Scrisoare
pastorală
Foaie
periodică, gratuită a Parohiei
Malovăţ-Mehedinţi
Anul
XXI(2021), nr. 454(16 –30 Septembrie)
Dragii mei enoriași!
Generație
obeză. Privesc cu îngrijorare generația actuală de copii. Se subțiază de
la un an la altul sub aspectul numărului statistic, fie că natalitatea scade,
fie că tot mai mulți dintre părinții care lucrează în străinătate își iau
copiii acolo și se stabilesc definitiv departe de țară. Nu mai socotim tributul
deloc neglijabil pe care-l iau bolile, accidentele de tot felul și alte
pericole care-i pândesc pe micuți.
Îmi amintesc de copilul de acum o jumătate
de veac. Era un copil mai necăjit, mai sărac, mai chinuit, mai supus la tot
felul de munci și greutăți, mai puțin ghiftuit cu tot felul de ,,bunătăți”. Cu
toate acestea, era un copil mai apropiat de natură, mai sănătos, mai plin de
viață. Erau familii cu mulți copii. Cunosc familii de atunci cu zece copii.
Erau oameni săraci, dar casa lor era plină de gălăgie, de râs și voie bună.
Cunosc azi multe-multe familii tinere fără copii, familii cu unul, maximum doi
copii. Nu văd că aceștia ar fi mai fericiți decât cei de atunci, fiindcă sunt
mai puțini și le revin mai multe resurse materiale de la părinți.
Copiii de azi sunt ținuți departe de
muncile fizice. Sunt țări în care chiar și activități de genul ,,curățat
cartofi” pentru pregătirea mesei în familie sunt taxate drept ,,exploatare a
minorului”, iar părinții acelor copii pot fi decăzuți din drepturile
părintești. Copiii de ieri trudeau alături de părinți acasă și la câmp. Umblau
cu vitele, pliveau grâul și porumbii, puneau grâu pe legături la secerat,
culegeau iarbă pentru vite, culegeau fructe, ajutau la strângerea recoltelor.
Ca elevi, mergeau la recoltarea porumbilor, strugurilor și fructelor
toamna, adunau frunze de dud pentru
viermii de mătase de la școală, adunau spice pe miriști, fructe de pădure și
multe altele. Nu pledez pentru revenirea la astfel de activități, dar constat
că acel copil era mult mai sănătos, mai zdravăn, mai plin de viață decât cel de
azi. Activitatea fizică era grea, ce-i drept, dar copilul acela devenea mai
puternic în lupta cu viața. Și mintea i se dezvolta simultan cu trupul, fiindcă trebuia să
găsească soluții.
Copilul de ieri își făcea temele la lumina
lămpii de gaz sau chiar la a lumânării, înnegrea multe caiete cu tot felul de
calcule; cel de azi butonează niște aparate, indiferent cum se numesc ele, și
află într-o clipă rezultate pentru care cel de ieri se chinuia din greu ore în
șir. E bine? E rău? De! Prefer pe cel care muncea să găsească soluții. Mintea
lui făcea astfel ,,sport” și se dezvolta, pe când azi mintea…. se odihnește.
Da, dar organul nefolosit se atrofiază, iar somnul rațiunii naște monștri! Îmi
amintesc cu nostalgie, că am citit nenumărate cărți în timp ce păzeam vitele pe
câmp. Am citit iarăși nenumărate cărți, uneori lecturile întinzându-se cu mult
peste miezul nopții, în vremea seminarului și facultății. Nu era numai
obligația propriu-zisă de a-mi pregăti lecțiile, ci plăcerea imensă pe care
ți-o dă lectura. Îmi amintesc că, în
urmă cu câțiva ani, la o clasă care mai avea două luni până la bacalaureat, elevii respectivi nu cunoșteau altceva din
literatura română în afară de Baltagul lui Sadoveanu în materie de roman și
Moara cu noroc a lui Slavici în materie de nuvelă. Și acelea știute mai mult
din rezumatele de pe internet! În schimb, în timpul orelor, al recreațiilor, pe
stradă, în autobuz, acasă, probabil și la masă, urmăreau pe ecranul telefonului
tot felul de jocuri, de filmulețe, de bazaconii, care le mâncau timpul, energia
și sănătatea. Nu e, oare, aceasta o
obezitate intelectuală? Cu siguranță că da. Astfel de tineri vor ajunge mâine,
la maturitate, niște semidocți cu diplomă, ușor de manipulat, ușor de stăpânit,
fără perspective, fără idealuri, buni doar de poveri sau de ajutor social!
Copilul de ieri mergea pe jos la școală și
venea pe jos de acolo. Uneori aceste drumuri însemnau șapte-opt kilometri
dus-întors sau poate mai mult. Uneori aceste drumuri era înămețite, sau cu
gheață, cu polei, uneori erau ploi torențiale și furtuni. Copilul de azi iese până la poartă și urcă în mașina
care-l duce până la școală; când se termină cursurile, urcă iarăși în mașină și
vine acasă. E bine? E rău? E comod, dar nu e sănătos! Lipsa de mișcare
face ca să vedem tot mai mulți copii obezi, foarte grași, abia tolănindu-se. Am
avut elevi de liceu, care cântăreau cu mult peste o sută de kilograme.
Obezitatea este ea însăși o boală și ea cheamă imediat alte boli, așa încât ne
trezim cu tineri în floarea vârstei suferinzi, triști, fără perspective,
îmbătrâniți înainte de vreme.
Mi-e dor de ochii vioi și plini de viață
ai copilului de ieri, de trupul lui zvelt, mușchiulos, de obrazul lui roșu ca
mărul pârguit, de râsul lui clocotind de energie, de tinerețe, de jocul lui
gălăgios, care se auzea în sat până târziu în noapte. Mi-e dor de copilul care
învăța pe brânci ca să-și croiască și el un drum în viață, care să nu mai
trăiască drama sărăciei părinților săi. Mi-e dor de copilul care mânca fructe
culese direct din pomul din grădină, struguri din via sădită de bunicu, mălai
copt de mama în țestul de pe vatră, care bea apă rece din revenicul de pe vale,
care păștea vitele în izlaz împreună cu alți confrați, care se dădea iarna cu
săniuța pe derdeluș, care era prezent în tot și în toate! Deplâng copilul de
azi îndopat cu tot felul de dulciuri, de mezeluri, de băuturi carbogazoase, de
fastfood-uri garnisite din plin cu chimicale. Deplâng copilul de azi, copilul
fără copilărie, fără amintiri din copilărie, robit calculatorului, telefonului,
internetului, jucăriilor sofisticate, pokemonilor și altor
caraghioslâcuri!
Cei care iubiți copiii, redați-le
copilăria și bucuria de-a trăi!
*
Cuvinte duhovnicești. Din scrierile
Sfântului Tihon din Zadonsk selectăm câteva cuvinte de învățătură și de folos
pentru fiecare dintre noi. Iată-le:
,,Vezi că nu este nici un mort printre cei
vii și nici nu i se cuvine lui să se găsească între ei, ci este scos afară din
casă și din oraș și îngropat în pământ. Asemenea și sufletul ce a murit din
pricina păcatului e dat afară sau chiar aruncat din obștea Sfinților, din casa
și cetatea Viului Domn, adică din Sfânta Biserică, cea „care este casa
Dumnezeului celui Viu” (1 Timotei 3, 15). Căci e un lucru necuviincios să stea
acesta împreună cu cei vii care cu dragoste și credință viețuiesc și-I slujesc
lui Dumnezeu. Așa precum sufletul este viața pentru trup, întocmai și harul
Domnului este viața sufletului. Și precum viețuirea trupului se cunoaște din
lucrările trupești, de pildă din mișcare, din grăire și din altele, asemenea și
viețuirea sufletească se face cunoscută prin faptele duhovnicești. Adică prin
pocăința adevărată, rugăciune, dragoste și frica lui Dumnezeu. Cercetează,
creștine, prin această întâmplare sufletul tău și vezi de nu cumva e mort.
„După cum trupul fără suflet este mort, tot așa și credința fără fapte moartă
este” (Iacov 2, 20-26).
*
In memoriam: Nicolae Trocan. De când eram
copil auzeam pe părinții mei și pe alți oameni din zonă vorbind de Nicolae
Trocan. Unii vorbeau tare, fără teamă, alții discret, mai mult șoptit, semn că
erau conștienți că pot avea consecințe dintre cele mai dure. La 14 iunie 1982
am vorbit cu Părintele Inescu, preot în Tr. Severin. Dânsul mi-a spus că a fost
arestat în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare. A făcut doi ani și jumătate
,,la zi”, restul ,,la fără frecvență”. Printre alte acuzații ce i s-au adus
atunci, a fost și aceea că a vorbit în stradă cu un învățător, fost coleg de
școală, despre Nicolae Trocan, partizanul. Învățătorul a fost condamnat mai
mult și n-a mai venit.
Nu înțelegeam eu atunci prea bine despre
ce era vorba, ce voia acel om, dar mă fascinau povestirile despre el, despre felul
dibaci cu care-și dobora la pământ dușmanii, cel mai adesea milițieni și
securiști. Cât privește locul lui de origine, părerile erau împărțite. Unii
spuneau că ar fi din Ilovăț sau Șișești; alții din Bobaița, fiindcă în acel sat
neamul Trocanilor era renumit, unul dintre înaintași, Mihai, fiind pandur de-al
lui Tudor Vladimirescu, decapitat de turci în 1814, după cum se menționează și
pe crucea lui din cimitirul satului. Alții spuneau că e de loc din Bobaița și
că s-a stabilit în Ilovăț. În declarația pe care el însuși o dă în fața
anchetatorilor de la Curtea Marțială, menționează că a avut domiciliul în
comuna Zegujani.
Nu cunoaștem ce școli a absolvit și ce
fapte a săvârșit în timpul războiului. Știm doar că în timpul celui de-al
doilea Război Mondial era ofițer de aviație și a doborât mai multe avioane
inamice. După război, văzând întorsătura lucrurilor și țara ocupată de
sovietici, a dezertat din armată și a devenit partizan, adică luptător pentru
înlăturarea ocupației sovietice din România și a structurilor comuniste. El se alătura însă luptei a mii de
partizani și luptători anticomuniști din perioada stalinistă din Munții
Făgărașului, din Munții Banatului și din alte locuri, care au opus rezistență
și au creat serioase probleme noilor autorități românești. Nicolae Trocan nu
s-a alăturat însă unor grupări anticomuniste propriu-zise, ci a preferat să
lupte de unul singur, în codrii lui de acasă. Timp de șase ani, în pădurile Ilovățului și până
dincolo de Dealul Bujorăscului din Gorj, ,,împărat” neîncoronat a fost Nicolae
Trocan. Trăgător de elită, cu o temeinică instrucție militară, Nicolae Trocan
secera fără milă securiștii, milițienii și activiștii de partid, care
îndrăzneau să-l caute, să scotocească pădurile. Știa să-i păcălească cu o
dibăcie neîntâlnită până atunci, se travestea, îi atrăgea pe urmăritori în curse. Avea ascunzători bine
camuflate prin pădure, bordeie și scorburi. Se folosea de conacele de la vii și
de la stâni, se informa permanent prin localnici cu privire la mersul lumii și
al vremurilor. În multe împrejurări el devenea justițiarul plaiurilor Coșuștei,
un fel de Zorro legendar. Era temut și de locuitorii satelor din jur, deși n-a
făcut rău niciunuia din ei. Le cerea uneori mâncare și haine, când avea nevoie.
Era neîndurător față de trădători.
Punea bilete cu dorințe, ordine,
aprecieri, amenințări la porțile multora. Era foarte punctual și, acolo unde
spunea că va veni, venea. Un secretar de sfat popular (de la Ilovăț?),
Chițimia, trecea într-o seară, dârdâind de frică, cu bicicleta spre casă.
Trocan i-a ieșit înainte și i-a strigat: ,, ,,- Mă, Chițimia, tu ești? Oprește puțin, să-ți spun ceva! Nu-ți fie
frică, nu-ți fac nimic! Sunt eu, Trocan!”
Chițimia nu l-a ascultat. A dat pedală și a vrut să treacă peste punte
pe bicicletă. A căzut în apă și și-a frânt mâna. Trocan l-a ridicat de acolo și
l-a dus până aproape de casă. Chițimia a fost în spital cu fratele tatălui meu.
A murit la scurt timp, fiindcă mâna nu i s-a mai vindecat și a dat în cancer.
La 4 ianuarie 1982, fratele tatălui meu,
Stănciulescu Gh. Alexandru, mi-a povestit din cele ce aflase de la acel
Chițimia, cu care fusese în spital, cum
a fost sfârșitul lui Nicolae Trocan. Acesta avea ca om de încredere pe
învățătorul din Ilovăț și o fată de acolo, care-i era iubită. Avea ca sălaș
beciul unui grajd al fetei, aflat undeva la un loc mai izolat. Într-o bună zi,
a trimis-o pe fată la fratele ei, la Severin, ca să-i dea niște haine pentru
Trocan. Acesta a descusut-o pe fată, a aflat unde se află ,,haiducul” și apoi a
anunțat miliția. A făcut-o pentru a scăpa de neplăceri, hărțuieli, declarații,
anchete și percheziții. Un grup mare de
milițieni a mers acolo la grajd și l-au găsit în beci. Trocan s-a predat și nu
s-a mai știut nimic de el. Fata s-a spânzurat.
La 14 oct. 1983, fratele mamei, Prof. Ion
Pârvănescu din Tr. Severin, mi-a povestit cele ce aflase și el despre Nicolae
Trocan. Așa, bunăoară, am aflat că Trocan, împreună cu un maistru-militar,
prieten al său, au evadat din armată. Au venit în Bobaița și s-au dus să taie lemne
din pădurea familiei Trocan, care fusese naționalizată. Milițianul a încercat
să-i alunge de acolo. L-au împușcat. Au luat muniția de la postul de miliție și
s-au retras în Pădurea Bujorăscului. Acolo își făcuseră groapă acoperită cu
lemne. Urmăriți de miliție, colegul lui Trocan a fost împușcat. Pe Trocan îl
alimenta soția lui. Orice încercare de a-i smulge acesteia informații au dat
greș. ,,Călcâiul lui Ahile” a fost însă fratele lui Trocan. Pe acesta l-au
șantajat că-i vor da copiii afară din școală, dacă nu le va spune unde este
frate-său. Acesta a dat detalii privind
întâlnirile pe care Trocan le are cu nevastă-sa. Au urmărit-o pe aceasta și
până la urmă au obligat-o să colaboreze. Când femeia s-a dus să-i ducă mâncare
lui Trocan în Dealul Bujorăscului, era însoțită de câțiva agenți. Aceștia
mergeau târâș, când s-au apropiat de locul de întâlnire. Soția a fluierat o
melodie numai de ei știută. Când Trocan a ieșit din ascunzătoare, au tras
asupra lui. A început un schimb de focuri. Agenții și soția au căzut. Trocan a
fost rănit la un picior. După măcel, a plecat la un conac, peste deal. Un
bătrân își avea vitele acolo. Venea o nepoată a acestuia și le da mâncare.
Trocan s-a împrietenit cu fata și și-a făcut-o amantă. Aceasta l-a hrănit multă
vreme. Trocan și-a făcut ascunzătoare în pământ, sub vite. La un moment dat, o
echipă de milițieni a venit și a făcut percheziție și la grajd. Nu l-au găsit.
Faptul l-a pus însă pe Trocan pe gânduri. Pentru a nu le da posibilitatea să-l
descopere, a spânzurat fata într-o seară, a închis bine ușile la grajd, s-a dus
acasă la bătrân. Acesta avea o casă izolată. Bătrânul dormea. Trocan a luat
toate proviziile de hrană, a încuiat ușile și dus a fost. Bătrânul a murit de
foame. Vitele au fost găsite după mai bine de o săptămână, aproape moarte de
foame. Până la urmă, Trocan a fost împușcat.
Această variantă n-am mai întâlnit-o în
altă parte și de aceea mi se pare neîntemeiată. În primul rând, toți cei ce
mi-au povestit despre el știau că nu a fost căsătorit niciodată. Am
consemnat-o, totuși, ca ipoteză de lucru.
Cert este că ofițerul Nicolae Trocan a
fost anchetat, judecat și condamnat la moarte pentru activități armate,
subversive statului, de instanțele din Craiova. În una din declarațiile sale
date în fața anchetatorilor, Nicolae Trocan scria:
,,Subsemnatul Nicolae(Nae) M. Trocan, cu
domiciliul în trecut în comuna Zegujani, județul Mehedinți, astăzi nestabil în
regiunea Gorj, fiind major, conștient de urmările ce vor decurge și în
deplinătatea facultăților mintale, declar:
Sunt anticomunist, sunt pentru credința în
Dumnezeu, țară și neam, monarhie, până în măduva oaselor, am fost român, sunt
român și vreau să mor român, sunt împotriva tuturor străinilor, - fie de orice
neam ar fi - , care prin dictat doresc să impună sistemele lor sociale,
politice și culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a
obiceiurilor noastre. Și, mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul și
sufletul țării mele.
Aceasta mi-e declarația pe care o semnez.
Vă rog să atașați atât scrisoarea, cât și
declarațiile în original, dacă se poate, dosarului meu de la Curtea Marțială
Craiova. Am această satisfacție, domnule șef, că oricare ar fi rezultatul cu
mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o pietricică, la clădirea edificiului
România Democrată, în înțelesul adevărat al cuvântului meu, de mâine.
Fie ca generațiile viitoare să ia pildă de
suferințele noastre, de contribuțiile noastre de care mă simt și mai mândru”.
Curtea Marțială din Craiova l-a condamnat
la moarte. La 20 iulie 1953, ofițerul de aviație Nicolae Trocan, în vârstă de
30 de ani, a fost împușcat, iar trupul i-a fost aruncat la groapa comună.
Unui asemenea Român i s-ar cuveni cu
prisosință un monument.
La 24 martie 1980 am cunoscut-o pe sora
lui Trocan, d-ra Trocan, laborantă la Laboratorul Sanitar-Veterinar din
Halânga. Era o femeie în vârstă, foarte corectă, cinstită și competentă în
meseria ei. O tristețe profundă i se
citea pe față. Nu cred că zâmbise în ultimele decenii. Nu fusese căsătorită
niciodată, locuia pe strada Matei Vasilescu în Tr. Severin, vizavi de
protoierie. Am întrebat-o de fratele său. Își deschidea greu sufletul, ofta și
spunea: ,,- Nici până astăzi nu știm nimic despre el! Ne poartă de la Ana la
Caiafa, ne mint și ne rânjesc în față. Convingerea mea e că l-au împușcat.
Presimțirea n-o înșela!
*
Pe ruinele Vodiței. Răsfoind prin
manuscrise, am găsit o poezioară cu acest titlu, compusă la 1 februarie 1985.
Iat-o:
De la deal de Severin,
Printre munți, pe mal de ape,
Gânduri peste gânduri vin,
În istorii să se-adape.
În amurg se spală-n sânge
Vremi trecute, imn uitat,
Duhul lui Nicodim plânge
La pristolul profanat.
Pietre sfinte, resfirate
De blesteme nerostite
Îngeri cheamă să le cate,
Nicodim să le alinte.
Domni pioși de altădată,
Doamne cuvioase-n strai
Și cu ei o țară toată
Domnului înalță grai.
………………………
Zboară clipa de visare,
Trec și turmele de ani,
Două lacrimi cad ușoare
Peste negrii bolovani.
*
File de jurnal – 27 sept 1982. ,,M-am dus
de dimineață cu mașina la Halânga și am luat pe Burcea Mihai, Dobre Georgică și
Lelcu Mihai, muncitori la Termocentrală, originari din județul Botoșani și i-am
adus la biserica de la Bârda. Vopsesc acoperișul bisericii în roșu, repară
polata de la turlă și montează ferestrele metalice la turlă. Au cerut pentru
această lucrare 2.800 lei, din care 700 lei voi reține drept impozit.
În seara aceasta mi-au spus că de la prima
oră au simțit că nu mai sunt la Malovăț. Bârdenii sunt mult mai reci, mai
depărtați de-ale bisericii. Dacă la Malovăț nu mai pridideau să răspundă la
saluturi și la întrebări de genul ,,- Ce mai faceți?”, ,,- Cum mai merge
treaba?”, ,,- De ce aveți nevoie?”, ,,- Ce doriți să beți?” și altele, în Bârda
câți au trecut pe drumul de lângă biserică au căutat să treacă repede, ca nu
cumva să fie întrebați de vorbă sau să li se ceară ceva.
Dobre Georgică din Avrămeni jud. Botoșani
a povestit că în 1979, în timp ce lucra în București pe un șantier de
construcții, s-a dus la un meci pe stadionul ,,23 August”. Au fost peste
120.000 spectatori(?). La un moment dat, spectatorii au început să facă
dezordine, au dat foc câtorva pancarte, pe care erau scrise osanale, au bătut
milițieni și au distrus scaunele. Aproape un an după aceea a fost stadionul în
reparație. Nu au putut să potolească mulțimea decât suspendând spectacolul cu
ajutorul pompierilor, care au pus în funcție jeturile de apă. Toți au fost
convinși că grupul care a provocat scandalul și dezordinea au urmărit scopuri
mai profunde, politice, faptele lor având semnificații deosebit de grave.
Tăticu mi-a spus că la fermă au venit sute
de elevi și muncitori din Severin. Au adunat fructele ca lăcustele, fără
deosebire de starea de coacere. Fiindcă unitatea nu are posibilități de
transport și nici beneficiari, care să preia cantitățile foarte mari de fructe
recoltate, au început să facă grămezi, urmând ca pe parcurs să le transporte la
fabrica de marmeladă ca borhot. Într-o astfel de situație, mă întreb unde este beneficiul fermei. Reușește să recolteze
într-un timp record, dar, în același timp, pierde enorm, prin degradarea
fructelor.
Azi-noapte a venit unchiu-meu Ion Pârvănescu
pe la noi. I-au fost ridicate actele mașinii de către miliție, fiindcă n-a
înscris-o în circulație în termenul legal și acum circulă doar noaptea. Mi-a
spus că azi va pleca la recoltat: dumnealui la Bucura, iar nevastă-sa la
Corlățel. Toți elevii și profesorii sunt obligați să-și ia pături, cearșafuri,
lenjerie și tacâmuri de acasă. Vor face barăci din scândură pe teren și acolo
vor sta cel puțin o lună, timp în care vor da concursul la recoltare. Se aude
că toate autobuzele care mai circulă încă între oraș și sate vor fi reduse și puse la dispoziția detașamentelor de elevi
și muncitori. Proprietarii de autoturisme vor fi aspru sancționați, dacă vor fi
descoperiți că iau pasageri în propriile lor mașini, afară doar de rude foarte
apropiate”.
*
Ajutoare și donații. În această perioadă,
am primit câteva ajutoare și donații, astfel: Un enoriaș din Bârda, care nu
vrea să i se știe numele, a achitat manopera pentru zugrăvirea bisericii de la
Bârda, în valoare de 2.000 lei; Doamna Petruța Freund din Germania: 400 lei;
Doamna Elisabeta Leferenz din Germania: 243 lei; Domnul Morjan Sorin din Tr.
Severin: 200 lei; Doamna Pereanu Mădălina din Tr. Severin: 100 lei; Doamna
Mehedințu Elena din Brașov. 60 lei; Domnul Stănciulescu Tănase a donat 200 lei,
iar Domnul Ivașcu Vasile și Doamna Rolea Marina din Bârda au donat câte 100 lei
pentru azilul de la Strehaia. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
În cursul lunii septembrie am donat pâine
credincioșilor participanți la slujbe,
astfel: 5 Sept. (Malovăț): 140 pâini; 8 Sept.(Malovăț): 132 pâini;12
Sept.(Bârda): 122 pâini; 14 Sept.(Bârda): 64 pâini; 19 Sept.(Malovăț): 145
pâini; 26 Sept.(Bârda): 125 pâini. Așadar, în luna septembrie s-au donat 728
pâini.
De asemenea, s-a vândut pâine la prețul de
achiziție de 0,70 lei, astfel: 5 Sept.(Malovăț): 160 pâini; 8 Sept.(Malovăț):
18 pâini;12 Sept.(Bârda): 878 pâini; 14 Sept.(Bârda): 86 pâini; 19
Sept.(Malovăț): 155 pâini; 26 Sept.(Bârda): 825 pâini. Așadar, în luna
septembrie s-au vândut 2.122 pâini.
Pentru
Joi, 7 Octombrie, organizăm o acțiune caritabilă la Azilul de bătrâni și
Spitalul-Azil de la Strehaia. Sunt două secții, cu un total de 70
persoane(bătrâni și persoane cu dezabilități). Le vom duce masa de prânz, suc,
apă minerală, mere, cât și următoarele:
70 seturi de lenjerie de pat de o persoană, 70 pilote, 70 perne, 70 fețe de
pernă. Am comandat mâncarea. Costă 800 lei. Am comandat la magazinul ,,Dedeman”
lenjeria menționată. Costă 9.730 lei. Ne asigură și transportul. Sperăm să
reușim!
*
Contribuția de cult. La 30 Sept., situația
contribuției de cult pentru anul 2021 se prezintă astfel: în Bârda au achitat
92,65% din familii; în Malovăț au achitat 89,51% din familii, iar la nivel de
parohie au achitat 90,52%. Facem precizarea că în parohia noastră contribuția
de cult nu este fixată la o anumită sumă, ci ea se achită după principiul:
fiecare dacă vrea și cât poate. Indiferent de suma pe care o achită cineva
drept contribuție de cult, preotul este la dispoziția tuturor 24 ore pe zi, 365
zile pe an. În rest este liber.
La 30 Noiembrie vom încheia strângerea contribuției de cult
pentru anul în curs și vom afișa clasamentul fruntașilor.
*
Plăți. În această perioadă, parohia
noastră a efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 9.730 lei magazinului ,,Dedeman” pentru 70 seturi
lenjerie de pat pentru azilul de bătrâni și spitalul – azil de la Strehaia(bani
achitați din acontul Doamnei Ionescu Mihaela-Aritina din Curtea de Argeș);
5.400 lei protoieriei pentru lumânări;
2.850 lei tipografiei pentru cărți; 2.000 lei brutăriei pentru cele 2.850 pâini
donate și vândute în luna septembrie; 2.000 lei manopera pentru zugrăvirea
exterioară a bisericii din Bârda(bani achitați de un fiu al satului Bârda, care
nu vrea să i se știe numele); 642 lei impozit;
300 lei poștei pentru timbre; 254 lei
o etajeră pentru biserica din Malovăț; 230 lei o găleată de vopsea lavabilă pentru biserica
de la Bârda; 228 lei protoieriei pentru icoane; 142 lei poștei pentru colete;
106 lei internetul; 100 lei transportul cărților de la Craiova; 90 lei curentul electric și altele mai mici.
*
Excursii-pelerinaje. Pentru excursia-pelerinaj de la Timișoara din 21
Oct. și pentru cea de la Prislop din 11 Nov. s-au înscris destul de mulți
enoriași din parohia noastră, cât și din afara parohiei. Nu s-au completat
locurile, dar în zilele următoare s-ar fi realizat aceasta. Având însă în
vedere înmulțirea explozivă a cazurilor de infecții Covid, având în vedere, de
asemenea, că județele Mehedinți și Timiș sunt în cod roșu, considerăm că este
prudent să amânăm cele două excursii-pelerinaj pentru o dată pe care o vom
stabili la timpul potrivit, în funcție de revenirea la normalitate. Viața și
sănătatea oamenilor e mai presus decât bucuria de a vizita locuri și obiective.
Paza bună trece primejdia rea! Cei care vor să participe la aceste
excursii-pelerinaj pot să se înscrie în continuare, dar, în momentul de față nu
știm data!
*
Lucrări la biserică. Cu ajutorul lui
Dumnezeu, am reușit să zugrăvim și exteriorul bisericii de la Bârda. Lucrarea a
executat-o Domnul Popescu Iulian-Constantin din Malovăț împreună cu soția.
Pentru biserica de la Malovăț am cumpărat
o etajeră.
Domnul primar Ing. Ion Michescu s-a oferit
să suporte costul unei uși din lemn sculptat pentru biserica de la Malovăț. Am
contactat pictorul, i-am trimis fotografia și dimensiunile ușii. Așteptăm să ne
comunice prețul și, dacă acesta va fi acceptabil, vom face comanda.
*
Publicații. În această perioadă, preotul
Dvs. a reușit să mai publice câteva
materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 453, în ,,Bibliotheca
Septentrionalis”, Baia Mare, 2021, 28 sept., ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Un om mic de
statură, dar uriaș în fapte, în ,,Națiunea”, București, 29 sept. 2021, ediție
on-line(https://ziarulnatiunea.ro); Preotul Alexandru Popescu, zis Mochie, în
,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 1098(30 sept.), p.
12;
Parohia noastră a republicat cartea
Părintelui D. Bălașa, Țara Soarelui.
Parohia noastră a publicat cartea Doamnei
Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Singurătăți și nostalgii.
Autoarea perseverează, cu o tenacitate
specifică tinereții, în a împărtăși apropiaților săi, tuturor celor ce au
plăcerea și privilegiul de a-i citi creațiile, gândurile, sentimentele și
trăirile sale. Pentru aceasta se folosește de cuvânt și de imagine, ca de
instrumentele specifice scriitorului, poetului și artistului. Poate nu
întotdeauna reușește pe deplin, poate uneori rămâne loc și pentru mai bine,
important este că nu renunță. Mai mult,
se străduiește din răsputeri să-și perfecționeze modalitățile de
exprimare, să-și lărgească evantaiul tematic, participă la cenacluri și lansări
de cărți, tocmai pentru a înțelege mai bine reușitele și poticnirile
confraților și a trage pentru sine concluziile necesare. Îi dorim succes deplin
în strădaniile sale!
Precizăm că autoarea și-a cumpărat întreg
tirajul.
*
Zâmbete. Un medic îşi conduce studenţii
printr-un ospiciu, la practică. Le arată, într-o rezervă, un bărbat cu
privirile rătăcite. ,,- Vedeţi, acest bărbat şi-a pierdut minţile, fiindcă
femeia cu care a vrut să se căsătorească l-a refuzat. Vom trece la rezerva
alăturată, unde este internat cel care a luat-o!” ,,- Ionele, ia spune tu ce popoare migratoare
au trecut pe la noi?” ,,- Doamnă profesoară, pe la noi au trecut olmecii,
toltecii și nătăntocii, care au și rămas!”
*
Botezuri. În ziua de 25 septembrie am
oficiat Taina Sfântului Botez pentru Mitrașcă-Dănciulescu Anisia-Gabriela,
fiica Domnului Mitrașcă-Dănciulescu Bogdan-Marian și a Doamnei
Mitrașcă-Dănciulescu Margareta-Ionela din
Tr. Severin. Să le trăiască!
*
Program. În cursul lunii Octombrie avem
următorul program de slujbe: 2 Oct.(Malovăț-Bârda); 3 Oct.(Malovăț); 9
Oct.(Malovăț-Bârda); 10 Oct.(Bârda); 14 Oct.(pomeniri dimineața în Bârda;
slujbă la Malovăț); 16 Oct.(Malovăț-Bârda); 17 Oct.(Malovăț); 23 Oct.(Malovăț-Bârda);
24 Oct.(Bârda); 26 Oct.(slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12.30); 30
Oct.(Malovăț-Bârda); 31 Oct.(Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte,
preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe
adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii să vă dea
Dumnezeu!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu