TRAIANII
noştri DACI
(partea a II-a)
Gheorghe
Constantin Nistoroiu
„Creştinul trebuie să respecte trei valori:
Patria-care-ţi asigură
hrana trupului;
Neamul-care-ţi dăruieşte
hrana minţii;
Biserica-care-ţi asigură
hrana sufletului.”
(Dr.TRAIAN
TRIFAN)
PROTO-DACUL-PELASGUL a fost, este
şi va fi aşezat de Dumnezeu în Faşa Creaţiei Sale, într-un Areal cu adevărat divin: CARPATO-DANUBIANO-PONTICO-EUXIN.
După ce a primit binecuvântarea din
Cerul preamăririi a făcut din Maria, Stâlpul Bisericii Mântuitorului Hristos şi Temelia nepieritoare a Neamului
dacoromân.
A luat cu grijă şi cu sfială din elementele naturii o parte din
frumuseţea Creaţiei divine oglindită în ele şi a brodat-o pe regalul său port
popular, urzindu-l pururea ca datină.
Apoi, a surprins limpezimea surâsului din susurul apei, armonia din
şoaptele Codrilor, arpegiul din adierea brazilor, sunetul din revărsarea
cascadei, frecvenţa din freamătul frunzelor, madrigalul din mireasma florilor, gama
din tremurul ierbii, portativul din mlădierea sălciilor, ritmul din turuitul
turturelei, refrenul din trilul ciocârliei, măsura din viersul mierlei, octava din
rapsodia rândunicii şi a întocmit magistralul şi divinul Tezaur folcloric.
A primit în Dar de la Heruvimi focul mistic, ruga fierbinte, necuprinderea
isihastă, veghea şi locul cel mai apropiat de Dumnezeu între rase, seminţii,
popoare, neamuri şi naţiuni.
De la Serafimi a luat răbdarea, înţelepciunea,
clarviziunea, curajul, expresia
slujirii.
Arhanghelii i-au pus în năframa
ursitei, Dorul după Logosul divin, Coiful căpeteniei, Spada dreptăţii, biruinţa
în jertfire, flamura Eroului, aura martirică, buna vestire, solia păcii.
Ingerii l-au împodobit cu
nimbul iertării, l-au legănat în mireasma cântării celeste cu sublimul ei
liturgic presărându-i pe frunte psalmii întru lauda şi mărirea Maicii Domnului.
Celelalte cete de îngeri s-au întrecut în a-i împleti în cununa
frumuseţii, bărbăţiei, dârzeniei şi demnităţii, suspinul, fiorul, flacăra, bucuria,
lacrima, îmbrăţişarea şi dorul de Acasă.
Iisus Hristos-Mântuitorul lumii i-a
îngăduit purtarea Crucii Sale în
crucea sa, ca semn al demnităţii, l-a
încins apoi cu libertatea sfântă brodată pe adevărul ortodoxiei, atârnându-i pe
umerii largi, neînconvoiaţi hlamida iubirii, iar în mână dreaptă şi vânjoasă sceptrul
nemuririi.
* Traian Chelariu/ Traian Colhan/ Traian
Trifan
TRAIAN Chelariu (1906-1966), poet
cult de o mare sensibilitate mistică creştin-ortodoxă.
Traian Chelariu şi-a urzit în plămada sufletului său ales, răbdarea cea
mare a dacoromânilor-hotar de veşnicie, suferinţa prelinsă din Legendele şi
Baladele strămoşeşti, dăltuidu-şi tenace caracterul de cremene şi zelul
demnităţii legendare al daco-valahilor în care a aşezat cu multă evlavie,
Icoana Neamului peste care răsare Aura biruitoare a Mântuitorului Iisus
Hristos.
Baladă
pentru binecuvântarea ţării de mâine
Nu ne-am pierdut sub cerul strămoşesc/ suntem şi azi şi mersul ni-i
deschis;/ în rând cu noi meleagul şi-l păzesc/ acei cărora-ntreg li l-ai
prezis.// Dar am urcat cu turmele spre tine,/ tot zorul nostru-i numai către
bine,/ iar dacă graiul, uneori sărac,/ l-am strâns în cântec şi-l purtăm spre
leac,/ el ni-i legenda care va rămâne,/ şi Tu o ştii tot pe pământul dac-/
blagosloveşte-i zilele de mâine.// Dar am purces din codri şi coline/ tot zorul
nostru-i numai către bine/ şi străjuim, cum Ţie Ţi-i pe plac/ ogoru-n care
voievozii zac/ şi care ne dă grâul pentru pâine,/ Tu însă-l ştii că-i tot
pământul dac,-/ blagosloveşte-i zilele de mâine.// Mileniile milei doar
sporesc,/ statornic nu e nici un paradis,/ numai cuvântul cel dumnezeiesc/ prin
Fiul Tău pe care l-ai trimis.// N-am vrăşmăşit hotarele vecine,/ tot zorul
nostru-i numai către bine./ De-a pururi neamurile se prefac/ şi zodiile se
supun şi tac,/ dar ce-ai vrut Tu, netrecător, rămâne/ pământul nostru tot mai
este dac,/ blagosloveşte-i zilele de mâine. ( Revista Fundaţiilor
Regale, nr. 1, 1941)
TRAIAN Colhan (1915-), s-a
născut în ziua Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, în
localitatea Brezoi a judeţului Vâlcea, în familia destoinicului Pavel şi a
inimoasei Elizabeta, în anul 1915. Părinţii săi ocupau ca stare socială o
poziţie de mijloc. Şi-a schimbat domiciliul se pare în satul Laz de Alba. După
ce termină Şcoala generală, urmează Liceul Industrial, ajungând un remarcabil
desenator tehnic. Face stagiul militar lăsându-se la vatră cu gradul de
Sergent. S-a angajat la Braşov la fabrica de avioane I.A.R. Fire dârză,
cinstit, deştept, frumos, integru, talentat ca povestitor. Încropeşte o poveste
imaginară în al cărei scenariu aşează prinderea
şi uciderea a doi bolşevici. S-a opus pe faţă tăvălugului comunist care se
prăvălea cu ură atee peste Ţara noastră creştină. La o percheziţie descinsă de
securitate i s-a găsit relatarea cu sovieticii şi l-au arestat. Bolşevicii l-au
luat să-l judece la ei, dar la graniţă le-a scăpat. N-a durat mult evadarea
fiindcă l-au prins otrepele cărămizii de la noi. Este arestat de la domiciliul
Cugir-Hunedoara, condamnat în 7 Aprilie 1949 şi graţiat în 1964. Traian avea
mare evlavie la Fecioara Maria. Faptul că avea la activ o evadare l-a pus în
celula din Zarcă cu alt evadat, părintele Nicolae Grebenea. Traian aveau mulţi
apropiaţi printre saşi şi săsoaice. Când au venit bolşevicii Colhan i-a sfătuit
pe mulţi să-şi ascundă fetele, dar fără succes. Iată ce ne povesteşte părintele
Grebenea despre eroul său, camaradul de celulă: „Colhan a convins pe părinţii a
patru fete să le lase să le ascundă el. Le-a îmbrăcat în costume naţionale
româneşti şi a plecat cu ele în satul lui... În Laz le-a dus la o mătuşă a lui
ce avea casa tocmai în marginea satului şi au rămas acolo un an de zile. De
mâncare trimeteau părinţii lor. Şi aşa au scăpat toate. L-am felicitat pe
Colhan pentru această frumoasă iniţiativă.” (Preot Nicolae Grebenea, Amintiri din Întuneric. Ed. Scara,
Bucureşti-2000, p. 262)
Într-o zi a avut şansa să descopere pe o coajă de săpun alfabetul morse
trimis de prinţul Alecu Ghica. Astfel, Părintele şi-a început activitatea de
dascăl: „Predam pentru el (Traian) istoria României cu referire specială la
istoria Transilvaniei, geografia, româna, unde interesa litaratura, religia, cu
povestiri ale pildelor şi parabolelor Mântuitorului, etc.” (ibid., p.
263) (Fişa Matricolă Penală/ Anul 1949/ 04.07/ Dosar 171/ 50 Aiud).
Mărturiile lor brodate în mărturisiri de taină comprimă o istorie a
rezistenţei creştine anticomuniste, tumultoasă prin înşiruirea evenimentelor,
înălţătoare prin demnitatea faptelor, cutremurătoare prin verticalitatea şi
puritatea eroilor, izbăvitoare prin jertfa lor mistică.
TRAIAN Trifan (1899-1990)
În Lancrămul marelui filosof Lucian
Blaga, la cumpăna dintre veacuri s-a născut unul dintre cei mai renumiţi
fii ai demnităţii româneşti, din judeţului Alba, TRAIAN Trifan. După absolvirea gimnaziului, a continuat liceul în
componentă germană, maghiară şi românească la Sebeş, Sibiu, Blaj şi celebrul
Colegiu braşovean Andrei Şaguna. Vitregia războiului mondial l-a înrolat în
armata austro-ungară duşmana naţiei sale, fiind trimis pe front în Albania.
După întregirea Patriei a urmat şi absolvit Şcoala Militară de
Artilerie-Bucureşti, devenind sublocotenent, apoi urmează Facultatea de Drept
din Cluj, îşi i-a licenţa şi doctoratul, profesând avocatura în Braşov. S-a
căsătorit cu Elena Scholtz, din care s-au născut Ileana şi Maria. Îl cunoaşte
pe Ion Moţa, care-l impresionează şi se înrolează naţionalismului creştin
ortodox. Cunoaşte represiunile dictaturii carliste fiind întemniţat la Jilava
(1934), Vaslui (1938), apoi concentrat în armată. Sub guvernul Antonescu devine
prefectul Braşovului, alături de camaradul său Marian Trifan, şeful judeţului.
Rebeliunea din Ianuarie 1941, îi aduce o condamnare de 16 ani, fiind „recrutat” pentru fioroasa temniţă Aiud,
unde va deveni alături de confratele său Marian Trifan unii dintre marii
mistici ai închisorilor. „Aveau o trăire
de chilie mănăstirească, mărturisea colegul lor de suferinţă părintele
Traian Belu. Se citea pe faţa lor o
linişte, însă convingătoare. Educaţia lor venea mai de demult. Amândoi se
bucurau de o mare stimă din partea noastră şi respect din partea gardienilor.”
(apud. Cezarina Condurache, Sfinţii
Închisorilor 28 de biografii exemplare. Ed. Evdokimos Fundaţia Profesor
George Manu, Bucureşti-2015, p. 138)
În închisoare a venit peste ei o altă mare năpastă, trimiterea pe front „pentru reabilitare”, ordonanţă emisă
de generalul Antonescu, constituirea la Sărata a sinistrelor „Batalioane ale morţii”, căruia Traian
Trifan, liderul celor care au luat atitudine demnă de român, de creştin ortodox,
supranumit de faptele sale morale „Bradul
care se frânge, dar nu se îndoaie”, îi răspunde în scris ca un mare Cavaler trac
ce se dovedea: „Domnul Mareşal Antonescu
a hotărât să se dea posibilitatea condamnaţilor de drept comun şi celor
politici să se reabilitaze luptând pe front la unităţile constituite aparte... Mergerea
pe front împotriva comunismului este o onoare pentru orice naţionalist. Traian
Trifan are grad de căpitan şi îşi serveşte patria ca ostaş, dar comandantul
Traian Trifan nu are ce reabilita în faţa nimănui... Plecarea pe front se face
de la închisoare. Deci nu românul pleacă să-şi facă datoria, ci ocnaşul.” (Mărturisesc... Robul 1036, Ediţie
îngrijită de Virgil Maxim, Ed. Scara, 1998, p. 72)
Firea temerară, conştiinţa de cremene, demnitatea dârză, iubirea
jertfelnică, adevărul revelat, dreptatea socială, cultul ortodox, libertatea
creştină, urcuşul mistic l-au purtat înspre calea duhovniciei, alăturându-l
marilor asceţi, faimoşilor isihaşti, după cum mărturisea Gheorghe Dragon: „A purtat lumina spiritului, ne-a pus în
contact cu cerul, cu Iisus, cu Preasfânta Fecioară, cu doctrina creştină a
Bisericii noastre. Printr-o viaţă de rugă şi asceză a acestui monah între
monahi, a cultivat verticala creştină, creând prin discipoli mucenici şi
cuvioşi, o şcoală care a cuprins toate închisorile.” (Cezarina Condurache, op. cit., p. 139)
Suferinţa şi jertfa, iertarea şi ruga, crucea şi onoarea, iubirea şi
credinţa care l-au însoţit în cei 21 de ani de temniţă, l-au întărit, l-au
renăscut, l-au înnoit, l-au înnobilat în
spirit şi demnitate, fiind gratulat de către un alt mare camarad care a
petrecut aceleaşi virtuţi în cei 22 de ani de umilinţă, tortură şi batjocură,
pătimitorul Virgil Maxim, drept „erou al
demnităţii creştine româneşti, în veacul XX.” (ibid., p. 142)
În lucrarea sa, posttemniţă Mărturisesc...
Robul 1036, Traian Trifan a elaborat un adevărat curs de teologie
mistică, un veritabil îndreptar ortodox. Pe 12 Aprilie 1990, printre norii
însângeraţi care s-au abătut peste cerul României sale dragi, a plecat la
Mântuitorul său.
( fragment)
Fond
de carte: Arhiva Dumitru Ionescu-Bucureşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu