Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează graniţele de azi

 

Meritul UNIRII

 

Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează graniţele de azi!

Cine crede că Marea Unire s-a datorat numai Adunării Româneşti de la Alba-Iulia din decembrie 1918 şi intelectualităţii greco-catolice, are o  viziune patriotic-idilică asupra istoriei.

Marile puteri victorioase, hotărâseră, destul de corect, să împartă înfrântul si destrămatul Imperiu Austro-Ungar, după criteriile populaţiilor majoritare.

Aveau loc recensăminte, se făcuseră hărţi ale tuturor provinciilor imperiale după naţionalităţi, se pregăteau infiinţarea de noi ţări şi frontiere.

Ungaria înaintase Parisului, unde aveau loc negocierile, hărţi ale Transilvaniei în

care zona montană, platourile locuite numai de români din Maramureş, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud etc. apăreau ca pustii.

Într-o primă variantă, populaţia maghiară, aglomerată în oraşe (acolo unde românilor le era interzis să se aşeze – n.r.) apărea ca majoritară în Ardeal.

E meritul unor misiuni de geografi francezi, de-a fi urcat pe toate cărările transilvane şi de-a fi inventariat şi anunţat existenţa unor numeroase comunităţi române, acolo unde hărţile maghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit determinant la decizia marilor puteri de la Trianon (prin care Transilvania a revenit României –n.r.)”.

Acele misiuni de geografi francezi, despre care scria regretatul Radu Anton Roman, au fost conduse de geograful Robert Ficheux.

Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi fost pământ unguresc.

Omul acesta, scria Roman, „făcuse şi dăruise istorie şi geografie României”.

O Românie care, din nefericire, l-a uitat de tot, după trecerea sa la cele

veşnice, săvârşită acum un deceniu.

N-am auzit nicăieri să se organizeze măcar un simpozion sau o adunare în memoria sa.

Acum, încercăm să aducem modestul nostru omagiu personalităţii lui Robert Ficheux, să povestim şi altora despre cine a fost şi cât de mult bine ne-a făcut acest om, cu speranţa că anii ce vor veni şi, poate, generaţiile de după noi, îl vor aşeza la locul ce i se cuvine în istoria modernă a României.

S-au împlinit 117 ani de la naşterea lui Robert Ficheux, omul căruia

România îi datorează graniţele de azi.

Robert Ficheux a fost unul dintre cei mai mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de limbă română şi un mare prieten al României. A fost, alături de celebrul lingvist suedez Alf Lombard, unul dintre cei mai mari iubitori ai ţării noastre, de când existăm ca stat „dodoloţ”.

Iată câteva repere din biografia profesorului Ficheux:

* Membru corespondent străin (1 iunie 1948) şi membru de onoare din străinătate (9 martie 1991) al Academiei Române.

* Studii superioare la celebra Universitate Sorbona , fiind licenţiat în istorie şi geografie (1919-1920).

* Încadrat, în urma recomandării lui Emmanuel de Martonne (un alt nume ilustru al geografiei), la Institutul Francez de înalte Studii din Bucureşti (1924-1927).

* Teză de doctorat cu un subiect privitor la studiul geomorfologic al întregului masiv al Munţilor Apuseni.

* Revenit în România în anul 1932, devine secretar general al Institutului Francez din Bucureşti (până în 1935), apoi al Misiunii Universitare Franceze în România. În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviţă, a fost numit succesor al lui George Vâlsan la Universitatea din Cluj-Napoca, unde a predat geografia fizică, până în 1938, când s-a întors în Franţa.

* Între 1927 şi 1996 a publicat nu mai puţin de 27 de cărţi, referitoare toate la România.

. * Distins cu Ordinul pentru Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer, de către preşedintele Emil Constantinescu, în 1997.

Două dintre cărţile lui Robert Ficheux le dau şi azi dureri de cap extremiştilor unguri: „Les Motzi” (Moţii), apărută în 1942 şi „Roumains et minorites ethniques en Transylvanie”  (Români şi minorităţi etnice în Transilvania), apărută în 1990.

Acestui om, cvasinecunoscut marelui public, România şi românii îi datorează enorm de mult.

Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm Marea Unire de la 1918 şi existenţa ţării noastre între frontierele ei de azi.        

 

Sursa: RADU GABRIELA