(terra mu - poem
pandeic)
~*~
în fiecare mirare era asezat un zeu
indolent
în fiecare indecență un posibil
răspuns al ființei –n neființă
devenisem palma ta mâna ta zilele
& nopțile aveau o singură verticală
umilul răspuns la fuga lui gaugain
încotro
de milenii
prin mine trecuseră toate cuvintele
ca prin tine
zbătându-se-n iluzia libertății
pe negre aripi de pasăre de pradă
deveniserăm ființa perfectă
printre canguri mușcându-ne pe nisipuri
victorii alizee săgeata mea era
săgetarea ta & invers
o singură dată-n viață atinsesem
perfecțiunea
am vrut s-o mut înspre munți s-o
sfărâm s-o clatin dintre nori la apus
în tangibil îți dedicam versuri de
aur prea devreme se murea se-ngropa
& -n fiece zi groparul îl
întâlnea pe hamlet necunoscutul ,,atât de singur printre vii”
el avea dreptate & nu i se da
dreptate
el știa cine este în concept nu în
reguli
ea era acolo aici la înțelegerea
mitică a nedeslușitelor
înaintarea pe uscat pe ape pe frunze
pe singurul adevăr al stelelor în
mișcare străină
contemplarea –n arșița nopții a
fulgerelor în dăruire sublimă
aproape molatecă din regn în regn
metaforă a zădărniciei și a lucrurilor
care se vor iți –n lumini din lumini
–n duminici infinite & blânde
precum răspunsul sincer al morții la
chemarea străbunilor
numai eu & tu -n vremea
miracolelor
înaintăm în viitorul de dincolo de viitor
fără de sfârșit & tu nu crezi
~*~
catalin afrasinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu