vineri, 31 iulie 2020

Remember Dr. Francisc Ion Dworschak + Canadianul J. W. Boyle si Romania




Remember Dr. Francisc Ion Dworschak
( n in Ramnicu Valcea RO  – d  Ottawa CA )


Dr. Francisc Ion Dworschak s-a nascut, in-Vâlcea. unde tatal sau, fost medic militar în armata de ocupatie austriaca din primul razboi. lucrand in acelas timp ca doctor de plasa si de spital  s-a indragostit de o  frumoasa fata din Ramnic. Dupa razboi cei doi au dat nastere unui copil Francisc Ion.

Scoala a facut-o in Valcea, apoi  s-a înscris la Facultatea de Medicina, la Universitatea din Sibiu. (de fapt, la Universitatea din Cluj, temporar refugita la Sibiu) .  Dupa trei ani a fost mobilizat, cunoscand tragediile razboiului, pe care l-a considerat o catastrofa pentru civilizatia europeana. 

Francisc Ioa a ajuns la Viena, în toamna anului 1945, când si-a reluat studiile la Medicina. În octombrie 1948, a primit diploma de medic.  

In 1950 a trecut Oceanul, stabilindu-se în Canada. În anii aceia, cand în Canada, singura modalitate de a imigra, era ca „domestic couple”, a lucrat o vreme ca servitor. Incepând cu anul 1955 a reusit sa practice medicina, profesiune careia s-a daruit cu dragoste si devotament pana, cand s-a pensionat. Nu scrisese pana la varsta pensionarii decat articole din domeniul medicinei. Fiind afectat de campania de presa impotriva lui Mircea Eliade, Nicolae Paulescu, Monarhia din Romania,   publica pe banii lui cartile ; „In apararea lui Mircea Eliade” apoi  versiunea in engleza „Defending Mircea Eliade”. Urmeaza apoi cartea in romana - engleza  „Epoca Monarhiei în România- The Monarchy in Romania ”. Apoi cartile „Descoperirea insulinei si Nicolae C Paulescu” si  editia a doua, "N.C. Paulescu si insulina, triumf si agonie".

Cartille au fost prezentate, in vreme,  de domnia sa la intalnirile de la Observatorul si pot  vazute la : http://www.observatorul.com/events_main.asp

Si daca mai aveti putintica rabdare , va prezentam si un fragment din articolul  scris de Dr. Francis Dworschak despre Canadianul J.W. Boyle, Romania si Regina Maria

“ La intrarea in cimitirul presbyterian din orasul Woodstock in Canada, la sud de Toronto, cum intri vezi chiar in fata ta un monument inalt care domina tot cimitirul. Aleea face un cerc in jurul acestui monument deosebit de toate celelalte, si pe partea opusa, indreptata spre sud, poti citi "Locotenent Colonel Joseph W. Boyle D.S.O., Regele Klondike ului si Salvatorul Romaniei, mort in Hampton Hill, Anglia, Aprilie 14 1923 si reinhumat in tara sa natala, Iunie 29, 1983." In fata este mormantul acoperit cu o lespede de piatra pe care citesti din versul poetului Robert Service ("The law of Yukon"): "avea o inima de Vicking si credinta simpla a unui copil". La capatul mormantului se vede o cruce de piatra veche in stil ortodox, si in coltul jos dreapta se vede litera M. Putini sunt aceia care isi dau seama ca litera M este initiala Reginei Maria a Romaniei, ca versul din poemul lui Robert Service pe lespedea de piatra a fost ales tot de ea si ca crucea veche de o mie de ani vine dintr'o stanca din muntii Carpati si a fost adusa tot de regina Maria cand a vizitat mormantul simplu in 1923 si l a gasit prea saracacios pentru un om asa de extraordinar ca "Joe Klondike".

Intreg articolul la :  http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=21025


Amintiri minunate vor ramane  pentru cei care l-au cunoscut, ascultat si apreciat pe Dr. Francisc Ion Dworschak.

Un roman de mare clasa, nu am cuvinte sa-l descriu cum ar merita!
Am fost la el acasa la Ottawa, l-am cunoscut bine si l-am admirat. Mi-a povestit cum a devenit el valcean si de ce iubeste enorm judetele  Valcea si Gorj...
Trebuie sa nu-l uitam - incerc sa dau de fiul lui, tot medic ( a fost odata la mine, pe tarmul fluviului). Printre altele, scopul
cenaclului Destine Literare este si acesta - de a ne cunoaste, de a afla date inedite despre romanii
"cenzurati" , condamnati la uitare de comunistii bolsevici, care au "plecat" dintre noi prea repede. Prof. univ. dr. Sorin Sonea, prof. univ. dr. Anton Soare, parintele prof. univ. dr. Cezar Vasiliu, prof. univ. dr. Claudiu Matasa, prof. univ. poet Stefan Baciu (despre care am vorbit la cenaclu) Constantin Rauta si multi altii (membri devotati ai fosACSR), nu mai pot sa ne povesteasca despre lupta lor cu monstrii din "lagarele comuniste" ! Sa le fie tarana usoara!
Va asteptam maine, 1 august, la Cenaclul Destine Literare.
Toata stima,

Alexandru Cetateanu


Canadianul J. W. Boyle si Romania

La intrarea in cimitirul presbyterian din orasul Woodstock in Canada, la sud de Toronto, cum intri vezi chiar in fata ta un monument inalt care domina tot cimitirul. Aleea face un cerc in jurul acestui monument deosebit de toate celelalte, si pe partea opusa, indreptata spre sud, poti citi "Locotenent Colonel Joseph W. Boyle D.S.O., Regele Klondike ului si Salvatorul Romaniei, mort in Hampton Hill, Anglia, Aprilie 14 1923 si reinhumat in tara sa natala, Iunie 29, 1983."

In fata este mormantul acoperit cu o lespede de piatra pe care citesti din versul poetului Robert Service ("The law of Yukon"): "avea o inima de Vicking si credinta simpla a unui copil".
La capatul mormantului se vede o cruce de piatra veche in stil ortodox, si in coltul jos dreapta se vede litera M. Putini sunt aceia care isi dau seama ca litera M este initiala Reginei Maria a Romaniei, ca versul din poemul lui Robert Service pe lespedea de piatra a fost ales tot de ea si ca crucea veche de o mie de ani vine dintr'o stanca din muntii Carpati si a fost adusa tot de regina Maria cand a vizitat mormantul simplu in 1923 si l a gasit prea saracacios pentru un om asa de extraordinar ca "Joe Klondike".

DRAMA PE MAREA NEAGRA

Titlul de "Salvator al Romaniei" este fireste mult exagerat, cum oricine familiarizat cu istoria Romaniei prea bine stie.. Dar a fost un moment in istoria acestui popor cand dupa ce Romania este fortata sa iscaleasca tratatul preliminar de pace, o pace rusinoasa cu conditii draconice impusa de Germania si Austria la Buftea la 5 martie 1918 (tratatul final de pace, dar care nu va fi respectat mult timp va fi semnat la Bucuresti la 7 mai 1918 ) si dupa ce bolsevicii semneaza tratatul de pace la Brest Litovsk la 3 martie 1918 si ameninta de la rasarit si cand tara este parasita de Aliati si uitata de Dumnezeu, si parjolita de epidemii, de foamete, de saracie in aceasta atmosfera funebra un om strain intr'o uniforma stranie soseste la Sulina la 1 aprilie 1918 cu un mic vapor, mai mult o epava, dar aducand cu sine dela Odessa 62 de prizonieri romani eliberati dela o moarte aproape sigura. Printre cei salvati sunt vice presedintele senatului, patru senatori, doi generali si Comandorul si Directorul Afacerelor Navale Basil Pantazzi. Acest act de eroism a fost realizat aproape singur de colonelul canadian Joseph Boyle care a dovedit inca o data caracterul lui impunator, un imens curaj, o energie inegalabila, o capacitate de a analiza lucid o situatie de criza si a lua masurile necesare in mod rapid si decisiv. Si asta numai pentruca ii devenise drag acest popor si Regina lui. Si ar trebui sa adaugam marele lui talent in diplomatie si darul de a intui caracterul si defectele prietenilor si adversarilor si de a si gasi aliati cam peste tot. Si cunostea perfect psihologia maselor. In Comandorul Pantazzi el gasise un colaborator foarte pretios prin curajul si experienta sa. La Galati sunt primiti la 5 aprilie cu entuziasm de reprezentantii guvernului, ai palatului si de popor. Cu un tren special sosesc la Iasi unde Boyle este primit ca erou la 6 aprilie 1918. A doua zi Boyle ia pranz cu Regele si Regina si i se confera medalia "Steaua Romana". In desperarea si tragedia prin care trecusera romanii, in sfarsit un "succes" , o raza de lumina si speranta si nu e de mirare ca multi l au proclamat "Salvatorul Romaniei". Asa se creiaza miturile. In cartea sa "My seventy years" Doamna George Black, al carei sot fusese bun prieten cu Boyle in Klondike, povesteste cum atunci cand dansa a fost prezentata Reginei Maria la Londra dupa razboi, Regina a exclamat: "Atunci il cunoasteti pe Colonelul Boyle! Un om miraculos. El este salvatorul Romaniei. Cand toti ceilalti fugisera si ne parasisera, Colonelul Boyle a ramas neinfricosat. El a ramas. El a salvat poporul nostru. (London, 1938) pp 263 265). Asemenea exclamari poate explica titlul de salvator al Romaniei pe mormant.

Pentru a completa acest capitol inceput mai sus, si pentru a exemplifica enormele resurse ale acestui personagiu, ne intoarcem la Odessa. La 10 martie 1918 Boyle soseste cu tratatul de pace ruso roman, iscalit si parafat la Iasi, si l preda lui Cristian Rakovski seful sovietic suprem pentru sudul Rusiei, inclusiv Odessa. Acest tratat mentionat mai sus fusese initiat si realizat de Boyle ca neutral, care cu tactici machiavelice, profitand de personalitatea si slabiciunile adversarului l a istovit pur si simplu pe Rakovski si el, Rakovski, l a semnat intr'un moment de epuizare completa. Tratativele pentru acest tratat in sine constitue o mare victorie tactica si diplomatica pentru Boyle si Romania. Intre altele Rusia accepta ocupatia "temporara" a Basarabiei de catre romani si prevedea schimburi de prizonieri. Rusii aveau 71 de prizonieri romani (acesta era numarul pe lista lui Boyle), si romanii au retaliat si detinut si ei un numar corespunzator de prizonieri rusi (desi dupa Rodney si altii au fost cam patru sute).

In plus cam 100.000 de soldati rusi erau dezarmati si in drum spre casa, traversand teritoriul Romaniei. Datorita consulului american, Boyle intalneste o compatriota canadiana, Ethel Greening Pantazzi, sotul ei, Comandorul Pantazzi fiind unul dintre ostaticii romani.
Drama incepe in cursul noptii, Rakovski si multi bolsevici fugind din fata armatelor germane care se apropiau de oras. Un asa zis Batalion Revolutionar Roman, numit si Batalionul Mortii, in majoritate criminali bulgari, preiau inchisoarea Turma, forteaza pe prizonieri sa se imbarce pe nava romana Imperator Traian.

Doamna Pantazzi este prima care afla, cand sotul ei o suna dela inchisoarea Turma la 4.00 dimineata. Dansa reda in detalii vivide aceste evenimente dramatice. Se duce la Turma si convinge pe seful inchisorii sa o insoteasca la Boyle pe care il gasesc plimbandu se nonsalant pe strada. Il gasesc si pe consulul spaniol Mendicutti si cu totii se duc la debarcader, unde gasesc navele Imperator Traian si Principele Carol si unde se vedeau prizonierii pe punte. Boyle cu doamna Pantazzi ca interpreta se duce cu o "droshki" la debacarderul unde era ancorat yachtul regal Stefan cel Mare si care era sediul "Batalionului Mortii", sa l caute pe Rakovski, unde i se confirma ca acesta plecase in timpul noptii cu toti banii si toate obiectele de valoare ale prizonierilor.

Cel care il inlocuise, Dicescu (de fapt Isidor Kantor, I.G.Duca p.48) refuza la inceput, dar cand Boyle il ameninta ca Romanii vor fi fortati sa replice ca atare in ce priveste prizonierii rusi, cedeaza si promite ca va colabora, dar sa astepte pana la orele 14, ca sa se puna in contact cu Sovietul Suprem. Cei patru (Boyle, dna Pantazzi, comisarul inchisorii si consulul spaniol) se duc apoi la sediul bolsevicilor, unde ca sef ramasese unul Brasoveanu (Bresheneanu?), care declara ca nu dispune de trupe suficiente pentru a forta Batalionul Mortii sa cedeze prizonierii. La insistenta lui Boyle, semneaza impreuna cu alti doi insi si se pune parafa pe documentul preparat de comisarul inchisorii.
Inapoi la Dicescu, desi au un accident cu masina (lovita de un vehicul de transport) si reuseste sa i scoata pe prizonieri din nava pe debarcader in fata vaporului Imperator Traian.

Cu trupele austro germane la portile orasului, debandada complecta, evacuare de mii de omeni, Batalionul Mortii se imbarca pe Imperator Traian si cer reimbarcarea prizonierilor pe vapor, dar Boyle refuza. Semne de incaerari pe punte, dar pana la urma apar cam 80 oameni cu carabine care incep sa traga in gloata. Sunt morti si raniti. Boyle face un pas inspre vapor dar isi da seama ca este inutil si este fortat sa si trimita prizonierii inapoi pe nava, si desi ii este interzis, isi forteaza drumul pe vapor care pleaca (12 martie 1918).

Dupa dna Pantazzi, care ne da cele mai concrete amanunte despre aceste haotice momente, 9 prizonieri romani tineri au resit sa fuga in timpul debandadei.( a intalnit mai tarziu trei dintre ei). Dupa ce debarcaderul s'a degajat, au ramas doi morti, si cativa raniti, toti rusi. A doua zi austriecii si germanii intra in Odessa si cu ei mari cantitati de bancnote in valuta romaneasca, imprimate de germani la Bucuresti si preferate de populatie care pierduse toata increderea in rublele "Kerenski". Pe vapor insa prizonierii sunt maltratati, mancare infecta, supraaglomerati, nu au nici macar loc sa doarma. Numai un singur prizonier roman, generalul Vivescu fusese ranit de o baioneta. Prezenta lui Boyle (care refuzase o cabina proprie) printre ei este singura lor speranta. Vaporului ii este interzis sa ancoreze in alte porturi (cum Boyle va afla mai tarziu, acesti criminali nu erau bine vazuti de sovietici) dar le reuseste insfarsit sa acosteze la Theodosia, unde erau lupte de strada intre bolsevici si localnici.

Sunt adusi la un fost sanatoriu plin cu chinezi ("Soldatii Internationali Chinezi"). Aici gardienii lor din Batlionul Mortii incearca sa se implice in conflictele din acest oras si ii lasa pe seama soldatilor chinezi. Boyle reuseste sa vada pe vice consulul englez, un elvetian Von Stuler (dna Pantazzi scrie ca era un comerciant grec, fara a i da numele), care ii procura acordul sefului din oras sa plece impreuna cu 20 chinezi ca garda. Reusesc sa mituiasca pe capitanul unui mic vaporas, Chernamor (dna Pantazzi, care a pastrat foarte meticulos un jurnal al acestor evenimente, va pomeni suma de 150.000 de ruble, probabil prin von Stuler in contul britanicilor) sa i ia la Sevastopol.

Tot dela Dna Pantazzi aflam ca schimbul la Odessa era atunci 8 ruble pe dolar. Totul a fost pregatit si executat in cele mai fine detalii, inclusiv taierea firelor de telegraf. Bietul general Crainiceanu, ministru de razboi in 1914, era asa de debilitat incat Boyle a trebuit sa l care in carca pana la vapor. Doi dela batalionul mortii sosesc in ultimul moment ca sa i impiedece, Boyle ii invita intr'o cabina "sa discute" si ii incuie acolo.

Planul de a se duce la Sevastopol era bine calculat, deoarece acolo el era bine cunoscut. Acolo lui i se da voie sa plece, dar se insista sa se pastreze prizonierii. Lungi discutii, Boyle repetand argumentul ca in cazul acesta romanii se vor razbuna. Sovietul dela Sevastopol decide in fine ca prizonierii apartineau lui Boyle, asa cum fusese decis la Odessa.

De mare ajutor a fost unul Spiro (Speiro?), cu care Boyle avusese tratative si relatii amicale mai inainte. Acest Spiro fuseses un cismar, dar acuma devenise comandantul flotei bolsevice. Acuma lipsea numai acordul lui Mackensen sa le dea sauf conduit. Boyle trimite o telegrama care ajunge la cartierul general austriac in hotelul Petrograd la Odessa unde nu i se da nicio importanta, dar unde din fericire un functionar, care o cunostea pe dna Pantazzi, o anunta. Dna Pantazzi gaseste din nou pe Mendicutti si impreuna intervin fara succes la austriaci.

Dar iarasi norocul le vine in cale la cartierul admiralului german Hopman, care ii trateaza cu curtoazie in limba engleza, cerceteaza si cand aude cuvantul "Colonel Boyle" exclama "By Jove! As dori sa l cunosc si eu" (E.G.P. pag. 247) . Imediat telegrafiaza lui Mackensen si in 36 de ore dna Pantazzi primeste vestea, cu complimentele admiralului Hopman, ca s'a acordat aprobarea ca Boyle si ostatecii liberati sa se duca, dar la Sulina, nu la Odessa.

Din nefericire von Mackensen uita sa informeze comandamentul austriac la Sulina. Din acest motiv, odata ajunsi la Sulina, dupa o furtuna violenta si traversand ape minate, au multe dificultati cu comandantul austriac care neinformat fiind, le interzice plecarea si Boyle recurge la un bluff, utilizand forta lui navala minuscula (un tun mic si vechiu), impotriva navelor si aviatiei austriace, spre a i forta sa scufunde Chernamore (dupa evacuarea pasagerilor), probabil pentru a creea un incident international (?). Fie blufful a reusit, fie ofiterul austriac a primit aprobarea dela superiori, si foarte probabil si datorita interventiei continue si insistente a lui Lazu, comandantul navei romane Elizabeta aflata in rada portului, austriacii cedeaza, si se incepe eliberarea prizonierilor rusi (cam 400 la numar), care va continua trei zile, si se porneste cu un alt vapor spre Galati si acum ajungem acolo unde am inceput aceasta aventura.

Acest scurt rezumat este bazat pe cartea "Joe Boyle, King of the Klondike" scrisa de William Rodney, si "Roumania in Light and Shadow" scrisa de Ethel Greening Pantazzi. Alte versiuni difera in detalii. Unele amanunte (eg despre generalii Crainiceanu, Vivescu, comandorul Mihailescu, Tache Ionescu la Odessa etc care vor veni mai tarziu) provin dela Michael Pantazzi, de la National Gallery Ottawa, nepotul comandorului Pantazii un extrem de bun cunoscator al acestor evenimente in care fusesera implicati bunicii sai.

Amanuntele redate mai sus sunt numai o parte din peripetiile prin care Boyle a trecut in cursul acestei misiuni si care este numai una dintre multe altele asemanatoare si care la fel vor fi numai schitate pentruca spatiul nu ne va permite sa redam toate amanuntele, multe foarte palpitante, si care demonstreaza mai bine decat orice caracterul lui Boyle.

Toate faptele pomenite sunt documentate in mare parte si cu ample amanunte de dna Pantazzi in memoriile ei, de comandorul Pantazzi si de alti prizonieri. Raporturile facute de Boyle insusi sunt laconice, modeste (cum ii era firea) si mentioneaza numai esentialul. Dar asa s'a creiat legenda asupra acestui personaj atat de impresionant. Pentru a intelege si aprecia Colonelul Boyle ca om si erou anumite lamuriri trebuie sa fie facute.

In primul rand eu cred ca este nedrept sa l consideram ca simplu aventurier la maturitatea vietii sale asa cum multi spun, desi a intreprins multe actiuni cu caracter de aventura, impuse de circumstante (la Tarnopol, ce va fi pomenit mai tarziu) sau in urma apelurilor adresate lui chiar de catre Regele si Regina Romaniei, misiuni extrem de periculoase, dar el nu a refuzat niciodata. El a fost un mare patriot, tot ce a realizat el in acesti ani de razboi este datorit faptului ca el a vrut sa si ajute tara lui, Canada, pe atunci dominion britanic, impotriva puterilor centrale. Mai tarziu va face acelas lucru pentru Romania. El a format cu banii lui, si a echipat un batalion cu mitraliere de tineri din Yukon pentru a se duce pe front ("The Yukon Battalion") . Pentru acest gest i s 'a acordat gradul de locotenent colonel “onorific" in militia canadiana.

Dar nu i s'a permis, din pricina varstei, sa si conduca batalionul pe campul de lupta. Ori, el vroia sa fie activ, sa participe personal pe teatrul de razboi, sa si arate curajul in fata inamicului. Nu i s'a permis. Si asa a inceput una dintre cele mai extraordinare cariere, care dupa mine rivalizeaza cu Lawrence of Arabia, numai ca Boyle devenise deja un personaj legendar in Yukon.

N.B.

Pentru a completa acest capitol inceput mai sus, si pentru a exemplifica enormele resurse ale acestui personagiu, ne intoarcem la Odessa.

La 10 martie 1918 Boyle soseste cu tratatul de pace ruso roman, iscalit si parafat la Iasi, si l preda lui Cristian Rakovski seful sovietic suprem pentru sudul Rusiei, inclusiv Odessa. Acest tratat mentionat mai sus fusese initiat si realizat de Boyle ca neutral, care cu tactici machiavelice, profitand de personalitatea si slabiciunile adversarului l a istovit pur si simplu pe Rakovski si el, Rakovski, l a semnat intr'un moment de epuizare completa.

Tratativele pentru acest tratat in sine constitue o mare victorie tactica si diplomatica pentru Boyle si Romania. Intre altele Rusia accepta ocupatia "temporara" a Basarabiei de catre romani si prevedea schimburi de prizonieri. Rusii aveau 71 de prizonieri romani (acesta era numarul pe lista lui Boyle), si romanii au retaliat si detinut si ei un numar corespunzator de prizonieri rusi (desi dupa Rodney si altii au fost cam patru sute). In plus cam 100.000 de soldati rusi erau dezarmati si in drum spre casa, traversand teritoriul Romaniei.

Datorita consulului american, Boyle intalneste o compatriota canadiana, Ethel Greening Pantazzi, sotul ei, Comandorul Pantazzi fiind unul dintre ostaticii romani. Drama incepe in cursul noptii, Rakovski si multi bolsevici fugind din fata armatelor germane care se apropiau de oras. Un asa zis Batalion Revolutionar Roman, numit si Batalionul Mortii, in majoritate criminali bulgari, preiau inchisoarea Turma, forteaza pe prizonieri sa se imbarce pe nava romana Imperator Traian. Doamna Pantazzi este prima care afla, cand sotul ei o suna dela inchisoarea Turma la 4.00 dimineata. Dansa reda in detalii vivide aceste evenimente dramatice.

Se duce la Turma si convinge pe seful inchisorii sa o insoteasca la Boyle pe care il gasesc plimbandu se nonsalant pe strada. Il gasesc si pe consulul spaniol Mendicutti si cu totii se duc la debarcader, unde gasesc navele Imperator Traian si Principele Carol si unde se vedeau prizonierii pe punte. Boyle cu doamna Pantazzi ca interpreta se duce cu o "droshki" la debacarderul unde era ancorat yachtul regal Stefan cel Mare si care era sediul "Batalionului Mortii", sa l caute pe Rakovski, unde i se confirma ca acesta plecase in timpul noptii cu toti banii si toate obiectele de valoare ale prizonierilor. Cel care il inlocuise, Dicescu (de fapt Isidor Kantor, I.G.Duca p.48) refuza la inceput, dar cand Boyle il ameninta ca Romanii vor fi fortati sa replice ca atare in ce priveste prizonierii rusi, cedeaza si promite ca va colabora, dar sa astepte pana la orele 14, ca sa se puna in contact cu Sovietul Suprem.

Cei patru (Boyle, dna Pantazzi, comisarul inchisorii si consulul spaniol) se duc apoi la sediul bolsevicilor, unde ca sef ramasese unul Brasoveanu (Bresheneanu?), care declara ca nu dispune de trupe suficiente pentru a forta Batalionul Mortii sa cedeze prizonierii. La insistenta lui Boyle, semneaza impreuna cu alti doi insi si se pune parafa pe documentul preparat de comisarul inchisorii. Inapoi la Dicescu, desi au un accident cu masina (lovita de un vehicul de transport) si reuseste sa i scoata pe prizonieri din nava pe debarcader in fata vaporului Imperator Traian. Cu trupele austro germane la portile orasului, debandada complecta, evacuare de mii de omeni, Batalionul Mortii se imbarca pe Imperator Traian si cer reimbarcarea prizonierilor pe vapor, dar Boyle refuza. Semne de incaerari pe punte, dar pana la urma apar cam 80 oameni cu carabine care incep sa traga in gloata. Sunt morti si raniti. Boyle face un pas inspre vapor dar isi da seama ca este inutil si este fortat sa si trimita prizonierii inapoi pe nava, si desi ii este interzis, isi forteaza drumul pe vapor care pleaca (12 martie 1918).

Dupa dna Pantazzi, care ne da cele mai concrete amanunte despre aceste haotice momente, 9 prizonieri romani tineri au resit sa fuga in timpul debandadei.( a intalnit mai tarziu trei dintre ei). Dupa ce debarcaderul s'a degajat, au ramas doi morti, si cativa raniti, toti rusi. A doua zi austriecii si germanii intra in Odessa si cu ei mari cantitati de bancnote in valuta romaneasca, imprimate de germani la Bucuresti si preferate de populatie care pierduse toata increderea in rublele "Kerenski". Pe vapor insa prizonierii sunt maltratati, mancare infecta, supraaglomerati, nu au nici macar loc sa doarma. Numai un singur prizonier roman, generalul Vivescu fusese ranit de o baioneta. Prezenta lui Boyle (care refuzase o cabina proprie) printre ei este singura lor speranta. Vaporului ii este interzis sa ancoreze in alte porturi (cum Boyle va afla mai tarziu, acesti criminali nu erau bine vazuti de sovietici) dar le reuseste insfarsit sa acosteze la Theodosia, unde erau lupte de strada intre bolsevici si localnici.
.......................................
Ottawa ON
........................
Dr. Francis Dworschak din Ottawa Canada publica, pe cont propiu, in limba romana cartea „In apararea lui Mircea Eliade” editia I, ia apoi editia a II-a revizuita si adaugita. Apare versiunea in engleza „Defending Mircea Eliade”. Urmeaza 4, un volum despre „Epoca Monarhiei în România”, cu intentia de a restabili adevarul istoric despre regii nostri, adevar care în perioada comunista, a fost falsificat. Urmeaza cartile „Descoperirea insulinei si Nicolae C Paulescu” cu editia a doua, "N.C. Paulescu si insulina, triumf si agonie" .


Bucurosi si onorati ca la intalnirile de la Observatorul Dr. Francis Dworschak s-a prezentat cartille






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu