luni, 13 iulie 2020

catalin afrasinei - (terra mu - poem pandeic)




(terra mu - poem pandeic)


~*~

în fiecare mirare era asezat un zeu indolent

în fiecare indecență un posibil răspuns al ființei –n neființă

devenisem palma ta mâna ta zilele & nopțile aveau o singură verticală

umilul răspuns la fuga lui gaugain

încotro

de milenii

prin mine trecuseră toate cuvintele ca prin tine

zbătându-se-n iluzia libertății

pe negre aripi de pasăre de pradă

deveniserăm ființa perfectă

printre canguri mușcându-ne  pe nisipuri

victorii alizee săgeata mea era săgetarea ta & invers

o singură dată-n viață atinsesem perfecțiunea

am vrut s-o mut înspre munți s-o sfărâm s-o clatin dintre nori la apus

în tangibil îți dedicam versuri de aur prea devreme se murea se-ngropa

& -n fiece zi groparul îl întâlnea pe hamlet necunoscutul ,,atât de singur printre vii”

el avea dreptate & nu i se da dreptate

el știa cine este în concept nu în reguli

ea era acolo aici la înțelegerea mitică a nedeslușitelor

înaintarea pe uscat pe ape pe frunze

pe singurul adevăr al stelelor în mișcare străină

contemplarea –n arșița nopții a fulgerelor în dăruire sublimă

aproape molatecă din regn în regn metaforă a zădărniciei și a lucrurilor

care se vor iți –n lumini din lumini –n duminici infinite & blânde

precum răspunsul sincer al morții la chemarea străbunilor

numai eu & tu -n vremea miracolelor

înaintăm în  viitorul de dincolo de viitor

fără de sfârșit &  tu nu crezi


~*~

catalin afrasinei









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu