Ioan Miclău-Gepianu - AMINTIREA CRIȘURILOR!

 Motto:

”Când amintirile-n trecut

      Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung și cunoscut,

      Mai trec din vreme-n vreme”

 ”Când amintirile... Mihai Eminescu”.

                                                                                    

AMINTIREA  CRIȘURILOR!

     Crișul Repede (în vestul munților Apuseni), izvorește din Mții. Gilăului,

Străbate defileul de la Ciucea și intră în câmpia de vest, dar trece prin

Hedin și Oradea, parcurgând 139 km.

     Crișul Negru – izvorește din Mții. Bihorului, trece prin Vașcău, Ștei,

Beiuș și are ca afluient Crisul Pietros, care izvorește tot din Mții Bihorului

pe o lungime de 31km. Din regiunea Cetăților Ponorului, Crisul Negru se

Întinde tot pe 139 km.

Crișul Alb- izvorește din nordul munților Metaliferi, întinzându-se pe o

lungime de212 km, străbate depresiunea Zărandului, trece prin Brad și

Chișinăul de Criș.

Toate trei se întâlnesc apoi, sub denumirea de Criș ce se varsă în Tisa

apoi în Dunăre!

Ioan

2012

*

ZORI DE ZI

Dintr-un vârf de munte pe-altul, dimineața-și leagă zorii,

Iar pe-un plai, gură de rai, sună clopotul Miorii;

Și-l aud de-aici, din lume, pun urechea la pământ,

Aud buciumul lui Horea, a lui Iancu aprig cânt.

Aud clipotul ce-l face unda de izvor când pică

Dup-o stâncă mai înaltă, dedesubt, pe-alta mai mică;

Se încheagă-n melodie, care eu o pun pe vers!

Iar pe-a viselor cărare eu prind aripi vulturești,

Străbătând cu gândul vesel locurile strămoșești.

Aud Neamul cum suspină, cugetând spre împlinire,

Cu puternica voință din a inimii simțire.

*

PE-A IUBIRII FRUNTE ALBĂ

Pe-a iubirii frunte albă,

Pus-am dulce sărutare,

Dăruit-am din piept doruri

Strânse-n inima mea mare,

Pus-am al credinței aur,

Să-ncunun verginu-i chip,

Doar să afle omul zilei,

Al iubirii prototip.

Vorbe dulci i-am pus pe buze,

Miere boiului vergin,

Căci lumina și iubirea,

Nasc frumosul dintr-un chin.

Din amara rădăcină,

Răsar mugurii de floare,

Cum din suflet cătrănit,

Calde razele de soare.

Chiar invidiile, ura,

Sunt tot căi de regăsire,

De golești forma murdară,

Și o umpli cu iubire.

Așadar, în vers cuminte,

Torn esența astei vieți,

Cum că numai prin iubire

Vei gusta din frumuseți!

*

LACRIMA

E lacrima rod al simțirii,

E sângele alb al iubirii,

Izvorul în creier îl are –

Știai asta, tu, suflete, oare?

Știai că ea cade ca focul

Și-n inima mare își sapă doar locul,

Cum sapă lumina în aștrii,

Secătuind o lumină din ochii albaștrii?

Dar e și rod al simțirii ferice,

În inima vie lumini să ridice,

Tot lacrima vine cu izul ei bun;

Depinde ce-n creier oamenii-și pun!

~*~

Ioan Miclău-Gepianu