Politicianul Cetateanul Presa Banii
O EUROPA SEDATA:
IMPRESIILE LUI MICHEL
HOUELLEBECQ
Houellebecq
e un scriitor care dă impresia unui pervert. Si in realitate, dar si dupa modul
in care scrie. Dacă în realitate e, nu știm, dar personajele pe care și le
imaginează în cărțile lui sunt toate perverte. Houellebecq, însă, extinde la
scară europeană decadența sexuală care caracterizează personajele cărților lui,
dând de înțeles, că însăși Europa a devenit ireversibil pervertă, așteptând, la
fel ca și personajul principal din Serotonin, o moarte lentă, fără durere, după
ce facultățile fizice care pot asigura plăcerile trupului devin neputincioase.
Obsesia cu sexualitatea
De unde vine această obsesie a personajelor
lui Houellebecq cu sexualitatea, și, prin extensie, a întregului continent și a
generației prezente? Dintr-o minte focalizată pe plăcere, hedonism,
pornografie, și lucruri similare care dau plăcere trupului.
În 2019 a
fost publicata versiunea engleza a cartii Serotonin, unde Houellebecq își
imaginează viața unui funcționar de stat, angajat al Ministerului Agriculturii,
iar ocupația lui principală este să asigure competitivitatea produselor
agroindustriale franceze pe piața internațională.
Cu acest
scop călătorește intens, în Europa, America de Sud, Africa, Asia. Evită
America, dând de înțeles că, pe lângă vinuri și brânzeturi, Franța nu poate da
mult Americii. Sarcina lui, însă, e să contracareze prezența produselor
americane pe piața internațională, făcând propagandă împotriva giganților
agroindustriali americani, inamicul numărul unu pentru el fiind Monsanto.
Ce are asta
de a face cu personajul principal al cărții lui Houellebecq? Numele lui e
Florent. Florent reprezintă angajatul tipic occidental care muncește într-o
companie multinațională ori în funcții influente în administrația de stat.
Angajatul, asemenea lui Florent, e singur la părinți. Nu e căsătorit. Nu are
familie, nu întemeiază o familie, nu se căsătorește niciodată. Câștigă bine,
slujba îi împlinește ambițiile profesionale, și întreține relații cu diferite
tinere de-a lungul vieții, tinere din diferite grupuri etnice ori rasiale.
Vacanțele sunt lungi, banii trebuie cheltuiți. Pe plăcere și lucrurile care
aduc plăcerea.
În timp,
însă, Florent își dă seama că abilitățile lui fizice care îi dau plăcerea,
inclusiv viața intimă, îi slăbesc. Trupul îi slăbește, se îngreunează, femeile,
mai ales cele tinere, îl găsesc mai puțin atractiv, și pentru a-și satisface
dorințele personale, Florent încearcă să ademenească fete tinere din țări
sărace. Impresia cititorului, de fapt, e că lui Florent îi plac tinerele din Moldova
mai mult ca oricare altele. E frustrat, însă, că nu își găsește o prietenă.
Odată ce
abilitățile fizice îi intră în declin, depresia lui Florent se intensifică.
Între timp, ambii părinți îi mor, se sinucid împreună după ce sănătatea tatălui
lui Florent se deteriorează ireversibil. În consecință, tata alege să se
sinucidă. La fel și mama. Florent participă la înmormântarea părinților lui,
catolici buni, și, pentru prima dată după zeci de ani, aude o omilie de genul
celor pe care nu le-a mai auzit din copilărie. Găsește omilia preotului
plictisitoare. Pentru o vreme. Căci cuvintele preotului și imaginea trupurilor
moarte ale părinților îl urmăresc și îi cauzează neliniște.
Urmărirea e
insistentă. Îl urmăresc chiar și în momentele de intimitate și în locurile în
care călătorește prin lume. Intră într-o stare de depresie acută și, după ani
de indecizie, își ia inima în dinți și merge la un psiholog. I se prescrie
Captorix, un medicament antidepresiv care îl ajută să-și revină la normal.
Pentru o vreme. E o vreme în care își continuă viața hedonistă, trăind cu o
japoneză, o spaniolă, o adolescentă din Jamaica etc. Lista devine tot mai
lungă, dar la fel și depresia, iar Captorixul ajută tot mai puțin.,
Houellebecq:
Libertățile individuale duc la moarte spirituală
Ani mai
târziu, Florent își ia din nou inima în dinți și se reîntoarce la același
psihiatru care îi dă o doză mai mare de Captorix și alte calmante puternice. Îi
și recomandă, însă, să petreacă timp cu prostituatele pentru a-și vindeca
depresia și singurătatea. Ceea ce și face, cheltuind o sumedenie de bani.
Continuă însă
să trăiască o viață solitară, fără scop ultim. Pentru o vreme încearcă
vânătoarea ca forma de divertisment. Din când în când se întreabă dacă e
fericit, dar preferă să nu răspundă întrebării.
În final,
Florent e tentat de suicid. Ezită pentru o vreme pentru că încă are 600.000 de
euro economisiți în cont. Ce sa facă cu banii, se întreabă el? Să îi dea
săracilor, printre ei chiar și "românilor"? În final decide să-și
țină banii și sa-i cheltuiască el. Scrie el: "I wasn't about to hand over
my cash to a bunch of Romanians" / "nu eram tocmai încântat să-mi dau
banii la niste români".
Cu banii
încă în cont își cumpără un apartament într-o zonă mai selectă a Parisului, la
ultimul etaj. La, calculează el, 100 de metri înălțime. De ce la înălțime?
Pentru a putea sări de la fereastră și a muri instantaneu când se izbește de
pavaj. După câțiva ani de viață singuratică în apartamentul de la ultimul etaj,
Florent încă mai are 200.000 de euro în cont.
Se tot
gândește ce să facă cu ei și rămâne hotărât să nu-i dea săracilor. Nu e
obișnuit să dea nimic nimănui, doar să agonisească și să cheltuie totul pentru
sine. Își va cumpăra, spune el, cele mai selecte mâncăruri, brânzeturi și
vinuri până își va epuiza economiile. Ceea ce și face.
Trupul i se
îngreunează și mai mult, stă închis în apartamentul de la ultimul etaj,
vizualizează pornografie, e singur, toate rudeniile i-au murit. Nu mai are pe
nimeni pe lângă el.
Finalul: cu sau fara
Dumnezeu?
Economiile
epuizate, Florent își pregătește plecarea din lume. Planul făcut cu ani în urmă
îi vine din nou în minte. Deschide fereastra și își ia avânt, moment în care
cititorul e lăsat în suspans și poate să-și folosească intuiția proprie privind
ce se întâmplă, ori nu se întâmplă, mai departe.
Relevante
însă sunt ultimele două pagini ale cărții, în care Florent, după ce deschide
fereastra apartamentului, meditează asupra celei mai importante dimensiuni din
viață, dar una pe care a ignorat-o toată viața: latura ei spirituală. Moartea e
inevitabilă, meditează Florent ("death imposes itself in the end / moartea
își impune voința în final").
Dar Florent
meditează și asupra morții spirituale. Ce duce la moartea spirituală se
întreabă el? Individualismul și libertatea individuală.
Afirmațiile
lui Florent sunt directe și ușor de priceput: "Did we yield to the
illusion of individual freedom, of an open life, of infinite possibilities?
It's possible; those ideas were part of the spirit of the age; we didn't
formalise them, we didn't have the taste to do that; we merely conformed and
allowed ourselves to be destroyed by them; and then, for a very long time, to
suffer as a result. / Ne-am lăsat stăpâniți de iluzia libertății individuale, a
unei vieți fără limite, a unor posibilități infinite? E posibil; aceste idei au
făcut parte din spiritul vremii; nu le-am formalizat; nu am avut dorința să le
formalizăm; doar ne-am conformat lor și le-am îngăduit să ne distrugă; și apoi,
pentru o vreme îndelungată, să suferim din cauza lor". (Pagina 309)
Florent se
reîntoarce în momentele finale ale vieții, cu gândurile la Dumnezeu, cel pe
care l-a ignorat toată viața. Dumnezeu, spune el, "takes care of us, he
thinks of us every minute / Dumnezeu se îngrijește de noi, se gândește la noi
în fiecare minut".
Paragraful
final al cărții, însă, e și mai penetrant. Florent se gândește la Hristos, cel
pe care l-a ignorat toată viața, dar cel care, la fiecare pas pe care îl facem,
este cu noi și ne dă semne clare că ne însoțește. ("And today I understand
Christ's point of view and his repeated horror at the hardening of people's
hearts; all of these things are signs, and they didn't realise it. Must I
really, on top of everything, give my life for these wretches? Do I really have
to be explicit on that point? Apparently so. / Azi înțeleg perspectiva lui
Hristos și întristarea Lui văzând inimile împietrite ale oamenilor; toate
aceste lucruri sunt semne, și oamenii nu le pricep. Chiar trebuie, în final,
să-mi dau viața pentru nenorociții aceștia? Chiar trebuie să fiu explicit
privind lucrul acesta? Probabil".
Țesută în
întreaga carte a lui Houellebecq e ideea că Florent e un Occident în miniatură.
Modul în care el gândește, viața pe care o trăiește, atitudinea nepăsătoare
față de viața spirituală și creștinism, hedonismul, căutarea plăcerii, sunt
trăsăturile Occidentului de azi.
Așa îi
descrie Houellebecq pe occidentali, luându-i la rând: germani, scandinavi,
britanici, spanioli, olandezi etc. Pe toți îi numește pe nume și le descrie
excesele păcătoase în lux de amănunte.
Moralitatea
a dispărut, în Florent și în occidentali. Fiecare occidental e un Florent,
trăim pentru o vreme, mâncăm bine, ne simțim bine, ne satisfacem trupurile, și
nu ne gândim la suflet. Dar, când colapsul inevitabil și, mai ales, suicidul,
devin iminente, lipsiți de nădejde, ne amintim de generațiile trecute și de
Dumnezeu, dar mai ales de Hristos, cel care a murit pentru niște nenorociți ca
noi. Sunt momentele în care ne întrebăm, asemenea lui Florent, de ce nu l-am
priceput pe Hristos mai devreme?
ARTICOLUL 16 DIN
DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
Articolul 16
din Declaratia Universala a Drepturilor Omului afirma: "Cu incepere de la
implinirea virstei legale, barbatul si femeia, fara nici o restrictie in ce
priveste rasa, nationalitatea sau religia, au dreptul de a se casatori si de a
intemeia o familie. ... Familia constituie elementul natural si fundamental al
societatii si are dreptul la ocrotire din partea societatii si a
statului". Familia romana isi cere drepturile. Aceste drepturi le pledam,
le-am pledat din 2006 incoace, si vom continua sa le pledam. Sunt cele mai
pretioase dintre drepturi dar si cele mai abuzate azi. Pretuiti-le!
Alianta Familiilor din Romania
Str. Zmeica nr. 12, sector 4
Bucuresti, N/A N/A, Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu