C
O M U N I C A T
Dragi prieteni și confrați,
Nu va impacientați! Nu, nu vin cu
Plugușorul, că am uns motocultorul și
l-am pus la conservare… Acum vin cu veste mare:
Juriul compus din criticii Aureliu Goci
și Lucian Gruia și poeții Vilia Banta și
subsemnatul, sub egida Cenaclului și revistei Arena literară și Editurii Betta,
a procedat la cea dintâi deliberare pe Noul An 2022, având pe rol creațiile
trimise de o parte din domniile voastre pentru cele două secțuni ale
concursului fulger de creație poetică dedicate Intâistătătorului
Spiritualității Româneşti, Mihai Eminescu și Zilei Culturii Naționale,
orânduită după ziua sa oficială de naștere, astfel:
1. S-au examinat cele 24 de poezii trimise
pentru secțiunea “Publicate” și cele 31 de poezii pentru secțiunea
“Inedite” și s-au acordat note.
2. Având în vedere caracterul inedit al
concursului și faptul că s-a participat doar cu câte o singura creație, s-a
decis ca, în semn de apreciere, autorilor evidențiați să li se acorde DIPLOME, după cum urmează:
-
DIPLOME DE EXCELENȚĂ: Ionica Bandrabur,
Florentina Chifu, Viorica Cornea, Mirela
Grigore, Liviu Jianu,Victoria Milescu, Dimitrie-Sorin Pană, Dan Tipuriţă, Vasile Toma, Claudia
Voiculescu.
- DIPLOME DE MERIT: Mihaela Aionesei,
Alexndra Botoşanu, Andrei Breabăn, Melania Rusu Caragioiu, Victor Cobzac, Issabela Cotelin, Cristiana
Crăciunescu, Maria-Mihaela Dindelegan, Lidia Lazu, Daniel Mihu, Viorica
Popescu, Alexandru Pripon, eleva Victoria-Maria Pripon, Nicoleta Tudor,
Corneliu Zeană.
A fost un turnir frumos în care nu atât
ideea de concurenţă între participanţi a contat, cât mai ales prezenţa între
noi a Reperului Spiritual al Neamului,
Mihai Eminescu, pilonul central al edificiului Culturii Naţionle a cărei zi o
marcăm prin acest concurs inedit şi printr-un florilegiu poetic-muzical ce se va
desfăşura sâmbătă 8 ianuarie 2022, ora 11.30 la Popasul Iancului, situat la
Kilometrul 56 pe Autostrada 1, pe dreapta în sensul spre Piteşti.
Florilegiul va include înmânarea
diplomelor la concursul fulger, cu recital din poeziile premiate, şi reîntâlnirea
cu marele nostru poet prin intervenţii de impact ale eminescologului Nicolae
Georgescu, actriţei Doina Ghiţescu, solistului Gheoghe Topârceanu,
cantautorului-poet Traian Chiricuţă şi a unui grup de copii talentaţi de la
Palatul Copiilor din Bucureşti.
În speranţa reîntâlnirii, pe cât posibil,
cu acest prilej, vă adresez tuturor cele mai cordiale urări pentru anul care
abia a început. La Mulţi Ani!
Cu aleasă preţuire,
Marian Ilie
Ştiu a muri retăind
RăspundețiȘtergere- lui Mihai Eminescu -
N-aş fi ştiut să trăiesc
dacă n-aş fi-nvăţat a muri
de la tine
clocotul tău pământesc
mi-a fost dat ne-ncetat energii
drag Emine
Martor mi-e cerul în nopţi
când în el galaxiile ard
contratimp
nunta caişilor copţi
vălurind o aromă de nard
peste câmp
Teiul cu florile lui
tot ispită mi-a fost la iubiri
şi-am iubit
frate i-am fost codrului
şi-am fost câmpului frate-n fiiri
de trăit
Ţării adus-am colind
slavă limbii şi neamului meu
am adus
Ştiu a muri retrăind
îndoielile Astrului tău
neapus