ale acestui personagiu, ne intoarcem la Odessa.
La 10 martie
1918 Boyle soseste cu tratatul de pace ruso roman, iscalit si parafat la Iasi,
si l preda lui Cristian Rakovski seful sovietic suprem pentru sudul Rusiei,
inclusiv Odessa. Acest tratat mentionat mai sus fusese initiat si realizat de
Boyle ca neutral, care cu tactici machiavelice, profitand de personalitatea si
slabiciunile adversarului l a istovit pur si simplu pe Rakovski si el,
Rakovski, l a semnat intr'un moment de epuizare completa.
Tratativele
pentru acest tratat in sine constitue o mare victorie tactica si diplomatica
pentru Boyle si Romania. Intre altele Rusia accepta ocupatia
"temporara" a Basarabiei de catre romani si prevedea schimburi de
prizonieri. Rusii aveau 71 de prizonieri romani (acesta era numarul pe lista lui
Boyle), si romanii au retaliat si detinut si ei un numar corespunzator de
prizonieri rusi (desi dupa Rodney si altii au fost cam patru sute). In plus cam
100.000 de soldati rusi erau dezarmati si in drum spre casa, traversand
teritoriul Romaniei.
Datorita
consulului american, Boyle intalneste o compatriota canadiana, Ethel Greening
Pantazzi, sotul ei, Comandorul Pantazzi fiind unul dintre ostaticii romani.
Drama incepe in cursul noptii, Rakovski si multi bolsevici fugind din fata
armatelor germane care se apropiau de oras. Un asa zis Batalion Revolutionar
Roman, numit si Batalionul Mortii, in majoritate criminali bulgari, preiau
inchisoarea Turma, forteaza pe prizonieri sa se imbarce pe nava romana
Imperator Traian. Doamna Pantazzi este prima care afla, cand sotul ei o suna
dela inchisoarea Turma la 4.00 dimineata. Dansa reda in detalii vivide aceste
evenimente dramatice.
Se duce la
Turma si convinge pe seful inchisorii sa o insoteasca la Boyle pe care il
gasesc plimbandu se nonsalant pe strada. Il gasesc si pe consulul spaniol
Mendicutti si cu totii se duc la debarcader, unde gasesc navele Imperator
Traian si Principele Carol si unde se vedeau prizonierii pe punte. Boyle cu
doamna Pantazzi ca interpreta se duce cu o "droshki" la debacarderul
unde era ancorat yachtul regal Stefan cel Mare si care era sediul
"Batalionului Mortii", sa l caute pe Rakovski, unde i se confirma ca
acesta plecase in timpul noptii cu toti banii si toate obiectele de valoare ale
prizonierilor. Cel care il inlocuise, Dicescu (de fapt Isidor Kantor, I.G.Duca
p.48) refuza la inceput, dar cand Boyle il ameninta ca Romanii vor fi fortati
sa replice ca atare in ce priveste prizonierii rusi, cedeaza si promite ca va
colabora, dar sa astepte pana la orele 14, ca sa se puna in contact cu Sovietul
Suprem.
Cei patru
(Boyle, dna Pantazzi, comisarul inchisorii si consulul spaniol) se duc apoi la
sediul bolsevicilor, unde ca sef ramasese unul Brasoveanu (Bresheneanu?), care
declara ca nu dispune de trupe suficiente pentru a forta Batalionul Mortii sa
cedeze prizonierii. La insistenta lui Boyle, semneaza impreuna cu alti doi insi
si se pune parafa pe documentul preparat de comisarul inchisorii. Inapoi la
Dicescu, desi au un accident cu masina (lovita de un vehicul de transport) si
reuseste sa i scoata pe prizonieri din nava pe debarcader in fata vaporului
Imperator Traian. Cu trupele austro germane la portile orasului, debandada
complecta, evacuare de mii de omeni, Batalionul Mortii se imbarca pe Imperator
Traian si cer reimbarcarea prizonierilor pe vapor, dar Boyle refuza. Semne de
incaerari pe punte, dar pana la urma apar cam 80 oameni cu carabine care incep
sa traga in gloata. Sunt morti si raniti. Boyle face un pas inspre vapor dar
isi da seama ca este inutil si este fortat sa si trimita prizonierii inapoi pe
nava, si desi ii este interzis, isi forteaza drumul pe vapor care pleaca (12
martie 1918).
Dupa dna
Pantazzi, care ne da cele mai concrete amanunte despre aceste haotice momente,
9 prizonieri romani tineri au resit sa fuga in timpul debandadei.( a intalnit
mai tarziu trei dintre ei). Dupa ce debarcaderul s'a degajat, au ramas doi
morti, si cativa raniti, toti rusi. A doua zi austriecii si germanii intra in
Odessa si cu ei mari cantitati de bancnote in valuta romaneasca, imprimate de
germani la Bucuresti si preferate de populatie care pierduse toata increderea
in rublele "Kerenski". Pe vapor insa prizonierii sunt maltratati,
mancare infecta, supraaglomerati, nu au nici macar loc sa doarma. Numai un
singur prizonier roman, generalul Vivescu fusese ranit de o baioneta. Prezenta
lui Boyle (care refuzase o cabina proprie) printre ei este singura lor
speranta. Vaporului ii este interzis sa ancoreze in alte porturi (cum Boyle va
afla mai tarziu, acesti criminali nu erau bine vazuti de sovietici) dar le
reuseste insfarsit sa acosteze la Theodosia, unde erau lupte de strada intre
bolsevici si localnici.
.......................................
Ottawa ON
........................
Dr. Francis
Dworschak din Ottawa Canada publica, pe cont propiu, in limba romana cartea „In
apararea lui Mircea Eliade” editia I, ia apoi editia a II-a revizuita si
adaugita. Apare versiunea in engleza „Defending Mircea Eliade”. Urmeaza 4, un
volum despre „Epoca Monarhiei în România”, cu intentia de a restabili adevarul
istoric despre regii nostri, adevar care în perioada comunista, a fost
falsificat. Urmeaza cartile „Descoperirea insulinei si Nicolae C Paulescu” cu
editia a doua, "N.C. Paulescu si insulina, triumf si agonie" .
Bucurosi si
onorati ca la intalnirile de la Observatorul Dr. Francis Dworschak s-a
prezentat cartille
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu