George Anca - EŞTI UN AMERICAN

EŞTI UN AMERICAN

          Te bate el taică-tău. Poliţiştii ăştia mă vor aresta pe mine? Eşti un american. Din actor, terorist, prin şedere două luni, neprimit – ce dacă – în această casă. Nici că-ţi pasă.

          E miezul nopţii. Canasta, încă o teroare, inclusă. N-am cum mânca, amfitrioana te aşteaptă pe tine, din beznă. Adoră numai străinii. Nici să dorm nu am cum, tuciul capului fierbe la porci soarbă, ochii croncăne, inima se spârcâie.

         Caiete nu găsesc, ăl de piese-mi trebuia. Un scenariu al terorii tale, pregătit din mii de naşteri, pe ce planetă. Nu tehnologia, persoana (degenerării) agresivităţii, să nu generalizăm. Acuma tot mă prăvăl de cruzimea ospitalităţii întoarse asupra găzduirii. Actori se dădeau ruşii, de-i spuneau lui Pica Dumitrescu, în Găeşti, că-l duc la Moscova pe scenă, petrol, boxează Titi Boldescu, ori rupe lanţuri, adolescenţă, Ciser, fără armată, ne blocase spaţiul de deasupra gardului pe care săream în grădina cinematografului, mă sui pe stâlpul de telegraf din faţa poştei şi prind peste drum şi peste clădire-grădină o pară de film, mă chemi jos, tată, blând, ce palmă, pumn, mamă.

          Pe americanul din vârful telegrafului nu-l mai chem jos, că mă trimite pe mine în vârful scaunului electric, de drog, de homosexualitatea profesorilor, lecţii pe noi, rusa schimbată pe americană, ca mâine chineză. Se invită homeostază, ce-o fi, conversaţie că se auzi uşa. Eu scriu să mai treacă din noapte, nu pot nici povesti să mă eliberez, ziua unuia-altuia, cum că ne-am pomenit cu el peste noi, în rupturi, i-am azvârlit un piedestal, m-a azvârlit în trafic, healer, marţial de Kerala, zero per total.

          Nimeni să scrie, poate Matei, nici să citească pomădarea cu americanismul retardării, insul nici insular, de unde Isarlâkului. Îi dai lui să mănânce la bucurie, bucătărie, vă auziţi, mama din Ilicino nu-i mai recunoaşte nici fraţii din Normal, tu îţi aflaşi, cu prompt instict, asasinule.

          Nu vorbim, i-am spus, o treanţă de-a mea la voi şi e jaf, să-mi lase costumul, bretelele, cărţile de vizită. Nevastă-mea netraducătore, cirotica nu direct papruda îi dă ordine de lapte-pisici, era vorba că-l ia ea, ca e nefericit, atunci chestia cu jaful, ce ştia ea, o zi bună, şi mă străpungea, în memoria fratelui, proasto, ţi-l decortichează din patul fetei ce-i tot arăţi drumul cu lumânări acum de-oi fi vrând să dea de el ca-n Eliade, aşa da, fetelor, luceferelor. Mă luai după anunţ, mai stai o săptămână, aşa am declanşat teroarea ocupării, psihozei, da, primitoarea catolică avea metoda ieşirii pe scară să moară, o trece cineva, văz-auz, care moare primul, depresie, cancer, drog.

          Guvernul american mă face şi pe mine Teo Peter pe încetul, pământul împânzit de călcători prin cânepă, pe noi căzu ăsta, eu nu mai rezist şi n-am unde mă duce nici de mila femeilor din anturaj pentru noul venit din coasta Evei potomace, nici de spaima piedestalului iradiat în Târgovişte şi Bucureşti pe versuri de Whitman cu dedicaţie tatălui, lui Dracula, acelasi, cât că n-o fi ştiut niente de Transilvania, americanul modelant, pe culturi opozitive, rubayate.

          Ce biserică, nici stradă. Introvertire. Aspersează muşama. Mamă-sa -dementia - nu-l lăsa să treacă strada. Nu l-a dus în amestecătura paraatee de pe vatra indiană. C-ai fost două zile acolo, părinţi cumsecade, bărbatu-tău pleacă la Paris, vei suferi despărţirea, mă iei la goană, să nu fac infarct, să sufăr şi eu pleoştirea ăstuia pe noi, mă-ta că are ea cu tine grijă de el, tembelă, gelozia nearătată poate arde Parisul cât de jilăvit maghrebian, indian, unde de unde se duce ăsta (vezi, cititorule, felul mexican al tuturor americilor, trecuţi peste Alaska de la noi din Bharat.)

          Ajung să văd şi orele spre unu'. Mai încolo, timp, şi de România, de ar mai fi existat şi când a călcat pe ea ăsta, cum să nu, soră-mea Noana îl primeşte, că zilnic mănâncă şi stă la ea câte cineva, creştineşte, chiar cu minţile, mai e unul, să nu se îmbolnăvească de recunoaştere Crengii, în proces cu americanii, rade-ţi-l pe-ăsta, ajungeţi la tv, cu ostatic, ce închipuiţi, ce mai mincinoşi globali, Ierusalim unguresc de-al nostru, să nu te înghită şi pe tine de creştină, vorba fie-mei, da sănătoasă o fi ea, adică bătrâneţea, tot pe la mănăstiri.

          Nu-ţi poţi oferi sufletul ultimului ratat, că nu ţi-l primeşte, îşi vâră doar petrecania primarială a fără-educaţiei alta decât că e american, nu hindu, te tipăreşte cu bocancul pe pânza de altar din anafură şi agheazmă, lasă că te îmbracă fantomă pe drumuri armură, tot murim, morţii să se cărăbănească, a fost invitat, a găsit e-mail-ul, camera pe cimitir, ăştia vii nu, morţi nu, nimic, era timpul să vadă lumea, asta ce e, hai-hi, fraţii nu i-au dat un ban de pe casa vândută, i-au dat brânci pe noi, nu ştim rezultatului controlului de drog, dacă se împlineşte în camera copilului nostru, momentan el, de nevoia noastră sub terorismul lui, ce spuneam, păi asta ne-a dat peste cap, nu-şi dă seama că existăm, nu suntem în pozele copilăriiei lui şi totuşi zice că e membru al familiei.

          M-am nevrozat cu forumuri pe moţiune, ca tot românul, chipurile să am ocupaţie sub ocupaţie, i-am spus şi ataşatei că nu-l mai ţin, dacă-l itinerează la Budapesta se cheamă că nu mai e invitatul meu şi aici să nu se mai arate că degeaba, nu e agentul meu, nici al cui e să ne lase dracului în pace, povestiţi neliberi, cu innarabilă americanie, besmetică normalitate prin comparaţie, că dacă venea Kirk Douglas, face Pasi, ce scriam, tot asta, a şi publicat Cronica română, l-am suit şi pe internet unde răspunsese doar la un forum că să fie închis poliţistul care împuşcase un infractor, asta e, ele, avatar, şi noi, ni s-au transmutat fiinţele după karma, medium, cu cine suntem, cu el, ce vrea, să stea, cât, oricât, pe ce, nu spune, pe proşti, pe ţara din fracţii de molestatatori, molestaţi, vrea şi la ţigani, ăia că avem nevoie de el, aşa da, nu că scăpăm, ne înmulţim în ceaun, el toceşte laptopul cu plăcerea ce ne-o fericişte cu de-a sila silelor întru plăcerea surorilor şi nevestelor, că săracul şi el.

          Cum să mă înveţi tu pe mine să mă înjur, puţă, că nu ne mai cheamă America la masă, ba încă, poate transnistreni, ah Elie, n-am început o frază, nu un arhetip, te iubeam de ne terminam uleiul, ne-ai întors cu pretenţiile bolilor şi traumelor creierului dumitale, necunosccându-ne ne atingi în toate ceakrele, genetic, adio teorii şi vorbit mult că ne întorci pe cea, pe hăis, măcar de-ai filma biserica de la Bercioiu, valea spre ea, poţi ajunge de faimă, de rîs, râsul de noi, nu al tău, al reflexelor alor tăi, uite că nu ne omorâm nici noi după tine, în replică, ne-oi omorâ ca pe Teo, la semafor, cât că zici că peste tine o Dacie a dat, mă băiete, spray de piper ai mirosit, de ne iei cu smog caugh, la Roma, Crista, tot secţia aia, la clor, peste încă o infinită săptămână, îmi cabrează urechile ciocurile tatei-degete, nevastă-mea pe mine nu mai are cale, nici a târziului, să mă întrebe, mănânci, m-aş autodevora, ca Victor mâinile cu mîinile.

          Nu ne-o fi plăcând, da stă, măi frate, pe cadavrul răbdării noastre binevoitor cristaline a scrâşnet, o piesă improvizată pe nervi finali, contrastanţi, de nule pidestalizate, cu probă, de la recepţie, v-aţi prins, din lauda aia, nemaiţinându-mă a-l ţine, călcându-ne linguriţa până la refuz, cum ne-aţi mai oropsi, încă judiciar, cu presă, critici, textualitate abject-dictatoare, ceva schizofrenie etnică, why not, pe adeverinţă lui Bălaşa trei luni, ăsta 4 jumate în India, el preşedinte de alumni Fulbright, cât mai sunteţi pe-ai americăniei în India, Dragoş în Canada, fugăreţi de mericani, buicani francani, ce disident român, inexistenţă, migrantă pleaznă pe marginalitatea excepţionalului, fie şi a homosexualului, retardatului, atotminoratului. Textul ăsta nu vă ajunge măcăr, da bâlba sforăită de pîş-pîş-rucsac peste costumul meu repede la traducere, vreodată, calmat, lobotomizat, ca el adunat, de mine, şi traducerea şi el. Spre represie, of course, la masă în Alcatrazul ţărilor. Vă culcarăţi pe mine, mănânc şi eu în viul nopţii, Dacia, ba Lipscanii, fata zice că după hartă, aşijderi modela fericind americăneşte Italia, hrănindu-l pe el, vreo halucinaţie, insolaţie, că la miss România, văduvă de evreu, 85 ani, îl însoţisem, el fuga pe e-mail, milionime jena mea de american din doldora inculcatului dispreţ faţă de locurile coastelor noastre strategice pe care catadicseşte să le tropăie. Mai un rând, scenariu, catedrala penticostală, cântece de cabaret alb soul gospel, predici, eu, Nicolescu. La el acasă, cu fata, mama doctoriţă, cuplul maghiart. Killer în serie cu van. Vanul invitatului nostru, focus. El e, e sigură unguroaica, de i-l va sufla fie-mei. Doctoriţa îl va valida. Dramatizează. Vorbim. O fi. A adus o pizza. Laudă pe Clinton. Ani later. Motel Chicago, în pat, nimic, fato. Două zile pe câmp. Dragoste de mama-mare. Indieni. Ne uitasem ne-am amintit, tovarăşi, vom relua, trei gentilişti, între 50 evrei la brutărie, voi de onoare, ei cu cultura oriunde. Septembrie 2007. Ca e-mail-uri rostogol, Pizzaro înapoi, cotit, pe Bucureşti, auzi, ce demolez pe aici, în refacere de conştiinţă, lăsare de sânge, limbaj de gazetă, tractir. Scârba de români vedem că nu e de sus, ca DE LA AI NOŞTRI, PE MAINAŢII DE NAŢII, majuscule întâmplătoare, ca toate celelalte, tot ne înţelesesem, cine cu cine, să ne scriem în replică virtuală, tema primă şi ultimă fiind România înainte de India, ceea ce Becket-Buzzati nu prinseseră, cum aşteptăm noi să te simpatizezi şi să nu ne îneci în insolentul tuş al unei prezenţe de blestem en passant.Familia mea măturată, treci la origini sub bocanc, desimbolizare hurducată pe osuare, rară cenuşă, ţi-am dat-o în scris, n-ai răsfoit-o răţoit-o. Pacoste mai repugnantă, ori cine ştie, când ne paraşutăm de sine, şi pe talpa ăstui al patrulea din fraţi, unul milionar, el nici citit Călin Nebunul, de unde năzdrăvani americani decât din supramuţunachi şi minoritarisme triumfante pe majorităţile lumii globalizate stingere şi eu.