luni, 11 octombrie 2021

Sfaturi amicale - 10 ALIMENTE CARE ELIMINA STRESUL SI ANXIETATEA

 



10 ALIMENTE CARE ELIMINA STRESUL SI ANXIETATEA

 

Treci printr-o perioada dificila, ai un program incarcat si nu crezi ca vei reusi sa rezolvi tot ce ti-ai propus? Dieta inteligenta este solutia ideala pentru relaxare si buna dispozitie. In loc sa iei medicamente sau sa te "consolezi" cu prajituri, ciocolata si inghetata care adauga centimetri in plus, consuma zilnic urmatoarele alimente pentru a depasi mai usor situatiile stresante:

1.Conopida

Contine multe fibre si asigura eliminarea toxinelor din organism. Daca nu iti place reteta clasica de conopida la cuptor, poti inlocui piureul de cartofi cu cel de conopida. Dupa ce ai fiert conopida, tai-o bucati, adauga o lingurita de ulei de masline extravirgin, putina scortisoara si sofran, apoi mixeaza toate ingredientele. Vei obtine un piure aromat, perfect pentru peste sau friptura de vita.

2.Spanacul

Este o sursa excelenta de vitamine (A, C, K, acid folic) si minerale (magneziu si fier). Este un aliment esential pentru persoanele afectate de stres pentru ca emotiile negative si anxietatea determina scaderea rapida a vitaminei C in organism. Pentru a obtine aceste beneficii este indicat sa consumi spanacul crud. In loc de salata verde, folosestefrunzede spanac, ulei de malsine si putin suc de lamaie pentru a prepara o salata racoritoare.

3.Semintele de dovleac

Furnizeaza organismului zinc, un mineral foarte important pentru cresterea imunitatii si neutralizarea stresului. Portia recomandata de nutritionisti este de 30g. Poti adauga 2 lingurite de seminte de dovleac la salate de cruditati, legume la cuptor sau supe. De asemenea, poti pregati o gustare crocanta amestecand 3 lingurite de seminte de dovleac, 1 lingurita de miere si o lingurita de fulgi de migdale.

4.Broccoli

Are mai multa vitamina C decat o portocala si este o sursa importanta de antioxidanti, eliminand rapid toxinele din organism. Consumat crud, cu iaurt simplu degresat, un catel de usturoi tocat si ceapa verde sau fiert la aburi, ca garnitura sau fel principal, broccoli adauga savoare fiecarei mese si iti aduce din nou zambetul pe buze!

5.Tonul

Contine proteine si acizi grasi de tip Omega 3. Daca te simti coplesit de probleme, o portie de ton te va ajuta sa te concentrezi mai usor si sa vezi partea buna a lucrurilor pentru ca are un puternic efect antiinflamator. Consuma 100g de ton din conserva sau preparat la gratar in fiecare zi. Foloseste-l ca ingredient principal la o salata cu morcov, ardei gras, ceapa si mar, combina-l cu o garnitura de legume la cuptor sau incearca o varianta exotica: ton cu piure de mango, papaya si pepene galben.

6.Sparanghelul

Aceasta leguma de primavara este o sursa importanta de antioxidanti, care diminueaza efectele nocive ale stresului. De asemenea, contine triptofan, un aminoacid care stimuleaza productia de serotonina, hormonul care previne depresia si te ajuta sa ai un somn linistit si odihnitor. Conform specialistilor, deficienta de serotonina este principala cauza a atacurilor de panica. Indiferent daca suferi de anxietate sau pur si simplu te confrunti cu probleme dificile, un meniu inteligent te ajuta sa fii calm si sa gasesti solutii mai rapid. De fiecare data cand te simti coplesit, prepara o reteta gustoasa cu sparanghel pentru a-ti reface echilibrul interior. Sparanghelul poate fi consumat crud, taiat felii subtiri si amestecat cu nuci tocate, seminte de in si putina miere sau sirop de agave. De asemenea, poti adauga sparanghel fiert la paste, pizza si supe.

7.Ardeiul gras

O gustare crocanta, plina de vitamine, care iti reface rezervele de energie. Ardeiul gras este un aliment anti-stres foarte eficient pentru ca are un continut ridicat de vitamina C. In plus, previne acumularea kilogramelor in exces pentru care are putine calorii si multe fibre. Adauga ardei gras la salate, paste, pizza si supe. Daca vrei sa iti incepi ziua in forta, savureaza ardei gras cu ovaz si suc de morcovi la micul dejun.

8.Patrunjelul

Este o sursa excelenta de flavonoizi, antioxidantii care previn efectele negative ale stresului si neutralizeaza actiunea radicalilor liberi, inamicii frumusetii si sanatatii. Catevafrunzede patrunjel adauga un gust fresh supelor si salatelor. De asemenea, patrunjelul consumat dimineata cu ovaz si iaurt sau combinat cu piure de avocado si mango te protejeaza impotriva stresului oxidativ, care poate creste riscul inflamatiilor si al imbatranirii celulare.

9.Branza dietetica

Contine mult calciu, proteine si triptofan, aminoacidul care regleaza nivelul de serotinina, supranumit "hormonul fericirii". In plus, este foarte satioasa si te ajuta sa tii sub control pofta de mancare pentru a avea o silueta armonioasa. Poti consuma branza dietetica la micul dejun, combinata cu fulgi de ovaz, stafide, curmale si nuci. De asemenea, branza dietetica este ingredientul esential pentru o gustare delicioasa, care te ajuta sa rezisti "bombelor calorice". Amesteca 3 linguri de branza cu felii de kiwi, mango sau ananas pentru a obtine o gustare cu savoare exotica, care nu adauga centimetri in plus.

10.Morcovii

Sunt bogati in betacaroten, un antioxidant care fortifica organismul, intareste imunitatea si te ajuta sa te relaxezi. Daca ti-e pofta de o gustare crocanta, alege morcovii cruzi in locul alunelor prajite, covrigeilor sau biscuitilor. Poti prepara retete gustoase folosind morcovii ca ingredient principal. De exemplu, morcovii fierti pot fi transformati intr-un desert delicios daca adaugi miere, stafide si nuci tocate. Atunci cand te simti epuizat foloseste blenderul pentru a obtine un cocktail de vitamine din 200g morcovi fierti, 6 felii de portocala, 5 curmale, 3 capsuni si o jumatate de banana.

 

Sursa I&LL












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu