luni, 27 iulie 2020

Dana Decean - ”I Giardini di Zoe” - Fabuloasa grădină amenajată de un italian pentru nepoata lui




Fabuloasa grădină amenajată de un italian pentru nepoata lui, în vestul României. „Acum pot să mor liniștit, am văzut Raiul”

Dana Decean
30 iunie 2020




FOTO Cristian Căprariu

O grădină doar pentru tine! Aceasta este senzația pe care ți-o dă „I Giardini di Zoe”, odată intrat în ea. Dacă mai ai norocul să fie și o dimineață liniștită de sâmbătă în care cei câțiva vizitatori se pierd printe plantele și arbuștii pe aleile cu trepte de travertine și fântâni, te simți proprietarul absolut și aristocrat al acestei minunății.
  

Grădina din satul Banpotoc de pe Valea Mureşului a fost gândită și creată de Giovanni Salvatelli, un om de afaceri italian. De loc din zona Civitanova Marche, o zonă cu dealuri din centrul Italiei, Giovanni Salvatelli a fost vrăjit iremediabil de acest loc transformând cele patru hectare într-o atracţie turistică.


Grădina, dedicată nepoțelei sale Zoe, este un proiect conceput după planuri proprii pe care le-a dezvoltat fără niciun ajutor specializat. Nu a gândit proiectul întreg de la început, ci l-a extins de-a lungul a 17 ani, timp în care s-a ocupat de fiecare centimetru pătrat al proprietății, a stabilit locul fiecărei plante și i-a urmărit evoluția. Aleea spre grădină te trimite direct într-un peisaj toscan, chiar dacă nu străjuită de chiparoși, care nu s-ar adapta climei, ci de ienuperi,


”Proprietarul este un autodidact în tot ceea ce înseamnă frumos și artă și în special în amenajarea acestor grădini. Nu a avut ajutor specializat, s-a lăsat inspirat dar a și studiat foarte mult și are o afinitate nativă pentru frumos, pentru materiale naturale, de calitate, pentru lucrul bine făcut, pentru artă și eleganță”, spune Ramona Morar, administratorul grădinii.


Intenția inițială nu a fost de a amenaja un astfel de domeniu. Giovanni Salvatelli căuta o casă de vânzare în zonă. Locul i-a transmis însă o energie pozitivă și așa a apărut ”I Giardini di Zoe”.


”Locația am descoperit-o întrebând pe toată lumea dacă este vreo casă de vânzare în zonă. A ales acest loc pentru poziția mai retrasă față de sat și pentru energia pozitivă pe care o degaja acest loc. Era în aprilie 2003 când am văzut pentru prima dată această locație, erau înflorite magnoliile si cu toate acestea în timpul vizitei a început să ningă cu fulgi mari, astfel că, în câteva minute, totul a fost acoperit de mantia albă a zăpezii. L-am interpretat ca fiind un semn de bun augur”, povestește Ramona Morar.


Grădinile sunt amenajate pe o suprafața de 4 hectare. Plantele folosite la amenajare sunt specii care se găsesc peste tot în România: Thuja, Juniperus, Buxus, Taxus, Abies, Pinus, Spiraea, Forsythia, Euonimus, Hypericum, Berberis, Phyracantha, Prunus nigra, Prunus triloba, Acer, Tilia, Pyrus, Platan. Frumusețea și eleganța grădinii sunt date în special de modul în care sunt aranjate. Sunt toaletate cel puțin o dată pe an, iar gazonul este tuns minim o data pe săptămână. Pentru îngrijirea și întreținerea grădinilor este nevoie de multă muncă zilnică, săptămânală, lunară, anuală (plivit, săpat, fertilizat, udat, tratamente, tunderi, tăieri, etc). Scările și zidurile sunt din travertin, iar obiectele decorative din fontă au fost căutate și achiziționate personal de proprietar și aduse din Italia.

”Fântânile, Templul, băncile și celelalte obiecte decorative de culoare gri sunt din piatră vulcanică (Peperino) și sunt opera unui sculptor italian. Au fost aduse pe bucăți si asamblate de un meșter din România”, povestește administratorul domeniului.


Totul, absolut totul, se face sub atenta supraveghere a proprietarului, chiar și de la distanță, impusă de măsurile de restricție ale pandemiei. ”I Giardini di Zoe” rămâne însă proiectul său de suflet:



”Este un proiect de suflet, în aceste momente de criză, mă refer la dezastrul provocat de Covid în Italia, a fost rațiunea și motivația lui de a rezista, de a merge mai departe, de a trăi încă o zi pentru a împlini multiplele idei pe care le are pentru Giardini și de a duce mai departe acest proiect care are nevoie de multe alte investiții”, spune Ramona Morar, o norocoasă așa cum se consideră, pentru că are privilegiul de a vedea de aici răsăritul și apusul. ”Pentru noi, cei care adormim în cântecul greierilor sub bolta înstelată și ne trezim în ciripitul păsărilor și în razele de soare care ne mângâie fața, pentru noi este o mare binecuvântare dar și o mare responsabilitate. A avea grijă de toate acestea presupune dedicare șapte zile din șapte, perseverență, răbdare, pasiune, control, informare continuă si multă, muuultă muncă” mai spune aceasta.

Am întrebat-o care a fost cea mai deosebită apreciere, compliment al unui vizitator. ”Cel mai deosebit compliment pe l-am primit a fost din partea unui domn mai în vârstă care a spus ,,acum pot să mor liniștit, am văzut Raiul”, spune ea.

  


Când puteți vizita ”I Giardini di Zoe”

Programul de vizitare este în principal în zilele de sâmbătă și duminică, de la 9 la 20. Se poate vizita și în cursul săptămânii, în același interval orar, dar e bine să sunați înainte pentru că se desfășoară diverse lucrări de întreținere si tratamente.

Prețul biletului este de 10 lei/persoana. Copiii sub 6 ani vor intra fără bilet.

Grădinile sunt situate în satul Banpotoc, la 18 km de Deva, 26 km de Hunedoara, 112 de km de Lugoj și 160 de km de Timișoara.



FOTOS Cristian Căprariu
Sursa: ADRIAN MUNTEANU









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu