MERE PADURETE 67 VIN RUSII (Ultimul capitol necorectat/necenzurat)

 

MERE PADURETE 67

VIN RUSII (Ultimul capitol necorectat/necenzurat)

 

Eminescu e bine articulat, în colțul nostru versus de univers, cu sens, în sistem (participăm prin Eminescu la tot ce mișcă, prin natură natural și național universal responsabilizați ca cei botezați). Rezolvăm prin calitatea vieții. Nu cred, că venim cu soluții, ca să fie un firesc, în societatea românească. Să nu facem aberație, că Eminescu e omul absolut, unica șansă a fericirii noastre, laudă de zestre, în principiu. Istoria nu face pași inapoi. Sunt devoratori de Eminescu, zice Mircea Dinescu, omul care aduce culoare și valoare. Din fericire provita pentru bine, stare de confort. Nicolae Ciucă a plagiat, e plagiat, furt intelectual, dar cine l-a condamnat, întreabă Mircea Dinescu la isider politic de la tv Prima? În societatea românescă e o criză / va veni o criză, zice Dinescu (Insaiedăr politic). E lupta cu frica, cu hotărârea și imunizarea, să ne vaccinăm contra coronavirusului, ca să ne bucurăm de a fi, în dreptul de a fi, în dreptul să ne bucurăm de viață. Tu, nu știu cum se face, că ești din geabă proprie realitate, serioasă treabă cu consecințe.

     - Ti-am schimbat pozele ca sa nu te mai vad intunecat.

     - Cum ne refacem viața, crescându-ne adrenalina și eliminând stresul. Ce concep e foarte înteresant și inteligent. Pandemia potențiază acest potențial după preferințe luate ca atare ne scoate, în evidență arama. Merele pădurețe-s aurite / de aur și a lui Prâslea care înfruntă zmeii, că Greuceanu e doar cu voinicel fain-făinel fără egal național, cu adaugi la acea poveste de poveste, adaugi impactul cu aruncarea palașului ca semnal, că vine și el acasă. Ionel, tu ce mai zici, că viscolul s-a mai domolit de ideea, că scriu, scriu șo scriu ca acea chemare bijutărie: învăță, învață ca să reușim indiferent de înfrângere că iubirea învinge făcând diferența de top, în top ca un rege, Karol regele neamț, cu faimă și bani, să zicem,în Vânătoarea regală, cu piticii, în grădina de vară / sperietoarea de ciori..., că stăruind se reușește pe urmele legendei care se dispută și nu mai contează că-i doar atâta din sport/ publicitatea ordonată, în noua ordine mondială cu obiectivul păcii și obiectivul muncii, vecernie, în spicele lanului, că nici și nici, cu cât dramatism, că ne prinde bine o mână de ajutor, revolta, în adevărata descoperire și desăvârșire, cu gol, în propria poartă, că a spart gheața cu sclipiri, dacă stau mai bine să mă gândesc, în pasa de gol, chiar dacă anotimul cu atmosfera e mai rece, în Recea-Cristur, cu îngeri și flori de gheață și adevărata poveste cu Rozalba, Alba cu Zăpada ori Frumoasa adormită... Un real ne evidențiază îmbunătățirile mici / mari. Tu, cu totul ibvers, de andoasele, că acestea fiind spuse... toate se întâmplă la timpu lor, timp de imunitate Eminescu cel iubit și sfânt, pământ transulvan, pământ Ardeal-pământ unic, specific și sfânt românesc, cum doar românii prețuiesc și prefer ca românesc și Eminesc. Mâine, 1 fe-martie, vorba țigănilor pentru care februarie, nu-i preferat, că-n zile bune, cu zile bune, dar geroase, ei preferau martie și făurar era numit de acești co-naționali drăguți, o numeau fe-martie și erau frumoși acești frumoșei bruneți supra numiți, ciori, din lipsa de îndemână a românilor zgaibe răutăcioase, ca atare era o gafă de fapt, dar una dulce, simpatiică și empatică. Ca atare mâine trebuia să merg și la Centru de Diabet și din cauza durerii măselii m-am planificat la dentista Ioana Cremene, care mă telefonează, că s-a reânbolnăvit de covit și e necăjită, că s-a re... cu Covit, însă scumpa e îngrijortă, ca-i gravidă (eu am încurajat-o, că nu-i nimic și-i urez să treacă, cu bine și, că se zice, că și cu noii născuți va fi bine, câștigând anticorpi.

     - Noi sarbatorim anul nou chinez intr-o ora si... La multi ani cu orez! Doamne ajuta, Ben

     - Destinul meu nu e unul banal, chiar dacă eu, nu colosal, însă sar peste cal. Cine ce ști, ca Grigore Leșe, că suferința e un brend, un atuu al României și a românilor? Fiecare e ce i dat a fi aparte, inconfundabil: e impecabil, cum, tu Ben, îmi zici îndemnându-mă ca un Heliade:

     - "Scrie, Pavel, scrie, că-mi place cum te exprimi expresiv, celebru și mai aparte!" Cu cine se aseamănă, Maria, regina?

     - Cu tatal sau regele.

     - E o gafă, să i-ai mâncarea din fața unui flămând, cum fac, dă-i, în puii mei, ce zici Titi, din Dej și Puiu, din Aghireș-Fabrici, faini elevi la Școala generală, colegi din elita celor care au lăsat frumoase amintiri din 1960, în raza acestui ardealului, din Aghireș până-9964 /1965, cu dulci năzbâtâii-amintiri, arătând oamenilor, nu singurilor cu of! și drum de dor de dor, spre viitor, spre apus de soare, cu povestea cu imagine perfectă-infinit al unei vieți frumoase care ne-a clădit, în general cu câteva remărci, în ipostaze care ne-a remarcat, prin feriți-vă ca Așchiuță, Căpitanul Val-Vârtej, feriți-vă, de măgăruș! Nu-s pompos, că nu pot să fiu pompos, în stilul meu gen..., cum scriu! Suntem irezistibili pe tip-top fără situație de stres și ar mai fi multe, în însiră-te mărgăritar, cu tas, cu contribuirea ta! Cum să dezvălui zâmbet și, în priviri și când te simți ca pe ace: la cravată și cu pantalonii la tri ace, șifonat ca Șoșoacă, cu dripturi pe omăt! În sufletul meu e un carambol de ideei, Ilie Marian, că doar tu ca profesor și poet ești lucid și venit de acasă, cu viață privată și cu recurs de drept făcut înțelepciunii făcut cu pledoarie civică ca un magistrat spiritual drept și sfânt al adevărului și a vieții, cu elexir de trandafir de la, din porlagi, Muntenia, faptă care te face drag, că ești drept ca om cu compatibil și cu mândrie, orgoliu, înțelepciune și pasiune și cu reexeminare, pentru permisul de conducere ca focul aprins generos, pe lângă Urlați, că și nunta a fost amânată din cauza pandemiei, fără a ține sub control situația. Nu se ști ce evenimente, nunțile, nu se ști dacă se vor relua, în mai, în primăvară, punând osul la treabă, punând o zoofermă pe picioare (sunt indentificați mulți munți de consum, care se confuruntă la noi cu greutăți ca logipezi sau cei, cu autism, că și noi avem nevoie pentru dezvoltarea in formare și infirmarea handicapului (cum scoatem câinele, animalul însoțitor, dintre fiarele autoturismul ieșit din decor, din neglijența / din alcoolul băut cu toulceru, cu pâlnia, atașată la damigeană direct și fără măsură gurgitat, însă ce se știe, cu prostie grandomană, prostie omenească fără socoteală se face pristie omenească, în mod real din lăcomie, din avanitate-omenească, fără a fi nevoie de inovație viceversa!?

     - Armanda nu-i din Filipine / E din Braila, ca si mine...

     - Las-o moarta Marine, ARMANDA era, în romanul Ion a lui Liviu Rebreanu era Năsăud, un orășel pitoresc a Biztriței-Năsăud, întrebați-l pe colegul..., colegul despre care, îmi spune Ioan Dan din Dăbuceni, de la mine Ciubăncuța, peste apă de la Hășmaș, Rus și Șimișna mai încolo, de lângă, Someș-Ileanda. Nu, mă trișează Vica. Nu trebuia să o păzesc, că eu pe bună dreptate aveam încredere și asta era nevoie mai mult ca orice de încrederea mea. Avea tupeul ei. Nu mă mințea, nu-și permitea așa ceva, în ciudă, că, în America și caii se pușcă de sub șaua călărețului fără cap, nu-i așa de sub șaua Călerețul fără cap? Lucra Vica, despre care știam, că tot ce se întâmplă... în paradisul, în  care aveam chef de tot ce se întmplă. A fost ce a fost cu argument sau fără, în limba română, în care trăim cum trăim nu întodeuna nobil după cum știm nobil și sublim, că eram marcat de gelozie, despre care se zicea a fi semn de dragoste, ea, țăranca Vica acceptându-mă cum eram ca motroșilă și moale ca o baligă, după cum la nervi, în Sâmpetru bunicilor sosise și mă defăimase, la nervi Dragomir, sfântul de taică-meu venit și el acasă, din Aghireș-Fabrici, chiar zicând ca un chiabur, că se va renroarce acasă, în Sâmpetru-Almașului, că se săturase de mizeria centrului muncitoresc și, că se va rentorce lepădându-se de starea bolundă de stres. Eu nici n-am știut să mă supăr pe vorbele lui calomnioase, câcăcioasă ca un pișalău / baltă stătută și puturoase, dar vorbele lui nu le-am înțeles, nu m-au stresat prea mult, chiar dacă el feștea ouă cu beșini, cum am să găsesc, în volumele de culegeri folclorice ale lui Mihai Eminescu, cu istorie lungă, în care a fost implicat ca mine, în culegerea folclorului, fiind o irizație de suflet și omenesc spiritual-național și al de cugetului, sânge din sângele și sufletul neamului, al românilor și de spirit cu parfum româmnesc, omenesc, cu drept de a fi ca români a pământului numit expresiv și frumos înobilat: România. Folclorul ca limba română, cu etnografia ni tradiție, cultură, cum rar comoară și bun simț și bun gust,un artist elementar necesar,în literar omega și mega care depășește până și oboseala și stresul, paranoi care taie capul distrungând mafia, pe care complicat este eliminată din ringuvieții, din România implicată mai mult, în corupție, cu puternică implicare de a face rău unei întregi societăți putrede și ramolite, împotmolite, în puroi și noroi, un fel după noi potopul! De unde să mai știți cât de multe mă  îngrijora confundând marfa cu ambalajul: sula cu prefectura, pe măsa cu tată-su, chiar dacă fir-ar să fie, e tot un drac, tot un frast, cum zice înjurându-ne unul Hodină Petru, un a naibii, nu-i așa!? Cu vremea devin mingea dată, izbită, în plasă, rug aprins, în univers versus, cu sens. Dormim, în bocanci?

     - „Ati vrut in nato, acum fiti gata!” Careva din Ciubăncuța:

     - "O venit pensia?

     - "Da, ce, întreabă careva bosunflat și spiritual dezunflat:

     - "Da, ce mă, a fost dusă pensia pe undeva?"

RAPORTAT LA UNIVERSAL / Dacă am auzit bine, că mintea mă întrabă exclusiv, cât de bine poate:

     - ,"prietenul tău ce mai face, pe unde gândul, îl poartă revigorat, ce face din cap până-n picioare, cu capu-n zori de zori, cu diferența păstrându-și distanța, purtând și masca și certificatul verde purtându-la vedere cu vitaflex-lex? Cum se readuce la viață, cu secretul, că e plin, divin,plin de senin, împrospătat și cu exprimare vie, expresivă la Junimea și cu anecdotică, cu de zile mari zicere ca la Ion Creangă la poale lungi pofticos, în bojdeuca din Țicău, Iași, nu departe de Eminescu și Bolta- Rece, din buza târgului ieșean de snovă și pomină, tipică și biblică, australiană, tainică, de grai de grădină și de plai- rai, de suavă limbă română și de harnică cristică și dialectică albină, cu bucovă fagure de de polen, ceară și miere și, cu mister de slavă a Domnului Domn Savaot-Dumnezeu, prin care, cu Eminescu suntem mereu, în reper de cer, în sfințenie, eter și, înțelepciune de dacă rugăciune, oricine, / indiferent de ce spune ca minune,de adevărată, desăvârșită descperire și de desăvârsire, în arta succesului, cu clipa de aur și de năstrușnic faur, de aur, și: anume, Eminescu fiind acel muncitor-gânditor, nemuritor, din viitor, cu dragoste și dor, de dor de dor ca cel iubit, cel din viitor, temerar-cutezător, / în universal, / cu România, în național și monumental, raportat Mihai Viteazu și Eldorado-El Greco, cu renume, / în fără egal având unic și specific / a românilor cu rostul lor sub tricolor cioplit din secure și din topor/popor, cioplit pragmatic, / cioplit cu nume de anume, cioplit cu renume sfinte treime, cu mărime, în dumensiune ca altă albastră de Românie și de dulce minune!

     - "De ce ai fața asta?" Îmi era clar după spusa lui Vica, că eram schimbat la față? Ce era cu mine, Dumnezeule?

     - Ah la noi de-a lungul, cât era satul de mare peziș și de-a curmeziș strigam ca urare având tipsii, tave, drăngi și te miri ce instrumente ascutice, prostesc și noi strigând urarea, cât puteam din toți rărunchi și bojocii:

     - "Anul nou fericit, cu fasole mâzgălit!" La chinezi era orezul esență, hrănitoare, iar la noi fasoalea și cartoful, era hrană hranitoare, de asta se știa ca esență a vieții cotidiene. E ceva ca să n-ai încredere, în unul din cei dragi, în cazul meu, nu puteam pe lângă respect, prețuire, să nu mă încred și, în red, în scumpa de Vica, îngerul meu păzător și păsător-păstor cu ochii albaștri, păr blond, păstor blând, de Ionașu Horjului, oficial: Ioan Mânzat care îi zicea anecdotic, că se născuse, sub nemți, că, în 21iulie1942 ei era după 9 luni de gestație și de nemți te împedicai la tot pasu și Ioan aiesta mai bolund ca sătean motivat sau nu, mare figură, îi zicea fără ocol, fără fereală, îi zucea:

     - "Bitanga tatii!" Ți-a plăcut de mine și doar tu și Dumnezeu știi de ce, că as, în mânecă n-am avut și plus nici cu zarurile nu le-aveam cu noroc arucate, adică, nu aveam nici Mora cu noroc, în stăpânire și chiar ca stăpân al inelelor nu stăpâneam limba română și ca atare ca valoare și culoare eram un nimeni și pe nicăieri, că totul era nu profund / păstor blând, că curiozitatea era hazard, talent nativ, cum zicea criticul Ștefănescu, Mihail Duțescu, în revista Scrisul românesc scria, c-aș fi inedit, original, dar domnia sa era publicist, chiar dacă aiasta este egal, cu scriitor, dar cei din uniunea scriitorilor nu-i consideră ca atare cu valoare și cu culoare. Tu, faci ce vrei și-mi râzi, în nas: pas compas, îmi râzi, în nas, de pripas, îmi râzi, plâns râs, baligă de mânz..., că-s gras, cu grăsimea, zău, curgându-mi pe nas? În Cluj, c-are și el de mers, după nu știu să-și cumpere la mașină, eu l-am întrbat dacă nu cumva are drum și el mi-a zis:

     - "Mă duc unchiule și te duc."

     - "La cât pornim? Știind, că-i mai Părăuan, moale moale, molcom a trebuit, musai am fost nevoit să-l întreb ca să dezleg calul de la gard, să dezleg calul, mânzu, murgu, lui Gheorghiță de la garofiță / de la portiță. Îngrijorarea lui Vica pentru mine era legendară,mitică pe Arca-biserică de cinste și onoare Ciubăncuța și pitorescu cu jur-împrejur, cum rar e și răsărit de soare,cu binecuvântare ca rară comoară,de floare albastră sau floare de colț,cu botez socio-uman,cu preot ortodox ca subsemnatul,Pavel.

Diferența e, că eu sunt botezat, în Sâmpetru-Almașului de Pr. Petru Nicola, cu socru Pr.Pavel Roșca, preot și învățător, tot, în satul meu natal, urmând învățător Petru Ferghete, fecior a lui Ioan Rătundeanu-Ferghete și, frate cu Viorel Ferghete, cu Pr.Vasile Ferghete și cu cel emigrat, în America, George Ferghete etc. eccetera, cu sau fără ceteră / după ureche, as totuși fără probleme dominând binele, prin iubire și Dumnezeu ca să ni se îmulțească zilele, prin izvorul minunilor și cuvinteor, cu bonus de viață.

Multe îmgrijorări,o mie,

o întreagă istorie,

de omenie

și de

Românie,

cum la carte scrie.

Pacea și odihna ni-n Iisus Hristos-dreptul nostru la veșnicia, prin înviere reînviind prin Cel care ne va mântui cu iubirea și care ne va da victoria bine meritată dacă ne vom strădui și noi, dându-i încrederea noastră ca să ne dea și El, drept la a fi! În zi de carț-marț, femeile nu lucră, nu torc, țes, nu lucră lucru câmpului, că Marți-seara, Marțolea, le ia sporul, le încurcă lucru.

     - "Dincolo de egoismul nostru, trebuie să continue relația de căsătorie, zice cântătețul Timișan la emisiunea Idoli, de la TVR2 emisiune de Irina Păcurar. Aurelian Timișan e acel cântăreț înalt, prin pasiune și iubire. După o viață de om știe să vorbească cu profunzime și, cu înălțime, în dimensiune de minune, în lumina lină de pomină, exprimat cu atenție, în socio-ecuație, cu soluție, rezoluție. Uneori am vrea să aflăm totul despre tot, despre toate, cu sănătate, că sănătatea e mai bună ca toate. Un bine e în toate, că unde-i sănătate este Dumnezeu și de toate, în realitate cu sănătate avem de toate, în drept la fericire și, înviere! Celebritățile ca Melania Rus Cargioiu, Ilie Marian, Ben Todică și nici Ioan Miclău nu vor fi uitați, c-au rădăcinile stejarului România, un viguros prin ce Eminescu ar numi iubire, că unde iubire e și Dumnezeu și nemurire e.An nou fericit, viitor a limbii române cu obiectivul de pace, pâine și liturghie-n spice, al limbii române!

Când e bine,

e amuzant și savant, inteligent e,

om de bine e

și de ce se cuvine.

     - Un concurs de rara anvergura - "Romeo si Julieta la Mizil", editia a XV-a - si-a desemnat castigatorii. Cand spun "anvergura" am in vedere numarul foarte mare de participanti - peste 170, conform listei cu participantii afisate, pe care nu figureaza si numle meu, aflat insa pe lista cu mentiunile, ceea ce denota ca sunt mai multi decat indica lista.

- Marian! Totul ca nimeni să nu fie, dreptule,

să nu fie tras, omule, să nu fie tras tas, pe sfoară,

în dragoste provita de țară scoasă primenită, cu artă,

la colț de iarbă, scoasă, în primăvară.

În inimă simți maximă română,

cu îndemână: bucurie,

din omenie de Românie

E la Ben e multă distracție,

o bună dispoziție,

în socio-cosmică, ecuație, Ilie!

Hai, că poți,

cu patina timpului, cu răbdare și stăruință patinează pe altarul soarelui

și însământează mirabila sămânță

hai și hai premiază-i pe toți, după conștiință,

că toți-s al poeziei domni Savaoți.

*

Iată, omule, bun părinte, eu cel numit ție: prieten de o viață, ai scris, cu mâna ta de misionar ca dedicație, pe una din cărtile strălucind de adevăr și viață ca acel luceafăr despre care putea scrie ca om, în rază luminat, aur cenușiu strecurat, doar Eminescu putea scrie cu framăt de codru ori devaluri cu sute de cararge / în verde-albastru a pădurii, pe undeva pe când erai băiețandru, poposind profund și ca un păstor blând, poposind pângă, lângă, acel izvor care, împreună, în dor dorea cu floarea albastŕă, jinduia, o viață mai bună sub lumina albăstrie de lună / de mulți sori, cu cer senin ca reper, cu gânduri, cu vânturi și tulburări furtunoase de clipe și ape, prin care iubire învinge, că pur și simplu: sângele apă nu se face, nici apă sfințită bună de leac peste veac, că esența aiasta și lui Dumnezeu e vrere la durere și-i e alinare și pe plăcere. Iată dar ce am prumit eu. Eu am mers la Vica pe poale și Țica din Dorna, tot pe poale s-o dus, că o plăceam mult și vroiam să mă bucur de ea, de femeie, în general, gen... Întrebat zice unul întrebat, da, de ce te-ai însurat, dar ea bade de ce s-o măritat maică? El lupu, Rednic zice:

     - "De ură ură, că și eu tot din ură."

     - "Cum vine aiasta?"

     - "EA din ură de singurătate și eu, că n-aveam pe nimeni și de unul singur să stai nu-i bine, cum crezi că era, că n-aveam cu  cine să ne distrăm?" și cam așa era, frate, omule!. Nu-mi place să fac lucru, în pripă și nu-mi place vremea posomorâtă. Nu-mi place să fac lucru, în pripă și nu-mi place vremea posomorâtă. Nimic din ce este acum n-o mai fi, se zice și, în filmul serial Destine rătăcite, se zice, că piere ce-i natural, copilăresc, dar se pierde, piere ca pasărea pe graiul ei, piere, din gașcă. Nae face, în tradiții de la bunica, chiar dacă e din Feldru satul lui Purcea Grigore, Pegrig, cu care am fost la el acasă oprindu-ne prin Prislop la baba care ar fi fost, în cartea ion, Ana, dar, în realitate o chema ca pe Vica, Ludovica, că Liviu Rebreanu era dintr-ai noștri, un om cu gust, artist transilvan, cu dor de țărani și cu dragoste de pământ ca Ion a lui, îndrăgostit de țăranii aieștea, cum și lui George Coșbuc, îi era drag satul minunat. Era oreacție la cald, cu oameni harnici și talentați, niște nativi a pământului, cum am mai zis: sănătoși încăpățânați, în bine care aduce ceva nou și cu suflet mare, în tot ce întreprindem cu legea lui om, ca să fii om ca ca om ca și eu să pot fi cu tine om cu potențial național, cum zice, vorba cee pozitiv, cum zice drăguț și drăgălașa de Valentina Făt, fătu, o prezentatoare la național imunitar T.V., că vorbim de una și de alta la o televiziune cu tradiții la braț cu tinerețea, cum vorba vine, cu multă muzică populară, că dăuă-n încolo supărare! A fi om ne dă bătăi de cap și ni se arată angajamentul ca să respirăm mai ușor și, când plâng norii cu sentimente. Tandrețea are ceva mai bun și, când prostata ne joacă feste, dar noi tragem concluzii, în general, cu cei 7 ani de acasă, cu mulțumiri profunde părinților minunați, pe care nu-i uităm, ei fiindu-ne rădăcinile de acasă. Îmi tihnește pe bune să scriu, cum de altfel vedeți pe bune cu voe bună, orice me-ați spune bine și cum mi-ați spune bolund, nebun, cântând pe strunele nebune, noi cântând și, când ni rău și când ni bine. Noi mai nou învățăm onlaine, în teleșcoală, învățăm de acasă, că pandemia ne batjocorește trigrometic, în algoritm politic, în culori de neliniște și la noi, în România. Noi ca toată lumea avem dileme și probleme confruntându-ne cu albirea și cu căderea părului, cu puerderi de urină ca boșorogi, în liber de viață și din fericire, în cădere liberă, cu lipsă de luteină, perderea vederii, înaintarea spre întunecime, înaintare înceată și cu poticnire, că pentru noi nu este medicament, tratament, că nu mai suntem, noi oamenii satului, nu mai suntem tineri și, nici buni de muncă fără probleme, nu mai suntem, prieteni, în această logică biologică de biserică, că rămânem, în urmă și la ce, de ce să râdem bine la urmă! (să râdem de neputința, de lipsa noastră de vitalitate, Ben?) Începem un lucru, eu încep să scriu, dar îl voi finaliza sau ca animalul trachilizat cădem, ne îngenunchem nemai având voință, putere, energie, mai lăsându-se și seara, cu apusul de soare? Totul e așa cum e, fiind un calm, chiar și tânărul asin prin Ierusalim simțindu-l greu pe Iisus și parcă nu mai avea pași scăzut de putere și viață, în misiunea lui spre templu. Atunci să nu intri, în panică, că-ți pierzi ce nu tu ți-ai dat, îți pierzi viața? Asta e greu de răbdat, e suferință, e o durere personală, gândind, că asta ți răsplata pentru îndatorie și datoria făcută cu onoare și cinste, cu respect pentru tot ce trebuia făcut bine și afectiv ai făcut cu spirit ca lucru bun, cum pas cu pas ar dori să facă și regele Mihai / președintele cuminte, cu pași de pioner tot înainte. În tot, în lucru bun cu undă verde, era eficient și un pozitiv, era un efort pentru bine, c-altfel n-am fi fost socotiți oameni între oameni, oameni pentru oameni, oameni conștientizați cu știința binelui, lucru care nu era ușor de făcut, motiv pentru care ne sileam vizibil, ne străduiam din răsputeri impecabil dinainte antrenați ca-n sport, pentru performanță, că n-aveam ce face cu eșecul / oroarea umană, că la ce și cui ar folosi, cui îi era de folos ce nu era logic și firesc? Trebuia să ne concentrăm, că nimic nu era spontan și fără o pregătire prealabilă, în tot trebuind, muncă, muncă și iar muncă. E Vica știa, știa și ca țărancă, că și primitiva aiasta era nativă proverbială, nu fără o ștință nativă, de toată mândreța, c-așa o făcuse Dumnezeu harnică și spirituală, cu proverbul la tot pasul, în covorbirea ei nativă, cu talantul îmulțit cu har, că vorovea vorbe, în verbe- proverbe superb exprimate liber și fără șovăire, în desăvârșire lexicală. Acuma te las, mă uit la filmul meu coreian, cu cele două prințese, una pusă pe o barcă pe valea sâmbetei ca Moise, dar e mult noroc, că nu moare, însă pe urmă existența ei e în înclin, în mânecă, cu multă luptă, se înfruntă cu hazardul. Îți voi spune pățania mea din Cluj, că măseaua trebuia unde dentistul Cătălin, nu cel din Luceafărul care se hârjonește cu Cătălina, înciudându-l pe Hiperion rentors din drumul său de ani lumină ca să dea socoteală, raport, lui, Demiurg, lui Dumnezeu, cum ar veni... că geniul trebuie să stea, după cum știm, în banca lui, la locul său, noi trăiind într-n spațiu strâmt și rece... eccetera, eccetera și noi aici ne-am adaptat, obișnuit și unde și cu ce ne-am obișnuit,ni a doua natură (noi aicicea, Ben, aici ne salvăm și, nu la steaua... care a răsărit la apusul lui Eminescu, să însteleze cu sori. Frustant, că și obișnuitul, se poate hiperboliza, în metafore și interpeta alfel cum o face strălucitul Dorel Vișan directorul teatrului națiomal din Cluj-Napoca, orașul cu tramdafiri, fără a fi, în realitate altceva, ci ceea ce e iubire și Dumnezeu cu binecuvântare, cu valoare și culoare și iz autenntic și pragmati, în veșnicia, de România. După o zi plină, plină, cu plăcere desăvârșită, tu, după anul nou a chinezei tale Ming și a chinezilor, după anul nou chinez, cum te mai simți având paza bună foarte, paza care trece de primejdia grea / rea, piza rea, cum ar veni; ce mai faci, Ben, cât ține dragostea de zi cu zi, în răbdarea ta provita, chiar așa ce mai faci, Ben, ce mai înciotrici, fericire, inima mea, cerul cu  stea, c-am atins cerul cu mâna, cântă Diana Matei, cu o voaie bună, cu bunăcuvință? Nu vreau să te fac cu ou și oțet, că e cum e viața. Dacă e totul bine, e bine. Dar tu încătro și spre ce te abați. Aici imi petreceam concediile seara dansand in sala oglinzilor. Urmareste Secretele Cazinoului din Sinaia. Tunelul prin care erau trecuți banii și amantele, sinuciderile ascunse și arginții din fântâna arteziană.

     - Interesant ca acum dupa 50 de ani imi amintesc ca aici imi petreceam concediile seara dansand in sala oglinzilor. Tot in acest cazinou l-am urmarit pe Stefan Banica in Comedie cu Olteni si i-am obtinut autograful pe o fotografie mica tip buletin. O am si azi in Australia. Lucrand in industria uraniului aveam anual concediu gratuit la Sinaia. Doamne ce vremuri minunate pentru un tanar fiu de minier si tot aici m-am casatorit! Si ca acum citesc de sinucideri..., si sotia mea, sa (ironic) sinucis tot in acest oras. Prin oglinzi stafiile au pus ochii pe destinul tanarului care invata sa valseze. Cazinoul din Sinaia a fost ridicat la inițiativa Regelui Carol I.

     - Vica nu era rece și distantă, că eră o scumpă clipă de clipă primenită, în limpede, transparentă și lucidă apă, fără ca sângele, în veac, prin chimie / biochimie: omenie, în reacție de Românie, nu-i chip, să se transforme la chip, în clepsidră, să se facă nisip / în apă, chiar dacă apa sfințită e bună de leac. Vica era adevărată artă. Vica era iubită, indiferent, cât de mult s-a îndrăgostit anterior, de tata copiilor ei, până a se căsătorori cu mine Ferghete Pavel ca să se mai nască de val și necaz la lume și Daria-Loredana Ferghete. Amândoi eram făcuți pe lume ca să facem oarece. Cei a Cătanii și cei care oficial de la Porumbești, se numeau tot Ferghete, locuind pe lângă a Răgulii și a lui Filimon, mai sus de ulița lui Fery și ceva mai jos de ulița Păhuțeștilor, Păhuța. Profunde mulțumiri, că ești, în formă, Ben, după anul nou chinezesc! Multe ar fi irelevante / relevante. Ar fi fost corect să-mi întind picioarele cât mi țolul și lipideul, cerceaful, vă spun cu mâna pe inimă, c-asta ne era pe vremuri plapoma, cu care te înveleai, dar nu te întinzi mai mult decât ți plapoma și dacă erai holtei feciorașule, neânceput, ne desflorat, vergin, ca fata vergină, dar grăbită la măritat (nu imposibil) ca tu, când ai fi sărit ca iepuroiul pe femelă, că de fericire gura-ți cântă împreunat, îmbrățișat cu minunea, că-ți pune poalele-n cap jucându-te cu sufletu dacă nu te vâri cu viața ta activă, dacă nu te vâri, ca berbecile, în ea: gentil și viril, cu obraznica făcându-ți de lucru de tremură și la jocu, cutremură pământu, cu fără obraza ține casa, că cine-i curvă e și găzdoaie, în odaie, cum îi vorba-n sat, în sat, în Ciubăncuța. Câte stele-s pe ceru, până la ziuă pieru dacă-i umbli pe la curu. Fac constrângeri, facilități ca să oblige într-un fel ca să se cumpere mașini, taxiuri, automobile, electrice, dar șmecherile sunt trucuri prin care se șterpelește de la statul român. și noi sntem sigurii de care depinde reușita, izbânda. Dragostea ne-am dorit și ne-o dorim cu toții ca armonie și o cântare pe corde, să răsune extrordinar, în strune și nota bene, pururi, în limba română cu îndemână cu verbe și proverbe, în splendori superbe, în culori și comori cu dor de dor, în dragoste: cântarea cântărilor. Suntem, în trendul de descendență a îmbolnăvirilor cu cuvid, că revenim la oile noastre, care, că autoritățile zic ce zic impecabil, setând, în scrinten plauzibil, în alertă, dând și notificări, în toate jocurile, că poți, în ping setat special cu obțiune. Noi eram vii și ne desfășuram activitatea, viața, zi de zi. Atenția noastră e descaladarea situației, din Ucraina, coerent discutându-se cu Franța. în mod fericit e lucru bun. E sprijinul si ușile deschise. Cu toții, cu grija noastră ne-avem valul nostru și cu capul sus și fruntea vizibilă de sub bască, capela ceaușistă, în vànt cu Eliza și Eliza, la ora de Matematică ținută, în Aghireș sat, Aghireș haltă, că pe timp de iarnă mai veneam cu trenul din Aghireș-Fabrici fiind mai bine, ca frigul ne seca, de nu mai știam ce-i cu mine și când veneam prin pădure dela Leghia, din cariera Foidoș, de primăvara m-am trezit, că mă dor urechile, în daună totală, că doctorul, cu scutire medicală, îmi zice politicos, că urechile mi-au digerat prăpăditele, însă durerea era insuportabilă și sufeream, cu mama care îmi plângea alături de mine, știind, că mă doare de anume, tata,Dragomir, înteresant, lucrând încă sus și a omis  suferința, durerea mea, în carieră el muncind din greu ca vagonetar, vagonul cu piatră albă de ghips împingându-l până la funicular ca de obicei, până ne-am mutat, în Aghireș-Fabrici, în bloc, apartamentul 7, el, tata, lucrând ca fochist, în Fabrica de ipsos Rapid. Încă o întrebare care trebuie explicată. Situația cu Rusia ne marchează?

     - Nu se va intampla nimic. Totul e balega de vacar.

     - Literăm, cu speranța, că va fi bine. Deocamdată sunt doar discuții cu sens, (în fața evidentă actuală de amenințare, în rest vorbim vorbe?). Cum e cu egoul cu grade de ofițer, gradul superior, gradul, de limba română? Ce voi mai învăța, în reverie, de acasă? Sericicultura, vermii de mătasă, se face ce se face, zice-se ca să nu piară mai ales cei care fac mătasă colorată, că sericicultură acuma e importantă și fără a zidi, ca zidul chinezesc, să înconjoare uriaș și solid, România, chiar dacă cândva, pe vremuri comuniste, am fost și eu la instructaj la Casa agronomului pe strada fagului nr.1 și a fost vreme bună și instructov, c-am învățat și noi insisten, cum am fost instruiți la Primăria Câțcău, în vara anului trecut, în 2021pentru că la Apia ne-am înscris la plată inconfundabilă desăvârșită, mai specială ca valoare de la U.E. Nu cumva e haos total.

     - Nu e mai mult decat pe vremea lui Caligula.

fără ea, Vica cine mă mai duce-n viteză spre ce e bun, spre lucru bun, spre dragoste de poveste, cu buna veste? La ce aș renunța la zeea, femeea mea? Dacă ai clește, nu scoți castanele din foc, cu mâna goală, parcă ziceai, luminatule, onorându-mă cu cinste, în limba română cu Dumnezeu și, cu îndemână! Vica nu mai e, / dar dacă iubire e / și Dumnezeu e. Tu, nu știi filozofia inimii ca lumină a luminii. În lucruri simple / sunt fapte uriașe. Desigur, că așa cum sunt după vre-o trei somnifere, mai somnuros, eu trebuie să vă scriu, nu că am făcut mare ceie, vreo grozăvie mergând marți la Centru de diabet la medicul diabetolog care a zis asistentei, să mă împungă, în deget, nu mare ceie nici aiasta, însa, cum ziceam n-a zis, c-aș sta rău, cu diabetul și la control medical și după rețetă să merg, în 3 mai, la 3 luni, c-atunci nu mai trebuie să mai fac analize, că 126 glicemia de acuma, n-aș sta rău, îmi zice doamna doctor Mirela Floarea medic primar diabet, nutriție și boli metabolice, un om foarte cumsecade, de treabă, comunicativ și bonom, cu înfățișare atractivă, fotogenică ca profesora de franceză de la Șimleu, medic de la cabinetul 18. De aici dau fugă pe Iris la stomatolog care îmi extrage și durere și iar durere, chiar și acasă mă doare (măselele mele au rădăcini solide, de o frumusețe bizară, pădureață, nasoală). Mânzu,nepotul lui Vica,mă ia de la Marius feciorul lui Vica și de la noru-mea,Dorina zisă și Victorița,moldoveancă din familia Pepelea din Mileti, de pe lângă Dorohoi; Mânzu  mă ia de la ei, de la Celemen din apartament și nu-i rău,putând fi și mai bine cu durere, dar dacă mă doare, n-am decât să sufăr ș-i a naibii, chiar dacă foc la casă nu mi-am dat, fir-ar să fie! Tu, ești foarte informat de tot cu tot. Alunecă pe sanie curier, / alunecă sub cer și cu pripiul cântec / și Ilie Marian o dă, cu sacul, în petic, / dar de fapt eu fain-făinel / mă înșel și greșesc voinicel.

     - Daca tot am fost pe acolo si chiar am fost bagat cumva in seama, zic hai dom'le sa povestim ce si cum se intampla la Mizil!

     - Eu nu știu de ce cred că Geo Bogza e din Mizil, cu ce intru cu asta, în joc, în ce fel de joc a hazardului? Mulți oameni și, nu neapărat doar politicienii... care fac fuse strâmbe, ducând hatârul, nu neapărat, că-s înteresați, prin urâțenia lor (poate de unii, unora nu le place de cine sunt ca să vezi tu, cum e lumea rea). Avem o populație care se percepe sănătoasă, dar nu e sănătoasă. Vica mai matură, ceva mai în vârstă, mai în etate, cu 7 ani mai mare, în traiul ei decent și modest, că ea altfel vedea și înțelegea viața aspra căruia și acuma eu șovăi și șchiopăt, în ce privește ce-i acel adevăr, ce-i de fapt viața și decât de multe aveam eu un mormolocul, malacul ca să mă maturizez? Friptă-i inima unei mame ca Vica, pentru salvarea pruncilor ei la un adică, în aceeași măsură de sacrificiu / martiraj și iubire maternă, indiferent care din tați i-a conceput din ovulă și spermatoid, i-a conceput formând zigotul, din care a crescut fătul pe care la 9 luni ca o binecuvântare, bună veste, i-a născut ca femeie, sfântă Marie precestă, i-a născut și n-a contat, dezinteresat, cu aceeași dragoste alduită de soție și mamă, necontând, că-i a lui Tudorel Celemen / a lui Pavel Ferghete. Care mamă, înafară cea perversă și denaturată, vrea să-i piară cilediul, deopotrivă îndrăgindu-l, fără a face diferențiere și distanțare între ei, tot ea născându-i cu efort și, cu durerile facerii, pe născătoarea ei, ca să fericească națiunea, Eminesu pur și simplu salutându-și cunoștințele și colegii, nu-i așa?

     - "Sus națiunea!" Pur și simplu saluta firesc și iubitor astfel, Mihai Eminescu. Și după o zi lungă după ce tragi linie, în dreptul de a fi, tot rămâne ceva, în drept de a fi și drept de a învia, vorba poetului Ioan Alexandru de a lui Șandor, din Topa-Mică, Sâmpaul. E o capacitate, în plus, scrie, Petru, în scrisoarea către Efeseni și ca azi și mâine e o nouă zi și scrie istoria. Gherman Sabin este un jurnalist, scriitor, tăios, care nu caută nimănui, în coarne și-mi place de el. Haiducii lui Șaptecai. E o credință fără caftan, că el e dezinteresat ca să facă dreptate celor mulți obidiți, fripți și copți, în sărăcie. Pentru aiastă ispravă trebuia un Iancu Jianu, un Anghel Șaptecai și alții ca ei erau, dar le ziceau partizani și Duliș și Cal-Bălan, dar fără a avea faptele lor măreția faptelor lui Grigore Pintea, din Mogoja un alt viteaz al codrilor, apărător a celor mulți săraci. Erau multe și peste se poate, peste poartă... Veșnică a lor împărăția, al luptătorilor pentru libertate și dreptate! Erau mulți și mulți și mureau ca, erau martirizați prinși ca să fie pentru starea de bine, batjocoriți, chinuiți ca răstignitul, spre deosebire de Iisus Hristos, nu înviau, deși moartea lor, nu era zadarnică, știau amărâții ca cei care luptau lupta cea dreptă. Îmi aveam și eu crucea mea, dar mulți bulibași care se credeau mai marii zilei, chiar și fără cărți, îmi spunea unul care, îmi zicea să nu-l spun, că mi-a zis, că mai sunt scriitori, în Uniunea scriitorilor, membrii uniunii și dacă, în viața lor, n-au scris nici măcar o carte și licențiați și doctoranzi plagiind, furànd din alții, fără ai cita pe adevărații autori. Mă, o țineți pentru voi, nu? Fără propteli, cum te descurci, că și Mircea Nicola, fiul popii, din Smpetru inginer agronom, dar suferind de stomac halucinant nemaiputând suporta fraierul recurse la funie și apelase la care caterincă apelase și se spânzurase, proastă afaceră și tată-su îl prohodise, Aleluia! Tu, ești publicat, știi ce scrii, în limba română.

     - Habar n-am ce scriu..., bazaconii triste, dumnezeiești.

     - M-ai satisfăcut și convins, că fără Dumnezeu nu ești Gheorghe Doja pe rugul aprins al credinței, a profesiunii de credință și aiasta e minunat, Ben. N-o zic cu răutate, că Ionel Marin redactorul șef m-a publicat de bugăte ori și pe mine și nu m-am sinchisit să-i mulțumesc suficient acestui inger de om de cultură cu vederi largi și prieten sincer, căruia telefonul mi s-a șters din telefon, eu de multe ori / de prea puține ori mai zicându-i mulțam fain, mulțumindu-i vorbidu-i direct telefonic și uneori probabil nu suficient (știi pe ăla din armată care scria acasă că probabil vine acasă, că probabil vine acasă și mamă-sa țărancă neștiind înțelesul cuvântului a umplut prin sat cu vestea, că fecioru-su vine acasă cu probabilu) revenind la oile noastre: Ionel Marin e om cu suflet mare, cum ți-am scris, m-a publicat ca suflet de om mare și deschis binelui, ce e cu iubire de semeni, om cinstit și de onoare, redactor șef al  unei reviste ca Bogdania, revistă cu multe chestii de fericire și cu îmbunătățire a cititorilor ei neaoși. Aseară nu mai știu cât era ceasu, că mai uit de la mână la gură, chiar dacă nu-i chiar așa, că-i ziceam plângăcios, în felul meu, cum multe lucruri, îți spuneam și ție, îi spuneam medicului neuorolog Vasile-Marius Rusu și el împăciuitor și binevoitor, îmi spunea:

     - "Domnu Furtună", și eu mai uitam, îmi zicea așa, că i-am spus, că numele meu tradus Fergheteg, din ungurește, îmi spunea careva, că asta ar fi însemnând, îmi zicea maghearul: uragan, furtună (regret, că nu-l știu pe ins, că nu-l mai știu cu numele pe cel care, nu știu nici, când mi-a spus traducându-mi binevoitor ungurul, omul, cu pricina, de domnul doctor cum intra, în salon indiferent în ce pat eram mi se adresa mie drăguț și simpatic, cu multă atenție mi se adresă mie fără a neglija nici pe ceilalți bolnavi:

     - "Cum te mai simți, domnu, Furtună?"). Îi spuneam, că uit și, îmi replica, că și el uită (eram, în cabinetu lui de la etajul 4). Aveam și eu alte divergențe onlaine și era părerea celorlați, părere care contau, că era greu de rumegat unele lucruri de acasă pe timp de pandemie. Bine, dragoste, tu, scrii cu sare și piper, scrii tinerește, pe gustul unora ca supa de pui, carte cu predici (am răsfoit-o, în Florești la preotul Fizeșan), tu, Ben, ai trăiri trăite la maxim, trăiri artistice ca supa de pui, cu sare și piper, ceva mexican foarte picant, însă nu-i dezastru dacă-ți preferă ce scrii, Ionel Marin redactorul șef de la revista Bogdania. Am mai multe angarale ca nepot de popă și eu cu Daria, în Florești, sunt oprit să dorm fără bătăi de cap la preotul Fizeșan, în casa pahorială. Sunteți ca o muzică preferată mi-ați intrat ca cei botezați și responsabilizați, mi-ați intrat, în suflet, în cuget.

     - Dragă PAVEL DIN CIUBĂNCUȚA, Prietene, acum am deschis compiuetrul, și o adevărată minune, pentru care VĂ Mulțumesc, și frăției tale pentru dedicația  LA NOI, care mi-a întinerit ființa, și la fel lui Ben care a și publicat-o. Cu mult drag și multă prețuire, Ioan Miclău-Gepianu / Australia

     - Tu, omule, ești un scump oricum, primul meu cetățean care mi-a scris cronică critică epistolară, la primul meu volum, la cartea mea de debut Iisus Hristos-dreptul la veșnicie, chiar dacă lui Gherghe  Funar primar al Clujului, doctorand, în economie, îi trimisem o poezie, cu titlu: "Mihai Eminescu - dreptul la veșnicie" care i-o pusem, în cutia poștală: "primar pentru o zi" și, chiar și acesta scrie frumos despre poem, că așa îmi venise, toncase mie fiind ca acel film dacă-ți vine să fluier, fluier se înțelege, chiar dacă fluier și-n biserică indiferent, cât de dificil ar fi, că deopotrivă era ca-n jocul copilăresc de a țâța-mâță / șotronul, de-ascunsălea. La cartea de debut, îmi scrie prefața Lucian Gruia, în revista Scrisul românesc mai scrie recenzie Mihail Duțescu, iar, în Făclia publică o cronică Dan Brudașcu, dar tot nu știu clujenii cine-s eu, cu tot titlu frumos, dar un grupaj de poezii criticul Lucian Gruia, îl trimite la revista Tribuna, dar dacă nu i-am înjurat genial, poeziile trimise de bravul critic, nu mi le publică, nu mi-s, surpriză, aprobate pentru publicare, în Trubuna super săptămânal de cultură.Tu ești superb, nobil și-mi scrii cronică la cartea mea de debut, cum nu va face Ion Cristofor, deși-mi promite, dar ce vreți, că e o vorbă de suflet: promite, promite mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea, nu crede, în realizarea ei. Multe scot, în evidență oricâtte-ai supăra / bucura, deși unele gesturi, lucruri, te lasă mască și dezgustă, nu te încântă, că nu-diamante umană, n-au scuze, deși altceva ți-ar face plăcere și i-ar face și lui Dumnezeu. Ești minunat, Ioane și pentru grozăvia ta de a mă socoti prieten e ceva pentru care nu găsesc cuvinte ca să-ți mulțumesc pentru grija ta pentru celalalt, o scară mai sus... Tu, ca Ben, ești omenos, cu soare, în suflet și cuget, curat, luminat, ești și, tu, Miclău ca o mamă mămoasă, chiar dacă esti ca, Ben, la capătul pământului, dar ești ca Radu Tudoran cu Toate pânzele sus și n-o zic doar să fie zis, că la rubrica Două coloane a lui Aristotel Bunescu, Radu Tudoran mă premiază cu 1000 coli, un stilou bun și un litru de cerneală. Aici e povestea mea, cu Vica cea minunată de care-s vinovat, în multe privințe, că și Vica ca tine Ioan din Gepiu, avea suflet mare ca România profundă și mare, cum zici cu mult soare Vasilica Grigoraș. Florica, floarea ta albastră, ce mai face, mai poate grădinări florile ei care înfloresc, în diverse culor care ne încântă privirile ca surâsul Monei Lisa, Geocondei lui Leonardo D'vinci, un zâmbet sfios și pios, parese biblic ca acea fecioară, Cătălina, din Luceafărul lui Mihai Eminescu. Eu nu mă cred uriaș, omule! Tu, îți știi valoarea, eu însă n-am  știința de a-mi cântări, ce sunt, cât de bun reușesc dacă reușesc a fi, eu știind doar să scriu. Cu capul mă lovesc cu splendoare de zori, însă acuma nebând nici cafea sunt ca o citadelă sgărâmată, în opinia publică, că sunt obosit, somnuros, în timp ce sunt ca-n gaiețele (cum să intru, în normalitate ca o stea fără nume, mai ales dacă sunt și cu pânza de paiangen, dar ce scriu constant, estompat / inspirat și cu pofta să scriu cu efervescență, în plin de conștință și inteligență, în nebunia care mai există? E un plus, bonus, Iisus de cuvinte și marte cu extrapolări național monumental al României profunde și mari cu români și elemente din ralitate cu sănătate cu impact, infinit apropiat de obiect, cu efect, liturghie, în rezonabil al păcii și muncii ca pur și simplu pas cu pas, să ieșim esențial eficient, din impas, cu binele, să dăm nas, în nas slab / gras, cu lucru bun, cadoul lui moș Crăciun, om bun! Voi mă motivați să scriu rezonabil ca om care reușește. O italiancă cântă românește, cu accent italienesc spunând, că nu trebuie nimeni nu trebuie să mă învețe, că știu să greșesc, în accent italienesc și cântăreața e, în plus simpatică și e drăgălașă, în felul ei. Vica era mai vioae ca italianca din formația Accent italienesc,Vica știind mai românește, că ea era țăranca..., cu școla ei nativă de româncă, tocmai pe placul meu și a lui Dumnezeu, motiv să o ia la el. Cu inimile voastre m-ați cucerit. Cu voi, îmi fac planuri de viitor, că voi înși-vă fiind cadou pentru mine. Hei, cine mi-a zis, că februarie e luna dragostei, că e și Sfântul Valentin, dar și ziua românului Drogobetele, sărută fetele? E un mit sau ce, dragă Ben / dragă Ioan Miclău? Bărbații fără femei ce-ar face, dragilor, că ce-aș fi făcut eu fără Vica?

     - Ai fost norocos frate Pavele ca ai avut sansa sa-TI iubesti perechea. Viitorul civilizatiei e fara sex si afectiune emotionala intre indivizi. Specia se ROBOTIZEAZA. Lucru care e mult mai dur/sarac decat animalismul primitiv.

     - "No, te-o fugărit", zice Mihaela către Mariana lui Mânzu, nepotul lui Vica.

Chestoa-i să fim prudenți

ca să nu ne pape pepea,

că merge pepea pe perete,

c-ar mânca un castravete.

*

     - In memoria lui Carlos Marin, unul din cei 4 membri ai grupului Il Divo, decedat la 20 decembrie 2021 in urma unei a doua infectii cu COVID, in ciuda faptului ca fusese vaccinat. Prima ionfectie a avut-o in decembrie 1029, cand nu se stia nimic de COVID, confirmata fiind la analizele facute dupa cateva luni. Piesa "Adagio" este un aranjament vocal dupa o piesa pentru coarde si orga de Remo Giazotto, pe o tema a compozitorului baroc Albinoni.

     - Ai dreptate Mariane. Toti avem eroi pe care ii cantam. Vica era irezistibilă incredibil pusă la punct și elegantă descoperire, în drag de România mea, în desăvârșire și parșivă, în poezie și delicatețuri cu vervă poetic / politică, călcându-mă pe nervi ca cei neverosimili și incredibili, pe la noi îngroșindu-se gluma, cu ce n-are cum să se întâmple. Își bagă ca dracu coda unde nu-i fierbe oala.

     - "A fost o clipă de capriciu". Te rog, nu mă împopoțona. Nu fi surprinzător.

     - Fără Vica aș fi fost nimeni și pe nicăieri, Ben, cel care începi să-ți bați joc de mine, că ce zici e prost înțeles ca amenințarea rusească pentru Ucraina, care ce credeți ce face sub tensiune și stres, mai ales, cu paranoia? Tu vezi altfel lucrurile și nu-i interesant ca și cum ai fi rămas indiferent, rămas cu răceală ca Tristan, cu privirile pierdut, în cosmos, dar nu mă mir, că tu ai stilul tău, gen..., cu vorbe care nu areți ce simți, indiferent și față de Ming ca Miron care mereu dă cu o altă Ming măritată, noră, în Valencia, însă față palidă enervat pe fiu-su, că e ieșiit, scos, din țâțâțâni țâfnos care nu e prieten, prieten, nepastrându-se, în măsura lucrurilor, chiar dacă fecioru-su, că tu, ești băiat cuminte, Ben, cumințenia pământului, -Brâncuș, dar eu te știu de ce ești, în stare și, în dreptul de a fi cine ești, cu toate, că tu vrei să te descrii altfel... „ROBOTIZAREA OMULUI” Ce zici sunt tot soiul de fantezii, cu care n-am pentru ce și cum să fiu de acord cu tine, Ben - mai și exagerezi uneori. Scriu la derută și nu mai știu ce să cred, că nu ești acel Mironov, cel care scrie povești ștințifico-fantastice, dar omul e mai realist, în narațiunile lui. Tu, ești o figura gen limba română care nu stă cu mâna-n sân. Tu, n-ai mintea căzută-n călcâie. Moale și-ncet ca Părăuanu, dar cu mintea ageră brici CA A LUI Miclau Gepianu:

Părăuane dă-mi un coc

ca fata la joc,

în șură, să ți-o joc.

 

     - Dragă Pavel (cu numele Sfântului) Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, care se potrivesc de minune caracterului meu vertical, și care pentru mulți apărea încăpățânare, dar frăția ta mai înțeles, fapt pentru care te apreciez și iubesc recunoscându-te un excepțional talent, pentru mine devii un exemplu de patriot al României și Limbii Române IUBITOR! Grămăticii sunt deseori mai puțin iubitori de cât spune limba ta popular vorovită! Cu drag și multă prețuire, Ionica

     - Vorbe, frumoase și sincere vorbe.

     - Unii cred, în conspirație, că prin vaccinare se implantează cip (minciună, fals, că nu-i decât un gând bun). Unii se îngrijesc de noi. E și multă prostie, o furie e în lume, că e naivitate și fals. Asta nu-i bun și ieftin, că nimic nu durează o viața de om, o viață de om. E vorbă ca carnea-n ciiorbă și mulți zic fără zăbavă, că carnea-i cea mai grozavă legumă (de unde, până unde?), în spital aducându-se vorba despre omul paralizat se zicea, că-i ca o legumă, cum necum, așa se concluziona, în recuperare și știți de ce, nu-i așa, că era, cu prognosticul grav (eu eram hemipareză, o formă mai lejeră de boală, deși nici o boală nu-i bună, ci nebună, nu-i așa, dacă până și cioantele din gură, dinții te dor cu cântec, rău, nu că n-ar fi leac, însă eu, în Ciubăncuța, cum vine, nu prea le am, nu-i așa și bine nu-i și răbd, că răbdarea nu-i cu bani, cruntă comedie a răutăților, nu? cruntă realitate dureroasă mai ales dacă și rușii fac zânzanie / chiar război, o chestie de care n-am știut, nu pe planetă, unde nu de asta avem nevoie, de război, o mizerie, orore, mizerabilă a mizerabilor?! Nu mă cam exprim corect, în dimineața aiasta, când și focul s-a stins și s-a făcut și frig și tu ești covrig..., dar de ce vă spun, la voi fiind cald? Eu ce-mi doresc, nici într-un caz rău nu-mi doresc, că doresc bine lumii. Mă ciondrănesc, cu mine, că-s cu sare și piper ori ciocloflender... ! Uneori, sunt mai reținut, că firul narațiunii nu curge până la proxima revenire, când vă mulțumsc mult pentru înțelegere care, că nu curge firesc povestea mea, povestea cu drag de România te iubesc, c-avem așa ceva cu eficiență și cu ce mai este cu cinste și aici unde-s dealurile podișului Someșan si unde revine Mihaela provita pentru mine să ostenească făcând ca Vica ordine, curățenie și de-ale gurii ca Vica, că eu mă împedic, în mine însumi, în neputința mea cu toată voința, c-aici la noi, în casă venind Victorița brează, venind ca ea, venind, în bârfă, să-i zică cu tâlc Mihaela cu calitate a venit, că, îi zice lui Victorița vecina, îi zice cu caracter omogen, frumos, îi zice fetii lui Pavel Mânzat și fata Evii Cristea, sora lui Iulian, a lui Todoru Lichii Peticosu, pretențios, îi zice și impresionat, îi zice Mihaela, că nu știu ce nu are răbdare:

     - "N-am tu, Vitolie," și chiar serios n-are, că i-ar fi dat dragă ce nu știu, i-o cerut, că are suflet bun Mihaela ca Vica, că e bună la suflet ca o vreme bună, prâsleo, c-așa a lăsat-o, Dumnezeu, alduită, glorie-victorie și pe Vica, tu, Vitorie, în pledoria vieții / a lui Victor Țăruș, din povești pescărești și vânătorești, i-ar fi dat, cu taine, cum a lăsat-o Dumnezeu, a lăsat-o și pe Vica cu bio diversitate, în ritualul elexirului și viața satului, că e o pătimașă grăitoare ca Vica, Mihaela ca fată a lui Vica ca o femeiușcă din Ciubăncuța-Clujului, c-aici, de-aici cu prosperitate e, de aici unde, bunăstarea, în iasta vine să sporească, să mă grijească pe mine, vine fata aiasta a lui Vica, vine, unde Cătălina e Vica cu Cătălin părăsind Luceafărul ca de obicei, cum e Vica de a cărei dragoste mă bucur, nu scap ca de soare și de aerul curat, c-așa-i Vica, o femeie de cinste trăind ca peștele, în mediul lui: apa, că ce-mi place mie: Vica aiasta, care e o țărancă cuminte și ițită, e harnică și de comedie e Vica, ca comedia scrisă de Caragiale, mon cher, vorba lui Marin Preda, că Vica mi aproape de suflet, pusă leac pe suflet ca pansament cu leac pe rană, leac pentru inimă naturală, că e și igenică, că doar eu o înțelegeam mai bine cu spațiu și cu binele ce ea era, că era de fapt, că ea e cu bunătatea ei, cu dragostea fără sfârșit, ca lumina pentru om și provita cu fotosinteză pentru plante ca pro servus lume, cu: soluție era imensă, era sursă de viață și energie, era, în bunăvoință și bunăcuvință pro viață e. E un efort pentru bine și bună dispoziție, e un chin: pentru o viață formidabilă. Nu filmele, în destinul unui om bate viața cu socio-imunitate socio-umane/cu trombone, lucruri vane? Daria, ea, nu ști pune lucrurile la loc ca oamenii. La lăcomia rușilor eu unul renunț. Ce, rușii, vor să ne ia pâinea de la gură, de la gura flămânzilor și nesătiluilor copiii / copoi,cum ne-au mai luat-o pâinea ca despăgubiri de război, ca să nu ne mai mai aflăm, în largul nostru, din zestre, tezaur, al nostru, în căderea liberă, cu conul, în penumbră comunistă / bolșevică, a nemerniciilor umane, păguboase ! Rușii ce fel de responsabilitate au? Care li viața irezistibilă, viață de zi cu zi? Ei n-au senrimente și bun simț uman? Ei ne chinuie chinuitor ca pe Iisus? Nu mai gândesc coerent, esențial, îndârjit, cu nădejdea phonexului? Mă simt obosit și ineficient?

     - Dragă PAVEL DIN CIUBĂNCUȚA, Prietene, acum am deschis compiuetrul, și o adevărată minune, pentru care VĂ Mulțumesc, și frăției tale pentru dedicația  LA NOI, care mi-a întinerit ființa, și la fel lui Ben care a și publicat-o. Cu mult drag și multă prețuire, Ioan Miclău-Gepianu / Australia. 

     - Tu, omule, ești un scump oricum, primul meu cetățean care mi-a scris cronică critică epistolară, la primul meu volum, la cartea mea de debut Iisus Hristos-dreptul la veșnicie, chiar dacă lui Gherghe Funar primar al Clujului, doctorand, în economie, îi trimisem o poezie, cu titlu: "Mihai Eminescu - dreptul la veșnicie" care i-o pusem, în cutia poștală:"primar pentru o zi" și, chiar și acesta scrie frumos despre poem, că așa îmi venise, toncase mie fiind ca acel film dacă-ți vine să fluier, fluier se înțelege, chiar dacă fluier și-n biserică indiferent, cât de dificil ar fi, că deopotrivă era ca-n jocul copilăresc de a țâța-mâță / șotronul, de-ascunsălea. La cartea de debut, îmi scrie prefața Lucian Gruia, în revista Scrisul românesc mai scrie recenzie Mihail Duțescu, iar, în Făclia publică o cronică Dan Brudașcu, dar tot nu știu clujenii cine-s eu, cu tot titlu frumos, dar un grupaj de poezii criticul Lucian Gruia, îl trimite la revista Tribuna, dar dacă nu i-am înjurat genial, poeziile trimise de bravul critic, nu mi le publică, nu mi-s, surpriză, aprobate pentru publicare, în Trubuna super săptămânal de cultură. Tu ești superb, nobil și-mi scrii cronică la cartea mea de debut, cum nu va face Ion Cristofor, deși-mi promite, dar ce vreți, că e o vorbă de suflet: promite, promite mereu, că nici cel care-ți cere promisiunea, nu crede, în realizarea ei. Multe scot, în evidență oricâtte-ai supăra / bucura, deși unele gesturi, lucruri, te lasă mască și dezgustă, nu te încântă, că nu-diamante umană, n-au scuze, deși altceva ți-ar face plăcere și i-ar face și lui Dumnezeu. Ești minunat, Ioane și pentru grozăvia ta de a mă socoti prieten e ceva pentru care nu găsesc cuvinte ca să-ți mulțumesc pentru grija ta pentru celalalt, o scară mai sus...Tu, ca Ben, ești omenos, cu soare, în suflet și cuget, curat, luminat, ești și, tu, Miclău ca o mamă mămoasă, chiar dacă esti ca, Ben, la capătul pământului, dar ești ca Radu Tudoran cu Toate pânzele sus și n-o zic doar să fie zis, că la rubrica Două coloane a lui Aristotel Bunescu, Radu Tudoran mă premiază cu 1000 coli, un stilou bun și un litru de cerneală. Aici e povestea mea, cu Vica cea minunată de care-s vinovat, în multe privințe, că și Vica ca tine Ioan din Gepiu, avea suflet mare ca România profundă și mare, cum zici cu mult soare Vasilica Grigoraș. Florica, floarea ta albastră, ce mai face, mai poate grădinări florile ei care înfloresc, în diverse culori care ne încântă privirile ca surâsul Monei Lisa, Geocondei lui Leonardo D'vinci, un zâmbet sfios și pios,parese biblic ca acea fecioară, Cătălina, din Luceafărul lui Mihai Eminescu. Mie cine mi-a furat șunca? Tu, faci cum simți, faci primul pas, pas cu pas, cu surpriza lucrului irezistibil bine făcut, în zile, în care te gândești ca milioanele de români. Vine Mariana aiesta lui Mânzu, lui Nașu, Ionaș: Mânzat și o întreabă:

     - "Unde ești Mihaiela, ce faci ?"Ră de gură zbeară impecabil ca sirena lui Vasile Roita, că mână pe bărbatu-su să cumpere pâine la curva aia, du-te tu... și se laudă, tu bat'o Dumnezo! E un uau! Ăsta-și bagă tăt, în inimă, că are ambiție și-și dă tot peste cap cu balsamul de om bun, om cu suflet care face cu puterea exemplui (spune tu, nu ți bine fără să ți se rupă, în patină?!) Facând bine se unge la inimă și între două, să știi, că nu-l plouă și politica-i, vai de mama ei! Scoate bani Piciu, se îndură generos și-i dă Piciul, să-și cumpere pâine și orice, îi dă și-i mare, înstare de orice Florin Găvruș! Adaugă guraliv Mariana aiasta, zice cu râcă, zice cu hâră la rânză, zice invidioasă și fără o viață nedisciplinată, nascută la apelul de seară, zice cu schimbătoarele de viteză, cu motoarele la turație maximă zice desuet și fără principii, zice afurisită. După cum mă exprim, nu mă așteptam la asta cu scârța / cu penița pe hârtie, c-am băut la școală, mi-am băut cerneala ca Vasile Sima a Șutului, un stresat, în societatea lui Letu, Lulu, Ciocloflender și Jaguar. Da nu știu cum oi face eu, că-s beton, că eu știu eu cum e cu povestea grupei trupei Taxi, că m-apucă filozofia cu rușii. E ceva cu cutia automată, că asta-i din a mă respecta, că nici la concert nu se intră nevaccinat, c-asta-i scopul. Nu-i pentru oricine și chestia-i, că fără mască nu ține. Asta-i bună! Vorbești mai bine, decât cânt. Răspunzi la întrebări pe care eu, nu le pun? După cum spui sunt o forță, dar nu, în dimineața aiasta, când fac gargară cu ruși și pioneze, timpul patinându-mă cu nepricepere și nerăbdare, în vogă la Marin Preda devorat cu mare iubire, în câmp la seceră și la batoză, la îmblătit și trerat cu treierul ca la Dumitru găzdacului, cu iritație și răsuflu îngreuiat, după ce a căzut din măr, că a ajuns și pe catafalc, în sicriu, că cine putea ști pățania, că va cădea și va muri ca Jenu din pomi care cade din nuc ca unul fără nici o credință ca fără un fără nici un Dumnezeu. E și Al cincelea element cu logică, artistic și matematică, în sentinent și intigent care ne afectează la simțire, când patina timpului ne calcă și ne șifonează la sentiment, cu inteligent, că lizează și lezează, în România cu optimism și altruism de România, nu mă dezic. Sunt prea vocal. Sunt cu nimb și aură, am discurs și filozofie, filozofia mea, cu postură. Fiți popular, în limba română, măiestrel! Și Dumitru de la Telciu, unde și colegul Ioan Platon s-a însurat, cui de folos, părinții singuri lăsându-i, în satul lui natal Matei, Lechința, că era unul doar la părinți? Acuma bolnav Platon, pentru ce păcat trage, suferă, că și-a lăsat mama cu tata, rămânând singuri, de dorul unicului copil care i-o părăsit pentru curu muierii lui, venind, în Telciu ca inginer zootehnist, unde trăiește și Dumitru, prietenul aiesta telcian? Valsul e cu cea mai frumoasă și veche melodie a omenirii dacă nu mă înșel. Nu fi surprinzător. În tot ce facem trebuie să fie înalt profesionism cu altruism și artist, uneori eu pirzându-mă, în spațiul cosmic ca exta-terestru ca om de omenie, de Românie, cu mândru și fără modru, în senin verde de albastru de lumină lină Ioan Alexandru candidat la fericire, în imens imnic, cu înviere. În iubire, suntem, cu iubire,cu înviere, în drept de a candida la fericire-înviere. E soare, în binecuvântare de România profundă, taincă cu sfinți părinți și prin unire cu întrgire legitim, cu intim, sublim nobil și util mare, întregită firesc omenesc, în românesc senin de român cu limba română, în îndemână de înviere cu armonie de omenie și sindrofie. Felul de a fi diferența. Miha:

     - "Ticule, să nu uiți și să bagi pe foc".

     - "Sper, să nu uit și s-ajung până mai este Jar, vorbele, lui Liviu Rebreanu, din romanul lui Jar și din Ciuleandra, Amândoi, Pădurea spânzuraților, Ion, Răscoala (mai știu cartea cu nuvele, cu nuvela cu Ițic și Ștrul, că de care altele, din cărți, să-mi mai amintesc, necitite, dar afișate, la muzeul, în vitrina din Prislop?). Miha a fost cu Nașu și cu Mariana, la Zalha la Jenica, dar au și venit înapoi de parcă ar fi fost numa aici, în sat mai către Ciubanca. Măseaua, locul celei extrase, mă doare. Toate-s într-un fel anume, dar mă doare rău / sunt eu mai cu bai, mai sensibil. Noi ne trăim, prezentul, în prezent inteligent, având prezența de spirit,

arama, în evidență,

dragi prieteni, ce nu prea mulți, îi am,

cu țară și neam ?

*

UNDE-MI EȘTI, PUTIN, RUSULE? Pavele, am dobândit, prin poem arta succesului eccetera, ecceterea, chiar dacă sub regele soare și sub amenințarea imperialistului rus, Putin, încă nu reușisem s-o dau cra, cra, în bară, infectat de cioară, cu boala pan care mă omoară eccetera, eccetera nereușind provita să-mi cumpăr Stadivarus, cetera lui Enescu, că fiind amenințat cu invazie rusescă, m-am pierdut omenesc, în firesc, cu sorți de ne- izbândă, să mă barberesc, în România te iubesc, cum e și firesc și teritoriu furat, prin unire să mi-l re- întrgesc, că habar n-am unde ești, rusule ca să te belesc / potcovesc, cu potcoavă de colac și caiele de cărnaț, din brișcă izbitor să te scurtez din viitor, Putin, dragule! că nu prea ești dus la biserică ca Ilie Moromete cu drujba psedokinegheticus, să joci artist caterincă anticrist! Cum a evoluat discursul meu? Am cumva o astro-matematică eminesciană, someșană de bună calitate care mă penetreză, până la disoluție, în conjurația, prin care mă cunosc, în sine, cunoscându-mi coerent eul, egoul.

     - "Tu, cred, că știi ce ai de făcut," mă avertiză Vica, când eram chemat la animale bolnave pe sate ca un dedectiv fără voe, cum zice George Arion lui Maladin, că nu era vorbade Animale bolnave a lui Nicolae Breban, un Don Juan academic, cu multe dichisuri, delicatețuri, ale literaturii românești, din opera omnia. Mă ia de ochi ce citesc fascinat. Ești adorabil ca un eschimos care sărută un pisic, ca un frumos turist român, prin Alpii limbii române, Carpații, cu fetele alpiniste cu record, în cartea irezistibilă a recordurilor... călcând Aro cu excelență. Domnule critic, ajută-mă să public, în revista de cultură Tribuna, atâtă de dragă și cu mult făinoșag ca mireasă trecută provita peste prag, pragul casei ca veste bună, în binecuvântare să prospere! Cu bine și sănătate și, Doamne ajută! Pavel Rătundeanu-Ferghete. CIUBĂNCUȚA,cj.,01.02.2o22

 

SFARSIT

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE